Decizia civilă nr.1208/3.12.2012
Dosar nr. 6328/288/2011
Drept Civil. Recurs
Excepţia autorităţii de lucru judecat
Principiul puterii lucrului judecat, rezultând din art. 1201 cod civil, împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi purtat între aceleaşi părţi, chiar cu poziţia procesuală inversată, ci şi contrazicerile dintre două hotărâri judecătoreşti, în sensul că drepturile recunoscute unei părţi printr-o hotărâre judecătorească definitivă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre posterioară, pronunţată într-un alt proces.
Principiul puterii lucrului judecat, rezultând din art. 1201 cod civil, împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi purtat între aceleaşi părţi, chiar cu poziţia procesuală inversată, ci şi contrazicerile dintre două hotărâri judecătoreşti, în sensul că drepturile recunoscute unei părţi printr-o hotărâre judecătorească definitivă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre posterioară, pronunţată într-un alt proces.
În doctrină se precizează că puterea lucrului judecat are un aspect pozitiv pentru partea care a câştigat procesul, în sensul că se poate prevala de dreptul recunoscut prin hotărârea definitivă într-o nouă judecată, fără ca această instanţă să mai poată lua în discuţie existenţa dreptului şi un aspect negativ pentru partea care a pierdut procesul, întrucât nu mai poate repune în discuţie dreptul său într-un alt litigiu.
În doctrină se precizează că puterea lucrului judecat are un aspect pozitiv pentru partea care a câştigat procesul, în sensul că se poate prevala de dreptul recunoscut prin hotărârea definitivă într-o nouă judecată, fără ca această instanţă să mai poată lua în discuţie existenţa dreptului şi un aspect negativ pentru partea care a pierdut procesul, întrucât nu mai poate repune în discuţie dreptul său într-un alt litigiu.
Art. 1202 cod civil instituie prezumţia legală a puterii lucrului judecat şi prevede faptul că aceasta scuteşte de orice dovadă pe cel în favoarea căreia operează şi, totodată, nu este admisibilă nici o dovadă în contra prezumţiei.
Art. 1202 cod civil instituie prezumţia legală a puterii lucrului judecat şi prevede faptul că aceasta scuteşte de orice dovadă pe cel în favoarea căreia operează şi, totodată, nu este admisibilă nici o dovadă în contra prezumţiei.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Rm. Vâlcea la data de 11.05.2011 reclamanta BM a chemat în judecată pe pârâţii FE şi BD, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să constate caracterul simulat al contractului de credit bancar nr. 741/19.08.2004, încheiat între părţile acestui litigiu, pe de o parte, şi BCR, pe de altă parte, în sensul că persoana împrumutată şi adevăratul beneficiar al creditului contractat este pârâta FE. Cu plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data contractării creditului în valoare de 4500 de euro, soţii BM şi BD erau afini (cuscri) cu pârâta FE, copii lor fiind căsătoriţi. În acea perioadă, pârâta FE i-a rugat să facă un credit la bancă, având nevoie urgentă de bani. Pârâta nu putea obţine un credit, întrucât locuia şi muncea în Italia. Cu acea ocazie, aceasta s-a angajat să garanteze împrumutul cu apartamentul său şi să plătească ea personal ratele la bancă până la restituirea integrală a împrumutului. Reclamanta a mai învederat că, fiind în relaţii bune şi dorind să o ajute, aceasta împreună cu soţul său au acceptat obţinerea creditului, astfel că la data de 19.08.2004 au încheiat contractul de credit în care soţul său, pârâtul BD, are calitatea de împrumutat, reclamanta, de coplătitor, iar pârâta, de girant cu ipotecă. Suma obţinută, de 4500 euro, a fost ridicată de la bancă de către pârâta FE, aceasta fiind împuternicită de BD pentru a-i administra contul curent, prin Convenţia de cont curent din 20.08.2004. Reclamanta a susţinut că pârâta a luat banii şi a beneficiat de ei cum a dorit, plătind de la bun început ratele, din august 2004 până în septembrie 2005. În luna septembrie 2005, relaţiile dintre copiii familiilor B şi F s-au deteriorat, aceştia despărţindu-se în fapt, situaţie în care pârâta a refuzat să mai plătească ratele, iar banca a trimis reclamantei şi soţului său notificare pentru plata ratelor. În final, după ce o parte din bani au fost plătiţi şi de soţii B, pârâta FE a achitat întreg debitul, după care a formulat cerere de chemare în judecată împotriva lui BD, pentru a-i restitui suma de 4280 euro plătiţi de aceasta către bancă. Reclamanta a mai arătat că plata ratelor de către pârâtă, de la început, din proprie iniţiativă, coroborat cu încheierea convenţiei de cont curent şi ridicarea banilor de către pârâtă, personal, precum şi folosirea banilor de aceasta, pentru a cumpăra o maşină pe numele fiicei sale, sunt dovezi ale caracterului simulat al contractului, în sensul că singurul şi adevăratul beneficiar al creditului contractat este pârâta FE. În speţă, e vorba de un mandat fără reprezentare, respectiv un mandat simulat prin interpunere de persoane.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1175 şi art. 1198 alin. 3 Cod civil.
