CONTRACT DE ÎMPRUMUT – ÎNSCRIS SUB SEMNĂTURĂ PRIVATĂ.
Potrivit art. 1584 Cod civil, împrumutatul este dator să restituie lucrurile împrumutate în aceeaşi calitate şi cantitate, şi la timpul stipulat. Având în vedere faptul că, în conformitate cu dispoziţiile art. 1169 Cod civil, în cazul obligaţiilor de a da o sumă de bani, creditorul trebuie să dovedească existenţa creanţei, iar, odată făcută această dovadă, neexecutarea se prezumă cât timp debitorul nu face proba contrară, instanţa reţine existenţa unui drept de creanţă în favoarea reclamantului, acesta reuşind să facă dovada pozitivă, verosimilă şi demnă de crezare a faptului alegat, în sensul existenţei unei obligaţii de plată a pârâtei în suma de 11.000 euro.
Pentru angajarea răspunderii civile contractuale este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unor raporturi contractuale stabilite între părţi, neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale, existenţa unui prejudiciu patrimonial, existenţa unei legături de cauzalitate între prejudiciu şi nerespectarea obligaţiilor contractuale, precum şi vinovăţia părţii care a cauzat prejudiciul. Prin urmare, instanţa constată că existenţa raporturilor contractuale dintre reclamant şi pârât este dovedită, că prin nerespectarea de către pârât a obligaţiei de restituire a sumei împrumutate, reclamantului i s-a produs un prejudiciu patrimonial cert, echivalent cu suma de bani nerestituită şi cu lipsa de folosinţă a acesteia şi că pârâtul nu a făcut dovada unei cauze exoneratore de vinovăţie cu privire la nerespectarea obligaţiilor contractuale, culpa acestuia fiind prezumată.
Pentru angajarea răspunderii civile contractuale este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unor raporturi contractuale stabilite între părţi, neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale, existenţa unui prejudiciu patrimonial, existenţa unei legături de cauzalitate între prejudiciu şi nerespectarea obligaţiilor contractuale, precum şi vinovăţia părţii care a cauzat prejudiciul. Prin urmare, instanţa constată că existenţa raporturilor contractuale dintre reclamant şi pârât este dovedită, că prin nerespectarea de către pârât a obligaţiei de restituire a sumei împrumutate, reclamantului i s-a produs un prejudiciu patrimonial cert, echivalent cu suma de bani nerestituită şi cu lipsa de folosinţă a acesteia şi că pârâtul nu a făcut dovada unei cauze exoneratore de vinovăţie cu privire la nerespectarea obligaţiilor contractuale, culpa acestuia fiind prezumată.
Judecătoria Bistriţa – secţia civilă, Sentinţa civilă nr. 11043/2012, pronunţată în dosarul nr. 6506/190/2011
Prin acţiunea civilă înregistrată la această instanţă sub numărul de mai sus, reclamantul Z.I. a chemat în judecată pe pârâtul D.I. solicitând obligarea acestuia la restituirea sumei de 11.000 Euro (echivalent în lei), plus dobânda legala (calculată de la data scadenţei sumei până la efectiva achitare), sumă care a fost predată de reclamant cu titlu de împrumut urmând a fi restituită în data de 22.12.2008, conform contractului de împrumut, sub semnătură privată; cu cheltuieli de judecată, reprezentând onorar de avocat, taxa de timbru şi timbru judiciar.
În motivare arată că între părţi a fost încheiat un contract de împrumut sub semnătură privată la data de 22.05.2008, prin care pârâtul în calitate de împrumutat a primit suma de 11.000 Euro, urmând ca restituirea acestei sume să se efectueze la data de 22.12.2008.
Întrucât data scadenţei nu a fost respectată de către pârât, acesta a fost invitat la conciliere însă nu s-a prezentat.
Reclamantul consideră că, în speţă, creanţa este una certă, lichidă şi exigibilă, fiind îndeplinite prevederile art. 379 C.pr.civ.
In drept a invocat OG nr. 9/2000, 1073 şi urm., 1092 şi urm Cod civil. art. 111, 112, 242 alin.2, 274, 379 şi urm., 720(1) C.pr.civ.
În probaţiune s-au anexat copia OG nr. 9/2000, contract de împrumut din 22.05.2008, convocare la conciliere, confirmare de primire şi a solicitat încuviinţarea probei testimoniale şi a interogatoriului pârâtului.
