Prin acţiunea înregistrată la data de 10 iunie 2009, reclamantul P. I. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, a solicitat să se dispună: anularea Ordinului nr. 6307 din 17 decembrie 2008 emis de Ministrul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului; anularea Deciziei nr. 1269 din 10 decembrie 2008 emisă de Inspectorul Şcolar General al Inspectoratului Şcolar al Judeţului Suceava şi reintegrarea sa în funcţia deţinută anterior emiterii acestor acte cu plata drepturilor salariale cuvenite de la data emiterii actelor şi până la data reintegrării sale efective.
Reclamantul şi-a motivat acţiunea arătând că, prin Decizia nr. 1269 din 10 decembrie 2008, Inspectorul Şcolar General al Inspectoratului Şcolar al Judeţului Suceava a dispus sancţionarea sa disciplinară cu „destituirea din funcţia de director al Seminarului Teologic „Mitropolitul Dosoftei” Suceava” în care a fost numit prin Ordinul nr. 384 din 19 februarie 2007 emis de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. În opinia sa, Decizia contestată este emisă în condiţii de nelegalitate pentru motive ce ţin de depăşirea competenţei organului emitent, în sensul că, potrivit art. 3 din Legea nr. 128/1997 – sancţiunea ce i-a fost aplicată putea fi dispusă numai de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului – autoritate care a procedat la numirea în funcţia de conducere a reclamantului, Inspectorul Şcolar General având doar competenţe de a iniţia şi propune aplicarea acestei sancţiuni.
Reclamantul a invocat şi motive de netemeinicie a actelor administrative individuale criticate în sensul că, nu este dată fapta constând în „neîndeplinirea atribuţiilor specifice managementului şcolar prin părăsirea nemotivată a unităţii şcolare”, în condiţiile în care au fost emise Decizia nr. 2305 din 2 septembrie 2008 şi respectiv Decizia nr. 2993 din 12 noiembrie 2008 de către I.P.S. Pimen – Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor – iar reclamantul nu a făcut altceva decât să se conformeze prin predarea – primirea gestiunii la data de 15 noiembrie 2008 şi prin preluarea catedrei de „religie” cu normă întreagă la Colegiul de Informatică „Spiru Haret” Suceava.
În întâmpinarea depusă la dosar (fila 7) pârâtul Ministerul Educaţiei, Tineretului şi Sportului a arătat – în principal – că cererea reclamantului având ca obiect anularea celor două acte administrative a rămas fără obiect întrucât prin Hotărârea nr. 4 din 26 mai 2011 a Colegiului de Disciplină – neatacată în instanţă – s-a dispus anularea Deciziei nr. 1269 din 10 decembrie 2008 emisă de Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava. Cu privire la cererea reclamantului având ca obiect reîncadrarea sa pe funcţia deţinută anterior şi obligarea la plata drepturilor salariale de care a fost privat, a arătat că, în speţă sunt incidente prevederile art. 136 (1) din Legea nr. 128/1997 – în sensul în care ocuparea posturilor de conducere în învăţământul teologic şi a catedrelor de religie se poate face numai în condiţiile existenţei acordului cultului respectiv, acord exprimat prin binecuvântarea acordată de conducerea Arhiepiscopiei respective, acord ce a fost retras reclamantului conform Deciziei nr. 57/2008 a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor – situaţie ce face imposibilă repunerea reclamantului în situaţia anterioară emiterii celor două acte administrative cu titlu individual.
Pârâtul Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava – deşi legal citat nu a formulat întâmpinare în prezenta cauză.
Prin sentinţa nr. 46 din 23 ianuarie 2013, Curtea de Apel Suceava a admis, în parte, acţiunea în contencios administrativ, a anulat Ordinul nr. 6307/2008 emis de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii Ordinului cu obligarea pârâtului la plata drepturilor băneşti ce s-ar fi cuvenit reclamantului, calculate începând cu data emiterii ordinului şi până la reîncadrarea efectivă a reclamantului şi a constatat ca fiind rămas fără obiect punctul 2 din acţiunea reclamantului (anularea Deciziei Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava – nr. 1269/2008).
Împotriva sentinţei civile nr. 46/23 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Suceava a formulat recurs Ministerul Educaţiei Naţionale.
Prin decizia civilă nr. 3506/30 septembrie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a admis recursul formulat de Ministerul Educaţiei Naţionale, s-a casat sentinţa atacată şi cauza a fost trimisă spre competentă soluţionare la Tribunalul Suceava, secţia litigii de muncă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 07 mai 2015 sub nr. 768/39/2009.
Tribunalul Suceava prin sentinţa civilă nr. 1224 din 25 iunie 2015 a respins, ca nefondată, excepţia rămânerii fără obiect a contestaţiei invocată de intimatul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
A admis contestaţia formulată de către reclamant, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului Bucureşti şi Inspectoratul Şcolar al Judeţului Suceava.
A anulat Ordinul 6307/17.12.2008 emis de intimatul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
A anulat Decizia 1269/10.12.2008 emisă de Inspectoratul Şcolar al Judeţului Suceava.
A dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii Ordinului nr. 6307/17.12.2008 emis de intimatul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi a Deciziei 1269/10.12.2008, în sensul reintegrării contestatorului pe funcţia şi postul deţinute anterior emiterii celor două acte sus – menţionate.