Pârâta FE a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, invocând excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi puterea lucrului judecat.
În motivarea întâmpinării, pârâta a arătat că reclamanta nu este parte în contractul de împrumut, care s-a încheiat între numitul BD şi BCR Vâlcea, iar calitatea reclamantei şi a pârâtei de garanţi ai împrumutului nu le conferă calitatea de parte în contract. De asemenea, pârâta a susţinut că în cauză există putere de lucru judecat cu privire la soarta contractului, în sensul că, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, a fost respinsă cererea pârâtului BD, soţul reclamantei, având acelaşi obiect – declarare simulaţie contract de cont bancar.
Excepţia puterii de lucru judecat este apreciată de instanţă ca fiind o apărare de fond, urmând a fi analizată ca atare.
Analizând ansamblul probelor administrate în cauză, instanţa a reţinut următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 10345/15.12.2009 pronunţată de Judecătoria Rm. Vâlcea în dosar nr. 5158/288/2008, rămasă irevocabilă ca urmare a respingerii recursului prin dec. civ. nr. 862/R/14.09.2010 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, instanţa a respins ca neîntemeiată cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant BD în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă FE, având ca obiect acţiune în declararea simulaţiei contractului de credit nr. 741/19.08.2004.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a statuat că pârâtul-reclamant a contractat de la Banca Comercială Română un credit pentru nevoi personale, în sumă de 4500 euro, pe o perioadă de 120 de luni. Reclamanta-pârâtă a figurat în calitate de „girant cu ipotecă”.
În plus, reclamanta-pârâtă şi-a asumat şi calitatea de fidejusor, astfel încât, pe lângă calitatea sa de proprietar al bunului ipotecat, a produs creditului şi o garanţie personală.
Din adresa şi înscrisurile însoţitoare, emisă de BCR, reiese că întreaga sumă reprezentând creditul a fost ridicată de reclamanta-pârâtă, în baza unei împuterniciri exprese a pârâtului reclamant, la data de 28.08.2004.
De asemenea, din examinarea chitanţelor de plată a ratelor de împrumut, reiese că o parte din sumele de bani a fost plătită de reclamanta-pârâtă, iar o parte de pârâtul-reclamant.
Din probele administrate în cauză, instanţa a reţinut că, în realitate, destinaţia concretă a sumei de bani contractate a fost aceea de a cumpăra un autoturism copiilor părţilor, respectiv în vederea practicării taximetriei de către fiul pârâtului-reclamant. Creditul a fost contractat de pârâtul-reclamant deşi reclamanta pârâtă avea o condiţie materială bună, deoarece, în urma discuţiilor din familie, s-a dorit implicarea materială şi a familiei ginerelui, respectiv a pârâtului-reclamant şi a soţiei sale.
Aceste aspecte reies fără putinţă de tăgadă din declaraţiile martorelor audiate, care se coroborează cu alte înscrisuri, de valoare probatorie incontestabilă, precum întâmpinarea fiului pârâtului reclamant din dosarul 5667/2007 sau din declaraţiile date de aceeaşi persoană în cursul cercetărilor penale care l-au privit şi care s-au finalizat prin neînceperea urmăririi penale (fila 208 şi urm.).
Instanţa, concluzionând asupra situaţiei de fapt, a reţinut că pârâtul a fost cel care a contractat împrumutul, iar în consideraţia bunelor relaţii precum şi a unei situaţii juridice specifice, astfel cum declară martora CE, care au determinat imposibilitatea ipotecării propriului său apartament, reclamanta s-a obligat personal împreună cu pârâtul ca fidejusor renunţător la beneficii, aducând, totodată propriul apartament pentru a se înscrie garanţia reală pretinsă de bancă.
Instituţia de drept aplicabilă în viziunea susţinerilor pârâtului-reclamant este, în realitate, mandatul fără reprezentare. Într-adevăr, din moment ce pârâtul-reclamant pretinde că adevărata beneficiară a creditului era reclamanta-pârâtă, iar terţul nu cunoştea eventualitatea unei înţelegeri oculte, operaţiunea nu este simulaţia prin interpunere de persoană de drept comun, ci mandatul fără reprezentare: banca nu a ştiut că în drept contractează cu pârâtul-reclamant (mandatar ocult), iar în fapt, ea contractează cu reclamanta (mandant ocult) care să primească beneficiul asumat.
