Contract de împrumut.Imposibilitatea morală de preconstituire a unui înscris


Instanta a admis ca reclamantul sa faca dovada conventiei de împrumut încheiata între acesta si pârâta cu martori, întrucât în dreptul nostru civil exista câteva  principii care cârmuiesc actul  juridic civil si anume, principiul libertatii actelor juridice civile, asa cum rezulta din dispozitiile art.969 alin.2 si art.5 C. civil,  potrivit caruia subiectele de drept civil  pot sa încheie sau nu un act juridic civil , sa-i stabileasca continutul, sa-l modifice sau sa dispuna încetarea acestui act, dar si principiul consensualismului în ceea ce priveste forma actului juridic, forma ceruta pentru validitatea unui asemenea act.

Tot prin forma în materia actului juridic civil, se desemneaza însa nu numai cea care este ceruta pentru însasi validitatea dar si forma ceruta pentru probarea actului.

Tot prin forma în materia actului juridic civil, se desemneaza însa nu numai cea care este ceruta pentru însasi validitatea dar si forma ceruta pentru probarea actului.

În acest caz, o asemenea cerinta se instituie ca o limitare a principiului consensualismului si într-un fel si a principiului libertatii actelor juridice civile pentru ca,  desi valabil încheiat, daca nu se respecta forma ceruta ad probationem, acest lucru atrage sanctiunea imposibilitatii dovedirii actului juridic cu un alt mijloc de proba.

În acest caz, o asemenea cerinta se instituie ca o limitare a principiului consensualismului si într-un fel si a principiului libertatii actelor juridice civile pentru ca,  desi valabil încheiat, daca nu se respecta forma ceruta ad probationem, acest lucru atrage sanctiunea imposibilitatii dovedirii actului juridic cu un alt mijloc de proba.

Astfel, incidentei celor doua principii îi sunt fixate limite rationale care sa conduca la asigurarea certitudinii retinerii drepturilor si obligatiilor la care a dat nastere actul juridic, iar pe plan procesual prevenirea litigiilor legate de existenta si respectarea acestor drepturi si obligatii.

Astfel, incidentei celor doua principii îi sunt fixate limite rationale care sa conduca la asigurarea certitudinii retinerii drepturilor si obligatiilor la care a dat nastere actul juridic, iar pe plan procesual prevenirea litigiilor legate de existenta si respectarea acestor drepturi si obligatii.

În acest scop, au si fost adoptate prevederile art.1191 alin.1 si 2 C.civil, care instituie într-adevar interdictia de a dovedi cu martori actele juridice a caror valoare depaseste 250 lei sau împotriva sau peste cuprinsul unui înscris.

În acest scop, au si fost adoptate prevederile art.1191 alin.1 si 2 C.civil, care instituie într-adevar interdictia de a dovedi cu martori actele juridice a caror valoare depaseste 250 lei sau împotriva sau peste cuprinsul unui înscris.

Dar, tot legiuitorul a avut în vedere si în acest caz ca tot vointa partilor este cea care, cu exceptia actelor juridice pentru care înscrisul se cere ad validitatem, poate sa faca inaplicabila aceasta  regula si chiar daca nu s-a întocmit înscrisul, ele pot conveni sa faca dovada  cu martori sau dovada sa se faca prin marturisirea lor.

Dar, tot legiuitorul a avut în vedere si în acest caz ca tot vointa partilor este cea care, cu exceptia actelor juridice pentru care înscrisul se cere ad validitatem, poate sa faca inaplicabila aceasta  regula si chiar daca nu s-a întocmit înscrisul, ele pot conveni sa faca dovada  cu martori sau dovada sa se faca prin marturisirea lor.

Pe de alta parte, legiuitorul a avut în vedere complexitatea vietii sociale si juridice care determina complexitatea si diversitatea situatiilor în care iau nastere raporturi juridice ce au ca izvor manifestarea de vointa a subiectelor de drept civil si care le împiedica uneori sa încheie un înscris prin care sa dovedeasca existenta actului juridic.

Pe de alta parte, legiuitorul a avut în vedere complexitatea vietii sociale si juridice care determina complexitatea si diversitatea situatiilor în care iau nastere raporturi juridice ce au ca izvor manifestarea de vointa a subiectelor de drept civil si care le împiedica uneori sa încheie un înscris prin care sa dovedeasca existenta actului juridic.

De aceea, reglementarea  din art.1191 alin.1 si 2 C. civil nu numai ca nu este imperativa dar legiuitorul a si prevazut expres câteva exceptii de la aceste prevederi legale.

