Activarea clauzei 3.5 alin. ultim din condiţiile generale ale contractului de leasing financiar. Consecinţele inserării în contract a cazului de reziliere reglementat de art. 15 din O.G. nr. 51/1997.
•O.G. nr. 5/1997 – art. 15
•Codul civil – art. 1021; art. 1066 şi art. 969
Condiţiile generale la contactele de leasing financiar nu au reglementat o clauză penală în sensul art. 1066 Cod civil pentru perioada când contractul ar fi în fiinţă, respectiv o despăgubire anticipată pentru neexecutarea contractului ci o clauză a daunelor-interese pentru reziliere.
Obligaţia de despăgubire care adună efectele neexecutării cu efectele rezilierii cât timp contractul nu poate fi concomitent şi în fiinţă şi reziliat, este lipsită de cauză, iar clauza care o conţine este lovită de nulitate în baza art. 1066 Cod civil.
Prin Sentinţa civilă nr. 3876/23.10.2012, pronunţată de Tribunalul Harghita, Secţia civilă, în dosarul nr. 1097/234/2011, s-a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta SC A. T. SRL în contradictoriu cu pârâta SC R. L. I. SA. În motivare, s-a arătat că, la data de 30.07.2008, între reclamanta SC A. T. SRL, în calitate de Utilizator/debitor, şi pârâta SC R. L. I. SA, în calitate de Locator/Finanţator, s-a încheiat Contractul de leasing financiar nr. 14424/30.07.2008, ce a avut ca obiect finanţarea în sistem de leasing a unui autoturism, marca MITSUBISHI L200 INTENSE, serie şasiu xxx, culoare gri, nr. de înmatriculare B-xxx .
În data de 22.05.2009, a intervenit rezilierea unilaterală a Contractului de leasing financiar nr. CLF 14424/30.07.2008 din partea pârâtei, datorită nerespectării obligaţiilor asumate de către reclamantă, ceea ce a determinat ulterior, declanşarea procedurilor de recuperare a bunului ce face obiectul Contractului de leasing şi a debitelor înregistrate de către reclamantă în temeiul acestui contract de leasing. Prin dosarul nr.178/E/2010 al BEJ V. M. A., societatea de leasing a demarat executarea asupra reclamantei, cu privire Ia plata sumei de 99.555,71 lei reprezentând credit neachitat şi cheltuieli de executare. Reclamanta a formulat contestaţie la executare, ce face obiectul dosarului nr. 852/234/2011 al Judecătoriei Gheorgheni, în care a formulat această cerere, ca apărare de fond, ce a fost disjunsă şi face obiectul prezentului dosar.
Reclamanta a susţinut că activarea clauzei 3.5 alin. ultim din Condiţiile generale ale contractului de leasing CLF 14424/30.07.2008 este nelegală.
Potrivit prevederilor art. 3.5, din Contractul de leasing – Condiţiile Generale, „în cazul în care întârzierea în efectuarea plăţii redevenţelor scadente este mai mare de 60 de zile calendaristice de la data scadenţei efective, şi dacă nu se va conveni altfel, Locatorul poate rezilia contractul de leasing financiar fără somaţie, notificare sau orice altă formalitate prevăzută de lege. Utilizatorul este obligat să restituie, în mod necondiţionat, obiectul contractual, să plătească redevenţele scadente şi neachitate, penalităţile înregistrate până la acea dată, precum şi daunele-interese. Daunele-interese cuprind cuantumul valoric al redevenţelor rămase de plată şi a valorii reziduale înscrise în contract”.
Potrivit art.12.2 din Contractul de leasing – Condiţiile generale, „dacă Utilizatorul se face vinovat de nerespectarea totală sau parţială a clauzelor Contractului de leasing sau a acestor condiţii generale, (..,), contractul va fi reziliat ipso jure”, iar potrivit art. 4.1. din contract, – Condiţii generale, „în condiţiile prevăzute de Secţiunea 12 din Condiţiile Generale, Utilizatorul se obligă să predea, pe cheltuiala sa, bunurile către Locator.”
