Contract de prestări servicii. Invocarea nulităţii, pentru nerespectarea principiului specialităţii capacităţii de folosinţă.
Potrivit art. 34 din Decretul nr. 31/1954, persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de înfiinţare sau statut. Orice act juridic care nu este făcut în vederea realizării acestui scop este nul.
Potrivit art. 34 din Decretul nr. 31/1954, persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de înfiinţare sau statut. Orice act juridic care nu este făcut în vederea realizării acestui scop este nul.
Reclamanta a invocat nulitatea contractului de prestări servicii încheiat cu societatea pârâtă, prin care aceasta din urmă – ca unitate prestatoare – avea obligaţia să asigure montarea unor contoare de energie termică, pe baza cererilor înregistrate la beneficiar, de către asociaţiile de proprietari/ locatari.
Excepţia a fost justificată pe faptul că în adresa emisă de Biroul Judeţean de Metrologie Legală – Constanţa, societatea pârâtă care a prestat serviciile menţionate nu se regăseşte pe lista agenţilor economici autorizaţi să efectueze această activitate. S-a apreciat, în aceste condiţii, că operează nulitatea absolută a convenţiei încheiate, pentru încălcarea principiului specialităţii capacităţii de folosinţă a persoanei juridice.
Acţiunea este nefondată.
În considerentele hotărârii s-a reţinut că în speţă nu poate fi invocat principiul specialităţii capacităţii de folosinţă.
Încheierea unui act juridic fără o autorizaţie specială, prevăzută de lege, nu echivalează cu încălcarea acestui principiu, care presupune că actul juridic s-a făcut contrar scopului pentru care a fost înfiinţată societatea pârâtă.
(sentinţa civilă nr. 977 COM/19.04.2001, definitivă conform deciziei civile nr. 880/2001 a Curţii de Apel Constanţa-secţia comercială)