Cum şi mandatul fără reprezentare este tot o simulaţie prin interpunere de persoane, o formă specifică a acestei instituţii, acţiunea reconvenţională este, prin urmare, admisibilă.
Cu privire la temeinicia acţiunii în declararea simulaţiei, instanţa a apreciat că trebuia să se facă dovada certă a existenţei înţelegerii secrete dintre părţi, a actului ocult, esenţial în mecanismul simulaţiei.
Regula generală în dovedirea simulaţiei între părţile sale ori succesorii săi universali este proba cu înscrisul secret (contraînscrisul). În cauză nu există un asemenea înscris. Cu toate acestea, instanţa a acceptat proba testimonială, reţinând o imposibilitate morală de preconstituire a unui înscris având în vedere relaţiile apropiate dintre părţi, interpretând, in extenso, art. 1198 pct. 3 din C.civ.
Chiar şi în liberate deplină de probaţiune, pârâtul-reclamant nu a făcut dovada existenţei vreunei înţelegeri oculte cu reclamanta pârâtă. Dimpotrivă, din declaraţiile martorelor audiate reiese, împotriva celor menţionate de pârât în cererea sa, că reclamanta-pârâtă nu a avut niciodată nevoie de bani pentru a justifica un pretins împrumut.
Mai mult, instanţa a reţinut că susţinerea reclamantei-pârâte în sensul efectuării plăţii pentru înlăturarea riscului de a pierde apartamentul este justificată în concret.
În consecinţă, instanţa a reţinut că beneficiarul împrumutului a fost pârâtul reclamant, neexistând în cauză nici o înţelegere secretă între părţi cu privire la adevăratul beneficiar al creditului contractat.
Chiar dacă, ulterior, suma împrumutată a fost folosită pentru achiziţionarea unui autoturism copiilor părţilor, acest aspect nu are nici o relevanţă în cauză, deoarece destinaţia concretă a sumei de bani nu are relevanţă în raportul juridic dedus judecăţii între împrumutător, împrumutat şi garant.
Pentru aceste considerente, cererea reconvenţională având ca obiect acţiune în declararea simulaţiei a fost respinsă, ca neîntemeiată.
În prezenta cauză, instanţa a constata că obiectul şi cauza litigiului dedus judecăţii, precum şi motivele invocate de reclamanta BM cu privire la caracterul simulat al contractului de credit, sunt identice cu cele ale litigiului care a făcut obiectul dosarului nr. 5158/288/2008, soluţionat prin sentinţa civilă nr. 10345/15.12.2009, mai sus menţionată.
Cum în dosarul nr. 5158/288/2008 părţi au fost doar pârâtul BD şi pârâta FE, iar în prezenta cauză reclamantă este BM, soţia pârâtului BD, reclamanta nefiind parte în litigiul anterior soluţionat, instanţa nu poate reţine ca fiind intervenită autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 10345/15.12.2009, nefiind îndeplinită condiţia identităţii de părţi.
Ceea ce reţine însă instanţa este puterea de lucru judecat a acestei sentinţe civile, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 1200 pct. 4 şi art. 1202 alin. 2 Cod civil, puterea de lucru judecat fiind acea manifestare procesuală a autorităţii de lucru judecat ce constituie prezumţia, mijlocul de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părţi.
Sentinţa civilă nr. 10345/15.12.2009 se impune cu putere de lucru judecat în prezenta cauză, iar prin efectul său pozitiv demonstrează modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a se statua diferit.
Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
Principiul autorităţii de lucru corespunde necesităţii de stabilitate juridică şi ordine socială, fiind interzisă readucerea în faţa instanţelor a chestiunii litigioase deja rezolvate. Această reglementare a autorităţii de lucru judecat în forma prezumţiei vine să asigure evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătoreşti.
Cum, potrivit art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin.(2) C.civ., în relaţia dintre părţi, această prezumţie are caracter absolut, înseamnă că nu se poate introduce o nouă acţiune în cadrul căreia să se pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătoreşte anterior.
Or, prin introducerea acestei noi cereri de chemare în judecată, având ca obiect constatarea caracterului simulat al contractului de credit asupra căruia instanţa a statuat deja anterior, reclamanta tinde să lipsească de efectele juridice ale lucrului judecat hotărârea anterioară, prin care s-a stabilit irevocabil că nu a existat o simulaţie a contractului, că nu a existat o înţelegere secretă între părţi cu privire la adevăratul beneficiar al creditului contractat.
