Contract de cont. Drepturi si obligatii reciproce. Drepturi ale consumatorilor. Efectivitatea dreptului de a fi informat asupra operatiunilor efectuate în cont
OG nr. 21/1992, art. 7 lit. c)
C. civil, art. 969, art. 970
Titularul de cont are dreptul de a solicita si obtine relatii cu privire la starea financiara a contului sau si extras de cont. Dreptul de a fi informat al cocontractantului este un drept real, cu protectie legala si , câta vreme respectarea lui presupune o actiune concreta, palpabila si determinata din partea altui subiect de drept cu care se afla în relatii contractuale, este si un drept efectiv, iar proteguirea sa în justitie apare drept un demers perfect legitim.
(Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a V a Comerciala
decizia comerciala nr. 192/ 18 martie 2010
Prin cererea înregistrata la numarul 7906/299/2008 din 16 mai 2008 pe rolul Judecatoriei Sectorului I Bucuresti, reclamanta T (P) I, domiciliata în Bucuresti, a chemat-o în judecata pe pârâta B C R SA, cu sediul în acelasi municipiu si a solicitat ca instanta sa o oblige pe pârâta sa îi comunice reclamantei toate înscrisurile ce cuprind date si informatii privind toate conturile deschise la pârâta începând cu 13 iunie 2007 si pâna la data pronuntarii sentintei. A solicitat cheltuieli de judecata.
În motivarea cererii, reclamanta a aratat ca la 13 iunie 2007 i-a fost achitata suma de 4.280.000 Euro în contul deschis la B.C.R. – S P I, cu titlu de pret al unei vânzari – cumparari imobiliare, ca a încercat sa obtina relatii cu privire la plata acestei sume în intervalul 13-17 iunie 2007 si ca la 18 iunie 2007 s-a prezentat la B.C.R. – S C V cu acelasi scop si pentru a vedea în ce conditii s-a operat în contul sau fara nici un fel de conventie.
Reclamanta a aratat ca de fiecare data consilierul – client al pârâtei, P L, i-a comunicat ca suma a intrat în contul sau, dar ca nu se pot da relatii si nici nu poate fi pusa în legatura cu nimeni.
A aratat si ca la 7 noiembrie 2007, urmare a numeroaselor demersuri verbale si scrise, i s-a remis un extras de cont pentru perioada 13 iunie 2007 – 7 noiembrie 2007, ca din examinarea acestuia reiese ca suma de 4.280.000 Euro a intrat în contul sau/denumit în continuare Eur 5) înca de la 13 iunie 2007, ora 1629, dar si ca la 14 iunie 2007 a fost initiat un schimb valutar euro/rol pentru suma de 44.546,19 Euro, ca la 15 iunie 2007 apare evidentiata o eliberare de numerar în valuta din acelasi cont pentru 35.000 Euro, pârâta percepând un comision de 175 euro si ca au fost deschise doua conturi de depozit – singurele cu împuterniciri depline fiind fiicele reclamantei – pentru Eur 6 – D A M I – 500.000 Euro si pentru Eur 7 – T A E – 500.000 Euro.
A subliniat faptul ca din acelasi extras de cont reiese ca în aceeasi zi se initiaza un nou schimb valutar euro/rol pentru 16.000 Euro, fara ca reclamanta sa solicite acest lucru si ca i se deschide un alt cont de depozit – Eur 9.
De asemenea, a aratat ca la 18 iunie 2007 se initiaza un schimb valutar euro /rol pentru 2.200.278 Euro, ca la aceeasi data reclamanta a transferat din contul sau Eur 5 1.000.000 E la ING B, suma regasindu-se în evidentele pârâtei la 19 iunie 2007, iar operatiunea nefigurând în extrasul de cont din 18 iunie 2007.
Reclamanta a mai aratat ca la aceeasi data, la orele 2313, fiica sa D A-M si-a lichidat contul de depozit de 500.000 Euro, iar la 19 iunie 2007 din contul Eur 5 a fost eliberata altei persoane decât reclamanta suma de 16.000 Euro si reclamantei i s-a mai deschis un cont curent, Eur 11, fara ca aceasta sa aiba vreo solicitare în acest sens.
