Contract de împrumut. Daune interese. Data de la care curg


 Potrivit dispoziţiilor art. 1088 alin. 1 Cod civil, la obligaţiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală iar potrivit tezei secunde a alin. 2 al aceluiaşi articol, ele nu sunt debite (datorate) decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.

 Prin sentinţa civilă nr. 3019 din 2 iunie 2003 a Judecătoriei Botoşani, pârâtul a fost obligat la restituirea unui împrumut scadent şi la plata de daune interese de la data împlinirii termenului de restituire, contrar dispoziţiilor textului de lege de mai sus.

În consecinţă, s-a admis recursul pârâtului şi s-a modificat în parte sentinţa în sensul că daunele interese s-au calculat doar de la data introducerii acţiunii.

 (Decizia civilă nr. 485R din 13 noiembrie 2003 a Tribunalului Botoşani – Secţia civilă, nepublicată)