Expertize judiciare. Cenzurarea expertizei de către instanţă.
Art.40 din Legea nr.107/1996.
În speţa, prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 15220/1992 reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului intravilan în suprafaţă de 8632 m.p. din Topliţa.
În contractul de vânzare-cumpărare este trecută expres menţiunea că terenul obiect al contractului este unul fără construcţii.
În contractul de vânzare-cumpărare este trecută expres menţiunea că terenul obiect al contractului este unul fără construcţii.
Din această suprafaţă, în prezent reclamanta deţine 5002 m.p., dat fiind că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1220/2.10.2000 a vândut lui S.S. suprafaţa de teren de 3630 m.p. Această suprafaţă rămasă în proprietatea reclamantei a rămas evidenţiată în cartea funciară nr. 7901, urmare a dezmembrării.
Din această suprafaţă, în prezent reclamanta deţine 5002 m.p., dat fiind că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1220/2.10.2000 a vândut lui S.S. suprafaţa de teren de 3630 m.p. Această suprafaţă rămasă în proprietatea reclamantei a rămas evidenţiată în cartea funciară nr. 7901, urmare a dezmembrării.
Pentru identificarea acestei suprafeţe şi soluţionarea obiectului acţiunii respectiv grăniţuirea proprietăţilor părţilor, instanţele, pe parcursul desfăşurării judecăţii, au administrat proba cu expertiza, fiind puse în discuţia părţilor mai multe expertize.
Pentru identificarea acestei suprafeţe şi soluţionarea obiectului acţiunii respectiv grăniţuirea proprietăţilor părţilor, instanţele, pe parcursul desfăşurării judecăţii, au administrat proba cu expertiza, fiind puse în discuţia părţilor mai multe expertize.
Astfel că, aşa cum în mod corect s-a reţinut prin decizia atacată, că din coroborarea întregului material probator administrat în cauză rezultă că părerea expertului F.I. este cea corectă. De altfel, este nerelevant dacă în cauză sunt incidente prevederile Legii nr. 107/1996, atâta timp cât din probele administrate în cauză rezultă că terenurile reclamantei şi cel al pârâtului M.T. nu sunt limitrofe, fiind despărţite de calea ferată.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Topliţa sub nr. 391 din 18.04.2003, reclamanta S.C. P.C.C.P. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâţii M.T., prin P., S.R. prin D.G.F.P. Harghita, şi pe pârâtul S.S. solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să stabilească linia de hotar ce desparte proprietăţile părţilor şi, ca urmare a stabilirii liniei de hotar să fie obligat pârâtul de rang 2 să respecte dreptul de proprietate şi posesia asupra porţiunii de teren pe care a acaparat-o.
Prin Sentinţa civilă nr. 348 din 25 iunie 2004, Judecătoria Topliţa a admis în parte acţiunea în grăniţuire şi a stabilit linia hotarului despărţitor între imobilele învecinate proprietatea părţilor, conform propunerii de parcelare şi trasare făcută de expert F.I., la data de 3 martie 2004.
Prin Decizia civilă nr. 1316 din 8 septembrie 2006, Curtea de Apel Târgu Mureş a admis recursul declarat de reclamantă împotriva sentinţei mai sus arătate, sentinţă pe care a casat-o dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de recurs a constatat că prin hotărârea atacată, instanţa de fond nu s-a pronunţat pe un capăt de cerere, respectiv pentru revendicarea imobiliară şi nici nu a fost clarificat pe deplin obiectul cererii, reclamantul neprecizând care este suprafaţa revendicată.
Prin Decizia nr. 191/A din 20 aprilie 2005, Curtea de Apel Târgu Mureş a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă, aceeaşi instanţă a admis recursul reclamantei şi prin Decizia nr. 1317/R din 8 septembrie 2006 a casat în tot atât decizia atacată cât şi sentinţa Judecătoriei Topliţa şi a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Topliţa.
Instanţa de recurs a reţinut că judecătoria nu s-a pronunţat cu privire la acţiunea în revendicare formulată împotriva S.R. şi nici nu a clarificat pe deplin obiectul acestei cereri, reclamanta neprecizând care este suprafaţa revendicată.
