În materia achiziţiilor publice, calitatea de parte contractantă, şi implicit producerea de efecte juridice, nu trebuie analizată, în mod exclusiv, prin raportare doar la contractul propriu-zis, noţiune definită de art. 3 lit. e ind. 1 din OUG nr. 34/2006 şi desemnând „orice contract de achiziţie publică sau acord cadru”, ci prin raportare la noţiunea de „procedură de atribuire a contractului de achiziţie publică”, aceasta materializând, conform prevederilor art. 3 lit. ş, etapele ce trebuie parcurse de autoritatea contractantă şi de către candidaţi/ofertanţi pentru ca acordul părţilor privind angajarea în contractul de achiziţie publică să fie considerat valabil.
(Trib. Bistriţa-Năsăud, s. com., de cont. adm. şi fisc., sent. nr. 2096/20 decembrie 2010, irevocabilă la data de 3 mai 2011 prin anularea ca netimbrat a recursului declarat, trimisă în rezumat de judecător Marica Anca Petruţa)
Prin acţiunea înregistrată la această instanţă reclamanta SC N SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Staţiunea de Cercetare Dezvoltare Pentru Pomicultură Bistriţa, Ministerul Agriculturii Şi Dezvoltării Rurale, Academia De Ştiinţe Agricole Şi Silvice “Gheorghe Ionescu-Siseşti” să se constate şi să se declare scadentă obligaţia de plată a sumei de 801.117,86 lei reprezentând facturi neachitate emise în baza contractului de furnizare 1398/29.09.2008, să oblige în solidar pârâţii SCDP Bistriţa, MADR şi ASAS la plata către reclamantă a sumei de 801.117,86 lei reprezentând facturi neachitate şi să oblige în solidar pârâţii la plata penalităţilor de întârziere de 0,05% pe zi aplicate la suma de 801.117,86 lei.
Analizând actele şi lucrările dosarului, respectiv înscrisurile depuse de părţi la dosar, instanţa reţine următoarele:
Raportul juridic dedus judecăţii derivă din încheierea contractului de furnizare nr. 1398 din 29.09.2008 între reclamanta SC N SRL, în calitate de furnizor, şi pârâta Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultură Bistriţa, în calitate de achizitor, având ca obiect (art. 4) furnizarea de către reclamantă, în termen de 45 de zile de la data semnării contractului, a echipamentelor de cercetare şi experimentare, produse definite în Anexa nr. 1 la contract. Contractul de furnizare produse menţionat a fost încheiat în temeiul prevederilor OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, fiind atribuit societăţii reclamante prin procedura licitaţiei deschise şi reprezentând un contract de achiziţie publică în conformitate cu prevederile art. 3 lit. f din actul normativ menţionat.
În privinţa obligaţiei de achitare a preţului contractual stabilit conform art. 5, părţile au convenit ca achizitorul să-şi îndeplinească această obligaţie în termen de 10 zile de la alimentarea contului de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (art. 10.2).
Avizele de însoţire a mărfii nr. 6946084, 6946065 din 07.11.2008, 6946222, 6946314 din 07.11.2008, 6946315 din 24.11.2009, 6946456 din 05.12.2008, 6946659 şi 6946664 din 05.01.2009, 6950094 din 05.02.2009, ştampilate şi semnate de reprezentantul pârâtei SCDP Bistriţa, atestă îndeplinirea obligaţiilor asumate de reclamantă prin contract, în sensul în care echipamentele de laborator au fost livrate în totalitate la destinaţia stabilită în cuprinsul acestuia. Totodată, reclamanta şi-a onorat şi obligaţia de punere în funcţiune şi demonstrare a funcţionabilităţii acestora prevăzută în art. 17, aşa cum rezultă din procesele verbale de punere în funcţiune şi instruire personal din 11.03.2009.
