EROAREA OBSTACOL, MOTIV DE NULITATE RELATIVĂ A ACTULUI JURIDIC
Art.954 din codul civil din 1864 consacră ceea ce literatura de specialitate denumeşte eroarea obstacol sau distructivă de voinţă care vizează fie natura actului ce se încheie (error in negotio) fie identitatea obiectului actului juridic (error in corpore).
Art.954 din codul civil din 1864 consacră ceea ce literatura de specialitate denumeşte eroarea obstacol sau distructivă de voinţă care vizează fie natura actului ce se încheie (error in negotio) fie identitatea obiectului actului juridic (error in corpore).
Eroarea obstacol sub forma error in negotio invocată de către pârâtă, aşa cum decurge din motivarea în fapt a cererii reconvenţionale presupune faptul ca părţile cred fiecare că au încheiat un altfel de act juridic, situaţie care nu poate fi reţinută în speţa de faţă, în condiţiile în care, actul încheiat între părţi poartă denumirea de act de vânzare – cumpărare şi cuprinde toate elementele de validitate, neexistând nici un dubiu asupra naturii juridice a actului, în condiţiile în care o parte strămută proprietatea asupra unor bunuri ale sale celeilalte părţi, în schimbul unui preţ (art.1294 cod civil).
Eroarea obstacol sub forma error in negotio invocată de către pârâtă, aşa cum decurge din motivarea în fapt a cererii reconvenţionale presupune faptul ca părţile cred fiecare că au încheiat un altfel de act juridic, situaţie care nu poate fi reţinută în speţa de faţă, în condiţiile în care, actul încheiat între părţi poartă denumirea de act de vânzare – cumpărare şi cuprinde toate elementele de validitate, neexistând nici un dubiu asupra naturii juridice a actului, în condiţiile în care o parte strămută proprietatea asupra unor bunuri ale sale celeilalte părţi, în schimbul unui preţ (art.1294 cod civil).
Astfel, în speţă nu este dat motivul de nulitate absolută a actului atacat, ci este vorba de vânzarea bunului altuia, iar în practica judiciară este unanim recunoscut faptul că, deşi vânzătorul nu poate înstrăina bunul altuia (nemo dad quod non habet), în cazul în care totuşi ar face-o, practica judiciară a considerat vânzarea anulabilă, atât pentru eroare asupra substanţei lucrului care alcătuieşte vânzarea anulabilă, cat si pentru eroarea asupra calităţii esenţiale a vânzătorului, considerat de către cumpărător ca fiind proprietarul bunului. Astfel, instanţa supremă a stabilit că „vânzarea lucrului altuia are la baza o eroare asupra calităţii de proprietar a vânzătorului şi este anulabilă” .
Judecătoria Bistriţa – secţia civilă, Sentinţa civilă nr. 3841/2015, pronunţată în dosarul nr. 9248/190/2012*.
Prin acţiunea civilă înregistrată iniţial la această instanţă sub numărul 9248/190/2012, petentul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA BISTRIŢA a solicitat, în contradictoriu cu intimaţii SC C SRL BISTRIŢA, prin mandatar Ş.G., Z.I., Ţ.A. şi N.V., să se dispună desfiinţarea totală a înscrisului constând în contract de vânzare cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de 20 iulie 1993 între Z.I. şi SC C SRL, reprezentată de V.Z. cu procură.
În motivare se arată că, la data de 20 iulie 1993, s-a încheiat între numita Z.I., în calitate de vânzătoare, şi SC C SRL, prin mandatarul V.Z., contractul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată având ca obiect terenul în suprafaţă de 9.706 mp situat în loc. C., com. B-B, între vecinii S.G., C.N. şi lacul de acumulare, teren identificat de expertul Suciu Grigore ca fiind înscris în C.F. 1… B-B nr. top 2356 şi 2335/2 (7.550 mp şi respectiv 2.156 mp). Preţul de vânzare a fost de 776 lei (7.760.000 ROL), plata urmând a se face în maxim 45 zile respectiv până cel târziu la data de 03.09.1993.
În contract s-a stipulat că vânzătoarea se obliga să îndeplinească toate formalităţilor necesare întabulării terenului pe numele cumpărătoarei. S-a mai menţionat că identificarea terenului s-a făcut de expertul Suciu Grigore în dosarul 1989/1993 al Judecătoriei Bistriţa iar contractul de vânzare-cumpărare a fost redactat de av. G.S.
În anul 2008, persoana vătămată SC C SRL a chemat-o în judecată pe numita Z.I., în dosarul nr. 34/190/2008 al Judecătoriei Bistriţa solicitând instanţei să constate că prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare din data de 20 iulie 1993 (înscris sub semnătură privată) a dobândit dreptul de proprietatea asupra terenului în suprafaţă de 9.706 mp situat în loc. C, să pronunţe o hotărâre prin care să constate dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului şi să dispună întabularea acestui drept în favoarea cumpărătoarei.
Pe parcursul cercetării judecătoreşti părţile contractante – Z.I. în calitate de vânzătoare şi SC C SRL în calitate de cumpărătoare – nu au mai recunoscut vânzarea ce a făcut obiectul contractului încheiat la 20 iulie 1993, susţinând că, de fapt terenul cumpărat este proprietatea făptuitorilor Ţ.A. şi N.V., cu care s-ar fi realizat în fapt convenţia de vânzare cumpărare şi le-a fost plătit preţul fără însă ca între aceştia şi SC C SRL să se fi încheiat în formă scrisă vreun act de vânzare-cumpărare. În cauză s-a făcut trimitere şi la expertiza tehnică efectuată de către expertul Bruj Ovidiu potrivit căreia terenul în litigiu este proprietatea numiţilor Ţ.A. şi N.V..
