Ca sancţiune civilă care lipseşte de efecte actul juridic încheiat prin încălcarea unei dispoziţii legale imperative, edictată în vederea ocrotirii unui interes general, nulitatea absolută intervine în următoarele situaţii: când actul este lipsit cu desăvârşire de un element esenţial structural ( voinţa, obiectul, cauza); dacă emană de la o persoană lipsită de capacitatea de folosinţă sau încalcă o prohibiţie legală de a contracta instituită pentru raţiuni sau interese generale; când obiectul sau cauza contractului încalcă dispoziţiile legale imperative fondate pe interesul general; dacă actul s-a încheiat fără respectarea formei solemne prevăzute de lege pentru însăşi valabilitatea lui.
Ca sancţiune civilă care lipseşte de efecte actul juridic încheiat prin încălcarea unei dispoziţii legale imperative, edictată în vederea ocrotirii unui interes general, nulitatea absolută intervine în următoarele situaţii: când actul este lipsit cu desăvârşire de un element esenţial structural ( voinţa, obiectul, cauza); dacă emană de la o persoană lipsită de capacitatea de folosinţă sau încalcă o prohibiţie legală de a contracta instituită pentru raţiuni sau interese generale; când obiectul sau cauza contractului încalcă dispoziţiile legale imperative fondate pe interesul general; dacă actul s-a încheiat fără respectarea formei solemne prevăzute de lege pentru însăşi valabilitatea lui.
Prin precizarea de acţiune formulată de reclamanţi la data de 18.06.2007, aceştia nu au invocat niciunul din motivele de nulitate absolută enumerate, susţinând că actul contestat s-a încheiat prin viclenie (dol).
Prin precizarea de acţiune formulată de reclamanţi la data de 18.06.2007, aceştia nu au invocat niciunul din motivele de nulitate absolută enumerate, susţinând că actul contestat s-a încheiat prin viclenie (dol).
Dolul – viciu de consimţământ, constând în inducerea în eroare a unei persoane prin întrebuinţarea de mijloace viclene, în scopul de a o determina astfel să încheie un act juridic, constituie o cauză de nulitate relativă a actului juridic şi nu poate fi invocată decât de părţile între care a intervenit actul, nu şi de terţi, calitate pe care reclamanţii o au în raport de contractul de vânzare cumpărare nr.888/2007.
Dolul – viciu de consimţământ, constând în inducerea în eroare a unei persoane prin întrebuinţarea de mijloace viclene, în scopul de a o determina astfel să încheie un act juridic, constituie o cauză de nulitate relativă a actului juridic şi nu poate fi invocată decât de părţile între care a intervenit actul, nu şi de terţi, calitate pe care reclamanţii o au în raport de contractul de vânzare cumpărare nr.888/2007.
La data de 30.03.2007, reclamanţii B.C. şi C.C. au chemat în judecată pe pârâţii R.A.A.D.P.F.L. Craiova, Sectorul Servicii Publice de pe lângă Prefectura Dolj si P.G., solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să fie obligaţi aceştia să le vândă suprafaţa locativă de 6 m.p. pe care se află o dependinţă, precum şi terenul aferent, cu cheltuieli de judecată.
De asemenea, au mai solicitat ca pârâtul P.G. să fie obligat să le lase în liniştită posesie această suprafaţă până la soluţionarea cererii.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că sunt proprietarii a câte unui apartament cu două camere şi dependinţe, dobândite prin cumpărare de la pârâte în temeiul Legii 112/1995.
O dată cu cumpărarea locuinţei s-a atribuit şi teren aferent construcţiilor pe durata existentei acestora, însă a mai rămas o suprafaţă de 6 m.p. cu destinaţia de anexă-debara, situată la subsolul clădirii.
Această anexă se află sub apartamentele cumpărate de reclamanţi, aceştia considerând că ei sunt mai îndreptăţiţi să o cumpere.
La data de 18.06.2007, reclamanţii au depus la dosar o modificare a acţiunii, prin care au înţeles să cheme în judecată şi pe pârâta Popa Angela, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se anuleze contractul de vânzare-cumpărare nr. 888 din data de 13.03.2007, considerând că este lovit de nulitate absolută, iar, pe cale de consecinţă, să fie obligată pârâta R.A.A.D.P.F.L. să încheie contract de vânzare cumpărare cu reclamanţii, aceştia fiind şi proprietarii imobilului în care se află anexele cumpărate de pârâţii Popa.
Reclamanţii au precizat că, în subsidiar, înţeleg să-şi menţină solicitarea din acţiunea introductivă, respectiv aceea având ca obiect “obligaţia de a face”.
In fapt, au arătat că pârâţii erau proprietarii unui imobil complet separat de cel al reclamanţilor, atât ca unitate locativă cât şi individualizată pe teren prin separare cu gard, încă din anul 1974.
Au mai arătat că acel contract nr. 888/2007 este încheiat prin viclenie, fiind lovit de nulitate.