Pentru produsele livrate şi serviciile executate, reclamanta a emis următoarele facturi: fiscală nr. 9203231 din 14.11.2008, în valoare de 91.378,04 lei, factura fiscală nr. 9203551 din 19.11.2008, în valoare de 151.267,70 lei, factura fiscală nr. 9203937 din 12.12.2008, în valoare de 352.040,82 lei, factura fiscală nr. 9203938 din 12.12.2008 în valoare de 206.431,30 lei, totalul facturat în baza contractului de furnizare fiind de 801.117,86 lei.
În cauză nu se contestă de altfel faptul că reclamanta şi-a îndeplinit în mod corespunzător condiţiilor contractuale, obligaţiile astfel asumate.
Pârâta achizitoare nu a plătit nici una dintre sumele menţionate în facturi, invocând în mod constant neîndeplinirea condiţiei prevăzute la art. 10.2 din contractul de furnizare, în sensul în care obligaţia sa nu ar fi ajuns la scadenţă întrucât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (M.A.D.R.) nu a virat suma reprezentând valoarea contractului în conturile sale.
Reclamanta a făcut dovada îndeplinirii, în privinţa tuturor celor trei pârâţi, a procedurii convocării la conciliere directă potrivit adreselor depuse la dosar în acest sens.
Procedând la examinarea cu prioritate, conform prevederilor art. 137 C.pr.civ., a excepţiilor invocate în cauză, tribunalul apreciază că, atât cu privire la Ministerul Agriculturii Şi Dezvoltării Rurale, cât şi cu privire la Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice “Gheorghe Ionescu-Siseşti”, reclamanta justifică calitatea procesual pasivă, pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.
În susţinerea excepţiilor, se invocă principiul de drept civil al relativităţii efectelor contractului, subliniindu-se lipsa calităţii de contractant al celor două entităţi.
Însă, în acelaşi sens susţinut şi de către reclamantă, tribunalul apreciază că în materia achiziţiilor publice, calitatea de parte contractantă, şi implicit producerea de efecte juridice, nu trebuie analizată, în mod exclusiv, prin raportare doar la contractul propriu-zis, noţiune definită de art. 3 lit. e ind. 1 din OUG nr. 34/2006 şi desemnând „orice contract de achiziţie publică sau acord cadru”, ci prin raportare la noţiunea de „procedură de atribuire a contractului de achiziţie publică”, aceasta materializând, conform prevederilor art. 3 lit. ş, etapele ce trebuie parcurse de autoritatea contractantă şi de către candidaţi/ofertanţi pentru ca acordul părţilor privind angajarea în contractul de achiziţie publică să fie considerat valabil.
Or, în aceste condiţii, apare ca întemeiată aserţiunea reclamantei în sensul că se circumscrie noţiunii de etapă parcursă în vederea atribuirii contractului de achiziţie publică, aprobarea de către MADR, în calitatea declarată de acesta „de ordonator principal de credite” – conform înscrisurilor aflate la filele 36, 37 dosar – a listei obiectivelor de investiţii pentru anul 2008 pentru pârâta SCDP Bistriţa.
De altfel, noţiunea de „contractant” defineşte, în mod singular, conform art. 3 lit. i din ordonanţă, doar „ofertantul care a devenit, în condiţiile legii, parte într-un contract de achiziţie publică”, acesta stabilind raporturi juridice cu autoritatea/autorităţile contractante prevăzute de art. 8 din OUG nr. 34/2006.
Este real că potrivit clauzelor contractului de furnizare nr. 1398 din 29.09.2008, calitatea de achizitor este conferită pârâtei Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultură Bistriţa (SCDP) însă aceasta, potrivit prevederilor art. 7 din Legea nr. 290/2002, în vigoare la data încheierii contractului de furnizare şi pe întreaga durată a acestuia, aşa cum a fost aceasta prevăzută în art. 6 din contract, face parte din categoria unităţilor de cercetare-dezvoltare la care face trimitere ipoteza legală, respectiv „prevăzute în anexa nr. 1 a), cu excepţia celor de la nr. crt. 1, 2 şi 9, în anexa nr. 2 şi în anexa nr. 5 la nr. crt. 2 şi 3 care se reorganizează ca institute, centre şi staţiuni de cercetare-dezvoltare organizate ca instituţii publice, cu personalitate juridică, în subordinea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice “Gheorghe Ionescu-Şişeşti”.
