Prin actiunea înregistrata la Judecatoria Sibiu, reclamanta A O R Sibiu a solicitat ,în contradictoriu cu pârâtele SC „F” SA Brasov si SC „P”SRL Sibiu, ca prin sentinta ce se va pronunta:
– sa se constate nulitatea absoluta a contractului de vânzare cumparare nr. 639/12.02.2004 încheiat între pârâta SC „F” SA, ca vânzator si pârâta SC „P” SRL, ca si cumparator, având ca obiect imobilul înscris în CF 15162 Sibiu top. 157/1/II, 158/1/II situat în Sibiu, str. Piata Mare nr. 10, autentificat la Biroul Notarului Public U pentru încalcarea dispozitiilor imperative ale OUG nr. 94/29.06.2000;
– sa se constate nulitatea absoluta a încheierii de întabulare nr. 2287/3.03.2004 din CF 15162 Sibiu, data fiind nulitatea titlului si sa se dispuna restabilirea situatiei anterioare de CF;
– cu cheltuieli de judecata.
În fapt, s-a motivat ca spatiul comercial (farmacie) a fost proprietatea reclamantei, dobândita prin încheierea nr. 6354/1937 – CF 2394 Sibiu.
Imobilul s-a preluat de catre Statul Român fara titlu valabil.
Statul a devenit proprietar în 1966.
În 20.02.2004, pârâta F SA, a vândut imobilul pârâtei SC.PSRL.
Reclamanta a formulat cerere de retrocedare potrivit OUG nr. 94/2000.
Art.11 pct.5 din OUG nr. 94/2000, arata ca prevederile art.1 sunt aplicabile si în cazul în care statul sau o autoritate publica centrala a actionat sau asociat umanitar al unitatii care detine imobilul.
În drept, art.1, art. 11 pct.1, pct.2, pct.5, art.2 pct.6, art.4 pct.1, art.41, art.42 OUG nr. 94/2000, art. 34 pct. 1 din Legea nr. 115/1938, art.II si III din Legea nr. 247/2005.
Prin întâmpinare, pârâta SC „P” SRL, a solicitat respingerea actiunii.
A invocat exceptia lipsei calitatii procesuale active.
Singurul în masura sa invoce preluarea abuziva este farmacistul Wermescher sau mostenitorii.
S-a invocat exceptia puterii lucrului judecat în privinta efectelor sentintei civile 5658/1994.
Pe fond a sustinut ca încheierea contractului de leasing s-a facut cu buna credinta.
Prin întâmpinare, pârâta SC „F” SA Brasov, a solicitat respingerea actiunii.
A fost administrata proba cu înscrisuri si s-au efectuat trei expertize, una în constructii, de catre dl. expert Radu Paun, una contabila de catre d-na. expert Török Paraschiva si ultima, de evaluare active financiare, de catre dl. expert Pavel Marculetiu.
Prin sentinta civila nr.1825/13.03.2009, Judecatoria Sibiu a admis exceptia prescriptiei dreptului la actiune invocata de pârâta SC „P” SRL Sibiu; a respins exceptiile autoritatii lucrului judecat si a lipsei calitatii procesuale active a reclamantei, invocate de catre pârâta SC „P” SRL Sibiu; a respins exceptia calitatii procesuale pasive invocata de pârâta SC „F” SA Brasov; a respins actiunea formulata de reclamanta, cu obligarea acesteia la plata sumei de 4000 lei cheltuieli de judecata catre pârâta SC „P” SRL Sibiu.
Pentru a pronunta aceasta hotarâre, instanta de fond a retinut ca actiunea reclamantei, vizând desfiintarea contractului de vânzare cumparare încheiat între pârâtele SC „F” SA – în calitate de vânzator si SC „P” SRL – în calitate de cumparator, cu privire la imobilul situat în Sibiu, Piata Mare nr.10, înscris în CF 15162 Sibiu, nr. top 157/1/II, 158/1/II, ca urmare a constatarii nulitatii absolute, se circumscrie dispozitiilor art.III din titlul II al Legii nr.247/2005.
La data promovarii actiunii, respectiv 15.12.2005 erau în vigoare prevederile art.III din titlul II al Legii nr. 247/2005.
La data pronuntii hotarârii, 13.03.2009 norma juridica enuntata nu mai era în vigoare, aceeasi situatie fiind valabila si pentru data la care s-a solutionat fondul cauzei, adica, 27.02.2009.
Prin decizia Curtii Constitutionale nr. 1352/10.12.2008, publicata în Monitorul Oficial 23/12.01.2009, a fost admisa exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art.III din titlul II al Legii 247/2005 privind reforma în domeniile proprietatii si justitiei.
Cu privire la actiunea normei juridice în timp, instanta constata ca dispozitiile iesite din vigoare ale art. III, titlul II, nu se mai pot aplica situatiilor, faptelor sau drepturilor nascute sub incidenta ei.
Norma juridica cuprinsa în art.III titlul II, a iesit din vigoare, în sensul ca a încetat sa mai produca efecte juridice, atât la data de 13.03.2009, cât si la data de 27.02.2009 ca urmare a pronuntarii deciziei Curtii Constitutionale prin care s-a proclamat neconstitutionalitatea acesteia.
Datorita caracterului general obligatoriu al deciziilor Curtii Constitutionale, hotarârea 1352/2008 se aplica indiscutabil si partilor din prezenta cauza, fara a se putea invoca forta obligatorie doar ?inter partea litigantes?.
Împotriva sentintei a declarat recurs reclamanta Arhiepiscopia Ortodoxa Româna Sibiu, solicitând casarea acesteia si trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiasi instante pentru a se pronunta asupra fondului. Cu cheltuieli de judecata în ambele instante.