Legal citat, pârâtul a formulat Întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată şi obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Pe cale de excepţie de fond, pârâtul a invocat nulitatea absolută a contractului de împrumut, motivat de faptul că are o cauză ilicită.
Astfel, arată că între părţi s-au încheiat mai multe acte de împrumut, începând din anul 2004, toate aceste acte fiind încheiate în formă autentică şi garantate prin constituirea de ipoteci convenţionale pentru garantarea restituirii sumelor împrumutate.
Întrucât pârâtul nu a avut întotdeauna posibilitatea restituirii sumelor împrumutate la scadenţă, reclamantul a început executarea silită împotriva acestuia, însă pârâtul învederează că a restituit împrumuturile înainte de finalizarea procedurii.
Cu ocazia desfăşurării unei astfel de proceduri ori a încheierii unui nou contract de împrumut autentic, reclamantul i-a solicitat să semneze un contract de împrumut pentru o sumă pe care susţinea că i-ar datora-o cu titlu de dobândă pentru sumele anterior împrumutate.
Pârâtul susţine că nu a fost de acord cu semnarea unui astfel de act întrucât a plătit reclamantului pentru fiecare sumă dobânzi de zeci de ori mai mari decât dobânda legală, motiv pentru care a formulat solicitarea de la punctul 1. În ipoteza în care s-ar reţine semnarea contractului de către pârât, a solicitat instanţei să constate că acesta este lovit de nulitate absolută, scopul lui fiind doar de a eluda disp. art. 3 alin. 2 din O.G. nr. 9/2000 deoarece suma cuprinsă în act reprezintă doar dobânda nejustificată pentru împrumuturile anterioare.
În drept, a invocat prev. art. 966 C.civ., art. 9 din O.G.nr.9/2000.
În probaţiune s-au anexat copii după contract de împrumut cu ipotecă, autentificat la BNP G.A.V., sub nr. 2015/28.04.2004, declaraţie autentificată la BNP G.G.S., sub nr. 1665/11.05.2005, contract de împrumut cu constituire de ipotecă, autentificat la BNP G.G.S. sub nr. 771/19.06.2008, declaraţie autentificată la BNPA M.S.&C.M.P, sub nr. 1717/06.10.2011, a solicitat încuviinţarea probei testimoniale şi efectuarea expertizei grafologice.
În şedinţa publică din data de 11 septembrie 2012 instanţa, după deliberare, a recalificat excepţia nulităţii absolute a contractului de împrumut ca cerere reconvenţională, având ca obiect constatare nulitate absolută a contractului.
Pârâtul a depus la dosarul cauzei şi Concluzii scrise prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată; admiterea cererii reconvenţionale în sensul constatării nulităţii absolute a contractului de împrumut sub semnătură privată din data de 22.05.2008; cu cheltuieli de judecată.
În motivare a mai arătat că, dacă suma ar fi fost efectiv împrumutată şi nu ar reprezenta dobânda pentru suma anterioară, reclamantul ar fi încheiat cu acesta un contract autentic prin constituirea unei ipoteci, cum a procedat şi în cazul anterior.
Reclamantul a depus la dosarul cauzei şi Concluzii scrise prin care a solicitat admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată şi respingerea cererii reconvenţionale ca fiind nefondată.
În cauză a fost încuviinţată proba cu înscrisurile depuse la dosar, declaraţiile martorilor S.V., C.I., S.P., B.F.N., interogatoriul reclamantului, interogatoriul pârâtului.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Între reclamant, în calitate de împrumutător, pe de o parte, şi pârât şi soţia acestuia, pe de altă parte, în calitate de împrumutaţi, au fost încheiate mai multe contracte de împrumut, dintre care primul, având ca obiect suma de 13.000 euro, echivalentul în lei a 526.773.000 lei, a fost autentificat la BNP G.A.V., sub nr. 2015/28.04.2004 şi a fost garantat cu ipoteca asupra bunurilor imobile aparţinând împrumutaţilor, înscrise în CF 134 S. Prin declaraţia autentificată la BNP G.G.S., sub nr. 1665/11.05.2005, reclamantul a recunoscut că suma i-a fost rambursată, fiind de acord cu radierea ipotecii din cartea funciară.
