Drept civil. Acţiune în constatarea nulităţii absolute a contracetelor de vânzare-cumpărare pentru temeiul juridic constând în cauză ilicită şi fraudă; când poate fi promovată acţiunea în rectificare carte funciară.

Prin sentinţa civilă nr. 1237 din data de 19 mai 2015 pronunţată de Judecătoria Tîrgu Neamţ, a fost respinsă excepţia insuficientei timbrări invocată de către pârâţii M.I., M.L., I.F., I.M., B.M. şi B.P., P.M., I.C., I.V. şi I.V, ca nefondată.

A fost respinsă excepţia tardivităţii modificării cereri de chemare în judecată, invocată de către pârâtul M.P. ca nefondată.

A fost admisă excepţia decăderii reclamanţilor din dreptul de a-şi modifica cererea de chemare în judecată, invocată de către pârâţii A.I. şi A.E., şi în consecinţă au fost respinse capetele de cerere din acţiunea formulată de către reclamanţii I.D şi I.R., în contradictoriu cu pârâţii Biroul De Carte Funciară P., Oficiul De Cadastru Şi Publicitate Imobiliară I., Municipiul P., P.C, P.C., I.V., I.V, M.E., M.D., P.M., B.A., A.M., A.E., A.E., A.I., G.M., G.C., C.C, C.I., I.F., IM., B.G., B.P., M.I., M.L., I.C. şi I.N, privind rectificarea înscrierilor din CF a pârâţilor cu privire la radierea suprafeţei de 5000 mp, precum şi omologarea raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de către exp. A.F., ca fiind tardive.

A fost admisă excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei Municipiul P., invocată de către pârâta Mun. P., şi în consecinţă a fost respinsă acţiunea formulată de către reclamanţii I.R. şi I. A., în contradictoriu cu pârâta Municipiul P., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală.

A fost respinsă excepţia lipsei de interes, invocată de către pârâţii M.I., M.L., I.F., I.M., B.M. şi B.P., P.M., I.C., I.V. şi I.V., A.M. şi A.E., şi MI,, M.L, I.F., I.M., B.M. şi B.P., ca nefondată.

A fost respinsă acţiunea formulată de către reclamanţii ca nefondată.

Au fost obligaţi reclamanţii să plătească cheltuieli de judecată următorilor pârâţi: A.I. şi E, suma de 3.500 lei, A.M.si.E, suma de 2.500 lei, M.I., suma de 1.000 lei, I.F., suma de 1.000 lei şi I.V şi V., suma de 1.500 lei.

Pentru a pronunţa sentinţa, prima instanţă a reţinut următoarele considerente:

Prin cererea completată înregistrată pe rolul Judecătoriei Paşcani sub nr. 8648/99/2011, reclamanţii ID. Şi I.R. au chemat în judecat pârâţii Biroul de Carte Funciară P., Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară I., Municipiul P., P.C, P.C., I.V., I.V., M.E,, M.D, P.M., B.A., A.M., A.E.,, A.E., A.I., G.M., G.C., CCI,, CI,, I.F., I.M., B.G., B.P., M.I., M.L., I.C., şi I.N., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea parţială a tuturor contractelor de vânzare-cumpărare cumpărare subsecvente care au fost întocmite în baza procesului verbal de posesie nr. …/25.11.2003, având la bază o cauză ilicită şi imorală şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată, reclamanţii au arătat că la data de 02.06.2004, numitul G.C. a solicitat Comisiei de aplicare a legii Fondului Funciar Paşcani, punerea sa în posesie cu suprafaţa de 5000 mp, situaţi în tarlaua O.M., T 29, P., iar în baza procesului verbal de punere în posesie numitul G.C. le-a înstrăinat reclamanţilor suprafaţa de 5000 mp. Menţionează reclamanţii că, în momentul în care au dorit să-şi intabuleze suprafaţa de teren cumpărată, au constatat că procesul verbal de punere în posesie nu respecta vechiul amplasament, respectiv numitul G.C. fusese pus în posesie cu suprafaţa de 5000 mp, însă în altă solă şi parcelă, iar pe vechiul amplasament a fost emis un proces verbal de punere în posesie in favoarea pârâţilor P.C., P.C. şi P.A., deşi aceştia trebuiau să fie puşi în posesie pe amplasamentul situat în punctul ,,Î.B”. Datorită acestei situaţii, pe rolul Judecătoriei Paşcani, a Judecătoriei Iaşi şi a Tribunalului Iaşi au existat mai multe litigii, iar prin sentinţa civilă nr. 633/2007 a fost obligată Comisia de aplicare a legii Fondului Funciar Paşcani să întocmească procesul verbal de punere în posesie a numitului G.C. pe vechiul amplasament – respectiv în punctul „O.M.”. Mai arată reclamanţii că, în timpul litigiului pârâţii P.C., P.C., P.A., au înstrăinat suprafaţa de 10.000 mp, în care era inclusă şi suprafaţa de 5000 mp, reconstituiţi numitului G.C., către terţe persoane, respectiv, ceilalţi pârâţi din prezentul dosar.

Deoarece, terenul vândut de numiţii P.C., P.C., P.A.,nu le aparţinea, iar aceştia cunoşteau acest aspect, contractele încheiate ulterior sunt parţial nule absolut, respectiv contract de vânzare-cumpărare 5601/4.12.2003, contract vânzare cumpărare 9159/ 20.12.2004, contract de vânzare-cumpărare 2490 din 19.04.2005, contract de vânzare-cumpărare 3939 din 13.iul.2005, contract de vânzare-cumpărare 3177 din 13 iul.2005, contract de vânzare-cumpărare 2467 din 18 aprilie 2005, contract de vânzare-cumpărare 6492 din 20.09.2004; contract de vânzare-cumpărare nr. 8222 din 27.10.2004, contract de schimb nr. 2265 din 03.04.2007, contract de vânzare cumpărare nr. 8802 din 23.12.2006, contract de schimb nr. 3077/30.05.2006, şi contract de donaţie 3238/31.05.2005, întrucât

s-au încheiat cu intenţia de fraudare a legii, având la bază o cauză ilicită şi imorală.

În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 948 şi 966 cod civil din 1864.

În dovedire, reclamanţii au anexat cererii de chemare în judecată următoarele înscrisuri: contract de vânzare-cumpărare 5601/4.12.2003, contract vânzare cumpărare 9159/ 20.12.2004, contract de vânzare-cumpărare 2490 din 19.04.2005, contract de vânzare-cumpărare 3939 din 13 iul.2005, contract de vânzare-cumpărare 3177 din 13 iul.2005, contract de vânzare-cumpărare 2467 din 18 aprilie.2005, contract de vânzare-cumpărare 6492 din 20.09.2004; contract de vânzare-cumpărare nr. 8222 din 27.10.2004, contract de schimb nr. 2265 din 03.04.2007, contract de vânzare cumpărare nr. 8802 din 23.12.2006, contract de schimb nr. 3077/30.05.2006, şi contract de donaţie 3238/31.05.2005, sentinţe civile, rapoarte de expertiză, referate, declaraţii martori, adrese emise de către Prefectura Paşcani, articole din presă, plângeri DGA şi DNA, alte adrese şi adeverinţe care privesc cauza.

Cererea a fost legal timbrată, conform chitanţelor depuse la dosarul cauzei.

Prin încheierea pronunţată de ÎCCJ, a fost strămutat dosarul de la Judecătoria Paşcani la Judecătoria Tg. Neamţ.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Tg. Neamţ la data de 08.07.2011 sub acelaşi număr.

Pârâţii A.M. şi A.E. au formulat întâmpinare solicitând respingerea cererii formulate ca fiind lipsită de interes, întrucât în prezent reclamanţii stăpânesc şi posedă terenul în suprafaţă de 5.000 mp dobândit prin contractul de vânzare cumpărare nr. 2688/2004 şi 3104/2004. Pe fondul cauzei, au susţinut că sunt proprietarii a două suprafeţe de teren dobândite prin înscris autentic de la pârâţii I.V., I.V., că aceste suprafeţe de teren au fost intabulate şi înscrise în CF, iar pârâţii au fost persoane de bună credinţă, depunând diligenţele care se impuneau pentru a verifica situaţia juridică a terenului. Au mai arătat că buna credinţă se prezumă, iar reclamanţii nu au făcut dovada relei credinţe. Mai mult decât atât cei doi pârâţi au arătat că la data achiziţionării celor două trupuri de teren, nu era notată nicio acţiune din care să rezulte neconcordanţa dintre situaţia reală şi cea din actele de proprietate. Menţionează pârâţii că, în speţă, este vorba despre vânzarea lucrului altuia, însă reclamanţii nu pot înlătura buna credinţă a soţilor A., bună credinţă prevăzută şi de art. 31 al. 2 din Legea nr. 7/1996.

Pârâţii M.I., M.L., I.F., I.M., B.M. şi B.P. au formulat întâmpinare, invocând excepţia insuficientei timbrări şi excepţia lipsei de interes, arătând că reclamanţii la momentul introducerii cererii exercitau toate atributele dreptului lor de proprietate asupra suprafeţei de 5.000 mp, iar faptul că vechiul proprietar a dobândit în instanţă dreptul de a fi pus în posesie pe vechiul amplasament nu le conferă acestora interes în a solicita constatarea nulităţii absolute parţiale a contractelor de vânzare cumpărare subsecvente punerii în posesie a numitului G.C..

Pe fondul cauzei, au arătat că sunt proprietari, fiecare, a unor suprafeţe de teren dobândite prin înscris autentic de la pârâţii I.N., I.C., că aceste suprafeţe de teren au fost intabulate şi înscrise în CF , iar pârâţii au fost persoane de bună credinţă, depunând diligenţele care se impuneau pentru a verifica situaţia juridică a terenului. Au mai arătat că, în speţă, nu trebuie ignorate principiile de drept care stabilesc situaţiile de excepţie de la constatarea nulităţii absolute a unui act juridic, excepţie printre care se numără şi cea a dobândirii unui imobil al altuia de către un terţ de bună credinţă, cum este situaţia pârâţilor M.I., M.L., I.F., I.M., B.M. şi B.P., care nu au cunoscut că cei de la care cumpără nu sunt proprietarii acelui bun.

S-au menţionat prevederile art. 31 al. 2 din legea nr. 7/1996 privitoare la buna credinţă a acestor pârâţi, precum şi prevederile art. 967 cod civil din 1864 privind prezumţia de valabilitate şi existenţă a cauzei, prezumţie relativă, astfel încât revenea reclamanţilor să dovedească contrar. De asemenea, aceşti pârâţi au arătat că o eventuală nulitate absolută a contractului de vânzare al pârâţilor nu poate fi constatată decât după constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare nr. 2688/2004 şi nr. 3104/2004.

Pârâţii P.M., I.C., I.V. şi I.V. au formulat întâmpinare, invocând excepţia insuficientei timbrări, şi solicitând suspendarea prezentului dosar până la soluţionarea dosarului nr. 967/866/2011 având ca obiect nulitate proces verbal de punere în posesie nr. 15720/25.11.2003, arătând că în baza procesului verbal menţionat reclamanţii îşi întemeiază cererea.

Pe fondul cauzei, au arătat că sunt proprietari, fiecare, a unor suprafeţe de teren dobândite în baza adeverinţelor de proprietate emise de către Comisia Locală de Fond Funciar Paşcani, şi că aceşti pârâţi au devenit proprietarii unei suprafeţe de teren despre care nu au avut cunoştinţă că face obiectul unor litigii, fiind de bună credinţă, mai ales că aparenţa de drept era în favoarea acestora, întrucât la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare au avut reprezentarea că încheie un act de înstrăinare cu adevăratul proprietar. Menţionează pârâţii că buna credinţă se prezumă, iar reclamanţii nu au făcut dovada relei credinţe a acestor pârâţi la achiziţionarea terenurilor.

Pârâta Municipiul P.a formulat întâmpinare, invocând pe cale de excepţie lipsa calităţii procesual pasive a acestei instituţii, motivat de faptul că Municipiul P. nu are ca atribuţii încheierea şi autentificarea contractelor de vânzare cumpărare, precum şi excepţia tardivităţii modificării cererii de chemare în judecată, raportat la prevederile art. 132 cod pr. civ. din 1865.

Pârâţii A.I. şi A.E. au formulat întâmpinare, solicitând repunerea în dreptul de a formula întâmpinare, deoarece au aflat de existenţa acestui dosar întâmplător, aducând la cunoştinţa instanţei de judecată că procedura de citare cu aceştia a fost viciată.

Pe fondul cauzei arată că au dobândit imobilul în suprafaţă de 1246,01 mp, situat în tarlaua 29, parcela A.1/3 (858/2/12/3) în mod legal, că au fost cumpărători de bună credinţă, că în CF nu a fost notată nicio somaţie privind interdicţia de a se vinde terenul cumpărat, că în speţă este vorba de vânzarea bunului altuia, însă, în cazul de faţă operează proprietatea aparentă – terţul dobânditor, deşi, a încheiat actul juridic translativ de proprietate cu un non dominus, nu va putea fi evins de proprietarul iniţial. În concluzie, au solicitat respingerea cererii reclamanţilor.

Prin încheierea de şedinţă din data de 31.01.2012 prezentul dosar a fost suspendat, în baza art. 244 cod pr. civ. din 1865, până la soluţionarea dosarului nr. 967/866/2011.

Iar, prin rezoluţia din data de 22.10.2012 dosarul a fost repus pe rol, faţă de soluţionarea def. a dosarului nr. 976/866/2011.

Prin încheierea din data de 16.09.2014, pârâţii A.I. şi A.E. au fost repuşi în dreptul de a formula întâmpinare, de a propune probe şi de a formula excepţii, faţă de împrejurarea că procedura de citare cu aceştia a fost viciată la domiciliul din Piatra Neamţ .

Instanţa a încuviinţat pentru părţile dosarului proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul reclamanţilor, proba testimonială şi proba cu expertiza tehnică specialitatea topometrie.

A fost ataşat la dosar raportul de expertiză tehnică specialitatea topometrie, completat .

S-au consemnat la dosarul cauzei interogatoriile luate reclamanţilor.

Au fost audiaţi următorii martori: G.S. şi G.V. – propuşi de către reclamanţi, D.O. şi A.C. – propuşi de către pârâţii M.I. şi L., A.F. – propus de către pârâţii A.I. şi E. şi A.M., E.C., P.G. şi N.G. propuşi de pârâţii P.M., I.G.C., I.V. şi I.V.

Pârâţii M.I., M.L., I.F., I.M., B.M., B.P., M.I. şi M.L., A.I. şi E. au depus la dosar concluzii scrise, solicitând respingerea cererii formulate de către reclamanţi, reluând apărările din întâmpinarea depusă la dosar.

La termenul acordat pârâţii A.I. şi E. au invocat excepţia decăderii reclamanţilor din dreptul de a-şi modifica cererea de chemare în judecată sub aspectul completării obiectului şi cu capătul de cerere rectificare CF şi omologare raport de expertiză.

Analizând materialul probator administrat în cauză, prima instanţa de fond reţine următoarele:

1.Cu privire la excepţia insuficientei timbrări, invocată de către pârâţi:

Prin chitanţa nr. 2642768 din 16.09.2011 reclamanţii au achitat o taxă judiciară de timbru în sumă de 291 lei, iar prin încheierea de şedinţă din data de 31.01.2012, instanţa de judecată a pus în vedere reclamanţilor să mai achite o diferenţă taxă judiciară de timbru în sumă de 604,2 lei, taxă judiciară de timbru care a fost achitată de către reclamanţi prin chitanţa nr. 2645403 din 22.10.2012 .

Având în vedere că reclamanţii au achitat taxa judiciară de timbru pusă în vedere de către instanţa de judecată, Judecătoria a respins excepţia insuficientei timbrări invocată de către pârâţii sus menţionaţi ca nefondată.

2.Cu privire la excepţia tardivităţii modificării cererii de chemare în judecată, invocată de către pârâta Municipiul P., privind introducererea în cauză a acestei instituţii – în calitate de pârâtă:

Potrivit prevederilor art. 132 alin.1 Cod procedura civilă din 1865 “La prima zi de înfăţişare instanţa va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii precum şi pentru a propune noi dovezi. În acest caz, instanţa dispune amânarea pricinii şi comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea facerii întâmpinării”. Cu toate acestea, potrivit alin. 2 al aceluiaşi articol “Cererea nu se socoteşte modificată şi nu se va da termen, ci se vor trece în încheierea de şedinţă declaraţiile verbale făcute în instanţă: 1. când se îndreaptă greşelile materiale din cuprinsul cererii; 2. când reclamantul măreşte sau micşorează câtimea obiectului cererii; 3. când cere valoarea obiectului pierdut sau pierit; 4. când înlocuieşte cererea în constatare printr-o cerere pentru realizarea dreptului sau dimpotrivă, în cazul în care cererea în constatare poate fi primita”.

Din aceste prevederi legale ar reieşi că după prima zi de înfăţişare nu se mai poate modifica cererea de chemare în judecată, afară de situaţiile prevăzute de alin. 2 al art. 132 Cod procedura civilă din 1865.

Aşa cum s-a arătat în jurisprudenţă, prevederile art. 132 Cod procedura civilă din 1865 au caracter dispozitiv, ceea ce înseamnă că nu se mai poate primi o cerere de modificare a cererii de chemare în judecata peste termenul sus menţionat dacă pârâtul se opune, cum de altfel s-a întâmplat în cauză.

Codul de procedură civilă din 1865 prin prevederile art.132 distinge doua categorii de cereri: de întregire şi de modificare a cererii iniţiale. Cererile de întregire au ca efect completarea lipsurilor din cuprinsul cererii iniţiale, cum ar fi, de exemplu, prezentarea unor elemente suplimentare pentru identificarea bunurilor sau pentru completarea elementelor de drept.

Din contră, cererile de modificare sunt acelea prin care reclamantul urmăreşte să schimbe unele elemente importante ale cererii de chemare în judecată, precum: părţile, obiectul cererii sau temeiul juridic al acesteia. Distincţia este foarte importantă, deoarece, conform art.132 şi a art.134 C.proc. civ. din 1865, cererea de modificare a acţiunii nu poate fi primită fără acordul celeilalte părţi, decât la prima zi de înfăţişare, care este aceea în care părţile pot pune concluzii.

A pune concluzii, în sensul art. 134 cod pr. civ. din 1865, înseamnă că toate părţile din dosar, legal citate, sunt în măsură să-şi exprime poziţia în legătură cu orice aspect din procesul respectiv. Altfel spus, a putea pune concluzii nu înseamnă a pune concluzii finale, în fond.

În cauză, prima zi de înfăţişare, când toate părţile legal citate au putut pune concluzii, în sensul prevăzut de art. 134 cod pr. civ., a fost la data de 16.09.2014, când s-a constatat că procedura cu pârâţii A.I. şi E. nu a fost legal îndeplinită (cei doi pârâţi fiind citaţi până la data de 16.09.2014 la o adresă din Piatra Neamt care nu corespundea sub aspectul sc.,et. şi ap. cu cea înscrisă în actele de identitate a celor doi pârâţi).

Reclamanţii au înţeles să îşi modifice cererea de chemare în judecată, sub aspectul introducerii în cauză în calitate de pârât a Municipiului P. la data de 25.10.2013, deci anterior datei de 16.09.2014 – când a fost constatată prima zi de înfăţişare în acest dosar.

În consecinţă, excepţia tardivităţii modificării cereri de chemare în judecată, invocată de către pârâtul Municipiul P. a fost respinsă de către instanţa de judecată, ca nefondată.

3.Cu privire la excepţia decăderii reclamanţilor din dreptul de a-şi modifica cererea de chemare în judecată, invocată de către pârâţii A.I. şi E., privind completarea obiectului cererii de chemare în judecată şi cu capătul de cerere in rectificare CF şi omologare raport de expertiză:

Aşa cum instanţa a reţinut în analiza excepţiei anterioare, prima zi de înfăţişare a fost la data de 16.09.2014, dată până la care reclamanţii puteau să îşi modifice cererea de chemare în judecată sub aspectul completării obiectului cu încă un capăt de cerere.

Reclamanţii au formulat precizările sub aspectul completării obiectului acţiunii la data de 31.03.2015, după prima zi de înfăţişare, astfel încât instanţa a constatat că reclamanţii sunt decăzuţi din dreptul de a modifica acţiunea sub aspectul completării obiectului, aspect consemnat în practicaua prezentei hotărâri.

Aşa fiind, excepţia invocată de către pârâţii A.I. şi E. a fost admisă de către prima instanţa şi, în consecinţă, au fost respinse capătul de cerere privind rectificarea înscrierilor din CF a pârâţilor cu privire la radierea suprafeţei de 5.000 mp, precum şi capătul de cerere privind omologarea raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de către exp. A.F., ca fiind tardiv formulate.

4.Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei Municipiul P., invocată de către pârâta Municipiul P.:

Elementele acţiunii civile sunt părţile, obiectul şi cauza, iar pentru a fi parte în proces trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii, care sunt în acelaşi timp şi condiţii de exerciţiu ale acţiunii civile şi ale oricărei forme procedurale ce intră în conţinutul acţiunii civile: calitatea procesuală, capacitatea procesuală, existenţa unui interes şi afirmarea unui drept.