Întrucât SC C SRL a recunoscut că, deşi în probaţiune a depus la dosar contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 20 iulie 1993 cu Z.I., în realitate nu a cumpărat terenul de la aceasta, care nu este proprietara terenului obiect al promisiunii de vânzare-cumpărare a cărei validare s-a solicitat în instanţă, prin sentinţa civilă nr. 2386/09.06.2008 pronunţată de Judecătoria Bistriţa în dosarul nr. 34/190/2008 s-a respins acţiunea formulată de persoana vătămată din prezenta cauză ca neîntemeiată în ce-i priveşte pe Ţ.A. şi N.V. şi ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală activă în ce o priveşte pe Z.I.. În continuare, SC C SRL a promovat acţiune la Judecătoria Bistriţa (dosarul civil 9530/190/2010), solicitând instanţei să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act autentic, pârâţi fiind Ţ.A., N.V. şi Z. I.. La data de 19.03.2012 acţiunea a fost respinsă ca inadmisibilă (filele 41,42).
În timp ce această cauză era pe rolul Judecătoriei Bistriţa, persoana vătămată a formulat plângerea penală ce formează obiectul dosarlui cu nr. de mai sus, susţinând că a fost indusă în eroare de făptuitorii Ţ.A. şi N.V. care în luna iulie 1993 au indicat-o pe Z.I.drept proprietara terenului ce a făcut obiectul tranzacţiei dintre părţi şi cu care s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată. Abia când au fost demarate formalităţile pentru întabulare s-a constatat că terenul cumpărat şi predat în folosinţă persoanei vătămate aparţinea celor doi făptuitori, care au indus-o în eroare cu privire la datele de identificare şi proprietarul terenului. Mai mult, cei doi făptuitori au înstrăinat în anul 2010 terenul în litigiu numitei P.G.
Pe parcursul cercetărilor penale numita Z.I. a declarat că semnătura de pe contractul de vânzare-cumpărare din data de 20 iulie 1993 cel mai probabil îi aparţine dar nu ştie în ce împrejurare a executat-o. A precizat că nu a realizat nici o tranzacţie cu persoana vătămată şi probabil a semnat actul fără să ştie despre ce este vorba. Prin rezoluţia din data de 31 iulie 2012 faţă de făptuitorii Ţ.A., N.V. s-a dispus neînceperea urmăriri penală pentru infracţiunea de înşelăciune prev. de art.215 alin. l şi 3 C. pen. şi faţă de făptuitoarea Z.I. pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 Cp.,întrucât s-a reţinut că s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale. Totodată, s-a dispus sesizarea Judecătoriei Bistriţa în vederea desfiinţării totale a înscrisului fals – contractul de vânzare cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de 20 iulie 1993 între Z.I. şi SC C SRL reprezentată de V.Z. cu procură.
Cererea nu a fost motivată în drept.
În probaţiune s-au anexat înscrisuri (f. 4-9).
Deşi au fost legal citaţi, intimaţii nu au formulat întâmpinare şi nu şi-au desemnat reprezentant în instanţă pentru susţinerea poziţiei procesuale.
Prin notele de şedinţă depuse la dosarul cauzei la termenul din 12.10.2012, intimata SC C SRL a solicitat să se dispună respingerea solicitării formulată de reprezentantul Ministerului Public în sensul desfiinţării totale a înscrisului constând în contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 20.07.1993 între Z.I. şi SC C SRL, reprezentată prin V.Z..
Prin rezoluţia procurorului din 31 iulie 2012, dată în dosar nr. 414/P/2012, în baza art. 228 al.6 C. pr. pen., rap. la art. 10 lit. g C. pr. pen. s-au dispus următoarele : neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorii Ţ.A. şi N.V., cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art.215 alin. l şi 3 Cod penal, întrucât s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale; neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitoarea Z.I. cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art.25 Cod penal raportat la art. 290 alin. l Cod penal, întrucât s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale; şi sesizarea Judecătoriei Bistriţa în vederea desfiinţării totale a înscrisului fals, respectiv a contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de 20 iulie 1993 între Z.I. şi SC C reprezentată de V.Z. cu procură specială.
Prin Sentinţa penală nr. 225/2013, pronunţată în dosar nr. 14156/190/2012 al Judecătoriei Bistriţa, în baza art. 278/1 alin. 8 lit. a C. pr. pen. Instanţa a respins ca neîntemeiată plângerea petentei SC „C” SRL împotriva rezoluţiei pronunţate în data de 31.07.2012 în dosarul penal nr. …/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud şi a rezoluţiei nr. …/II/2/2010 din 24.09.2012 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, privind pe intimaţii Ţ.A., N.V. şi Z.I. şi menţine ca legale şi temeinice aceste soluţii ale procurorului.
Solicitarea reprezentantului Ministerului Public ce face obiectul prezentului dosar este însă nelegală deoarece nu respectă Decizia nr.XV din 2005 a ICCJ prin care s-a admis recursul în interesul legii referitor la aplicarea dispoziţiilor art. 14 alin. 3 lit. a) din Codul de procedură penală şi a dispoziţiilor art. 184 din Codul de procedură civilă. Astfel, în cuprinsul acestei decizii, ICCJ decide: în cauzele în care acţiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală, printr-o soluţie de netrimitere în judecată, adoptată de procuror, acesta are calitatea de a exercita în faţa instanţei civile acţiunea j pentru desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris falsificat, numai în cazurile prevăzute de art. 45 alin. 1 din Codul de procedură civilă, iar în celelalte cazuri, aceeaşi acţiune aparţine părţilor. Din cuprinsul acestei decizii rezultă indubitabil că procurorul are calitatea de a exercita în faţa instanţei civile acţiunea pentru desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris falsificat, numai în cazurile prevăzute de art. 45 alin. 1 din Codul de procedură civilă,respectiv pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor, precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege.