A obligat intimaţii la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul, calculată de la data emiterii deciziei şi până la reintegrarea efectivă a contestatorului.
A respins, ca nefondat, capătul de cerere privind obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Tribunalul a reţinut următoarele:
Instanţa s-a pronunţat mai întâi asupra excepţiei lipsei de obiect a prezentei cereri, invocată de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
Doctrina şi practica în materie sunt unanim constante atunci când au statuat că obiectul unei cauze reprezintă atât pretenţia formulată prin cerere, cât şi dreptul subiectiv invocat.
Obiectul prezentei cauze îl constituie anularea Deciziei 1269/10 decembrie 2008 emisă de Inspectorul Şcolar General al Inspectoratului Şcolar al Judeţului Suceava, precum şi anularea Ordinului nr. 6307 din 17 decembrie 2008, emis de Ministrul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului.
La filele 15 – 16 fond vol. I primul ciclu procesual se află decizia 4962/10 decembrie 2008.
Împotriva acestei decizii, s-a formulat contestaţie – filele 18 – 23 dosar.
Prin Hotărârea nr. 4/2009 din 21 mai 2009 – fila 32 – s-a admis excepţia tardivităţii emiterii şi comunicării Deciziei 1269/10 decembrie 2008, emisă de Inspectoratul Şcolar al Judeţului Suceava, comunicată prin Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, nr. 6307/17 decembrie 2008, s-a anulat decizia sus – menţionată şi Ordinul de comunicare a deciziei de sancţionare.
Această Hotărâre a fost atacată cu contestaţie în instanţă, contestaţia formând obiectul dosarului 932/39/2009, iar prin sentinţa civilă nr. 1129/2010, irevocabilă, pronunţată de Tribunalul Suceava, s-a admis în parte contestaţia, s-a anulat Hotărârea nr. 4/21 mai 2009 emisă de Colegiul Central de Disciplină, colegiul fiind obligat a analiza şi a se pronunţa asupra fondului contestaţiei formulată de reclamant.
Urmare a acestei hotărâri judecătoreşti, Colegiul Central de Disciplină a emis Hotărârea nr. 4 din 26 mai 2011 – fila 15 dosar fond I ciclu procesual vol. II, prin care s-a admis excepţia nulităţii absolute a deciziei 1269/10 decembrie 2008 a Inspectoratului Şcolar al Judeţului Suceava; s-a admis în parte contestaţia, s-a anulat decizia menţionată anterior, însă instanţa a respins cererea privind repunerea în funcţie şi acordarea drepturilor băneşti corespunzătoare, ca neîntemeiată.
Prin prezenta contestaţie, s-a solicitat anularea celor două acte iniţiale, precum şi reintegrarea contestatorului în funcţia avută anterior emiterii actelor atacate, cu obligarea intimaţilor la plata tuturor drepturilor salariale cuvenite, începând cu data emiterii lor până la reîncadrarea efectivă pe postul deţinut anterior aplicării sancţiunii.
În atare împrejurări, este evident că obiectul acestei contestaţii a rămas în fiinţă, acesta fiind concretizat de solicitarea referitoare şi la reintegrarea contestatorului în funcţia avută anterior emiterii actelor atacate, cu obligarea intimaţilor la plata tuturor drepturilor salariale cuvenite, începând cu data emiterii lor până la reîncadrarea efectivă pe postul deţinut anterior aplicării sancţiunii.
Faţă de cele ce preced, tribunalul a respins, ca nefondată, excepţia rămânerii fără obiect a contestaţiei.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reţinut următoarele:
Potrivit Ordinului 384/19 februarie 2007, contestatorul a fost numit în funcţia de director al Seminarului Teologic „Mitropolitul Dosoftei” Suceava, pe o perioadă de 4 ani, cu rezervarea catedrei pe care este titular – fila 6 dosar fond vol. I.
În considerarea acestui Ordin, între contestator şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava s-a încheiat contractul de management educaţional nr. 2089/12 martie 2007 – filele 7 – 9 dosar fond vol. I.
În considerarea acestui Ordin, între contestator şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava s-a încheiat contractul de management educaţional nr. 2089/12 martie 2007 – filele 7 – 9 dosar fond vol. I.
La filele 10 – 11 dosar fond vol. I se regăseşte Decizia nr. 57/2008, din 12 noiembrie 2008, emisă de IPS Pimen, prin care se hotărăşte că, începând cu data de 15 noiembrie 2008, se retrage binecuvântarea dată în favoarea contestatorului, de a exercita funcţia de director şi profesor la Seminarul Teologic Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” Suceava, având în vedere raportul Inspectoratului Şcolar al Judeţului Suceava.
Trebuie de precizat că Hotărârea nr. 4 din 26 mai 2011 a Colegiului Central de Disciplină a admis excepţia nulităţii absolute a deciziei 1269/10 decembrie 2008 a Inspectoratului Şcolar al Judeţului Suceava; a admis în parte contestaţia şi a anulat decizia menţionată anterior, cu precizarea că acest act nu a fost atacat în instanţă de niciuna din părţile litigante, iar prin adresa de la fila 37 dosar se confirmă această situaţie.
