DREPT CIVIL. CONSECINŢELE CONSTATĂRII NULITĂŢII CONTRACTULUI DE VÂNZARE CUMPĂRARE ÎNCHEIAT ÎN CONDIŢIILE LEGII NR. 112/1995. ÎNDRITUIREA CUMPĂRĂTORILOR ÎN SARCINA CĂRORA S-A REŢINUT REAUA-CREDINŢĂ LA DESPĂGUBIRI REPREZENTÂND VALOAREA DE PIAŢĂ A IMOBILULUI. CARACTERUL NEFONDAT AL CERERII ACESTORA DE A LE FI TRANSMIS ÎN PROPRIETATE IMOBILUL ÎN CARE LOCUIESC ACTUALMENTE CU TITLU DE CHIRIE.
În cadrul hotărârilor pronunţare anterior se reţinuse ca motiv de constatare a nulităţii contractului de vânzare cumpărare reaua-credinţă a cumpărătorilor decurgând din cunoaşterea de către ei a demersurilor repetate ale foştilor proprietari pentru retrocedarea imobilului, nefiind reţinut ca motiv de desfiinţare a respectivului contract, încheierea acestuia cu nerespectarea prevederilor Legii nr. 112/1995; mai mult, la data achiziţionării imobilului, 12.12.1996, exista o hotărâre irevocabilă prin care se verificase valabilitatea contractului de închiriere a foştilor chiriaşi.
Dată fiind situaţia expusă, în speţă îşi găseşte incidenţa textul art. 50 indice 1 din Legea nr. 10/2001, cumpărătorii evinşi fiind îndrituiţi la restituirea preţului de piaţă al imobilului, iar despăgubirile acordate reprezintă o reparare integrală a prejudiciului suferit, astfel că apare ca nefondată cererea lor de a le fi transmis în proprietate imobilul în care locuiesc în prezent cu titlu de chiriaşi, imobil aflat în proprietatea Municipiului şi achiziţionat cu destinaţie specială în contextul asigurării unei locuinţe persoanelor evacuate.
Legea nr. 5/1973
Art. 9 din Legea nr. 112/1995
Art. 45 şi art. 501 din Legea nr. 10/2001
Art. 1 din Protocolul I al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
DECIZIA CIVILĂ NR.4864/2012-R
din 08.11.2012 (dosar nr.2034/271/2008*)
Prin sentinţa civilă nr. 10757 pronunţată la data de 20.10.2011 de către Judecătoria O a fost admisă în parte acţiunea civilă precizată formulată de reclaman?ii R O ?i R G, împotriva pârâtului S R prin M F P, cu sediul în B, reprezentat prin D G F P B, cu sediul în localitatea O, S R prin C L O, şi A I O.
A fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului S R prin C L O.
A fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei A I O.
A fost obligat pârâtul S R prin M F P să restituie reclamanţilor preţul actualizat plătit de aceştia în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr.1156 din 12.11.1996 încheiat cu eludarea prevederilor Legii nr.112/1995, desfiinţat prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, mai puţin comisionul de 1% perceput de unitatea specializata în vânzarea apartamentelor
S-a respins ca neîntemeiate restul cererilor formulate.
S-a respins cererea reclamanţilor privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea hotărârii instanţa de fond a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare 1156/12.11.1996 încheiat cu SCCTI B reclamanţii au devenit proprietari prin cumpărare – în baza Lg.112/1995, asupra imobilului situat în Oradea, str. C nr. 10, Bl.C3, ap.43 – în natură reprezentând apartament cu 2 camere cu o suprafaţă de 77,98 mp. pentru preţul de 11.357.004 lei.
Ulterior prin sentinţa civilă 2908/2004 a judecătoriei O – rămasă definitivă prin respingerea căilor de atac formulate împotriva ei – s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare susmenţionat – reţinându-se reaua credinţă a reclamanţilor în momentul încheierii contractului.