Un alt contract de împrumut cu constituire de ipotecă, autentificat la BNP G.G.S. sub nr. 771/19.06.2008 a fost încheiat între reclamant şi soţia pârâtului, numita D.G., pentru suma de 4000 euro, echivalentul a 14.652 lei. Conform declaraţiei autentificate la BNPA M.S. & C.M.P., sub nr. 1717/06.10.2011, reclamantul a recunoscut că i-a fost restituită suma împrumutată, consimţind la radierea ipotecii şi a interdicţiilor de înstrăinare, grevare, dezmembrare, demolare şi amenajare constituite în baza contractului, asupra imobilelor construcţii şi teren înscrise în CF 67/1 D.
Din înscrisul intitulat „Contract de împrumut”, încheiat în data de 22.05.2008 şi depus la dosar, rezultă că reclamantul a mai împrumutat pârâtului suma de 11.000 euro, pe o perioadă de şapte luni, cu obligaţia pârâtului de a o restitui „până la data de 22.12.2008 (cu posibilitate de prelungire)”.
Prin răspunsurile la interogatoriu, pârâtul a recunoscut că în data de 22.05.2008 a încheiat contractul de împrumut menţionat anterior, însă a susţinut că a fost constrâns la semnarea acestuia de faptul că reclamantul ar fi condiţionat acordarea unui nou împrumut de încheierea actului sub semnătură privată şi că, în realitate, suma de 11.000 euro ce face obiectul acestui act ar fi constituit dobândă calculată pentru împrumutul din 2004, cu scopul de a eluda dispoziţiile art. 3 alin. 2 din OG nr. 9/2000.
Potrivit dispoziţiilor art. 1169 C.civ., cel care face o cerere în faţa instanţei de judecată trebuie să o dovedească, mijloacele de probă fiind enumerate în dispoziţiile art. 1170 C.civ.
Conform art. 968 C.civ. “cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri şi ordinii publice”.
Prin urmare, partea care invocă nevalabilitatea cauzei are sarcina probei, iar, în situaţia dată, fiind vorba de un fapt juridic stricto sensu, este admisibil orice mijloc de probă.
În cauză, instanţa reţine că martorul B.F.N. a declarat că ar fi fost în vizită la familia D când s-a semnat contractul din 22.05.2008, însă nu a asistat la discuţiile purtate de părţi cu acea ocazie. Acelaşi martor a mai arătat că avea cunoştinţă de faptul că familia pârâtului a împrumutat în mai multe rânduri sume de bani de la reclamant şi că acesta ar fi perceput dobânzi şi dobândă la dobândă. La rândul lui, martorul S.V. a confirmat încheierea mai multor contracte de împrumut între părţi, arătând că suma de 11.000 euro a cărei restituire o solicită reclamantul ar reprezenta dobânda percepută în baza contractului nr. 2015/28.04.2004, iar pârâtul şi-ar fi dat acordul pentru încheierea actului sub semnătură privată care atestă o atare datorie, deoarece avea nevoie de un alt împrumut de o sută de milioane de lei, pe care reclamantul i l-ar fi acordat numai cu această condiţie.
Întrucât nu se coroborează cu niciuna din celelalte probe administrate în cauză şi reprezintă doar împrejurări de care au luat cunoştinţă din relatările familiei pârâtului D, vor fi înlăturate depoziţiile martorilor menţionaţi, cu privire la perceperea de către reclamant a unor dobânzi nelegale.
Trebuie menţionat că în dreptul românesc încheierea unor contracte de împrumut cu dobândă nu era prohibită la momentul încheierii contractelor de împrumut între părţi, astfel cum rezulta din prevederile art. 2 din OG nr. 9/2000, care reglementa regimul unor obligaţii purtătoare de dobânzi în baza unor prevederilor contractuale şi art. 1587 C.civ. din 1864, care permitea stipularea de dobânzi pentru un împrumut de bani.
În cauză nu s-a probat existenţa anatocismului sau încălcarea prevederilor art. 5 din OG nr. 9/2000. Dimpotrivă, înscrisurile depuse la dosar reflectă faptul că toate împrumuturile acordate de reclamant pârâtului sau soţiei acestuia s-au făcut fără dobândă.
Nu pot fi reţinute nici aserţiunile pârâtului referitoare la starea de constrângere în care s-ar fi aflat acesta cu ocazia semnării contractului ce face obiectul prezentului dosar. Astfel, apare ca fiind ilogică acceptarea unei datorii fictive de 11.000 euro, în scopul de a obţine un alt împrumut de la reclamant, în sumă de 4000 euro.