Privitor la aceste aspecte, a sustinut reclamanta , a solicitat în mod repetat clarificarea situatiei financiare, dar angajatii pârâtei, respectiv P L, D T si B A, au amânat-o, în timp ce pârâta i-a prezentat la sfârsitul lunii august 2007, spre semnare, o conventie antedatata 19 iunie 2007, în conditiile în care reclamanta nu avea asupra sa ochelarii, cu motivarea ca nu este nici o problema, conventiile fiind cele ce trebuiau semnate la 13 iunie 2007.
A prezentat demersurile scrise initiate începând cu 31 octombrie 2007, a aratat ca la 25 ianuarie 2008 s-a încheiat o “Întelegere” propusa de pârâta, reclamanta redând continutul acesteia. Privitor la aceasta întelegere – a aratat reclamanta – i-a solicitat reprezentantului pârâtei , M S, lamuriri si situatia completa a tuturor operatiunilor bancare efectuate asupra conturilor sale, inclusiv a celor efectuate fara stiinta ori acordul reclamantei, ca a primit initial asigurarea remiterii acestor înscrisuri, dar ca ulterior i sa-au solicitat chiar si 3 Euro/fila.
A aratat ca a ales sa utilizeze serviciile pârâtei întrucât a avut încredere în seriozitatea, confidentialitatea si siguranta banilor, însa a constatat ca au fost platite sume de bani din conturile sale, fara acordul sau împuternicirea sa, ca au fost efectuate operatiuni bancare, inclusiv deschideri succesive de conturi, pentru a se ascunde realitatea si ca a fost încalcata confidentialitatea relatiilor client – banca (secretul bancar).
Cererea este întemeiata în drept pe dispozitiile articolului 112 si urmatoarele Cod procedura civila si pe dispozitiile articolului 1073 Cod civil.
La 16 iunie 2008, pârâta B C R SA a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecata ca nefondata, cu motivarea de esenta ca reclamanta s-a adresat bancii cu diverse solicitari care au vizat în principal reducerea costurilor datorate bancii si majorarea dobânzilor modificate, cu toate ca reclamanta este încadrata ab initio într-o categorie de clienti ce beneficiaza de facilitati (categorie denumita private banking), datorita nivelului peste medie al tranzactiilor derulate.
Pârâta a aratat ca în marea lor majoritate pretentiile reclamantei au fost satisfacute , ca la 25 ianuarie 2008 partile au încheiat o întelegere privind recalcularea dobânzilor bonificate si ca reclamanta a acceptat oferta pârâtei, declarând ca nemultumirile exprimate prin toate solicitarile adresate bancii au fost solutionate. În acest context, pârâta a aratat ca prezenta cerere de chemare în judecata este de neînteles.
Strict legal de petitul cererii de fata, pârâta a aratat ca rezulta chiar din afirmatiile reclamantei ca banca nu a refuzat sa elibereze reclamantei înscrisurile pe care le vizeaza, ci i-a solicitat un comision de 3 Euro/act , conform tarifului standard de comisioane al bancii si ca în fapt reclamanta este cea care refuza sa achite acest comision, caz în care nu se poate retine în sarcina pârâtei un refuz nejustificat.
A aratat si ca , daca ar fi admisa cererea, s-ar pronunta o hotarâre judecatoreasca nesusceptibila de punere în executare, întrucât sintagma “toate documentele” este extrem de generala.
Prin sentinta civila nr. 14455 din 7 noiembrie 2008, Judecatoria Sectorului I Bucuresti a admis cererea reclamantei si a obligat-o pe pârâta sa comunice reclamantei toate înscrisurile ce cuprind date si informatii privind conturile deschise de pârâta începând cu 13 iunie 2007 si pâna la 7 noiembrie 2008, fara cheltuieli de judecata.