Prin sentinţa civilă nr.13882 din 24.10.2007, pronunţată de Judecătoria Craiova, a fost admisă excepţia invocată de RAADPFL Craiova şi respinsă acţiunea formulată de reclamanţi ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A fost respinsă acţiunea modificată la 18.06.2007 şi formulată împotriva pârâţilor P.G., P.A. şi Consiliul Judeţean Dolj – Direcţia Judeţeană de Pază şi Servicii şi obligaţi reclamanţii în solidar către pârâţii Popa, la plata sumei de 800 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
În privinţa excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a RAADPFL Craiova, s-a reţinut că este întemeiată, astfel că, în raport de obiectul acţiunii (constatare nulitate absolută contract de vânzare-cumpărare şi obligaţie de a face), între această pârâtă şi cel obligat în raportul juridic dedus judecăţii nu există identitate, pe de o parte datorită faptului că nu este parte contractantă în contractul de vânzare-cumpărare contestat, iar pe de altă parte această persoană nu poate vinde încăperile în litigiu, neavând un drept de dispoziţie juridică, ci doar un drept de administrare, potrivit art. 12 din Legea nr. 213/1998.
Pe fond, prima instanţă a reţinut că, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 888/13.03.2007, Consiliul Judeţean Dolj – Direcţia Judeţeană de Pază şi Servicii a vândut soţilor P.G. şi P.A. anexele locuinţei situate în Craiova, str. Oneşti, nr. 11, respectiv o cămară în suprafaţă de 7,60 mp şi un WC în suprafaţă de 6,80 mp, atribuindu-se cumpărătorilor în folosinţă, pe durata existenţei construcţiei, terenul aferent în suprafaţă de 7,20 mp, respectiv cota indiviză de 10 % din teren.
În speţa dedusă judecăţii, instanţa nu a putut reţine nici o cauză de nulitate absolută care să afecteze actul juridic contestat, iar reclamanţii nu pot invoca viciul de consimţământ prev. de art. 960 Cod civil (dolul), întrucât acesta priveşte doar părţile contractante, fiind vorba deci de o cauză de nulitate relativă a contractului.
Împotriva acestei sentinţe civile au declarat apel reclamanţii B.C şi C. C, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea apelului şi modificarea sentinţei civile, în sensul de a se admite cererea precizată, respectiv anularea contractului de vânzare-cumpărare nr.888 din 13.03.2007, făcând aplicarea disp. art.6 din Legea 213/1998.
În motivarea apelului, se arată că reclamantul B.C este proprietar al unui apartament şi dependinţe, cumpărat în condiţiile Legii 112/1995.
De asemenea, C.C, are o unitate locativă de sine stătătoare, dar nu beneficiază de folosinţa unei încăperi cu destinaţia WC şi cămară. Încăperea cu destinaţia WC a fost vândut pârâţilor, iar familia B. nu este obligată să-i permită tulburarea proprietăţii sale şi folosirea în comun a acestuia.
Apelanţii consideră că instanţa de fond nu a făcut aplicarea corectă a dispoziţiilor art.6 din Legea 213/1998, în sensul de a constata că actul de înstrăinare este anulabil, pe motiv că este condiţionat de dovedirea bunei credinţe a dobânditorului la momentul înstrăinării.
Arată că, de la data cumpărării locuinţei (1975) nu a mai folosit cele două dependinţe din imobil , întrucât nu erau necesare şi că din acel an până în anul 1999 când au încheiat un nou contract, nu au mai avut contract de închiriere.
Apelanţii consideră că trebuia să se constate că acest act de închiriere este întocmit cu încălcarea legii, deoarece ei erau deja proprietari, prin cumpărarea locuinţei de la stat şi înstrăinările intervenite după introducerea normei care permite cenzurarea de către instanţele judecătoreşti a valabilităţii titlului , duc la anularea actului de înstrăinare întocmit în anul 2007.
Prin decizia civilă nr.143 din 20 martie 2008 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr.7697/215/2007, s-a respins apelul declarat de apelanţii reclamanţi B.C şi C.C, ambii cu domiciliul în Craiova, str. CD Fortunescu, nr. 11, împotriva sentinţei civile nr. 13882 din 24/10/2007 pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 7697/215/2007, în contradictoriu cu intimaţii pârâţi RAADPFL CRAIOVA, CONSILIUL JUDEŢEAN DOLJ – DIRECŢIA JUDEŢEANĂ DE PAZĂ SI SERVICII DOLJ, P.G, P.A, ultimii doi cu domiciliul în Craiova, str. CD Fortunescu, nr. 11.
S-a respins cererea intimaţilor-pârâţi P.G şi P.A., de acordare a cheltuielilor de judecată.
S-a reţinut că încheierea contractului de vânzare cumpărare nr.888/13.03.2007, prin care pârâtul a dobândit proprietatea asupra anexelor (cămară în suprafaţă de 7,60 mp şi WC în suprafaţă de 6,80 mp) locuinţei din Craiova str.C.D.Fortunescu nr.11, s-a făcut cu respectarea cerinţelor din Legea nr.112/1995 şi ca atare actul nu este lovit de nulitate absolută.