Instanţa a apreciat că sunt neîntemeiate excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului C L O şi A I O – deoarece s-a solicitat obligarea acestor pârâte la plata sumei de 55.000 euro sau transmiterea în proprietate a unui apartament, la achitarea tuturor cheltuielilor necesare pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare şi intabularea dreptului de proprietate în CF sub sancţiunea unor daune cominatorii de 500 lei/zi de întârziere-respectiv obligarea la plata cu titlu de despăgubiri şi a sumelor de bani achitate cu titlu de chirie – ca urmare a intervenirii garanţiei pentru evicţiune – urmare a constatării nulităţii contractului de vânzare-cumpărare. 1156/12.11.1996, ori aceşti pârâţi au calitatea de vânzători ai bunului evins – vânzare făcută prin intermediul SCCTI.
Pe fondul cauzei instanţa a arătat că nu poate fi reţinută răspunderea vânzătorului pentru evicţiune deoarece una din condiţiile sart. 1337 C.civil nu este îndeplinită şi anume aceea că – tulburarea provenită de la un terţ, să nu fi fost cunoscută de cumpărător la data încheierii contractului, aşa cum s-a reţinut şi în hotărârile judecătoriei în care s-a judecat constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare cumpărătorii reclamanţi fiind de rea credinţă deoarece ştiau că – un terţ, antecesorul reclamanţilor riscă un drept propriu asupra apartamentului cumpărat.
Analizând cererea prin prisma dispoziţiilor Legii 10/2001 instanţa a reţinut – faţă de disp. art. 50 din acest act normativ – reclamanţii nu sunt îndreptăţiţi la restituirea preţului de piaţă al imobilului – ci, fiind de rea credinţă doar la restituirea preţului actualizat plătit.
În ceea ce priveşte cererea reclamanţilor de a li se transmite dreptul de proprietate asupra unui apartament asemănător celui cumpărat – instanţa a constatat că reclamanţii nu au temei juridic pentru a formula o asemenea cerere – o interpretare contrară echivalând cu o ingerinţă a instanţei în exercitarea prorogativei dreptului de dispoziţie – ca atribut esenţial al dreptului de proprietate ceea ce e inadmisibil.
Faţă de soluţia pronunţată în baza art. 274 şi 276 s-a respins cererea privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel apelantul S R – reprezentat prin D G a F P B – M F P solicitând respingerea acţiunii faţă de Minister.
Împotriva aceleiaşi hotărâri au declarat apel apelanţii R O şi R G R solicitând modificarea în parte a SC 10757/2011 în sensul admiterii în întregime a acţiunii – respectiv obligarea pârâtelor de a le transmite în proprietate un apartament asemănător celui evins – respectiv cel în care locuiesc în prezent în chirie, situat în O, str. J V nr. 9, Bl. PB 57, ap. 16, jud. B, să fie obligate pârâtele la plata contravalorii chiriei pentru apartamentul susmenţionat de la data închirierii şi până la data transmiterii în proprietate a acestui imobil, în subsidiar să fie obligată pârâta să le achite echivalentul în lei la data plăţii, a sumei de 55.000 euro în temeiul obligaţiei vânzătorului de garanţie pentru evicţiune prev. de art. 1341-1344 c.civil reprezentând contravaloarea apartamentului pe care l-au deţinut în calitate de chiriaşi la valoarea de circulaţie de la data producerii evicţiunii, să fie obligate pârâtele la plata contravalorii chiriei pentru apartamentul situat în O str. J V nr.9, Bl. PB 57, ap.16, jud. B – de la data închirierii contractului de închiriere şi până la data plăţii efective a contravalorii imobilului evins cu cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr.61/A din 21 februarie 2012, Tribunalul B a respins ca nefondate apelurile civile introduse de apelanţii R O, R G, D G a F P B în reprezentarea M F P cu sediul în B, în contradictoriu cu intimat S R prin C L O, şi A I O , împotriva sentinţei civile nr. 10757 din 20.10.2011 pronunţată de Judecătoria O pe care a păstrat-o în totalitate.