Intrarea ulterioară în vigoare a Legii nr. 45/2009, publicată în M.Of. nr. 200-30/03/2009, nu prezintă relevanţă sub aspectul dispoziţiilor menţionate câtă vreme, potrivit prevederilor art. 56, pe data intrării în vigoare a acesteia, se abrogă Legea nr. 290/2002 cu excepţia prevederilor art. 7 alin. 1 şi ale art. 8, astfel încât, apare ca neîntemeiată susţinerea contrară realizată de pârâtul MADR. În acelaşi sens prevede şi art. 28 alin. 3 din Legea nr. 45/2009: „unităţile de cercetare-dezvoltare prevăzute în anexa nr. 3 se reorganizează ca instituţii de drept public, cu personalitate juridică, în subordinea ASAS”, anexă în care la poziţia 20 apare menţionată SCDP Bistriţa.
Totodată, nu poate fi primită nici interpretarea pe care acelaşi pârât o realizează cu privire la calitatea de ordonator de credite în lumina prevederilor Legii nr. 45/2009 şi respectiv ale Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, instanţa apreciind că, în raport cu argumentele ce urmează a fi prezentate, Pârâtul MADR are calitatea de ordonator principal de credite, iar pârâta ASAS de ordonator secundar.
Astfel, este real că potrivit prevederilor art. 20 alin. 1 din Legea nr. 500/2002, „ordonatorii principali de credite sunt miniştrii, conducătorii celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, conducătorii altor autorităţi publice şi conducătorii instituţiilor publice autonome”.
La data încheierii contractului de furnizare erau în vigoare prevederile Legii nr. 290/2002 privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare şi a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice “Gheorghe Ionescu-Şişeşti” (în forma neabrogată parţial de Legea nr. 45/2009), care dispuneau: „Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice “Gheorghe Ionescu-Şişeşti” funcţionează în coordonarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, faţă de care răspunde pentru activitatea de cercetare-dezvoltare, şi colaborează cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării, cu Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor, cu Academia Română, cu Consorţiul Universităţilor de Ştiinţe Agricole, precum şi cu alte ministere şi instituţii interesate pentru realizarea unor obiective în domenii specifice” (art. 6 alin 1).
De altfel, aşa cum s-a relevat cu ocazia prezentării stării de fapt, pârâtul MADR a recunoscut calitatea sa de ordonator principal de credite, asumând-o prin titulatura sub care a aprobat lista de investiţii cu privire la pârâta SCDP Bistriţa.
Adevărat, urmare a intrării ulterioare în vigoare a Legii nr. 45/2009, conform prevederilor art. 3 alin. 3 din acest act normativ, ASAS devine „instituţie autonomă, de drept public, cu personalitate juridică, de consacrare ştiinţifică şi de cercetare în domeniile fundamentale şi aplicative ale agriculturii şi ale ramurilor componente ale acesteia. ASAS colaborează cu Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, cu Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, cu Ministerul Mediului, cu Academia Română, cu Consorţiul Universităţilor de Ştiinţe Agricole, precum şi cu alte instituţii şi organizaţii pentru realizarea obiectivelor din domeniile sale de activitate”, ceea ce ar conduce aparent la concluzia că, prin raportare la prevederile art. 20 din Legea nr. 500/2002, mai sus citate, aceasta ar deţine calitatea de ordonator principal de credite, neaflându-se în subordinea MADR.
Numai că art. 18 alin. 5 din Legea nr. 45/2009 prevede în mod expres faptul că „Preşedintele ASAS este ordonator secundar de credite”, ceea ce impune concluzia existenţei ordonatorului principal de credite. Or, analizând prevederile art. 11 alin. 1 („finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale activităţii ASAS şi ale unităţilor şi instituţiilor de drept public din subordinea şi coordonarea sa se asigură din venituri proprii şi din subvenţii acordate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale)” şi ale art. 27 lit. c („Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, responsabil cu politicile de guvernare în domeniul agricol (…), asigură prin alocare directă din bugetul de stat, prin bugetul ASAS, fondurile necesare pentru proiecte de interes naţional strategic de lungă durată şi pentru conservarea şi valorificarea resurselor genetice vegetale şi animale”), instanţa apreciază ca fiind fundamentată în drept aserţiunea reclamantei în sensul că pârâtul MADR, prin conducătorul acestuia, este ordonator principal de credite, iar pârâta ASAS, prin preşedinte, ordonator secundar.