Împrejurarea că dependinţele sunt situate sub imobilul reclamanţilor, sau că nu sunt folosite în prezent de pârâţi, este lipsită de relevanţă, întrucât legea condiţionează vânzarea numai de existenţa contractului de închiriere valabil, nu de amplasamentul încăperilor locuinţei.
Pe de altă parte, reclamanţii nu au dovedit că deţin dependinţele în baza unui contract de locaţiune, sau cu titlu de proprietari, pentru a se prevala de dispoziţiile art.6 din Legea nr.213/1998.
În baza art.299 Cod pr.civilă împotriva deciziei reclamanţii au declarat recurs, susţinând că ambele instanţe au respins neîntemeiat cererea de probatorii, deşi cel puţin proba cu expertiza tehnico-judiciară pentru identificarea amplasamentului şi a suprafeţelor celor două anexe se impunea, în vederea corectei soluţionări a litigiului.
Au arătat că, prin actele ce vor fi depuse în recurs, dovedesc proprietatea asupra anexelor în litigiu.
Analizând criticile invocate se constată nefondat recursul, pentru considerentele ce urmează:
Între condiţiile de admisibilitate a probelor, este şi aceea ca proba să fie concludentă, ceea ce înseamnă că prin administrarea ei va duce la dezlegarea cauzei.
Dispoziţiile art.167 Cod pr.civilă lasă la aprecierea instanţei admiterea sau respingerea probelor, prevăzând că dovezile se pot încuviinţa numai dacă instanţa socoteşte că ele pot să ducă la dezlegarea pricinii, afară de cazul când ar fi primejdie ca ele să se piardă prin întârziere.
Apreciind asupra cererii de probatorii formulată în cauză de reclamanţi, atât instanţa de fond cât şi cea de apel, au considerat în baza atributului conferit de lege, că dovada cu martori şi respectiv expertiză tehnică nu sunt utile în dezlegarea pricinii, dispunând motivat respingerea probelor, prin încheiere.
Măsura dispusă cu privire la dovezile solicitate este justificată faţă de situaţia de fapt rezultată din materialul probator administrat, şi care face inutilă completarea probatoriilor.
În baza titlului de proprietate nr.231/30 mai 1975, depus la fila 20 în dosarul de fond, pârâţii au dobândit în proprietate locuinţa din Craiova, str.Oneşti nr.11, compusă din 2 camere, bucătărie, vestibul şi hol.
Ca urmare a faptului că această unitate locativă nu era dotată cu dependinţele necesare, aşa cum rezultă şi din susţinerile pârâţilor P. şi RAADPFL Craiova, menţionate în întâmpinările de la filele 16 şi respectiv 50, în baza fişei de calcul nr.22357/1.02.1975 (fila 56) şi ulterior a contractului de închiriere nr.1491/16.08.1999, li s-au atribuit cele două camere – WC în suprafaţă de 6,80 mp şi cămară în suprafaţă de 7,60 mp. – amplasate în subsolul clădirii în care sunt locuinţele vândute ulterior reclamanţilor, prin contractele nr.792/22.03.2006 şi 2825/25.04.2006.
În baza calităţii de chiriaşi pentru aceste spaţii, pârâţilor li s-au vândut, conform art.9 din Legea nr.112/1995, cele două dependinţe, conform contractului de vânzare-cumpărare nr.888/13.03.2007, a cărui nulitate absolută au invocat-o reclamanţii.
Raportat la circumstanţele de fapt ale speţei, rezultă că încheierea contractului ce face obiectul cererii s-a făcut cu respectarea condiţiilor generale şi speciale cerute de lege pentru validitatea lui şi nu subzistă motive de nulitate absolută care să sancţioneze actul juridic în litigiu.
Ca atare, reclamanţii nu justifică solicitarea de a se dispune obligarea Consiliului Judeţean Dolj şi RAADPFL Craiova de a le vinde dependinţele care, la data când ei au devenit proprietarii imobilului în care sunt situate, făceau obiectul contractului de închiriere încheiat cu pârâţii Popa.
Prin precizările orale făcute în recurs şi consemnate în practicaua prezentei decizii, reclamanţii au susţinut că suprafaţa aferentă celor două dependinţe este inclusă în spaţiul ce a făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de ei pentru locuinţe, situaţie în care aceştia nu mai justifică un interes în promovarea cererii în obligaţie de a face.
Cu actele depuse nu s-a făcut dovada proprietăţii reclamanţilor asupra acestor spaţii şi de altfel, într-o atare situaţie ( dacă se pretinde că în suprafaţa deţinută de reclamanţi se include şi cea aferentă anexelor în litigiu), aceştia au la îndemână acţiunea în revendicare, cadru procesual în care instanţa poate compara titlurile părţilor şi acorda eficienţă celui mai bine caracterizat.
Faţă de aceste considerente, recursul este nefondat şi va fi respins conform art.312 alin.1 Cod pr.civilă.
5
