Dobânda contractuală prevăzută în contractul de împrumut care constituie obiectul infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. 1,2,3 Cod penal pentru care este trimis în judecată inculpatul, încheiat prin inducerea în eroare a reprezentanţilor băncii, reprezintă o parte componentă a prejudiciului suferit de partea civilă şi este, prin raportare la clauzele contractuale o sumă determinabilă, astfel că luând în considerare principiul reparării integrale a pagubei create prin fapta ilicită a omului, pretenţiile părţii civile de a fi despăgubită în cadrul acţiunii civile exercitate în procesul penal, pe lângă prejudiciul constând în cuantumul creditului acordat şi nerambursat şi cu dobânda contractuală prevăzută în contract sunt admisibile.
Prin sentinţa penală nr. 2301/18.11.2011 pronunţată de Judecătoria Braşov în dosarul nr. 11097/197/2011 a fost condamnată în baza art.215 al.1,2,3 Cod penal inculpata B.K. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.
În baza art.291 teza I Cod penal a fost condamnată aceeaşi inculpată la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.
În baza art.291 teza a II-a Cod penal a fost condamnată aceeaşi inculpată la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.
În baza art.33 lit. a, art.34 lit. b Cod penal au fost contopite pedepsele stabilite mai sus şi s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
În baza art.861 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 6 ani, fixat în condiţiile art.862 C.pen.
În baza art.863 Cod penal s-a dispus ca pe durata termenului de încercare condamnata să se supună următoarelor măsuri de supraveghere din partea Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov: să se prezinte la fiecare convocare la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov; să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.
În baza art.71 al.2 Cod penal i s-au interzis inculpatei pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) Cod penal.
În baza art.71 al.5 Cod penal s-a dispus ca pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii să se suspende şi executarea pedepsei accesorii.
În baza art. 359 Cod procedură penală i s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art.864 Cod penal referitoare la faptul că: dacă în cursul termenului de încercare va săvârşi din nou o infracţiune pentru care se va pronunţa o hotărâre de condamnare definitivă, chiar şi după expirarea acestui termen, instanţa va revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi va dispune executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune; dacă nu îndeplineşte, cu rea-credinţă, măsurile de supraveghere stabilite, instanţa va revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi va dispune executarea în întregime a acesteia; dacă până la expirarea termenului de încercare nu îşi îndeplineşte obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, instanţa va dispune revocarea suspendării executării pedepsei, afară de cazul când se va dovedi că nu a avut putinţa de a îndeplini aceste obligaţii.
În baza art. 346 alin 1 Cod procedură penală s-a admis acţiunea civilă formulată de partea vătămată B, şi a fost obligată inculpata B.K. să achite acesteia suma de 31.111,8 lei reprezentând despăgubiri civile.
În temeiul art.348 Cod procedură penală s-a dispus desfiinţarea înscrisurilor falsificate, respectiv adeverinţa de venit nr.62/04.10.2007 şi copia conformă cu originalul a carnetului de muncă seria MMSS nr.2216271 (f.62-68 dosar urmărire penală).
În baza art.191 al.1 Cod procedură penală a fost obligată inculpata să plătească statului suma de 410 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut în fapt că la data de 05.10.2007 inculpata B.K. s-a prezentat la B Braşov, unde a solicitat şi obţinut un credit de nevoi personale în valoare de 31.000 lei. În acest scop inculpata a utilizat adeverinţa de venit nr.62/04.10.2007 şi copia conformă cu originalul a carnetului de muncă seria MMSS nr.2216271, prin care se atesta în mod nereal că ar fi angajata SC A. SRL începând din 10.11.2005. Persoana care a falsificat înscrisurile depuse la bancă nu a fost identificată.
Inculpata nu şi-a respectat întocmai obligaţiile de plată a ratelor scadente, astfel că, după efectuarea verificărilor din care a rezultat că nu era angajata societăţii A., împotriva sa a fost formulată plângere penală de către partea vătămată.
Audiată fiind, inculpata nu a recunoscut comiterea faptelor, susţinând că în luna mai 2007 o persoană pe nume C.G., care s-a recomandat a fi patron la SC A. SRL, i-a propus să lucreze pentru el, desfăşurând astfel de activităţi până în luna octombrie 2007; tot de la acesta a primit adeverinţa de venit şi copia carnetului de muncă, pe care le-a folosit în vederea obţinerii împrumutului crezând că actele corespund realităţii (f.11-14; 22).
