Contracte comerciale. Contract de asociere în participaţiune. Reziliere de drept. Neplata chiriei timp de 3 luni. Pact comisoriu de gradul iv. Nu constituie clauză leonină clauza prin care s-a prevăzut pentru reclamantă un procent din încasările re…


Contracte comerciale. Contract de asociere în participaţiune. Reziliere de drept. Neplata chiriei  timp de 3 luni. Pact  comisoriu de gradul IV. Nu constituie clauză leonină clauza prin care s-a prevăzut pentru reclamantă un procent din încasările rezultate în urma exploatării imobilului de către pârâtă, dar nu mai puţin de o sumă minimă lunară de 150 euro.

Prin acţiunea formulată reclamanta M.S. SCM în contradictoriu cu pârâta SC F.S. SRL a solicitat să se constate rezilierea de drept a contractului de asociere în participaţiune nr. 1059/12.12.2005 şi evacuarea pârâtei din spaţiul situat în Braşov str. H., cu obligarea acesteia la plata contravalorii folosinţei spaţiului până la evacuarea efectivă, iar conform precizări ulterioare, evacuarea sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii de 100 lei/zi până la evacuarea efectivă din spaţiu.

În motivarea acţiunii se arată că pârâta  nu a achitat chiria timp de 3 luni  contractul fiind reziliat de drept în baza pactului comisoriu de gradul 4 din contract.

Prin sentinţa civilă nr.258/6.02.2008 Tribunalul Braşov a admis acţiunea formulată şi precizată de reclamanta M.S. SCM în contradictoriu cu pârâta SC F.S. SRL, a constat rezilierea de drept a contractului de asociere în participaţiune nr. 1059/12.12.2005, a dispus evacuarea pârâtei din spaţiul situat în Braşov str. H, a respins excepţia nulităţii absolute a clauzelor prevăzute la art. 13 şi 14 din contract.

Pentru a pronunţa această sentinţă , instanţa de fond a reţinut că  aşa cum recunoaşte chiar pârâta facturile în litigiu au fost achitate la 21.12.2006 respectiv la 15.02.2007 după primirea notificării trimise la 14.02.2007 , contractul fiind reziliat de drept în baza art 14 din contract .

Condiţiile contractului nu reprezintă o clauză leonină câtă vreme ambele părţi realizează un interes.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel ambele părţi.

Reclamanta a solicitat prin apel schimbarea în parte a sentinţei cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată, în sensul obligării pârâtei şi la plata onorariului de avocat în sumă de 6.260 lei.

Pârâta  S.C. F.S. S.R.L., prin apelul formulat a solicitat respingerea acţiunii , arătând că este lovită de nulitate clauza prevăzută de art 13 din contract privind împărţirea rezultatelor şi art. 14 pct.1. Natura juridică a contractului de asociere în participaţiune prevede o participare la beneficii , dar şi la pierderi.

Curtea constată că apelul este nefondat .

Art. 13 din contract prevede  un pact de gradul 4 conform căruia contractul se desfiinţează de drept , fără punere în întârziere şi fără orice altă formalitate prealabilă , în cazul în care pârâta nu-şi execută obligaţia prevăzută de art 1, respective  nu plăteşte chiar la un singur termen până la 10 ale lunii următoare cel puţin 150 euro .

Facturile 07294824/4.11.2006 şi 079294883/11.12.2006  au fost achitate cu I.P. 241/21.12.2006, iar factura 7294922/9.01.2007 cu O.P. din 15.02.2007 , deşi scadenţa acestora era conform art 13 din contract în 10 ale lunii următoare, deci în 10.11.2006,10.12.2006 şi 10. 10.2007. Data primirii  de către pârâtă a facturilor emise  de reclamantă nu are relevanţă faţă de dispoziţiile exprese ale art. 13 din contract care  prevăd expres data scadenţei , nefăcând referire la data emiterii facturilor.

În mod corect instanţa de fond a reţinut că nu constituie o clauză leonină sancţionată de art 1513 al 2 C. civ. Clauza prin care s-a prevăzut pentru reclamantă un procent din încasările rezultate în urma exploatării imobilului de către pârâtă , dar nu mai puţin de o sumă minimă  lunară de 150 euro.

Nu sunt încălcate dispoziţiile art  251 C comercial, potrivit cărora asocierea în participaţiune presupune participarea unei societăţi la beneficiile şi pierderile uneia sau mai multor operaţiuni , sau chiar asupra întregului lor comerţ al altei societăţi.

Legiuitorul după se înscrie câteva norme speciale cu privire la asociaţiile în participaţiune lasă deplină libertate părţilor să determine forma, întinderea şi condiţiile asociaţiunii.

Clauza prevăzută la art 13 din contract în sensul că reclamanta va beneficia de 20% minim din profitul brut obţinut din activităţile desfăşurate în cadrul contractului de asociere , dar nu mai puţin de o sumă fixă lunară de 150 euro + TVA  însemnă că ambele părţi au un interes în cauză , respectiv pârâta beneficiază de dreptul de folosinţă a spaţiului şi a mijloacelor fixe, iar reclamanta de a primi 20% din profitul brut, dar nu mai puţin de 150 euro lunar şi ambele părţi participă şi la pierderi, întrucât dacă profitul brut va fi mai mic şi suma ce-i revine reclamantei va fi proporţional mai mică.

Prevederile art 14 din contract potrivit cărora contractul este reziliat de drept în cazul neplăţii la termenul stipulat în contract nu contravine normelor imperative prevăzute de art 251-256.

Apelul declarat de reclamantă este fondat.

Factura 04728658/10.04.2007  a fost achitată cu OP 60 din 11.04.2007, iar factura 74/16.11.2007 în valoare de 4.760 lei cu chitanţa nr. 114/20.11.2007, ambele  reprezentând onorariu avocat. În baza art 274 Cpc , întrucât a căzut în pretenţii ,pârâta va fi obligată şi la plata sumei de 6.260 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

Pentru aceste considerentele, Curtea în baza art. 296  Cpc a  admis apelul declarat de reclamantă  în sensul  obligării pârâtei şi la plata sumei de 6.260 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat , în total suma de  6282,3 lei cheltuieli de judecată la fond şi a respins apelul declarat de pârâtă  împotriva aceleiaşi sentinţe, a obligat pârâta la plata sumei de 4.000 lei cheltuieli de judecată în apel.

Decizia nr. 64/Ap din 12.06.2008 – L.F.