S-a reţinut că, potrivit art. 969 C. civ. vechi, convenţiile legal făcute, au putere de lege între părţile contractante, astfel contractul este legea părţilor.
Instanţa a apreciat că apărările pârâtei, cu referire la caracterul comutativ al contractului, în sensul că, ambele părţi cunosc întinderea drepturilor şi obligaţiilor ce le revin, acestea fiind stipulate atât în contract, cât şi în textul legii aplicabile convenită de părţi din momentul încheierii contractului, iar în speţă, reclamanta s-a angajat de la începutul încheierii contractului, să respecte obligaţiile ce survin în urma încheieri acestuia, sunt întemeiate.
Potrivit art.15 din OG 51/1997, republicată, privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, dacă în contract nu se prevede altfel, în cazul în care locatarul/utilizatorul nu execută obligaţia de plată integrală a ratei de leasing timp de două luni consecutive, calculate de la scadenţa prevăzută în contractul de leasing, locatorul/finanţatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar locatarul/utilizatorul este obligat să restituie bunul şi să plătească toate sumele datorate, până la data restituirii în temeiul contractului de leasing. Textul art.3.5 alin.final din Secţiunea 3 – din condiţiile generale ale contractului, are la bază dispoziţiile art.15 din O.G 51/1997, iar reclamanta şi-a asumat aceasta obligaţie prin semnarea contractului fără a invoca obiecţiuni pe parcursul derulării contractului, în privinţa clauzelor contractuale asumate.
Reclamanta şi-a asumat prin semnarea contractului şi acele obligaţii din momentul încheierii contractului, care la art. 3.5 alin. final din Secţiunea 3 – din condiţiile generale ale contractului, definesc noţiunea de daune-interese şi care cuprind “cuantumul valoric al redevenţelor rămase de plată şi a valorii reziduale înscrise în contract”.
Contractul este semnat de reprezentanţii părţilor şi aplicată ştampila S.C R. L. IFN S.A. şi S.C. A. T. S.R.L. Potrivit art.15 din Contactul de leasing financiar nr. CLF 14424/30.07.2008, părţile au acceptat necondiţionat clauzele Contractului de leasing financiar (inclusiv a anexelor sale) şi care constituie titlu executor în condiţiile legii. De asemenea, între părţi s-au derulat raporturi comerciale timp de aproximativ 1 an de zile, timp în care debitoare n-a contestat clauzele contractuale.
Cu privire la susţinerea reclamantei, în sensul că, în sarcina pârâtei s-ar fi realizat o îmbogăţire fără justa cauza, instanţa a apreciat că aceasta nu poate fi primită deoarece finanţatorul a achiziţionat bunul la cererea utilizatorului, el fiind cel care a ales finanţatorul şi bunul, valoarea finanţată fiind de 26.805 Euro, fără T.V.A. Din valoarea totală finanţată, utilizatorul a plătit numai suma de 34,898 Iei, sub formă de redevenţe lunare, pentru restul până la valoarea finanţată, pârâta înregistrând un prejudiciu, ca urmare a neexecutării obligaţiei de plată de către reclamantă.
S-a reţinut că, potrivit art. 2 pct.2 din Condiţiile Generale ale contractului de leasing, Utilizatorul are obligaţia de a ordona băncii sale începerea formalităţilor pentru efectuarea plaţii redevenţelor în timp util, astfel încât acestea să intre în contul bancar al Locatorului până cel târziu la data scadenţei. Utilizatorul are obligaţia de achitare a tuturor sumelor datorate în temeiul Contractului de Leasing, respectiv soldul reprezentând facturile emise şi neachitate şi daunele-interese, reprezentând cuantumul redevenţelor rămase până la finalul contractului şi a valorii reziduale, sume ce sunt certe, lichide şi devenite exigibile la momentul rezilierii contractului, în conformitate cu art. 3.5. din Secţiunea 3 – Condiţiile generale ale contractului de leasing.