Calitatea procesuală presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi cel care ar fi titular al dreptului afirmat (calitatea procesuală activă), precum şi între persoana pârâtului şi cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecăţii (calitatea procesuală pasivă).

Reclamantul, fiind cel care porneşte acţiunea, trebuie să justifice, atât calitatea procesuală activă, cât şi pe cea pasivă prin indicarea obiectului cererii şi a motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază pretenţia sa şi să justifice existenţa unui interes, în sensul de folos practic al acţiunii sale.

În speţă, contractele de vânzare-cumpărare a căror nulitate s-a solicitat a se constata au fost încheiate între pârâţii P.C., P.C., I.V., I.V., M.E., M.N.D., P.M., B.M.A, A.M.,, A.E., A.E., A.I., G.M., G.C., C.C.I., C.I., I.F., I.M., B.G., B.P., M.I., M.L., I.G.C.l şi I.N., în calitate de părţi ale actelor juridice însuşi şi/sau succesorii lor în drepturi.

Pârâta Municipiul P. este terţ faţă de părţile din contractele de vânzare cumpărare a căror anulare se solicită, nefiind parte în niciunul din aceste contracte, iar nulitatea absolută a unui act juridic nu poate fi analizată şi constatată decât între părţile ce au participat la încheierea respectivului act.

Unitatea administrativ-teritorială în a cărei rază se află situat imobilul teren în suprafaţă de 5.000 mp şi din care suprafaţa de 207,4 mp este deţinută de către această pârâtă, pentru a cărei justificare a calităţii procesuale pasive în cauză au pledat reclamanţii, nefiind parte la încheierea actelor juridice contestate, nu poate fi parte nici în acţiunea având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare cumpărare menţionate în cuprinsul cererii de chemare în judecată completată.

Prin urmare, prima instanta de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei Municipiul P. şi a respins cererea în contradictoriu cu această pârâtă.

5.Cu privire la excepţia lipsei de interes, invocată de către pârâţii M.I., M.L., I.F., I.M., B.M. şi B.P., P.M., I.G.C., I.V. şi I.V., A.M. şi A.E., şi M.I., M.L., I.F., I.M., B.M. şi B.P.:

Ca sancţiune de drept civil, ce intervine în cazul unui act juridic încheiat cu nerespectarea unei norme juridice care ocroteşte un interes general, nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană care are interes.

Aşadar, deşi nulitatea ocroteşte un interes obştesc (general), un asemenea interes nu exclude existenţa şi a unui interes individual (personal), iar persoana care invocă nulitatea absolută a unui act juridic trebuie să urmărească obţinerea unui folos propriu din anularea actului respectiv.

Cu alte cuvinte, acordând unui cerc larg de persoane posibilitatea de a invoca nulitatea absolută a unui act juridic, legea le acordă acestor persoane calitate procesuală activă, dar aceasta nu înseamnă că, în mod automat, ele ar justifica şi un interes propriu, deoarece, în privinţa condiţiilor de exerciţiu ale acţiunii civile, calitatea procesuală nu se confundă cu interesul legitim.

În speţă, reclamanţii au în mod evident un interes personal să solicite constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare cumpărare nr. 5601/4.12.2003, nr. 9159/ 20.12.2004, nr. 2490 din 19.04.2005 , nr. 3939 din 13.iul.2005, nr. 3177 din 13.iul.2005, nr. 2467 din 18 aprilie 2005, nr. 6492 din 20.09.2004; nr. 8222 din 27.10.2004, nr. 8201 din 21 nov 2006, şi a contractului de schimb nr. 2265 din 03.04.2007, întrucât urmăresc pe de o parte dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului în suprafaţă de 5.000 mp – imobil care nu se află, în prezent, în stăpânirea efectivă a reclamanţilor, iar pe de altă parte fără anularea acestor contracte, reclamanţii nu şi-ar putea intabula dreptul de proprietate pe vechiul amplasament.

În consecinţă, excepţia lipsei de interes a fost respinsă ca nefondată.

6.Cu privire la acţiunea formulată:

În fapt, prin procesul verbal de punere în posesie nr. 15720 din 25 noiembrie 2003 întocmit de Comisia P. , pârâţii P.C., P.C. şi def. P.A. (certificat de deces – fila ..), au fost puşi în posesie pe suprafaţa de 10.000 mp, situată în tarlaua denumită popular ,,O.M.,, respectiv, în tarlaua 29, parcela 858/1/12 cu suprafaţa de 5792,5 mp şi în tarlaua 29 parcela 858/2/12 cu suprafaţa de 4207,5 mp, având ca vecini pe J.C. la sud şi DE 855, DE 836/1 la vest.

În prealabil, s-a eliberat adeverinţa de proprietate nr. 5696 din 12 august 1991 emisă pe seama pârâţilor P.C, P.C. şi def. P.A . Urmare a emiterii celor două acte, pârâţii P.C., P.C. şi def. P.A.au vândut în anul 2003 suprafaţa de 10.000 mp in favoarea pârâţilor I.V. şi I.V., menţionându-se în cadrul contractului de vânzare cumpărare nr. 5601/4.12.2003 că terenul în suprafaţă de 10.000 mp nu este scos din circuitul civil, nu este sechestrat, nu face obiectul vreunui litigiu şi nu este grevat de sarcini sau servituţi şi că este situat în intravilanul mun. Paşcani, tarlaua 29A.1 (858/1/12 şi 858/2/12). Acest teren a fost înscris în CF a Mun. Paşcani sub nr. 3779, conform încheierii din data de 19.10.2004 (aşa cum este menţionat în contractul de vânzare cumpărare din data de 20.12.2004). Însă, procesul verbal de punere în posesie nr. 15720 din 25 noiembrie 2003 şi adeverinţa de proprietate nr. 5696 din 12 august 1991 a fost anulată în parte de către instanţa de judecată în anul 2012.

Ulterior, subdobânditorii suprafeţei de 10.000 mp – respectiv pârâţii I.V. şi V., vând această suprafaţă de teren, defalcată în mai multe trupuri de teren către ceilalţi pârâţi, după cum urmează: 1. prin contractul de vânzare cumpărare nr. 9159/ 20.12.2004 se vinde suprafaţa totală de 2000 mp, tarlaua 29, parcela A1/1 (858/2/12/1) şi A1/5 (858/2/12/5) către pârâţii M.E. şi D.; 2. prin contractul de vânzare cumpărare nr. 2490 din 19.04.2005 se vinde suprafaţa de 700 mp, tarla 29, parcela A.1/3/1 (858/2/12/3/1) către pârâta P.M.; 3. prin contractul de vânzare cumpărare nr. 3939 din 13.iul.2005 se vinde suprafaţa de 500 mp, tarla 29, parcela A.1/3/2/ (858/2/12/3/2) către pârâta B.M.A.; 4. prin contractul de vânzare cumpărare nr. 3177 din 13.iul.2005 se vinde suprafaţa de 2000 mp, tarla 29, parcela A.1/2/1 (858/2/12/2/1) şi A.1/3/3 (858/2/12/3/3) către pârâtul A.M.; 5. prin contractul de vânzare cumpărare nr. 2467 din 18.aprilie.2005 se vinde suprafaţa de 1246,01 mp, tarla 29, parcela A.1/3/4 (858/2/12/3/4) către pârâta A.E.; 6. prin contractul de vânzare cumpărare nr. 6492 din 20.09.2004 se vinde suprafaţa de 2435,17 mp, tarla 29, parcela A (1-1-1)/3(858/1/12/6, 858/1/12/7) către pârâta G.M.; 7. prin contractul de vânzare cumpărare nr. 8222 din 27.10.2004 se vinde suprafaţa de 1006 mp, tarla 29, parcela A (1-1-1)/2(858/1/12/6, 858/1/12/7, 858/1/12/8) către pârâţii C.C.I. şi I, 8. prin contractul de vânzare cumpărare nr. 8201 din 21.nov.2006 se vinde suprafaţa de 3.976,02 m.p., tarla 29, parcela A.1-1/2(858/1/12/2-858/4/8) către pârâţii M.I. şi L., 9. prin contractul de vânzare cumpărare nr.8802 din 23.12.2006 se vinde suprafaţa de 2500 mp, tarla 29, parcela A (1-1/3)/1(858/1/12/3-858/4/3) către B.M şi P; nr.7725 din 31.10.2005 10. şi prin contractul de schimb nr. 2265 din 03.04.2007, se schimbă suprafaţa de 1509,89 mp, tarla 29, parcela A (1-1/3)/2(858/1/12/3-858/4/3) de către pârâtul I.G.C. cu suprafaţa de 1497,02 mp, tarla 29, parcela A.1-1/2(858/1/12/2-858/4/8) proprietatea pârâţilor M.I şi L.

În toate contractele se face menţiunea că terenurile vândute nu sunt scoase din circuitul civil, nu sunt sechestrate, nu fac obiectul vreunui litigiu şi nu sunt grevate de sarcini sau servituţi şi că sunt proprietatea vânzătorilor.

De asemenea toate contractele a căror anulare se solicită au fost înscrise în CF a Mun. Paşcani, iar terenurile au fost intabulate pe numele cumpărătorilor în modalitatea în care au fost vândute.

Prin Contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2688 numitul G.C. din Paşcani vinde reclamanţilor terenul în suprafaţă de 4.440 mp, situat în intravilanul extins al municipiului Paşcani, teren format din parcelele: nr. 858/1/18 în suprafaţă de 2360 mp situat între vecinii – la nord J.I., la sud P.I., la vest DCL 855 şi la est DC 833; şi nr. 858/2/18 în suprafaţă de 2080 mp situat între vecinii – la nord J.I., la sud P.I., la vest DE 836/1 şi la est DCL 855. De asemenea, prin Contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3104 din 18 iunie 2004 de Notarii Publici asociaţi I.M. şi C.O. numitul G.C. din Paşcani vinde petenţilor terenul în suprafaţă de 310 mp teren arabil, situat în intravilanul extins al municipiului Paşcani, tarlaua 27 teren format din parcelele: nr. 858/1/18/1 în suprafaţă de 116 mp situat între vecinii – la nord G.C., la sud P.I., la vest DE 836/1 şi la est DE 833; nr. 858/2/18/1 în suprafaţă de 194 mp cu aceleaşi vecinătăţi.

În cele două contracte se specifică de vânzătorul G.C. faptul că terenul vândut i-a fost reconstituit pe baza Legii nr. 18/1991, sens în care i s-a eliberat Adeverinţa nr. 6595 din 12 august 1991şi cu care a fost pus în posesie de Comisia de fond funciar Paşcani prin procesul verbal de punere în posesie nr. 9805 din 17 mai 2004.

În ambele contracte se specifică că intabularea terenurilor vândute în CF a mun. Paşcani se va face de către reclamanţi, însă din înscrisurile existente în dosar nu rezultă că reclamanţii şi-ar fi intabulat sau ar fi încercat intabularea dreptului lor de proprietate pe suprafaţa totală de 5.000 mp, imediat după încheierea contractului.

Urmare a sentinţei civile nr. 633 din 20 martie 2007 pronunţată de Judecătoria Paşcani în dosarul nr. …, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1668 din 17 septembrie 2008 a Tribunalului Iaşi, la solicitarea reclamanţilor- cumpărători şi a moştenitorilor vânzătorului, avându-se în vedere raportul de expertiză efectuată în dosarul menţionat, se emite Încheierea nr. 3696 din 22 aprilie 2010 a Notarilor Publici asociaţi I.M. şi C.M.O. prin care s-au rectificat contractele în sensul că suprafaţa totală înstrăinată prin ambele contracte este de 5.000 mp, teren arabil, situat în extravilanul municipiului Paşcani reprezentând T 29, parcela 858/1/12, având ca vecini la nord pe C.C., parcelele 858/1/12/6, 858/1/12/7, 858/1/12/8, la sud pe G.C., G.M., la vest DE 836/1 şi la este Şoseaua Naţională.

Prin sentinţa civilă nr. 2751 din 23 noiembrie 2010 pronunţată de Judecătoria Paşcani, în dosarul nr. 289/866/2010, definitivă la data de 19 ianuarie 2011 s-a respins o acţiune în revendicare imobiliară a pârâţilor I. – referitoare la suprafaţa de 10.000 mp, teren compus din parcelele situate în T 29, parcela A1 858/1/12 şi A 1 858/2/12).

În drept, potrivit definiţiei unanim acceptate în doctrina şi practica juridică „nulitatea este acea sancţiune, de drept civil, care lipseşte actul juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă”, cu alte cuvinte, este sancţiunea care intervine în cazul în care nu se respectă, la încheierea actului juridic, condiţiile sale de validitate.

Potrivit dispoziţiilor art. 948 C.civil din 1864, condiţiile esenţiale pentru încheierea actului juridic civil sunt: capacitatea de a contracta, consimţământul valabil, un obiect determinat şi o cauză licită.

Dintre condiţiile de valabilitate enunţate, raportat la motivele de fapt ale acţiunii şi la principiul disponibilităţii, instanţa urmează a îl analiza numai pe acela pe care reclamanţii îl pretind a fi lipsit la momentul încheierii actelor juridice a căror nulitate absolută parţială se cere a fi constatată şi anume cauza contractelor de vânzare cumpărare contestate.

Potrivit art. 967 Cod Civil din 1864 cauza este prezumată, ea nu trebuie dovedită, prin urmare, cine invocă lipsa ori nevalabilitatea cauzei actului juridic acela trebuie să dovedească aceasta şi în consecinţă să răstoarne prezumţia.

Reclamanţii au solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare sus menţionat pentru cauză ilicită şi fraudă.

Din întreg probatoriul administrat rezultă fără dubiu că o parte din terenurile înstrăinate de către fam. P. şi apoi de către pârâţii I.V. şi V. către ceilalţi pârâţi din cauză aparţin unei alte persoane (vânzarea lucrului altuia).

În acest caz, practica judiciară în materie a statuat că dacă părţile sau cel puţin cumpărătorul a fost în eroare, socotind că bunul vândut aparţine vânzătorului, vânzarea este anulabilă pentru eroare (viciu de consimţământ) asupra calităţii esenţiale a vânzătorului, care a fost socotit de cumpărător proprietar al lucrului.

În schimb, dacă toate părţile au încheiat contractul în cunoştinţă de cauză, ştiind că lucrul vândut este proprietatea altei persoane, sancţiunea care intervine este nulitatea absolută a contractului astfel încheiat, considerându-se că această convenţie reprezintă o operaţiune speculativă, care are la bază o cauză ilicită.

În speţă, reclamanţii si-au motivat cererea pe acest caz de nulitate absolută, astfel încât instanţa de judecată urmează să analizeze cererea formulată prin raportare la buna sau reaua credinţă a pârâţilor în momentul încheierii contractelor de vânare cumpărare şi a contractului de schimb contestate.

Buna credinţă reprezintă, conform definiţiei date în articolul 1898 Cod civil din 1864 „convingerea posesorului că vânzătorul avea toate caracteristicile cerute de lege pentru a putea transfera dreptul de proprietate”.

În ceea ce priveşte reaua credinţă, prina instanta a retinut ca aceasta a fost definită în literatura juridică ca fiind atitudinea unei persoane care îndeplineşte un act sau o faptă contravenind legii şi fiind pe deplin conştientă de caracterul ilicit al conduitei sale.

În speţă, din contractele de vânzare cumpărare, de schimb şi donaţie contestate rezultă că dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 5.000 mp (care face parte din trupul de 10.000 mp), teren arabil, situată în extravilanul municipiului Paşcani, reprezentând T 29, parcela 858/1/12, având ca vecini la nord pe C.C, parcelele 858/1/12/6, 858/1/12/7, 858/1/12/8, la sud pe G.C., G.M., la vest DE 836/1 şi la este Şoseaua Naţională, a fost intabulat şi înscris în CF a Mun. Paşcani la data de 19.10.2004 ca aparţinând pârâţilor I.V. şi V..

Mai mult decât atât, abia în anul 2007 a fost clarificată situaţia juridică reală a suprafeţei de 5.000 mp cumpărată de către reclamanţi sub aspectul amplasamentului.

Martorul G.S., propus de către reclamanţi, a arătat instanţei de judecată că, probabil, subdobânditorii terenului în suprafaţă de 5.000 mp, proprietatea reclamanţilor nu au cunoscut faptul că această suprafaţă de teren nu aparţine soţilor Iordache, ci def. G. şi apoi reclamanţilor. Tot acest martor a declarat că situaţia privind calitatea de adevărat proprietar al pârâţilor Iordache asupra terenului în suprafaţă de 5000 mp a fost cunoscută abia după ce acest teren a fost vândut soţilor Iosub.

Toţi ceilalţi martori audiaţi în speţă nu au fost în măsură să precizeze dacă subdobânditorii suprafeţei de 5000 mp au cunoscut la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare că acest teren aparţine unei alte persoane şi nu vânzătorului cu care au contractat.

Potrivit art. 33 din legea 7/1996, în forma publicării în M.O. din 1996 şi în forma rep. din 07.06.2004 ,,Dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real, în condiţiile prezentei legi, în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei, dacă a fost dobândit sau constituit cu bună-credinţă, cât timp nu se dovedeşte contrariul,, iar potrivit art. 34 ,,Cuprinsul cărţilor funciare se consideră exact, în folosul acelei persoane care a dobândit, prin act juridic cu titlu oneros, un drept real, dacă în momentul dobândirii dreptului n-a fost înscrisă în cartea funciară vreo acţiune prin care se contestă cuprinsul ei sau dacă nu a cunoscut, pe altă cale, această inexactitate,,.

Reclamanţii nu au putut demonstra că, la data de 04.12.2003, când a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare nr. 5601, precum şi la data de 20.12.2004, când a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare nr. 9159, data de 20.09.2004, când a fost încheiat contractul nr. 6492, data de 27.10.2004, când a fost încheiat contractul nr. 8222, şi data de 19.04.2005, când a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare nr.2490, data de 27.05.2005, când a fost încheiat contractul nr. 3177, data de 18.04.2005, când a fost încheiat contractul nr. 2467, data de 30.05.2006, când a fost încheiat contractul nr. 3077, data de 31.05.2005, când a fost încheiat contractul nr. 3238, ori data de 13.07.2005, au făcut vreun demers prin care să aducă la cunoştinţa OPCI faptul că situaţia privind proprietarul adevărat a terenului în suprafaţă de 5. 000 mp este cu totul alta.

De fapt, reclamanţii nici nu aveau cum să clarifice această situaţie la OCPI din moment ce în contractele de vânzare cumpărare se specifică că terenul vândut se află în intravilanul mun. Paşcani, şi nu în extravilan cum a fost ulterior rectificat, iar sola şi parcela era cu totul alta decât cea ulterior constatată prin sentinţa civilă nr. 633.

Într-adevăr, reclamanţii au întreprins o serie de verificări şi au formulat numeroase memorii în anul 2005, însă la alte instituţii ale statului şi nu la OCPI Iaşi – Biroul CF Paşcani.

Reclamanţii, aşa cum instanţa a menţionat mai sus, abia în anul 2007, când s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 633, au avut certitudinea că amplasamentul terenului în suprafaţă de 5. 000 mp cumpărat prin cele două contracte menţionate este alta faţă de vechiul amplasament.

Demersurilor reclamanţilor la instituţiile statului în perioada 2005-2014, precum şi publicaţiile din ziarul Evenimentul din anul 2009, nu fac dovada relei credinţe a cumpărătorilor la momentul încheierii contractelor contestate, atât timp cât formalităţile de publicitate prin înscrierea în Cartea funciară a transferului de proprietate au fost îndeplinite, iar situaţia juridică a terenurilor cumpărate de către pârâţi nu era contestată de vreo persoană.

Potrivit art. 34 din legea 7/1996, în forma rep. din 25.07.2005, şi a art. 31, în forma rep. din 03.03.2006, în vigoare la data încheierii contractelor nr. 2265/03.07.2007, nr. 8201/21.11.2006, nr. 8802/23.12.2006 şi a contractului de schimb 2265/2007 ,,(1) Cuprinsul cărţii funciare, în afara îngrădirilor şi excepţiilor legale, se consideră exact numai în folosul acelei persoane care, în virtutea unui act juridic cu titlu legal, a dobândit cu bună-credinţă un drept real înscris în cartea funciară. (2) Dobânditorul este considerat de bună-credinţă dacă, la data înregistrării cererii de înscriere a dreptului în folosul său, nu a fost notată nici o acţiune prin care se contestă cuprinsul cărţii funciare, sau dacă din titlul transmiţătorului şi din cuprinsul cărţii funciare nu reiese vreo neconcordanţă între aceasta şi situaţia juridică reală,,.

Reclamanţii abia în anul 2009 au notat în CF a mun. Paşcani opoziţia la vânzare , deci la aproximativ 4-5 ani de la data întocmirii contractelor contestate, însă la data întocmirii acestor contracte nu era notat niciun litigiu prin care să se conteste situaţia din cartea funciară, iar potrivit art. 31, art. 33 şi art. 34, aşa cum sunt reproduse în forma în vigoare la momentul încheierii contractelor a căror anulare se solicită, cumpărătorii sunt consideraţi de bună credinţă.

