Drept civil. Natura actului adiţional la contractul de întreţinere prin care se modifică modalitatea de executare a contractului de întreţinere.
Potrivit principiului libertăţii contractuale, a autonomiei de voinţă, părţile contractante au modificat obligaţia de întreţinere, de a face – şi au înlocuit-o cu o obligaţia de a da, periodic, o sumă de bani.
Deci, s-a realizat transformarea obligaţiei asumate prin contractul de întreţinere, printr-o novaţie, încheindu-se în acest sens actul adiţional.
Deci, s-a realizat transformarea obligaţiei asumate prin contractul de întreţinere, printr-o novaţie, încheindu-se în acest sens actul adiţional.
Este ştiut că novaţia este o convenţie prin care părţile unui raport juridic obligaţional sting o obligaţie existentă, înlocuind-o cu o nouă obligaţie.
Este ştiut că novaţia este o convenţie prin care părţile unui raport juridic obligaţional sting o obligaţie existentă, înlocuind-o cu o nouă obligaţie.
În speţă, conform clauzelor actului adiţional, părţile au convenit ca în locul obligaţiei de întreţinere să se execute o altă prestaţie, respectiv plata periodică a unei sume de bani.
În speţă, conform clauzelor actului adiţional, părţile au convenit ca în locul obligaţiei de întreţinere să se execute o altă prestaţie, respectiv plata periodică a unei sume de bani.
Din cuprinsul actului adiţional rezultă fără echivoc intenţia părţilor de a nova, de a transforma această obligaţie într-una nouă.
Din cuprinsul actului adiţional rezultă fără echivoc intenţia părţilor de a nova, de a transforma această obligaţie într-una nouă.
Prin novaţie, părţile au transformat obligaţia de întreţinere într-o obligaţie de a plăti periodic o sumă de bani, vechea obligaţie de întreţinere stingându-se, arătându-se expres în cuprinsul actului adiţional că a intervenit modificarea executării obligaţiei de întreţinere.
Secția civilă – Decizia nr. 194/ 30 aprilie 2014
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia la data de 30.01.2012 sub dosar nr.807/176/2012, reclamantul B.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii B.A.Ş. şi B.A.C., să se constate rezilierea contractului de întreţinere încheiat între părţi, autentificat sub nr.836/2010 de notar public Ş.M. şi a actului adiţional la contractul de întreţinere, autentificat sub nr.837/2010 de notar public Ş.M., să se dispună radierea înscrierilor menţionate în CF 81339 Alba Iulia, efectuate în baza contractului de întreţinere şi revenirea la situaţia de carte funciară anterioară, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că între părţi a fost încheiat un contract de întreţinere, prin care acesta transmitea pârâţilor imobilul situat în A.I., Piaţa I. M. nr… , jud. A., iar potrivit actului adiţional încheiat, pârâţii se obligau să-i achite lunar suma de 300 euro, până în data de 25 a lunii în curs. Menţionează că timp de aproximativ un an, raporturile dintre părţi s-au derulat normal, problemele în executarea contractului începând în luna iunie 2011, când pârâţii au refuzat să îşi mai onoreze obligaţia.
În drept, reclamantul a invocat prevederile art.1020, 1021, 1079, 1094 Cod civil.
Cerere de chemare în judecată a fost legal timbrată.
Pârâţii au depus cerere reconvenţională şi întâmpinare , prin care au solicitat să se constate nulitatea actului adiţional la contractul de întreţinere autentificat sub nr.837/2010 de notar public Ş.M., cu cheltuieli de judecată. Apreciază că actul adiţional este lovit de nulitate absolută întrucât este de esenţa întreţinerii să se execute prin prestaţii în natură, nu prin predarea unei sume de bani lunar, în acest caz fiind vorba de un contract de rentă viageră. Prin urmare, doar în situaţia în care debitorul nu-şi mai poate executa obligaţia de a face, poate fi înlocuită de către instanţa de judecată cu obligaţia de a da o sumă de bani, nu prin stabilirea unei astfel de obligaţii băneşti prin contractul de întreţinere iniţial. Învederează că actul de întreţinere iniţial nu are caracterul unui contract de rentă viageră, având în vedere că se menţionează că acesta este parte integrantă din contractul de întreţinere încheiat între părţi.