Prin decizia civila nr. 499A din 3 aprilie 2009, Tribunalul Bucuresti – Sectia a IV – a Civila a admis apelul declarat de apelanta pârâta B.C.R. S.A., a anulat sentinta civila nr. 14455 din 7 noiembrie 2008 a Judecatoriei Sectorului I Bucuresti si a stabilit în favoarea Tribunalului Bucuresti – Sectia a VI – a Comerciala competenta materiala a solutionarii cauzei pe fond.
Prin sentinta comerciala nr. 11500 din 20 octombrie 2009, pronuntata în dosarul nr. 28631/3/2009, Tribunalul Bucuresti – Sectia a VI – a Comerciala a admis cererea reclamantei si a obligat-o pe pârâta sa comunice reclamantei toate înscrisurile ce cuprind date si informatii privind conturile deschise de pârâta începând cu 13 iunie 2008 si pâna la 7 octombrie 2008.
Pentru a hotarî astfel, prima instanta a retinut în esenta ca, întrucât pârâta nu i-a prezentat reclamantei toate înscrisurile din dosarul bancii referitoare la operatiunile efectuate în conturile sale, între parti s-a creat o stare conflictuala, atenuata prin oferta financiara preferentiala de recalculare a dobânzilor bonificate, materializata în întelegerea de la 25 ianuarie 2008. A retinut ca pârâta a continuat sa refuze remiterea înscrisurilor pretinse, cu motivarea ca operatiunea de cautare si de identificare este dificila în arhivele vechi bancare si ca presupune costuri speciale si ca nu poate fi primita apararea pârâtei despre desistarea reclamantei cu privire la obiectul actiunii, actiunea reclamantei înregistrându-se dupa aproape patru luni de la întelegerea cu pârâta.
De asemenea, prima instanta a retinut ca toate comunicarile, informatiile si explicatiile date de pârâta reclamantei prin raspunsurile scrise nu au legatura directa, nu exclud si nu anihileaza obiectul cererii de chemare în judecata, confirmând expres în întâmpinare ca refuzul de eliberare a înscrisurilor solicitate se întemeiaza pe solicitarea platii unui comision de 10 lei pe act.
Prima instanta a retinut ca miza pozitiei pârâtei fata de un client ale carui depozite si operatiuni privesc valori foarte mari o constituie comisionul de eliberare a duplicatelor, desi reclamanta a cerut comunicarea înscrisurilor în baza carora pârâta, fara acordul reclamantei, a efectuat operatiuni în conturile acesteia din urma.
Împotriva acestei sentinte, în termen legal au declarat apeluri motivate ambele parti, apeluri înregistrate sub acelasi numar unic 28531/3/2009 la 8 decembrie 2009 pe rolul Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a V – a Comerciala.
În motivarea apelului, pârâta a aratat în primul rând ca instanta de fond nu a tinut cont de considerentele deciziei civile nr. 499A din 3 aprilie 2009, prin care s-a statuat asupra naturii comerciale a litigiului si asupra incidentei dispozitiilor Codului comercial si a legislatiei specifice obiectului de activitate al B.C.R. S.A. Sub acest aspect, apelanta – pârâta a sustinut ca în materie comerciala ordinea publica, ca limita a libertatii contractuale, cuprinde domenii mai largi decât dreptul civil.
A apreciat, în acest sens, ca activitatea de comert este guvernata de principiul asigurarii cadrului juridic privind securitatea operatiunilor comerciale, de principiul asigurarii celeritatii si simplitatii operatiunilor comerciale si de principiul libertatii de expresie juridica, acesta din urma fiind esential în solutionarea prezentei cauze. În aceeasi ordine de idei, apelanta – pârâta a sustinut ca, în egala masura, comertul este guvernat de caracterul oneros al operatiunilor comerciale, principiu ignorat de prima instanta.
Subsumat acestei critici, apelanta – pârâta a sustinut ca în cauza sunt incidente prevederile articolului 371 Cod comercial, în sensul ca existenta contului curent nu exclude drepturile de comision si plata cheltuielilor pentru afacerile însemnate în contul curent.