În prezenta cauză nici unul dintre intimaţii pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale nu se află în categoria de persoane prevăzută de art. 45 alin. 1 din Codul de procedură civilă. Aceste dispoziţii legale fiind de strictă interpretare, rezultă că pentru persoanele la care nu face referire art. 45 alin. 1 din Codul de procedură civilă, acţiunea pentru desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris falsificat aparţine părţilor. Motivat de toate aceste argumente şi de cuprinsul Deciziei nr.XV din 2005 a ICCJ prin care s-a admis recursul în interesul legii referitor la aplicarea dispoziţiilor art. 14 alin. 3 lit. a) din Codul de procedură penală şi a dispoziţiilor art. 184 din Codul de procedură civilă, intimata solicită respingerea solicitării formulată de reprezentantul Ministerului Public în sensul desfiinţării totale a înscrisului constând în contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 20.07.1993 între Z.I. şi SC C SRL reprezentată prin V.Z..
Prin sentinţa civilă nr .4333/2013 pronunţată de Judecătoria Bistriţa în dosarul nr. 9…/190/2012 s-a admis cererea formulată de petentul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BISTRIŢA-NĂSĂUD în contradictoriu cu intimaţii SC C SRL B., Z.I., Ţ.A. şi N.V. ca fiind întemeiată şi, în consecinţă, s-a dispus desfiinţarea totală a următorului înscris întocmit în fals: contract de vânzare cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de 20 iulie 1993 între Z.I. şi SC C SRL, existent în copie.
Pentru a pronunţa această hotărâre, judecătoria a reţinut următoarele:
Prin Rezoluţia din 31 iulie 2012 emisă de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud în dosar nr. …/P/2012, în baza art. 228 al.6 C. pr. pen., rap. la art. 10 lit. g C. pr. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorii Ţ.A. şi N.V., cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art.215 alin. l şi 3 Cod penal, întrucât s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale, neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitoarea Z.I. cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art.25 Cod penal raportat la art. 290 alin. l Cod penal, întrucât s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale precum şi sesizarea Judecătoriei Bistriţa în vederea desfiinţării totale a înscrisului fals, respectiv a contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de 20 iulie 1993 între Z.I. şi SC C reprezentată de V.Z. cu procură specială.
Prin cererea formulată, s-a solicitat desfiinţarea contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de 20 iulie 1993 între Z.I. şi SC C SRL reprezentată de V.Z. cu procură, depus în copie.
În conformitate cu art.45 Cod de proc. civilă, Ministerul Public poate porni acţiune civilă ori de câte ori este necesar pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor precum şi în alte cazuri prevăzute de lege, în conformitate cu art.184 Cod de proc. civilă, când nu este caz de judecată penală sau dacă acţiunea publică s-a stins sau s-a prescris, falsul se va cerceta de instanţa civilă prin orice mijloace de dovadă iar în conformitate cu art.245 lit.c1) Cod de proc. pen., prin ordonanţa de încetare a urmăririi penale se dispune sesizarea instanţei civile competente cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris. Este adevărat că prin Decizia nr.XV din 21.11.2005, Secţiile Unite ale Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în aplicarea dispoziţiilor art.14 alin. 3 lit. a) din Codul de procedură penală şi a dispoziţiilor art.184 din Codul de procedură civilă, au stabilit că procurorul are calitatea de a exercita în faţa instanţei civile acţiunea pentru desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris falsificat, numai în cazurile prevăzute de art.45 alin. 1 din Codul de procedură civilă, în celelalte cazuri, aceeaşi acţiune aparţinând părţilor, însă, după adoptarea Legii nr.356/2006, care a modificat art.245 din Codul de procedură penală, a fost emisă Decizia nr.2 din 17 ianuarie 2011 a Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a statuat că procurorul are legitimare procesuală activă de a formula acţiunea civilă pentru desfiinţarea, în tot sau în parte, a unui înscris falsificat, atunci când acţiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală printr-o soluţie de netrimitere în judecată, decizia fiind obligatorie, potrivit art.330 ind.7 alin. 4 din Codul de procedură civilă.
În consecinţă, instanţa de fond a admis cererea şi a dispus desfiinţarea totală a următorului înscris întocmit în fals: contract de vânzare cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de 20 iulie 1993 între Z.I. şi SC C SRL, existent în copie.
Împotriva sentinţei expuse a declarat apel, în termen legal, intimata SC C SRL B., solicitând în principal admiterea apelului în temeiul art.296 Cod .proc.civ. şi schimbând în tot hotărârea atacată să se respingă ca nelegală şi netemeinică, acţiunea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud având ca obiect desfiinţarea totală a înscrisului întocmit în fals, respectiv a contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de 20.07.1993 între Z.I. şi SC C SRL, existent în copie, în subsidiar admiterea apelului în temeiul art.297 Cod .proc.civ. şi trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât instanţa de fond a soluţionat cauza fără a intra în cercetarea fondului, motivat de probatoriul administrat în dosar nr. …./190/2012 al Judecătoriei Bistriţa, apreciază soluţia instanţei de fond ca nelegală şi netemeinică.