De asemenea, din întreg probatoriu administrat, reclamanţii nu au putut demonstra că la momentul întocmirii actelor juridice a căror anulare o solicită a existat o legătură de complicitate, de fraudare a intereselor reclamanţilor prin transmiterea proprietăţii de către fam. Pescaru şi apoi de către fam. I. către cumpărătorii subsecvenţi, cu atât mai mult cu cât au fost îndeplinite formalităţile de publicitate imobiliară. Buna credinţă a cumpărătorilor nu poate fi pusă la îndoială atât timp cât s-a sprijinit pe înscrierile în Cartea Funciară, fiind prezumată până la proba contrarie, nefiind dovedită cooperarea tuturor părţilor la încheierea actului juridic.

Mai mult decât atât, potrivit dispoziţiilor articolului 36, respectiv art. 38 din legea 7/1996, în form. Rep. de la data întocmirii actelor juridice contestate ”Acţiunea în rectificare, întemeiată pe nevalabilitatea înscrierii, a titlului ce a stat la baza acesteia sau pe greşita calificare a dreptului înscris, se va putea îndrepta şi împotriva terţelor persoane care şi-au înscris un drept real, dobândit cu bună-credinţă şi prin act juridic cu titlu oneros, bazându-se pe cuprinsul cărţii funciare, în termen de trei ani de la data înregistrării cererii de înscriere formulată de dobânditorul nemijlocit al dreptului a cărui rectificare se cere, afară de cazul când dreptul material la acţiunea de fond nu s-a prescris.”

Rezultă deci că după expirarea termenului de 3 ani, subdobânditorii de bună credinţă şi cu titlu oneros se bucură pe deplin de efectele publicităţii imobiliare, dreptul lor înscris în Cartea funciară fiind opozabil înstrăinătorului din actul juridic primar, ceea ce echivalează cu menţinerea actului juridic.

Cât priveşte susţinerea reclamanţilor privind faptul că pârâţii din prezenta cauză nu au depus diligenţe minime pentru a afla situaţia juridică a terenurilor cumpărate prin actele de vânzare cumpărare, de schimb şi de donaţie a căror anulare se solicită, instanţa de judecată observă că diligenţele minime au fost efectuate de către cumpărători prin cercetarea extrasului de CF a imobilelor cumpărate, prin cercetarea titlurilor de proprietate existente la momentul încheierii contractelor şi care nu erau anulate sau modificate.

Pârâţii din prezenta cauză (cumpărătorii subsecvenţi) nu au avut posibilitatea să cunoască despre demersurile reclamanţilor la Instituţia Prefectului şi a Primarului, pe de o parte pentru că majoritatea contractelor au fost încheiate anterior efectuării inclusiv a acestor demersuri, iar pe de altă parte demersurile cumpărătorilor de a se interesa la Instituţia Prefectului şi a Primarului depăşesc sintagma ,,diligenţe minime,, prevăzută de lege. De asemenea, pârâţii din prezenta cauză nu au avut posibilitatea să cunoască că pe rolul Judecătoriei Paşcani a existat dosarul în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 633, întrucât nici un pârât nu a fost parte în acest dosar – ştiut fiind că au acces la un anumit dosar aflat pe rolul instanţelor doar părţile şi anumite persoane expres prevăzute de lege, printre care nu se numără şi pârâţii.

Faţă de cele de preced, prima instanţa de judecată constatând că pârâţii au fost de bună credinţă la încheierea următoarelor contracte: contract de vânzare-cumpărare 5601/4.12.2003, contract vânzare cumpărare 9159/ 20.12.2004, contract de vânzare-cumpărare 2490 din 19.04.2005 , contract de vânzare-cumpărare 3939 din 13.iul.2005, contract de vânzare-cumpărare 3177 din 13.iul.2005, contract de vânzare-cumpărare 2467 din 18.aprilie.2005, contract de vânzare-cumpărare 6492 din 20.09.2004 ; contract de vânzare-cumpărare nr.8222 din 27.10.2004, contract de schimb nr.2265 din 03.04.2007, contract de vânzare cumpărare nr.8802 din 23.12.2006, contract de schimb nr.3077/30.05.2006, şi contract de donaţie 3238/31.05.2005, a respins cererea reclamanţilor.

În ceea ce priveşte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, dând eficienţă dispoziţiilor art. 274 C.proc.civ. din 1865 potrivit căruia „ partea care cade în pretenţii va fi obligată să plătească cheltuieli de judecată”, instanţa a respins cererea reclamanţilor de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată, întrucât, faţă de soluţia dată capătului de cerere principal şi faţă de caracterul accesoriu al capătului de cerere privind cheltuielile de judecată, instanţa a constatat că pârâţii nu sunt în culpă procesuală.

Totodată, constatând că reclamanţii sunt în culpă procesuală, a admis cererea pârâţilor A.I. şi E. de obligare a reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3500 lei, reprezentând onorariu avocat, a admis cererea pârâţilor A.M şi E. de obligare a reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2500 lei, reprezentând onorariu avocat, va admite cererea pârâtului M.I. de obligare a reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 lei, reprezentând onorariu avocat, a admis cererea pârâtului I.F. de obligare a reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 lei, reprezentând onorariu avocat, şi a admis cererea pârâţilor I.V.şi V de obligare a reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1500 lei, reprezentând onorariu avocat.

Împotriva sentinţei primei instanţe au declarat apel reclamanţii I.A.D.şi I.R, aceştia solicitând:

-admiterea apelului formulat împotriva sentinţei civile nr. 1237 din 19 mai 2015 pronunţată de Judecătoria Târgu Neamţ;

-admiterea acţiunii reclamanţilor, aşa cum a fost formulată, cu completările şi precizările ulterioare;

-obligarea intimaţilor – pârâţi la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de apel, apelanţii-reclamanţi invocă următoarele împrejurări de fapt şi de drept:

În mod nelegal Judecătoria Tg. Neamţ a respins acţiunea formulată de către reclamanţii I.A.D şi I.R., în contradictoriu cu pârâţii, ca nefondată, obligând reclamanţii să plătească cheltuieli de judecată unor pârâţi.

Pentru a constata buna credinţă a pârâţilor privind încheierea contractelor de vânzare-cumpărare a căror anulare reclamanţii au solicitat-o, instanţa a lăsat uitării:

– toate dispoziţiile legale invocate de către reclamanţi, respectiv cele ale Legii nr. 169/1997, art. III, alin. 1. lit. ii, invocate prin precizările depuse la dosarul cauzei;

– hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile;

– data încheierilor prin care s-au respins cererile de intervenţie formulate de către pârâtul I.V. (persoana influentă în cumpărarea suprafeţelor de teren pe raza mun. Paşcani);

– proba cu interogatoriul pârâţilor, solicitată de către reclamanţi prin cererea introductivă şi precizările depuse ulterior la dosarul cauzei;

– depoziţiile martorilor audiaţi în cauză la solicitarea pârâţilor;

– probatoriul existent la dosarul cauzei, respectiv înscrisul întocmit de către OCPI Iaşi nr. 2902 din 15.03.2005, petiţia înaintată de către recurenţi către Comisia pentru Cercetarea Abuzurilor, Corupţiei şi pentru Petiţii, pentru refuzul nejustificat al instituţiilor statului de a respecta dispoziţiile legale, respectiv de a nota litigiu, etc.

– raportul de expertiza avizat de către OCPI Iaşi şi concluziile expertul tehnic autorizat A.F.. din care rezultă că terenul în suprafaţă de 5000 mp situat în T 29, parcela parcela 858/1/12 pe care pârâţii P.C, P.A. şi P.C. l-au vândut pârâţilor I.V. şi I.V., respectiv celorlalţi pârâţi, se suprapune cu terenul aparţinând reclamanţilor din prezenta cauză;

– nu s-a avut în vedere că pârâtele BCPI Paşcani/OCPI Iaşi nu au depus întâmpinare şi nici nu şi-au formulat apărări;

– terenul a fost dobândit de către vânzătorul G.C. prin reconstituirea dreptului de proprietate, prin adeverinţa nr. 6595/1991;

Prima instanţă de fond a reţinut că reclamanţii/apelanţi au interes în cauză, însă a respins acţiunea ca nefondată, fără a analiza în cauză ce probatoriu s-a solicitat de către reclamanţi şi nici nu a analizat probatoriul existent la dosarul cauzei, neanalizand că la baza contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de către pârâţii/intimaţi există sentinţa civilă nr. 746/15.05.2012, pronunţată în dosarul Judecătoriei Topliţa nr. 967/866/2011, rămasă irevocabilă la data de 26.09.2012 prin decizia civilă nr. 647/R pronunţată de Tribunalul Harghita, prin care:

-s-a admis acţiunea formulată de reclamanţii I.A.D şi I.R. în contradictoriu cu Comisia Judeţeană de Aplicare a Legii Fondului Funciar Iaşi, Comisia Locala de Aplicare a Legii Fondului Funciar Paşcani, P.C. şi P.C.;

-s-a constatat nulitatea absolută parţială a procesului verbal de punere în posesie nr. 15720/25.10.2003 întocmit de Comisia Paşcani pe seama intimaţilor P.A., P.C. si P.C., pentru 1/2 parte din suprafaţa de 10.000 mp, situată în tarlaua denumită popular „O.M.”, tarlaua 29, parcela 858/1/12 de 5792, 5 mp si 858/2/12 de 4207,5 mp ;

– s-a constatat nulitatea parţială a adeverinţei de proprietate nr. 5696 din 12.08.1991 emisă pe seama pârâţilor P.A., P.C. şi P.C., pentru 1/2 parte din suprafaţa de 10.000 mp ;

-s-a dispus repunerea părţilor in situaţia anterioară întocmirii procesului verbal nr. 15720/25.10.2003 şi a adeverinţei de proprietate nr. 5696 din 12.08.1991, adică pe vechiul amplasament, ce a fost stabilit pe seama vânzătorului G.C., conform sentinţei civile nr. 633 din 20.03.2007 pronunţată de Judecătoria Paşcani în dosarul nr. 2329/866/2004, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1668 din 17.09.2008 a Tribunalului Iaşi, motiv pentru care recurenţii nu vor putea intra în legalitate, respectiv intabula suprafaţa de teren cumpărată de la numitul G.C..

În considerentele sentinţei civile, fila 10, instanţa reţine că terenurile au fost intabulate pe numele pârâţilor în modalitatea în care ele au fost vândute, însă nu a analizat încheierea BCPI Paşcani nr. 2259 din 19.10.2004, prin care dreptul de proprietate al paraţilor s-a făcut în baza unei adeverinţe de proprietate fără nr. de înregistrare, imobilul situat în tarlaua Întovărăşire B. şi fără a purta semnătura conducătorului de Carte Funciară, încheiere care a fost întocmită ulterior cumpărării de către reclamanţi a suprafeţei de teren de 5.000 mp (19 mai 2004) şi după ce, în prealabil, persoana influentă I.V., având calitatea de pârât în cauză, a intervenit în dosarul nr. 2329/866/2004, având ca obiect «obligaţia de a face ».

Mai mult decât atât, instanţa de fond nu a reţinut şi nici nu a analizat răspunsul OCPS Iaşi nr. 2902 din 15.03.2005 prin care reclamanţii au înaintat plângerea nr. 15/15.03.2004, către OCPI Iaşi, imediat cumpărării imobilului şi introducerii acţiunii nr. 2329/866/2004, pentru refuzul nejustificat al BCPI Paşcani de a face intabularea şi notarea imobilului în suprafaţă de 5000 mp, răspuns care a fost depus la dosarul cauzei şi comunicat reclamanţilor în anul 2005, după efectuarea unui control de către reprezentanţii OCPI Iaşi şi Corpul de control al Prefectului în anul 2004.

Instanţa nu a analizat şi reţinut că parte din actele de vânzare cumpărare încheiate între pârâţi sunt datate după 20.12.2004 şi încheiate de către pârâtii I.V. şi I.V., cu ceilalţi pârâţi, după sesizarea de către reclamanţii-apelanţi a OCPI Iaşi şi după cererea de intervenţie a lor în dosar nr. 2329/866/2004, acestea fiind încheiate prin fraudă şi minciună, fără ca pârâţii-cumpărători să aibă cunoştinţă de amplasamentul suprafeţei de teren cumpărată. Acesta este motivul pentru care instanţa şi apărătorii părţilor au lăsat uitării proba cu interogatoriul pârâţilor solicitată de către reclamanţi prin cererea de chemare în judecată şi prin precizările depuse ulterior, pentru a nu se demonstra reaua credinţa a pârâţilor.

Greşit reţine instanţa în motivarea acţiunii, că reclamanţii au formulat memorii, însă la alte instituţii ale statului şi nu la OCPI Iaşi sau BCPI Paşcani, răspunsul nr. 2902/15.03.2005 la petiţiile înaintate de către aceştia către OCPI Iaşi reflectă contrariul celor reţinute de către instanţă, lipsit de relevanta fata de principiul forţei probante al înscrierii în CF.

În ceea ce priveşte diligentele minime pentru aflarea situaţiei juridice a terenurilor cumpărate de către pârâţi prin actele de vânzare-cumpărare, de schimb şi de donaţie, instanţa reţine greşit că pârâţii-cumpărători au efectuat cercetări prin cercetarea titlurilor de proprietate existente la momentul încheierii contractelor şi care nu erau anulate sau modificate, atâta timp cât titlul de proprietate/adeverinţa de proprietate emisă pe numele pârâţilor P., care posedă/nu posedă nr. de înregistrare la data intabulării în CF vizează o suprafaţă de teren situată în tarlaua Întovărăşire B.şi nu în tarlaua O.M..

Tot cu privire la acest aspect, „diligente minime”, pârâţii au solicitat proba cu martori pentru a demonstra buna credinţă la cumpărarea suprafeţei de teren, însă instanţa şi de această dată este părtinitoare, întrucât niciun martor audiat în cauză nu a declarat că pârâţii au verificat sau că au cunoştinţă în ce tarla se află suprafaţa de teren cumpărată, declarând că au auzit că pârâţii au cumpărat o suprafaţă de teren, neprecizând exact amplasamentul şi modul cum aceştia au verificat provenienţa imobilului cumpărat.

Consideră apelanţii că instanţa a fost foarte părtinitoare în ceea ce priveşte soluţionarea corectă a acestei cauzei.

În baza principiului rolului activ al judecătorului, regula în conformitate cu care organul judecătoresc (instanţa de judecată), care în cadrul procesului civil este chemat să stabilească adevăratele raporturi dintre părţi, are îndreptăţirea şi, totodată, îndatorirea ca, fără a încălca dreptul părţilor de a-şi face probele şi susţinerile lor, să ordone singur, din proprie iniţiativă, administrarea oricăror probe, să întreprindă orice demers procesual susceptibil a duce la descoperirea adevărului în cauză. Consacrând acest principiu, legea dispune că judecătorul este îndreptăţit să ceară părţilor să prezinte explicaţii, oral sau în scris, precum şi să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt sau de drept care duc la dezlegarea pricinii, chiar dacă nu sunt cuprinse în cererea introductivă de instanţă sau în întâmpinare; el va putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc. Totodată, legea mai precizează că judecătorii sunt datori să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale; ei trebuie să dea părţilor ajutor activ în ocrotirea drepturilor şi intereselor lor legitime.

Arată apelanţii că aceştia sunt proprietarii suprafeţei de teren de 0,50 ha, situată în T 29 P 858/1/12, conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2688/19.05.2004, rectificat prin încheierea de rectificare nr. 4648/20 mai 2004 şi nr. 3104/18.06.2004, rectificat prin încheierea de rectificare nr. 5945/30.06.2004, ambele rectificate prin încheierea de rectificare nr. 3696 din 22.04.2010, în baza procesului verbal de punere în posesie nr. 6379/31.03.2010 (legal şi corect întocmit în baza adeverinţei de proprietate nr. 6595/1991) şi a titlului executoriu – sentinţa civilă nr. 633/20.03.2007, pronunţată de Judecătoria Paşcani în dosarul nr. 2329/866/2004, sentinţă rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 1668/17.09.2008 a Tribunalului Iaşi.

Din depoziţiile martorilor audiaţi în cauza nr. 8848/99/2011 – D.O., A.C., A.M., P.G., N.G. şi A.F., reiese că pârâţi nu au verificat legalitatea şi provenienţa suprafeţei de teren cumpărată, astfel încât, trebuie reţinut cu prioritate că toţi aceşti martori au declarat următoarele: „nu cunosc situaţia terenurilor din O.M…., nu ştiu dacă înainte de a cumpăra au făcut cercetări privind situaţia terenului şi dacă s-au interesat de situaţia juridică a terenului…, se cunoştea amplasamentul terenurilor după adeverinţele emise de comisia locală…, procedura de punere în posesie s-a efectuat de către comisia locală în baza adeverinţelor emise…, cred ca soţii I.au luat la cunoştinţă de amplasamentul terenului, aşa cum este descris în adeverinţa în baza căreia s-a făcut vânzarea…, cunosc că familia I.a cumpărat teren în zonă începând după revoluţie…, însă se ştia cât teren avea fiecare proprietar…, precum şi amplasamentul terenului fiecărui proprietar din bătrâni…, nu cunosc familia P…., nu am auzit de această familie…”, toate aceste mărturii reflectă contrariul descris de către instanţă în considerente.

În mod greşit, prima instanţă de fond a reţinut că nu s-a făcut dovada vreunui demers prin care reclamanţii să aducă la cunoştinţă OCPI Iaşi că situaţia privind proprietarul adevărat al terenului în suprafaţă de 5.000 mp este cu totul alta, atâta timp cât la dosarul cauzei există adresa nr. 2902 din 15.03.2005 emisă de către OCPI Iaşi prin care se specifică: „ …deşi în repetate rânduri s-au făcut demersuri în scris pentru a obţine documentaţiile rezultate în urma aplicării legilor fondului funciar ale oraşului Paşcani, acestea au ajuns parţial în posesia noastră, astfel că OCPI nu dispune de planul parcelar al zonei „O.M.”. Mai mult, o mare parte a documentaţiilor în posesia cărora reclamanţii au ajuns sunt ilizibile, ceea ce face imposibilă verificarea fişelor de punere în posesie cu titlurile aferente, rezultând astfel stocarea câtorva zeci de documente. În condiţiile lipsei titlurilor de proprietate şi a planurilor parcelare, nu se pot aviza documentaţii tehnice pentru atribuirea numărului cadastral nedefinitiv. Această situaţie poate duce la blocarea circulaţiei juridice a terenurilor….Practic, situaţia apărută a creat premisele ca atribuţiile tehnice ale OCPI Iaşi să fie ocolite, atât în ceea ce priveşte aplicarea legilor fondului funciar, precum şi în ceea ce priveşte aplicarea prevederilor Lg. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare actualizată. … Menţionam că, deşi ca instituţie, primăria Paşcani a ajutat OCPI Iaşi în condiţiile transformării instituţiei noastre în cadrul legislativ creat de Lg. 499/2004, nu putem să nu atragem atenţia instituţiilor abilitate asupra situaţiei create anterior descrise prin situaţii care duc la blocarea circulaţiei juridice a terenurilor, cu implicaţii directe în activităţile specifice (notările, investiţii etc.) şi în ultimă instanţă în dezvoltarea zonei în condiţii normale.

Greşit a reţinut instanţa de fond că, după expirarea termenului de 3 ani, subdobânditorii se bucură pe deplin de efectele publicităţii imobiliare, dreptul lor înscris în CF fiind opozabil înstrăinătorului din actul juridic primar, ceea ce echivalează cu menţinerea actului juridic, atâta timp cât intabularea suprafeţei de teren de 10.000 mp s-a făcut în baza unei adeverinţe de proprietate false (fără a poseda nr. de înregistrare şi nu văzând o suprafaţa de teren în O.M.) şi a unei încheierii de intabulare fără semnătura conducătorului de CF, probele administrate demonstrând contrariul.

Cât priveşte susţinerea instanţei de fond că diligentele minime au fost efectuate de către cumpărători prin cercetarea extrasului de CF a imobilelor cumpărate, prin cercetarea T.P. existente la momentul încheierii contractelor, nu este dovedită, întrucât prin cererea de chemare în judecată apelanţii-reclamanţi au arătat motivele nulităţii absolute a actelor încheiate, fiind dovedită cu înscrisuri şi cu proba cu interogatoriul pârâţilor, solicitată de aceştia, probă lăsată uitării de către instanţa de fond şi apărătorii părţilor. La dosarul cauzei reclamanţii au depus înscrisuri pe care instanţa nu le-a avut în vedere. Prin înlăturarea acestora reclamanţii nu vor putea beneficia de dreptul lor recunoscut de lege.