Fără cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că reclamanţii au cumpărat prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1156/12.11.1996 – de la SCCTI B – în baza Lg.112/1995 – imobilul – apartament – situat în O, str. C nr.10, Bl. C3, ap.43 – ce în natură reprezintă apartament cu două camere de locuit – având o suprafaţă de 47,98 mp. – anterior aceştia deţinând acest apartament în calitate de chiriaşi – conform contractului de închiriere 111104/15.02.1996. Preţul vânzării a fost de 11.357.004 lei (rol) achitat de cumpărători în întregime.
Ulterior prin sentinţa civilă 2908/06.05.2004 s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între SCCTI B SA şi pârâţii R O şi R G – având ca obiect înstrăinarea acestui imobil şi s-a dispus evacuarea pârâţilor din imobil.
Apelul declarat împotriva societăţii susmenţionate a fost respins ca nefondat – prin decizia civilă 2011/A/2007 – iar prin dec.civilă 1204/2007 a Curţii de Apel O a fost respins recursul împotriva deciziei pronunţate în apel.
Instanţa de apel a reţinut că în considerentele hotărârilor arătate s-a susţinut faptul că pârâţii-cumpărători nu pot fi consideraţi de bună credinţă – deoarece ei au fost acţionaţi în judecată de antecesorul reclamantului prin acţiunea înregistrată la instanţă la 15.12.1995 – în dosar nr. 12883/1995 – în care s-a solicitat anularea ordinului de repartiţie, constatarea nulităţii absolute a contractului de închiriere – în baza căruia ocupau locuinţa şi evacuarea acestora din locuinţă – iar pe de altă parte dintr-o simplă lecturare a CF-ului imobilului putem să constatăm că dreptul de proprietate al statului asupra acestuia a fost radiat.
Pentru a fi admisibilă acţiunea în evicţiune – conform art. 1337 şi următoarele cod civil se cere ca să existe o tulburare de drept provenită de la un terţ, acesta să aibă o cauză anterioară vânzării respectiv tulburarea să nu fi fost cunoscută de cumpărător la data încheierii contractului.
S-a opinat de tribunal că, corect a reţinut prima instanţă că deşi sunt îndeplinite primele două condiţii – reclamanţii fiind tulburaţi în dreptul lor ca urmare a activării în judecată de cel ce se pretindea adevăratul proprietar al imobilului – nu este îndeplinită cea dea treia condiţie – respectiv ca tulburarea să nu fi fost cunoscută de cumpărători la data încheierii contractului, deoarece aşa cum reiese din considerentele hotărârilor mai sus arătate – la data încheierii contractului – 12.11.1996 aceştia cunoşteau de faptul că au fost chemaţi în judecată în dosarul 12883/1995 al judecătoriei O.
Reclamanţii au cunoscut aşadar faptul că cel de la care cumpără nu este proprietar şi, în consecinţă şi-au asumat riscul pierderii bunului, ca urmare vânzătorul este exonerat de obligaţia de a garanta pentru evicţiune.
Conform art.50 din Lg.10/2001- cererile sau acţiunile în justiţie privind restituirea preţului actualizat plătit de chiriaşii ale căror contracte de vânzare-cumpărare – încheiate cu eludarea prevederilor Lg.112/1995 – au fost desfiinţate prin hotărâri definitive şi irevocabile sunt scutite de taxă de timbru.
Conform art. 2 ind.1 cererile sau acţiunile în pretenţie având ca obiect restituirea preţului de piaţă al imobilelor – privind contractele de vânzare-cumpărare – încheiate cu respectarea prevederilor Lg.122/1995 cu modificările ulterioare care au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile sunt scutite de taxa de timbru.
Restituirea preţului plătit la alin.2 şi 2 ind.1 se face de către M E şi F din fondul extrabugetar constituit în baza art. 13 alin.6 din Lg.112/1995 cu modificările ulterioare.
Conform art. 50 ind.1 – din aceeaşi lege proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Lg.112/1995 – cu modificările ulterioare au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile – au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilelor – stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare. Valoarea despăgubirilor se stabileşte prin expertiză.