Cu toate că intimata s-a opus şi la fondul cauzei la admiterea acţiunii, atât pe cale de excepţie, invocând lipsa calităţii procesuale active a petentei cât şi pe fond invocând interesul pârâtei pentru ca acest antecontract de vânzare-cumpărare să producă efecte juridice, totuşi instanţa nu s-a pronunţat pe excepţie decât o dată cu fondul cauzei, nefiindu-ne acordat dreptul de a formula apărări şi a depune înscrisul intitulat „contract de vânzare-cumpărare” în original.
In ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, intimata şi-a construit apărările în raport de motivarea în drept a petentei, respectiv de Decizia nr.XV din 2005 a ICCJ. Astfel că în raport de motivarea acestei Decizii, intimata a apreciat că dispoziţiile art.245 alin.l, lit.c din Cod proc pen. fiind de strictă interpretare nu sunt aplicabile în prezenta cauză în care ne aflăm în prezenţa unei rezoluţii de neîncepere de urmărire penală şi nu a unei ordonanţe de încetare a urmăriri penale. Abia în cuprinsul motivării sentinţei civile nr.4333/24.05.2013 pronunţată în dosar nr. …/190/2012 al Judecătoriei Bistriţa, instanţa face pentru prima dată referire la Decizia nr.2 din 2011 a ICCJ, prin care s-a tranşat modul în care trebuie să se aplice dispoziţiile art. 245 alin,1, lit.c din Cod proc pen.
In ce priveşte fondul cauzei, instanţa nu a făcut aplicarea art. 184 din Vechiul Cod proc civ..
Astfel, pe lângă faptul că în probaţiune s-a folosit doar de dosarul de urmărire penală şi de rezoluţia procurorului, în care nu se stabileşte cu certitudine existenţa vreunui fals, nu li se acordă cuvântul în probaţiune, nefiind verificat sub nici un aspect înscrisul original. Incertitudinea cu privire la existenţa vreunui fals şi a unui înscris falsificat rezultă chiar din cuprinsul rezoluţiei procurorului din 31.07.2012 în care se consemnează în mod explicit că vânzătoarea Z.I. a declarat că semnătura de pe contractul de vânzare cumpărare din 20.07.1993 „cel mai probabil îi aparţine”. Menţionează, de asemenea, că intimata nu a fost de acord cu soluţia procurorului încă de la început, formulând plângere împotriva rezoluţiei procurorului din 31.07.2012, în dosar nr. …/190/2012 al Judecătoriei Bistrita. De asemenea, încă de la momentul formulării plângerii penale a apreciat că nu se află în prezenţa vreunui fals săvârşit de Z.I., persoanele vizate pentru a fi cercetate penal au fost doar Ţ.A. şi N.V.
In probaţiune s-a solicitat încuviinţarea interogatoriul intimatei Z.I., ataşarea dosarului nr…./190/2012 al Judecătoriei Bistriţa, proba cu înscrisuri.
În drept s-au invocat prevederile art.296, art.297alin.l, art. 184 Vechiul Cod proc.
Prin Decizia civilă nr. …/A/2013 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, s-a admis apelul declarat de intimata SC C SRL, împotriva sentinţei civile nr. 4333/2013 pronunţată de Judecătoria Bistriţa în dosarul nr. …/190/2012, pe care a anulat-o, trimiţând cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Prima instanţă a rezolvat corespunzător excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantului Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud de a promova demersul judiciar pendinte. Independent de alegaţiile părţilor, soluţia ce se dă unei atari excepţii este circumscrisă, cu caracter obligatoriu, dezlegărilor date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 2/2011 ce statuează că procurorul are legitimare procesuală activă de a formula acţiunea civilă pentru desfiinţarea, în tot sau în parte, a unui înscris falsificat, atunci când acţiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală printr-o soluţie de netrimitere în judecată, ipoteză regăsită în prezenta cauză.
Întemeiată sunt însă criticile referitoare la modul de soluţionare a fondului pretenţiei deduse judecăţii.
Art. 184 din Codul de procedură civilă de la 1865 prevede că atunci „când nu este caz de judecată penală sau dacă acţiunea publică s-a stins sau s-a prescris, falsul se va cerceta de instanţa civilă prin orice mijloace de dovadă”. Reproşul apelantei de a nu se fi administrat în faţa instanţei de judecată nicio probă este fondat, soluţia dată de prima instanţă facând trimitere exclusiv la rezoluţia dată de procuror la data de 31.07.2012 în dosarul parchetului nr. 414/P/2012 în care s-au efectuat cercetări sub aspectul săvârşirii de către făptuitorii Ţ.A. şi N.V. a infracţiunii de înşelăciune prev. de art.215 alin. l şi 3 Cod penal şi de către Z.I. a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art.25 Cod penal raportat la art. 290 alin. l Cod penal. Considerentele sentinţei apelate nu redau nici un alt argument pe care se întemeiază soluţia dată şi nu fac referire la nicio probă care să justifice concluzia la care s-a ajuns, astfel încât lipsesc elementele pe care trebuie să le cuprindă orice hotărâre judecătorească pentru exercitarea unui control judiciar. Este adevărat că motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aceasta trebuind să fie clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar, fiind suficient să fie examinate în mod real problemele esenţiale care au fost supuse spre judecată instanţei şi expuse argumentele care au stat la baza pronunţării acesteia. Or, în cauză prima instanţă nu a analizat caracterul real/fals a convenţiei din 20.07.1993 încheiată între apelantă şi intimata Z.I., căreia s-a încercat a i se da eficienţă în mai multe dosare civile, cu trimitere la probele administrate în dosarul penal ori în faţa sa, nu a pretins litiganţilor să prezinte originalul actului a cărui desfiinţare se solicită, limitându-se doar depunerea copiei lui şi ataşarea dosarului penal finalizat prin rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale şi la trimiterea către rezoluţia dată de procuror.