Prin urmare, prima instanţă respinge excepţia lipsei de interes invocată de către pârâţii M.I., M.L., I.F., I.M., B.M., B.P., P.M., I.C.,, I.V. şi I.V., A.M. şi A.E., ca nefondată, însă nu analizează întreg probatoriul administrat în cauză, iar prin interpretarea greşită a actelor de vânzare cumpărare nr. 2688/19.05.2004, rectificat prin încheierea de rectificare nr. 4648/20 mai 2004 şi nr. 3104/18.06.2004, rectificat prin încheierea de rectificare nr. 5945/30.06.2004, ambele rectificate prin încheierea de rectificare nr. 3696 din 22.04.2010, în baza procesului verbal de punere în posesie nr. 6379/31.03.2010 (legal şi corect întocmit în baza adeverinţei de proprietate nr. 6595/1991) şi a titlului executoriu – sentinţa civilă nr. 633/20.03.2007, pronunţată de Judecătoria Paşcani în dosarul nr. 2329/866/2004, sentinţă rămasă definitivă si irevocabilă prin decizia civilă nr. 1668/17.09.2008 a Tribunalului laşi, respinge acţiunea reclamanţilor, cu toate că la baza acestei hotărâri atacate au stat înscrisuri care au dovedit adevărul invocat pe parcursul judecăţii, astfel:

1. Prin sentinţa civilă nr. 633/20.03.2007, pronunţată în dosarul Judecătoriei Paşcani nr. 2329/866/2004, având ca obiect „obligaţia de a face”, instanţa a stabilit cu putere de lucru judecat faptul că amplasamentul pentru care se solicită constatarea nulităţii parţiale a contractului de vînzare-cumpărare, autentificat sub nr. 5…/04.12.2003 la Biroul Notarilor Publici Asociaţi Z.M. şi Z.E., s.a., întocmit în baza adeverinţei de proprietate nr. 5../12.08. 1991 şi a procesului verbal de punere în posesie nr. 15720 din 25.11.2003, eliberate de Comisia orăşenească de aplicare a legii fondului funciar Paşcani în beneficiul pârâţilor P. şi a tuturor actelor subsecvente de vânzare-cumpărare întocmite ulterior în baza contractului de vînzare -cumpărare nr. 5601/4.12.2003, cu repunerea reclamanţilor în situaţia anterioară încheierii acestora, reprezintă vechiul amplasament al defunctului G.C., instanţa recunoscând retroactiv dreptul acestuia la restituirea terenului de 5000 mp, în tarlaua 29, parcela 858/1/12, constatând totodată că pârâţii ocupă fără temei terenul fostului proprietar G.C., acestuia fiindu-i recunoscut dreptul de proprietate în tarlaua denumită popular O.M., conform rolului agricol şi adeverinţei de proprietate nr. 6595/1991, iar pârâţilor P. fiindu-le reconstituit dreptul de proprietate în tarlaua denumită popular Întovărăşire B., potrivit registrului agricol şi a adeverinţei de proprietate nr. 5696/1991.

2. Prin decizia civila nr. 1668/17.09.2008 a Tribunalului laşi, pronunţată în dosarul nr. 2329/866/2004, a fost admisă acţiunea formulată de G.C., în contradictoriu cu pârâta Comisia de aplicare a legii fondului funciar Paşcani, dispunând ca pârâta să procedeze la punerea în posesie şi la întocmirea procesului verbal de punere în posesie pentru vânzătorul G.C., pe vechiul amplasament privind suprafaţa de teren de 5000 mp, situată în tarlaua O.M., identificat în anexa 1 a raportului de expertiză întocmit de expert G.C., parte integrantă din prezenta hotărâre.

3. Prin decizia civilă nr. 2007/5.11.2007 a Tribunalului Iaşi, dată în dosar nr. 2329/866/2004, a fost respins recursul declarat de intervenienţii I.V. şi I.V. împotriva sentinţei civile nr. 633/20.03.2007 pronunţată de Judecătoria Paşcani şi a încheierii de şedinţă din 03.10.2006, reţinanduse irevocabil lipsa interesului acestora în cauză, respectiv că nu exista identitate între suprafaţa de teren deţinută de către numitul G.C. şi cea a pârâţilor P.;

4. Prin încheierea nr. 325 din 09.06.2009 pronunţată în dosarul Judecătoriei Paşcani nr. 1399/866/2009, s-a admis în parte cererea formulată de G.C., prin mandatari I.A.D şi I.R. împotriva debitoarei Comisia municipală Paşcani de fond funciar, reprezentată de primar, în calitate de preledinte al comisiei, obligând debitoarea să plătească în favoarea statului o amandă civilă în sumă de 30 lei / zi întârziere până la executarea obligaţiei prevăzută în tirlu executoriu – sentinţa civliă nr. 633/20.03.2007, pronunţată în dosarul Judecătoriei Paşcani nr. 2329/866/2004, rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 1668/2007 pronunţată de Tribunalul Iaşi, îndreptată prin încheierea de şedinţă din 04.02.2009 a Tribunalului Iaşi.

5. Prin sentinţa civilă nr. 2751/23.11.2011 pronunţată în dosarul nr. 1399/866/2009 al Judecătoriei Paşcani, rămasă definitivă şi irevocabilă, a fost respinsă ca nefondată acţiunea formulată de reclamanţii I.V şi V., având ca obiect revendicare, reţinându-se că amplasamentul pentru care Comisia de Aplicare a Legii Fondului Funciar a eliberat pârâţilor P. adeverinţa de proprietate nr. …/1991 şi procesul verbal de punere în posesie 15720/25.11.2003 aparţine autorului G.C., amplasament pentru care Comisia de aplicare a Legii Fondului Funciar Paşcani a fost obligată în mod irevocabil să procedeze la punerea în posesie cu suprafaţa de teren de 0,50 ha, iar prin compararea titlurilor vânzătorilor, instanţa a constatat că familia P. a avut teren în Boşteni, la locul denumit „Întovărăşire B.”, iar G.C. a avut teren în tarlaua denumită „O.M.”.

6. Prin sentinţa civilă nr. 746/15.05.2012, pronunţată în dosarul Judecătoriei Topliţa nr. 967/866/2011, rămasă irevocabilă la data de 26.09.2012 prin decizia civiiă nr. 647/R pronunţată de Tribunalul Harghita, instanţa:

– a admis acţiunea formulată de reclamanţii I.A.D şi I.R. în contradictoriu cu Comisia Judeţeană de aplicare a Legii Fondului Funciar Iasi, Comisia Locala de aplicare a Legii Fondului Funciar Paşcani, P.C. şi P.C.;

– a constatat nulitatea absolută parţială a procesului verbal de punere în posesia nr. 15720/25.10.2003 întocmit de Comisia Paşcani pe seama intimaţilor P.A., P.C. şi P.C., pentru ½ parte din suprafaţa de 10.000 mp situat în tarlaua denumită popular „O.M.”, tarlaua 29, parcela 858/1/12 de 5792, 5 mp si 858/2/12 de 4207,5 mp ;

– a constatat nulitatea parţială a adeverinţei de proprietate nr. 5898 din 12.08.1991 emisă pe seama pârâţilor P.A., P.C. şi P.C., pentru 1/2 parte din suprafaţa de 10.000 mp;

– a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară întocmirii procesului verbal 15.720/25.10.2003 şi a adeverinţei de proprietate nr. 5696 din 12.08.1991, adică pe vechiul amplasament ce a fost stabilit pe seama vânzătorului G.C., conform sentinţei civile nr. 633 din 20.03.2007 pronunţată de Judecătoria Paşcani în dosarul nr. 2329/866/2004, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1668 din 17.09.2008 a Tribunalului Iaşi.

7. Prin încheierea din 27.03.2012, dată în dosarul nr. 967/866/2011, de către Judecătoria Topliţa, instanţa a respins cererea de intervenţie formulată de pârâţii I.V. şi I.V., motivat de faptul că aceştia nu au solicitat proba extrajudiciară cu expertiza pentru identificarea lotului pe care l-au cumpărat prin actul autentic nr. 5601/14.12.2003 de la pârâţii P..

8. Prin sentinţa civilă nr. 3627/04.12.2012, pronunţată în dosarul Judecătoriei Bârlad nr. 5455/189/2011, a fost admisă acţiunea de grăniţuire şi acţiunea în revendicare, formulată de reclamanţii I.A.D şi I.R. în contradictoriu cu pârâţii I.V., I.V., I.G.C., M.I. şi M.L, stabilindu-se linia de hotar dintre imobilul proprietatea reclamanţilor şi cea a pârâţilor, instanţa reţinând că prin sentinţa civilă nr. 633/2007 s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că terenul cu care au fost puşi în posesie pârâţii P.C., P.C., P.A.,reprezintă vechiul amplasament al defunctului G.C., recunoscându-se retroactiv dreptul acestuia la restituirea unui teren de 5000 mp, în tarlaua 29, parcela 858/1/12, constatând totodată că pârâţii ocupă parţial, fără temei, terenul fostului proprietar G.C., iar titlul autorilor P.C., P.C., P.A.,nu mai are efecte juridice, în urma constatării nulităţii parţiale cu privire la terenul menţionat mai sus.

În dosarele: 289/866/2010 (obiect – revendicare), 5455/189/2011 (obiect – revendicare/granituire), respectiv dosarul Judecătoriei Paşcani nr. 2329/866/2004 (obiect – obligaţia de a face), în care s-a pronunţat decizia civilă nr. 1668/17.09.2008 a Tribunalului Iaşi, s-au dispus efectuarea unor expertize topocadastrale, iar din concluziile rapoartelor de expertiză instanţa a reţinut că suprafaţa de teren de 5000 mp ce face obiectul prezentului litigiu, reprezintă vechiul amplasament al autorului G.C., înstrăinat reclamanţilor I.A.D. şi I.R., beneficiind de un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în condiţiile în care a fost dispusă reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, fiind emisa adeverinţa de proprietate nr. 6595/1991.

În speţă, atât vânzătorii – pârâţi P.C., P.C. şi P.A,, cât şi cumpărătorii – pârâţi I.V., I.V. şi ceilalţi, au avut cunoştinţă de faptul că terenul ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare nr. 5601/2003 nu a aparţinut tarlalei denumita popular „O.M.”, ci tarlalei „Intovărăşire B.”.

Faţă de motivele arătate mai sus, apelanţii solicită să se reţină faptul că, atât vânzătorii, cât şi cumpărătorii, nu au acţionat cu bună credinţă la încheierea contractelor de vânzare – cumpărare, iar scopul încheierii acestora a fost fraudarea reclamantului, vânzând bunul care a aparţinut reclamanţilor, vânzarea fiind făcută în cunoştinţă de cauză printr-o operaţiune speculativă, cu concursul reprezentanţilor instituţiilor statului şi a notarului public.

Pe cale de consecinţă, în temeiul adagiului clasic frauda corupe totul (fraus omnia corupt), urmează ca instanţa de control judiciar să analizeze probele solicitate şi neadministrare, inscrisurile depuse, cu reţinerea următoarelor aspecte:

a) Conform registrului agricol şi a adeverinţei de proprietate nr. 6595/1991 a numitului G.C., i-a fost reconstituit dreptul de proprietate în tarlaua denumită popular „O.M.” (T 29);

b) Conform registrului agricol şi a adeverinţei de proprietate nr. 5696/1991 (falsificată), pârâţilor P. le-a fost reconstituit dreptul de proprietate în tarlaua denumita popular „Întovărăşire B.;

c) Conform precizărilor nr. 15707/17.10.2011 depuse de către Comisia de aplicare a Legii fondului funciar Paşcani în dosarul Judecătoriei Toplita nr. 967/866/2011, suprafaţa de teren de 10.000 mp (pentru care comisia a emis pârâţilor P.adeverinţa de proprietate nr. 5696/1991), figurează în Registrul Agricol vol. I, fila 41 Tg. Gară, arătând că pârâţii P. au fost puşi în posesie în tarlaua denumită popular O.M., identificată cadastral în T 29, parcela A 858/1/12 şi A 858/2/12.

Prin adresa nr. 5239/13.04.2006, Comisia munic. Paşcani recunoaşte că numitul G.C. a fost pus în posesie pe vechiul amplasament în tarlaua „O.M.” imediat apariţiei Legii 18/1991, prin instalarea de semne de hotar între proprietari. Terenul a fost în posesia efectivă a reclamantului G.C. încă din anul 1991…s-a procedat la identificarea amplasamentelor şi s-a întocmit tabel cu ordinea proprietarilor efectuându-se materializarea acestora prin ţăruşi… conform disp. art. 36.

Prin adresa nr. 2902 din 15.03.2005, emisă de către Prefectura laşi, se arată că ,, …deşi în repetate rânduri s-au făcut demersuri în scris pentru a obţine documentaţiile rezultate în urma aplicării legilor fondului funciar ale oraşului Paşcani, acestea au ajuns parţial în posesia reclamanţilor, astfel că OCPI nu dispune de planul parcelar al zonei „O.M.”. Mai mult, o mare parte a documentaţiilor în posesia, cărora au ajuns sunt ilizibile, ceea ce face imposibilă verificarea fişelor de punere în posesie cu titlurile aferente, rezultând astfel stocarea câtorva zeci de documente. În condiţiile lipsei titlurilor de proprietate şi a planurilor parcelare, nu se pot aviza documentaţii tehnice pentru atribuirea numărului cadastral nedefinitiv. Această situaţie poate duce la blocarea circulaţiei juridice a terenurilor….Practic, situaţia apărută a creat premisele ca atribuţiile tehnice ale OCPI Iaşi să fie ocolite, atât în ceea ce priveşte aplicarea legilor fondului funciar, precum şi în ceea ce priveşte aplicarea prevederilor Lg.7/1996 a cadastrului si publicitarii imobiliare actualizată. … Menţionează că, deşi ca instituţie, primăria Paşcani a ajutat OCPI Iaşi în condiţiile transformării instituţiei acestora în cadrul legislativ creat de Lg. 499/2004, nu pot să nu atragă atenţia instituţiilor abilitate asupra situaţiei create anterior descrise prin situaţii care duc la blocarea circulaţiei juridice a terenurilor, cu implicaţii directe în activităţile specifice (notările, investiţii, etc.) şi în ultimă instanţă în dezvoltarea zonei în condiţii normale (fila 43, borderou acte).

Prin declaraţia notariala autentificată sub nr. 826/07.02.2003, proprietarul Grigoras Costache declară: „numiţii G.O. şi P.G, membrii Comisiei locale de fond funciar, s-au prezentat la domiciliul meu, după încheierea contractului de vânzare-cumpărare şi după chemarea lor în judecată, pentru a mă forţa să semnez o declaraţie deja scrisă din care reieşea că eu sunt de acord să accept alt amplasament decât cel real…Eu nu am fost de acord, întrucât am vândut suprafaţa de teren asupra căreia mi-am exercitat în mod continuu şi netulburat atributele dreptului de proprietate, respectiv posesia, folosinţa si dispoziţia. Nu puteam sa semnez şi să dau o declaraţie în sensul celor solicitate de reprezentanţii Comisiei locale de fond funciar”; Martorii J.C., M.I., R.V., prin declaraţia autentică nr. 3299/30.06.2008, sub sancţiunea prev. de art. 292 Cod penal, declară: „tarlaua O.M. nu a fost şi nici nu este identică cu tarlaua Întovărăşire B…. am fost dintotdeaua vecini în tarlaua O.M. cu defunctul Patraşcu Gheorghe, moştenitor G.C., actualmente proprietatea numiţilor I.A.D. şi I.R…. declarăm de asemenea că nu a existat nicio persoana cu numele P.C., care ar fi deţinut în tarlaua O.M. vreo suprafaţa de teren şi nici nu o cunoaştem” .

Martorul G.V. audiat în cauza nr. 2751/866/2007, declară: „arăt că martorul propus de către pârât a încercat să mă influenţeze în ceea ce priveşte declaraţia pe care o voi da, spunând ca voi avea castig de la pârâtul I.V., dacă sunt de acord să fiu martorul acestuia…acel teren a fost stăpânit şi lucrat de către familia Iosub…arăt că am asistat la punerea în posesie a reclamanţilor şi prin aceasta cunosc că s-a încălcat proprietatea reclamanţilor”.

Martorul P.I. declară în dosar nr. 2329/866/2004: „sunt frate cu soţia reclamantului G.C….care a avut anterior colectivizării 50 ari în tarlaua O.M., provenind dintr-un trup de 2 ha împărţit în 4 moştenitori de către autorii noştri…Nu o cunosc pe numita P.”

Nu sunt de neglijat nici declaraţiile date în dosarul nr. 2329/866/2004, de către martorii J.C. şi M.I.

Intabularea suprafeţei de teren de 10.000 mp, aparţinând pârâţilor P. s-a făcut in baza unei adeverinţe de proprietate fara număr de înregistrare .

Comisia locală a depus în dosarul nr. 2329/866/2004, pe lângă adeverinţa datată, o altă adeverinţă de proprietate înregistrată sub nr. 5696/12.08.1991, fiind inserată suprafaţa de 1 ha arabil, „La B.” şi copia rolului agricol al pârâţilor P. fiind modificat din 1 ha în 2 ha şi trecut 1 ha teren arabil – La B..

Martorul V.S., audiat în cauza nr. 2751/866/2007 declară: „nu cunosc numărul tarlalei…nu cunosc ce suprafaţă…am văzut actul notarial…arăt că m-am întâlnit cu martorul G.V. şi m-a întrebat dacă sunt martor într-un proces… nu cunosc nici lungimea şi nici lăţimea suprafeţei pe care am întrainat-o, nu cunosc forma geometrica a terenului…în momentul vânzării era titlu de proprietate .

Pârâţii I.V. şi Comisia de aplicare a Legii fondului funciar Paşcani au solicitat martorilor B.I., P.G. şi E.M. să facă declaraţii necorespunzătoare adevărului (adresa notarială nr. 2516/06.06.2008 –), astfel încât:

Prin Ordonanţa nr. 31.03.2009 dată în dosarul nr. 3149/P/ 2008 (fila 86, 87 borderou acte), marorii B.I., A.G. şi E.M. au fost sancţionaţi cu amandă administrativă pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii.

Prin Ordonanţa dată în dosarul nr. 5408/P/2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani, i s-a aplicat pârâtului M.I. amanda administrativă de 800 lei.

În articolul publicat în zarul local şi judeţean intitulat Procurorul Spânache blând cu escrocii, se stipulează: ,,În locul proprietarilor de drept, terenul a fost deţinut până nu demult de soţii V. şi V.I., în baza unor documente dubioase, emise de reprezentanţii primăriei. Mai mult, chiar în timpul derulării proceselor, aceştia au dat declaraţii false în faţa notarului, că acel teren nu a fost în litigiu, pentru a-l putea vinde, parcela, către 6 cumpărători. În urma desconspirării acestor falsuri, procurorul i-a scos de sub urmărire penală pe soţii Iordache şi i-a sancţionat doar cu amandă administrativă, deşi aceştia şi-au recunoscut în totalitate faptele de fals şi uz de fals”.

La solicitarea instanţei de a se depune documentaţia aferentă precizărilor nr. 15707/17.10.2011, Comisia de aplicare a Legii fondului funciar Paşcani a înaintat la dosarul cauzei copia unei coperţi de registru.

Prin sentinţa civilă nr. 746/15.05.2012 a Judecătoriei Topliţa, îndreptată material prin încheierea nr. 746/29.05.2012, s-a constatat definittiv şi irevocabil nulitatea absolută parţială a procesului verbal de punere în posesie nr. 15720/25.11.2003 şi Adeverinţei de proprietate nr. 5696/12.08.1991 întocmite de Comisia de fond funciar Paşcani numiţilor P.A., P.C., P.C., repunând părţile în situaţia anterioară încheierii procesului verbal de punere în posesie nr. 15720/25.11.2003 şi a a deverinţei de proprietate nr. 5696/1991, adică pe vechiul amplasament ce a fost stabilit pe seama proprietarului G.C. conform sentinţei civile nr. 633/20.03.2007 pronunţată de ajudecătoria Paşcani în dosarul nr. 2329/866/2004, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1668/17.09.2008 a Tribunalului Iaşi, reţinând că suprafaţa cumpărată de numiţii I.A.D. şi I.R. de la numitul G.C. este vechiul amplasament al proprietarului G.C., amplasament intrat sub puterea lucrului judecat prin sentinţa civilă nr. 633/20.03.2007 pronunţată de Judecătoria Paşcani în dosarul nr. 2329/866/2004, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1668/17.09.2008 a Tribunalului Iaşi.

Demersurile întreprinse de-a lungul timpului de către proprietarul G.C., I.A.D. şi I.R. pentru intrarea în legalitate.

Proprietarul-vânzător G.C. a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafaţa de teren cu care era înscris în registrul agricol, i s-a eliberat adeverinţa provizorie de proprietate nr. 6595/1991, însă Comisia de aplicare a legilor fondului funciar Paşcani a refuzat eliberarea procesului verbal de punere în posesie şi a titlului de proprietate pentru ca terenul în litigiu să poată fi transferat fraudulos pârâţilor P. s.a, apoi numiţilor I.V. (persoană influenta fraudei), eliberând astfel o adeverinţă de proprietate fără număr de înregistrare, în baza căreia s-a procedat la întabularea suprafeţei de teren de 10.000 mp.