Nu a fost însă identificată în cadrul SC A. SRL nici o persoană cu numele de C.G., iar susţinerile inculpatei că ar fi început să lucreze pentru această societate din luna mai 2007 oricum nu corespund cu datele înscrise pe adeverinţă şi în carnetul de muncă, potrivit cărora ar fi fost angajată cu contract individual de muncă din data de 10.11.2005. Pe de altă parte, inculpata nu poate fi considerată de bună-credinţă din moment ce chiar şi ea a precizat că nu a semnat nici un contract de muncă, astfel că nu putea avea calitatea de angajată a SC A SRL, pe care şi-a arogat-o în faţa reprezentanţilor băncii.
De asemenea, în cursul cercetărilor a reieşit că de activitatea SC A SRL se ocupau în fapt numiţii M.N. şi C.M.V., dar inculpata, căreia i-au fost prezentate fotografiile acestora, ale martorului F.C.L. şi ale singurei persoane din judeţul Braşov cu numele de C.G., nu a recunoscut pe nimeni drept acel C.G. care i s-a recomandat a fi patron al societăţii A. (f.85-87 dosar urmărire penală).
Faţă de toate aceste considerente, instanţa de fond a concluzionat că vinovăţia inculpatei în comiterea infracţiunilor pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată a fost dovedită sub forma intenţiei directe, aceasta având în mod cert reprezentarea faptului că solicită un credit bancar în baza unor documente ce conţineau date false şi a urmărit producerea unei pagube în patrimoniul părţii vătămate, neavând un venit stabil care să-i permită rambursarea lunară a ratelor. Cu toate că a achitat o parte din sumele datorate, cuantumul plăţilor efectuate până la data constituirii de parte civilă este mai mic decât cel al ratelor ajunse la scadenţă (f.11 di, f.54 up).
S-a reţinut de către prima instanţă că în drept, faptele inculpatei B.K., care la data de 05.10.2007 a indus în eroare angajaţii B Braşov prin prezentarea unei adeverinţe de salariu şi a unei copii conforme cu originalul a carnetului său de muncă, ambele falsificate de altă persoană, reuşind astfel să obţină un credit bancar în valoare de 31.000 lei, pe care nu l-a rambursat conform graficului întocmit, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de înşelăciune, prevăzută de art.215 al.1,2,3 Cod penal, uz de fals, prevăzută de art.291 teza I Cod penal şi uz de fals, prevăzută de art.291 teza a II-a Cod penal.
Procedând la individualizarea pedepselor aplicate inculpatei instanţa de fond a arătat că a ţinut seama de criteriile generale prevăzute de art.72 Cod penal, referitoare la gradul concret de pericol social al faptelor, împrejurările în care au fost săvârşite, scopul faptelor (deşi a încercat să acrediteze ideea că banii îi erau necesari pentru efectuarea unei operaţii la ochi, actele depuse la dosar nu dovedesc că ar fi suferit vreo asemenea intervenţie chirurgicală), urmările produse (o parte destul de însemnată a datoriei către bancă a fost deja restituită, respectiv 20.473,21 lei din 51.585,01 lei), precum şi de persoana inculpatei, care nu posedă alte antecedente penale, s-a prezentat în faţa organelor judiciare, dar nu a recunoscut săvârşirea faptelor şi nu a colaborat în vederea identificării celui/celor care au falsificat documentele utilizate de ea la bancă, în prezent este angajata unei societăţi din partea căreia a depus la dosar o caracterizare favorabilă (f.31-35 dosar instanţă).
Faţă de toate circumstanţele expuse prima instanţă a apreciat că se impune în speţă aplicarea câte unei pedepse orientate spre minimul special pentru fiecare dintre infracţiunile comise.
Ca şi modalitate de executare a pedepsei rezultante, apreciind că faţă de circumstanţele reale ale faptelor, natura acestora şi circumstanţele personale ale inculpatei, pronunţarea condamnării constituie un avertisment suficient pentru aceasta şi chiar fără executarea pedepsei nu va mai săvârşi noi infracţiuni, fiind întrunite şi celelalte condiţii prevăzute de art.861 Cod penal instanţa de fond a considerat că se impune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 6 ani, fixat în condiţiile art.862 Cod penal, cu obligarea inculpatei la respectarea obligaţiilor prevăzute de art. 863 Cod penal.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei instanţa de fond a reţinut că partea vătămată B s-a constituit parte civilă cu suma de 31.111,8 lei reprezentând credit restant, dobânzi şi comisioane iar în cauză sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale (fapta ilicită, constând în elementul materiala al infracţiunii de înşelăciune reţinută în sarcina inculpatei; vinovăţia acesteia sub forma intenţiei directe; existenţa unui prejudiciu cert, demonstrat cu contractul de credit şi graficul de rambursare; legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciul produs), astfel că se impune obligarea inculpatei în baza art. 346 alin 1 Cod procedură penală la plata despăgubirilor solicitate.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs inculpata B.K. şi partea civilă B Braşov criticând-o pentru netemeinicie şi solicitând casarea ei iar în cadrul rejudecării pronunţarea unei hotărâri legale şi temeinice.