De asemenea, prin expertiza efectuată nu sunt identificate cele trei proprietăţi conform înscrierilor în C.F., nu se precizează dacă toate cele trei sunt limitrofe, iar în caz afirmativ care linia care delimitează hotarul dintre ele.
În rejudecare, prin încheierea din 4 martie 2008, s-a stabilit cadrul procesual în sensul că pârâţii sunt M.T. reprezentat de primar, S.R. reprezentat de D.G.F.P. Harghita şi S.S. La termenul din 11 aprilie 2007, reclamanta a depus o cerere în care arată că renunţă la judecarea capătului de cerere în revendicare.
Prin Sentinţa civilă nr.751 din 4 noiembrie 2008, Judecătoria Topliţa, a luat act de renunţarea reclamantei la judecata capătului de cerere în revendicare şi a respins acţiunea în rest, obligând-o pe reclamantă la plata către pârâtul Municipiul Topliţa a sumei de 450 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărâri în acest sens judecătoria a reţinut că prin contractul de vânzare-cumpărare reclamanta a cumpărat suprafaţa de 8632 m.p. teren intravilan fără construcţii, de la vânzători care la rândul lor şi-au înscris în cartea funciară dreptul de proprietate pe baza Sentinţei civile nr. 161/1991 a Judecătoriei Topliţa, în care M.T. nu a fost citat expertiza fiind una extrajudiciară.
Prin această sentinţă s-a reconstituit dreptul de proprietate şi s-a dispus întabularea vânzătorilor în C.F. 2964 Topliţa, dat fiind că M.T. a nu a fost parte la acest proces nu poate fi obligat să cedeze din domeniul public piaţa agroalimentară cu acele construcţii şi amenajări din moment ce chiar în contract se prevede că ceea ce s-a cumpărat este teren neconstruit.
Susţinerea că în anii 1966 – 1970, pe terenul în suprafaţă totală de 7.000 m.p. proprietatea S.R. s-a construit piaţa agroalimentară a municipiului Topliţa corespunde realităţii din teren, fiind dovedită, prin expertiza topografică întocmită în cauză de cei trei experţi. Incinta pieţei este bine delimitată prin gard de beton, iar clădirile constituie mijloace fixe aflate în domeniul public a municipiului Topliţa şi piaţa în întregul ei este trecută în anexa) poziţia 2 la 7 din H.G. nr. 1351/2002.
Terenul cumpărat de reclamantă de la P.D. este teren fără construcţii împrejurare în care instanţa apreciază că nu pate să cuprindă în nici un caz piaţa agroalimentară a municipiului Topliţa; schiţa întocmită de expertul A.P., anexă a contractului de vânzare-cumpărare nu cuprinde vecinătăţile şi a fost întocmită pe baza unor măsurători la care pârâtul M.T. nu a participat. În faţa instanţei, expertul A.P. a declarat că schiţa se referea la un teren fără construcţii şi nu privea piaţa agroalimentară a municipiului.
S-a susţinut de către reclamantă că ar fi cumpărat în anul 1992 o suprafaţă de 8632 m.p. din care o suprafaţă de 3630 m.p. a vândut-o pârâtului S.S. Pentru a putea dezmembra această suprafaţă de 3630 m.p. s-a întocmit şi prezentat notarului un înscris intitulat Anexă cu propunere de parcelare şi trasare ce nu era însă aptă dea fi prezentată cărţii funciare pentru întabulare, deoarece era efectuată de o persoană care nu avea calitate de expert topograf. Suprafaţa cumpărată de S.S. are forma unui triunghi în care o latură este râul Mureş, o latură calea ferată iar a treia latură trebuia să fie restul proprietăţii reclamantei; dar numita V.M. autoarea schiţei a plasat greşit restul suprafeţei de 5002 m.p. ce nu s-a vândut de către reclamantă peste amplasamentul actual al pieţei agroalimentare Topliţa.
În cauză singura expertiză care se coroborează şi cu celelalte probe este cea efectuată de F.I. care a localizat suprafaţa de 5002 m.p. ca fiind între râul Mureş şi terasamentul căii ferate industriale şi care a ţinut cont de faptul că S.C. P. S.R.L. a vândut 3630 m.p. care este în formă de triunghi care este cuprins între răul Mureş şi linia căii ferate industriale.