Între ei, reclamanţii, şi Comisia de aplicare a legii fondului funciar Paşcani, Comisia Judeţeană de aplicare a Lg. 18/1991, P.C., P.C., P.A., I.V., I.V., I.G.C., M.I., M.L., de-a lungul timpului au fost multe procese, în care aceştia au depus mai multe înscrisuri autentice şi neautentice, întocmite după bunul plac, depunând ca mijloc de probă adeverinţa nedatată şi datată sub nr. 5696/1991, pentru suprafaţa de teren de 10.000 mp, situată în tarlaua denumită popular „Întovărăşire B.”, iar prin falsificarea rolului agricol şi a adeverinţei de proprietate, Comisia de aplicare a legii fondului funciar Paşcani a procedat la întocmirea procesului verbal de punere în posesie nr. 15720/25.11.2003 şi la punerea în posesie a numiţilor P. în tarlaua „Obştea Mare, T 29, parcela A 858/1/12 şi A 158/2/12 peste suprafaţa de teren a proprietarului real G.C., pentru ca terenul să poată fi întrăinat pârâţilor I.V. şi I.V., iar apoi la rândul său să poată înstrăina fraudulos această suprafaţă de teren unor persoane/pârâţii în cauză.

Cu toate că pârâţii au cunoscut provenienţa şi situaţia juridică a terenului, precum şi faptul că pentru acest teren a fost eliberată adeverinţa de proprietate nr. 569611991, vizând tarlaua Intovarasire B., aceştia au înţeles să perfecteze actul de vânzare cumpărare pe riscul lor.

Prin raportare, la momentul punerii în posesie, de către Comisia de aplicare a legii fondului funciar Paşcani, a pârâţilor P. îndeosebi, care au fost pusi în posesie pe o suprafaţă de teren diferită ca amplasament, decât cea la care erau îndreptăţiţi, la întocmirea procesului verbal de punere în posesie nr.15720/25.11.2003, acte în baza cărora s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5601/4.12.2003, la denaturarea adevărului de către Comisia de aplicare a Legii Fondului Funciar Paşcani şi de către pârâţii I.V. şi I.V., avându-se în vedere precizările nr. 15707/17.10.2011, depuse la Judecătoria Topliţa în dosarul nr. 967/866/2011 de către Comisia de aplicare a legii fondului funciar Paşcani, prin care se arată că suprafaţa de teren de 10.000 mp, pentru care această comisie a eliberat adeverinţa de proprietate şi procesul verbal de punere în posesie emis pârâţilor P., provine din Targ Gara, prin ocolirea legii şi realităţii au fost nevoiţi să înainteze prezenta acţiune pentru a intra în legalitate şi a nu fi ocolite dispoziţiile Legii nr. 7/1996.

În aceste condiţii, se poate lesne observa că cea de-a doua adeverinţă de proprietate a titularilor Pescaru poarta indice nr. 5696/1991, iar al adeverinţei autorului G.C. poarta indice nr. 6595/1991, suprafaţa de teren de 5000 mp, atribuită numitului G.C. este situată în tarlaua „O.M.”, iar suprafaţa de teren de 10.000 mp, atribuită pârâţilor P, este situată, când, in tarlaua „întovărăşire /Bosteni”, când în Tg. Gară, astfel că prin compararea titlurilor de proprietate, respectiv registrul agricol şi adeverinţele de proprietate emise de către Comisia de Aplicare a Legii Fondului Funciar Paşcani, numitului G.C. şi pârâţilor P., se observă în concret provenienţa fiecărei suprafeţe de teren în parte cumpărată de către părţi.

Prin administrarea intregului probatoriu în cauză, apelanţii reclamanţi consideră că pârâţii au înstrăinat un bun ce nu le-a aparţinut, fiind aplicabil în cauză principiul resoluto iure dantis rezolvitur jus accipientis, conform căruia desfiinţarea actului iniţial atrage dupa sine şi anularea actului subsecvent. De asemenea, arată că au dovedit de-a lungul anilor cu înscrisuri şi reportaje din presa locală, judeteană şi instituţiile statului modul fraudulos în care s-a eliberat pârâţilor P. titlu de proprietate în care a fost înscrisă ilicit şi imoral suprafaţa de 10.000 m.p.

Citează apelanţii din conţinutul contractelor de vânzare cumpărare: „cunosc provenienţa şi situaţia juridică a terenurilor, stiu că sunt în circuitul civil, nu sunt sechestrate, nu fac obiectul vreunui litigiu şi nu sunt grevate de sarcini sau servituti, scutesc Judecătoria Paşcani de cercetarea registrelor de sarcini de la dobândire şi până în prezent, cunosc faptul că pentru aceste terenuri nu a fost eliberat titlu de proprietate, înţeleg să le dobândesc pe riscul meu în acest sens, însă nu scutesc pe vânzători de garanţia de evicţiune, pe care şi-au asumat-o. Noi, părţile contractante, garantăm sub sancţiunea legii penale că situaţia de fapt şi de drept pe care se întemeiază prezentul contract este cea rezultată din actele pe care le-am prezentat notarului public, noi fiind singurii responsabili de eventualele neconcordanţe între acestea şi realitate”.

Astfel, nu poate fi reţinută buna credinţă invocată de către pârâţi întrucât: conform dispoziţiile art. 1898 din Codul civil: „Buna-credinţă este credinţa posesorului ca, cel de la care a dobândit imobilul, avea toate însuşirile cerute de lege spre a-i putea transmite proprietatea. Este destul ca buna-credinţă să fi existat în momentul câştigării imobilului”.

Nu se poate reţine buna credinţă a pârâţilor prin vinderea bunului proprietatea reclamanţilor, atâta timp cât bunul cumpărat de către pârâţi provine în realitate, în baza Registrului Agricol vol. 1, fila 41, din localitatea Tg. Gară, având în vedere faptul că intabularea suprafeţei de teren de 10.000 mp s-a făcut în baza unei adeverinţe fără număr de înregistrare emisă de către Comisia de aplicare a Legii fondului funciar, iar prin falsificarea rolului agricol şi a adeverinţei de proprietate, s-a emis procesul verbal de punere în posesie pârâţilor P., care au înstrăinat pârâţilor I.V. şi I.V. suprafaţa de teren de 10.000 mp, în cunoştinţă de cauză, printr-o operaţiune speculativă, respectiv o cauză ilicită şi imorală, contracte de vânzare cumpărare care sunt nule, conform disp. art. 968 C.civil.

G.C., proprietarul suprafeţei de teren de 5000 mp, a fost pus în posesie pe vechiul amplasament în tarlaua „O.M.” imediat apariţiei Legii 18/1991, prin instalarea de semne de hotar între proprietari. Terenul a fost în posesia efectivă a reclamantului G.C. încă din anul 1991 şi este stăpânit de către reclamanţi din momentul cumpărării, prin instalarea de semne de hotar între proprietari.

G.C./proprietarul suprafeţei de teren de 5000 mp, fiind veteran de război, a fost scutit de la plata impozitului către stat;

Reclamanţii I.A.D. plătesc impozit pentru suprafaţa de teren de 5000 mp către stat.

Pârâţii P. nu au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate şi nu le-a fost reconstituit dreptul de proprietate în tarlaua ,,O.M.”, nu au figurat la rol cu suprafaţa de teren de 10.000 mp în această tarla şi nici nu au declarat această suprafaţă de teren la Serviciul Impozite şi Taxe, obţinând totuşi o adeverinţa de proprietate nedatată, în baza căreia s-au întocmit cărţile funciare şi una datată sub nr. 5696/1991, precum şi procesul verbal de punere în posesie fraudulos nr. 15720/25.11.2003 în baza căruia s-a perfectat actul fraudulos de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5601/2003.

Pe parcursul celor 10 ani de judecată, pârâţii P. nu au fost prezenţi în instanţă în niciun proces, pentru a-şi formula apărări.

Pârâţii I.V. şi I.V. şi reprezentanţii statului, cu totală rea credinţă şi printr-un abuz de drept, neagă efectele produse de titlu executoriu – sentinţa civila nr. 633/2007 pronunţată de Judecătoria Paşcani, sentinţă intrată în puterea lucrului judecat.

În speţă, cauza ilicită a operaţiunii de vânzare-cumpărare pe care o materializează actele de vânzare-cumpărare atacate se întemeiază pe reaua credinţă a pârâţilor (vânzători/cumpărători), decurgând din cunoaşterea de către aceştia, la momentul cumpărării, a provenienţei suprafeţei de teren cumpărată de la pârâţii P., a naturii litigioase şi a bunului proprietarului G.C..

În aceste condiţii, nu se poate altfel considera decât că vânzarea-cumpărarea de către pârâţi a imobilului proprietatea numitului G.C. (actualmente I.A.D. şi I.R.), a avut ca scop fraudarea drepturilor adevăratului proprietar, care obţinuseră în baza Lg. 18/1991 adeverinţa de proprietate nr. 6595/1991, prin care i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeţei de teren de 0,50 ha, situată în tarlaua „O.M.”, T 29, apoi o hotărâre judecătorească irevocabilă de recunoaştere a dreptului de proprietate asupra imobilului litigios (sentinţa civilă nr. 633/20.03.2007, pronunţată de Judecătoria Paşcani în dosarul nr. 2329/866/2004, sentinţă rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 1668/17.09.2008 a Tribunalului laşi) şi care a fost atacată cu acţiune în revendicare de către pârâţii I.V. şi I.V., obţinând sentinţa civilă nr. 2751/23.112011, pronunţată în dosarul nr. 289/866/2010 de către Judecătoria Paşcani, prin care a fost respinsă ca nefondată acţiunea formulată de reclamanţii I.V şi V., definitiv şi irevocabil, instanţa reţinând că amplasamentul pentru care Comisia de Aplicare a Legii F.F. Paşcani a eliberat procesul verbal de punere în posesie nr. 15720/25.11.2003 pârâţilor P. aparţine numitului G.C., amplasament pentru care Comisia de Aplicare a Legii Fondului Funciar Paşcani a fost obligată în mod irevocabil să procedeze la punerea în posesie.

În speţă, pârâţii în cauză au avut cunoştinţă de faptul că terenul ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare nr. 5601/2003 provine din tarlaua denumită „Întovărăşire B.” şi nu din „O.M.”.

În aceste condiţii, este de reţinut faptul că pârâţii din prezenta cauză au consimţit tacit la cumpărare suprafeţei de teren, fără a verifica în prealabil provenienţa acestui teren, acţionând cu rea-credinţă la încheierea contractului prin fraudarea suprafeţei de teren proprietatea reclamanţilor I.A.D. şi I.R..

În toate dosarele pronunţate, instanţa de judecata a dat dovadă de rolul activ şi a analizat cauzele care au fost de prisos analizei fondului, respectiv lipsa de interes a pârâţilor I.V. şi I.V. în formularea cererii de intervenţie în dosarul nr. 2329/866/2004, a acţiunii în revendicare dosar nr. 289/866/2010 şi a cererii de intervenţie în dosarul Judecătoriei Toplita nr. 967/866/2011.

Astfel, terenul în litigiu în suprafaţă de 5000 mp este inclus în titlul de proprietate (adeverinţa nr. 6595/1991) emis pe numele G.C. şi a fost în posesia reclamantului G.C. încă din 1991, iar în prezent este în posesia reclamanţilor I.A.D. şi I.R. din prezenta cauză (adresa nr. 5239/13.04.2006 si procesul verbal de punere în posesie nr. 6379/31.03.2010).

În cauza Amurăriţei c. României pronunţată în 2008, Curtea Europeană a arătat că instanţele trebuie sa ţină cont chiar şi de constatările de fapt din procedurile judiciare anterioare finalizate prin hotărâri definitive, şi să nu le repună în discuţie într-o nouă procedură; ba, mai mult, în funcţie de particularităţile cauzei, trebuie să analizeze şi posibilitatea ca în anumite situaţii, constatările din hotărârile judecătoreşti să poată fi opuse chiar şi terţilor (§ 31-38).

În toate cauzele pentru care s-au judecat, din cauza denaturării adevărului, a depunerii de înscrisuri false în dosare, a contrazicerilor în adresele înaintate de către Comisia de Fond Funciar Paşcani la îndemnul pârâţilor I.V. şi I.V.(persoane influente cumpărării de terenuri) s-a procedat la compararea titlurilor părţilor, după regulile consacrate în situaţia în care acestea au provenit de la autori diferiţi, dând câştig de cauză titlului de proprietate al reclamantului G.C., care a dobândit imobilul prin reconstituirea dreptului de proprietate la Lg. 18/1991, în timp ce pârâţii P. l-au dobândit prin fraudă, nefiind niciodată în patrimoniul lor acest bun şi nefiind declarat în vederea achitării impozitului către stat.

În speţă, atât contractul de vanzare-cumpărare autentificat sub nr. 5601/2003, cât şi celelalte contracte de vânzare cumpărare a cărei nulitate absoluta parţială se solicită, s-au încheiat de către vânzători ,,în frauda dreptului proprietarului… cu complicitatea şi, în orice caz, pe riscul cumpărătorului… constituind un caz tipic de nulitate absolută în virtutea cunoscutului adagiu clasic frauda corupe totul” (fraus omnia corrumpit).

Conform art. 948 C. civ., contractul de vânzare-cumpărare încheiat de vânzător, în frauda dreptului proprietarului, cu complicitatea cumpărătorului, care ar fi cumpărat, pe riscul său, un bun al altuia este lovit de nulitate absolută.

Atât vânzătorii P., cât şi cumpărătorii au dat dovadă de rea-credintă, adică au cunoscut că imobilul provine din altă tarla şi aparţine altei persoane.

Nu poate fi reţinută bună-credinţă acolo unde există culpă, oricât de uşoară ar fi aceasta. Buna-credinţă rezultă deci din convingerea loială unită cu lipsa de orice culpă şi trebuie să fie întreagă, adică lipsită de cea mai mică îndoială în momentul dobândirii bunului. Îndoiala exclude convingerea loială şi viciază astfel buna-credinţă. Aceasta impune ca imediat ce persoana are vreun motiv de a se îndoi despre regularitatea actului, de exemplu cel referitor la legitimitatea proprietăţii înstrăinătorului, ca în cauza de faţă, să refuze a trata, sau să facă cercetări asupra problemei până va izbuti să-şi formeze o convingere fermă.

Nu se poate reţine buna credinţă a pârâţilor prin vinderea bunului proprietatea reclamanţilor, atâta timp cât bunul cumpărat de către pârâţi provine, în baza Registrului Agricol vol. I, fila 41, din localitatea Tg. Gară, judeţul Hunedoara.

Făcând o apreciere corectă a probelor administrate de-a rândul anilor, instanţa, prin sentinţa civilă nr. 746/15.05.2012, a Judecătoriei Topliţa, îndreptată material prin încheierea nr. 746/29.05.2012, a constatat, definitiv şi irevocabil, nulitatea absolută parţială a procesului verbal de punere în posesie nr. 15720/25.11.2003 întocmit de Comisia Locală de Fond Funciar Paşcani numiţilor P.A., P.C. şi P.C., pentru 1/2 parte din suprafaţa de teren de 10.000 mp situată în tarlaua denumită popular „O.M.”, tarlaua 29, parcela 858/1/12 de 5792,5 mp şi 858/2/12 de 4207, 5 mp, constatând şi nulitatea absolută parţială a Adeverinţei de proprietate nr. 5696/12.08.1991 emisă în favoarea numiţilor P.A., P.C. şi P.C., repunând părţile în situaţia anterioară încheierii procesului verbal de punere în posesie nr. 15720/25.11.2003 şi a adeverinţei, adică pe vechiul amplasament ce a fost stabilit pe seama proprietarului G.C., conform sentinţei civile nr. 633/20.03.2007, pronunţată de Judecătoria Paşcani în dosarul nr. 23/866/2004, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1668/17.09.2008 a Tribunalului Iaşi, motivând că suprafaţa de teren cumpărată de la numitul G.C. este vechiul amplasament al proprietarului G.C., amplasament intrat sub puterea lucrului judecat prin sentinţa civilă nr. 633/20.03.2007 pronunţată de Judecătoria Paşcani în dosarul nr. 2329/866/2004, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1668/17.09.2008 a Tribunalului Iasi.

Un ultim aspect invocat de apelanţii – reclamanţi este acela că de-a rândul anilor au avut piedici la înscrierea litigiului în CF, motiv ce nu poate fi reţinut întrucât BCPI Paşcani/OCPI Iaşi, părţi în dosar, cu bună ştiinţă au întocmit pârâţilor I.V. şi I.V.cărţi funciare pe baza unei adeverinţe false şi pentru un anume scop, respectiv îmbogăţire fără drept, prin fraudă, (a se verifica adeverinţele de proprietare ale pârtilor, data înscrierii imobilului in CF (încheierea BCPI Paşcani nr. 2259/19.10.2004, care nu este semnată de către conducătorul CF), data intervenţiei pârâtului I.V. în dosar nr. 2329/866/2004 şi data încheierii tranzacţiilor de către pârâtul I.V. cu ceilalţi pârâţi).

Intimaţii I.V. şi I.V.au formulat întâmpinare la apelul declarat de reclamanţi, solicitând respingerea acestuia ca nefondat, pentru următoarele motive:

Arată că sunt nefondate motivele de apel, în condiţiile în care în faţa instanţei de control judiciar nu sunt aduse argumente critice la adresa sentinţei civile pronunţate în cauză, ci sunt reiterate aspecte care au fost învederate şi în cadrul cererii de chemare în judecată formulată la prima instanţă de fond. Aceste afirmaţii nu sunt susţinute de dispoziţiile legale aplicabile în materie, instanţa de fond combătându-le prin sentinţa pronunţată în cauză, dând eficienţă juridică prevederilor legale în materie.

Primul motiv de apel vizează faptul că instanţa de fond, în momentul deliberării, nu a avut în vedere materialul probator administrat în cauză, în apărare, de reclamanţii-apelanţi, înlăturând actele şi probatoriile administrate în cauză prin hotărârea pronunţată. Apreciează intimaţii că, în mod corect, instanţa de fond a analizat înscrisurile existente la dosarul cauzei şi a cenzurat efectele juridice ale acestora prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile în materie.

Prima instanţă de fond a analizat în speţa dedusă judecaţii o problemă esenţială, şi anume buna credinţa a intimaţilor la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare a cărui nulitate absolută a fost solicitată de apelanţii -reclamanţi prin cererea de chemare în judecată. În momentul deliberării, instanţa a avut în vedere demersurile juridice realizate de reclarnanţi la instituţiile abilitate, care evident exced perioadei în care au fost încheiate contractele de vânzare cumpărare a căror nulitate absolută parţială se solicită. În perioada 2004-2007 când au fost încheiate actele juridice a căror nulitate se solicită nu a fost notat niciun litigiu sau vreo opoziţie din partea apelanţilor-reclamanţi sau persoanei de la care aceştia au cumpărat suprafaţa de teren ce face obiectul prezentului litigiu din care să rezulte a o altă situaţie de fapt cu privire la suprafaţa de 5000 mp.

În ceea ce priveşte susţinerea recurentilor-reclamanti potrivit căreia nici un martor audiat în cauză nu a afirmat cu certitudine că intimaţii-pârâţi cunoşteau sau nu situaţia juridică a terenului, este de asemenea nefondata. Martorii audiaţi atât în apărare cât şi în acuzare au învederat instanţei de judecată, aşa cum rezultă din depoziţia acestora consemnată la dosarul cauzei, că punerea în posesie a persoanelor în tarlaua O.M. se realiza pe baza unei cereri adresată Comisiei locale de aplicare a legilor fondului funciar Paşcani, neexistand la acel moment o reconstituire a dreptului de proprietate pe vechiul amplasament, terenul fiind în devălmăşie. Din contra, martorii audiaţi în cauză au specificat în mod concret faptul că pârâţii din prezenta cauză au fost cumpărători de bună credinţă, că ei au cumpărat potrivit adeverinţei de punere în posesie eliberată de Comisia locala de fond funciar Paşcani, că soţii I. nu au avut la cunoştinţă niciodată despre faptul că în acel lot nu a avut teren familia P.. Mai mult decât atat, şi soţii I., reclamanţii din prezenta cauză, şi-au asumat potrivit clauzelor exprese din contractul de vânzare cumpărare amplasamentul terenului la momentul achiziţionării, acest aspect fiind prevăzut în mod expres în conţinutul contractului. În contextul în care familia G. a acceptat punerea în posesie şi eliberarea adeverinţei de punere în posesie aşa cum a fost ea eliberată iniţial în tarlaua 27, fără o contesta, intimaţii apreciază că nu se poate imputa soţilor Iordache faptul că ar avea vreo culpă în momentul achiziţionării acestei suprafeţe de teren sau că ar fi cunoscut la momentul perfectării vânzării cumpărării faptul că terenul nu aparţine vânzătorului, din moment ce întreaga documentaţie care a stat la baza actelor de vânzare era eliberată pe numele soţilor P. Ulterior familia I. a înţeles să acţioneze în judecată, în vederea restabilirii vechiului amplasament, acest demers nefiind realizat de către cei care le-au vândut soţilor I., respectiv familia G.. Mai mult decât atat, martorii audiaţi în cauză şi care au teren în acea zonă, au specificat în mod concret faptul că punerea în posesie se realiza în ordinea în care se făceau cererile de reconstituire a dreptului de proprietate, neexistand o respectare a fostului amplasament.