Soluţia adoptată prin această hotărâre a fost consecinţa constatării faptului că în speţă nu s-a parcurs procedura cercetării disciplinare prealabile, prevăzută sub sancţiunea nulităţii absolute prin art. 251 alin. 1 Codul muncii.
La data emiterii celor două acte contestate, erau în vigoare prevederile Legii 128/1997, privind Statutul personalului didactic, cât şi Legea învăţământului nr. 84/1995.
După cum rezultă din art. 10 Legea învăţământului nr. 84/1995 forma în vigoare la data emiterii actelor criticate, reţeaua unităţilor învăţământului de stat este organizată şi aprobată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în colaborare şi cu sprijinul administraţiei publice locale, în concordanţă cu dinamica demografică şi necesităţile de formare profesională actuale şi de perspectivă.
Acest text trebuie interpretat şi aplicat şi prin raportare la prevederile art. 9 (3) din Legea nr. 84/1995, în conformitate cu care cultele recunoscute oficial de stat pot solicita Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului organizarea unui învăţământ teologic specific pregătirii personalului de cult şi activităţii social – misionare a cultelor, iar înfiinţarea şi funcţionarea acestui învăţământ se face potrivit legii.
De asemenea, prin art. 115 din Statutul Bisericii Ortodoxe Române s-a prevăzut că pregătirea personalului bisericesc din toate categoriile se face în unităţile de învăţământ teologic, printre care se numără şi seminariile teologice liceale, integrate în învăţământul de stat preuniversitar şi universitar, cu precizarea că astfel de unităţi de învăţământ preuniversitar teologic se înfiinţează de către eparhiile în care vor funcţiona, cu avizul sinoadelor mitropolitane şi cu aprobarea Sfântului Sinod, în condiţiile prevăzute de lege, aşa cum rezultă din art. 116 acelaşi act normativ.
Cât priveşte statutul cadrelor didactice şi al personalului din conducere din asemenea unităţi de învăţământ, tribunalul a reţinut în speţă, incidenţa dispoziţiilor art. 118 alin. 2 din Statut, în conformitate cu care această categorie de cadre didactice este recunoscută de către ministerul de resort, în condiţiile prevăzute de lege şi de protocoalele încheiate între Biserica Ortodoxă Română şi ministerul de resort, cu acordul prealabil al chiriarhului eparhiei pe raza căreia acestea funcţionează.
În contextul legislativ menţionat anterior, rezultă că, contestatorul a fost numit în funcţia de director al Seminarului Teologic „Mitropolitul Dosoftei” Suceava, pe baza concursului organizat în acest scop, în condiţiile impuse de Legea nr. 84/1995 a învăţământului şi Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, forma în vigoare la data emiterii actelor contestate.
Potrivit principiului simetriei ce guvernează actul juridic, şi în conformitate cu principiul conform căruia accesoriul urmează principalul, concluzia logică ce se impune în legătură cu normele juridice aplicabile funcţiei de conducere a contestatorului, implicit aspectele ce ţin de eliberarea sa din funcţia de conducere, este aceea că aceste norme sunt prevăzute în cadrul aceloraşi dispoziţii legale, respectiv Legea nr. 84/1995 şi respectiv Legea nr. 128/1997.
Analizând apărările contestatorului, care invocă nulitatea absolută a actelor, tribunalul a reţinut următoarele:
În Titlul VI intitulat Răspunderea disciplinară, sunt prevăzute etapele ce trebuie parcurse în mod obligatoriu pentru atragerea unei astfel de răspunderi, după cum urmează: art. 116 instituie sancţiunile disciplinare aplicabile personalului prevăzut la art. 115, precizându-se că, în raport cu gravitatea abaterilor, acestea sunt: observaţie scrisă; avertisment; diminuarea salariului de bază, cumulat, când este cazul, cu indemnizaţia de conducere, de îndrumare şi de control, cu până la 15%, pe o perioadă de 1 – 6 luni; suspendarea, pe o perioadă de până la 3 ani, a dreptului de înscriere la un concurs pentru ocuparea unei funcţii didactice superioare sau pentru obţinerea gradelor didactice ori a unei funcţii de conducere, de îndrumare şi de control; destituirea din funcţia de conducere, de îndrumare şi de control din învăţământ; desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
Din analiza acestui text, rezultă voinţa legiuitorului, de aplicare a sancţiunilor în mod gradual, prin raportare la gravitatea faptelor, la persoana celui ce le-a comis, la consecinţele produse sau care s-ar fi putut produce.
Practic, aceste referiri nu fac decât să reitereze criteriile avute în vedere de lege, în art. 266 Codul muncii.
În ceea ce priveşte însă, propunerile de sancţionare, dispoziţiile art. 117 din actul normativ menţionat sunt imperative, statuând în sensul că astfel de propuneri se fac de către director sau de cel puţin 1/3 din numărul total al membrilor consiliului de administraţie ori ai consiliului profesoral, dar şi de către organele ierarhic superioare, în timp ce pentru personalul din Ministerul Învăţământului prevăzut la art. 25 lit. b), precum şi pentru cel din unităţile direct subordonate, propunerea de sancţionare se face, după caz, de către ministrul învăţământului, secretarul de stat sau şeful ierarhic al persoanei în cauză.