Pârâţii mai arată că nu au fost niciodată de acord cu asumarea unei obligaţii de plată a unei sume de bani, între părţi neexistând niciodată o astfel de înţelegere. Astfel, în cursul anului 2010, la solicitările reclamantului, pârâţii au vândut apartamentul pe care îl deţineau în B.M. şi s-au mutat împreună cu fiul lor în imobilul în litigiu, proprietatea reclamantului. Întrucât imobilul era insuficient amenajat, pârâţii au efectuat lucrări de construcţie şi renovare a întregului imobil, toate investiţiile fiind făcute cu acordul reclamantului. Faptul că înţelegerea dintre părţi nu a fost aceea de plată a unei sume de bani, apreciază că rezultă din însuşi faptul că între părţi nu s-a încheiat un singur contract, ci iniţial s-a încheiat un contract de întreţinere, modificat prin actul adiţional încheiat ulterior, în aceeaşi zi. De asemenea, reclamantul cunoştea faptul că pârâţii nu dispun de veniturile necesare plăţii sumei de 300 euro/lunar, însă au fost nevoiţi să semneze actul adiţional, respectându-şi atât obligaţia de întreţinere cât şi obligaţia pecuniară – ultima pe timp de 9 luni.
În drept, pârâţii au invocat prevederile art.1075, 1021 Cod civil, art.274 Cod civil.
Prin sentinţa civilă nr.3823/28.02.2012 s-a admis acţiunea civilă formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâţii, s-a dispus rezoluţiunea contractului de întreţinere încheiat între reclamant şi pârâţi la data de 25.08.2010 la BNP Ş.M., conform încheierii de autentificare nr. 836/25.08.2010 şi a actului adiţional la contractul de întreţinere din data de 25.08.2010 autentificat prin încheierea nr. 837/25.08.2010.
S-a dispus radierea încheierii de intabulare nr. 24548/30.08.2010 din CF 81339 Alba Iulia, nr. top. 868/1 teren intravilan construibil în suprafaţă de 207 mp şi CAD: C1 top. 868/1 construcţie, efectuate în baza contractului de întreţinere anterior menţionat şi revenirea la situaţia anterioară de CF.
S-a respins cererea reconvenţională formulată de pârâţii reclamanţi.
În temeiul art. 54 alin. 2 din Legea nr.7/1996 s-a dispus transmiterea sentinţei, în termen de 3 zile, de la rămânerea acesteia definitivă şi irevocabilă, la OCPI A. Birou CF.
În temeiul art. 771 alin. 6 din Codul Fiscal, s-a dispus comunicarea hotărârii către Administraţia Finanţelor Publice Alba Iulia în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă.
În temeiul art. art. 18 din OUG nr.51/2008 au fost obligaţi pârâţii reclamanţi, la rămânerea irevocabilă a sentinţei, la plata către Statul Român, respectiv Primăriei municipiului Alba Iulia prin Direcţia Impozite şi Taxe Locale a sumei de 5259,65 lei reprezentând taxa judiciară de timbru, ajutorul public judiciar de care reclamantul a fost scutit prin încheiere din data de 30.05.2012, urmând ca un exemplar din hotărâre să fie comunicată Primăriei municipiului A.I.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut şi motivat următoarele:
În ceea ce priveşte acţiunea principală instanţa a reţinut că prin contractul de întreţinere autentificat sub nr. 836/25.08.2010 de către BNP Ş. M., reclamantul a transmis în patrimoniul pârâţilor nuda proprietate asupra construcţiilor şi terenului intravilan înscrise în CF 81339 a localităţii A.I. nr. crt. A1, nr. top. 868/1 cu suprafaţa de 207 mp., situate administrativ în A.I., P-ţa I.M., nr…, jud. A. , în cotă de 1/1 părţi, contra obligaţiei pârâţilor, ca începând cu data semnării contractului, să-l întreţină şi îngrijească pe reclamant cu alimente, îmbrăcăminte, încălţăminte, încălzit, iluminat, spălat, medic şi medicamente în caz de nevoie, în general cu toate cele necesare traiului, pe toată durata vieţii, iar la deces să-i înmormânteze conform obiceiurilor creştine străbune. Reclamantul prin acest contract şi-a rezervat dreptul de uzufruct asupra imobilului din litigiu, transmiţând pârâţilor doar nuda proprietate. Prin actul adiţional autentificat sub nr. 837/25.08.2010 de către BNP Ş.M. la contractul de întreţinere autentificat sub nr. 836/25.08.2010 de către acelaşi birou notarial, părţile au convenit ca întreţinerea să se acorde în bani în sumă de 300 de euro lunar plătibili până la data de 25 a lunii în curs.