Nulitatea absolută a vânzării lucrului altuia are ca punct de plecare împrejurarea că părţile au încheiat contractul în cunoştinţa de cauza, ştiind că lucrul vândut este proprietatea altei persoane. Sintagma ,,în cunoştinţă de cauză” releva, semantic, înţelesul că părţile contractului au ştiut bine că bunul individual determinat nu este proprietatea vânzătorului şi că aparţine altuia. În acest caz, contractul încheiat ascunzând intenţia de a aduce altuia o pagubă, este un act juridic intenţional, fondat pe o cauză ilicită sau fraudă, ambele având ca numitor comun reaua-credinta a părţilor. Nu mai puţin, sub incidenţa art. 1080 C. civ, are importanţă juridică ,,nimina negligenţia” cumpărătorului, care, încălcând obligaţia de a se convinge că a contractat cu un ,,verus dominus”, răspunde pentru culpa lata. Or, în speţă, la data încheierii actului de înstrăinare atacat, proprietarul bunului imobiliar vândut era vânzătorul, în atare situaţie afirmaţia apelanţilor-reclamanţi potrivit căreia apelanţii au fost de rea credinţă este nefondată.

Cum reclamanţii-recurenţi au depus diligente în vederea notării în Cartea funciară a demersului lor judiciar la mult timp după transferul lui de proprietate în patrimoniul şi după încheierea actului de înstrăinare atacat, apare nefiresc (ilogic), în absenţa altor probe, să se reţina că intimaţii, în calitate de subdobânditori au ştiut bine că bunul nu este proprietatea vânzătorului şi că aparţine altuia. Nu mai puţin, cu greu s-ar putea imputa ,,nimia negligentia”, de vreme ce Cartea funciară l-a momentul realizării vânzării i-a convins prin actele eliberate că au contractat cu un ,,verus dominus”.

Dacă se pune problema unei greşeli în toată această situaţie creată, intimaţii apreciază că este vorba despre Comisia locala de fond funciar Paşcani, care a eliberat adeverinţele de punere în posesie şi nicidecum soţii I., pârâţi-intimaţi în cauză, care au fost cumpărători de bună credinţă. Problema bunei credinţe a pârâţilor I. se pune dacă la momentul la care aceştia au devenit proprietari – în anul 2003 – pe suprafaţa de teren ce face obiectul prezentului litigiu.

Conform art. 1294 Cod civil, transferarea proprietăţii este de esenţa contractului de vânzare, este unul dintre elementele strict necesare pentru existenta contractului de vânzare. Aşadar, potrivit Codului civil român, nu se poate concepe vânzare în care să lipsească obligaţia vânzătorului de a transmite proprietatea unui bun cumpărătorului, dispoziţiile din Codul civil fiind pe deplin aplicabile şi în materie comercială, în calitate de drept comun, drept general. Dispoziţiile Codului civil permit ca transferul proprietăţii să aiba loc la un moment ulterior încheierii contractului, cele două momente, acordul de voinţa si transferul proprietăţii, putând să nu coincidă, singura condiţie fiind ca la momentul transferării dreptului de proprietate, vânzătorul să fie titularul dreptului de proprietate asupra bunului vândut. În cazul în care vânzătorul nu este proprietar al bunului la acest moment, nu s-a putut realiza unul dintre elementele esenţiale ale contractului, respectiv transferarea proprietăţii, ceea ce atrage nulitatea contractului, conform art. 954 Cod civil, respectiv eroare asupra substanţei obiectului vândut şi asupra persoanei proprietarului.

Una dintre condiţiile cerute pentru a opera nulitatea contractului de vânzare-cumpărare ca urmare a vânzării lucrului altuia, este dovada relei -credinţe a cumpărătorului sau a tuturor cumpărătorilor succesivi ai bunului, buna-credinţă a terţului dobânditor paralizând acţiunea în constatarea nulităţii unui atare contract.

Intimaţii arată că au cumpărat prin act de vânzare cumpărare autentic această suprafaţă de teren, ce face obiectul prezentului litigiu, în baza adeverinţelor de proprietate, care conform dispoziţiilor art. 2 alin. 2 din Legea 1/2000, reprezintă un act doveditor al proprietăţii până la proba contrară, iar ,,Drepturile dobândite cu respectarea prevederilor fondului funciar nr.18/1991, pentru care au fost eliberate adeverinţe de proprietate, proces verbal de punere în posesie sau titlu de proprietate rămân valabile fără nici o altă confirmare”. Aceste acte cu privire la dovedirea calităţii de proprietar, au fost eliberate de Comisia locala de aplicare a legilor fondului funciar Pascani. Această suprafaţă de teren ce face obiectul litigiului face parte integrantă dintr-o suprafaţă mai mare situată în extravilanul oraşului Paşcani, în punctul numit „La B.”, iar această suprafaţă, fiind in devălmăşie, neputând fi în mod concret indivdualizată prin solă, parcelă şi vecinătăţi, împroprietărirea şi împărţirea efectivă realizandu-se cu respectarea ordinii în care s-a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii 18/1991. În ceea ce-l priveşte pe numitul G.C., cel care a înţeles să înstraineze o suprafaţă de teren reclamanţilor din prezenta cauză, acesta a fost pus în posesie în baza procesului verbal de punere în posesie 1933/02.06.2004, însuşindu-şi acest proces verbal de punere în posesie, fără a contesta în niciun mod amplasamentul.

Buna credinţă trebuie să existe în momentul exprimării acordului de voinţă, iar faptul că ulterior cumpărătorul află eroarea în care s-a găsit la data perfectării transferului de proprietate, nu schimbă cu nimic regimul juridic, care urmează să-i fie aplicat vânzării. Sub aspect probator, buna credinţă a părţilor se prezumă, legiuitorul recunoscând în apărare o prezumţie iuris tantum, care poate fi combătută prin orice mijloc de probă, inclusiv prin intermediul prezumţiilor simple.

Contrar principiului conform căruia nemo plus iuris ad alium transferre potest quam ipse, precum şi împotriva principiului quad nullum est, nullum producit effectum, pot exista cazuri în care vânzarea lucrului altuia este valabilă şi opozabilă adevăratului proprietar, transferul dreptului de proprietate realizându-se între un proprietar aparent şi un cumpărător de bună credinţă în detrimentul adevăratului proprietar, persoană care în acest fel îşi vede dreptul pierdut, urmare unei operaţiuni la care nu a participat. În cazul vânzării lucrului altuia, buna credinţă, indiferent dacă ea poate să fie consemnată în dreptul ambelor părţi sau numai în dreptul cumpărătorului, nu este, pe de o parte, prin ea însăşi, generatoare de efecte juridice dobânditoare de proprietate, iar pe de altă parte, ea nu este o condiţie care adăugată titlului, îl curăţă pe acesta de viciile de care suferă, astfel că purificat el, poate să producă efecte juridice în beneficiul celui care cumpără de la un vânzător aparent, pentru că nimeni nu poate să transmită valabil un bun pe care nu îl deţine în proprietate.

Cu toate acestea, există situaţii de excepţie când buna credinţă, alături de alte principii de drept, cum este situaţia în speţă, principiul aparanţei de drept, dar şi interese sociale superioare, de genul nevoii de a proteja securitatea dinamică a circuitului civil sau încrederea în operaţiunile consemnate în registrele publice, permit cumpărătorului să se opună cu succes acţiunii în revendicare pe care o exercită adevăratul proprietar, cu consecinţa păstrării bunului achiziţionat. În conflictul de interese legitime dintre adevăratul proprietar şi subdobânditorul de bună credinţă al bunului său imobil, a fost preferat cel din urmă. Recunoaşterea prevalenţei interesului subdobânditorului de bună credinţă a fost impusă – în baza unor raţiuni cu o aplicare mult mai largă în care au creat un adevărat principiu – de preocuparea pentru asigurarea securităţii circuitului civil şi a stabilităţii raporturilor juridice. Din punct de vedere juridic, soluţia şi-a aflat, aşadar, suport în raţiune de ordin programatic, concretizate în principiul validităţii aparenţei în drept, a cărui esenţă este exprimată prin adagiul error communis facit ius. Incidenţa acestui principiu este însă subsecventă întrunirii cumulative a 2 condiţii relative la eroarea cu privire la calitatea de proprietar a vânzătorului – eroare care trebuie să fie comună sau unanimă şi de asemenea, invincibilă – şi a unei condiţii privind buna credinţă a subdobânditorului, care trebuie să fie perfectă, adică lipsită de orice culpă sau chiar îndoială imputabilă acestuia”.

Funcţionarea principiului validităţii aparenţei în drept presupune întrunirea a trei condiţii: un act juridic translativ de drepturi de proprietate, existenţa unei stări de fapt care nu corespunde stării de drept şi buna credinţă, constând în convingerea sinceră că persoana care exercită atributele unui drept este titularul acelui drept. Reunirea acestor condiţii generează efectul de eroare comună, care în planul dreptului este cunoscut sub numele de principiul aparenţei în drept sau principiul error communis facit ius, principiu care acoperă viciile titlului aparent şi îi permite să producă efectele juridice translative de proprietate, pe care proprietarul aparent şi dobânditorul de bună credinţă le-au avut în vedere.

Recurenţii-reclamanţi omit un aspect important şi anume faptul că, chiar din motivarea cererii de chemare în judecată, s-a susţinut de către aceştia împrejurarea că aceste contracte sunt lovite de nulitate absolută, invocându-se aspecte potrivit cărora Comisia locală de aplicare a legilor fondului funciar Paşcani a dat dovada de rea credinţă, reconstituind dreptul de proprietate în favoarea moştenitorilor defunctului P.C. pe acelaşi amplasament, pe care ulterior prin acţiunea în instanţă având ca obiect obligaţia de a face, au fost puşi în posesie reclamantii-recurenti, încălcându-se principiul reconstituirii dreptului de proprietate pe vechiul amplasament. Ori, apelanţii-recurenţi din prezenta cauză, în mod indirect admit faptul că intimaţii au fost cumpărători de bună credinţă, neregularităţile privind titlurile de proprietate, ce au stat la baza vânzării, aparţinând Comisiei locale de aplicare a legilor fondului funciar.

În conformitate cu dispoziţiile art. 1898 din Codul civil: „Buna-credintă este credinţa posesorului că, cel de la care a dobândit imobilul, avea toate însuşirile cerute de lege spre a-i putea transmite proprietatea. Este destul ca buna-credinţă să fi existat în momentul câştigării imobilului”. Este de principiu că, pentru încheierea unui contract de vânzare-cumparare, este necesar ca vânzătorul să fie titularul dreptului care se înstrăinează, iar în caz contrar, vânzătorul nu poate transmite cumpărătorului dreptul care face obiectul contractului. Ca atare, chiar daca înstrăinarea unui bun se face între un vânzător, care nu este proprietarul bunului înstrăinat şi un terţ – în calitate de cumpărător – bunul respectiv nu iese din patrimoniul adevăratului proprietar, care rămâne liber să dispună de el. Prin urmare, în ce priveşte actul de înstrăinare care a intervenit între vânzătorul pretins proprietar şi terţul cumpărător, anularea lui nu poate fi cerută decât atunci când se invocă un motiv de nulitate absolută. Pentru a interveni nulitatea absolută, este necesar ca ambele părţi contractante să fi fost de rea credinţa la încheierea actului,

Anularea titlului de proprietar al transmiţătorului cu titlu oneros al unui bun, situaţie ce a intervenit în speţă, nu atrage caducitatea actului în ceea ce-l priveşte pe subachizitor, în cazul în care acesta a fost de bună credinţă. Este adevărat că principiul resolute jure dantis rezolvitur jus accipientis este aplicabil, însă, sunt prevăzute şi excepţii de la aplicarea acestuia, şi anume, buna credinţă a dobânditorului. Drept urmare, pentru a se putea constata că nulitatea titlului vânzătorului atrage dupa sine nulitatea şi a contractului care a marcat transferul dreptului de proprietate, trebuie să se dovedească în mod cert că terţul cumpărător a fost de rea credinţa. Reaua-credinţă nu se presupune, ea trebuia dovedită prin proba contrarie, ce incumbă reclamanţilor, faţă de prezumţia de bună credinţă prevăzută de art. 1899 alin. 2 Cod civil.

În considerarea dispoziţiilor art. 1898 Cod civil, buna credinţa este credinţa posesorului că, acela de la care a dobândit imobilul avea toate însuşirile cerute de lege pentru a-i transmite proprietatea. Ori, pârâţii I.V. şi I.V., la momentul încheierii contractului, au avut reprezentarea faptului că au încheiat contractul cu adevăratul proprietar al bunului, care avea în favoarea sa un titlu de proprietate perfect valabil, emis de autorităţile în drept. Contractul de vânzare cumpărare nr. 5601/04.12.2003 a fost întocmit aplicându-se prevederile legale în materie de înstrăinări. Această problemă privind sola terenului ce face obiectul prezentului litigiu a fost lămurită tot de Comisia locală de aplicare a legilor fondului funciar Paşcani prin adverinta existentă la dosarul cauzei, din care rezultă fără putere de tăgada faptul că dintr-o eroare materială, s-a strecurat sola T27, în loc de 129, această situaţie de fapt făcând obiectul unei îndreptări de eroare materială şi nicidecum o eroare în măsură să atragă nulitatea unui act.

Intimaţii arată că ei sunt cumpărători de bună credinţă, achiziţionând această suprafaţă de teren în mod legal la întocmirea actelor în formă autentică, fiind verificată întreaga documentaţie de către persoana abilitată în acest sens. Mai mult decât atat, înscrisurile de care reclamanţii se prevalează în prezenta cauză, pentru a se dispune nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare sunt reprezentate de o hotărâre judecătorească, respectiv o acţiune în obligaţia de a face, care a avut la baza depoziţia unor martori, a căror depoziţie se pare că a fost elocventă în soluţionarea dosarului. În atare împrejurare, se pune întrebarea în condiţiile în care însăşi Comisia locala de aplicare a legilor fondului funciar recunoaşte faptul că s-a făcut o eroare materială şi nimic mai mult cu privire amplasamentul solei, îndreptare care a fost soluţionată tot pe cale administrativă în cele din urmă, care ar fi totuşi motivele de nelegalitate ce implică anularea actului de vanzare. Autorul de la care au dobândit terenul ce face obiectul prezentului litigiu, a avut acest teren în proprietate, drept pentru care era singura persoană îndreptăţită a face acte translative de proprietate cu privire la acesta.

Potrivit dispoziţiilor legale în materie de vânzări, pentru a fi valabil încheiat, contractul de vânzare-cumpărare trebuie să întrunească diferite elemente care, conform regulilor generale în materie de contracte sunt: consimaţământul, capacitatea, obiectul şi cauza licită. Apreciază intimaţii că toate aceste condiţii pentru întocmirea unui act de vânzare cumpărare au fost respectare şi în atare împrejurare, nu înţeleg care ar fi motivul care ar atrage nulitatea acestui contract şi desfiinţarea contractului de vânzare-cumpărare.

În ceea ce priveşte motivul de apel invocat în faţa instanţei de control judiciar potrivit căruia instanţa de fond nu a administrat interogatoriul pârâţilior din prezenta cauză, inrimaţii apreciază ca fiind de asemenea nefondat în contextul în care, deşi apelanţii-reclamanţi au beneficiat de apărare calificată, nici înainte de a avea loc dezbaterile pe fondul cauzei şi nici în concluziile apărătorului acestora, nu au fost invocate aspecte potrivit cărora s-a insistat pe această solicitare, precizându-se că nu mai sunt alte aspecte de adăugat. Nu putem vorbi în situaţia de faţă despre o încălcare a dreptului la apărare, invocând lipsa rolului activ al judecătorului de la instanţa de fond din moment ce nu s-a insistat în adminsitrarea acestei probe, deşi apelanţii-reclamanţi au avut apărare calificată. Mai mult decât atât, interogatoriul pârăţilor nu ar fi adus aspecte noi şi lămuritoare în cauză, faţă de situaţia expusă în cadrul întâmpinărilor formulate în cauză.

Un alt motiv de apel vizează faptul că prin seniitna civilă nr. 746/15.05.2012 s-a dispus anularea absolută parţială a procesului verbal de punere în posesie ce a stat la baza actului de vânzare cumpărare aparţinând lor, intimaţilor. Ori, instanţa de fond a avut în vedere această sentinţă civilă invocată, dosarul de la Judecătoria Tg. Neamt fiind suspendat o perioadă tocmai pentru judecata în fond a dosarului soluţionat de Judecătoria Toplita, dar efectele acestei hotărâri trebuiau coroborate cu întreg materialul probator administrat în cauză. În mod corect instanţa de fond nu a dispus anularea actelor subsecvente, analizând îndeaproape buna credinţă a intimaţilor în calitate de cumpărători la momentul în care a operat transferul dreptului de proprietate.

Intimaţii A.M. şi A.E. au formulat întâmpinare al apelul declarat în cauză de către reclamanţi, solicitând respingerea acestuia ca nefondat, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată, pentru următoarele motive:

Reclamanţii-apelanţi au solicitat instanţei de judecată, printre altele, şi constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3177 din 27.05.2005, contract prin care intimaţii au devenit proprietarii a două suprafeţe de teren de 1000 mp fiecare.

În fapt apelanţii arată că au devenit proprietari a două suprafeţe de teren, cumpărând de la G.C. 4440 mp, contract de vânzare-cumpărare nr. 2688/19.05.2004 şi 330 mp, prin contract 3104 din 18.06.2004.

În urma administrării unui probatoriu complex, respectiv martori, interogatorii şi expertiză topo, instanţa, în ceea ce îi priveşte, dispune respingerea acţiunii.

Apelanţii invocă faptul că instanţa de judecată a „uitat ” dispoziţiile legale respectiv cele referitoare la Legea 169/1997, hotărârile judecătoreşti definitive, administrarea unor probe şi interpretarea probelor administrate şi că, deşi au interes în cauză, a respins acţiunea.

Referitor la interesul legitim al reclamanţilor, a fost vorba despre o excepţie invocată de ei, intimaţii, iar justificarea interesului nu presupune în mod obligatoriu şi admiterea acţiunii pe fond. Interesul legitim nu reprezintă altceva decât una din condiţiile exercitării unei acţiuni civile, şi nu se poate confunda cu existenţa dreptului subiectiv însuşi.

Referitor la dispoziţiile legale invocate de recurenţi, respectiv cele ale Legii nr. 169/1997 şi neluarea lor în considerare de către instanţă, apreciază că acestea nu au absolut nicio relevanţă în ceea ce priveşte legalitatea contractului de vânzare-cumpărare prin care aceştia au devenit proprietari.

Faptul constatării nulităţii absolute parţiale a procesului-verbal de punere în posesie nr. 15720/25.10.2003 şi a adeverinţei de proprietate 5696 din 12.08.1991, nu poate atrage în mod direct şi nu presupune obligatoriu nulitatea contractului de vânzare-cumpărare subsecvent.

Temeiurile de drept rezultate din aplicarea unor legi speciale, care au fost incidente în nulitatea actelor emise în aplicarea fondului funciar, nu subzistă în privinţa nulităţlor actelor civile de drept comun. Apelanţii sunt într-o evidentă eroare asupra celor două nulităţi care operează distinct pe temeiuri de drept şi de fapt diferite. De asemenea, hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile la care fac trimitere apelanţii nu au autoritate de lucru judecat asupra przentei cauze, nefiind vorba despre îndeplinirea condiţiilor legale în privinţa acestei înstituţii juridice.

În ceea ce priveşte probatoriul administrat, aşa cum rezultă şi din motivarea sentinţei, dar şi din documentele dosarului, acesta a fost unul complex, încuviinţat tuturor părţilor şi apreciat obiectiv de către instanţa de judecată.

Instanţa de judecată a avut în vedere toate înscrisurile depuse, interogatoriile şi depoziţiile martorilor şi concluziile raportului de expertiză.

Arată recurenţii că, personal, au efectuat verificări şi au formulat adrese către Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, în timp ce pârâţii, printre care şi dânşii, intimaţii nu au depus diligente pentru a se informa despre situaţia juridică a terenului.

Solicită instanţei de control judiciar să aibă în vedere următoarele aspecte:

În data de 19.05.2004, prin contractul de vânzare cumpărare nr. 2688, reclamanţii cumpără de la numitul G.C. suprafaţa de 4400 mp teren arabil extravilan situat în mun. Paşcani.

La data de 18.06.2004, cumpără prin contractul de vânzare cumpărare nr. 3104 suprafaţa de 310 mp de la aceeaşi persoană şi în acelaşi loc.

De asemenea, se artă că numitul G.C. a introdus acţiune pentru reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplsament la data de 2.06.2004.

În acest context, prin raportare şi la răspunsurile reclamanţilor la interogatorii, rezultă că aceştia, în primul rând, au s-au informat cu privire la situaţia juridică a terenurilor pe care doreau să le achiziţioneze nu au efectuat verificări la Cartea funciară şi au ignorat, dar şi acceptat, faptul că terenul vânzătorului nu se situa pe vechiul amplasament.

Aceştia arată că, după ce au perfectat vânzarea, s-au informat la Cartea funciară, unde le-a fost refuzată intabularea pe motiv că existau vânzări pe aceeaşi suprafaţă şi că acesta este motivul pentru care au acţionat în instanţă.