Instanţa de fond a apreciat că în mod corect a reţinut prima instanţă că aceste dispoziţii legale nu-şi au aplicabilitate – pentru ca ele să fie incidente ar fi trebuit ca la încheierea contractului de vânzare-cumpărare să fie respectate prin Legea nr.112/1995.
Conform art. 50 alin.2 din Lg.10/2001 proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare – încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr.112/1995 au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile au dreptul doar la restituirea preţului actualizat plătit.
Aşadar, s-a reţinut de tribunal că, corect a fost admisă acţiunea fiind obligat statul să plătească reclamanţilor valoarea reactualizată a preţului plătit – conform expertizei efectuată în cauză.
De asemenea, excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive ale pârâtelor A I şi C L O, s-a reţinut că, corect au fost respinse faţă de considerentele susmenţionate şi împotriva considerentelor acestei hotărâri nu s-a formulat apel.
Reţinându-se aşadar , în esenţă că, faţă de conţinutul considerentelor hotărârilor arătate – prin care s-a reţinut reaua credinţă a cumpărătorilor şi care au autoritate de lucru judecat, nu poate fi admisă cererea prin care se solicită ca statul să răspundă pentru evicţiune, că faţă de dispoziţiile Legii nr.10/2001 reclamanţii nu sunt îndreptăţiţi decât la restituirea preţului reactualizat plătit la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, că reclamanţii nu au temei juridic pentru a li se admite cererea – privind transmiterea dreptului de proprietate asupra unui apartament asemănător celui cumpărat – în baza art. 296 Cod procedură civilă, considerând că prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, instanţa de apel a respins apelul formulat de apelanţii R O şi R G – ca neîntemeiat – cu menţiunea că motivele de apel care se referă la prescripţia acţiunii în prestaţie tabulară şi la falsul actului de vânzare-cumpărare, nu mai pot fi analizate deoarece au făcut obiectul cercetărilor judecătoreşti.
Cât priveşte apelul formulat de S R – reprezentat prin D G F P B – M F P, instanţa de apel a constatat că acesta este neîntemeiat – apelantul s-a plâns de o soluţie care nu a fost pronunţată în cauză – deoarece nu s-a dispus acordarea unor despăgubiri reprezentând contravaloarea apartamentului – ci doar restituirea preţului actualizat plătit de chiriaşii cumpărători la data încheierii contractului de vânzare cumpărare.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, scutite de taxa de timbru, au declarat recurs: – apelanţi reclamanţi R O şi R G R, solicitând admiterea acestuia, modificarea în parte a deciziei, admiterea apelului, modificarea în parte a sentinţei, în principal, a li se transmite în proprietate un apartament asemănător celui evins, a fi obligate pârâtele la plata chiriei pentru apartamentul din O, strada J V, nr.9, bl. PB 57, ap.16, de la încheierea contractului şi până la transmiterea în proprietate a acestuia, în subsidiar, solicită, a fi obligată pârâta a le achita echivalentul în lei la data plăţii a 55.000 EURO pentru apartamentul în litigiu, cu plata chiriei pentru apartamentul din O, strada J V, nr.9, bl.PB 57, ap.16, de la data încheierii contractului de închiriere până la plata contravalorii imobilului evins; – apelantul pârât S R prin M F P reprezentat de D G F P B, solicitând admiterea acestuia, modificarea parţială a hotărârii în sensul cuantificării preţului ce urmează a fi restituit, a modalităţii exacte de actualizare şi a datei de la care se va face actualizarea.
Prin motivele de recurs, recurenţii R O şi R G R, au invocat că s-a făcut o greşită aplicare a legii, lor le sunt aplicabile dispoziţiile art.50/1 din Legea nr.10/2001, au respectat prevederile Legii nr.112/1995 pentru vânzarea imobilului în litigiu, nu au eludat art.9-14 la data cumpărării. Au încheiat contractul cu SCCTI nr.1156 din 12.11.1996, când fostul proprietar nu formulase cerere de restituire, doar în 1998 au început litigiile şi au aflat că familia P, anterior plecării în străinătate a vândut socrilor –familia C, imobilul prin act sub semnătură privată şi au solicitat a se pronunţa o hotărâre ce să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare şi a se constata nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, cu evacuare.