În art. 119 din Legea 128/1997, se prevede că sancţiunea disciplinară se aplică numai după efectuarea cercetării faptei sesizate în scris, audierea celui în cauză şi verificarea susţinerilor făcute de acesta, în apărare, iar conform alineatului 2, pentru cercetarea abaterilor săvârşite de personalul didactic prevăzut la art. 115 se constituie comisii formate din 3 – 5 membri, dintre care unul reprezintă organizaţia sindicală din care face parte persoana aflată în discuţie sau un reprezentant al salariaţilor, iar ceilalţi sunt cadre didactice care au funcţia didactică cel puţin egală cu a celui care a săvârşit abaterea. În comisiile de cercetare a abaterilor personalului didactic din învăţământul preuniversitar pot fi incluşi şi inspectori şcolari.
Din modul de redactare a acestor texte, rezultă că legiuitorul a dorit fără echivoc, ca cercetarea faptei sesizată în scris să fie efectuată în mod obligatoriu, iar cu acest prilej, persoanei respective să i se asigure dreptul la apărare.
Ori, aceste prevederi nu constituie decât o reiterare a principiilor prevăzute de art. 251 Codul muncii (fostul art. 267), în conformitate cu care sub sancţiunea nulităţii absolute, nicio măsură, cu excepţia celei prevăzute la art. 248 alin. 1 lit. a (fostul art. 264 alin. 1 lit. a) nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile, cu convocarea scrisă a persoanei.
Atâta timp cât actele şi probele administrate în cauză nu relevă că a avut loc o astfel de cercetare prealabilă, şi nu demonstrează că, în acest sens, contestatorul a fost convocat în scris, tribunalul a reţinut în speţă, incidenţa motivelor de nulitate absolută a deciziei 1269 din 10 decembrie 2008 emisă de Inspectoratul Şcolar al Judeţului Suceava, în condiţiile în care contestatorului nu i s-a asigurat nici dreptul la apărare, nu i s-au adus la cunoştinţă faptele pentru care a fost sancţionat disciplinar şi în condiţiile în care practic, nu a existat un cadru legal în care să se fi constatat existenţa unei abateri disciplinare în sarcina acestuia.
De altfel, aceste împrejurări au fost reţinute în mod temeinic şi legal şi prin Hotărârea nr. 4 din 26 mai 2011 a Colegiului Central de Disciplină din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
Potrivit art. 78 Codul muncii (fostul art. 76), concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută, aşa încât se impune anularea deciziei 1269/10.12.2008 emisă de Inspectoratul Şcolar al Judeţului Suceava.
Referitor la Ordinul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr. 6307 din 17 decembrie 2008, tribunalul a reţinut că acest act a fost emis tocmai ca şi consecinţă a emiterii Deciziei Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, care a fost anulată.
Ori, în considerarea principiului conform căruia accesoriul urmează principalul, şi prin raportare la dispoziţiile art. 123 (3) coroborate cu art. 31 din Legea nr. 128/1997, instanţa a apreciat că şi Ordinul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr. 6307 din 17 decembrie 2008, efect al deciziei anulate şi care, la rândul său, este de natură să producă efectele destituirii contestatorului din funcţia de conducere, este emis în mod nelegal, motiv pentru care se impune şi anularea acestuia.
Potrivit art. 80 Codul muncii (fostul art. 78), în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanţa dispune anularea ei şi a obligarea angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.
Or, în speţă, contestatorul a solicitat şi aplicarea acestor prevederi, motiv pentru care, ca şi consecinţă a anulării deciziei nr. 1269/10.12.2008 emisă de Inspectoratul Şcolar al Judeţului Suceava şi a Ordinului 6307/2008, a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii actului contestat, în sensul reintegrării contestatorului pe funcţia şi postul deţinute anterior emiterii celor două acte sus – menţionate, urmând ca intimaţii să fie obligaţi la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul, calculată de la data emiterii deciziei şi până la reintegrarea efectivă a contestatorului.
În legătură cu această împrejurare, trebuie de precizat că, aşa cum rezultă din considerentele anterioare referitoare la cadrul legislativ incident, în speţă se conturează o dublă jurisdicţie, atât canonică, cât şi cea determinată de legislaţia muncii.
Prin urmare, tribunalul, fără a analiza legalitatea şi temeinicia Deciziei IPS Pimen nr. 59/2008 (fila 11) prin care s-a retras contestatorului, binecuvântarea ca acesta să exercite funcţia de director şi profesor la Seminarul Teologic, concluzionează că acest act nu constituie un impediment pentru repunerea contestatorului în funcţia de conducere avută anterior, în condiţiile în care această decizie a fost motivată exclusiv, tocmai pe rapoartele întocmite de Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, rapoarte care constituie acte subsecvente emiterii actelor anulate, şi care, la rândul lor, sunt implicit desfiinţate, în considerarea principiului accesoriul urmează principalul, şi nu din considerente ce ţin de specificul jurisdicţiei canonice.
În atare împrejurări, apărările formulate de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, prin Notele de şedinţă de la filele 7 – 11 dosar fond vol. II nu pot fi primite.
În plus, prezentarea contestatorului la Colegiul de informatică „Spiru Haret” Suceava demonstrează că acesta a urmat cele hotărâte tocmai prin actele contestate prin prezenta acţiune.
