Actul juridic civil este prin esenţa sa un act conştient deci subiectul de drept care-l încheie trebuie să aibă puterea de a discerne asupra consecinţelor juridice ale actului încheiat prin manifestarea sa de voinţă. Prezenţa sau lipsa discernământului constituie o stare de fapt, iar capacitatea subiectului de drept de a încheia actul juridic reprezintă o stare de drept. Persoana fizică care are capacitatea de exerciţiu deplină este prezumată ca având şi discernământul necesar pentru a încheia actele juridice corespunzătoare capacităţii ei, de aceea lipsa de discernământ trebuie să fie dovedită, iar dovada să fie neechivocă.
Actul juridic civil este prin esenţa sa un act conştient deci subiectul de drept care-l încheie trebuie să aibă puterea de a discerne asupra consecinţelor juridice ale actului încheiat prin manifestarea sa de voinţă. Prezenţa sau lipsa discernământului constituie o stare de fapt, iar capacitatea subiectului de drept de a încheia actul juridic reprezintă o stare de drept. Persoana fizică care are capacitatea de exerciţiu deplină este prezumată ca având şi discernământul necesar pentru a încheia actele juridice corespunzătoare capacităţii ei, de aceea lipsa de discernământ trebuie să fie dovedită, iar dovada să fie neechivocă.
Există situaţii în care persoana se află în incapacitate naturală, deşi din punct de vedere legal este considerată capabilă pentru încheierea actelor juridice. Astfel, cel aflat într-o stare de dependenţă avansată de droguri (stupefiante, cum se susţine în speţă) este lipsit temporar de discernământ şi deci de o voinţă conştientă, dar aşa cum s-a precizat dovada acestei stări trebuie să fie neechivocă, raportat la momentul încheierii actului.
Există situaţii în care persoana se află în incapacitate naturală, deşi din punct de vedere legal este considerată capabilă pentru încheierea actelor juridice. Astfel, cel aflat într-o stare de dependenţă avansată de droguri (stupefiante, cum se susţine în speţă) este lipsit temporar de discernământ şi deci de o voinţă conştientă, dar aşa cum s-a precizat dovada acestei stări trebuie să fie neechivocă, raportat la momentul încheierii actului.
În situaţia în care lipseşte discernământul, consimţământul nu poate fi considerat valabil exprimat la încheierea actului juridic, lipsa discernământului fiind asimilată cu lipsa consimţământului la încheierea actului respectiv, ceea ce duce la nulitatea absolută a acestuia.
În situaţia în care lipseşte discernământul, consimţământul nu poate fi considerat valabil exprimat la încheierea actului juridic, lipsa discernământului fiind asimilată cu lipsa consimţământului la încheierea actului respectiv, ceea ce duce la nulitatea absolută a acestuia.
Prin încheierea de şedinţă pronunţată la data de 10 aprilie 2006, în dosarul nr. 223/2003, s-a dispus disjungerea cererii formulată de reclamantul V.O.G. împotriva pârâţilor V.M., V.O. şi V.C.A., prin care a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere autentificat sub nr. 1991 din 12 decembrie 2001 în ceea ce priveşte partea cuvenită autorului V.C., întrucât lipseşte consimţământul acestuia la încheierea actului, nu a semnat contractul de vânzare-cumpărare.
Pe de altă parte, autorul nu avea discernământ, fiind afectat de o tumoră canceroasă în lobul stâng şi cancer diseminat osos, iar Spitalul Clinic Municipiului Filantropia l-a supus unui tratament cu stupefiante, ale căror efecte l-au adus la inconştienţă şi lipsă de discernământ.
Deşi era o somitate medicală, acesta nu a semnat actul, ci a aplicat degetul.
Într-o teză subsidiară,s-a susţinut că este reductibil contractul la cotitatea disponibilă având în vedere că autorul a făcut un act de liberalitate pentru o persoană lipsită de mijloace materiale de asigurare a întreţinerii pentru doi înstrăinători, nu s-a plătit nici un preţ, deşi se arată că s-a plătit, dată fiind rudenia între părţi, acţiunea aceasta soldându-se cu o pagubă în ceea ce priveşte rezerva căreia i se cuvine.
În acest sens, s-a invocat prezumţia legală de deghizare a înstrăinărilor consimţite de defunct cu rezerva uzufructului, prezumţie prevăzută exclusiv de art. 845 cod civil pentru ocrotirea rezervei.