Reclamanta a susţinut că, întârzierile în plata ratelor de leasing nu îi sunt imputabile, invocând faptul că, la semnarea contractului de leasing, a predat finanţatorului un număr de 60 bilete la ordin, înţelegând că acestea urmau să fie depuse în bancă, la termenele scadente conform tabelului redevenţelor şi că prin aceasta şi-a dat acordul ca plata acestor redevenţe să fie făcută de reclamantă prin bilete la ordin. Instanţa a reţinut că această împrejurare nu a fost dovedită, iar pârâta, prin răspunsul la interogatoriu, a susţinut că, de fapt, biletele la ordin predate nu au fost cu scopul de a se face efectiv plata, ci doar ca o garanţie, putând fi introduse la plată la cererea utilizatorului (fila 26, dosar fond).
Referitor la susţinerea reclamantei, în sensul că pârâta a ridicat bunul din service, s-a reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 9.12, în cazul producerii unor riscuri asigurate, prin poliţa de asigurare, utilizatorul are obligaţia să avizeze imediat în scris pe SC INK – C. B. A. SRL şi societatea de asigurare, în conformitate cu regulile şi procedura prevăzute în contractul de asigurare şi Condiţiile Generale privind Asigurarea Bunurilor.
În cazul în care Utilizatorul nu şi-a respectat obligaţiile de plată, Locatorul îşi rezervă dreptul de a nu-i valida acestuia dreptul de despăgubire decurgând din asigurare. În cazul producerii unor daune parţiale, utilizatorul se obligă să plătească o primă de reîntregire a sumei asigurate cu respectarea prevederilor din „Condiţiile Generale privind Asigurarea Bunurilor”, astfel societatea pârâtă a ales ridicarea bunului şi implicit valorificarea acestuia, din moment ce din culpa exclusivă a utilizatorului ca urmare a neachitării redevenţelor aferente facturilor de Casco şi RCA, nu a mai fost posibilă repararea bunului în baza poliţei de asigurare. S-a reţinut că, dreptul de dispoziţie aparţinând pârâtei, după rezilierea contractului de leasing, nu era necesară notificarea societăţii reclamante faţă de intenţia de valorificare a bunului.
Totodată, reclamanta a contestat susţinerea pârâtei în sensul că aceasta nu a mai putut să încaseze asigurarea, deşi autoturismul era asigurat CASCO, din cauza reclamantei care nu ar fi efectuat plăţile la timp, însă reclamanta a recunoscut, în acelaşi timp, că, într-adevăr, plăţile au fost efectuate cu o oarecare întârziere, în condiţiile în care pârâta depunea biletele la ordin şi reclamanta făcea plata. Pârâta a susţinut că au fost refuzaţi de către bancă cu biletele la ordin, nefăcând nici o dovadă în acest sens, iar reclamanta a susţinut că, suma de asigurare nu a fost încasată, nu datorită întârzierilor, ci datorită faptului că s-a prescris.
Instanţa a apreciat că toate aceste susţineri nu au relevanţă din perspectiva obiectului cauzei, respectiv acela de a constata nelegalitatea activării clauzei prevăzută la pct.3.5 alin. ultim din Condiţiile generale ale contractului de leasing nr. CLF 14424/2008, cu privire la obligarea utilizatorului la plata de daune-interese, ci ar avea relevanţă eventual, într-o acţiune în realizarea dreptului.
Faţă de cele ce preced, instanţa a apreciat, în privinţa clauzei invocate de reclamantă, că aceasta reprezintă practic acordul de voinţa al părţilor cu privire la efectuarea plăţii redevenţelor scadente, la modalitatea rezilierii contractului de leasing financiar, restituirea obiectului contractual, plata redevenţelor, penalităţile înregistrate până la acea dată, precum şi cu privire la daunele-interese.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termenul legal SC A. T. SRL, solicitând, în principal, casarea hotărârii atacate, iar în subsidiar, modificarea acesteia şi constatarea ca nelegală a activării clauzei din Secţiunea 3, pct.2.5., teza a II-a din Condiţiile generale ale contractului de leasing, anexă la Contractul de leasing financiar nr. CLF 14424/30.07.2008.