Pe de altă parte, atâta timp cât în cauză sunt incidente motive de nulitate absolută a actelor contestate, nu se mai impune analizarea temeiniciei măsurii de sancţionare disciplinară.
Potrivit art. 274 Cod procedură civilă, partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Având în vedere că la dosar nu există probe privind existenţa, întinderea acestor cheltuieli, tribunalul a respins ca nefondat, capătul de cerere privind obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice (fost M.E.N., M.E.C.T.S.) şi Inspectoratul Şcolar al Judeţului Suceava, care a fost calificat de instanţă ca fiind recurs, prin încheierea de şedinţă de la termenul din 10.09.2015, pentru considerentele arătate în cuprinsul acesteia.
În motivarea recursului, Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice a arătat că din cuprinsul considerentelor, rezultă că prima instanţă se limitează doar la a reţine dubla jurisdicţie a directorului unităţii de învăţământ cu profil teologic: canonică şi administrativă (atât a inspectoratului şcolar al judeţului cât şi a Sfântului Sinod şi a chiriarhului locului), fără a analiza consecinţele unei astfel de subordonări în raport cu prevederile legale şi cu probele administrate în cauză.
Astfel, potrivit art. 21 alin. (2) din Legea nr. l28/2007 (în vigoare la acea dată) „Ocuparea funcţiilor de director şi de director adjunct se face în urma câştigării concursului desfăşurat pe baza criteriilor de competenţă profesională şi managerială, cu avizul consultativ al consiliului de administraţie. Metodologia concursului se stabileşte de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi se aprobă prin ordin al ministrului”.
În conformitate cu dispoziţiile alin. (4) al articolului mai sus arătat „Directorii unităţilor din învăţământul liceal, postliceal şi ai şcolilor de arte şi meserii sunt numiţi, în urma câştigării concursului, prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării, la propunerea inspectorului şcolar general, pentru o perioadă de 4 ani”.
Această prevedere este în concordanţă cu dispoziţiile art. 142 alin.(9) din Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, (în vigoare pentru perioada incidentă) care dispune că: „Directorii unităţilor din învăţământul liceal, postliceal şi ai şcolilor de arte şi meserii sunt numiţi, în urma câştigării concursului, prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării, la propunerea inspectorului şcolar general, pentru o perioada de 4 ani”.
Aşa cum a precizat reclamantul şi cum se poate lesne constata din probele depuse la dosar – ordinul de numire în funcţia de director nr. 384 din 19.02.2007, respectiv contractul de management educaţional încheiat cu inspectorul şcolar general nr. 2009 din 12.03.2007- numirea în funcţia de director a fost dispusă pentru o perioada de 4 ani, perioadă în care celui numit în această funcţie i se rezervă catedra pe care este titular.
Prin sentinţa criticată, instanţa de fond a ignorat aceste prevederi legale în materie dispunând obligarea instituţiei la reintegrare şi plata unor drepturi salariale pentru o perioadă ce depăşeşte durata pentru care contestatorul a fost numit în funcţia de director.
Pentru participarea la concursul pentru ocuparea funcţiilor de conducere din învăţământ o condiţie esenţială este aceea ca participantul să aibă calitatea de cadru didactic titular (deci, să fie angajat cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată). Prin soluţia dată, aceea de a dispune reintegrarea şi acordarea drepturilor salariale cuvenite până la data reintegrării efective, instanţa a confundat contractul individual de muncă cu contractul de management educaţional. Susţin acest aspect motivat de faptul că s-a dispus reintegrarea efectivă a reclamantului fără să aibă în vedere că la data de 20.02.2012, contractul de management educaţional ar fi ajuns la termenul pentru care a fost încheiat.
Contractul de management nu este un contract individual de muncă. El este asimilat contractului de mandat, sens în care a ataşat practică judiciara, respectiv o speţă similară (Decizia ÎCCJ nr. 3510/16.06.2011 pronunţată în dosarul nr. l28/45/2010).
În cadrul contractului nu există clauze conform cărora durata să poată fi prelungită pe anumite perioade de timp, în speţă pe perioada cât nu se exercită efectiv funcţia de inspector şcolar general din diferite motive. Aşa cum a reţinut şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. l28/45/2010, „nici o prevedere legală nu statuează cu privire la prelungirea unui contract peste perioada încheierii acestuia. Contractul este legea părţilor şi nimeni nu se poate substitui voinţei părţilor. Astfel, prelungirea duratei contractului de management reprezintă o modificare a acestuia, iar suplinirea acordului uneia dintre părţi cu privire la durata contractului ar însemna o încălcare a principiului libertăţii contractuale, precum şi a dispoziţiilor legale care prevăd o durată a mandatului de 4 ani de la data numirii în funcţie. Or, prelungirea contractului de management, astfel cum s-a solicitat prin acţiune, nu este atributul instanţei de judecată, care nu se poate substitui voinţei părţilor”.
Mai mult, potrivit dispoziţiilor legii nimeni nu poate interveni peste voinţa părţilor.
În atare situaţie, la data de 20.02.2012 a expirat de drept temeiul juridic în care conferea reclamantei dreptul de a exercita funcţia de inspector şcolar general.