În dezvoltarea motivelor recursului formulat de către inculpată s-a arătat în esenţă că se impune casarea hotărârii atacate, iar în cadrul rejudecării achitarea inculpatei în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală întrucât fapta inculpatei nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune. Astfel, în anul 1997 inculpata a fost contactată de către o persoană care s-a recomandat cu numele de C. şi care a angajat-o la SC A. SRL, unde acesta susţinea că este administrator. A lucrat la această firmă, iar în luna octombrie, întrucât avea nevoie de bani pentru o operaţie la ochi i-a solicitat persoanei menţionată să-i elibereze actele necesare pentru a obţine un credit. După obţinerea acestui credit a achitat ratele conform scadenţarului, fără a da dovadă de rea credinţă, chiar şi după formularea plângerii penale, de unde rezultă că inculpata nu a intenţionat să inducă în eroare banca.
Referitor la aspectul că administratorul societăţii nu o cunoştea pe inculpată s-a arătat că potrivit declaraţiilor acesteia de activitatea respectivei societăţi se ocupau efectiv alte două persoane care nu au putut fi identificate; nu se cunoaşte cine este administratorul efectiv al societăţii la care inculpata a fost angajată că acesteia, mai mult această societate a şi dat faliment datorită unor acte defectuoase.
Din înscrisurile aflate la dosar până în acest moment nu s-a probat intenţia inculpatei de a induce în eroare unitatea bancară, iar conduita ulterioară obţinerii creditului a fost a unei persoane de bună credinţă.
În subsidiar, s-a solicitat reindividualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatei în sensul reducerii cuantumului acesteia, dându-se maximă eficienţă conduitei bune a inculpatei, care are şi în prezent probleme de sănătate.
Recursul părţii civile nu a fost motivat, arătându-se doar în declaraţia de recurs formulată că acesta vizează greşita soluţionare a laturii civile, impunându-se casarea hotărârii atacate iar în rejudecare admiterea integrală a acţiunii civile formulate în procesul penal împotriva inculpatei.
Verificând hotărârea atacată pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, prin prisma criticilor formulate, precum şi din oficiu sub toate aspectele, astfel cum cer dispoziţiile art. 3856 alin. 3 Cod procedură penală, dar în limitele prevăzute de alin. 1 al aceluiaşi articol, Curtea constată că recursul declarat de partea civilă B Braşov este fondat iar cel promovat de inculpată este nefondat pentru următoarele considerente:
Prima instanţă a stabilit, pe baza materialului probatoriu administrat în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti o corectă stare de fapt constând în esenţă în aceea că la data de 05.10.2007 inculpata B.K. a indus în eroare angajaţii B Braşov prin prezentarea ca adevărate a unei adeverinţe de salariu şi a unei copii conforme cu originalul a carnetului său de muncă, ambele falsificate de altă persoană, reuşind astfel să obţină un credit bancar în valoare de 31.000 lei, pe care nu l-a rambursat conform graficului întocmit.
Starea de fapt reţinută de instanţă a fost stabilită prin coroborarea probelor administrate în cauză.
Deşi inculpata nu recunoaşte comiterea faptei arătând în declaraţiile sale că nu a intenţionat să inducă în eroare reprezentanţii B Braşov, întrucât nu a ştiut că adeverinţa prezentată angajaţilor băncii şi copia carnetului de muncă sunt false şi că a avut convingerea că este angajata SC A. SRL, prima instanţă a reţinut în mod judicios că declaraţiile inculpatei sunt nesincere în contextul materialului probator administrat în cauză şi le-a înlăturat ca atare.
Potrivit adresei nr.8731/13.05.2008 emisă de I.T.M. Braşov, inculpata nu figurează în evidenţe cu contract individual de muncă la SC A. SRL (f.19).
Prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică de natură grafică nr.184205/26.10.2009 întocmit de IPJ Braşov s-a stabilit că semnătura din contractul de credit a fost executată de inculpata B.K., dar semnăturile şi scrisul de pe adeverinţa de venit şi copia carnetului de muncă nu-i aparţin; cu privire la ştampila aplicată pe aceste documente s-a constatat că nu este cea folosită de SC A. SRL (f.22-42 dosar urmărire penală).
Martorul F.C.L., administrator la SC A. SRL până la data de 05.09.2007, a declarat că nu o cunoaşte pe inculpată şi că nu a fost angajata societăţii sale.
