Contract de prestări servicii. Bilanţ de mediu.


Contract de prestări servicii. Bilanţ de mediu.

Răspunderea contractuală a prestatorului unui serviciu nu poate fi angajată dacă realizarea obligaţiei asumate depinde de îndeplinirea obligaţiei corelative a beneficiarului, de a prezenta toată documentaţia necesară unei bune execuţii.

Reclamanta S.C. JUPITER S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C.C.P.P.E.I.A ,,IPA’’ S.A. Bucureşti, pentru obligarea acesteia la plata sumei de 20.000.000 lei cu TVA.

În considerente s-a arătat că prin contractul nr. 63/1999, pârâta s-a angajat să întocmeasă un bilanţ de mediu nivel I, un raport privind acest bilanţ şi propuneri referitoare la obligaţiile de mediu – ca lucrări necesare obţinerii de către reclamantă a autorizaţiei de mediu.

S-a susţinut că deşi a fost achitată suma pretinsă pentru execuţie, autoritatea de mediu competentă nu a eliberat actul necesar (autorizaţia de mediu), apreciind că lucrările nu sunt complete.

În aceste condiţii reclamanta a beneficiat de serviciile similare ale unui terţ, pentru a fi întocmită o nouă lucrare şi poate pretinde restituirea sumei acordate pârâtei, care nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate.

Acţiunea este nefondată, pentru următoarele considerente :

Cele două societăţi au încheiat un contract prin care pârâta s-a angajat să execute lucrările solicitate – bilanţ de mediu nivel I, raportul privind bilanţul de mediu şi propunerile referitoare la obligaţiile de mediu – necesare privatizării societăţii reclamante.

Termenul de predare  a lucrării a fost stabilit la 15.11.1999, iar valoarea prestaţiei la 20.000.00 lei exclusiv TVA, cu un avans de 4.000.000 lei.

Documentaţia astfel întocmită a fost înaintată de beneficiar Agenţiei pentru Protecţia Mediului – Constanţa, cu menţiunea că toate datele cuprinse în aceste lucrări au fost însuşite de conducerea societăţii şi corespund situaţiei reale.

După primirea bilanţului de mediu, Agenţia s-a adresat pârâtei, pentru a completa lucrarea cu patru noi obiective. Reanalizarea lucrării a impus documentarea asupra unor noi elemente, însă reclamanta nu a dat curs solicitării pârâtei de a le pune la dispoziţie.

Pârâta şi-a asumat prin contract o obligaţie de a face, cu un obiect bine determinat, însă executarea acesteia a implicat atât sarcini impuse beneficiarului, cât şi prestatorului, chiar dacă ele nu au fost expres menţionate prin convenţia părţilor.

Natura lucrării solicitate şi finalitatea ei a impus, astfel, obligaţia beneficiarului de a pune la dispoziţia prestatorului toată documentaţia privind activele sale şi de a-i furniza datele care să conducă la evaluarea impactului de mediu. Pârâta nu-şi putea asuma, din această perspectivă, responsabilitatea veridicităţii datelor comunicate de beneficiarul lucrării.

În speţă, lucrarea a fost recepţionată la termenul stabilit şi a fost prezentată autorităţii de mediu cu certificarea de către beneficiar a exactităţii datelor incluse, aspect care exclude susţinerile privind neexecutarea obligaţiei de către pârâtă.

Faptul că pe baza acestei lucrări S.C. JUPITER S.A. nu a obţinut autorizaţia de mediu se datorează, astfel cum s-a dovedit din înscrisurile depuse, culpei reclamantei, care nu a fost în măsură să prezinte pârâtei actele necesare completării bilanţului de mediu.

În consecinţă, acţiunea în despăgubire a fost respinsă.

(sentinţa civilă nr. 240 COM/ 09.02.2001, definitivă conform deciziei civile nr. 620/2001 a Curţii de Apel Constanţa-secţia comercială)