Tot în cadrul acestei critici, apelanta – pârâta a definit libertatea de expresie juridica drept disponibilitatea recunoscuta participantilor la raporturile comerciale de a se angaja, de a monta sau nu o afacere, într-o forma sau alta, cu un instrument sau cu altul, de a da un continut de conceptie exclusiv personal afacerii, de a alege partenerul, forma juridica, instrumentul juridic, elementele si conditiile afacerii.
Raportat la speta, apelanta – pârâta a reiterat sustinerile din întâmpinare pe situatia de fapt si a sustinut ca demersul intimatei – reclamante, concretizat în cererea de chemare în judecata, încalca întelegerea partilor din 25 ianuarie 2008.
Apelanta – pârâta a criticat hotarârea primei instante si pentru ca aceasta aduce atingere principiului asigurarii cadrului juridic privind securitatea operatiunilor comerciale, precum si pentru ca instituie în sarcina sa o obligatie în conditiile în care intimata reclamanta a refuzat achitarea comisionului aferent acestui serviciu, astfel fiind încalcate atât prevederile contractuale stipulate de parti, cât si principiul privind caracterul oneros al operatiunilor comerciale.
O alta critica adusa hotarârii de fond vizeaza considerentele în care prima instanta a retinut ca reclamanta a cerut comunicarea înscrisurilor în baza carora B.C.R. S.A. , fara acordul reclamantei, a efectuat operatiuni în contul acesteia, apelanta – pârâta sustinând ca reclamanta nu a solicitat acest lucru.
Apelanta – pârâta a apreciat ca neîntemeiata solicitarea reclamantei de remitere a unor înscrisuri pe o perioada pâna la pronuntarea hotarârii, deci pe o perioada nedeterminata, în timp ce în motivarea cererii face referire la documente si informatii anterioarei datei de 25 ianuarie 2008.
A fost criticata neanalizarea materialului probator în toata complexitatea sa, precum si faptul ca nu s-a observat ca obtinerea documentelor de catre intimata – reclamanta, raportat la considerentele actiunii, constituie un scop mediat, scopul final fiind reiterarea unor neîntelegeri care nu mai pot fi reiterate.
A apreciat ca hotarârea primei instante încalca prevederile articolului 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, care impun instantei sa examineze efectiv motivele, argumentele, cererile si apararile partilor, pentru garantarea unor drepturi concrete si efective, nu teoretice si iluzorii.
Apelul este întemeiat în drept pe dispozitiile articolului 282 si urmatoarele. Cod procedura civila.
În motivarea apelului, reclamanta a aratat în esenta ca hotarârea primei instante este criticabila pentru ca nu cuprinde obligatia pârâtei la plata cheltuielilor de judecata, desi acestea au fost solicitate chiar prin cererea de chemare în judecata si au fost dovedite cu factura fiscala nr. 154/0000225 din 17 septembrie 2008 si cu chitanta nr.58/1405531 din 17 septembrie 2008, aflate în dosarul nr. 7906/299/2008 al Judecatoriei Sectorului I Bucuresti.
Apelul este întemeiat în drept pe dispozitiile articolului 282 si urmatoarele Cod procedura civila.
Fata de actele si lucrarile dosarului, de probele administrate în cauza, Curtea a apreciat apelul declarat de B.C.R. S.A. ca nefondat si l-a respins cu aceasta motivare si pentru urmatoarele considerente:
Critica relativa la nesocotirea de catre instanta de fond a dispozitiilor Codului comercial si ale legilor specifice domeniului bancar este neîntemeiata si a fost înlaturata, întrucât apelanta – pârâta nu a indicat în concret care sunt dispozitiile încalcate.
În realitate, Curtea constata ca, subsumat acestui prim motiv de apel, se invoca nesocotirea a patru principii incidente în sfera relatiilor comerciale.
În ce priveste “principiul asigurarii cadrului juridic privind securitatea operatiunilor comerciale” Curtea constata ca apelanta – pârâta nu invoca o critica independenta legata de atingerea acestui principiu , ci o critica legata de atingerea principiului libertatii de expresie juridica .