Circumstanţele arătate impun, conform art. 297 Cod proc. civ. casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru cercetarea pricinii pe fondul ei, efectuarea verificărilor impuse de textul art. 184 din acelaşi cod şi pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti după prescripţiile art. 261 pct. 5, urmând a fi avute în vedere şi celelalte critici ale apelului care, faţă de cele reţinute, nu au mai fost analizate.
În rejudecare, cauza s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Bistriţa sub nr. 9248/190/2012*.
În data de 28.05.2014, pârâta SC C SRL a formulat Întâmpinare şi Cerere reconvenţională prin care a solicitat instanţei, în principal, să respingă acţiunea în anulare formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa ca neîntemeiată; să constate nulitatea absolută a antecontractului întitulat „contract de vânzare-cumpărare” încheiat sub semnătură privată la data de 20.07.1993 între Z.I. şi SC C SRL întrucât lipseşte consimţământul promitentului vânzător şi repunerea părţilor în situaţia anterioară în sensul restituirea sumei actualizate (cu indicele de consum), achitată cu titlul de preţ; în subsidiar, să dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară şi restituirea sumei actualizate (cu indicele de consum) achitată cu titlul de preţ, în cazul desfiinţării totală a înscrisului întocmit în fals întitulat „contract de vânzare-cumpărare” încheiat sub semnătură privată la data de 20.07.1993 între Z.I. şi SC C SRL.
Pârâta arată că, motivat de recomandarea instanţei de apel menţionată în Decizia nr. l67/A/2013 şi de necesitatea motivării în fapt şi în drept a soluţiei potrivit art.261 alin.l, pct.5 Cod proc civ de la 1865, precum şi de faptul că instanţa iniţial investită a analizat doar excepţiile absolute invocate, neintrând în cercetarea fondului, apreciază că se impune cercetarea cauzei sub toate aspectele.
Având în vedere declaraţia părţilor consemnată în dosarul nr. …/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa, Z.I. a semnat înscrisul întitulat „contract de vânzare-cumpărare” încheiat la data de 20.07.1993. Aspectul nerecunoscut de aceasta vizează doar consimţământul existent la momentul întocmirii înscrisului, respectiv la momentul semnării, aceasta nu si-a exprimat consimţământul pentru vânzarea sau promisiunea de vânzare a terenului obiect al litigiului. De altfel, semnătura de pe înscrisul intitulat „contract de vânzare-cumpărare” încheiat la data de 20.07.1993 nu a fost realizată de Z.I. cu intenţia de a produce efectele juridice consemnate în cuprinsul înscrisului.
Coroborând dispoziţiile art.953 şi art.969 alin.2 din Vechiul Cod Civ. rezultă că pentru a fi valabil, consimţământul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele cerinţe: să provină de la o persoană cu discernământ, să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice, să fie exteriorizat şi să nu fie alterat de vreun viciu de consimţământ.
Din probele administrate până în prezent rezultă că Z.I. a semnat înscrisul întitulat „contract de vânzare-cumpărare” încheiat la data de 20.07.1993, dar „în necunoştinţă de cauză”, prin urmare, fără dorinţa de a produce efecte juridice. Astfel, lipsind una din condiţiile de valabilitate ale consimţământului, rezultă că lipseşte consimţământul.
În condiţiile în care dispoziţiile art. 948 din Vechiul Cod civ prevăd obligativitatea unui consimţământ valabil pentru existenţa unei convenţii valabile, rezultă că este lovită de nulitate absolută înţelegerea încheiată la data de 20.07.1993 şi care a fost consemnată prin înscrisul întitulat „contract de vânzare-cumpărare”.
In ce priveşte solicitarea de repunerea părţilor în situaţia anterioară se întemeiază pe cele două principii care guvernează desfiinţarea unui înscris pentru motive de nulitate. Astfel potrivit principiului retroactivităţii nulităţii, aceasta operează nu doar pentru viitor ci şi pentru trecut iar în ce priveşte restituirea prestaţiilor aceasta se întemeiază plata nedatorată, potrivit art. 1092 din Vechiul Cod civil.
În drept, a invocat disp. art.948, art. 953, art.969, art. 1092 din Vechiul Cod Civ.
În probaţiune a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriul părţilor, probe testimoniale şi verificarea de scripte.
În data de 12.11.2014, pârâta SC C SRL a depus la dosar un înscris prin care a solicitat instanţei să pronunţe o încheiere de refacere a înscrisului original intitulat „contract de vânzare-cumpărare” încheiat sub semnătură privată la data de 20.07.1993 între Z.I. şi SC C SRL întrucât acesta s-a pierdut.
În motivare arată că, la începutul proceselor demarate în legătură cu antecontractul intitulat „contract de vânzare-cumpărare” încheiat sub semnătură privată la data de 20.07.1993 , acest înscris a existat în original. În toate dosarele care au vizat acest înscris, antecontractul a fost depus doar în copie. Pe parcursul perindării documentelor de la un mandatar la altul, acest înscris original semnat de SC C SRL, prin mandatarul administratorului legal,V.Z. şi Z.I. s-a pierdut, fiind imposibilă recuperarea acestuia.
Având în vedere că atât mandatarul Ş.Gh. cât şi semnatarul cu procura specială V.Z. au cercetat înscrisul original prin propriile simţuri apreciază că aceştia sunt în măsură să confirme identitatea dintre conţinutul copiilor existente la dosar şi originalul pierdut.
În drept, a invocat prev. pe art.583 alin. 1, alin.2, alin.4, alin.5 din Cod proc civ de la 1865.
În probaţiune a solicitat încuviinţarea probei cu martori.