Dacă ar fi veridice susţinerile pârâtului în legătură cu perceperea unor dobânzi împovărătoare de către reclamant, ar fi fost improbabil ca după împrumutarea sumei de 13.000 euro în anul 2004, în legătură cu care pârâtul a susţinut că ar fi restituit 16.000 euro, acesta din urmă să apeleze tot la reclamant pentru obţinerea altor sume de bani în 2008.
Aspectele prezentate anterior, precum şi modul în care s-au desfăşurat relaţiile contractuale, prin acordarea unor împrumuturi succesive, pe fondul relaţiilor de prietenie dintre părţi, relaţii atestate de martorii C.I. şi S.P., întemeiază concluzia că raportul juridic dedus judecăţii are o cauză licită. Instanţa reţine că suma de 11.000 euro a fost împrumutată de reclamant pârâtului în mai multe tranşe, astfel cum rezultă din declaraţia martorului C.I., persoană care, în calitate de contabil angajat la firmele pârâtului, cunoştea situaţia financiară a acestuia şi a societăţilor în cadrul cărora era asociat.
În consecinţă, văzând prevederile art. 968, 1169, 1970 C.civ., instanţa va respinge cererea reconvenţională formulată de pârâtul D.I. pentru constatarea nulităţii absolute a contractului de împrumut din 22.05.2008.
Potrivit art. 1584 Cod civil, împrumutatul este dator să restituie lucrurile împrumutate în aceeaşi calitate şi cantitate, şi la timpul stipulat. Rezultă că, prin contractul încheiat de părţi în mod valabil, a luat naştere în sarcina pârâtului obligaţia de a restitui suma de bani împrumutată, de 11.000 euro, la data de 22.12.2008.
Având în vedere faptul că, în conformitate cu dispoziţiile art. 1169 Cod civil, în cazul obligaţiilor de a da o sumă de bani, creditorul trebuie să dovedească existenţa creanţei, iar, odată făcută această dovadă, neexecutarea se prezumă cât timp debitorul nu face proba contrară, instanţa reţine existenţa unui drept de creanţă în favoarea reclamantului, acesta reuşind să facă dovada pozitivă, verosimilă şi demnă de crezare a faptului alegat, în sensul existenţei unei obligaţii de plată a pârâtei în suma de 11.000 euro.
Dată fiind întrunirea cumulativă a condiţiilor răspunderii civile contractuale, raportat la dispoziţiile art. 969 C.civ. din 1864, potrivit cu care actul juridic se impune autorului său cu putere de lege, precum şi necesitatea asigurării stabilităţii şi siguranţei raporturilor juridice generate de actele juridice civile, instanţa urmează să admită cererea precizată şi să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 11.000 euro sau a echivalentului în lei a acestei sume la data efectuării plăţii, reprezentând împrumut nerestituit.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul dispoziţiilor art. 274 C.pr.civ., pârâtul urmează a fi obligat şi la plata cheltuielilor de judecată suportate de către reclamant cu prilejul soluţionării cererii de chemare în judecată, în cuantum de 3.364 lei, constând în taxă judiciară de timbru, timbru judiciar şi onorariu avocaţial.
Împotriva sentinţei expuse a declarat recurs, în termen legal, pârâtul D.I., prin care a solicitat admiterea acestuia, modificarea hotărârii în sensul respingerii acţiunii introductive şi al admiterii cererii reconvenţionale, pentru motivele ce urmează.
Deşi pentru a demonstra netemeinicia susţinerilor recurentului instanţa de fond recurge la o serie de prezumţii simple în scopul stabilirii raporturilor reale dintre părţi, nu are în vedere o altă situaţie, invocată de recurent, care este una de excepţie raportată la modul de desfăşurare a relaţiilor dintre părţi şi care dovedeşte adevărul susţinerilor subsemnatului: între părţi s-au mai încheiat două contracte de împrumut, unul în anul 2004, iar cel de-al doilea în luna iunie 2008, cu numai o lună înainte de încheierea actului sub semnătură privată.
Ambele contracte sunt încheiate în formă autentică, iar restituirea împrumutului este garantată prin constituirea în favoarea reclamantului a unor ipoteci asupra imobilelor pârâtului. în aceste împrejurări se naşte un semn de întrebare cu privire la obligaţiile conţinute în actul sub semnătură privată. Din moment ce pentru a împrumuta suma de 4.000 EURO în iunie 2008 reclamantul a încheiat un contract autentic şi un contract de ipotecă, de ce pentru suma de 11.000 EURO nu a fost la fel de grijuliu? Răspunsul este evident în opinia recurentului: pentru că această sumă nu a fost efectiv împrumutată, astfel că nu exista pericolul producerii unui prejudiciu efectiv prin nerestituirea sumei menţionate în act.