Altfel spus , se sustine ca, întrucât reclamanta a încalcat “întelegerea” încheiata cu pârâta la 25 ianuarie 2008 si a sesizat instantele cu prezenta cerere de chemare în judecata, a contravenit celor doua principii sus-enuntate.
Sustinerea este neîntemeiata. Curtea constata ca în înscrisul numit de parti “Întelegere”, încheiat la 25 ianuarie 2008, nu se face mentiune expresa cu privire la renuntarea reclamantei la dreptul de a primi informatiile legate de operatiunile pentru care a formulat prezenta cerere de chemare în judecata. În plus, Curtea constata si ca oferta financiara preferentiala acordata prin aceasta conventie a fost facuta nu numai în considerarea nemultumirilor exprimate de apelanta – reclamanta, ci si în considerarea statutului acesteia de client private banking.
De asemenea, Curtea apreciaza ca, din textul aceleiasi conventii , nu poate fi trasa concluzia ca oferta apelantei – pârâte a fost facuta numai sub conditia ca apelanta – reclamanta sa renunte pe viitor la dreptul sau de a obtine informatiile solicitate.
Dincolo de toate aceste argumente, Curtea apreciaza ca, si daca ar fi existat o renuntare expresa la dreptul care formeaza obiectul prezentei cereri, aceasta nu ar fi fost producatoare de efecte juridice, prin raportare la dispozitiile articolului 274 alineat 3 Cod procedura civila , care prevad posibilitatea de renuntare la drept în sedinta publica sau prin înscris autentic si care confera doar instantei de judecata dreptul de a statua asupra acestei manifestari de vointa, prin respingerea cererii de chemare în judecata, renuntarea la drept fiind conditionata de existenta unui proces.
Cât priveste apararea întemeiata de apelanta – reclamanta pe dispozitiile art.1711 Cod civil ( consemnata în practicaua prezentei decizii ) , Curtea apreciaza ca aceasta nu poate fi primita pentru ca , asa cum s-a retinut si în precedent , nu rezulta expres si neîndoielnic ca dreptul a carui proteguire se urmareste în cauza de fata a facut obiectul tranzactiei respective .
Pentru aceste considerente, Curtea a apreciat ca nu exista o încalcare a principiului libertatii de expresie juridica (respectiv a principiului libertatii de a contracta , în modalitatea dreptului de a transige ).
Nu exista nici o încalcare a principiului asigurarii cadrului juridic privind securitatea operatiunilor comerciale, Curtea retinând ca prin pronuntarea hotarârii primei instante nu s-a adus atingere secretului bancar câta vreme s-a hotarât comunicarea între partile litigante , care sunt aceleasi cu partile contractante, a unor înscrisuri ce vizeaza fondurile banesti ale uneia dintre partile contractante.
Astfel spus, Curtea apreciaza ca informatiile la care a fost obligata apelanta – pârâta sunt adresate apelantei – reclamante si vizeaza executarea contractului încheiat de parti, aceste informatii nefiind destinate publicitatii , nefiind accesibile nici macar instantei de judecata , pentru a se invoca secretul bancar.
Cât priveste încalcarea principiului celeritatii si simplitatii operatiunilor comerciale, Curtea apreciaza critica drept fara substanta, nemotivata, apelanta – pârâta limitându-se la a enunta pretinsa încalcare fara argumente logico-juridice. Acest caracter funciarmente formal al acestei critici face ca ea sa fie apreciata de Curte ca neîntemeiata si sa fie înlaturata.
În ce priveste încalcarea celui de-al patrulea principiu, care consacra caracterul oneros al operatiunilor comerciale, Curtea apreciaza sustinerea apelantei – pârâte ca neavând fundament. Principiul animus comercium est lucrum este un principiu fundamental al dreptului comercial, a carui incidenta nu a fost contestata de instanta de fond.
Curtea constata ca singurul argument adus de apelanta – pârâta în aceasta odine de idei vizeaza nesocotirea dispozitiilor articolului 371 Cod comercial, precum si a prevederilor contractului încheiat de parti, care nu prevad gratuitatea serviciului bancar. Apelanta – pârâta sustine ca hotarârea primei instante nu tine cont de faptul ca, pentru eliberarea documentelor, apelanta – reclamanta datoreaza comision conform tarifului standard de comisioane al bancii.