Nu a fost însă identificată în cadrul SC A.SRL nici o persoană cu numele de C.G., iar susţinerile inculpatei că ar fi început să lucreze pentru această societate din luna mai 2007 nu sunt susţinute de nici o probă de la dosar şi vin în contradicţie cu înscrisurile de care s-a folosit inculpata la obţinerea creditului, respectiv adeverinţa şi copia carnetului de muncă, potrivit cărora ar fi fost angajată cu contract individual de muncă din data de 10.11.2005.
Pe de altă parte, în mod corect a reţinut prima instanţă că inculpata în declaraţia dată a precizat că nu a semnat nici un contract de muncă, astfel că nu putea avea calitatea de angajată a SC A. SRL, pe care şi-a arogat-o în faţa reprezentanţilor băncii.
Deşi în cursul cercetărilor a reieşit că de activitatea SC A. SRL se ocupau în fapt numiţii M.N. şi C.M.V. inculpata, căreia i-au fost prezentate fotografiile acestora, ale martorului F.C.L. şi ale singurei persoane din judeţul Braşov cu numele de C.G., nu a recunoscut pe nimeni drept acel C.G. care i s-a recomandat a fi patron al societăţii A.(f.85-87 dosar urmărire penală).
Faţă de această situaţie, instanţa de fond a stabilit corect că apărările inculpatei B.K. nu sunt susţinute de nici o probă de la dosar iar Curtea constată că nici în recurs inculpata nu a produs probe în sprijinul criticilor aduse sentinţei penale recurate.
Din materialul probator administrat în cauză rezultă fără îndoială că cele două înscrisuri de care s-a servit inculpata pentru încheierea cu B Braşov a contractului de credit nr. 4472820/8.10.2007 (un înscris sub semnătură privată şi un înscris oficial) sunt false, iar fără prezentarea ca adevărată a situaţiei mincinoase rezultate din conţinutul acestor înscrisuri reprezentanţii băncii nu ar fi încheiat contractul de credit în condiţiile stipulate întrucât inculpata nu ar fi putut face dovada că are un venit stabil care să-i permită rambursarea lunară a ratelor.
În raport de cele expuse, criticile aduse de inculpată în recurs sentinţei penale atacate, în sensul că prima instanţă ar fi trebuit să dispună în cauză achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală întrucât faptele sale nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată sunt nefondate.
Prima instanţă a stabilit corect că faptele comise de inculpată, astfel cum au fost dovedite de materialul probator administrat în cauză întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de înşelăciune, prevăzută de art.215 al.1,2,3 Cod penal, uz de fals, prevăzută de art.291 teza I Cod penal şi uz de fals, prevăzută de art.291 teza a II-a Cod penal şi în cauză sunt întrunite condiţiile pentru tragerea la răspundere penală a inculpatei pentru cele trei infracţiuni comise în concurs.
La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatei pentru infracţiunile comise prima instanţă a avut în vedere toate criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 cod penal iar pedepsele aplicate sunt în măsură, prin cuantumul lor să conducă la îndeplinirea scopului prevăzut de art. 52 cod penal, astfel că o reindividualizare a acestora, astfel cum s-a solicitat cu caracter subsidiar în recurs nu se impune.
Au fost avute în vedere atât dispoziţiile părţii generale şi a celei speciale a Codului penal, limitele fixate în partea specială a codului penal pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpatei, gradul de pericol social concret al faptelor comise de inculpată astfel cum rezultă din circumstanţele reale ale săvârşirii acestora cât şi a circumstanţelor personale ale inculpatei precum şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, aplicându-se astfel inculpatei pedepse just individualizate orientate spre limita minimă prevăzută de lege pentru infracţiunile comise.
Prima instanţă a reţinut în mod judicios că gradul de pericol social concret al infracţiunilor comise de inculpată este unul mediu, ţinând seama de condiţiile concrete şi împrejurările în care au fost comise faptele, de numărul acestora, valoarea prejudiciului creat şi nerecuperate precum şi de circumstanţele personale ale inculpatei care se află la prima încălcare a legii penale.
Văzând că pedeapsa rezultantă aplicată inculpatei şi modalitatea de executare stabilită sunt în măsură să conducă la atingerea scopului prevăzut de art. 52 Cod penal, aceasta este aplicată în limitele prevăzute de lege iar la stabilirea sa au fost avute în vedere toate criteriile generale de individualizare judiciară a pedepsei prevăzute de art. 72 Cod penal instanţa de recurs constată că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 385/9 pct. 14 Cod procedură penală şi nici alte cazuri de casare dintre cele care se iau în considerare din oficiu de către instanţă, care să poată fi reţinute în favoarea inculpatei, astfel că în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală se va respinge ca nefondat recursul formulat de aceasta împotriva sentinţei penale nr. 2301/18.11.2911 pronunţată de Judecătoria Braşov.