În acest sens, contrar argumentelor prezentate de pârâtul MADR, nu sunt incidente prevederile art. 63 şi 67 alin. 3 din Legea nr. 24/2000 rep. privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, invocate de acesta, ci cele ale art. 15 din acelaşi act normativ care dispun în privinţa reglementărilor speciale şi derogatorii : „(1) O reglementare din aceeaşi materie şi de acelaşi nivel poate fi cuprinsă într-un alt act normativ, dacă are caracter special faţă de actul ce cuprinde reglementarea generală în materie.
(2) Caracterul special al unei reglementări se determină în funcţie de obiectul acesteia, circumstanţiat la anumite categorii de situaţii, şi de specificul soluţiilor legislative pe care le instituie.
(3) Reglementarea este derogatorie dacă soluţiile legislative referitoare la o situaţie anume determinată cuprind norme diferite în raport cu reglementarea-cadru în materie, aceasta din urmă păstrându-şi caracterul său general obligatoriu pentru toate celelalte cazuri”.
Prin urmare, nu poate fi primit argumentul de interpretare a normelor juridice prezentat de pârâtul MADR în cuprinsul întâmpinării, prevederile Legii nr. 500/2002 neavând caracter special faţă de cele ale Legii nr. 45/2009, modul de reglementare a celor două acte normative realizându-se în acord cu prevederile art. 15 din Legea nr. 24/2000, subsumându-se ipotezei prevăzute de acest text de lege.
Tot sub aspectul calităţii procesual pasive a pârâţilor MADR şi ASAS, având în vedere prevederile art. 21 şi 22 din Legea nr. 500/2002, care reglementează rolul şi responsabilităţile ordonatorilor de credite, şi făcând trimitere şi la ansamblul prevederile legale mai sus citate, precum şi la cele ale art. 35 alin. 1 din Legea nr. 45/2009, instanţa apreciază că reclamanta a justificat legitimarea acestor pârâţi de a sta în judecată în prezenta cauză, sens în care excepţiile invocate vor fi respinse ca nefondate.
În privinţa excepţiei ridicate de pârâta SCDP Bistriţa, invocata inadmisibilitate nu reprezintă în cauză o veritabilă excepţie, nici de procedură şi nici de fond, aşa cum sunt acestea calificate de dispoziţiile legale şi de întreaga doctrină, şi nici nu decurge, ca efect special spre care se tinde, din regimul procedural al unei excepţii, care este bine determinat. Aşadar, cum toate argumentele prezentate de pârâtă în fundamentarea inadmisibilităţii reprezintă apărări de fond, nefiind circumscrise noţiunii de fine de neprimire, instanţa urmează să respingă, ca nefondată, şi această aşa-zisă excepţie.
Pe fondul litigiului dedus judecăţii, instanţa reţine că din analiza conţinutului clauzelor contractuale rezultă că, în privinţa obligaţiei de plată a preţului de către achizitor, aceasta a fost asumată în condiţiile menţionării sursei de finanţare ca fiind bugetul de stat, câtă vreme s-a menţionat expres la art. 10 alin. 2 faptul că „achizitorul se obligă să plătească preţul produselor către furnizor în termen de 10 zile de la alimentarea contului de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale”.
Este evident că această obligaţie a achizitorului este una afectată de un termen suspensiv, conform prevederilor art. 1022 C.civ. Totodată, conform art. 1023 C.civ., executarea obligaţiei nu poate fi cerută înainte de împlinirea termenului suspensiv. Faptul că termenul de 10 zile curge de la momentul alimentării contului de către MADR, determină concluzia calificării acestui termen ca fiind unul incert. Însă, spre deosebire de condiţia suspensivă, termenul suspensiv, chiar incert, nu afectează însăşi fiinţa obligaţiei, ci doar exigibilitatea ei.