Critica este neîntemeiata. Se constata în primul rând ca la dosarul cauzei nu s-a depus în sustinere tariful de comisioane invocat, pentru a se putea verifica de catre instanta daca tipul de operatiune în litigiu (eliberarea de înscrisuri sau de copii de pe documente ) este conditionata de plata unui comision. În al doilea rând, se constata ca în conventiile încheiate de partile litigante nu exista mentiune expresa ca, la încheierea conventiilor, apelanta – reclamanta avea cunostinta de existenta si continutul tarifului standard de comisioane si ca a acceptat aplicarea acestuia, astfel cum s-a prevazut pentru “conditiile de functionare a contului” si pentru “conditiile de utilizare a cadrului”.
Nu în ultimul rând, Curtea apreciaza ca instanta de fond nu putea respinge cererea reclamantei întemeindu-se pe aceasta aparare a pârâtei, câta vreme pârâta însasi nu a uzat de dispozitiile articolului 7205 Cod procedura civila, respectiv nu a solicitat obligarea reclamantei la plata comisionului pe cale de cerere reconventionala, desi avea pretentii la rândul ei pretentii fata de reclamanta izvorând din acelasi raport juridic ( caz în care ar fi avut obligatia, conform articolelor 1169-1170 Cod civil si principului de drept actori incumbit probatio, sa faca dovada pretentiilor sale).
Sub acelasi aspect, Curtea apreciaza ca în cauza nu sunt incidente dispozitiile art. 371 Cod comercial , câta vreme nu s-a facut dovada ca tipul de serviciu solicitat a fi prestat cade sub incidenta tarifului standard de comisioane, iar apelanta reclamanta a consimtit ab initio sa se supuna acestui tarif .
Analizând critica referitoare la considerentele în care prima instanta a retinut ca reclamanta a solicitat comunicarea înscrisurilor în baza carora B.C.R. S.A., fara acordul reclamantei , a efectuat operatiuni în conturile sale, Curtea o apreciaza ca neîntemeiata în raport de temeiurile de fapt ale cererii de chemare în judecata (pagina 4 alineat 4 din cererea de chemare în judecata – fila 4 verso a dosarului nr. 7906/299/2008).
Critica relativa la perioada pentru care s-a dispus obligarea apelantei – pârâte sa furnizeze documente, perioada care este excesiva în raport de motivele de fapt ale actiunii, urmeaza a fi analizata în considerentele ce privesc stabilirea de catre instanta de fond a situatiei de fapt si aplicarea dispozitiilor legale incidente.
Critica relativa la analizarea cererii de chemare în judecata prin prisma regulilor de drept civil si nu a celor de drept comercial este neîntemeiata, pentru considerentele expuse în precedent în legatura cu pretinsa încalcare a celor patru principii de drept comercial si a dispozitiilor articolului 371 Cod comercial.
Critica relativa la neanalizarea materialului probator în toata esenta si complexitatea sa este neîntemeiata, întrucât apelanta – pârâta se limiteaza la enuntarea criticii, fara argumentatie logico-juridica si fara indicarea în concret a probelor nesocotite, a “esentei” acestora sau a concluziilor ce trebuiau desprinse din interpretarea lor sistematica.
Este neîntemeiata si a fost înlaturata critica relativa la preluarea tale quale a afirmatiilor din cererea de chemare în judecata si la ignorarea apararilor din întâmpinare. Curtea constata ca în considerentele hotarârii atacate nu numai ca nu se reiau ad literam sustinerile din cererea introductiva de instanta, dar instanta face o sinteza a motivelor de fapt invocate, arata mijloacele de proba avute în vedere la pronuntarea hotarârii si raspunde motivat si argumentat apararilor din întâmpinare, hotarârea instantei de fond nefiind în contradictie cu dispozitiile articolului 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Cât priveste efectivitatea dreptului a carui protectie a solicitat apelanta – reclamanta, Curtea apreciaza ca aceasta este dincolo de dubiu, astfel cum se va arata în considerentele ce urmeaza.