Sentinţa civilă recurată obligă Ministerul Educaţiei la reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior. Or, dacă actul administrativ în baza căruia reclamantul şi-a exercitat funcţia de director general a încetat să îşi mai producă efectele, ministerul se află în imposibilitatea legală de a mai putea proceda la reintegrare.
Orice demers administrativ trebuie să aibă la bază legea. Titlurile executorii nu pot fi aplicate în lipsa unui fundament juridic care să justifice acel demers.
Măsura reintegrării nu este nelimitată în timp. Nu se poate proceda la reintegrare chiar dacă există un titlu executoriu în acest sens, dacă lipsesc temeiurile juridice care trasează existenţa unor raporturi juridice între părţi. În speţă, raportul juridic care a existat între minister şi reclamant, respectiv OMECT nr. 384/2007 privind numirea în funcţia de director general la Seminarul Teologic „Mitropolitul Dosoftei” a încetat să îşi producă efectele de drept.
Nimeni nu poate fi obligat la efectuarea unor operaţiuni juridice cu imposibilitatea aplicării în practică şi peste dispoziţiile legale.
Un alt argument în susţinerea nelegalităţii sentinţei civile privind obligarea Ministerului Educaţiei la plata drepturilor salariale, de la data emiterii ordinului prin care a fost comunicată decizia de sancţionare emisă de inspectorul şcolar general şi până la data reintegrării efective (reintegrare care la această dată nu mai este posibilă dat fiindcă a expirat perioada pentru care fusese numit prin ordin de ministru) are la bază condiţiile impuse de Metodologia de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, aprobată prin Ordinul nr. 3142 din 25 ianuarie 2006 (conform art. 21 alin. (2) din Legea nr. 128/1007.
Astfel, pentru ocuparea prin concurs a funcţiei de director al unei unităţi de învăţământ cu profil teologic, ţinând cont de dubla jurisdicţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (6) din Metodologia mai sus arătată, candidatul trebuia să depună dovadă „Binecuvântării” din partea Cultului din care făcea parte.
În condiţiile în care, instanţa a reţinut dubla jurisdicţie a directorului unităţii de învăţământ teologic (canonica şi administrativă), raportat la legislaţia specială în materie şi în baza probelor administrate ar fi trebuit să constate că înainte de decizia de sancţionare a inspectorului şcolar general nr. 1269/10.12.2008, binecuvântarea cultului i-a fost retrasă prin Decizia Arhiepiscopului Sucevei şi Rădăuţilor nr. 57/2008, ce a fost înregistrată la Seminarul Teologic sub nr. 596/l3.11.2008.
Pe cale de consecinţă, potrivit principiului simetriei actelor juridice, lipsa sau retragerea acestei „Binecuvântări” are drept consecinţă, încetarea calităţii de director al unităţii de învăţământ teologic, situaţie care nu a fost analizată de prima instanţă.
Instanţa de fond era obligată de a analiza prezenta cauză sub toate aspectele şi de a constata încetarea contractului de management ca urmare a lipsei uneia dintre condiţiile esenţiale care a stat la baza ocupării postului şi anume „Binecuvântarea” cultului. Cu alte cuvinte, instanţa nu putea să dispună reintegrarea pe un post pentru care, începând cu data de 15.11.2008, reclamantul nu mai îndeplinea condiţiile impuse şi drept urmare nu putea dispune nici plata drepturilor salariale până la data reintegrării efective.
Un alt aspect relevant şi pe care prima instanţă a omis a-l analiza, se desprinde din adresa înregistrată la Inspectoratul Şcolar al judeţului Suceava la data de 25.11.2008, prin care însuşi contestatorul informează inspectorul şcolar general despre faptul că i s-a retras Binecuvântarea arhierească. Totodată contestatorul arată că înţelege să se supună hotărârii Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, prin care odată cu retragerea binecuvântării pentru ocuparea funcţiei de director, stabileşte că acesta îşi va desfăşura activitatea ca profesor de religie, cu o normă întreagă, la Liceul de Informatică „Spiru Haret” Suceava.
Astfel, având în vedere conţinutul acestei informări adresate inspectorului şcolar general se poate aprecia că actul de voinţă al contestatorului îl reprezintă o demisie implicită sau o solicitare de încetare a contractului de management prin acordul părţilor potrivit art. 9 din contractul nr. 2089/12.03.2007.
În motivarea recursului Inspectoratul Şcolar al judeţului Suceava a arătat că este unanim acceptat că raportul juridic generat de contractul de management educaţional pe funcţiile de conducere din învăţământ nu este altceva decât un raport de muncă iar contractele de management educaţional încheiate pentru funcţiile de conducere neînsemnând decât acte adiţionale la contractele individuale de muncă pentru funcţia de bază, de profesor, care se modifică pe perioadă determinată, prin adăugarea de noi atribuţii în schimbul unei indemnizaţii de conducere, calculată la norma de bază.
Prin urmare, dreptul aplicabil raportului de muncă dedus judecăţii este reprezentat de legislaţia specifică personalului didactic în vigoare la data naşterii raportului de muncă, Legea nr. 84/1995, Legea învăţământului şi Legea nr. 128/1997, Statutul personalului didactic, (în prezent abrogate) precum şi de dreptul comun reglementat de Codul Muncii, Legea nr. 53/2003.