Prin întâmpinare, pârâţii au solicitat respingerea cererilor formulate, cu motivarea că la încheierea contractului s-au respectat condiţiile de fond şi formă, susţinerile privind lipsa unui consimţământ valabil fiind neîntemeiate.
Cât priveşte cererea având ca obiect reducţiunea contractului menţionat, au precizat că nu sunt aplicabile prevederile art.845 cod civil, deoarece contractul încheiat este cu titlu oneros şi exprimă voinţa reală a părţilor.
Susţinerea reclamantului că acest act este deghizat este în contradicţie cu petitul având ca obiect constatarea nulităţii absolute deoarece, pentru a putea simula un act, trebuie ca părţile să-şi fi exprimat un consimţământ valabil.
Prin sentinţa civilă nr.6725 din 14 mai 2007, pronunţată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr.3135/215/2006, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul V.O.G., împotriva pârâţilor V.M., V.O. şi V.C.A., constatându-se că la momentul încheierii actului vânzătorul V.C., avea discernământ şi deci consimţământul exprimat este valabil.
Împotriva acestei sentinţe a declarat în termen legal apel V.O.G., arătând că la încheierea contractului de întreţinere autentificat sub nr.1991 din 12 decembrie 2001, autorul V.C. nu şi-a putut exprima consimţământul valabil, în loc de semnătură pe act apărând o impresiune digitală, iar instanţa de fond a respins proba cu expertiza de specialitate care să stabilească dacă autorul putea să scrie, probă absolut necesară, cu atât mai mult cu cât din diagnosticul din actele medicale, respectiv „parapareză şi nu tetrapareză” , rezultă că autorul putea să scrie, parapareza având ca efecte paralizia incompletă a membrelor inferioare .
De asemenea, deşi au solicitat efectuarea unei expertize de către I.M.L. Mina Minovici Bucureşti, instanţa de fond a reţinut nejustificat şi fără probe că autorul avea discernământ, în condiţiile în care a aplicat degetul pe actul autentic.
O altă critică a avizat soluţia dată cererii de reducţiune a liberalităţii, cerere care trebuia soluţionată în cadrul dosarului de partaj şi nu în prezentul dosar.
Prin decizia civilă nr.534 din 06 noiembrie 2007, pronunţată în dosar nr.3135/215/2006, Tribunalul Dolj a respins apelul declarat de reclamantul V.O.G. şi a respins cererea intimaţilor de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a avut în vedere următoarele considerente:
Reclamantul a invocat lipsa consimţământului ca urmare a lipsei de discernământ a autorului, dovadă în acest sens fiind lipsa semnăturii de pe contractul autentic în litigiu.
Analizând primul motiv de apel, tribunalul a constatat că este neîntemeiat, dimpotrivă, prima instanţă a încuviinţat proba cu expertiza psihiatrică medico-legală având ca obiective stabilirea împrejurării dacă V.C. avea discernământul faptelor şi actelor sale la data încheierii contractului, 12 decembrie 2001, lucrarea fiind întocmită de Institutul de Medicină Legală Craiova.
De asemenea, a fost încuviinţată şi administrată proba cu înscrisuri medicale, proba testimonială, proba cu interogatoriu şi în mod corect prima instanţă, apreciind utilitatea cererii de efectuare a unei contraexpertize a respins-o, în cauză fiind administrate suficiente mijloace de probă ce au fost coroborate pentru formarea convingerii.
Împrejurarea invocată şi în apel, cum că semnarea contractului prin punerea degetului este o dovadă a lipsei discernământului, nu poate fi reţinută, şi este combătută de toate înscrisurile medicale, mai cu seamă de certificatul medico-legal nr. 3691/A din 12 decembrie 2001, întocmit tocmai în vederea evaluării autorului în ceea ce priveşte discernământul, în ziua încheierii contractului de întreţinere.
Or, actul menţionat este întocmit de către o comisie de medici specialişti şi consemnează o concluzie fundamentată din punct de vedere medical şi constată o stare existentă în timpul vieţii autorului .
De altfel, actele medicale confirmă metastazele osoase multiple, cu dureri osoase, iar martora F.M., care l-a îngrijit în ultimele luni de viaţă şi care are cunoştinţă directă în cauză, arată că acesta nu îşi putea folosi mâinile.