A mai reţinut instanţa de fond că, în condiţiile în care se putea presupune că cele două proprietăţi şi s-ar suprapune, nu s-ar putea stabili linia de hotar atâta timp cât nici unul dintre proprietari nu şi-a revendicat suprafaţa de teren care se suprapune.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel, reclamanta.
Prin Decizia civilă nr. 15 din 4 februarie 2009, Tribunalul Harghita a respins apelul, reţinând în esenţă următoarele:
Reclamanta a renunţat la capătul de cerere în revendicare iar din cererea de chemare în judecată rezultă că aceasta pretinde că M.T. îi contestă dreptul de proprietate dobândit prin cumpărare. Practic reclamanta susţine că a dobândit prin cumpărare terenul de 5002 m.p. înscris în C.F. 7901 Topliţa, şi că acesta reprezintă inclusiv o parte din piaţa agroalimentară a M.T. şi o parte din calea ferată a S.C. R. S.A. aflată în imediata vecinătate a pieţei. Cealaltă parte din terenul dobândit a fost vândută lui S.S. faţă de care apelanta nu are nici un fel de pretenţie.
Din expertizele efectuate pe parcursul procesului experţii au concluzionat că terenul pe care se află piaţa agroalimentară este înscris în prezent în C.F. 8000 Topliţa. Doi dintre experţi susţin că o parte din terenul reclamantei se suprapune cu calea ferată şi cu piaţa agroalimentară iar al treilea expert F.I. susţine că terenul reclamantei nu depăşeşte calea ferată aflându-se între aceasta şi răul Mureş.
Având în vedre faptul că persoanele de la care a cumpărat reclamanta nu putea dobândi prin uzucapiune terenul ocupat de calea ferată, ţinând cont de specificul posesiei a unui asemenea imobil, şi nici pe cel ocupat de piaţa agroalimentară, în primul rând pentru că aceasta aparţine domeniului public al M.T., iar apoi pentru că este delimitată de un zid de beton şi conţine construcţii specifice, faptul că schiţa întocmită de A.P.G. nu respectă exigenţele ştiinţifice minime, tribunalul a reţinut că părerea expertei F.I. este cea corectă. În aceste condiţii, terenul apelantei şi a intimatei M.T. nu sunt limitrofe pentru a se putea stabili linia de hotar dintre ele fiind despărţite de terenul ocupat de calea ferată.
Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs reclamanta solicitând modificarea deciziei atacate, admiterea acţiunii şi stabilirea liniei de hotar conform expertizelor întocmite de Ş.G. şi I.A.
În drept s-a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Recurenta a arătat că este necontestat faptul că este proprietara tabulară a terenului în suprafaţă de 5002 m.p., înscris în C.F. 7901 Topliţa, suprafaţă rămasă în urma dezmembrării din suprafaţa totală de 8632 m.p. dobândit prin cumpărare de la P.D., care la rândul lui a dobândit proprietatea prin Sentinţa civilă nr. 161/1992 a Judecătoriei Topliţa.
În cauză au fost efectuate trei expertize judiciare şi o expertiză extrajudiciară. Instanţa de apel reţinând ca fiind corectă cea efectuată de experta F.I.
Concluziile la care a ajuns acest expert sunt eronate şi nelegale întrucât diferenţa constată de expertă de 5171 m.p., dintre suprafaţa folosită de S.S. şi M.S., şi evidenţele de carte funciară, este aria de protecţie a râului Mureş care potrivit art.40 din Legea nr.107/1996, face parte din domeniul public al statului şi este în administrarea A.A.R.
Potrivit anexei 2 la Legea nr. 107/1996, în cazul cursurilor de apă cu lăţimea între 10 – 50 metri, cum este cursul răului Mureş în zona care a făcut obiectul expertizei, lăţime zonei de protecţie este de 15 metri.
Raportat la lungimea răului Mureş, aşa cum rezultă din expertiza întocmită de F.I., suprafaţa zonei de protecţie este de 6969,45 m.p., practic este tocmai aceea arie de protecţie din care face parte din domeniul public al statului.