Curtea constată însă că hotărârea recurată este criticabilă sub aspectul modului de soluţionare a acţiunii civile exercitate în cadrul procesului penal.
Astfel, în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei instanţa de fond a reţinut că partea vătămată B Braşov s-a constituit parte civilă cu suma de 31.111,8 lei reprezentând credit restant, dobânzi şi comisioane şi a solicitat obligarea inculpatei la repararea integrală a prejudiciului cauzat prin fapta ilicită comisă.
De asemenea, a mai constatat prima instanţă că în cauză sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale (fapta ilicită, constând în elementul materiala al infracţiunii de înşelăciune reţinută în sarcina inculpatei; vinovăţia acesteia sub forma intenţiei directe; existenţa unui prejudiciu cert, demonstrat cu contractul de credit şi graficul de rambursare; legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciul produs), astfel că se impune obligarea inculpatei în baza art. 346 alin 1 Cod procedură penală la plata despăgubirilor solicitate.
Cu toate acestea, instanţa de fond a omis să dispună obligarea inculpatei la plata cu titlu de despăgubiri pe lângă prejudiciul efectiv, cert şi exigibil precizat de partea civilă în cadrul constituirii de parte civilă depusă în cauză (fila 11 dosar instanţă) şi a dobânzii contractuale solicitate de partea civilă până la achitarea integrală a sumei obţinută de inculpată în mod fraudulos cu titlu de credit.
Văzând că acţiunea civilă exercitată în cadrul a procesului penal, urmează aceleaşi reguli şi este supusă aceloraşi condiţii în privinţa admisibilităţii, ca şi una exercitată în cadrul unui proces civil, iar în cadrul răspunderii delictuale operează principiul reparării integrale a pagubei create prin fapta ilicită comisă, atâta timp cât s-a stabilit de către prima instanţă că sunt îndeplinite în cauză condiţiile antrenării răspunderii civile delictuale a inculpatei, aceasta trebuia să dispună măsurile necesare pentru repararea integrală a prejudiciului suferit de către partea civilă.
Curtea apreciază că pretenţiile formulate de către partea civilă privind obligarea inculpatei la plata cu titlu de despăgubiri şi a dobânzii contractuale pe care şi-a asumat-o prin încheierea contractului cu inducerea în eroare a reprezentanţilor băncii, reprezintă o parte componentă a prejudiciului suferit de partea civilă, şi reprezintă prin raportare la contract o sumă determinabilă, astfel că se impunea ca prima instanţă, pentru a respecta principiul reparării integrale a pagubei create prin fapta ilicită a omului, pe lângă suma de 31.111,8 lei precizată de partea civilă la momentul constituirii sale (şi care conţine printre altele şi cuantumul dobânzii contractuale calculate până la momentul constituirii de parte civilă în sumă de 4.820,96 lei), să oblige inculpata şi pentru viitor la plata dobânzii contractuale aferente creditului obţinut de inculpată în mod fraudulos şi neachitat nici până la acest moment.
Pentru aceste considerente Curtea constată că se impune reformarea hotărârii atacate în sensul celor ce preced, astfel că în baza art. 385/15 pct. 1 lit. a Cod procedură penală se va admite recursul formulat de partea civilă B Braşov împotriva sentinţei penale nr. 2301/18.11.2911 pronunţată de Judecătoria Braşov în dosarul penal nr. 11097/197/2011 pe care o va casa sub aspectul modalităţii de soluţionare a acţiunii civile.
Rejudecând în aceste limite, în baza art. 346 alin 1 Cod procedură penală raportat la art. 998, 999 Cod civil se va admite acţiunea civilă formulată de partea civilă B Braşov şi va fi obligată inculpata B.K. să achite cu titlu de despăgubiri părţii civile suma de 31.111,8 lei precum şi dobânda convenţională astfel cum a fost stabilită prin contractul de credit nr. 4472820/8.10.2007 încheiat între partea civilă şi inculpată, începând cu data de 18.05.2011 până la plata integrală a despăgubirilor.
Se vor menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate.
În baza art. 192 alin 2 Cod procedură penală, urmare a respingerii recursului promovat, va fi obligă inculpata B.K. să plătească statului suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, iar în baza art. 192 alin 3 cod procedură penală restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs vor rămâne în sarcina acestuia.
(Decizia penală nr. 253/R din 16 martie 2012 – N.H.)