În motivarea recursului s-a arătat că hotărârea primei instanţe s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe, respectiv a unui tribunal arbitral, conform clauzei inserate în Secţiunea 14, pct. 14.1 şi 14.2. din Condiţiile generale ale contractului de leasing.
S-a mai invocat şi necompetenţa primei instanţe, arătându-se că judecarea cauzei în primă instanţă trebuia să se facă de către judecătorie, conform art. 2 pct.1, lit. b din Codul de procedură civilă.
S-a mai arătat că, din interpretarea clauzei contractuale rezultă că recurenta, adică debitoarea ratelor de leasing, a remis Locatorului, adică creditorului ratelor, un bun mobil, corporal, în vederea garantării unei obligaţii. Descrierea acestui act juridic este corespunzătoare definiţiei contractului de gaj.
Astfel, prin gajarea cu cele 60 de bilete la ordin, recurenta, de fapt, şi-a asigurat creditorul că, la scadenţa fiecărei rate, chiar dacă nu face o plată directă, Locatorul se poate îndestula din valoarea înscrisă pe biletele la ordin, acest fapt fiind consecinţa dreptului de urmărire şi de preferinţă în favoarea creditorului, ca efect al gajului.
În consecinţă, recurenta a susţinut că pârâta nu poate invoca neplata ratelor scadente în condiţiile în care deţinea nişte titluri la purtător valabile şi pe care le putea valorifica oricând, arătând că susţinerile pârâtei, potrivit cărora biletele la ordin aveau menirea doar de a garanta creanţa şi nu de a reprezenta o plată, nu este întemeiată.
S-a arătat că acesta este un argument în demonstrarea nelegalităţii activării clauzei penale prevăzute în Condiţiile generale ale contractului de leasing, anexă la Contractul de leasing financiar nr. CLF 14424/30.07.2008, Secţiunea 3, pct. 3.5, teza a II-a.
Un alt argument în constituie faptul că pârâta a valorificat biletele la ordin abia după rezilierea /renunţarea unilaterală a contractului. Recurenta a susţinut că atitudinea SC R. L. I. SA este injustă pentru următoarele motive:
a)pârâta nu a valorificat biletele la ordin în timpul derulării contractului de leasing pe motiv că nu avea dreptul să le valorifice, dar acest lucru nu a împiedicat-o să le folosească după ce a reziliat intempestiv contractul;
b)după ce a invocat existenţa unui prejudiciu cauzat de neplata ratelor şi a reziliat unilateral contractul de leasing, şi-a îndestulat deficitul prin valorificarea biletelor la ordin urmând ca, după reziliere să obţină şi reparaţia conferită de activarea clauzei penale de la pct. 3.5.;
c)nu a informat societatea reclamantă cu privire la starea „gravă” în care se afla decât prin intermediul executorului judecătoresc;
d)având în vedere că reclamanta şi-a executat parţial obligaţiile contractuale, pârâta avea obligaţia morală să o informeze cu privire la intenţiile serioase ale acesteia de a încheia orice raporturi contractuale.
Intimata R. L. I. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea, ca legală şi temeinică, a hotărârii atacate.
S-a arătat în motivare faptul că rezilierea Contractului de Leasing a intervenit prin aplicarea clauzei reprezentând pact comisoriu de gradul IV, din culpa exclusivă a Utilizatorului, ca urmare a neexecutării obligaţiilor acestuia. Pârâta a încheiat Contractul de Leasing având reprezentarea contraprestaţiei Utilizatorului, constând în principal în plata ratelor de leasing şi a valorii reziduale înscrise în Contract. Astfel, prin încheierea Contractului de Leasing, în schimbul finanţării pentru achiziţionarea unui bun identificat de Utilizator, scopul imediat al finanţatorului este reprezentat de contraprestaţia Utilizatorului, respectiv plata valorii totale a contractului. Contractul de Leasing prevede şi cazurile de răspundere contractuală, inclusiv o predeterminare a prejudiciului suferit de finanţator în cazul în care Contractul de Leasing ar fi reziliat din culpa Utilizatorului.