Având în vedere conţinutul contractului autentificat sub nr. 836/25.08.2010 de către BNP Ş.M., şi actul adiţional autentificat sub nr. 837/25.08.2010 de către BNP Ş.M., instanţa a reţinut că, în intenţia reală, internă, a părţilor clauza stabilită de părţi în cadrul acestuia, care prevede obligaţia pârâţilor, ca începând cu data semnării contractului, să-l întreţină şi îngrijească pe reclamant cu toate cele necesare traiului, pe toată durata vieţii, iar la deces să-l înmormânteze în mod cinstit şi conform datinilor, obligaţie care a fost modificată cu obligaţia de plăti lunar în schimbul întreţinerii suma de 300 de euro lunar, este una esenţială şi determinantă în cadrul formării acestuia, constituind cauza principală a prefigurării mentale atât în ceea ce priveşte transmiterea de către reclamant a imobilului din cauză cât şi, în egală măsură, asupra însuşirilor contraprestaţiei principale a pârâţilor, aceştia urmărind, ca şi scop mediat (motiv determinant) al încheierii contractului, dată fiind şi vârsta înaintată a acestuia, să-şi asigure îngrijirea şi întreţinerea efectivă cu toate cele necesare traiului.
Prin urmare, în cazul nerespectării acestei clauze determinante la încheierea contractului, ca urmare a neexecutării culpabile din partea pârâţilor a obligaţiei de a acorda întreţinerea în bani în condiţiile prevăzute în contract, respectiv a plăţii sumei de 300 euro lunar, se poate solicita, având în vedere că acest contract este cu executare uno ictu, rezoluţiunea contractului de întreţinere în condiţiile art. 1020 – 1021 Cod civil, aplicabile convenţiilor în general şi nicidecum cele speciale aplicabile contractului de rentă viageră.
Pentru a putea dispune rezoluţiunea judiciară a unui contract de întreţinere instanţa fondului a reţinut că trebuie îndeplinite două condiţii cumulative, şi anume: una dintre părţi să nu-şi fi executat obligaţiile ce-i revin iar neexecutarea să fi fost imputabilă părţii care nu şi-a îndeplinit obligaţia.
Din interogatoriul administrat pârâţilor, instanţa a reţinut că, începând cu luna iunie 2011 şi până în prezent pârâţii nu şi-au respectat obligaţia contractuală de a plăti reclamantului în contul întreţinerii suma de 300 de euro lunar.
Astfel, faţă de cele de mai sus, instanţa a reţinut că, reclamantul a reuşit să probeze neexecutarea culpabilă din partea pârâţilor a obligaţiilor ce decurg din contractul de întreţinere încheiat la data de 25.08.2010, prin neasigurarea întreţinerii acestuia cu suma de 300 euro lunar, motiv pentru care se constată că neîndeplinirea obligaţiilor de către pârâţi, a obligaţiei esenţiale şi determinante în cauză, lipseşte de suport obligaţia reciprocă şi interdependentă a reclamantului de a transmite nuda proprietate asupra imobilului situat administrativ în A.I., str. P-ţa I.M., nr….
