Contract de intermediere. Plasare de forţă de muncă.
Încheierea unui contract de plasare a forţei de muncă impune celui care a beneficiat de serviciile agenţiei şi de obţinerea unui loc de muncă în străinătate să achite comisionul, conform clauzelor contractuale.
Reclamanta S.C. RI S.A. a chemat în judecată pe pârâta OT, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 600 dolari SUA, în echivalentul în lei la data efectuării plăţii, reprezentând comisionul pe care s-a obligat sa i-l achite prin contractul de plasare forţă de muncă, încheiat între părţi la 20.09.2000.
În considerente se arată că pârâta s-a adresat reclamantei pentru obţinerea unui loc de muncă, obiectul de activitate al societăţii fiind recrutarea şi plasarea forţei de muncă în străinătate.
Cu toate că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţia asumată, obţinând pentru pârâtă un post la o firmă din Emiratele Arabe, societatea nu a primit decât în parte comisionul datorat.
În drept au fost invocate prevederile art. 1073 cod civil.
Pârâta s-a apărat, invocând în principal faptul că raportul juridic stabilit la 20.09.2000 rezultă în fapt dintr-un contract de împrumut, pentru suma de 1.000 dolari SUA. Din declaraţia autentică emisă şi datată 05.01.2001 reiese că reclamanta recunoaşte primirea sumei acordate pârâtei cu titlu de împrumut.
Acţiunea este fondată.
Din analiza probelor administrate rezultă că între reclamanta S.C. RI S.A. şi persoana fizică OT au fost încheiate două contracte, respectiv, unul de plasare de forţă de muncă datat 14.03.2000 şi cel intitulat ,,de comision’’ la 20.09.2000.
Primul contract a consemnat voinţa părţilor de a fi achitat, pentru serviciul prestat de societate, un comision de 15 % din salariul lunar, în timp ce la 20.09.2000, prin contractul de comision, a intervenit un nou acord de voinţă, materializat în clauza referitoare la plata unui comision fix de 1.000 dolari SUA.
Probele administrate dovedesc că la aceeaşi dată – 20.09.2000 – între pârâtă şi directorul societăţii reclamante se încheie un contract de împrumut, prin care pârâta acordă acestuia 1.000 dolari SUA. Declaraţia autentificată invocată în apărare, emisă la 05.01.2001, se referă la stingerea obligaţiei de restituire a împrumutului, fără ca acest raport juridic să afecteze drepturile şi obligaţiile născute între societate şi pârâtă.
În consecinţă, plata sumei de 1.000 dolari SUA reflectă îndeplinirea obligaţiei directorului societăţii, ca persoană fizică, de restituire a sumei împrumutate, iar nu îndeplinirea obligaţiei pârâtei de a plăti societăţii comisionul datorat.
Aşa fiind, pârâta urmează să fie obligată la plata diferenţei de 600 dolari SUA, reprezentând diferenţa de comision neachitată pentru serviciul prestat.
(sentinţa civilă nr. 7037 COM/ 22.10.2002, irevocabilă prin nerecurare)
Notă: Lămurirea obligaţiilor născute între părţi presupunea analizarea, în contextul raporturilor juridice invocate în cauză, a modului în care s-a realizat plata parţială din comisionul pretins, aspect care nu a fost cuprins în considerente şi care ar fi putut înlătura ambiguitatea derulării concomitente a unui contract de intermediere şi a unui împrumut dat reprezentantului societăţii de către cel care dorea un loc de muncă.