Faţă de aceste reglementări, în speţa dedusă judecăţii, la data soluţionării ei, existau 4 cauze concomitente de încetare a contractului de management nr. 2089/12.03.2007, ce stă la baza raportului dedus judecăţii şi a dreptului pretins, iar instanţa nu a analizat nici una dintre ele, după cum urmează:
O încetare de drept a contractului, reglementată de art. 56 alin. (1) lit. h) din Codul Muncii (în prezent lit. g din codul respectiv), retragerea de către autorităţile competente a avizului necesar exercitării funcţiei.
Prin Decizia nr. 2993/12.11.2008, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, în temeiul Protocolului nr. 150052/7758/11.09.1990 încheiat cu Ministerul Educaţiei, (în prezent înlocuit de Protocolul nr. 9217/5120/2014) a decis retragerea avizului acordat contestatorului, pentru ocuparea funcţiei de conducere de director la Seminarul Teologic Suceava. Cum aceste decizii nu au fost contestate şi nici anulate sau revocate niciodată, motivul de încetare este născut, actual şi reglementat de lege, în succesiunea ei în timp, drept urmare raportul contractual era încetat de drept, fără a mai fi necesară îndeplinirea vreunei forme, chiar de la data sesizări iniţiale a primei instanţe.
O încetare a contractului prin demisie, reglementată de art. 79 din Codul Muncii (în prezent art. 81 din cod).
Prin cererea înregistrată la Inspectorului Şcolar Suceava cu nr. 14.760/04.12.2008 (depusă la dosar) contestatorul declară că a luat la cunoştinţă de hotărârea Arhiepiscopiei şi că se va supune hotărârii autorităţilor bisericeşti, avertizând că va părăsi postul de conducere şi va reveni la catedra pe care este titular.
Urmare a acestui fapt, cu aceeaşi dată, fără nici un termen de preaviz, fără a preda gestiunea şt fără a aştepta un document din partea angajatorului, contestatorul a părăsit conducerea Seminarului şi nu a mai răspuns niciunei invitaţii, inclusiv pentru cercetare prealabilă, comunicată prin confirmare de primite cu nr. 14.935/08.12.2008 (existentă la dosar).
O încetare ca sancţiune disciplinară, conform art. 263 din Codul Muncii (în prezent art. 247 din cod) şi art. 115 şi următoarele din Legea nr. 128/1997, Statutul personalului didactic (în prezent abrogată).
Deoarece reclamantul, înainte de primirea vreunei comunicări din partea angajatorului privind încetarea contractului, ca urmare a retragerii avizului de către autoritatea competentă, a părăsit conducerea unităţii şcolare, fără a preda gestiune, documente, chei de la încăperi şi mobilier şi lăsând documente anterioare nesemnate iar personalul fără salarii (în perioada plăţii acestora) creând astfel grave disfuncţiuni în activitatea unităţii, inspectoratul şcolar a dispus eliberarea lui disciplinară din funcţie, după efectuarea cercetării disciplinare în lipsă, reclamantul, invitat legal, refuzând să se prezinte la audieri (ca de altfel şi la postul deţinut).
Acest aspect de asemenea nu a fost analizat de nici o instanţă, sub motiv că fost analizat de autoritatea jurisdicţională, Colegiul de Disciplină de pe lângă Ministerul Educaţiei.
Încetarea prin expirarea termenului pentru care a fost încheiat contractul, reglementată de art. 56 alin. (1) lit. j) din Codul Muncii (în prezent lit. i) din cod).
Aşa cum rezultă şi din considerentele sentinţei, contractul de management se încheie, potrivit legii, pe o perioadă determinată, de 4 ani. În speţă, contractul de management nr. 2089/12.03.2007, încheiat de reclamant, expira de drept la data de 12.03.2011. Aşadar a dispune în anul 2015 reintegrarea contestatorului pe un drept afectat de timp, împlinit din 2011, nu se poate face decât cu ignorarea oricărui principiu de drept.
Apreciază că în cauză calea de atac este cea a recursului, potrivii legii de la data sesizării instanţei şi nu cea a apelului, conform NCPC.
Examinând recursurile prin prisma motivelor invocate, probatoriului administrat şi dispoziţiilor legale incidente în cauză, Curtea reţine următoarele:
Dispoziţiile art. 142 alin.9 din Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în forma în vigoare la data la care a fost emis Ordinul MEC nr. 384 din 19 februarie 2007 privind numirea în funcţia de director a reclamantului la Seminarul Teologic „Mitropolitul Dosoftei” prevedeau că : „Directorii unităţilor din învăţământul liceal, postliceal şi ai şcolilor de arte şi meserii sunt numiţi, în urma câştigării concursului, prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării, la propunerea inspectorului şcolar general, pentru o perioadă de 4 ani”.
Dispoziţiile articolul 21 alin. (2) din Legea nr. l28/2007 erau în acelaşi sens, stabilind că: „Ocuparea funcţiilor de director şi de director adjunct se face în urma câştigării concursului desfăşurat pe baza criteriilor de competenţă profesională şi managerială, cu avizul consultativ al consiliului de administraţie. Metodologia concursului se stabileşte de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi se aprobă prin ordin al ministrului”.