În ceea ce priveşte cererea reconvenţională formulată de pârâţi, instanţa a arătat că în ceea ce priveşte condiţiile de validitate ale contractului de întreţinere acestea sunt identice cu cele a le contractului de vânzare cumpărare, cu singura deosebire că obiectul obligaţiei întreţinătorului constă în principal în prestarea întreţinerii şi nu în plata unui preţ. Deşi acest tip de contract la momentul încheierii acestuia nu beneficia de o reglementare juridică specială, încadrându-se în categoria contractelor nenumite, îi sunt aplicabile regulile generale în materie de contractelor.
S-a apreciat că nu se poate reţine de către instanţă că actul adiţional la contractul de întreţinere din data de 25.08.2010 autentificat prin încheierea nr. 837/25.08.2010 este lovit de nulitate absolută în considerarea argumentelor arătate de pârâţi potrivit cărora obligaţia de întreţinere se execută în natură iar obligaţia „de a face” nu poate fi înlocuită cu obligaţia „de a da”, această obligaţie periodică contravenind caracterului de executare zilnică a obligaţiei de întreţinere.
Instanţa arată că de principiu obligaţia de întreţinere trebuie executată în natură însă nimic nu împiedică părţile ca, în temeiul libertăţii contractuale, să convină pe parcursul executării contractului transformarea întreţinerii într-o obligaţie de a plăti la anumite termene o sumă de bani egală cu valoarea întreţinerii (a se vedea în acest sens deciziile Tribunalului Suprem nr. 183/1971, publicată în C.D. 1971, p. 63, decizia 576/1978 publicată în C.D. 1979, p. 70, decizia nr. 1791/1985 în C. D. 1985, p. 43-45 )
În doctrina juridică şi practica judiciară s-a cristalizat punctul de vedere potrivit căruia dacă obligaţia de întreţinere stabilită iniţial în natură a fost transformată convenţional în obligaţia de a plăti periodic o sumă de bani, pentru noua obligaţie de a plăti viager o sumă de bani periodică vor fi aplicabile nu regulile special prevăzute pentru contractul de rentă viageră, ci regulile care guvernează obligaţiile civile. (a se vedea în acest sens decizia Tribunalului Suprem nr. 316/1987, publicată în C.D. 1987, p.56-60).
Instanţa a constatat că prin actul adiţional autentificat sub nr. 837/25.08.2010 de către BNP Ş.M. la contractul de întreţinere autentificat sub nr.836/25.08.2010 de către de către acelaşi birou notarial, părţile au convenit ca întreţinerea să se acorde în bani în sumă de 300 de euro lunar plătibili până la data de 25 a lunii în curs, prin urmare se reţine că acest act adiţional reprezintă voinţa părţilor liber exprimată în faţa notarului public, convenţia fiind legal încheiată şi respectă condiţiile de validitate prevăzute de art.948 şi următoarele Cod civil.
De asemenea prin prisma probelor administrate în cauză, în speţă înscrisurile de la filele …, instanţa nu a putut reţine faptul că pârâţii reclamanţi la momentul încheierii actului adiţional la contractul de întreţinere din data de 25.08.2010 autentificat prin încheierea nr.837/25.08.2010 nu au fost de acord cu asumarea unei obligaţii de plată a unei sume de bani atâta timp cât reiese fără putinţă de tăgadă această asumare liberă a obligaţiei de plată a sumei de 300 de euro lunar în contul întreţinerii datorate reclamantului.