Un alt aspect care surprinde şi care dovedeşte reaua-credinţă a reclamanţilor este şi faptul că după primul act încheiat în 19.05.2004, deşi vânzătorul G. introduce acţiune în instanţă pentru atribuirea terenului pe vechiul amplasament, reclamanţii aleg în continuare să cumpere o diferenţă de 310 mp, la data de 18.06.2004, pentru care în mod evident exista certitudinea că nici aceştia nu corespund cu vechiul amplasament.

În aceste condiţii, intimaţii apreciază că instanţa de fond, în mod corect, a reţinut propria culpă a apelanţilor, care deşi au ştiut la rândul lor de aceste neconcordanţe, au ales să continue achiziţia de terenuri, nu au făcut anterior verificări la Cartea funciară, aruncând în prezent vina exclusiv pe pârâţii din prezenta cauză.

Apelanţii adus critici sentinţei în privinţa ilicitului cauzei şi reţinerii bunei credinţe a cumpărătorilor, însă aceste critici se rezumă doar la pretinse operaţiuni speculative atribuite în sarcina pârâţilor P. şi I..

Apelanta nu are în vedere că ei, pârâţii A., sunt cumpărători subsecvenţi, în mod cert de bună credinţă şi au efectuat toate diligenţele necesare la cumpărarea terenurilor.

Situaţia juridică a terenurilor achiziţionate de aceştia a fost clarificată definitiv abia după anul 2007.

După cum au arătat, contractul de vânzare cumpărare încheiat între aceştia şi I., care cumpără de la pârâtul P., este datat sub nr. 3177 din 27.05.2005.

La data respectivă, terenul achiziţionat era înscris în Cartea funciară, liber de sarcini şi fără notarea unor litigii.

Atât recurenţii cât şi vânzătorul lor, deşi după cum arată porniseră demersuri pentru atribuirea terenului de 5000 mp pe vechiul amplasament, nu au notat litigiul în Cartea funciară.

În mod corect, temeinic şi legal, instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 33 şi 34 din Legea 7/1996 potrivit cărora „ Dacă în Cartea funciara s-a înscris un drept real, în condiţiile prezentei legi, în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei, dacă a fost dobândit sau constituit cu bună – credinţă cât timp nu se dovedeşte contrariul.

Dacă un drept s-a radiat din Cartea funciară, se premma ca acel drept nu există.

Art. 34 Cuprinsul cărţilor funciare se considera exact, în folosul acelei persoane care a dobândit prin act juridic cu titlu oneros, un drept real, dacă în momentul dobândirii dreptului n-a fost înscrisă în cartea funciara vreo acţiune prin care se contestă cuprinsul ei sau daci nu a fost cunoscut, pe altă cale, această inexactitate.”

După cum în mod corect reţine instanţa, se poate observa că demersul apelanţilor de a nota opoziţia la vânzare a avut loc în anul 2009, iar demersurile anterioare au fost efectuate după ce intimaţii au achiziţionat terenul, şi nu anterior.

La momentul autentificării contractului acestora, nu era notat vreun litigiu în CF, intimaţii au intrat în posesia de fapt şi de drept la data autentificării actului şi nu s-au constatat diferenţe în CF şi situaţia faptică a terenurilor şi în nici un caz nu poate fi vorba despre cauza ilicita sau imorală. Dovada cea mai elocventă în acest sens o reprezintă titlu de proprietate asupra imobilului supus înstrăinării. Atâta timp cât există un astfel de titlu de proprietate, iar subdobânditorul la momentul contractării nu a avut cunoştinţă despre existenţa vreunui litigiu care să pună în discuţie valabilitatea titlului de proprietate, buna credinţă a cumpărătorului este evidentă în această situaţie. A adopta o altă poziţie şi o acceptare a susţinerilor recurenţilor, ar conduce spre o totală lipsă de eficienţă şi utilitate a sistemului cărţilor funciare.

În contextul celor prezentate, arată intimaţii, atâta timp cât aceştia au dat dovadă de o maximă diligenţă şi prudenţă la perfectarea actului de vânzare cumpărare, au verificat atât evidenţele cărţii funciare, cât şi situaţia faptică a terenului care era în posesia vânzătorilor la acel moment şi cu bună credinţă au dobândit proprietatea acelor terenuri, apreciază că se impune respingerea apelului în ceea ce îi priveşte.

În cauză au formulat întâmpinare şi pârâţii A.I. şi A.E., aceştia solicitând respingerea apelului declarat de reclamanţi ca nefondat, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată, pentru următoarele motive:

În fapt, Judecătoria Tg. Neamt, s-a pronunţat legal şi temeinic asupra cererii introduse de către recurenţii I.A.D şi I.R.. Asupra probatoriului administrat de către ambele părţi instanţa de judecata a avut o privire obiectivă, în litera legii.

Criticile aduse de recurenţi faţă de sentinţa civilă nr.1237/19.05.2015 a Judecătoriei Tg. Neamt sunt total lipsite de substanţă, privesc aspecte colaterale, tangenţiale cauzei de faţă, fără influenţă asupra cadrului procesual strict dedus judecaţii.

În primul rând, raportat la dispoziţiile art. 282, 282 ind. 1 alin. l Cod proc.civ. vechi, aplicabil în cauză, calea de atac căreia îi este supusă sentinţa civila nr.1237/19.05.2015 a Judecătoriei Tg. Neamt este apelul, iar nu recursul, având iî vedere valoarea stipulată în contractele de vânzare cumpărare încheiat de fiecare intimat în parte. Faţă de aceste aspecte, instanţa de apel urmează sa stabilească corect taxa judiciară de timbru atât pentru faza procesuală de fond, cât şi pentru cea a apelului.

În ceea ce priveşte critica apelanţilor faţă de principiul bunei credinţe invocate de intimaţii A.I. şi A.E., consideră că aprecierile exprimate sunt rezultatul unei viziuni tendenţioase, incorecte de apreciere a probatoriului administrat cel puţin de intimaţii precizaţi, prin apărător ales.

Este evident că martorul A.F., care a fost mandatat direct de către părţi în vederea încheierii contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 2467/18.04.2005 de către BNPA Z.C.M. şi Z.E., ce face obiectul prezentei cauze, a declarat adevărul. Acesta este cel care, în mod direct, în lumina mandatului care i-a fost atribuit, s-a interesat în mod direct la toate autorităţile competente pentru evaluarea situaţiei juridice legale a terenului ce face obiectul contractului mai sus arătat. În lipsa evidentă a unor demersuri din partea pârâţilor, simple, la îndemâna oricărei persoane interesate, uşor de îndeplinit fără prea mari eforturi, demersuri care să facă publicitatea drepturilor lor sau a litigiilor pe care aceştia susţin că le-au avut de-a lungul timpului, instanţa nu a putut decât să se pronunţe conform legii în ceea ce priveşte apărările intimaţilor A..

Învederează că justificarea unui interes pentru iniţierea unei acţiuni, nu presupune în mod obligatoriu admiterea acţiunii pe fond, interesul reprezentând una din condiţiile necesare şi obligatorii pentru exercitarea drepturilor pe cale civilă, neputând fi confundat cu existenta dreptului subiectiv însuşi.

Aprecierile asupra dispoziţiilor Legii nr. 169/1997 nu sunt incidente în cauză, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, aşa cum a fost el stabilit de instanţa de fond.

Având în vedere faptul că recurenţii invocă dispoziţiile instanţelor de judecată din Decizia civila nr. 2007/2007 a Tribunalului Iaşi; Sentinţa civila nr.746/2012 a Judecătoriei Toplita; Sentinţa civila nr. 3627/2012 a Judecătoriei Bârlad, intimaţii arată ca principiul ocrotirii bunei-credinţe se asociază cu teoria aparenţei de drept pentru a justifica dobândirea dreptului de la proprietarul aparent.

Principiile referitoare la buna-credinţă şi echitate, nu trebuie înlocuite, substituite, ci doar completate, întregite cu principiul ,,error communis facit ius”. Buna-credinţă nu poate întemeia, prin ea însăşi, în măsura în care legea nu ar prevede altfel, o dobândire de drepturi, constituind un temei suficient doar pentru validarea efectelor exercitării de drepturi.

În prezenta cauză, un puternic argument, pe baza căruia consideră că, pentru fundamentarea vânzării lucrului altuia nu trebuie să se renunţe la principiul bunei-credinţe, se poate deduce din modul în care, în doctrină şi jurisprudenţă a fost concepută ideea de aparenţă. Din cele expuse rezultă că aparenţa a fost concepută în sens larg, incluzându-se în sfera drepturilor aparente, nu numai drepturile care realmente erau „aparente”, „imaginare”, fără „nicio bază reală”, „inexistente”, dar şi acele drepturi reale imobiliare care, la data încheierii actului juridic subsecvent, erau adevărate, neafectate de nicio modalitate, iar caracteristica de drepturi aparente au dobândit-o ulterior, ca urmare a desfiinţării cu caracter retroactiv a titlului de proprietate al înstrăinătorului iniţial (Sentinta civila nr.746/15 mai 2012, definitivă prin Decizia nr. 647/26.09.2012). Dacă trebuie validate drepturile dobândite de la subachizitorul cu titlu oneros şi de bună-credinţă de la un non-dominus, cu atât mai mult trebuie ocrotite drepturile care provin de la un proprietar, care, în momentul încheierii actului juridic civil, nu era titular aparent, ci abia mai târziu dreptul său real imobiliar a fost retroactiv desfiinţat. Fundamentarea acestor înstrăinări exclusiv pe principiul aparenţei, când tocmai aparenţa a lipsit la data încheierii actului juridic translativ de proprietate imobiliară şi renunţarea la principiul bunei-credinţe pare, pe drept cuvânt, excesivă, incompletă şi unilaterală.

A lua în considerare principiul bunei-credinţe în ceea ce priveşte temeiul juridic al menţinerii actelor de înstrăinare, este obligatorie în cazurile în care realitatea a fost, ulterior transformării dreptului, transformată în aparenţă. A nu accepta această fundamentare pe temeiul principiului bunei-credinţe, completată cu validitatea aparenţei în drept, înseamnă a ignora faptul că aparenţa a apărut atipic, posterior şi retroactiv. Noţiunea de proprietate aparentă este în strânsă legătură cu problema vânzării bunului altuia sau, la un nivel mai general, a înstrăinării cu titlu oneros a bunului altuia. Având în vedere că în cauză, fără putinţă de tăgada, operează proprietatea aparentă, terţul dobânditor, deşi a încheiat actul juridic translativ de proprietate cu un non-dominus (efect al unor hotărâri judecătoreşti ulterioare, emise la o distanta in timp de 7 ani de la data încheierii actului a cărei nulitate se cere ), nu va mai putea fi evins de proprietarul iniţial.

Nu se poate susţine că „atât vânzătorii, cat si cumpărătorii, nu au acţionat cu buna credinţă la încheierea contractelor, iar scopul încheierii acestora a fost fraudarea reclamantului…vânzarea fiind operaţiune speculativă, cu concursul reprezentanţilor instituţiilor statului şi a notarului public”. Aceste susţineri frizează ridicolul, iar totodată, în lipsa unor probe pertinente, pot da naştere unor relaţii de natură penală între apelanţi şi intimaţi.

Învederează că este de principiu că, pentru încheierea unui contract de vânzare-cumpărare este necesar ca vânzătorul să fie titularul dreptului care se înstrăinează, iar în caz contrar, vânzătorul nu poate transmite cumpărătorului dreptul care face obiectul contractului. Ca atare, chiar dacă înstrăinarea unui bun se face între un vânzător, care nu este proprietarul bunului înstrăinat şi un terţ — în calitate de cumpărător — bunul respectiv nu iese din patrimoniul adevăratului proprietar, care rămâne liber să dispună de el. Prin urmare, în ce priveşte actul de înstrăinare care a intervenit între vânzătorul pretins proprietar şi terţul cumpărător, anularea lui nu poate fi cerută decât atunci când se invocă un motiv de nulitate absolută. Pentru a interveni nulitatea absolută, este necesar ca ambele părţi contractante să fi fost de rea credinţă la încheierea actului.

Anularea titlului de proprietar al transmiţătorului cu titlu oneros al unui bun, situaţie ce a intervenit în speţă (modificarea titlului de proprietate al pârâtului vânzător în sensul excluderii din acest titlu a terenului ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare urmat de înscrierea în titlul reclamantei a terenului), nu atrage caducitatea actului în ceea ce-l priveşte pe subachizitor în cazul în care acesta a fost de bună credinţă.

Este adevărat că principiul resolute jure dantis rezolvitur jus accipientis este aplicabil; însă, sunt prevăzute şi excepţii de la aplicarea acestuia, şi anume buna credinţă a dobânditorului. Drept urmare, pentru a se putea constata că nulitatea titlului vânzătorului atrage după sine nulitatea şi a contractului care a marcat transferul dreptului de proprietate, trebuie să se dovedească în mod cert că terţul cumpărător a fost de rea credinţa. Reaua credinţă nu se presupune, ea trebuia dovedită prin proba contrarie, ce incumbă recurenţilor, faţă de prezumţia de bună credinţă prevăzuta de art. 1899 alin. 2 Cod civil.

În considerarea dispoziţiilor art.1898 Cod civil, buna credinţă este credinţa posesorului că acela de la care a dobândit imobilul avea toate însuşirile cerute de lege pentru a-i transmite proprietatea.

Analizând apelul declarat de reclamanţii I.A.D. şi I.R. împotriva sentinţei civile nr. 1237 din 19.05.2015 pronunţată de Judecătoria Târgu Neamţ, jud. Neamţ, în raport de motivele invocate, precum şi în cadrul efectului devolutiv al apelului, conform dispoziţiilor art. 295 Cod procedură anterior, Tribunalul constată că este nefondat, pentru următoarele motive:

Nu sunt contestate în cauză dispoziţiile sentinţei prin care au fost soluţionate excepţiile ridicate în cauză, respectiv: a fost respinsă excepţia insuficientei timbrări invocată de către pârâţii M.I., M.L., I.F., I.M., B.M. şi B.P., P.M., I.G.C., I.V. şi I.V., ca nefondată; a fost respinsă excepţia tardivităţii modificării cereri de chemare în judecată, invocată de către pârâtul Municipiul P., ca nefondată; a fost admisă excepţia decăderii reclamanţilor din dreptul de a-şi modifica cererea de chemare în judecată, invocată de către pârâţii A.I. şi E., şi în consecinţă au fost respinse capetele de cerere din acţiunea formulată de către reclamanţii I.A.D. şi I.R., privind rectificarea înscrierilor din CF a pârâţilor cu privire la radierea suprafeţei de 5000 mp, precum şi omologarea raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de către exp. A.F., ca fiind tardive; a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei Municipiul P., invocată de către pârâtul mun. Paşcani, şi în consecinţă a fost respinsă acţiunea formulată de către reclamanţii I.R. şi I.A., în contradictoriu cu pârâta Municipiul P., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală; a fost respinsă excepţia lipsei de interes a reclamanţilor in promovarea actiunii civile de fata, , invocată de către pârâţii – intimaţi M.I., M.L., I.F., I.M., B.M. şi B.P., P.M., I.G.C., I.V. şi I.V.A.M. şi A.E., şi M.I., M.L., I.F., I.M., B.M. şi B.P., ca nefondată.

De asemenea, nu sunt contestate în cauză prin motivele de apel, sau prin întâmpinările formulate faţă de cererea de apel, considerentele sentintei asupra împrejurărilor reţinute în fapt, cu privire la succesiunea contractelor de vânzare cumpărare ce formează obiectul actiunii formulată de reclamanţii – apelanţi I.A.D. şi I.R. în constatarea nulităţii parţiale a tuturor contractelor de vânzare-cumpărare cumpărare subsecvente care au fost întocmite în baza procesului verbal de posesie nr. 15720/25.11.2003, respectiv: pe de o parte, contractul de vânzare cumpărare nr. 5601/4.12.2003 (f.6, ds. Paşcani) prin care, iniţial, pârâţii P.C.,, P.C. şi def. P.A. au vândut în anul 2003 suprafaţa de 10.000 mp, în favoarea pârâţilor I.V. şi I.V., si, subsecvent, cele nouă contracte de vânzare cumpărare încheiate în formă autentică, la care se adaugă contractul de schimb nr. 2265 din 03.04.2007 ; pe de alta parte, contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2688 (fila 58-63, vol.I) şi contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3104 din 18 iunie 2004 de Notarii Publici asociaţi I.M. şi C.M.O., prin care numitul G.C. a înstrăinat in favoarea reclamanţilor I.A.D. şi I.R., terenul în suprafaţă de 4.440 mp, intravilanul extins al municipiului Paşcani, teren format din parcelele: nr. 858/1/18 şi nr. 858/2/18, respectiv terenul în suprafaţă de 310 mp teren arabil, situat în intravilanul extins al municipiului Paşcani, format din parcelele: nr. 858/1/18/1 si nr. 858/1/18/1.

Sub aspectul opozabilităţii contractelor ce formează obiectul acţiunii în constatarea nulităţii, a reclamanţilor, prima instanta a reţinut că în toate contractele se face menţiunea că terenurile vândute nu sunt scoase din circuitul civil, nu sunt sechestrate, nu fac obiectul vreunui litigiu şi nu sunt grevate de sarcini sau servituţi şi că sunt proprietatea vânzătorilor şi, în egală măsură, toate contractele a căror anulare se solicită au fost înscrise în CF a Mun. Paşcani, iar terenurile au fost intabulate pe numele cumpărătorilor în modalitatea în care au fost vândute. În acelaşi timp, instanta a reţinut că în ambele contracte de vânzare-cumpărare încheiate între G.C. şi reclamanţi, se specifică că intabularea terenurilor vândute în CF a mun. Paşcani se va face de către reclamanţi, însă din înscrisurile existente în dosar nu rezultă că reclamanţii şi-ar fi intabulat sau ar fi încercat intabularea dreptului lor de proprietate pe suprafaţa totală de 5.000 mp, imediat după încheierea contractului.

Cât priveşte cadrul legal aplicabil cauzei, în drept, în mod legal, prima instanta a reţinut urmatoarele considerente:

Potrivit definiţiei unanim acceptate în doctrina şi practica juridică „nulitatea este acea sancţiune, de drept civil, care lipseşte actul juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă”, cu alte cuvinte, este sancţiunea care intervine în cazul în care nu se respectă, la încheierea actului juridic, condiţiile sale de validitate.

În acest sens, a fost reţinut cadrul dispoziţiilor art. 948 C.civil din 1864, potrivit cărora condiţiile esenţiale pentru încheierea actului juridic civil sunt: capacitatea de a contracta, consimţământul valabil, un obiect determinat şi o cauză licită.

Astfel, dintre condiţiile de valabilitate enunţate, raportat la motivele de fapt şi de drept ale acţiunii şi la principiul disponibilităţii, instanţa, în mod corect, a analizat numai pe acela pe care reclamanţii îl pretind a fi lipsit la momentul încheierii actelor juridice a căror nulitate absolută parţială se cere a fi constatată şi anume cauza contractelor de vânzare cumpărare contestate.

În completarea acestor prevederi legale, au fost reţinute şi dispoziţiile art. 967 Cod Civil din 1864, potrivit cărora cauza licita este prezumată, ea nu trebuie dovedită, prin urmare, cine invocă lipsa ori nevalabilitatea cauzei actului juridic, acela trebuie să dovedească aceasta şi în consecinţă să răstoarne prezumţia.

În consecinţă, prima instanta a reţinut că temeiul juridic concret al actiunii civile promovata de reclamanţii – apelanţi constă în aceea că aceştia au solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare sus menţionat pentru cauză ilicită şi fraudă, fiind astfel fixat cadrul procesual în cauză cu privire la temeiul juridic.

În acelaşi cadru, al considerentelor de drept, prima instanta a reţinut că buna credinţă reprezintă, conform definiţiei date în articolul 1898 Cod civil din 1864, „convingerea posesorului că vânzătorul avea toate caracteristicile cerute de lege pentru a putea transfera dreptul de proprietate”, în timp ce reaua credinţă, a fost definită în literatura juridică ca fiind atitudinea unei persoane care îndeplineşte un act sau o faptă contravenind legii şi fiind pe deplin conştientă de caracterul ilicit al conduitei sale.

În sinteza acestor motive, prima instanţă, reţinând că reclamanţii

şi-au motivat cererea pe acest caz de nulitate absolută, pentru cauză ilicită şi fraudă, în mod corect a avut în vedere ca în cercetarea judecătorească să analizeze cererea formulată prin raportare la buna sau reaua credinţă a pârâţilor din momentul încheierii contractelor de vânzare cumpărare şi a contractului de schimb, contestate.

În acelaşi timp, Tribunalul subliniază, de asemenea, cu privire la cadrul procesual al cauzei şi limitele în care a rămas investită prima instanţă de fond, ca urmare a faptului că a fost admisa excepţia decăderii reclamanţilor din dreptul de a-şi modifica cererea de chemare în judecată, cu consecinţa respingerii capetelor de cerere din acţiunea formulată de către reclamanţii I.A.D. şi I.R., privind rectificarea înscrierilor din CF a pârâţilor cu privire la radierea suprafeţei de 5000 mp, precum şi omologarea raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de către exp. A,F., ca fiind tardive.