În considerarea caracterului devolutiv al apelului si în conformitate cu dispozitiile articolului 295 alineat 1 Cod procedura civila, Curtea apreciaza ca instanta de fond a stabilit corect situatia de fapt pe baza probelor administrate, înlaturând argumentat apararea apelantei – pârâte bazata pe întelegerea partilor de la 25 ianuarie 2008.
Curtea apreciaza, în plus fata de argumentele deja prezentate, ca nu pot fi primite sustinerile apelantei – pârâte despre nelegitimitatea scopului final urmarit de apelanta – reclamanta prin promovarea prezentei cereri de chemare în judecata, având în vedere lipsa oricarei relevante a declaratiei pe care aceasta parte a dat-o cu privire la renuntarea la pretentiile de orice natura, trecute, prezente si viitoare, împotriva apelantei – pârâte.
În ce priveste aplicarea legii la situatia de fapt stabilita, Curtea retine , în complinirea considerentelor primei instante , urmatoarele:
Potrivit dispozitiilor articolului 7 litera c, liniutele 2,3 si 5 din OG nr. 21/1992 (în forma în vigoare la momentul încheierii Conventiei de cont de economii în valuta pentru persoane fizice din 18 iulie 2007), prestatorii de servicii au urmatoarele obligatii : sa presteze numai servicii care nu afecteaza (…) interesele economice ale consumatorilor ; sa respecte conditiile prescrise sau declarate, precum si clauzele prevazute în contracte ; sa raspunda pentru prejudiciul actual si cel viitor cauzat de serviciul defectuos prestat.
Corelativ acestor obligatii – apreciaza Curtea – exista dreptul consumatorului de a nu i se afecta interesele economice, de a se executa întocmai clauzele contractuale si de a obtine reparatia potrivita pentru prejudiciul cauzat prin serviciile defectuos prestat.
Potrivit dispozitiilor articolului 6.1. din Conventia de cont de economii în valuta nr. 1 din 18 iulie 2007, titularul de cont are dreptul de a solicita si obtine relatii cu privire la starea financiara a contului sau si extras de cont, Curtea apreciaza ca aceste prevederi consacra, în realitate, dreptul titularului de cont de a fi informat cu privire la operatiunile din contul respectiv, iar acest drept este în strânsa corelatie cu cele izvorând din interpretarea articolului 7 litera c din OG nr.21/1992.
Desi operatiunile la care a cerut sa fie obligata apelanta – pârâta nu figureaza expressis verbis printre cele prevazute la articolul 6.1. din contract, Curtea apreciaza ca acestea au acelasi regim, având în vedere ca dreptul de a fi informat cu privire la modul de executare a contractului are un continut mai larg, implicând cunoasterea tuturor actelor, faptelor si documentelor în baza carora una sau mai multe operatiuni au fost executate . Aceasta cu atât mai mult cu cât partea careia legea si contractul îi confera acest drept are dubii sau contesta una sau mai multe operatiuni .
Din acest punct de vedere, Curtea apreciaza ca devin operante nu numai dispozitiile articolului 969 Cod civil, dar si dispozitiile articolului 970 Cod civil, care prevad cum conventiile nu obliga doar la ce este expres prevazut în ele, ci si la toate urmarile ce legea, echitatea sau obiceiul dau obligatiei, dupa natura sa.
Prin prisma acestor considerente , Curtea apreciaza ca dreptul de a fi informat al cocontractantului este un drept real , cu protectie legala si , câta vreme respectarea lui presupune o actiune concreta , palpabila si determinata din partea altui subiect de drept cu care se afla în relatii contractuale , este si un drept efectiv , iar proteguirea sa în justitie apare drept un demers perfect legitim .