De aceea, reglementarea  din art.1191 alin.1 si 2 C. civil nu numai ca nu este imperativa dar legiuitorul a si prevazut expres câteva exceptii de la aceste prevederi legale.

Printre aceste exceptii este si cea prevazuta de art.1898 alin.1 pct.1-3 C. civil potrivit careia dovada cu martori este admisa si în cazul imposibilitatii preconstituirii probei scrise.

Printre aceste exceptii este si cea prevazuta de art.1898 alin.1 pct.1-3 C. civil potrivit careia dovada cu martori este admisa si în cazul imposibilitatii preconstituirii probei scrise.

Practica judiciara a inclus în acest caz si imposibilitatea morala de a preconstitui înscrisul datorita calitatii partilor (rude, afini, prieteni etc.).

Practica judiciara a inclus în acest caz si imposibilitatea morala de a preconstitui înscrisul datorita calitatii partilor (rude, afini, prieteni etc.).

Instanta se raliaza acestei  practici pentru ca are în vedere si doua reguli de interpretare a legii civile, si anume: cea care rezulta din prevederile art.978 C. civil potrivit careia legea trebuie interpretata în sensul aplicarii ei iar nu în sensul neaplicarii si regula potrivit careia unde exista aceleasi ratiuni trebuie aplicata aceeasi lege.

Instanta se raliaza acestei  practici pentru ca are în vedere si doua reguli de interpretare a legii civile, si anume: cea care rezulta din prevederile art.978 C. civil potrivit careia legea trebuie interpretata în sensul aplicarii ei iar nu în sensul neaplicarii si regula potrivit careia unde exista aceleasi ratiuni trebuie aplicata aceeasi lege.

De aceea, în cazul imposibilitatii morale de a preconstitui un înscris, se aplica  tot regulile prevazute în art.1198 pct.1 – 3 privind imposibilitatea materiala a preconstituirii înscrisului, când este admisa si proba cu martori.

De aceea, în cazul imposibilitatii morale de a preconstitui un înscris, se aplica  tot regulile prevazute în art.1198 pct.1 – 3 privind imposibilitatea materiala a preconstituirii înscrisului, când este admisa si proba cu martori.

 

Prin cererea înregistrata sub nr. pe rolul Judecatoriei Caracal, reclamantul N.N. a chemat în judecata civila si personal la interogatoriu pe pârâta D.M., solicitând instantei ca prin hotarârea ce o va pronunta, aceasta sa fie obligata la plata sumei de 1290 lei, echivalentul a 300 Euro,  pe care reclamantul i-a împrumutat pârâtei în luna noiembrie 2008, solicitând totodata reclamantul si dobânda la zi de la data introducerii actiunii, cu cheltuieli de judecata.

În motivarea actiunii, reclamantul N.N. arata ca la sfârsitul anului 2008 i-a împrumutat pârâtei D.M. suma de 1290 lei (300 Euro), având în vedere ca este profesoara fiicei sale  si a avut încredere sa-i împrumute banii, fara a întocmi vreo chitanta.

Reclamantul sustine ca pârâta, fiind profesoara la doua materii a fiicei sale si, totodata diriginta, i-a promis ca va avea grija deosebita de fiica sa, iar reclamantul, pentru binele copilului sau si având încredere i-a împrumutat suma fara chitanta.

Mentioneaza reclamantul ca a asteptat pâna la jumatatea anului 2009 ca pârâta sa-i restituie suma datorata, dar constatând ca pârâta nu mai are de gând sa-i achite suma, s-a hotarât sa mearga însotit de un martor la poarta acesteia, iar pârâta în prezenta soacrei si a sotului sau l-a rugat pe reclamant sa o mai pasuiasca pâna vinde grâul si îi va da banii.

Precizeaza reclamantul ca are ca martori pe N. I. si I. P. N.

Mai sustine reclamantul ca a mai asteptat dar vazând ca pârâta nu îsi îndeplineste obligatia de plata a împrumutului, la data de 5.03.2010 s-a adresat Parchetului de pe lânga Judecatoria C. care prin rezolutia din 18.11.2010 i-a comunicat sa se adreseze instantei civile pentru pretentiile formulate.

În drept, actiunea nu a fost motivata.

La data de 20 ianuarie 2011, pârâta D. M. a depus la dosar un memoriu.

Reclamantul a mai depus la dosar si sentinta civila nr. pronuntata de Judecatoria C.

În sedinta publica din 10 martie 2011 au fost audiati martorii P. N. si N. I., la cererea reclamantului, ale caror depozitii au fost consemnate si atasate la dosar.