În speţă, asupra regimului de opozabilitate al contractelor încheiate între pârâţii – intimaţi, respectiv cele nouă contractele de vânzare cumpărare, precum şi contractul de schimb contestate pentru cauză ilicită, instanta a reţinut că dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 5.000 mp (care face parte din trupul de 10.000 mp), teren arabil, situată în extravilanul municipiului Paşcani, reprezentând T 29, parcela 858/1/12, având ca vecini, la nord, pe C.C., parcelele 858/1/12/6, 858/1/12/7, 858/1/12/8, la sud, pe G.C., G.M., la vest, DE 836/1 şi, la est, Şoseaua Naţională, a fost intabulat şi înscris în CF a Mun. Paşcani la data de 19.10.2004 ca aparţinând pârâţilor I.V. şi V..

În perioada 2004-2007, când au fost încheiate actele juridice a căror anulare se solicită, nu a fost notat niciun litigiu sau vreo opoziţie din care să rezulte o altă situaţie juridică a terenului în suprafaţă de 5.000 mp decât cea din extrasul de CF din 19.10.2004 şi, abia în anul 2007 a fost clarificată situaţia juridică reală a suprafeţei de 5.000 mp, cumpărată de către reclamanţi, sub aspectul amplasamentului.

Făcând referire la cadrul dispoziţiilor art. 33 si 34 din Legea 7/1996, a cadastrului si publicităţii imobiliare, în forma publicării în M.O. din 1996 şi în forma rep. din 07.06.2004, prima instanţă retine că reclamanţii nu au putut demonstra în cauză că, la data încheierii fiecăruia dintre contractele atacate prin actiunea în constatarea nulităţii, au făcut vreun demers prin care să aducă la cunoştinţa OPCI faptul că situaţia privind proprietarul adevărat a terenului în suprafaţă de 5.000 mp este cu totul alta. De asemenea, chiar şi reclamanţii, abia în anul 2007, când s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 633/2007 pronunţată de Judecătoria Paşcani în dosarul nr. 2329/866/2004, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1668 din 17.09.2008 a Tribunalului Iaşi, prin care a fost obligată Comisia de aplicare a legii Fondului Funciar Paşcani să întocmească procesul verbal de punere în posesie a numitului G.C. pe vechiul amplasament – respectiv în punctul „O.M.”, au avut certitudinea că amplasamentul terenului în suprafaţă de 5. 000 mp, cumpărat prin cele două contracte menţionate, este alta faţă de vechiul amplasament, atunci fiind, în mod efectiv, clarificata situaţia juridica a terenului in litigiu, ce formează obiectul material al actiunii de faţă.

În acelaşi context, Tribunalul retine, conform motivelor de apel invocate, şi sentinţa civilă nr. 746/15.05.2012, pronunţată în dosarul Judecătoriei Topliţa nr. 967/866/2011, rămasă irevocabilă la data de 26.09.2012 prin decizia civilă nr. 647/R pronunţată de Tribunalul Harghita, prin care:

– a admis acţiunea formulată de reclamanţii I.A.D. şi I.R. în contradictoriu cu Comisia Judeţeană de aplicare a Legii Fondului Funciar Iasi, Comisia Locala de aplicare a Legii Fondului Funciar Paşcani, P.C. şi P.C.;

– a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară întocmirii procesului verbal 15.720/25.10.2003 şi a adeverinţei de proprietate nr. 5696 din 12.08.1991, adică pe vechiul amplasament. ce a fost stabilit pe seama vânzătorului G.C., conform sentinţei civile nr. 633 din 20.03.2007 pronunţată de Judecătoria Paşcani în dosarul nr. 2329/866/2004, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1668 din 17.09.2008 a Tribunalului Iaşi.

De asemenea, prima instanta a reţinut că în regimul de Carte Funciara, pârâţii se bucură de buna credinţă prezumată şi pe baza dispoziţiilor art. 34 din legea 7/1996, conform cărora: (2) Dobânditorul este considerat de bună-credinţă dacă, la data înregistrării cererii de înscriere a dreptului în folosul său, nu a fost notată nici o acţiune prin care se contestă cuprinsul cărţii funciare, sau dacă din titlul transmiţătorului şi din cuprinsul cărţii funciare nu reiese vreo neconcordanţă între aceasta şi situaţia juridică reală,,.

În acelaşi timp, prima instanţă retine că reclamanţii, abia în anul 2009, au notat în CF a mun. Paşcani opoziţia la vânzare, deci la aproximativ 4-5 ani de la data întocmirii contractelor contestate, astfel că la data încheierii fiecăruia dintre contractele ce formează obiectul actiunii în constatarea nulităţii, neexistând nicio notare de litigiu prin care să se conteste situaţia din cartea funciară, pârâţii, în calitatea lor de cumpărători, sunt consideraţi de bună credinţă.

În esenţă, prin motivele de apel, reclamanţii critică aceste considerente ale sentintei, susţinând ca nu au fost luate in considerare demersurile repetate pe care le-au efectuat în concret, privind clarificarea situaţiei juridice a terenului în litigiu sub aspectul amplasamentului corect, respectiv instanţa de fond nu a reţinut şi nici nu a analizat răspunsul OCPI Iaşi nr. 2902 din 15.03.2005, prin care reclamanţii au înaintat plângerea nr. 15/15.03.2004, către OCPI Iaşi, imediat cumpărării imobilului şi introducerii acţiunii nr. 2329/866/2004, pentru refuzul nejustificat al BCPI Paşcani de a face intabularea şi notarea imobilului în suprafaţă de 5.000 mp, răspuns care a fost depus la dosarul cauzei şi comunicat reclamanţilor în anul 2005, după efectuarea unui control de către reprezentanţii OCPI Iaşi şi Corpul de control al Prefectului în anul 2004. Prima instanta reţine că terenurile au fost intabulate pe numele pârâţilor în modalitatea în care ele au fost vândute, însă nu a analizat încheierea BCPI Paşcani nr. 2259 din 19.10.2004, prin care dreptul de proprietate al paraţilor s-a făcut în baza unei adeverinţe de proprietate fără nr. de înregistrare, imobilul situat în tarlaua Întovărăşire B. şi fără a purta semnătura conducătorului de Carte Funciară, încheiere care a fost întocmită ulterior cumpărării de către reclamanţi a suprafeţei de teren de 5.000 mp (19 mai 2004).

În aceste condiţii, apelanţii – reclamanţi consideră că nu se poate altfel considera, decât că vânzarea-cumpărarea de către pârâţi a imobilului proprietatea numitului G.C. (actualmente I.A.D. şi I.R.), a avut ca scop fraudarea drepturilor adevăratului proprietar, care obţinuseră în baza Lg. 18/1991 adeverinţa de proprietate nr. 6595/1991, prin care i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeţei de teren de 0,50 ha, situată în tarlaua „O.M.”, T 29, ulterior drepturile lor asupra terenului în litigiu în amplasamentul corect fiind recunoscut şi prin cele două hotărâri judecătoreşti menţionate anterior, ambele irevocabile.

Un ultim aspect invocat de apelanţii – reclamanţi este acela că de-a rândul anilor au avut piedici la înscrierea litigiului în CF, motiv ce nu poate fi reţinut, întrucât BCPI Paşcani/OCPI Iaşi, părţi în dosar, cu bună ştiinţă au întocmit pârâţilor I.V. şi I.V.cărţi funciare pe baza unei adeverinţe false şi pentru un anume scop, respectiv îmbogăţire fără drept, prin fraudă, (a se verifica adeverinţele de proprietare ale pârtilor, data înscrierii imobilului in CF (încheierea BCPI Paşcani nr. 2259/19.10.2004, care nu este semnată de către conducătorul CF), data intervenţiei pârâtului I.V. în dosar nr. 2329/866/2004 şi data încheierii tranzacţiilor de către pârâtul I.V. cu ceilalţi pârâţi).

Tribunalul constata ca fiind neîntemeiate motivele de apel susţinute de reclamanţi, astfel cum au fost analizate în sinteză, în cele ce preced, pentru urmatoarele motive:

În mod legal, prima instanta a analizat existenţa bunei credinţe a pârâţilor la data încheierii contractelor de vânzare – cumpărare şi a contractului de schimb ce formează obiectul actiunii civile în constatarea nulităţii, promovată de reclamanţii – apelanţi, în regimul specific de publicitate a Legii nr. 7/1996, a cadastrului şi publicităţii imobiliare.

Astfel, conform principiului opozabilităţii ce guvernează Cartea Funciara, dacă în conformitate cu prevederile art. 17 şi 18 din Decretul-Lege nr. 115/1938 drepturile reale imobiliare puteau fi constituite, modificate ori stinse, numai dacă erau înscrise în cartea funciară, ceea ce echivala cu principiul efectului constitutiv de drepturi reale al înscrierii în cartea funciară, sub imperiul Legii nr. 7/1996 înscrierea în cartea funciară a actului juridic de constituire, dobândire, recunoaştere, stingere, modificare şi de transmisiune a unor drepturi reale imobiliare are ca efect opozabilitatea fată de eventualii titulari de drepturi reale imobiliare cu acelaşi obiect, faţă de acelaşi autor, care nu au efectuat această operaţiune sau au efectuat-o ulterior – art. 27 din legea 7/1996 si art. 93 din Regulament. Prin urmare, prin Legea nr. 7/1996 se înlocuieşte efectul constitutiv de drepturi al înscrierii în cartea funciară, cu cel al opozabilităţii. Ca urmare, între părţi, operaţiunile juridice privind drepturi reale imobiliare îşi produc efectele de la data încheierii lor, în forma cerută de lege, dar ele pot fi opuse terţilor numai de la data înscrierii lor.

De asemenea, legea consacră şi principiul publicităţii integrale, respectiv regula conform căreia în cartea funciară trebuie înscrise toate drepturile reale imobiliare, operaţiunile materiale şi, în cazurile anume prevăzute de lege, drepturile de creanţă, faptele sau alte raporturi juridice în legătură cu imobilele cuprinse în cartea funciară. Potrivit acestui principiu, sunt supuse înscrierii în cartea funciară, cu excepţiile prevăzute de art. 26 din Legea nr. 7/1996, toate operaţiunile juridice prin care se transmite, se constituie, se modifică sau se stinge un drept real imobiliar.

Principiul forţei probante a cărţii funciare este reglementat de art. 31 din Legea 7/1996, care arată că, cuprinsul cărţilor funciare se consideră exact în folosul acelei persoane care a dobândit prin act juridic cu titlu oneros un drept real, dacă în momentul dobândirii dreptului nu a fost înscrisă în cartea funciară vreo acţiune, prin care se contestă cuprinsul ei sau dacă nu a cunoscut pe altă cale această inexactitate. Acest principiu are drept scop ocrotirea terţului dobânditor cu titlu oneros, de bună credinţă, care s-a întemeiat pe cuprinsul cărţii funciare, dobândirea lui fiind ocrotită de cauzele de evicţiune, ce ar putea deriva din nevalabilitatea titlurilor anterioare dobândirii lui. Aceasta regulă este o ,,traducere” fidelă a prevederilor art. 32-33 din Decretul-lege nr. 115/1938 potrivit cărora terţul care, întemeindu-se pe cuprinsul cărţii funciare, dobândeşte cu bună credinţă şi cu titlu oneros un drept real înscris în cartea funciară, nu poate fi evins din cauza viciilor pe care le avea titlul autorului său, bineînţeles, cu excepţiile prevăzute de lege (înscrierea unei acţiuni în cartea funciară şi cunoaşterea pe altă cale a inexistenţei înscrierii).

Principiul forţei probante a înscrierilor nu se aplică în situaţia în care în cartea funciară era notată o acţiune prin care se contesta cuprinsul acesteia, sau terţul a cunoscut pe altă cale inexactitatea înscrierii. În prima situaţie, dovada relei credinţe a terţului se face fără complicaţii, cercetându-se cuprinsul cărţii funciare cu privire la existenţa înscrierii unei asemenea acţiuni. În a doua ipoteză, cel care invocă reaua credinţă a terţului va trebui să dovedească faptul că acesta a cunoscut pe o altă cale inexactitatea înscrierii, acesta fiind prezumat de bună credinţă până la proba contrară. Principiul forţei probante contribuie la securitatea statică şi dinamică a circuitului civil, prin aceea că titularul înscris în cartea funciară nu îşi poate pierde dreptul, decât dacă el consimte la aceasta, iar terţul dobânditor de bună credinţă este apărat de cauzele de evicţiune ce derivă din titlurile anterioare dobândirii sale.

În speţă, astfel cum reţine şi prima instanţă prin considerentele sentintei, fiecare dintre contractele a căror anulare se solicită au fost înscrise în CF a Mun. Paşcani, iar terenurile au fost intabulate pe numele cumpărătorilor în modalitatea în care au fost vândute iar, pe de alta parte, reclamanţii – apelanţi nu au făcut dovada că pârâţii – intimaţi, în calitatea lor de dobânditori prin contractele încheiate în mod succesiv, a dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, ar fi cunoscut, sau măcar ar fi avut posibilitatea să cunoască, pe o alta cale, inexactitatea acestor înscrieri, la data încheierii fiecărui contract în parte, pentru simplul motiv că situaţia juridica a terenului in litigiu a fost clarificată abia prin sentinţa civilă nr. 633/2007 pronunţată de Judecătoria Paşcani în dosarul nr. 2329/866/2004, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1668 din 17.09.2008 a Tribunalului Iaşi, adică ulterior contractului de schimb nr. 2265 din 03.04.2007, ultimul în ordine cronologica dintre contractele ce se cer anulate pentru cauză ilicită. De asemenea, reclamanţii, ulterior, abia în anul 2009, au notat în CF a mun. Paşcani opoziţia la vânzare .

Faţă de considerentele de preced, prima instanţă în mod legal şi temeinic, a constatat că pârâţii – intimaţi au fost de bună credinţă la încheierea următoarelor contracte: contract de vânzare-cumpărare 5601/4.12.2003, contract vânzare cumpărare 9159/ 20.12.2004, contract de vânzare-cumpărare 2490 din 19.04.2005 , contract de vânzare-cumpărare 3939 din 13.iul.2005, contract de vânzare-cumpărare 3177 din 13.iul.2005, contract de vânzare-cumpărare 2467 din 18.aprilie.2005, contract de vânzare-cumpărare 6492 din 20.09.2004 ; contract de vânzare-cumpărare nr.8222 din 27.10.2004, contract de schimb nr.2265 din 03.04.2007, contract de vânzare cumpărare nr. 8802 din 23.12.2006, contract de schimb nr. 3077/30.05.2006, şi a respins ca fiind nefondată actiunea civilă a reclamanţilor în constatarea nulităţii absolute a contractelor menţionate pentru temeiul juridic susţinut constând în cauza ilicită şi fraudă.

Cât priveşte situaţia fondului drepturilor cu privire la terenul în litigiu pe care reclamanţii – apelanţi îl susţin cu referire la toate înscrisurile doveditoare analizate în cele ce preced, inclusiv la hotărârile judecătoreşti menţionate, încât este de prisos să fie reluată analiza acestora, Tribunalul reţine urmatoarele aspecte:

Potrivit prevederilor art. 34 din Legea 7/1996, reluate şi prin reglementarea art. 907 şi urm. din NCC, orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor din carte funciară, dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă s-a constatat: 1.înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil; 2.dreptul înscris a fost greşit calificat; 3.nu mai sunt îndeplinite condiţiile de existenţă a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea; 4. înscrierea din cartea funciară nu mai este în concordanţă cu situaţia reală a imobilului.

Potrivit acestui cadru legal, rectificarea de carte funciară presupune întotdeauna o verificare de fond a dreptului care se analizează în cursul cercetării judecătoreşti, fiindcă această operaţiune juridică nu se poate dispune decât în baza unei hotărâri prin care se soluţionează asupra fondului litigiului privitor la dreptul înscris.

În acest sens, apelanţii – reclamanţi au susţinut că prin sentinţa civilă nr. 746/15.05.2012, pronunţată în dosarul Judecătoriei Topliţa nr. 967/866/2011, rămasă irevocabilă la data de 26.09.2012 prin decizia civilă nr. 647/R pronunţată de Tribunalul Harghita, între altele, s-a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară întocmirii procesului verbal 15.720/25.10.2003 şi a adeverinţei de proprietate nr. 5696 din 12.08.1991, adică pe vechiul amplasament, respectiv în punctul „O.M.”, ce a fost stabilit pe seama vânzătorului G.C., conform sentinţei civile nr. 633 din 20.03.2007 pronunţată de Judecătoria Paşcani în dosarul nr. 2329/866/2004, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1668 din 17.09.2008 a Tribunalului Iaşi, cu referire si la raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de către exp. A.F..

În aceste condiţii, apelanţii – reclamanţi consideră că, prin efectul pronunţării acestor hotărâri, rezultă în mod indubitabil dreptul lor de proprietate asupra terenului in litigiu pe vechiul amplasament, astfel că solicită instanţei de control judiciar sesizată cu soluţionarea prezentului apel, să constate realitatea susţinerilor lor, în acest scop înţelegând să se folosească şi de probatoriile administrate în dosarul nr. 2329/866/2004, întrucât vizează în mod nemijlocit înscrierile în Cartea Funciara, care s-au făcut pentru fiecare dintre contractele de vânzare cumpărare, respectiv contractul de schimb.

Fata de aceste motive susţinute în apel, Tribunalul subliniază că acţiunea în rectificare de carte funciară poate fi promovată pe cale principală atunci când printr-o hotărâre judecătorească definitivă, anterioară, s-a constatat (cel puţin) una dintre cele 4 situaţii prevăzute prin art. 34 din Legea 7/1996 şi art. 908 alin. (1) N.C.civ., fie pe cale accesorie, însă grefată pe o cerere principală, care ocroteşte dreptul subiectiv vătămat prin înscrierea neconformă a situaţiei juridice reale.

De asemenea, rectificarea cărţii funciare presupune întotdeauna o verificare de fond a dreptului litigios, care se realizează în cursul cercetării judecătoreşti, fiindcă această operaţiune juridică nu se poate dispune decât în baza unei hotărâri prin care se soluţionează litigiul privitor la dreptul înscris.

În cauză, rezultă din conţinutul cererii introductive de instanţă şi precizările din motivele de apel, analizate în cele ce preced, că reclamanţii au investit prima instanţă de fond cu două cereri, una principală, de constatare a nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare, respectiv a contractului de schimb încheiate în mod subsecvent, pentru cauză ilicită şi fraudă şi un capăt de cerere accesoriu de rectificare carte funciară.

Ori, aşa cum s-a reţinut în considerentele ce preced, cadrul procesual al cauzei a fost limitat prin respingerea capetelor de cerere din acţiunea formulată de către reclamanţii I.A.D. şi I.R., privind rectificarea înscrierilor din CF a pârâţilor cu privire la radierea suprafeţei de 5000 mp, precum şi omologarea raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de către exp. A.F., ca fiind tardive, prin efectul admiterii de către prima instanta a excepţiei decăderii reclamanţilor din dreptul de a-şi modifica cererea de chemare în judecată, în condiţiile în care prin motivele de apel, reclamanţii nu au formulat critici achiesând astfel asupra soluţionării acestei excepţii.

Prin urmare, având în vedere şi prevederile art. 294 alin. 1 Cod procedură civilă, potrivit cărora sunt inadmisibile în apel cereri noi sau completatoare, care să conducă la schimbarea cadrului procesual al cauzei, astfel cum rămâne fixat în primă instanţă, conform principiului disponibilităţii părţilor în procesul civil, Tribunalul nu poate decât lua act că toate aceste motive de apel vizând în mod direct susţinerea capetelor de cerere în rectificarea înscrierilor din Cartea Funciara şi omologarea raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de către exp. A.F., sunt extrinseci limitelor de sesizare a instanţei în acest dosar, reclamanţii – apelanţi având posibilitatea susţinerii acestor cereri pe cale de acţiune separată. În acelaşi context, nu mai pot fi analizate nici criticile aduse considerentelor sentintei, prin care s-a reţinut că, după expirarea termenului de 3 ani, subdobânditorii se bucură pe deplin de efectele publicităţii imobiliare, dreptul lor înscris în CF fiind opozabil înstrăinătorului din actul juridic primar, ceea ce echivalează cu menţinerea actului juridic, deoarece acestea privesc tot regimul juridic al rectificării înscrierilor în cartea funciara.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 296 Cod procedura civila anterior, tribunalul a respins ca fiind nefondat apelul declarat de către reclamanţii I.A.D. şi I.R. împotriva sentinţei civile nr. 1237 din 19.05.2015 pronunţată de Judecătoria Târgu Neamţ, jud. Neamţ şi a menţinut ca fiind temeinică şi legală sentinţa menţionată.

Luni - Sambata: 7:00 - 17:00

[email protected]

Str. Plugarilor 5, București

074 322 6016

Contracte

What we do and what can you expect from us

Drept civil. Acţiune în constatarea nulităţii absolute a contracetelor de vânzare-cumpărare pentru temeiul juridic constând în cauză ilicită şi fraudă; când poate fi promovată acţiunea în rectificare carte funciară.

Monitorizează persoane

Află informaţii suplimentare despre orice dosar GRATIS!

Baroul București

Jooble

Jobsora

Caută orice Dosar în timp real în toate instanţele din România.

Categories

Etichete

Media - Trafic de droguri