În şedinţa publică din data de 17.12.2014, instanţa, raportat la cererea formulată de intimata SC C SRL, văzând dispoziţiile art. 583 alin 1 Cod procedură civilă care prevăd că „ dosarele sau înscrisurile privitoare la o pricină în curs de judecată, dispărute în orice chip, se pot reface de însăşi instanţa investită cu judecarea pricinii” a constatat că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile articolului menţionat, motiv pentru care a respins cererea formulată.
În data de 04.05.2015, pârâta Z.I. a depus la dosar Concluzii scrise prin care a solicitat admiterea acţiunii Parchetului de pe lingă Judecătoria Bistriţa, având ca obiect anulare contract de vânzare cumpărare sub semnătura privata, încheiata la data de 20.07.1993, intre pârâta Z.I. şi pârâta SC C SRL; respingerea cererii pârâtei SC C SRL, prin care solicita respingerea acţiunii formulată de reclamant; cu obligarea pârâta SC C. SRL la plata cheltuielilor de judecata.
În motivare arată că, pârâta Z.I., împotriva voinţei sale, a fost indusa în eroare de pârâţii T.A. şi N.V., pentru a semna înscrisul contract de vânzare cumpărare cu susţinerea şi motivarea ca semnează un înscris pentru ieşire din indiviziune privitor la terenul pentru care s-au judecat intre anii 1990-1993.
Din probatoriul administrat, declaraţia martorilor audiaţi, S. Gh., P. I. şi din interogatoriul luat pârâtei se desprind următoarele concluzii: pârâta Z.I. nu a vândut nici un teren şi nu a primit nici o suma de bani de la pârâta SC C SRL, motiv pentru care contractul încheiat este caduc; pârâta Z.I. susţine în mod credibil şi fără îndoială că niciodată nu a încheiat cu administratorul sau reprezentantul reclamantei un contract de vânzare cumpărare teren; este fără dubiu şi recunoscut de către administratorul pârâtei SC C SRL, faptul ca nu a cumpărat teren de la pârâta Z.I., nu a dat acesteia nici o suma de bani, motiv pentru care nu solicita restituirea preţului de la aceasta pârâta; terenul în discuţie a fost oferit şi prezentat pentru vânzare de către pârâţii T.A. şi N.V., iar administratorul pârâtei SC C SRL, care recunoaşte ca acestea sunt persoanele care i-au vândut terenul şi au primit preţul; prin sentinţa civila pronunţata în dosarul nr. 34/190/2008, instanţa de judecata respinge acţiunea pentru validare contractului de vânzare cumpărare neîntemeiata; prin încheierea pronunţata la data de 30.03.2009 în dosarul nr. …/190/2009, instanţa de judecata ia act de renunţarea la judecata a reclamantei SC C SRL fata de pârâta Z.I.; prin sentinţa civila nr. 3233/190/2012, definitiva şi irevocabila, pronunţata în dosarul nr. …/190/2010, instanţa de judecata respinge acţiunea de obligare în solidar a pârâţilor Z.I., T.A. şi N.V., la restituirea preţului achitat, ca inadmisibilă.
Potrivit prevederilor art. 274, cod procedura civila, având în vedere cheltuielile efectuate de pârâta Z.I., în prezenta cauza, solicită instanţei să dispună obligarea pârâtei SC C SRL la plata cheltuielilor de judecata, în suma de 400 lei, reprezentând onorariu avocat.
In drept, a invocat prev. art. 146 cod procedură civilă.
Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma probelor administrate şi a temeiurilor juridice aplicabile, instanţa reţine următoarele :
Prin Rezoluţia din 31 iulie 2012 emisă de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud în dosar nr. …/P/2012, în baza art. 228 al.6 C. pr. pen., rap. la art. 10 lit. g C. pr. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorii Ţ.A. şi N.V., cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art.215 alin. l şi 3 Cod penal, întrucât s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale şi neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitoarea Z.I., cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art.25 Cod penal raportat la art. 290 alin. l Cod penal, întrucât s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale, fiind sesizată Judecătoria Bistriţa, în vederea desfiinţării totale a înscrisului fals, respectiv a contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de 20 iulie 1993 între Z.I. şi SC C reprezentată de V.Z. cu procură specială.
Prin cererea formulată s-a solicitat desfiinţarea contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de 20 iulie 1993 între Z.I. şi SC C SRL reprezentată de V.Z. cu procură, depus în copie, însă originalul actului nu s-a mai găsit, fapt de altfel, adus la cunoştinţa instanţei, atât de către petentul Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa, cât şi de către părţi la termenul de judecată din data de 24.09.2014 şi consemnat în încheierea de şedinţă din acea dată ( fila 21 din dosar), dar şi din răspunsul dat adresei instanţei de către d-nul av. S.G.( fila 31 din dosar)
În conformitate cu art.45 Cod de proc.civilă, Ministerul Public poate porni acţiune civilă ori de câte ori este necesar pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege, în conformitate cu art.184 Cod de proc.civilă, când nu este caz de judecată penală sau dacă acţiunea publică s-a stins sau s-a prescris, falsul se va cerceta de instanţa civilă prin orice mijloace de dovadă, iar în conformitate cu art.245 lit.c1) Cod de proc.pen., prin ordonanţa de încetare a urmăririi penale se dispune sesizarea instanţei civile competente cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris.
Trebuie reamintit faptul că, prin Decizia nr.XV din 21.11.2005, Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în aplicarea dispoziţiilor art.14 alin. 3 lit. a) din Codul de procedură penală şi a dispoziţiilor art.184 din Codul de procedură civilă, au stabilit că procurorul are calitatea de a exercita în faţa instanţei civile acţiunea pentru desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris falsificat, numai în cazurile prevăzute de art.45 alin. 1 din Codul de procedură civilă, în celelalte cazuri, aceeaşi acţiune aparţinând părţilor.