S-a mai arătat că, în situaţia neexecutării de către Utilizator a obligaţiilor asumate prin Contract, Contractul de Leasing reglementează posibilitatea rezilierii acestuia de către pârâtă, sub sancţiunea plăţii de daune-interese de către Utilizator. Daunele-interese şi modul de calcul al acestora sunt reglementate în mod expres de prevederile art. 3.5 din Contractul de Leasing.
Mai mult decât atât, pârâta a arătat că societatea contestatoare nu a depus niciun înscris din care să rezulte acordul societăţii de leasing cu privire la încetarea contractului de leasing, înainte de termen şi cu privire la exonerarea utilizatorului de plata ratelor. Împrejurarea că societatea de leasing a fost de acord cu preluarea bunului în custodie, prin intermediul unei societăţi mandatar, nu înseamnă că a fost de acord cu încetarea contractului şi cu atât mai puţin cu încetarea contractului în condiţiile susţinute de către debitoare.
Cu privire la susţinerea debitoarei-contestatoare că activarea clauzei 3.5 alin. ultim din Condiţiile generale ale contractului de leasing CLF 14424/30.07.2008 este nelegală, pârâta a învederat următoarele aspecte: contractul este legea părţilor, conform art. 969 Cod civ. , care prevede „convenţiile legal făcute, au putere de lege între părţile contractante”. Ambele părţi cunosc întinderea drepturilor şi obligaţiilor ce le revin, din momentul încheierii contractului, fiind stipulate atât în contract cât şi în textul legii aplicabile convenită de părţi, iar în speţă, contestatoarea s-a angajat de la începutul încheierii contractului să respecte obligaţiile ce survin în urma încheierii acestuia. Caracterul comutativ al contractului se referă la faptul că ambele părţi cunosc întinderea drepturilor şi obligaţiilor ce le revin, din momentul încheierii contractului, fiind stipulate atât în contract cât şi în textul legii aplicabile convenite între părţi. Contestatoarea a încheiat un contract de leasing financiar, art. 3.5 alin. final din secţiunea 3 – din condiţiile generale ale contractului, este perfect legal şi are la bază dispoziţiile art. 15 din O.G. nr. 51/1997 din legea specială.
Analizând recursul formulat din perspectiva motivelor invocate şi a prevederilor art. 3041 Cod proc. civ., Curtea a reţinut următoarele:
La data de 30.07.2008, între recurentă, în calitate de utilizator, şi intimata SC R. L. I. SA, în calitate de finanţator, s-a încheiat contractul de leasing financiar nr. 14424/30.07.2008, ce a avut ca obiect finanţarea în sistem de leasing a unui autoturism marca Mitsubishi L200 Intence, serie saşiu xxx, culoare gri, nr. de înmatriculare B-xxx.
În data de 22.05.2009, a intervenit rezilierea unilaterală a contractului de leasing financiar nr. CLF 14424/30.07.2008 din partea pârâtei, urmată de dosarul nr. 178/E/2010 al BEJ V. M. A., prin care societatea intimată a demarat executarea asupra recurentei cu privire la suma de 99.555,71 lei reprezentând credit neachitat şi cheltuieli de executare.