În motivarea recursului se arata ca, admiterea exceptiei si respingerea actiunii în baza acesteia, este nelegala pentru urmatoarele motive:
a) Contractul de vânzare-cumparare a fost încheiat în data de 12.02.2004, data la care erau împlinite termenele acordate pentru anularea contractelor prin Legea 501/2002 si OUG 184/2002, astfel încât fostul proprietar nu avea drept la actiune pentru desfiintarea contractului
b) Prin Legea nr. 247/19.07.2005 a fost introdus art. III din titlul II, care arata ca prin derogare de la dreptul comun, dreptul la actiune pentru desfiintarea contractelor se prescrie în termen de 6 luni de la data intrarii în vigoare a legii, respectiv 19.01.2006. În data de 15.12.2005 Arhiepiscopia Ortodoxa Romana Sibiu încadrându-se în termenul aratat mai sus, sesizeaza Judecatoria Sibiu cu o actiune în constatarea nulitatii contractului de vânzare-cumparare.
c) In data de 12.01.2009 se publica în Monitorul Oficial, decizia Curtii Constitutionale nr. 1352/10.12.2008, care declara neconstitutionalitatea prevederilor art. III din titlul II al Legii 247/2005, iar cauza prezenta a fost dezbatuta în fond si s-au pus concluzii în data de 27.02.2009, în a 45-a zi de la publicarea deciziei constitutionale în Monitorul Oficial.
d) Art. 147 pct. 4 din Constitutia României, arata ca deciziile Curtii Constitutionale au putere numai pentru viitor, iar art. 31 pct. 3 din Legea nr.47/1992, privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, arata ca dispozitiile constatate ca neconstitutionale îsi înceteaza efectele, la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale.
e) Prin urmare, decizia Curtii Constitutionale având putere numai pentru viitor, dispozitiile declarate neconstitutionale si-au încetat efectele numai în data de 27.02.2009, data la care speta de fata a fost dezbatuta în fond. La data pronuntarii hotarârii, 27.02.2009, erau înca în vigoare dispozitiile art. III din titlul II al Legii nr. 247/2005 care permiteau judecarea cauzei în fond.
f) Suspendarea efectelor normelor declarate neconstitutionale în intervalul celor 45 de zile, sustine instanta de fond, nu se aplica decât Parlamentului care ar putea readuce norma în constitutionalitate, dar ele se aplica cauzelor în curs de solutionare. Aceasta sustinere, contravine normelor comunitare cât si Primului Protocol Aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului cu privire la egalitatea de sanse si egalitatea partilor în fata justitiei. Judecatorul comunitar este obligat sa se ghideze la emiterea solutiei dupa practica europeana care are întâietate chiar în fata hotarârilor Curtii Constitutionale.
g) Judecatorul comunitar era obligat sa constate ca raportul juridic dedus judecatii s-a nascut în luna decembrie 2005 sub imperiul unei legi în vigoare la acea data, si sa constate ca ar exista neegalitate între partile care au putut obtine hotarâre judecatoreasca pâna la data de 13.01.2009, fata de celelalte, care din cauza tergiversarii judecarii cauzei timp de trei ani si-au pierdut aceasta sansa.
În drept, recursul a fost motivat pe dispozitiile art.312 pct.5 Cod pr. civila.
Intimata SC „F” SA Brasov, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca fiind netemeinic si nelegal, întrucât termenul de 45 de zile calculate de la data publicarii în Monitorul Oficial a deciziei Curtii Constitutionale nr.1352/10.12.2008, a fost împlinit la data de 26.02.2009, astfel ca, la data solutionarii fondului cauzei, norma juridica )art.III din titlul II al Legii nr. 247/2005) nu mai era în vigoare.
În drept, art.115 Cod pr. civila.
Intimata SC „P” SRL Sibiu, nu a depus întâmpinare, însa prin reprezentant, a solicitat respingerea recursului, fara cheltuieli de judecata.
Verificând sentinta atacata, se constata ca, recursul este nefondat.
Astfel, exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. III din titlul II al Legii nr.247/2005, a fost admisa prin decizia Curtii Constitutionale nr.1352/10.12.2008 si publicata în Monitorul Oficial nr.23/12.01.2009.
Potrivit art.31 alin. (3) din Legea nr.47/1992 „dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale, îsi înceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii, daca, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, nu pune de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei. Pe durata acestui termen, dispozitiile constatate ca neconstitutionale sunt suspendate de drept.”
Fiind suspendate de drept, prevederile art. III din titlul II al legii nr. 247/2005 de la data de 12.01.2009, împrejurarea ca termenul de 45 de zile era sau nu împlinit la data judecarii fondului cauzei, nu au nici o relevanta. Oricum, la data pronuntarii, 13.03.2009, dispozitia sus mentionata, nu mai era în vigoare, solutia de admitere a exceptiei prescriptiei dreptului la actiune, fiind corecta.
Chiar daca a respins actiunea ca urmare a admiterii exceptiei prescriptiei, prima instanta a analizat totusi fondul cauzei asigurându-i-se astfel recurentei reclamante, dreptul la un proces echitabil. În acest sens, s-a retinut ca nu a fost rasturnata prezumtia de buna credinta a pârâtelor si ca actul de vânzare este salvat de la nulitate si prin prisma dispozitiilor art.45 alin. (1) din Legea nr.10/2001, asa cum a fost modificata prin Legea nr.1/2009, care consolideaza contractele încheiate cu buna credinta, în procesul de privatizare, aceasta interpretare fiind în acord si cu jurisprudenta CEDO, care a solicitat statului român evitarea incertitudinii legislative si asigurarea unei stabilitati a raporturilor juridice.
