Contract de cesiune de creanta. Nulitate
Desi o actiune în constatarea nulitatii unui asemenea contract are caracter patrimonial, evaluabil în bani, nulitatea absoluta, ca sanctiune de drept civil care lipseste actul juridic de efectele contrarii normelor legale edictate pentru valabila sa încheiere, poate fi constatata numai de catre instanta de judecata. Prin urmare, în situatia în care partile se afla în conflict de interese cu privire la nulitatea unui contract, deci când disputa dintre parti priveste drepturi asupra cu privire la care partile nu pot tranzactiona, procedura concilierii este lipsita de orice eficienta si contrar scopului pentru care a fost instituita, îndeplinirea ei aparând a fi excesiv de rigida si pur formala.
Înteleasa ca o conventie prin care un creditor transmite o creanta a sa unei alte persoane, cesiunea este un contract consensual, care se încheie valabil din momentul realizarii acordului de vointa.
În conditiile în care obiect al cesiunii îl constituie o creanta certa, lichida si exigibila, iar nu un contract de credit, nu este necesar ca cesionarul sa aiba autorizarea Bancii Nationale.
(decizia comerciala nr. 404/22.09.2011,
Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a VI-a Comerciala)
Prin sentinta comerciala nr.13234/17.12.2010, Tribunalul Bucuresti – Sectia a VI-a Comerciala a respins exceptia insuficientei timbrari si cea a prematuritatii, a admis actiunea formulata de catre reclamantul D în contradictoriu cu pârâtele Banca Comerciala Româna S.A. si S.C. X S.R.L., a constatat nulitatea absoluta partiala a contractului de cesiune de creanta nr. J36/12.02.2010 încheiat între pârâte, cu referire la reclamant si, în consecinta, a constatat ca fiind nula absolut cesionarea creantei asupra reclamantului, în cuantum de 40.533 euro, înscrisa la pozitia 42 din Anexa la contract; de asemenea, a obligat pârâtele sa plateasca reclamantului suma de 5.085,17 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut ca exceptia insuficientei timbrari este nefondata, întrucât reclamantul nu solicita constatarea nulitatii absolute a întregului contract, ci doar a partii care îl priveste si, în raport de aceasta, a constatat ca actiunea a fost timbrata corespunzator cerintelor legii; de asemenea, a apreciat ca nici exceptia prematuritatii nu este întemeiata, atât timp cât reclamantul a îndeplinit procedura convocarii la conciliere reglementata de art. 7201 C.proc.civ.
Pe fond, a retinut ca la data de 18.07.2006, reclamantul a încheiat cu pârâta Banca Comerciala Româna S.A. un contract de împrumut bancar, în temeiul caruia a împrumutat suma de 41.000 euro în vederea achizitionarii unui imobil, garantând restituirea sumei prin constituirea unei ipoteci asupra imobilului astfel dobândit.
A mai constatat ca la data de 02.03.2010, reclamantul a primit o notificare din partea pârâtei S.C. X S.R.L., prin care i s-a comunicat cesionarea creantei rezultând din contractul de împrumut si a fost somat sa achite de urgenta debitul de 40.806 euro.
Examinând contractul de cesiune dintre parti, Tribunalul a citat art. 1396 C.civ. si a apreciat ca, atât timp cât reclamantul a garantat cu o ipoteca restituirea împrumutului, si contractul de cesiune care prin efectul legii înglobeaza o garantie reala imobiliara ar fi trebuit redactat în forma autentica, ceruta ad validitatem.
De asemenea, a notat ca societatea cedenta (dar, în fapt, prima instanta se refera la societatea cesionara) este lipsita de capacitate de folosinta, derivata din încalcarea principiului specializarii capacitatii de folosinta a persoanei juridice. Astfel, a retinut ca S.C. X S.R.L. nu este avizata de B.N.R. sa efectueze operatiuni bancare, astfel încât ea nu poate avea calitatea de cedent în mod valabil.