S-a apreciat că nu are nici o relevanţă în soluţionarea cauzei sub aspectul invocării nulităţii absolute a actului adiţional la contractul de întreţinere din data de 25.08.2010 autentificat prin încheierea nr. 837/25.08.2010, aspectele invocate de către pârâţii reclamanţi potrivit cărora aceştia au fost constrânşi să semneze actul adiţional la contractul de contractul de întreţinere din data de 25.08.2010, autentificat prin încheierea nr. 837/25.08.2010 raportat la împrejurarea că pârâţii începând cu anul 2008 au efectuat lucrări necesare la imobilul în litigiu, iar la momentul când s-a încheiat actul adiţional pârâţii nu puteau să refuze semnarea acestuia motivat de faptul că riscau să fie evacuaţi din imobil iar la acel moment nu deţineau o altă locuinţă, întrucât apartamentul pe care aceştia îl deţinuseră în proprietate fusese vândut pentru amenajarea imobilului în litigiu.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând schimbarea în parte a acesteia în sensul respingerii acţiunii principale şi admiterii acţiunii reconvenţionale.
Prin decizia civilă 75/A/2013, Tribunalul Alba a admis apelul declarat de pârâţi împotriva sentinţei civile nr. 3822/2012, pronunţată de Judecătoria Alba Iulia în dosar nr.807/176/2012, a schimbat în parte sentinţa apelată sub aspectul soluţionării acţiunii principale şi rejudecând în aceste limite, a respins acţiunea formulată de reclamant.A înlăturat obligaţia de plată a sumei de 5259,65 lei , stabilită în sarcina pârâţilor şi în favoarea Statului Român, cu titlu de taxă judiciară de timbru.
A obligat intimatul B.M. la plata către stat a sumei de 3436 lei, cu titlu de cheltuieli pentru care apelanţii au beneficiat de scutire prin încuviinţarea ajutorului public.
A menţinut în rest dispoziţiile sentinţei apelate.
Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut şi motivat următoarele:
Instanţa de fond a reţinut în mod greşit că obligaţia esenţială şi determinantă a contractului de întreţinere este aceea a achitării de către apelanţi a sumei de 300 euro lunar în favoarea intimatului, întrucât obligaţiile asumate de pârâţi în cadrul contractului de întreţinere au fost acelea de a îngriji şi întreţine reclamantul cu alimente, îmbrăcăminte, încălţăminte, încălzit şi iluminat, spălat, medic şi medicamente în caz de nevoie, pe toată durata vieţii acestuia, astfel cu rezultă din cuprinsul contractului de întreţinere autentificat sub nr. 836/2010.
Este adevărat că la aceeaşi dată la care a fost încheiat contractul de întreţinere, părţile au încheiat şi un act adiţional al acestuia, potrivit căruia, primitorii bunului urmau să achite transmiţătorului şi suma de 300 euro lunar. În actul adiţional s-a stipulat că suma de 300 euro urma a fi achitată „în contul întreţinerii”, dar şi împrejurarea că „actul adiţional completează prevederile Contractului de întreţinere”, aşa încât obligaţia de plată nu excludea obligaţia de întreţinere, potrivit voinţei părţilor.
În acest context, instanţa de apel a apreciat că actul adiţional la contractul de întreţinere autentificat sub nr.837/2010, are natura juridică a contractului de rentă viageră, în sensul dispoziţiilor art.1639 Cod civil, obligaţia de plată a rentei fiind de esenţa acestui contract.
De aceea, s-a apreciat că rezilierea contractului de întreţinere pentru neexecutarea unei alte obligaţii decât obligaţia de întreţinere (respectiv obligaţia de plată a rentei viagere) este greşită şi a fost înlăturată.
Prin excepţie de la regula instituită de dispoziţiile art. 1020-1021 Cod civil, credirentierul – în speţă reclamantul – nu poate solicita rezoluţiunea contractului pentru neexecutarea obligaţiei de plată a rentei, ci are la îndemână numai calea executării silite a patrimoniului debirentierilor, pentru realizarea sumei suficiente în vederea asigurării plăţii regulate a rentei.
De aceea, tribunalul a apreciat că rezoluţiunea actului adiţional – în realitate a convenţiei de rentă viageră – a fost dispusă cu încălcarea dispoziţiilor art. 1647 Cod civil.