Examinând decizia atacată în raport cu motivele invocate, Curtea de Apel reţine următoarele:
Prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 15220/1992 reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului intravilan în suprafaţă de 8632 m.p. înscris în C.F. nr. 7901 Topliţa.
Astfel, o primă expertiză a fost cea efectuată de expertul F.I. din 08.03.2004, care a concluzionat că imobilul reclamantei nu se identifică cu piaţa publică din municipiul Harghita, care este cuprinsă în C.F. nr. 8000 şi asupra căreia s-a eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate în favoarea S.C. R.G. S.A.
Din acest raport de expertiză se desprinde în mod clar concluzia că, în situaţia în care fiecare din proprietarii terenurilor învecinate cu al reclamantei ar respecta întocmai suprafeţele deţinute, nu s-ar pune problema vreunei suprapuneri de terenuri.
Măsurând terenurile conform actelor de proprietate, experta stabileşte linia despărţitoare dintre terenurile părţilor conform suprafeţelor înscrise în aceste acte.
Întreg recursul declarat de reclamanta S.C. P.C.C. P. S.R.L. se întemeiază pe obiecţiunile la expertiza mai sus menţionată, susţinându-se că în cauză instanţele trebuiau să ţină seama, în soluţionarea litigiului, de celelalte expertize întocmite de experţii Ş.G., I.A. şi de expertul ce a întocmit expertiza extrajudiciară – S.E.
Din examinarea celor două expertize judiciare – întocmite de S.G. şi I.A. – rezultă că ambele au pornit, în identificarea terenurilor de la schiţa de plan întocmită de expertul A.P.G., schiţă luată în considerare la pronunţarea Sentinţei civile nr. 161/1991 a Judecătoriei Topliţa. Prin această sentinţă s-a recunoscut dreptul de proprietate, efect al uzucapiunii în favoarea soţilor P., de la care a cumpărat ulterior reclamanta.
Aşa cum în mod corect au reţinut şi instanţele de fond şi de apel, în aceste condiţii expertizele invocate în recurs nu pot fi luate în considerare dat fiind că schiţa întocmită de A.P. a fost una extrajudiciară, mai mult, nu a fost întocmită în baza unor măsurători şi constatări la faţa locului. În plus, conform declaraţiei acestui expert, schiţa sa se referea la un teren fără construcţii şi nu privea piaţa agroalimentară a municipiului. Că terenul dobândit de reclamantă nici nu putea fi unul cu construcţii atâta timp cât nici soţii P., cărora li s-a recunoscut dreptul de proprietate, nu putea uzucapa un teren cu construcţii. Aceasta pentru că s-a susţinut că soţii P. au folosit neîntrerupt şi netulburaţi suprafaţa de teren dar pe această suprafaţă se afla piaţa agroalimentară a municipiului. Este evident că în aceste condiţii nu se poate reţine o posesie neîntreruptă. Ori, în condiţiile în care s-a pronunţat Sentinţa civilă nr. 161/1991, rămasă definitivă şi irevocabilă, este evident că, condiţiile uzucapiunii nu puteau fi analizate decât în raport cu un teren folosit în exclusivitate de soţii P.
Prin recursul declarat, reclamanta solicită a se ţine seama de faptul că expertul S.G. a indicat faptul că suprafaţa deţinută în plus de S. S. este de fapt aria de protecţie a râului Mureş. Această susţinere nu poate fi însă reţinută dat fiind că din expertiza invocată rezultă că acestea sunt doar susţinerile lui S.S.
Ori, aşa cum în mod corect s-a reţinut prin decizia atacată, că din coroborarea întregului material probator administrat în cauză rezultă că părerea expertului F.I. este cea corectă.
De altfel, este nerelevant dacă în cauză sunt incidente prevederile Legii nr. 107/1996, atâta timp cât din probele administrate în cauză rezultă că terenurile reclamantei şi cel al pârâtului M.T. nu sunt limitrofe, fiind despărţite de calea ferată.
În consecinţă, reţinând că în cauză Decizia nr. 15/04.02.2009 a Tribunalului Harghita este legală şi temeinică, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. P.C.C. P. S.R.L.