Prin Decizia civilă nr. 167/A/2013 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud în Dos. nr. …/190/2012, urmare admiterii apelului împotriva sentinţei civile nr. 4333/2013 pronunţată în acest dosar de prima instanţă de fond, s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare cu recomandarea de a se motiva hotărârea în concordanţă cu probele de la dosar şi a se analiza caracterul real/fals al convenţiei din 20.07.1993 încheiată între părţi, respectiv între Z.I., în calitate de vânzător şi SC C SRL, în calitate de cumpărător, sens în care instanţa să ceară părţilor a prezenta originalul actului, respectiv a se efectua cercetările impuse de disp. art. 184 din Codul de procedură civilă din 1865.
În acest context, a doua instanţă de fond, după rejudecare, a solicitat părţilor să depună înscrisul în original, pentru efectuarea verificării lui, dar acesta nu a putut fi găsit de către nici una dintre părţi, astfel că în cauză nu s-a putut face aplicarea disp. art. 177 şi urm. din Codul de procedură civilă din 1865, iar pe de altă parte, chiar şi din rezoluţia emisă de procuror la data de 31.07.2012 în Dos. nr. …/P/2012 reiese că „semnătura de pe contractul de vânzare-cumpărare din data de 20 iulie 1993 cel mai probabil îi aparţine, dar nu ştie în ce împrejurare a executat-o”, fiind vorba despre persoana consemnată în antecontractul de vânzare-cumpărare, ca fiind vânzătoare, numita Z.I., a recunoscut că semnătura îi aparţine, aşa încât sub acest aspect nu este necesară verificarea actului prin prisma unui aşa-zis fals în privinţa semnăturii de la rubrica „Vânzător”, iar în ceea ce priveşte scrisul, acesta nu se contestă, instanţa observând că antecontractul a fost redactat pe o maşină de scris.
Faţă de cele mai sus expuse, instanţa urmează să respingă ca neîntemeiată cererea principală, având ca obiect anulare act fals, nefiind întrunite în cauză cerinţele prev. art. 184 din C.pr.civ. din 1865 rap. la art. 228 alin.6 din C.pr.pen. vechi şi art. 245 alin.1 litera c) indice 1 din acelaşi cod, deoarece în speţă nu s-a dovedit existenţa falsului antecontractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, scrierea acestuia nefiind contrafăcută, subscrisă sau alterată în vreun mod, deoarece nu Z.I. a fost cea care l-a redactat, iar pe de altă parte ea a recunoscut că l-a semnat, astfel încât nici sub acest aspect nu poate fi reţinută existenţa falsului.
Apreciem că în speţă, aşa cum reiese din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză care se coroborează cu interogatoriul luat pârâtei Z.I. ( filele 41-44, 48-49 din dosar), aceasta a semnat actul sub semnătură privată, al cărui original nu se mai găseşte în prezent spre a se folosi de el în vederea înscrierii dreptului său de proprietate.
Că este aşa rezultă inclusiv din actele Dos. penal nr. …/P/2012 în care s-a pronunţat rezoluţia din 31.07.2012 de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, prin care s-a solicitat instanţei civile să cerceteze falsul.
Trebuie precizat însă faptul că declaraţiile numiţilor N.V. şi Ţ.A. nu corespund cu declaraţia pârâtei Z.I., aceştia nerecunoscând că ar fi primit preţul pentru terenul vândut şi nici măcar existenţa vreunei înţelegeri cu reprezentantul SC C SRL, B.C., căruia să îi fi promis vânzarea acestui teren, nerecunoscând primirea sumei de 7.760.000 ROL de la acesta cu titlu de preţ pentru terenul respectiv, declarând în faţa organelor de cercetare penală că nici măcar nu îl cunosc pe acesta, iar terenul pe care îl deţine fiecare dintre ei în localitatea C l-au folosit până în anul 2010, când l-au vândut fiecare către P.G. Pe de altă parte, atât în faţa organelor de cercetare penală, cât şi în faţa instanţei cu ocazia luării interogatoriului, pârâta Z.I. a declarat că a cunoscut faptul că „N.V. şi Ţ.A. au vândut suprafaţa lor de teren de 10.300 mp unui cetăţean belgian pe nume B.C.” ( declaraţia de la filele 23-25 din dosarul penal ataşat) , iar în răspunsurile la interogatoriul luat acesteia ( fila 48) a arătat că nu a primit nici un ban de la numitul B.C. pentru vânzarea unui teren care îi aparţine şi nici nu a promis că va vinde un teren de al ei reprezentantului SC C SRL, dar că toţi cetăţenii din C ştiu că terenul din locul numit „Strâmtură” situat pe partea stângă a lacului lângă P.D. a fost vândut de Ţ.A., necunoscând dacă acesta sau N.V. a primit banii, deoarece ea nu a fost de faţă nici la predarea banilor şi nici la predarea în posesie şi folosinţă a terenului.
În contextul stării de fapt expusă mai sus, raportat la obiectul cererii reconvenţionale formulată de pârâta SC C SRL, care solicită în principal constatarea nulităţii absolute a antecontractului intitulat „Contract de vânzare-cumpărare” încheiat sub semnătură privată la data de 20.07.1993 , cu motivarea că lipseşte consimţământul promitentului vânzător instanţa apreciază că acest motiv nu subzistă, pentru argumentele ce se vor expune în continuare.