Criticile formulate de apelanţi privitoare la nulitatea absolută a actului adiţional, au fost înlăturate ca nefondate, întrucât apelanţii au semnat actul adiţional în faţa notarului public, în mod liber; susţinerile în sensul că „au fost constrânşi de împrejurarea de fapt a lipsei unei alte locuinţe”, chiar dacă sunt reale, sunt consecinţa propriilor decizii anterioare, iar propria culpă nu poate fi invocată drept temei al nulităţii absolute.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, apelul pârâţilor a fost admis, cu consecinţa modificării în parte a sentinţei apelate în ceea ce priveşte soluţionarea acţiunii principale, în sensul celor mai sus expuse, fiind înlăturată din sarcina pârâţilor obligaţia de plată a sumei de 5259,65 lei reprezentând taxa judiciară de care a fost scutit reclamantul. Această sumă a rămas în sarcina statului, conform art. 19 alin. 1 din O.U.G. nr.51/2008.
În temeiul art.18 din acelaşi act normativ suma de 3436 lei reprezentând taxă judiciară de timbru de care au fost scutiţi apelanţii, a fost pusă în sarcina intimatului.
Împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs ambele părţi.
În expunerea criticilor formulate de reclamant, întemeiate pe disp. art. 304 pct. 8 şi 9 Cod procedură civilă, se arată în esenţă următoarele:
– nelegal instanţa de apel a considerat că în cauză nu sunt aplicabile disp. art.1020 Cod civil. Actul adiţional nu are natura juridică şi nu poate fi calificat ca un contract de rentă viageră supus disp. art. 1630 şi urm. Cod civil. Actul adiţional nu completează prevederile contractului de întreţinere, întrucât nu reiese de nicăieri că obligaţiile cuprinse în actul iniţial ar rămâne mai departe valabile. Prin consimţământul părţilor, vechea obligaţie de „a face” a fost convertită într-o nouă obligaţie de „a da”. Părţile nu au prestat niciodată obligaţia de „a face”.
– Nu poate fi calificat actul dedus judecăţii ca având natura juridică a unui contract de rentă viageră, întrucât caracterele celor două contracte sunt distincte.
– În cazul convertirii obligaţiei de întreţinere nu se schimbă natura juridică a actului într-un contract de rentă viageră, nefiind aplicabile regulile specifice prevăzute pentru contractul de rentă viageră, ci regulile generale ce guvernează obligaţiile civile.
În expunerea criticilor întemeiate pe dispoziţiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, pârâţii B.A.Ş. şi C. au arătat în esenţă următoarele:
– obligaţia asumată prin actul adiţional nu exclude obligaţia de întreţinere asumată iniţial întrucât în cuprinsul actului se arată că „prezentul act adiţional completează prevederile contractului de întreţinere autentificat sub nr. 836/25.08.2010”.
– Actul adiţional este lovit de nulitate absolută.
Este de esenţa întreţinerii executarea prin prestaţie în natură. Obligaţia de întreţinere nu se poate executa prin plata unei sume de bani, aspect ce rezultă din interpretarea disp. art. 1021-1075 Cod civil.
Potrivit acestui text legal, doar în situaţia în care debitorul nu-şi mai poate executa obligaţia de „a face” , aceasta poate fi înlocuită cu obligaţia de „a da” o sumă de bani, iar nu prin stabilirea unei astfel de obligaţii băneşti prin contractul de întreţinere iniţial.
Actul adiţional nu are caracterul unui contract de rentă viageră, având în vedere că în acesta se menţionează că este parte integrantă din contractul de întreţinere încheiat între părţi. Actul adiţional a dat naştere unei obligaţii periodice ce contravine caracterului de executare zilnică a obligaţiei de întreţinere.
– Greşit s-a reţinut că părţile dintr-un contract de întreţinere pot oricând să transforme obligaţia de întreţinere în natură în plata unei sume de bani. Actul adiţional, potrivit menţiunilor din act, completează contractul de întreţinere, deci nu-l modifică, rămânând în fiinţă atât obligaţia de întreţinere în natură şi adăugându-se obligaţia de plată a sumei de 300 Euro, fapt ce încalcă prevederile art. 1021, 1075 Cod civil.
