Contract de antrepriză. Lucrări suplimentare efectuate în afara contractului.


Prin acţiunea formulată, reclamanta SC Sincop SA Iaşi a solicitat obligarea pârâtei SC  „Unica” SRL Iaşi la plata sumei de 64.478.992 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcţii-montaj, instalaţii, amenajări exterioare la obiectivul identificat în contract, acţiunea fiind admisă de Tribunalul Iaşi prin sentinţa civilă nr. 1860/E/17.07.2003.

Reclamanta a depus în dovedirea pretenţiilor formulate factura fiscală nr. 7484749 din 8.11.2000 emisă pentru 64.478.992 lei în care s-a inserat: ”Lucrări de construcţii, montaj, instalaţii, amenajări interioare la obiectivul: minicentrul comercial T. Vladimirescu Iaşi, conform situaţiilor de plată definitive semnate de împuternicitul din contractul nr. 5-2005”, fără a avea însă nici un act justificativ de natură a atesta şi identifica lucrările suplimentare făcute.

În raport cu clauzele inserate în contractul perfectat între părţi în art.6, antreprenorul avea obligaţia de a întocmi şi prezenta beneficiarei situaţiile de lucrări şi facturile de lucrări la fiecare termen de câte 10 zile. S-a stipulat obligaţia întocmirii situaţiilor de lucrări confirmate şi urmate de emiterea facturilor fiscale, la fiecare termen de câte 10 zile, condiţie neîndeplinită.

Deşi în cauză s-au efectuat două expertize tehnice contabile, antreprenorul nu a prezentat situaţiile de lucrări semnate de împuternicitul beneficiarei, singurul act întocmit în concordanţă cu clauzele contractului fiind procesul verbal din 9 decembrie 2002, în care ambele părţi au verificat stadiul lucrărilor, concluzionându-se că nu s-au efectuat lucrările menţionate la pct.7, 8 şi 9 din contract şi că în situaţiile de lucrări sunt identificaţi stâlpi din ţeavă refolosită.

Este de menţionat că la efectuarea expertizei nu au fost prezentate sau identificate situaţii de lucrări ce se impunea a fi confirmat de beneficiară.

Prin art. 11 din contract s-a stipulat fără echivoc că lucrările suplimentare, alte lucrări necuprinse în proiect, modificările reclamate pe parcursul execuţiei lucrării (cum s-a procedat la folosirea unor materiale uzate la stâlpi) erau condiţionate a fi preluate de antreprenorul general pentru execuţie, dispoziţie de şantier semnată de împuternicit, ceea ce, de asemenea, nu s-a dovedit a fi întocmit.

În lipsa întocmirii unor astfel de acte, impuse prin clauzele contractului şi în lipsa întocmirii unui eventual act adiţional cum s-a stipulat prin art. 21 din contract, greşit instanţa de fond a reţinut că pretenţiile reclamantei au fost dovedite.

Curtea de Apel Iaşi prin decizia comercială nr. 33/13.01.2004 a admis recursul formulat de pârâtă, modificând în tot sentinţa primei instanţe, în sensul că a respins acţiunea formulată de reclamant.

Decizia comercială nr. 33/13.01.2004