Aşa zisul contract de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, a fost în realitate încheiat ulterior, pro-cauza pentru a încerca recuperarea apartamentului. Familia Popa a luat credit de la CEC pentru cumpărarea acestui apartament, credit pe care nu l-a rambursat, pârâţii au fost cei ce au achitat ipoteca. La data la care familia P a părăsit imobilul, avea datorii la Asociaţia de locatari, iar aşa zişii cumpărători nu doar că nu au intrat în posesie dar nici nu au achitat datoriile comune.
Deşi au formulat plângere penală pentru fals, uz de fals, aşa zisul contract nu a fost expertizat grafologic întrucât nu s-a găsit originalul, excepţia de prescripţie a acţiunii în prestaţie tabulară, fiind respinsă. După ce hotărârea a fost casată de trei ori, acţiunea familiei C s-a admis, iar ei au pierdut proprietatea asupra imobilului în litigiu şi au fost evacuaţi, iar în prezent locuiesc într-un apartament pentru care achită lunar chirie.
Au fost cumpărători de bună credinţă şi astfel nu se poate reţine că au dreptul doar la preţul actualizat şi nu la valoarea de circulaţie, fiind aplicabile dispoziţiile art.1337 Cod civil, potrivit cărora pârâta este obligată a-i despăgubi integral pentru a le fi reparat în întregime prejudiciul suferit, cu suma de bani acordată nemaiputând cumpăra un imobil. Dacă nu s-ar fi pierdut evicţiunea, ar fi deţinut şi în prezent imobilul.
În drept s-au invocat art.1337, art.1341-1344 Cod civil, art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
D G F P B în reprezentarea M F P, pentru S R, prin motivele de recurs a invocat că hotărârea nu poate fi pusă în executare câtă vreme din preţul de 11357004 ROL, reclamanţii au achitat suma de 3373030 ROL, iar diferenţa de 7870404 ROL şi 79499 ROL comision, urmând a fi achitată în rate lunare pe o perioadă de 15 ani, cu dobândă de 19,80% pe an. În preţul actualizat este inclusă şi dobânda legală ce a profitat SCCTI pe lângă comisionul de 1%, nu Statul Român.
Singura obligaţia ce îi poate reveni S R este restituirea preţului actualizat achitat, impunându-se cuantificarea şi modalitatea de actualizare, a datei cu care să se facă, mai puţin dobânda şi comisionul ce au profitat SCCTI.
În drept s-a invocat art.304 pct.4 şi 9 Cod procedură civilă.
Ceilalţi intimaţi, deşi legal citaţi, nu şi-au comunicat poziţia în cauză.
Examinând sentinţa recurată, prin prisma motivelor de recurs, cât şi din oficiu, instanţa de recurs a constatat următoarele:
Criticile aduse hotărârii atacate de către recurenţii reclamanţi sunt întemeiate, fiind juste susţinerile referitoare la îndreptăţirea acestora la acordarea preţului de circulaţie a imobilului.
Astfel, în speţă, prin Sentinţa civilă nr. 2908/6.05.2004 a Judecătoriei O, menţinută prin decizia civilă nr. 241/A/2007 din 22 3 2007 a Tribunalului B s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr. 1156/12.11.1996 încheiat între Statul Român şi pârâţii R O şi R G R, privind imobilul situat în localitatea O strada C nr. 10, bloc C3, apartament 43.
In considerentele ambelor hotărâri evocate s-a reţinut ca motiv de nulitate a contractului de vânzare cumpărare reaua-credinţă a pârâţilor R decurgând din cunoaşterea de către aceştia a numeroaselor demersuri făcute de familia C care a cumpărat prin act sub semnătură privată de la foştii proprietari imobilul în litigiu ,putând astfel afla că dreptul S R a fost radiat. Este însă de precizat că, la data vânzării imobilului către pârâţi, aceştia erau titularii unui contract de închiriere încheiat valabil cu respectarea dispoziţiilor în vigoare la data încheierii actului, respectiv Legea nr. 5/1953,litigiul promovat împotriva acestora şi în care s-a solicitat a se anula contractul de închiriere, fiind respins.