La staruinta reclamantului în aceeasi sedinta publica s-a luat interogatoriu pârâtei D. M., ale carei raspunsuri au fost cosemnate si atasate la dosar.

În sedinta publica din 10 martie 2011, pârâta D. M., dupa ce a raspuns la interogatoriu luat la staruinta reclamantului, a mai aratat ca doreste sa-si  angajeze aparator si ca nu este de acord cu audierea martorilor încuviintati reclamantului, apoi a înteles sa paraseasca sala de judecata fara nici un motiv.

Reclamantul si aparatorul acestuia, având în vedere atitudinea procesuala a pârâtei, dar si faptul ca martorii încuviintati erau prezenti, au solicitat instantei încuviintarea ca martorii sa fie audiati sub rezerva reaudierii, cerere care a fost admisa de instanta.

Ulterior, cu toate ca pârâta a fost legal citata la mai multe termene de judecata, nu a înteles sa se mai prezinte în instanta personal ori prin reprezentant, depunând la dosar memorii si adresa cu nr. eliberata de Colegiul Agricol ,, D. P.” C., judetul Olt.

Pârâta D. M. în aparare nu a solicitat încuviintarea administrarii de probe, dar la data de 22 martie 2011 a mai depus o cerere si un memoriu.

În sedinta publica din 28 aprilie 2011, a fost audiat martorul C. M., încuviintat reclamantului în suplimentarea probei suplimentare.

Examinând întregul material probator administrat în cauza, instanta retine urmatoarele:

Instanta a admis ca reclamantul N. N. sa faca dovada conventiei de împrumut încheiata între acesta si pârâta D. M. cu martori, întrucât în dreptul nostru civil exista câteva  principii care cârmuiesc actul  juridic civil si anume, principiul libertatii actelor juridice civile, asa cum rezulta din dispozitiile art.969 alin.2 si art.5 C. civil,  potrivit caruia subiectele de drept civil  pot sa încheie sau nu un act juridic civil , sa-i stabileasca continutul, sa-l modifice sau sa dispuna încetarea acestui act, dar si principiul consensualismului în ceea ce priveste forma actului juridic, forma ceruta pentru validitatea unui asemenea act.

Ori, în speta exista o asemenea imposibilitate morala pentru ca, asa cum au declarat martorii dar si pârâta prin memoriu depus la dosar în data de 20 ianuarie 2011, aceasta a fost profesoara celor doua fiice ale reclamantului si diriginta uneia dintre eleve, calitate ce l-a determinat pe reclamant sa aiba încredere în pârâta si în temeiul careia i-a împrumutat suma de 300 Euro, mai ales ca sotia reclamantului lucra în Italia, dupa cum a sustinut chiar pârâta.

Pentru aceste considerente, instanta a  încuviintat ca reclamantul sa faca dovada încheierii contractului de împrumut cu pârâta având ca obiect suma de 300 Euro cu martorii , declaratiile acestora fiind la dosar.

În ceea ce priveste administrarea acestei probe, instanta a respectat si principiul egalitatii armelor asa cum apare în practica CEDO pentru ca, potrivit acesteia se solicita pârâtei sa precizeze numele si domiciliile martorilor pe care întelege sa fie audiati în aparare, dar în speta pârâta a facut cunoscut ca nu solicita administrarea acestei probe.

Instanta a încuviintat reclamantului si proba cu interogatoriu, având în vedere ca din dispozitiile 1204-1206 C. civil si art.218-225 C. pr. civila nu rezulta nici o limitare  a administrarii acestei probe.

În ceea ce priveste capatul de cerere prin care reclamantul solicita instantei sa oblige pârâta sa-i restituie suma de 1290 lei, echivalentul a 300 Euro, instanta constata ca este întemeiat.

Astfel, din probele administrate nemijlocit în cauza, rezulta ca între parti s-a încheiat la sfârsitul anului 2008 un contract de împrumut de consumatie, deoarece reclamantul în calitate de împrumutator i-a transmis pârâtei în calitate de împrumutat proprietatea asupra sumei de 1290 lei, echivalentul a 300 Euro, banii constituind un bun fungibil si consumtibil, cu obligatia asumata de pârâta de a-i restitui suma în termen de 2 luni, fiind întrunite astfel conditiile pentru existenta unui asemenea contract asa cum rezulta din reglementarea legala prevazuta de art.1576 C. civil.

Încheierea acestui contract este confirmata de cei trei martori audiati în cauza.