În speţă, primul aspect litigios suspus judecăţii de către reclamantă poartă asupra momentului şi condiţiilor în care obligaţia de plată devine scadentă, prin împlinirea termenului.
În acest sens, apărările formulate în cauză de către pârâţi converg spre concluzia că, nu doar împlinirea termenului, dar şi momentul de la care acesta ar începe să curgă s-ar afla în relaţie de interdependenţă cu momentul la care, în conformitate cu fostele prevederi ale Legii nr. 290/2002, iar mai apoi ale Legii nr. 45/2009, se realizează reorganizarea unităţilor de cercetare-dezvoltare, reorganizare ce se poate realiza în prezent, în cazul pârâtei SCDP, conform art. 28 alin. 8 din Legea nr. 45/2009, „(…) prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, la propunerea ASAS (…)”.
Independent de împrejurarea că există sau nu culpa factorilor responsabili implicaţi în acest demers (sens în care se reţine că pârâta ASAS a făcut dovada înregistrării la Secretariatul General al Guvernului, încă din anul 2008, în temeiul Legii nr. 290/2002 atunci în vigoare, şi anterior încheierii contractului de furnizare cu reclamanta, a proiectului de hotărâre, a notei de fundamentare cu toate cu avizele favorabile în vederea reorganizării SCDP Bistriţa), în cauză aspectul invocat nu prezintă relevanţă pentru a se aprecia asumarea, în mod valabil, a obligaţiilor contractuale ce decurg din contractul de achiziţie publică de care se prevalează reclamanta.
Astfel, corect susţine reclamanta că reorganizarea nu presupune şi pierderea personalităţii juridice dobândite anterior, concluzie care transpare şi din prevederile art. 53 din Legea nr. 45/2009 şi care, în alin. 4 stipulează că „până la obţinerea evaluării, atestării şi acreditării, unităţile şi instituţiile de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol beneficiază de prevederile prezentei legi”. Totodată, nu se poate susţine pierderea personalităţii juridice în conformitate cu prevederile alin. 5 al aceluiaşi articol („unităţile şi instituţiile de cercetare-dezvoltare care nu obţin acreditarea se reorganizează sau se desfiinţează prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, la propunerea ASAS”), câtă vreme nu s-a făcut dovada că pârâtei SCDP Bistriţa i s-ar fi refuzat acreditarea.
Reclamanta a invocat, în mod corect şi pertinent, atât incidenţa prevederilor art. 969 C.civ., art. 970 C.civ., cât şi regulile de interpretare a contractelor reglementate de art. 977(„interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante, iar nu după sensul literal al termenilor”), art. 978 C.civ. („când o clauză este primitoare de două înţelesuri, ea se interpretează în sensul ce poate avea un efect, iar nu în acela ce n-ar putea produce nici unul”) şi art. 979 C.civ. („termenii susceptibili de două înţelesuri se interpretează în înţelesul ce se potriveşte mai mult cu natura contractului”).
Relevantă în cauză pentru stabilirea momentului la care obligaţia de plată poate fi apreciată ca scadentă, este şi prevederea cuprinsă în art. 982 C.civ., în sensul că „toate clauzele convenţiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecărei înţelesul ce rezultă din actul întreg”).
Astfel, potrivit art. 6 din contract privitor la durata contractului, la pct. 6.2. se prevede în mod expres faptul că acesta încetează să producă efecte la data de 31.12.2008, astfel încât, durata termenului de executare al obligaţiilor contractuale asumate, fie el şi incert, nu poate subzista, în lipsa unei clauze exprese contrare, în afara duratei de fiinţare şi de aplicare a însăşi contractului în cadrul căruia a luat naştere. Ceea ce înseamnă că obligaţia de plată a preţului devine exigibilă, într-adevăr în termen de 10 zile de la invocata alimentare a contului, însă, interpretând contractul în sensul în care el produce efecte juridice şi prin raportare la clauzele privind durata contractului, momentul exigibilităţii îl poate reprezenta, cel mai târziu, data încetării efectelor contractului ca urmare a epuizării sale. O altă interpretare ar determina transformarea, peste voinţa şi acordul părţilor contractante, a contractului afectat de termen într-un contract afectat de o condiţie suspensivă, ceea ce este de neacceptat.
