NULITATEA RELATIVĂ A ACTULUI JURIDIC DE DISPOZIŢIE ASUPRA IMOBILULUI COMUN SĂVÂRŞIT ÎN LIPSA CONSIMŢĂMÂNTULUI EXPRES AL UNUIA DINTRE SOŢI
Prin decizia civilă nr. 537/R/9.04.2008 pronunţată de Tribunalul Vaslui în dosarul 5964/333/2006 a fost trimisă spre rejudecare acţiunea civilă formulată de reclamanta C.E.M. în contradictoriu cu pârâţii R.I., T.I. şi T.D. prin care se solicită constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare – cumpărare încheiat la B.N.P.A. „Chiriţă” şi autentificat sub nr. 442/7 august 2006 şi evacuarea pârâtei T.I. din apartamentul în litigiu (pag. 11 – cerere de modificare şi completare).
La dosarul trimis spre rejudecare (5964/333/2006) a fost conexat dosarul 1537/333/2008 prin care reclamanta C.M. a chemat în judecată pe pârâţii R.I., T.I. şi T.D. pentru constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare – cumpărare nr. 442/7.08.2006 şi evacuarea pârâţilor T.I. şi T.D. din apartamentul în litigiu.
În motivarea cererii (dosar 8413/2006), reclamanta arată că a fost căsătorită cu pârâtul din anul 1985 iar în anul 2005 s-a pronunţat divorţul, prin sentinţa civilă nr. 156/25.01.2005.
Arată reclamanta că în timpul căsătoriei a dobândit un apartament situat în comuna Băceşti, conform contractului de vânzare – cumpărare nr. 3367/11.04.1991.
Arată reclamanta că după divorţ a dorit partajarea apartamentului bun comun (dosar 6969/2005) dar în timpul desfăşurării procesului de partaj, pârâtul R.I. a vândut fără consimţământul său, apartamentul bun comun către pârâtaT.I.
Invocă reclamanta dispoziţiile art. 35, alin. 2 Codul familiei.
Prin cererea de modificare şi completare a acţiunii (pag. 11 dosar), reclamanta invocă dispoziţiile art. 948 Cod civil, precizând că nu şi-a manifestat în niciun mod acordul cu privire la vânzarea apartamentului bun comun.
Solicită reclamanta evacuarea pârâtei T.I. deoarece aceasta ocupă fără drept locuinţa, încălcând dreptul său de proprietate.
În motivarea cererii ce a făcut obiectului dosarului conexat (1537/333/2008), reclamanta arată că actul de vânzare – cumpărare 422/2006 s-a încheiat cu fraudarea legii, este întemeiat pe o cauză ilicită şi imorală şi a prejudiciat interesele sale.
Invocă reclamanta dispoziţiile art. 948, 966 Cod civil.
La data de 15 decembrie 2008, respectiv 26 ianuarie 2009 ( pag.76 ) reclamanta a precizat că solicită în principal constatarea nulităţii absolute iar în subsidiar anularea contractului de vânzare – cumpărare.
În dovedire, reclamanta a depus contractul de vânzare – cumpărare 422/7.08.2006, contract de vânzare – cumpărare 3367/1991, certificatul emis de Judecătoria Vaslui cu privire la existenţa dosarului partaj nr. 6969/2005, acţiunea de partaj, cererea de intervenţie formulată de T.I. în dosarul 6969/2005, raport de expertiză în construcţii, sentinţa civilă nr. 156/2005 a Judecătoriei Vaslui, certificate fiscale emise de Primăria Băceşti, adresa 6035/2004, notificarea 5175/2006, adresa 5209/2006, adresa 2071/26.07.2006, certificatul nr. 6011/7.08.1998 emis de Judecătoria Vaslui.
Pârâţii T.I. şi T.D., legal citaţi, au depus întâmpinare solicitând respingerea acţiunii.
Arată pârâţii că actul de vânzare-cumpărare nu s-a încheiat cu fraudarea legii şi nu a avut o cauză ilicită sau imorală. Arată pârâţii că în cauză sunt aplicabile regulile proprii coproprietăţii, soarta contractului de vânzare – cumpărare depinzând de rezultatul partajului.
Se arată că pârâţii au aflat de la R.I. că ar avea un apartament de vânzare însă actele de proprietate erau lăsate garanţie la un bar din comună. Arată pârâţii că au achitat datoriile lui R.I. pentru a recupera actele de proprietate ale acestuia şi au adus îmbunătăţiri substanţiale apartamentului.
Arată pârâţii că în speţă nu este vorba de fraudă la lege, vânzarea bunurilor aflate în coproprietate fiind acceptată.
Se arată că pretinsa cauză ilicită şi imorală nu a existat în realitate, contractul de vânzare – cumpărare a avut o cauză licită şi perfect valabilă.
Pârâtul, R.I. , legal citat nu a depus întâmpinare.
Pârâţii T. au invocat la termenul din 26.01.2009 excepţia inadmisibilităţii acţiunii, excepţie respinsă de instanţă prin încheierea de şedinţă din 9 februarie 2009 (pag. 111-112 dosar). Soluţionarea excepţiei a avut în vedere atât motivele de nulitate absolută cât şi cele de nulitate relativă şi nu doar cele privind nulitatea absolută cum în mod neîntemeiat pretind pârâţii T. prin concluziile scrise.
Instanţa a admis şi administrat proba cu acte, interogatoriu şi martori.