Dacă suma ar fi fost efectiv împrumutată şi nu ar reprezenta dobânda pentru suma anterioară, cu siguranţă în contractul de împrumut din iunie 2008 s-ar fi menţionat suma totală, de 15.000 EURO, nu doar cei 4.000 EURO. Profitând de nevoia recurentului de a împrumuta suma de 4.000 EURO pentru a finanţa activitatea societăţii comerciale pe care o deţine împreună cu soţia, reclamantul a condiţionat împrumutul de încheierea actului sub semnătură privată, prin care s-a obligat să-i „restituie” suma de 11.000 EURO, motiv pentru care se solicită să se constatate că acest act este lovit de nulitate absolută.
Un alt motiv de respingere a cererii reconvenţionale este, în opinia instanţei de fond, faptul că legea nu interzice dobânda.
Este evident că această susţinere este întemeiată, după cum este întemeiată şi afirmaţia recurentului potrivit căreia dobânda mai mare decât cea legală a fost şi este interzisă. Potrivit art. 5 din O.G. nr. 9/2009, în vigoare la data încheierii contactului: „În raporturile civile dobânda nu poate depăşi dobânda legală cu mai mult de 50% pe an.”
Potrivit art. 3 alin. 2 din acelaşi act normativ, dobânda legală în materie civilă era „stabilita la nivelul dobânzii de referinţă a BNR, diminuată cu 20%. În luna mai 2008, dobânda de referinţa a fost 9,50% pe an. Deci dobânda maximă în materie civilă a fost de 11,4% pe an, astfel că pentru cei 13.000 EURO (menţionaţi în contract, deşi suma a fost mai mică) împrumutaţi în aprilie 2004 ar fi datorat în patru ani 5.928 EURO.
Deşi din declaraţiile martorilor a rezultat că reclamantul nu a avut utilaje agricole şi, deci, nu s-a putut justifica de reclamant cauza plăţilor efectuate prin cele două ordine de plată, purtând nr. 11 şi 12 din 07.06.2005, prin care s-au plătit 600.000.000 ROL, instanţa de fond nu a reţinut această situaţie.
Tocmai de aceea recurentul susţine că actul sub semnătură privată conţine o cauză nelegală: pentru că deşi a restituit reclamantului suma împrumutată în anul 2004, cu cel puţin 73.000.000 ROL în plus, care evident reprezenta dobândă, a fost nevoit să semneze acest act, care reprezenta tot dobândă pentru aceeaşi sumă, astfel că se află şi în prezenţa anatocismului.
Reclamantul intimat s-a opus admiterii recursului, formulând prin întâmpinare apărările ce succed.
Pe cale de excepţie a invocat nulitatea recursului, raportat la dispoziţiile art. 306, coroborat cu art. 304 (1) Cod procedură civilă, deoarece opinează că memoriul care cuprinde recursul nu evocă niciunul din motivele de recurare prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 Cod procedură civilă, sub aspectul netemeiniciei şi nelegalităţii. Nu poate distinge nici o critică sub aspectul celor stipulate de legiuitor (chiar daca instanţa de recurs este ţinută să soluţioneze recursul şi sub aspectul încălcării dispoziţiilor de ordine publică), astfel că recursul promovat este lovit de nulitate.
Pe fondul cauzei, din probatoriul administrat în cauză, proba cu înscrisuri, redactat, la solicitarea recurentului, de soţia acestuia, coroborat cu declaraţiile martorilor C.I. şi S.P, care au prezentat cu lux de amănunte cum s-au derulat relaţiile de împrumut între cei doi, în ce condiţii s-a întocmit actul, astfel că se poate lesne concluziona asupra temeiniciei cererii de chemare în judecată.
Susţinerile recurentului in fata instanţei de fond nu au fost coroborate cu probe concludente, astfel ca analizând cauza sub toate aspectele, instanţa în mod corect a respins cererea reconvenţională şi a obligat recurentul l-a restituirea sumei împrumutate. Nu a fost invocat nici un element care să ducă la constatarea viciilor de consimţământ, contractul de împrumut a fost recunoscut prin interogator de recurent, astfel că susţinerea că ar fi fost dobândă la dobândă este total eronată. Se pune problema că dacă intimatul ar fi un cămătar înrăit, care are o pensie de handicap (fiind cu handicap permanent locomotor), nu ar fi fost prieten cu recurentul, şi dacă împrumuturile anterioare ar fi fost mult împovărătoare, atunci nu ar mai fi apelat la ,,Titi” (intimatul).