Recurenţii pârâţi nu au fost iniţial de acord cu asumarea unei obligaţii de plată a unei sume de bani întrucât între părţi nu a existat o astfel de înţelegere. Faptul că înţelegerea dintre părţi nu a fost aceea de plată a unei sume de bani rezultă din însuşi faptul că între părţi nu s-a încheiat un singur contract în care se stipulează toate drepturile şi obligaţiile părţilor, ci iniţial s-a încheiat contractul de întreţinere, iar ulterior dar în aceeaşi zi, actul adiţional la acest contract.
Recurenţii mai arată că au fost nevoiţi să semneze actul adiţional şi şi-au respectat atât obligaţia de întreţinere cât şi obligaţia pecuniară timp de 9 luni, însă ulterior veniturile nu le-au mai permis să plătească cele 300 Euro, dar au prestat în continuare întreţinere.
Prin întâmpinare, reclamantul a solicitat respingerea recursului declarat de către pârâţi.
Pârâţii, prin întâmpinare au solicitat respingerea recursului declarat de către reclamant.
Prin decizia civilă nr. 194/2014, Curtea de Apel Alba Iulia a respins ambele recursuri.
În considerentele acestei decizii s-au reţinut următoarele:
Între părţi, la data de 25 august 2010 s-a încheiat contractul de întreţinere autentificat sub nr. 836/2010 prin care reclamantul B.M. a transmis pârâţilor cota întreagă de proprietate de 1/1 părţi teren şi construcţii din imobilul înscris în CF 81339 a localităţii Alba Iulia iar pârâţii şi-au asumat obligaţia ca începând cu ziua încheierii contractului „să îngrijească şi să întreţină transmiţătorul de bunuri cu alimente, îmbrăcăminte, încălzit, iluminat, spălat, medic şi medicamente în caz de nevoie, cu un cuvânt toate cele necesare traiului pe toată durata vieţii, pentru un trai normal. iar la deces să îl înmormânteze conform obiceiurilor străbune”. Transmiţătorul de bunuri şi-a păstrat dreptul de uzufruct viager asupra imobilului transmis şi a cerut ca acest drept împreună cu obligaţia de întreţinere a primitorului de bunuri să se întabuleze în cartea funciară în favoarea lui.
La aceeaşi dată, sub nr. 837/25 august 2010, emis de acelaşi notar public, părţile au încheiat un act adiţional la contractul de întreţinere autentificat sub nr. 836 din 25 august 2010 prin care se stipulează expres că între transmiţătorul de bunuri B.M. şi primitorii de bunuri B.A.Ş. şi B.A.C. născută A. a intervenit următoarea convenţie privind executarea obligaţiei de întreţinere din actul de întreţinere : „În contul întreţinerii, primitorii de bunuri vor achita transmiţătorului de bunuri suma de 300 Euro în fiecare lună, până în ziua de 25 a lunii în curs.
De asemenea, se arată expres în cuprinsul actului adiţional că acesta completează prevederile contractului de întreţinere, în rest toate celelalte clauze ale contractului rămân neschimbate.
Din cuprinsul acestui act adiţional încheiat de părţi, imediat după încheierea contractului de întreţinere, rezultă natura juridică a acestuia, asupra căruia părţile au păreri diferite, la fel şi instanţele de fond.
Prima instanţă, în acord cu susţinerile reclamantului, transmiţător de bunuri, a reţinut că prin actul adiţional s-a modificat obligaţia de întreţinere cu obligaţia de a plăti lunar suma de 300 Euro, iar în cazul nerespectării acestei clauze, de a acorda întreţinere în bani în condiţiile precizate în contract, se poate solicita rezoluţiunea contractului de întreţinere în condiţiile art. 1020-1021 Cod civil, aplicabile convenţiilor în general.
Instanţa de apel a reţinut că obligaţia de plată a sumei de 300 Euro nu exclude obligaţia de întreţinere, iar actul adiţional are natura juridică a contractului de rentă viageră, în sensul dispoziţiilor art. 1639 Cod civil, şi astfel, reclamantul nu poate solicita rezoluţiunea contractului, ci are la îndemână numai calea executării silite a patrimoniului debirentierilor.