Conform susţinerilor intimatei, suma precizată în cererea de executare silită a fost calculată în conformitate cu dispoziţiile art. 3.5 din Contractul de leasing. Astfel, din valoarea totală a contractului de leasing în sumă de 26.805 euro fără T.V.A., până la data rezilierii a fost facturată utilizatorului suma de 41.193 lei, reprezentând contravaloarea redevenţelor 1-9. Din această sumă, utilizatorul a achitat contravaloarea ratelor 1-6 respectiv 34.898,22 lei, rămânând un sold neachitat de 6.294,37 lei. La acest sold, conform contractului de leasing (art. 3.5) se adaugă cu titlu de daune-interese suma de 99.387,20 lei cu T.V.A. Din acest total, societatea de leasing, deşi nu avea obligaţia contractuală, a dedus preţul obţinut în urma vânzării autovehiculului rezultând un debit principal în sumă totală de 99.555,71 lei.
În legătură cu clauza înscrisă la art. 3.5 din Condiţiile Generale ale Contractului de Leasing, acesta prevede că „în cazul în care întârzierea în efectuarea plăţii redevenţelor scadente este mai mare de 60 de zile calendaristice, calculate de la data scadenţei efective, şi dacă nu se va conveni altfel, locatorul poate rezilia contractul de leasing financiar fără somaţie, notificare sau orice altă formalitate prevăzută de lege.”
Părţile au înţeles să insereze în contractul lor cazul de reziliere reglementat de art. 15 din ordonanţă pentru neplata în două luni consecutive a ratei de leasing, calculate de la scadenţa prevăzută în contractul de leasing, sub forma unui pact comisoriu de gradul IV.
Cum textul de lege nu adaugă şi daune-interese, clauza daunelor interese pentru reziliere este ilicită, contrară dispoziţiei imperative a art. 15 din ordonanţă, text care concordă cu prevederea legală sus-menţionată în sensul că răspunderea pentru nerestituirea sumelor imputate la termenele convenite constă în dobânda care în cazul creditului locativ, potrivit legii, este inclusă în rata de leasing şi, prin urmare, este lovită de nulitate.
Condiţiile generale la contractele de leasing financiar nu au reglementat, deci, o clauză penală în sensul art. 1066 Cod civil, pentru perioada când contractul ar fi în fiinţă, respectiv o despăgubire anticipată pentru neexecutarea contractului care, în cazul în speţă, neexecutarea fiind parţială, nu putea consta decât într-o penalitate moratorie, ci o clauză a daunelor-interese pentru reziliere care, în speţă, a intervenit pentru un caz de neexecutare a contractului, posibilitate prevăzută de art. 1021 Cod civil.
Cum daunele-interese pentru reziliere, conform clauzei în speţă, constau în suma ratelor de leasing rămase de plată până la finalul contractului, care se adaugă la cele plătite deja şi la toate sumele datorate până la data la care debitorul este obligat să restituie şi bunul, se ajunge la situaţia ca finanţatorul să ceară, de fapt, executarea anticipată a obiectului obligaţiei contrar naturii succesive a acesteia, constituită în despăgubire, şi restituirea bunului. Este evident că obligaţia de despăgubire care adună efectele neexecutării cu efectele rezilierii cât timp contractul nu poate fi concomitent şi în fiinţă şi reziliat, este lipsită de cauză, iar clauza care o conţine este lovită de nulitate în baza art. 1066 Cod civil.
Faţă de toate aceste considerente, Curtea a admis recursul formulat de SC A. T. SRL împotriva Sentinţei nr. 3876/23.10.2012 pronunţate de Tribunalul Harghita, a modificat în tot hotărârea atacată în sensul că a admis cererea formulată şi precizată de către reclamanta SC A. T. SRL în contradictoriu cu pârâta SC R. L. I. SA, a constatat nulitatea clauzei contractuale înscrisă la pct.3.5 alin. ultim din Condiţiile generale ale contractului de leasing nr. CLF 14424/2008 încheiat între părţi, în baza căruia pârâta a calculat în sarcina reclamantei daune-interese în cuantum de 99.555,71 lei.
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, intimata a fost obligată la plata în favoarea recurentei a cheltuielilor de judecată în cuantum de 10,15 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar.