Şi în încheierea de autentificare a contractului, notarul consemnează că V.C. nu a putut semna, fiind bolnav ( fila nr. 16 din dosarul de fond ), acestea fiind constatări personale ale agentului instrumentator ce fac dovada până la înscrierea în fals.
Prin urmare, din probele administrate rezultă caracterul conştient şi liber al manifestării de voinţă la încheierea contractului.
În ceea ce priveşte soluţionarea acţiunii în reducţiune a liberalităţilor excesive, se constată că art. 845 cod civil instituie o prezumţie relativă şi nu una absolută şi, de altfel, raportul menţionat şi el în art. 845 cod civil poate fi cerut numai dacă se dovedeşte că donatorul, dispunătorul nu a urmărit să-l scutească de raport pe beneficiar, ci în alte scopuri. De altfel, contractul încheiat de către defunct împreună cu soţia sa este unul cu titlu oneros, respectiv de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere, ştiut fiind că orice persoană poate dispune în timpul vieţii, prin acte cu titlu oneros, de averea sa.
În termen legal, s-a declarat recurs de către reclamantul V.O.G., considerându-se decizia civilă nelegală, deoarece în mod eronat s-a constatat existenţa discernământului în ceea ce-l priveşte pe autorul – vânzător, la încheierea actului juridic, fiind aplicabile dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 Cod procedură civilă.
În timpul judecării recursului, recurentul prin apărător a declarat că se înscrie în fals cu privire la contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere autentificat sub nr.1991 din 12 dec.2001, de BNP P.O., precum şi a adeverinţei medicale care a stat la baza încheierii acestui contract, deoarece data eliberării adeverinţei este ulterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare, respectiv 13 decembrie 2001. S-a solicitat suspendarea cauzei, în baza art.244 c.pr.civ, iar instanţa a respins cererea de suspendare a cauzei în baza dispoziţiilor art. 244 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, formulată de apărătorul recurentului reclamant, având în vedere că nu există o Ordonanţă de începere a urmăririi penale faţă de niciuna dintre persoanele împotriva cărora s-a formulat plângere penală, astfel încât nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de textul de lege invocat de apărătorul recurentului reclamant.
Recursul nu este întemeiat.
Reclamantul a investit instanţa cu o acţiune în constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere, autentificat sub nr.1991 din 12 decembrie 2001, încheiat de V.C. şi V.M., în calitate de vânzători şi V.O., în calitate de cumpărătoare, pentru apartamentul situat în Craiova, B-dul 1 Mai (actual Str.Dr.Mihai Canciulescu), bl.I.59-60, et.1, sc.1, ap.4, jud.Dolj, invocând lipsa consimţământului la încheierea acestui act în ceea ce îl priveşte pe vânzătorul V.C.
S-a arătat că V.C. avea o stare avansată de boală, având o tumoare canceroasă în lobul frontal stâng şi cancer diseminat osos, ceea ce a determinat lipsa discernământului vânzătorului, şi deci a consimţământului, aşa explicându-se faptul că nu a semnat contractul de vânzare-cumpărare, lipsa semnăturii fiind suplinită prin amprenta digitală.
Potrivit art.948 c.civ., exprimarea consimţământului valabil al părţii ce se obligă constituie una dintre condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii, ceea ce demonstrează că în situaţia în care consimţământul lipseşte, actul este lovit de nulitate absolută, fiind lipsit cu desăvârşire de un element esenţial, structural, respectiv voinţa.
Consimţământul definit ca manifestare de voinţă juridică a unei persoane, în vederea formării unui act juridic, pentru a fi valabil trebuie să fie liber şi neviciat şi să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: să provină de la o persoană cu discernământ, să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice, să fie exteriorizat şi să nu fie alterat printr-un viciu de consimţământ. Prin urmare, discernământul este o componentă esenţială a consimţământului, şi existenţa acestuia demonstrează libertatea de exprimare a consimţământului.
De aceea este esenţial a se stabili dacă la momentul încheierii actului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere, vânzătorul V.C. era în deplinătatea facultăţilor mintale, dacă avea discernământul faptelor şi actelor sale păstrat.
La dosarul cauzei se află o multitudine de acte medicale privind starea de sănătate a vânzătorului, de natură a demonstra existenţa discernământului vânzătorului la momentul încheierii actului.