Analizând probatoriul administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:
Reclamanta, C.E.M. a fost căsătorită cu pârâtul R.I. iar în anul 2005 a divorţat de acesta, în acest sens pronunţându-se sentinţa civilă nr. 156/25.01.2005 (pag. 27- 28 dosar 1537/333/2008).
În timpul căsătoriei, reclamanta C.E.M. şi pârâtul R.I. au cumpărat prin contractul de vânzare – cumpărare 3376/1991 un apartament situat în Băceşti, – format din trei camere, dependinţe, un balcon, având o suprafaţă construită de 81,5 m.p. şi o suprafaţă utilă de 60,95 m.p. (pag. 17 dosar 1537/33372008).
Imediat după pronunţarea divorţului, reclamanta C.E.M. a introdus acţiune de partajare a apartamentului bun comun, situat în Băceşti, ocazie cu care a aflat că acest apartament bun comun fusese vândut pârâţilor T.I. şi T.D., în acest sens încheindu-se contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 442/7.08.2006 (pag. 15 – dosar 1537/333/2008).
Prevederile art. 35, alin. 2 teza a II-a din Codul familiei interzic încheierea actelor juridice de dispoziţie privitoare la imobilele comune altfel decât în prezenţa consimţământului expres al fiecăruia dintre soţi.
În cazul actelor de înstrăinare sau de grevare a imobilelor comune, consimţământul soţului neparticipant la realizarea actului juridic nu se mai presupune, cum se întâmplă în cazul actelor de administrare de folosinţă sau de dispoziţie oneroasă mobiliară, ci trebuie exprimat în mod expres, cu valoare de condiţie a valabilităţii actului de dispoziţie încheiat.
A rezultat din întreg materialul probator administrat în cauză împrejurarea că reclamanta C.E.M. nu şi-a exprimat în mod expres consimţământul la încheierea contractului de vânzare – cumpărare 422/2006.
Astfel, martora S.C. (pag.98) a relatat faptul că reclamanta nu a fost anunţată de fostul soţ R.I. că urmează să înstrăineze apartamentul bun comun, aceasta aflând mult mai târziu de încheierea contractului de vânzare – cumpărare cu soţii T. De asemenea, martora a declarat că pârâta T.I. nu a avut nicio discuţie anterioară cumpărării apartamentului cu reclamanta, discuţie prin care să o înştiinţeze despre intenţia sa de a cumpăra. A arătat martora că reclamanta C.E.M. nu mai locuia în apartamentul bun comun încă de la divorţ deoarece pârâtul Rezmeriţă Ionel consuma în mod excesiv băuturi alcoolice.
De asemenea, martorul A.E. (pag. 99) a declarat faptul că unica persoană cu care familia T. a discutat de vânzarea – cumpărarea apartamentului bun comun şi căreia i-a fost plătit preţul a fost pârâtul R.I.
A arătat martorul împrejurarea că toată comunitatea din Băceşti cunoştea faptul că apartamentul vândut de R.I. aparţinuse soţilor R., în timpul căsătoriei aceştia locuind în acel apartament.
Martora N.E. (pag. 117 dosar) cunoştea faptul că pârâţii T. au discutat doar cu pârâtul R.I. pentru încheierea contractului de vânzare – cumpărare. De asemenea, martora a relatat că întreaga comunitate locală din Băceşti, cunoştea faptul că soţii R. au dobândit în timpul căsătoriei apartamentul din Băceşti, apartament pe care l-au şi folosit pe perioada căsătoriei lor ca locuinţă comună.
Situaţia de fapt expusă de reclamantă a fost confirmată şi de răspunsurile date la interogator de către pârâtul R.I. (pag. 41).
Sancţionarea actelor de dispoziţie săvârşite cu nesocotirea cerinţei consimţământului expres al ambilor soţi este nulitatea relativă.
Dreptul la acţiune este supus termenului general de prescripţie de 3 ani, socotit de la data când soţul a aflat de faptul încheierii actului.
Actul poate fi confirmat expres sau tacit, de soţul necontractant, lucru care nu s-a întâmplat în această cauză. În consecinţă, contractul de vânzare – cumpărare 422/7 august 2006 este lovit de nulitate relativă în întregul său. Nu sunt incidente în cauză frauda, cauza ilicită şi imorală singurele incidente sunt dispoziţiile art. 35, alin. 2 teza a II-a Codul familiei.
Întrucât contractul de vânzare – cumpărare 422/7 august 2006 este lovit de nulitate din momentul încheierii sale, el nu poate fi validat prin efectul partajării bunurilor comune, cum în mod neîntemeiat susţin pârâţii T.
Nulitatea relativă a actului juridic de dispoziţie asupra imobilului comun săvârşit în lipsa consimţământului expres al unuia dintre soţi îşi va produce efectele fără a distinge după cum terţul dobânditor a fost de bună-credinţă sau de rea-credinţă.
În consecinţă, instanţa va admite în parte acţiunea reclamantei şi va constata nulitatea relativă a contractului de vânzare – cumpărare 422/2006. Nefiind incidente în cauză nici unul dintre motivele de nulitate absolută invocate, instanţa va respinge capătul principal de cerere ca fiind neîntemeiat.
În ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect evacuare, instanţa îl va respinge motivat de faptul că, după cum rezultă din declaraţia martorei N.E., pârâţii T.I. şi T.D. nu ocupă apartamentul în litigiu. A relatat martora N.E. că apartamentul este ocupat de mama pârâtei T.I. şi nu de către pârâţi.
În temeiul dispoziţiilor art. 274 Cod procedură civilă, instanţa va obliga pârâţii, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 762 lei.
