Contract de închiriere spaţiu comercial.Evacuare.
Când între locator şi locatar nu există un contract scris şi semnat de ambele părţi, este în afara oricărui dubiu că prin folosirea spaţiului comercial de către locatar şi prin achitarea chiriei între părţi au existat raporturi comerciale contractuale.
Când între locator şi locatar nu există un contract scris şi semnat de ambele părţi, este în afara oricărui dubiu că prin folosirea spaţiului comercial de către locatar şi prin achitarea chiriei între părţi au existat raporturi comerciale contractuale.
În lipsa termenului locaţiunii determinat prin convenţia părţilor, contractul ia sfârşit prin denunţarea unilaterală de către părţi, cu condiţia respectării termenului de preaviz-art.1436 Cod civil, condiţie respectată de către reclamantă, aşa cum s-a subliniat mai sus.
Împrejurarea relevată de pârâtă, în sensul primirii în continuare a chiriei de către reclamantă, nu conduce la ideea existenţei, la data introducerii cererii, a unor raporturi juridice contractuale valabile.
Sentinţa nr.225 din 03 februarie 2010 a Tribunalului Vâlcea, Secţia Comercială
La data de 15.07.2009 reclamanta CONSUMCOOP L-SOCIETATE COOPERATIVA, în contradictoriu cu pârâta ÎF ZM, prin reprezentant legal Z M, a solicitat instanţei să dispună evacuarea pârâtei din spaţiul de vânzare şi depozit materiale de 120 mp din satul Găgeni.
În motivare s-a arătat că la data de 3.04.2008 a convenit cu pârâta să închirieze spaţiul descris mai sus, contract redactat de către reclamantă, dar care nu a fost însuşit prin semnătură de către pârâtă.
În aceste condiţii, reclamanta consideră că pârâta ocupă spaţiul în calitate de detentor precar, având în vedere că nu există între părţi un contract de închiriere valabil încheiat.
Prin urmare, se solicită admiterea cererii şi evacuarea pârâtei din spaţiul menţionat în cerere.
Prin întâmpinare s-a solicitat respingerea cererii, deoarece pârâta nu a ocupat abuziv spaţiul comercial în litigiu, ci în baza contractului depus chiar de către reclamantă.
Semnătură despre care face vorbire reclamanta , în opinia pârâtei, nu este o condiţie ad validitatem pentru existenţa convenţiei dintre părţi, mai ales având în vedere împrejurarea că acest contract a fost pus în executare de către părţi, prin achitarea chiriei de către pârâtă şi predarea de către reclamantă a spaţiului comercial.
Analizând actele dosarului, instanţa a reţinut următoarele:
La data de 3.04.2008, reclamanta a redactat contractul de închiriere nr.39, în baza căruia a închiriat pârâtei spaţiul de 120 mp, denumit „Spaţiu vânzare şi depozitare materiale” de pe raza localităţii Lădeşti.
Termenul închirierii a fost stabilit de 10 luni, începând cu luna decembrie 2008, cu posibilitatea prelungirii prin acordul părţilor, tacita relocaţiune nefiind posibilă-art.3.
Preţul chiriei a fost stabilit de 500 lei/mp lunar.
Contractul a fost însuşit prin semnătură şi aplicarea ştampilei numai de către locatoarea reclamantă.
Din luna decembrie, pârâta a achitat cu titlu de chirie suma de câte 1.500 lei, aşa cum rezultă din chitanţele sub semnătură privată depuse de către pârâtă, chirie achitată inclusiv pentru luna ianuarie 2010.
La data de 5.05.2009, reclamanta a emis notificare către pârâtă, în vederea eliberării spaţiului ocupat, în termen de 3 zile de la primirea notificării, pentru folosirea fără temei a acestuia şi pentru plata cu întârziere a facturilor emise, cu obligaţia achitării penalităţilor de întârziere, conform contractului de închiriere nr.39/3.04.2008.
Cum pârâta nu a eliberat spaţiul în litigiu, reclamanta a înţeles să formuleze, la data de 15.07.2009, prezenta acţiune.
Analizând actele dosarului, instanţa a constatat că acţiunea reclamantei este întemeiată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Locaţiunea este un contract consensual, care se încheie prin acordul tacit sau expres al părţilor, fără vreo formalitate.
În speţă, între părţi au existat aceste raporturi comerciale, atâta vreme cât spaţiul comercial din litigiu a fost folosit de către pârâtă, în schimbul unei chirii lunare, în cuantumul menţionat în contractul depus de către reclamantă.
Aceste raporturi contractuale au încetat însă, anterior introducerii cererii de chemare în judecată.
Astfel, în ceea ce priveşte durata contractului, însăşi pârâta a invocat drept valabile clauzele contractului de închiriere depus de reclamantă.
Prin contractul sus-menţionat, părţile au stabilit că durata acestuia a fost de 10 luni începând cu luna decembrie 2008, fără posibilitatea tacitei relocaţiuni.
În aceste condiţii, fiind exclusă tacita relocaţiune, contractul dintre părţi se consideră desfăcut prin efectul expirării termenului, reclamanta manifestându-şi voinţa de a nu reînnoi contractul, prin notificarea emisă la data de 5.05.2009.
În subsidiar, chiar dacă nu s-ar da eficienţă juridică acestei clauze, în lipsa termenului locaţiunii determinat prin convenţia părţilor, contractul ia sfârşit prin denunţarea unilaterală de către părţi, cu condiţia respectării termenului de preaviz-art.1436 Cod civil, condiţie respectată de către reclamantă, aşa cum s-a subliniat mai sus.
Împrejurarea relevată de pârâtă, prin întâmpinare, în sensul primirii în continuare a chiriei de către reclamantă nu conduce la ideea existenţei, la data introducerii cererii, a unor raporturi juridice contractuale valabile.
Reclamanta a acceptat chiria pentru a nu-şi mări prejudiciul produs prin neplata ei şi întârzierea plăţii, aflându-ne astfel în prezenţa unei simple tolerări a folosinţei de către locatar a spaţiului închiriat, iar nu a recunoaşterii de către reclamantă a valabilităţii titlului de locaţiune invocat de către pârâtă.
Faţă de cele arătate mai sus, în temeiul art.480 Cod civil, conform cărora „Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi a dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, însă în limitele determinate de lege.”, cererea a fost admisă, aşa cum a fost formulată, în sensul dispunerii evacuării pârâtei din spaţiul din litigiu.