Curtea a apreciat că nu poate împărtăşi punctul de vedere al primei instanţe întrucât transformarea în bani a obligaţiei de întreţinere prin consimţământul părţilor sa la cererea debitorului sau creditorului întreţinerii prin hotărârea instanţei poate avea loc numai în caz de neexecutare a obligaţiei de întreţinere, în cazul existenţei unei culpe sau fără culpa vreunei părţi.
Doar în această situaţie, de neexecutare a obligaţiei de întreţinere, are loc transformarea în bani a obligaţiei de întreţinere, aplicându-se, în continuare, regulile generale (art.1021 Cod civil).
În speţă, părţile prin actul adiţional au modificat clauzele contractului de întreţinere încheiat în aceeaşi zi, arătând expres că modifică executarea obligaţiei de întreţinere, în locul acesteia achitându-se suma de bani stipulată.
Astfel, potrivit principiului libertăţii contractuale, a autonomiei de voinţă, părţile contractante au modificat obligaţia de întreţinere, de a face – şi au înlocuit-o cu o obligaţia de a da, periodic, o sumă de bani.
Novaţia este de două feluri : obiectivă şi subiectivă.
Novaţia obiectivă se produce între creditorul iniţial, dar în raportul obligaţional se schimbă obiectul sau cauza acestuia.
Efectul principal al novaţiei este acela de a schimba vechea obligaţie şi înlocuirea ei cu o obligaţie nouă. Între părţi s-a născut astfel un nou raport juridic obligaţional, de rentă viageră.
Debirentierii au şi executat această obligaţie asumată aşa cum au arătat chiar părţile şi reţinut instanţele de fond.
Curtea nu a primit nici susţinerile recurenţilor pârâţi în sensul că au executat atât obligaţia de întreţinere cât şi cea de plată a sumei de bani întrucât, pe de o parte, acest aspect nu este confirmat de reclamant, iar pe de altă parte, nu este reţinut ca şi stare de fapt nici de către instanţele de fond.
S-a constatat că instanţa de apel corect a reţinut natura juridică a actului adiţional la contractul de întreţinere, ca având natura juridică a rentei viagere în sensul disp. art. 1639 Cod civil.
Însă greşit a reţinut că aceasta nu excludea obligaţia de întreţinere, interpretând greşit clauza din actul adiţional care se referă la completarea contractului de întreţinere, considerentele sub acest aspect urmând a fi înlocuite de considerentele instanţei de recurs.
Aşa cum s-a arătat în cele ce preced, prin novaţie, părţile au transformat obligaţia de întreţinere într-o obligaţie de a plăti periodic o sumă de bani, vechea obligaţie de întreţinere stingându-se, arătându-se expres în cuprinsul actului adiţional că a intervenit modificarea executării obligaţiei de întreţinere.
Clauza din actul adiţional privitoare la completarea contractului de întreţinere, este evident că priveşte contractul în general cu excepţia modificărilor intervenite, privitoare la executarea obligaţiei de întreţinere şi care este exclusiv cea prevăzută în actul adiţional.
S-a apreciat că nu pot fi primite nici susţinerile recurenţilor pârâţi în sensul că au fost constrânşi să semneze actul adiţional, întrucât aceştia şi-au executat o perioadă de timp obligaţia asumată. Sub acest aspect, reţinerile instanţei de fond sunt corecte.
Faţă de cele reţinute mai sus, s-a apreciat că instanţa de apel corect a înlăturat dispoziţia de reziliere a contractului de întreţinere, urmând ca o nouă obligaţie asumată să fie executată conform regulilor ce o reglementează, respectiv 1639 şi urm. Cod civil de la 1868.
Pentru considerentele expuse, Curtea, în temeiul disp. art. 312 Cod procedură civilă, a respins ambele recursuri, reţinând că decizia atacată este legală, considerentele fiind parţial înlocuite şi completate de cele mai sus arătate.