Aspectele de ordin legal, privind îndeplinirea unor condiţii esenţiale de existenţa contractului au fost dovedite, atât ad probationem, cât şi ad validitatem, astfel că aplicabilitatea dispoziţiilor art. 969 1169, 1584 Cod civil vechi (1864) a fost una corectă şi instanţa a reţinut starea de fapt reală dedusă judecăţii, fundamentând temeinic soluţia pronunţată şi ocrotind prin această soluţie securitatea raporturilor juridice încheiate între neprofesionişti.
Calculul matematic efectuat în memoriul depus, precum şi încercarea
de a capta atenţia instanţei de judecată că ar fi o dobândă mascată, nu poate
fi admisă. Acestea sunt eronate, iar împotriva actelor autentice întocmite nu
se pot proba stări de fapt sau alte împrejurări cu martori sau alte probe
(fiind inadmisibile).
Recurentul, sub presiunea crizei financiare generalizate la nivel mondial, a încercat prin orice metodă să tragă de timp până când acest împrumut poate fi restituit. Ar fi preferat ca acest împrumut să se prescrie în termenul general de prescripţie (precizând şi dezvoltând stări de fapt care nu au nimic în comun cu contractul de împrumut şi nu pot fi opuse intimatului, nefiind efectuate în timp real, concomitent cu împrumutul sau generate de această relaţie contractuală şi de prietenie) şi să nu-l mai achite niciodată, prejudiciind astfel o persoană cu grad de handicap, care şi-a agonisit bani pentru bătrâneţi.
Menţionarea unor sume restituite anterior întocmirii contractului de împrumut (cu trei ani anterior) şi opunerea lor azi că ar fi achitat împrumutul încă necontractat este un abuz de drept, care este sancţionat de dispoziţiile codului de procedură civilă, având un simplu caracter, acela de a tergiversa soluţionarea cauzei şi executarea sumei împrumutate.
S-a făcut dovada predării sumei, a scadenţei acesteia şi împrejurările privind restituirea lor, precum şi starea de necesitate, lipsa fondurilor băneşti în care află recurentul la nivelul anilor 2008-2009, când a contractat acest împrumut. Justificările din ordinele de plată bancare pentru transferul banilor către intimat sunt de asemenea unele înscrieri fără suport real, având unic scop doar de a justifica ieşirea banilor din societate, acte prin care s-au restituit împrumuturi din partea unei entităţi juridice.
Aspectul menţionat cu privire la existenţa unui contract notarial cu ipoteca şi altul sub semnătură privată este una cu scopul de a disimula adevărul, în sensul că dacă bunurile erau gajate, ce se mai putea gaja pentru noul împrumut. Dar, relaţia de prietenie din acel moment a triumfat în acordarea unui al doilea împrumut, iar bunăvoinţa a fost răsplătită printr-o masă festivă, caş de oaie şi vin de sărbătorile pascale, aşa cum acesta a fost prezentat în răspunsurile la interogator.
Excepţia nulităţii recursului nu se găseşte întemeiată, urmând a fi respinsă ca atare. După cum s-a expus la început cuprinsul cererii de recurs, se poate constata cu evidenţă că pârâtul a adus sentinţei critici clare de nelegalitate şi netemeinicie, referindu-se expres la clauzele contractelor supuse cercetării judecătoreşti, şi-a exprimat opinia în legătură cu modul de interpretare a stipulaţiilor contractuale, a adus în discuţie probatoriul testimonial şi normele legale pe care le apreciază că sunt aplicabile cauzei.
Posibilitatea examinării cauzei sub toate aspectele, eliminarea limitării motivării recursului la cazurile prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, în situaţia în care hotărârea fondului nu poate fi atacată cu apel, cum este cea din dosarul de faţă, sunt permise de prevederile art. 3041 Cod procedură civilă, text legal avut în vedere corect de pârâtul recurent atunci când a formulat criticile aduse sentinţei, şi chiar de către intimat prin întâmpinarea depusă în dosarul de recurs.
Recursul nu este fondat şi se va respinge în consecinţă.