S R, prin instituţiile abilitate, le reveneau competenţa de a verifica dacă imobilul era revendicat, dacă era liber, dacă persoanele ce au solicitat încheierea contractului de vânzare cumpărare erau titularele vreunui contract de închiriere, respectiv dacă erau îndeplinite condiţiile stabilite de Legea nr. 112/1995 pentru vânzarea imobilului către chiriaşi, în speţă fiind evidentă culpa majoră a S R care, prin instituţiile sale, abilitate a face verificările mai sus enumerate, a înstrăinat imobilul către reclamanţii din prezenta cauză, deşi cei care au cumpărat de la fostul proprietar începuseră anterior a face demersuri pentru întabularea dreptului lor.
Reclamanţii au cumpărat imobilul în baza Legii nr. 112/1995, cu îndeplinirea condiţiilor prescrise de acest act normativ, iar faptul că ulterior s-a reţinut reaua lor credinţă prin hotărârile despre care s-a făcut vorbire mai sus, nu atrage inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 50 indice 1 din Legea nr. 10/2001, textul de lege invocat statuând asupra dreptului la restituirea preţului de piaţă al imobilelor, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare, către proprietarii ale căror contracte de vânzare cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.
De altfel, cererea formulată de reclamanţi este justificată şi potrivii dispoziţiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO, iar dispoziţiile legale interne mai sus enunţate vin în confirmarea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, fiind necesar ca despăgubirea să fie reală, corespunzătoare prejudiciului suferit, urmare a anulării unui act ce conferă proprietatea asupra unui bun, în înţelesul convenţiei, cu atât mai mult cu cât în speţă, chiar dacă reclamanţii au avut cunoştinţă despre demersurile iniţiate de fostul proprietar pentru retrocedarea imobilului, culpa acestora este apreciată ca nerelevantă în raport de culpa Statului Român, în condiţiile în care acesta a creat aparenţa unei înstrăinări valabile.
S R a promulgat o lege, potrivit căreia puteau fi înstrăinate chiriaşilor imobile aflate în proprietatea statului ce fuseseră preluate de la persoane fizice şi având destinaţia de locuinţă, înstrăinând el însuşi prin societăţile care aveau ca obiect de activitate administrarea fondului locativ de stat, imobilele respective, efectele unei astfel de vânzări îmbrăcând forma evicţiunii determinate de culpa vânzătorului însuşi, caz în care valoarea despăgubirilor este cea a preţului de piaţă al imobilului.
Mai mult, generând în calitate de vânzător el însuşi, motivul de nulitate a actului juridic civil, prin scoaterea la vânzare a imobilului, S R nu se poate prevala de propria sa culpă pentru a reduce valoarea despăgubirilor faţă de chiriaşii care au avut în patrimoniu, după cumpărare, un bun în înţelesul art. 1 din Protocolul 1 al Convenţiei Europene ale Drepturilor Omului, bun pe care l-au pierdut.
Este important a se reţine totodată că, la data achiziţionării imobilului de către recurenţii reclamanţi, 12.11.1996, exista o hotărâre irevocabilă prin care se verificase valabilitatea contractului de închiriere al recurenţilor reclamanţi , motiv în considerarea căruia a fost respinsă cererea de anulare a acestui contract.
Prin urmare, astfel cum s-a mai reliefat, la data achiziţionării imobilului cu titlu de cumpărare, recurenţii reclamanţi erau titularii unui contract de închiriere, calitate în baza căreia au încheiat contractul de vânzare cumpărare, în condiţiile dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 112/1995.