În al treilea rând, instanta de fond a constatat ca au fost încalcate prevederile art. 948 C.civ., referitoare la obiectul contractului, deoarece la data cesiunii, creanta nu era certa, lichida si exigibila, pârâta Banca Comerciala Româna S.A. neprocedând la punerea reclamantului în întârziere si nici la constatarea exigibilitatii anticipate a creditului, potrivit art. 4.10, 4.11 din Conditiile Generale si art. 7.4 din contract.
Pe de alta parte, Tribunalul a notat si ca reclamantului nu i-a fost notificata în mod legal cesiunea, respectiv prin executor judecatoresc, ceea ce face ca aceasta sa-i fie inopozabila.
Împotriva acestei sentinte, atât S.C. X S.R.L., cât si Banca Comerciala Româna S.A. au declarat apel, prin care au solicitat schimbarea sa în tot, în sensul respingerii actiunii.
În motivare, ambele apelante au aratat ca intimatul nu a îndeplinit procedura prealabila a convocarii la conciliere, reglementata de art. 7201 C.proc.civ.; în acest context, au precizat ca adresa nr. 3133/19.03.2010 nu reprezinta o invitatie la conciliere, ci se constituie într-un raspuns la o cerere de comunicare a unor copii de pe notificarile bancii.
O alta critica vizeaza retinerea de catre Tribunal, în mod nefondat, a necesitatii încheierii contractului de cesiune, în forma autentica. Astfel, apelantele au sustinut ca în art. 1391 si urm. C.civ. este stabilita natura consensuala a cesiunii de creanta, singura exceptie fiind cea în care cesiunea reprezinta o donatie, caz în care ea trebuie facuta în forma autentica, în conformitate cu art. 813 C.civ. Au mai precizat ca principiul simetriei, evocat în hotarârea atacata, are în vedere încheierea si în mod corelativ, modificarea ori desfiintarea unui contract. Mai mult decât atât, au mai aratat ca actul la care trebuie facuta raportarea, în cazul în care se face trimitere la principiul simetriei, este contractul de credit – care nu este încheiat în forma autentica -, iar nu cel de ipoteca.
În al treilea rând, apelantele au afirmat ca în mod gresit a retinut prima instanta ca S.C. X S.R.L. desfasoara activitati bancare pentru care nu detine autorizarea B.N.R., aratând ca cesiunea a purtat asupra unei creante certe, lichide si exigibile, iar nu asupra unui contract de împrumut.
S.C. X S.R.L. a precizat ca în obiectul sau de activitate intra “activitati auxiliare intermedierilor financiare, exclusiv activitati de asigurari si fonduri de pensii” (Cod CAEN 6619), care nu necesita autorizarea Bancii Nationale.
În ce priveste nulitatea retinuta pentru lipsa unui obiect valabil, cele doua apelante au mentionat ca a fost cesionata o creanta certa, lichida si exigibila; astfel, au aratat ca Banca Comerciala Româna S.A. a transmis intimatului-reclamant notificarea nr. 13622886/13.01.2010 prin care i-a pus în vedere sa achite debitul restant în termen de 7 zile, în caz contrar urmând a declara întreg creditul exigibil. Cum intimatul nu a dat curs acestei notificari, apelantele au precizat ca banca a declarat întregul credit exigibil anticipat, asa încât obiectul cesiunii l-a constituit o creanta certa, lichida si exigibila.
Ultima critica vizeaza pretinsa inopozabilitate a cesiunii, derivata din lipsa transmiterii notificarii prin executor judecatoresc, apelantele au precizat ca au fost respectate dispozitiile art. 1393 C.civ., însusi intimatul atasând cererii de chemare în judecata notificarea cesiunii, nr. HC318 din data de 19.02.2010; în acest context, au mai sustinut ca legiuitorul nu impune ca notificarea sa fie transmisa prin intermediul unui executor judecatoresc.