În conformitate cu dispoziţiile alin. (4) al articolului 21 din Legea nr. 128/1997: „Directorii unităţilor din învăţământul liceal, postliceal şi ai şcolilor de arte şi meserii sunt numiţi, în urma câştigării concursului, prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării, la propunerea inspectorului şcolar general, pentru o perioadă de 4 ani”, iar potrivit aliniatului 5 , pentru exercitarea atribuţiilor care îi revin, potrivit legii, directorul încheie un contract de management educaţional cu inspectorul şcolar general.
Din lecturarea acestor dispoziţii legale rezultă că acest contract de management educaţional, deşi supus legislaţiei muncii, are o durată determinată stabilită prin lege, de patru ani şi presupune un cumul de funcţii în aceeaşi unitate: funcţia de execuţie care se referă la cea de profesor exercitată în baza contractului de muncă şi cea de director exercitată în baza contractului de management educaţional.
Potrivit Ordinului nr. 384/19 februarie 2007, contestatorul a fost numit în funcţia de director al Seminarului Teologic „Mitropolitul Dosoftei” Suceava, pe o perioadă de 4 ani, cu rezervarea catedrei pe care este titular – fila 6 dosar fond vol. I.
În privinţa duratei acestui contract, la articolul 3 se prevede că este de 4 ani de la data numirii în funcţie, mai exact de la 19 februarie 2007 şi până la 19 februarie 2011, având în vedere că numirea în funcţie a reclamantului s-a făcut la data de 19 februarie 2007, conform celor prevăzute în articolul 1 aliniatul 1 din Ordinul nr. 384/2007.
Decizia nr. 1269 din 10.12.2008 emisă de I.Ş.J. Suceava a avut în vedere destituirea reclamantului din funcţia de director la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” Suceava şi nu din cea de execuţie, iar Ordinul nr. 4692 din 22.12.2008 al MEC s-a emis în vederea comunicării acestei sancţiuni reclamantului.
Prima instanţă a anulat decizia nr. 6307/17.12.2008 şi actul subsecvent reprezentat de Ordinul nr. 1269/10.12.2008 însă, problema care se pune este aceea de a se stabili în ce măsură în cauză se mai putea da eficienţă dispoziţiilor art.78 din Codul muncii şi dacă mai era posibilă reintegrarea contestatorului în funcţia de director .
Curtea apreciază că repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii deciziei nr. 1269 din 10.12.2008 nu mai era posibilă atât timp cât contractul de management a încetat de la data de 19 februarie 2011, deci cu mai mult de patru ani înainte de a se pronunţa sentinţa atacată în prezenta cauză.
Dispoziţiile art. 78 alin. 1 din Codul muncii prevăd că în cazul în care se dispune anularea concedierii, angajatorul va fi obligat la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.
În cauză, Curtea apreciază că aceste despăgubiri nu pot fi acordate reclamantului decât pentru perioada inclusă între data concedierii sale din funcţia de director şi data încetării contractului de management, întrucât aşa cum s-a arătat acesta nu mai poate fi repus în funcţie, ca urmare a împlinirii duratei pentru care s-a încheiat contractul de management educaţional.
Instanţa de apel nu poate reţine celelalte motive invocate prin memoriile de recurs.
Pentru exercitarea funcţiei de director la Seminarul Teologic nu se cere condiţia existenţei „binecuvântării” din partea Arhiepiscopului Sucevei şi Rădăuţilor. Protocolul nr. 1500052/7758/11.09.1990 la care face referire recurentul ISJ Suceava nu impune o asemenea condiţie pentru ocuparea unei funcţii de conducere în cadrul instituţiilor de învăţământ teologic ortodox.
Contrar celor susţinute de recurentul MEC, depunerea dovezii „binecuvântării” este prevăzută de Ordinul nr. 3142/2006 ca o condiţie doar la momentul înscrierii candidatului la concurs nu şi pentru menţinerea sa în funcţie, pentru a se putea reţine că a intervenit încetarea de drept a contractului de management, în conformitate cu dispoziţiile art. 56 lit. h din Codul muncii, odată cu retragerea acestei binecuvântări în cazul reclamantului la data de 15.11.2008, prin decizia nr. 57/2008.
Nefondat susţine recurentul ISJ Suceava că în cauză contractul de management a încetat ca urmare a demisiei reclamantului.
Potrivit art. 79 alin. 1 din Codul muncii, „Prin demisie se înţelege actul unilateral de voinţă a salariatului care, printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă, după împlinirea unui termen de preaviz.” În speţă recurentul IŞJ Suceava nu a depus un înscris din care să rezulte fără echivoc voinţa reclamantului în sensul denunţării unilaterale a contractului de management educaţional, pentru ca instanţa să poată da eficienţă dispoziţiilor art. 79 din Codul muncii.
Faţă de considerentele expuse, Curtea în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă a admis recursurile, a înlăturat dispoziţia privind reintegrarea contestatorului pe funcţia şi postul deţinute anterior emiterii Ordinului nr. 6307/17.12.2008 şi a deciziei nr. 1269/10.12.2008 şi a obligat intimaţii la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate majorate, reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul calculată de la data emiterii deciziei şi până la data de 19.02.2011, inclusiv.