Cât priveste perioada pentru care apelanta reclamanta a solicitat informatii , se remarca faptul ca aceasta este determinata , întrucât a fost indicat momentul de la care începe – 13 iunie 2007 – si momentul la care se sfârseste – pronuntarea hotarârii judecatoresti . Sub acest din urma aspect , este de remarcat ca prima hotarâre , chiar daca anulata , a fost pronuntata la 7 noiembrie 2008, apelanta nu a marit perioada în fata instantei competente în fond si nici nu a criticat în apel faptul ca tribunalul nu a mentinut obligatia pâna la data când s-a pronuntat ( 20 octombrie 2009 ) , achiesând astfel la momentul 7 noiembrie 2008 .
Toate aceste considerente au fundamentat convingerea Curtii ca solutia data de prima instanta asupra cererii apelantei – reclamante este legala si temeinica, de aceea în conformitate cu dispozitiile articolele 295 si 296 Cod procedura civila, apelul declarat de apelanta – pârâta va fi respins ca nefondat.
În ce priveste apelul declarat de reclamanta, Curtea apreciaza ca este întemeiat. Se constata ca apelanta – reclamanta a solicitat chiar prin cererea introductiva de instanta obligarea apelantei – pârâte la plata cheltuielilor de judecata, iar instanta de fond a omis sa se pronunte pe aceasta cerere.
În consecinta, Curtea, în conformitate cu dispozitiile articolelor 295-296 Cod procedura civila, a admis apelul, a schimbat în parte sentinta atacata si, în baza articolului 274 Cod procedura civila, a obligat pe pârâta sa plateasca reclamantei cheltuieli de judecata constând în onorariu avocatial, conform facturii fiscale nr. 101/0000172 din 13 iunie 2008 si chitantei nr. 35/1405508 din aceeasi data (filele 75-76 ale dosarului nr. 7906/299/2008 al Judecatoriei Sectorului I Bucuresti). Respectând principiul disponibilitatii, care guverneaza procesul civil, Curtea va acorda apelantei – reclamante cheltuieli de judecata în fond doar pentru sumele achitate cu titlu de onorariu avocatial si doar în cuantumul solicitat (care este mai mic decât cel din documentele justificative), întrucât în acest sens sunt solicitarile exprese din motivele de apel .
Având în vedere ca apelanta reclamanta a solicitat si acordarea cheltuielilor de judecata efectuate în apel, având în vedere ca apelantei – reclamante i-a fost admis apelul, iar apelantei – pârâte i-a fost respins apelul, vazând, asadar, ca apelanta – pârâta este cea care a cazut în pretentii în aceasta faza procesuala, în conformitate cu dispozitiile articolului 298, raportat la articolul 274 Cod procedura civila Curtea va admite cererea apelantei – reclamante, în sensul ca o va obliga pe apelanta – pârâta la plata cheltuielilor de judecata constând în onorariu avocat.
Curtea a procedat ,însa , în conformitate cu dispozitiile articolului 274 alineat 3 Cod procedura civila, la micsorarea onorariului avocatial de 119.000 lei, dovedit cu înscrisurile din dosarul de apel, având în vedere ca acesta apare nepotrivit de mare atât în raport de valoarea pricinii, cât si de munca îndeplinita de avocat.
Astfel, se constata ca în apel au fost acordate doar doua termene de judecata, ca nu s-au propus si nici administrat apel probe, iar apelanta – reclamanta, prin avocat, a depus apel motivat de vizeaza doar cheltuielile de judecata, precum si concluzii scrise, fara a depune întâmpinare la apelul partii adverse. Ca atare în apel nu a crescut valoarea pricinii, iar apelanta reclamanta a avut a valorifica doar cheltuielile de judecata.
În ce priveste munca avocatului în apel, acesta nu mai ca nu a depasit-o pe cea din ciclul procesual precedent, dar a fost substantial redusa, ceea ce autorizeaza diminuarea onorariului avocatial la nivelul celui încasat pentru judecata în fond.
Aceasta cu atât mai mult cu cât, pentru o activitate mai laborioasa si desfasurata într-un interval mult mai mare, s-a apreciat îndestulator onorariul de aproximativ 8.685 lei, fara a se face dovada suplimentarii lui. ( E.V.)