La data de 30.06.2011, intimatul a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului declarat de S.C. X S.R.L., ca nefondat.
Analizând actele dosarului, precum si sentinta atacata, prin prisma criticilor invocate de catre apelante, Curtea a retinut urmatoarele:
Potrivit art. 261 alin. 1 pct. 5 C.proc.civ., hotarârea se da în numele legii si trebuie sa cuprinda, printre alte mentiuni, motivele de fapt si de drept care au format convingerea instantei si cele pentru care s-au înlaturat cererile partilor.
Motivarea primei instante, care nu si-a prezentat practic propriile considerente, ci s-a limitat la a prelua în tot argumentele reclamantului, face hotarârea data criticabila din perspectiva temeiniciei sale, întrucât nu creeaza transparenta asupra silogismului judiciar care explica si justifica dispozitivul.
Un proces civil finalizat prin hotarârea care dezleaga fondul, cu garantiile date de art. 6.1 din Conventia Europeana privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul partilor de a fi în mod real “ascultate”, adica în mod corect examinate de catre instanta sesizata. Aceasta implica mai ales în sarcina instantei obligatia de a proceda la un examen efectiv, real si consistent al mijloacelor, argumentelor si elementelor de proba ale partilor, cel putin pentru a le aprecia pertinenta în determinarea situatiei de fapt. Obligatia de motivare impune o apreciere întotdeauna atasata de natura cauzei, de circumstantele acesteia, stilul judiciar si tipologia actului de justitie. Motivarea unei hotarâri este înteleasa ca un silogism logic, de natura a explica inteligibil hotarârea luata, ceea ce nu înseamna un raspuns exhaustiv al tuturor argumentelor aduse de parte – dar nici ignorarea lor -, ci un raspuns al argumentelor fundamentale, adica al acelora care sunt susceptibile, prin continutul lor, sa influenteze solutia.
Or, prima instanta nu a retinut si nici nu a înlaturat argumentele pârâtelor-apelante si nu a explicat rationamentul juridic adoptat.
De aceea, urmeaza sa fie reluate si examinate apararile tuturor partilor si, astfel, Curtea a retinut urmatoarele:
Primul motiv de apel, referitor la gresita respingere a exceptiei de prematuritate, nu este fondat.
Potrivit dispozitiilor art. 7201 alin. 1 c.proc.civ., “în procesele si cererile în materie comerciala evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecata, reclamantul va încerca solutionarea litigiului prin conciliere directa cu cealalta parte”.
Din textul de lege se desprinde ideea ca scopul acestei proceduri este acela al rezolvarii disputelor dintre partile aflate într-un conflict de interese printr-o încercare de conciliere din partea ambelor parti, ceea ce presupune concesii reciproce, pentru rezolvarea cu celeritate si în mod amiabil a litigiului, fara a mai fi nevoie sesizarea instantelor de judecata.
Prezenta cauza urmareste constatarea nulitatii absolute a unui contract de cesiune de creanta.
Cu toate ca o asemenea actiune are caracter patrimonial, evaluabil în bani, Curtea a subliniat ca nulitatea absoluta, ca sanctiune de drept civil ce lipseste actul juridic de efectele contrarii normelor legale edictate pentru valabila sa încheiere, poate fi constatata numai de catre instanta de judecata.
Prin urmare, în situatia în care partile se afla în conflict de interese cu privire la nulitatea unui contract, deci când disputa dintre parti priveste drepturi asupra cu privire la care partile nu pot tranzactiona, procedura concilierii este lipsita de orice eficienta si contrar scopului pentru care a fost instituita, îndeplinirea ei aparând a fi excesiv de rigida si pur formala.
Pe fond, Curtea a retinut ca în mod nelegal a apreciat instanta de fond ca cesiunea de creanta ar fi trebuit sa îmbrace forma autentica.