În acest context, trebuie a se preciza că, în cadrul hotărârilor pronunţate ulterior, prin care în temeiul dispoziţiilor art. 45 din Legea nr. 10/2001 a fost desfiinţat contractul de vânzare cumpărare aflat în discuţie, nu s-a reţinut ca motiv de constatare a nulităţii acestui contract încheierea actului cu nerespectarea prevederilor Legii nr. 112/1996, motivul desfiinţării acestuia rezidând în reaua-credinţă a cumpărătorilor decurgând din cunoaşterea de către ei a demersurilor repetate ale celor care au cumpărat cu act sub semnătură privată imobilul de la foştii proprietari .
Este irelevant în cauză modul în care societăţile care se ocupau de administrarea fondului locativ de stat, au împărţit banii obţinuţi din preţ şi cota care au vărsat-o bugetului statului, vânzătorul având acţiune să recupereze de la acestea cota din despăgubiri, corespunzătoare cotei reţinute cu titlu de comision şi să stabilească gradul de culpă ce revine fiecăreia dintre părţi, fără ca aceste dispute să afecteze în vreun fel dreptul recurenţilor reclamanţi de a fi despăgubiţi pentru faptul că au fost evinşi.
Este de semnalat faptul că, recurenţii reclamanţi au solicitat a le fi acordată suma de 55000 euro ce ar reprezenta contravaloarea imobilului în litigiu,ori,conform concluziilor raportului de expertiză întocmit de expert M M Clara-filele 114-118 dosar de fond, aceasta este doar de 27600 de euro,preţurile imobilelor în prezent fiind mai scăzute decât cele existente la data promovării litigiului.
Câtă vreme însă,cu ocazia soluţionării litigiului în cadrul căruia s-a anulat contractul de vânzare cumpărare,s-a reţinut o rea credinţă a cumpărătorilor, recurenţi reclamanţi în speţă, acest aspect nu poate fi decât de natură a fi apreciat ca un motiv pentru neacordarea altor daune în compensare ,constând în plata chiriei achitate de aceştia la imobilul ce le-a fost închiriat ulterior evacuării.
Referitor la cererea de le fi transmisă în proprietate imobilul în care locuiesc în prezent cu titlu de chiriaşi, câtă vreme acesta conform Hotărârii Consiliului Local O nr. 110/2008-fila 59 dosar de fond-a fost achiziţionat cu destinaţie specială,pentru asigurarea unei locuinţe celor evacuaţi şi se află în proprietatea Municipiului ce nu se află în culpă în acest litigiu,cererea apare ca nefondată. Mai mul, cu ocazia încheierii contractului de închiriere părţile au convenit că acest imobil nu poate fi înstrăinat ,iar,despăgubirile acordate reprezintă o reparare integrală a prejudiciului suferit în sensul Legii nr. 10/2001.
Câtă vreme s-a reţinut îndreptăţirea recurenţilor reclamanţi la plata unor despăgubiri constând în contravaloarea imobilului referitor la care s-a anulat dreptul de proprietate al acestora, criticile aduse de recurentul Statul Român nu se mai impun a fi analizate,nefiind aplicabile dispoziţiile art. 304 Cod procedură civilă, recursul acestuia urmând a fi respins ca nefondat,
Faţă de toate considerentele expuse, fiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, instanţa de recurs în baza art. 312 alin.1-3 Cod procedură civilă, a admis ca fondat recursul declarat de recurenţii reclamanţi R O, R G R, a modificat în parte decizia, a admis ca fondat apelul acestora, iar în baza art. 296 Cod procedură civilă a schimbat în parte sentinţa, a obligat Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice să le plătească reclamanţilor 27.600 de euro reprezentând valoarea de piaţă a imobilului situat în loc Oradea strada Călugăreni, nr. 10, Bloc C 3, Ap 43, înlăturând astfel dispoziţia prin care s-a acordat cu titlu de despăgubiri preţul actualizat achitat.
S-au păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate şi s-a menţinut dispoziţia prin care s-a respins ca nefondat apelul declarat de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, prin decizia recurată, constatând că recurenţii reclamanţi, nu au solicitat cheltuieli de judecată.