Astfel, aşa cum rezultă din actul medical nr.6801 din 30 mai 2002, eliberat de Spitalul Clinic Municipal Filantropia – Craiova, Secţia Oncologie Medicală, la 27 octombrie 1999 vânzătorului i se evidenţia în lobul frontal stâng o masă tumorală cu diametrul de 1/1,5 cm. (metastază), precum şi zone de osteoliză şi osteocondensare osoasă la nivel temporo occipital drept. În urma radioterapiei şi a tratamentului adecvat, s-a constatat la data de 08 febr.2000 că metastaza cerebrală a dispărut, fiind confirmate metastazele osoase multiple de la nivelul bazinului şi coloanei vertebrale lombare.
Tratamentul specific a inclus tratament simtomatic antialgic, prima doză de stupefiante fiind prescrisă la data de 07 ianuarie 2002, dar fără a fi fost administrată, datorită stării precomatoase.
Aşa cum rezultă din cele expuse mai sus, actul medical infirmă susţinerea reclamantului în ceea ce priveşte existenţa tumorii canceroase în lobul frontal stâng, la momentul încheierii actului de vânzare-cumpărare – 12 decembrie 2001 (tumora dispăruse încă de la 08 februarie 2000), precum şi administrarea de stupefiante, elemente care ar fi putut într-adevăr afecta discernământul vânzătorului şi implicit consimţământul acestuia.
Pe de altă parte, în cauză s-a efectuat o expertiză medico-legală psihiatrică pe baza tuturor actelor medicale şi a foilor de observaţie medicală, stabilindu-se că V.C. nu a prezentat tulburări care să-i afecteze discernământul, iar la data încheierii actului de vânzare cumpărare a avut discernământul faptelor şi al consecinţelor acestora păstrat.
Faptul că actul a fost încheiat la data de 12 decembrie 2001, iar certificatul medico-legal poartă data eliberării 13 decembrie 2001, nu duce la concluzia imediată a falsităţii constatărilor notarului în ceea ce priveşte discernământul vânzătorului.
La dosarul cauzei, în recurs, s-a depus adeverinţa medicală avută în vedere de către notar la momentul încheierii actului notarial (fila 25 recurs), potrivit căreia, la data de 12 decembrie 2001, V.C. se afla în deplinătatea facultăţilor mintale.
De asemenea, din certificatul medico-legal depus la dosar, nr.3691/A 2 din 12 decembrie 2001, eliberat la 13 decembrie 2001, rezultă că, examinarea psihică a lui V.C. s-a făcut pe data de 12 decembrie 2001 când s-a constatat că nu prezintă tulburări care să-i afecteze discernământul şi poate dispune de bunurile sale.
Data de 13 decembrie 2001 constituie data eliberării certificatului medico-legal, dar examinarea pacientului s-a făcut pe data de 12 dec.2001, dată la care s-a încheiat de altfel şi actul de vânzare-cumpărare. Atât timp cât examinarea medico-legală psihiatrică s-a făcut în aceeaşi zi în care s-a încheiat actul de vânzare-cumpărare, este lipsită de relevanţă juridică, data eliberării certificatului medico legal, respectiv 13 dec.2001, importantă fiind starea sănătăţii mintale a vânzătorului la momentul încheierii actului. Din aceste considerente, nu se poate reţine că s-a produs un fals la momentul încheierii actului de vânzare cumpărare, cu atât mai mult cu cât la dosar se află şi adeverinţa de stare de sănătate eliberată de medicul de familie.
Faptul că pe actul de vânzare cumpărare se află amprenta digitală şi nu semnătura vânzătorului se explică prin starea de boală, metastazele afectând inclusiv articulaţiile umerilor (fila 51 dosar apel) şi având în consecinţă atrofia şi diminuarea forţei musculare, inclusiv la mâini.
În concluzie, la momentul încheierii actului de vânzare cumpărare, vânzătorul V.C. şi-a exprimat în mod valabil consimţământul situaţie în care actul nu este lovit de nulitate absolută şi făcându-se aplicarea art.312 c.pr.civ. urmează a se respinge recursul.
În baza art.274 c.pr.civ. urmează ca recurentul să fie obligat la 833 lei cheltuieli de judecată către intimaţi.