Astfel, martorii au declarat ca nu au fost prezenti la sfârsitul anului 2008 când reclamantul a împrumutat-o pe pârâta cu suma de 300 Euro, însa l-au însotit pe reclamant în demersurile întreprinse de acesta în vederea recuperarii sumei împrumutate, iar pârâta de fiecare data, în prezenta fiecarui martor nu a negat ca are sa-i restuie reclamantului o suma de bani, dar sub diferite pretexte l-a amânat pe reclamant, cu toate ca nici pâna în prezent nu si-a îndeplinit obligatia de restituire a sumei de bani împrumutate.

S-a constatat ca pârâta nu si-a îndeplinit aceasta obligatie pâna la solutionarea cauzei, fiind încalcate astfel si prevederile art.1584 C. civil.

Cu privire la capatul de cerere din actiunea reclamantului privind dobânda legala ridicata de catre pârâta, instanta constata ca este neîntemeiat.

Dobânda legala în cazul neachitarii unei sume de bani reprezinta potrivit art.1088 C. civil dauna moratorie care acopera lipsa de folosinta a sumei de bani respective de catre titularul ei.

Potrivit dispozitiilor art.112 alin.1 pct.3 C. pr. civila, în cererea de chemare în judecata trebuie sa se prevada fara nici o distinctie obiectul cererii si valoarea lui dupa pretuirea reclamantului, atunci când pretuirea este cu putinta.

În cauza însa, desi reclamantul putea sa  precizeze nu numai obiectul si valoarea capatului de cerere principal, dar si valoarea si obiectul capatului de cerere accesoriu chiar daca nu definitiv ci doar provizoriu sau asa cum se precizeaza în lege dupa aprecierea sa, totusi nu a înteles sa procedeze astfel.

Prin urmare si în cazul acestui capat de cerere este incident principiul potrivit caruia actiunile si cererile introduse la instantele judecatoresti sunt supuse taxelor judiciare de timbru, principiul prevazut de art.1 din Legea 146/1997, iar în cazul în care actiunea sau cererea este evaluabila în bani trebuie  timbrate conform prevederilor art.2 din aceeasi lege.

Reclamantul nu si-a îndeplinit aceasta obligatie pâna la solutionarea cauzei, motiv pentru care nu s-a putut calcula nici cuantumul taxei judiciare de timbru aferent acestui capat de cerere, implicit nu i s-a pus în vedere reclamantului sa timbreze legal acest petit al actiunii, considerent pentru care nu pot fi aplicabile prevederile art.20 alin.3 din Legea 146/1997 potrivit careia neîndeplinirea obligatiei de plata a taxei de timbru se sanctioneaza cu anularea actiunii sau a cererii.

Pentru aceste considerente, instanta urmeaza sa admita actiunea si sa oblige  pârâta sa-i restituie reclamantului suma de 1290 lei, reprezentând echivalentul a 300 Euro.

S-a mai retinut ca, prin cererea înregistrata la Judecatoria C. sub nr., reclamantul I. P. reprezentant al Întreprinderii Individuale I. P., domiciliat în a chemat în judecata pe pârâta D. M., pentru ca prin hotarârea ce se va pronunta, sa fie obligata pârâta  la plata sumei de l000 lei, reprezentând diferenta pret neachitata si obligarea pârâtei la cheltuieli de judecata aferente solutionarii cauzei.

Prin sentinta civila nr. din, pronuntata de Judecatoria Caracal în dosarul nr., s-a admis cererea reclamantei Întreprinderea Individuala I. P., cu sediul în comuna R., judetul Olt, formulata prin reprezentantul ei I. P.,  asa cum a  fost precizata la data din l6.06.2010 si data din 6.07.2010 si a fost obligata pârâta la plata catre reclamanta a sumei de 100  lei reprezentând contravaloare pret marfa, precum si la plata sumei de 9l lei, reprezentând cheltuieli de judecata.

Instanta constata ca este întemeiata si cererea reclamantului N. N., privind obligarea pârâtei de a-i achita cheltuielile de judecata.

Din chitantele aflate la dosar rezulta ca acesta a suportat cheltuieli în aceasta cauza care se ridica la suma de 668 lei.

Potrivit art.274 C. pr. civila partea care cade în pretentii va fi obligata la cerere sa plateasca cheltuielile de judecata.

Pentru aceste considerente, instanta urmeaza sa admita si acest capat de cerere si sa oblige pârâta sa-i achite reclamantului suma de 668 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, având în vedere ca, datorita culpei pârâtei, reclamantul a fost nevoit sa formuleze actiunea.