Nulitatea absolută intervine în cazul încălcării în momentul încheierii actului juridic a unei dispoziţii legale, care ocroteşte un interes general.
Totodată, nulitatea este absolută când a lipsit consimţământul şi aceasta lipsă se datorează unei erori-obstacol, distructivă de voinţă, acesta reprezentând un fenomen complex atât din punct de vedere psihologic cât şi din punct de vedere juridic. Sub aspect juridic, voinţa este complexă, deoarece reuneşte în structura sa două elemente: consimţământul şi cauza ( scopul).
Consimţământul, fiind exteriorizarea hotărârii de a încheia un act juridic civil, este o condiţie de fond, esenţială de validitate şi generală a actului juridic.
Art. 948 din Cod civil de la 1864, aplicabil speţei raportat la data încheierii actului a cărui nulitate se cere, prevede ca fiind condiţii esenţiale pentru validitatea unei convenţii capacitatea de a contracta, consimţământul valabil al părţii ce se obligă, obiect determinat şi o cauză licită.
Or, lipsa condiţiei sau elementului esenţial ( cum se utilizează în doctrină şi practică) respectiv – consimţământul, atrage nulitatea absolută a convenţiei încheiate.
În speţă însă vânzătoarea, respectiv pârâta Z.I., prin actul pe care l-a semnat a vândut un teren care nu-i aparţinea.
Potrivit art.953 cod civil din 1864, “consimţământul nu este valabil când este dat prin eroare, smuls prin violenţă sau surprins prin dol“.
Astfel, apreciem că în speţă nu este dat motivul de nulitate absolută a actului atacat, ci este vorba de vânzarea bunului altuia, iar în practica judiciară este unanim recunoscut faptul că, deşi vânzătorul nu poate înstrăina bunul altuia (nemo dad quod non habet), în cazul în care totuşi ar face-o, practica judiciară a considerat vânzarea anulabilă, atât pentru eroare asupra substanţei lucrului care alcătuieşte vânzarea anulabilă, cat si pentru eroarea asupra calităţii esenţiale a vânzătorului, considerat de către cumpărător ca fiind proprietarul bunului. Astfel, instanţa supremă a stabilit că „vânzarea lucrului altuia are la baza o eroare asupra calităţii de proprietar a vânzătorului şi este anulabilă” .
În concluzie, vânzarea lucrului altuia are la bază atât eroarea din partea cumpărătorului, cât şi eroarea asupra persoanei .
Dacă bunul este determinat, vânzarea va fi lovită de nulitate relativă, deoarece cumpărătorul se află într-o dublă eroare: eroare asupra calităţii vânzătorului, considerat proprietar al bunului şi eroare asupra substanţei lucrului, care formează obiectul contractului.
Numai dacă atât vânzătorul, cât şi cumpărătorul cunoşteau în momentul încheierii actului că se vinde bunul altuia, s-ar putea considera că un asemenea contract este lovit de nulitate absolută, deoarece s-ar urmări validarea unor acţiuni speculative, ceea ce determină ca un asemenea contract sa aibă o cauza ilicită.
Vânzarea bunului altuia este valabilă şi dă naştere obligaţiei vânzătorului de a asigura transmiterea dreptului de proprietate către cumpărător, fie prin dobândirea de către vânzător a bunului, fie prin ratificarea convenţiei de către proprietar. În cazul în care vânzătorul nu-şi îndeplineşte această obligaţie, se poate solicita rezoluţiunea contractului, restituirea preţului şi daune-interese.
Cu toate acestea cum în speţă nu s-a invocat acest motiv de nulitate relativă, care este aplicabilă în cazul cumpărătorului de bună-credinţă, aşa cum este pârâta SC C SRL, instanţa nu o poate pune în discuţie, ori nulitatea absolută pentru lipsa consimţământului nu este dovedită în cauză.
Pe de altă parte, repunerea părţilor în situaţia anterioară, în sensul restituirii sumei achitată cu titlu de preţ, actualizate cu indicele de consum nu poate fi solicitată pârâtei Z.I., atâta timp cât banii nu i-au fost predaţi ei, ci aşa cum rezultă din probele administrate în cauză numitului T.A., astfel că şi acest petit este neîntemeiat.
În ceea ce priveşte subsidiarul cererii reconvenţionale se solicită repunerea părţilor anterioare, ca şi în primul petit cu consecinţa restituirii preţului actualizat, dar în situaţia în care instanţa ar desfiinţa total înscrisul întocmit în fals, intitulat contract de vânzare-cumpărare încheiat sub semnătură privată la data de 20.07.1993 între Z.I. şi SC C SRL, instanţa urmează să îl respingă ca neîntemeiat, pentru argumentele mai sus expuse, în condiţiile în care actul în speţă nu a fost dovedit ca fiind fals, iar întemeierea restituirii prestaţiilor pe plata nedatorată conform art. 1092 din vechiul Cod civil nu îşi găseşte aplicare pentru că plata nu s-a făcut vânzătoarei, ci altei persoane, lui Ţ.A.
Faţă de considerentele mai sus expuse, instanţa urmează să respingă ca neîntemeiate atât cererea principală, având ca obiect anulare act, formulată de reclamantul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA BISTRIŢA, în contradictoriu cu pârâţii Z.I., SC C SRL, Ţ.A. şi N.V., precum şi cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă reconvenţională SC C SRL, având ca obiect constatare nulitate absolută antecontract de vânzare-cumpărare.
Raportat la soluţia adoptată, instanţa nu va acorda cheltuieli de judecată, raportat la cererea formulată de către pârâta Z.I.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat apel reclamantul şi pârâta reclamantă reconvenţional.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel formulate, tribunalul va respinge ca nefondate apelurile declarate.