Aceleaşi argumente de interpretare a contractelor şi de aplicare a principiilor ce guvernează executarea contractelor, impun şi concluzia că nu se poate imputa, în maniera realizată de SCDP, faptul că reclamanta nu s-a prevalat de prevederile art. 10.3 din contract, în sensul de a sista livrarea produselor, acesta reprezentând un beneficiu stipulat în favoarea sa, şi nu o obligaţie. De altfel, din modul de redactare a acestei clauze, rezultă că ea devine operantă doar dacă achizitorul nu achită preţul în termen de 14 zile de la expirarea „perioadei convenite”, unde perioada convenită nu poate reprezenta decât cea determinată de expirarea celor 10 zile de la alimentarea contului. Or, în speţă, pârâtul achizitor se prevalează tocmai de neînceperea curgerii termenului menţionat.
Principiul forţei obligatorii a contractelor, consacrat de art. 969 C.civ., se impune a fi conjugat în cauză cu principiul responsabilităţii care, alături de celelalte principii enumerate de art. 2 alin. 2 din OG nr. 34/2006, stau la baza atribuirii contractelor de achiziţie publică.
Aşadar, făcând trimitere la considerentele de fapt şi de drept prezentate cu ocazia analizării calităţii procesual pasive a pârâţilor MADR şi ASAS, cu sublinierea prevederilor art. 27 şi 35 din Legea nr. 45/2009 instanţa va reţine că, obligaţia de plată a preţului reclamat prin facturile fiscale sus enumerate, incumbă ambelor pârâte menţionate. Nu poate reprezenta o cauză de natură a exonera MADR de obligaţia de alocare directă, din bugetul de stat, prin bugetul ASAS, conform dispoziţiilor legale sus amintite, invocarea propriei culpe atât cu privire la nedepunerea propriilor diligenţe în vederea reorganizării SCDP Bistriţa, cât şi cu privire la necuprinderea în buget a sumelor necesare stingerii obligaţiei contractuale.
Totodată, în raport de prevederile art. 11 din Legea nr. 45/2009, prevedere ce a avut corespondent şi în Legea nr. 290/2002 (art. 13 ind. 1) care vizează finanţarea atât a pârâtei SCDP Bistriţa, cât şi a pârâtei ASAS şi din venituri proprii, instanţa urmează a dispune obligarea la plata sumei declarată scadentă şi a acestor pârâte, excluderea posibilităţii de stingere a obligaţiei de plată prin utilizarea veniturilor proprii apărând ca o cauză de natură a afecta eficienţa contractului, cu consecinţa aprecierii ei ca reprezentând o neexecutare a acestuia.
Instanţa, având în vedere specificul raportului juridic născut între părţi ca urmare a derulării procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică, apreciază că se impune obligarea în solidar a pârâţilor, conform art. 1034 C.civ., la plata sumei scadente, de 801.117,86 lei.
În privinţa obligării pârâţilor la plata penalităţilor de întârziere solicitate de reclamantă, al căror temei şi cuantum rezidă în textul art. 11.2 din contract, instanţa urmează a admite şi acest capăt de cerere ca fiind întemeiat în raport de prevederile art. 969 şi art. 1073 C.civ., însă acestea urmează a se calcula doar de la data declarării scadenţei creanţei ca urmare a investirii instanţei cu acest petit, respectiv de la data pronunţării prezentei hotărâri.
În temeiul art. 274 C.pr.civ., va obligă pârâtele, să plătească, în solidar, reclamantei cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 6.212,97 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar, onorariu avocaţial, cheltuieli de deplasare la termenele de judecată, justificate cu înscrisurile depuse la dosar.