Înteleasa ca o conventie prin care un creditor transmite o creanta a sa unei alte persoane, cesiunea este un contract consensual, care se încheie valabil din momentul realizarii acordului de vointa, singura exceptie fiind cea în care cesiunea reprezinta o donatie, caz în care ea trebuie facuta în forma autentica, în conformitate cu art. 813 C.civ.
În acest sens, prevederea cuprinsa în art. 1391 C.civ. potrivit cu care “la stramutarea unei creante (…) predarea între cedent si cesionar se face prin remiterea titlului” trebuie interpretata în sensul ca cesionarul are dreptul sa pretinda cedentului titlul constatator al creantei. Cu alte cuvinte, prin remiterea titlului se executa contractul de cesiune de creanta, valabil încheiat prin simplul acord de vointa al partilor.
Nici o dispozitie legala nu conduce spre concluzia ca cesiunea ar trebui sa fie încheiata în forma autentica. Referirea la art. 1396 C.civ. nu are o atare semnificatie; în fapt, în masura transmiterii ipotecii, aceasta din urma urmeaza sa îmbrace forma autentica, nu si cesiunea creantei.
De altfel, doar în acest sens poate fi interpretat în mod valabil principiul simetriei actelor juridice, la care face trimitere intimatul.
Pe de alta parte, în mod nelegal a retinut Tribunalul lipsa capacitatii de folosinta a societatii cedente.
Curtea a subliniat ca, în fapt, atât motivele invocate de reclamantul-intimat, cât si cele retinute în considerentele sentintei atacate vizeaza lipsa capacitatii de folosinta a societatii cesionare X S.R.L.; dar prima instanta, preluând practic motivarea cererii de chemare în judecata, a reiterat si greselile acolo existente.
Din perspectiva capacitatii de folosinta a S.C. X S.R.L., trebuie subliniat ca aceasta nu desfasoara activitati bancare, asa încât nu necesita autorizarea Bancii Nationale.
Ceea ce s-a cesionat este o creanta certa, lichida si exigibila, iar nu un contract de credit.
Din acest motiv, nu a putut fi retinuta nici lipsa unui obiect valabil; astfel, apelanta Banca Comerciala Româna S.A. a transmis intimatului-reclamant notificarea nr. 13622886 din data de 13.01.2010 prin care i-a pus în vedere sa achite debitul restant în termen de 7 zile, în caz contrar urmând a declara întreg creditul exigibil. Cum intimatul nu a dat curs acestei notificari, banca a declarat întregul credit exigibil anticipat, asa încât obiectul cesiunii l-a constituit o creanta certa, lichida si exigibila.
În ceea ce priveste pretinsa inopozabilitate a cesiunii, derivata din lipsa transmiterii notificarii prin executor judecatoresc, Curtea a retinut ca au fost respectate dispozitiile art. 1393 C.civ., însusi intimatul atasând cererii de chemare în judecata notificarea cesiunii, nr. HC318 din data de 19.02.2010; iar legiuitorul nu impune ca notificarea sa fie transmisa prin intermediul unui executor judecatoresc.
În considerarea argumentelor expuse mai sus, sentinta atacata nu este legala în totalitate, asa încât, în baza art. 296 C.proc.civ., apelurile au fost admise, iar hotarârea a fost schimbata în parte, în sensul respingerii actiunii reclamantului, ca neîntemeiata.
Au fost mentinute dispozitiile referitoare la respingerea exceptiilor, deoarece cea a prematuritatii a fost în mod legal respinsa de catre prima instanta (dar considerentele prezentei decizii le-au înlocuit pe cele ale sentintei), iar exceptia insuficientei timbrari nu a format obiect al criticilor în apel.
În temeiul art. 274 alin. 1, cu aplicarea art. 298 C.proc.civ., intimatul a fost obligat la plata catre apelanta Banca Comerciala Româna S.A. a cheltuielilor de judecata.