Având în vedere că prin sentinţa civilă nr. 10345/15.12.2009 s-a statuat irevocabil, în urma analizării probelor administrate în cauză (declaraţii de martori şi înscrisuri), că respectivul contract de credit încheiat între părţile acestui litigiu, pe de o parte, şi Banca Comercială Română, pe de altă parte, nu a fost un contract simulat şi că adevăratul beneficiar al creditului a fost pârâtul BD, solicitarea reclamantei în prezenta cauză a aceluiaşi lucru, constatarea caracterului simulat al contractului, pentru aceleaşi motive, aduce atingere puterii de lucru judecat.
Singura probă ce poate fi administrată în prezenta cauză este proba cu înscrisuri, reprezentate de cuprinsul dosarului nr. 5158/288/2008, administrarea oricăror alte probe solicitate de părţi în cauză, testimonială şi interogatoriu, fiind de natură să creeze riscul stabilirii unei situaţii de fapt diferite decât cea anterior stabilită de instanţă şi, pe cale de consecinţă, riscul pronunţării unei hotărâri diferite, lucru care, astfel cum am arătat mai sus, este împiedicat de prezumţia absolută de lucru judecat.
Pentru aceste considerente, reţinând că s-a făcut dovada că nu a existat caracterul simulat al contractului de credit şi că persoana împrumutată şi adevăratul beneficiar al creditului nu este pârâta FE, cererea reclamantei a fost respinsă, ca neîntemeiată.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, constatând că reclamanta este partea care a căzut în pretenţii, instanţa a fost obligată aceasta la plata către pârâta FE a sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanţei nr. 41/24.06.2011 depusă la fila 45 dosar.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti pronunţată de Judecătoria Rm.Vâlcea, a declarat recurs în termenul legal, reclamanta considerând că soluţia pronunţată este nelegală.
Consideră recurenta că motivarea instanţei este contradictorie întrucât pe de o parte, a reţinut că nu există autoritate de lucru judecat, iar pe de altă parte, îşi întemeiază soluţia pe disp. art. 1200 pct.4(care vizează autoritatea de lucru judecat) şi art. 1202 al.2 cod civil, care vizează prezumţia legală a autorităţii de lucru judecat.După cum chiar instanţa a reţinut, în speţă nu operează această prezumţie legală, nefiind îndeplinită condiţia identităţii de părţi.
În consecinţă apreciază că nu îi poate fi opozabilă sentinţa anterioară şi ca atare, această putere este numai relativă, nefiind în prezenţa unei prezumţii legale ce nu poate fi răsturnată prin nici o dovadă.
În fine, recurenta apreciază că în mod greşit instanţa nu i-a permis să-şi dovedească acţiunea cu orice mijloc de probă restrângându-i probatoriul la înscrisuri şi în mod nelegal şi-a întemeiat hotărârea pe existenţa unei sentinţe anterioare, astfel că, practic, nu a cercetat fondul cauzei impunându-se casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Intimata nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare.
Analizând recursul formulat, Tribunalul a reţinut că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 1201 cod civil elementele autorităţii de lucru judecat cuprind identitatea de obiect, identitatea de cauză şi identitatea de persoane.
Pentru a exista autoritate de lucru judecat este necesar ca cele două cereri, între aceleaşi părţi şi în aceeaşi calitate, să aibă acelaşi obiect şi aceeaşi cauză. Prin obiect se înţelege beneficiul juridic ce se reclamă sau scopul imediat ce se urmăreşte, în ambele procese, prin acţiune sau pe cale de excepţie şi care trebuie să fie unul şi acelaşi.
În speţă, în mod corect, instanţa de fond a reţinut că în cauză nu există autoritate de lucru judecat, nefiind îndeplinită tripla identitate de obiect, cauză şi părţi, respectiv faptul că în cauza anterioară a figurat ca reclamant BD în timp ce în cauza de faţă reclamantă este soţia acestuia BM, pârâta fiind aceeaşi.
Însă constatând că obiectul şi cauza acţiunii de faţă, precum şi motivele invocate de reclamanta recurentă cu privire la caracterul simulat al contractului de credit sunt identice cu cele din cauza ce a făcut obiectul dosarului5158/288/2008 , pronunţându-se sentinţa civilă 10345/15.12.2009, a reţinut în mod corect , în temeiul art. 1202 al.2 cod civil că cele statuate în această hotărâre judecătorească au intrat în puterea lucrului judecat şi nu mai pot fi contrazise.
De asemenea, în mod corect a procedat prima instanţă când a respins probatoriul solicitat de reclamanta recurentă în condiţiile în care, potrivit art. 1202 al.2 cod civil, nici o probă nu poate fi primită în contra prezumţiei legale a puterii lucrului judecat.
Ca atare, motivarea instanţei de fond nu este nicidecum contradictorie ci corect argumentată cu respectarea legii şi a principiilor de drept, motiv pentru care recursul a fost găsit nefondat.
