Închirierea bunurilor aflate în patrimoniul Ministerului Tineretului si Sportului trebuie realizata prin licitatie publica. Contract de asociere în participatiune privind astfel de bunuri, novat în contract de închiriere fara respectarea cerintei licitatiei publice. Nulitate. Dreptul locatorului de a formula actiunea în constatarea nulitatii contractului de închiriere. Limitele aplicarii principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans.
– Art.948 si 1128 pct.1 Cod civil.
– Art.18 si art.80 alin. 3 din legea nr. 69/2000.
– Anexa I la Ordinul Agentiei Nationale pentru Sport nr. 148/2003.
– Art.15 din legea nr. 213/1998 .
– Art. 3 din H.G. nr. 759/2003
În cazul în care dispozitii legale imperative impun parcurgerea procedurii licitatiei publice pentru închirierea anumitor bunuri, nerespectarea acestora se sanctioneaza cu nulitatea contractului chiar si în situatia în care contractul de închiriere se încheie prin novatia unui alt contract, întrucât novatia este ea însasi o conventie care trebuie sa respecte atât cerintele generale de validitate prevazute de art. 948 Cod civil, cât si pe cele specifice noului raport juridici obligational, acestea din urma fiind aplicabile conform principiului general de drept ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.
Este legitimata procesul activ în actiunea în constatarea nulitatii unui contract de închiriere încheiat fara respectarea acestei proceduri oricare dintre partile contractante, chiar daca se afla în culpa pentru nerespectarea dispozitiilor legale imperative, întrucât doctrina si jurisprudenta sunt unanime a recunoaste acest drept oricarei persoane interesate.
Principiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans sanctioneaza, însa, conduita contractuala culpabila a acestei parti, prin faptul ca îi îngradeste accesul la actiunea în repunerea în situatia anterioara.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI – SECTIA A V-A COMERCIALA, DECIZIA COMERCIALA NR. 132 din 24.03.2011)
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti – Sectia a VI-a Comerciala la 02.02.2010 sub nr.5765/3/2010, reclamantul CLUBUL SPORTIV O a chemat – o în judecata pe pârâta SC G I SRL , solicitând ca , prin hotarârea ce se va pronunta, sa se constate nulitatea absoluta a contractului de închiriere nr.18/03.01.2005, precum si a actelor aditionale la acesta încheiate de parti, sa se dispuna repunerea partilor în situatia anterioara încheierii contractului de închiriere nr.18/03.01.2005 si a actelor aditionale sus mentionate; cu cheltuieli de judecata.
În motivarea cererii, reclamantul a aratat ca la 03.01.2005 a încheiat cu parata SC G I SRL contractul nr.18/03.01.2005 prin care închiria paratei, pentru o perioada de 18 ani, un numar de 5 terenuri de tenis (numerotate 2, 3, 4, 5 si 6) situate în incinta Bazei Sportive V din Calea V. Partile, a aratat în continuare reclamantul , au perfectat în perioada 2005-2008 cinci acte aditionale la contractul de închiriere , prin care , pe lânga modificarea cuantumului chiriei , a fost prelungita si durata închirierii cu înca 15 ani, ajungându-se la o durata totala de 33 ani, respectiv de la 03.01.2005 pana la 31.12.2037.
Reclamantul mai arata ca întreaga suprafata de teren aferenta “Bazei Sportive V” apartine domeniului public de interes national, fiind cuprins in inventarul centralizat de catre Ministerul Finantelor Publice, la pozitia nr.35317 din anexa 30-33, inventar ce face parte integranta din H.G. nr. 1705/2006 si ca acesta se gaseste in patrimoniul Ministerului Tineretului si Sportului (fosta Agentia Nationala pentru Sport, fostul Consiliu National pentru Educatie Fizica si Sport – C.N.E.F.S.) care are dreptul de administrare potrivit art.18 lit. f din legea 69/2000, art.2 lit. c din HG nr.1721/2008 si Hot. nr.497/25.04.1970 a CM al RSR, drept de administrare ce se exercita, potrivit art.80 alin.9 din Legea nr.69/2000, prin Clubul Sportiv O, club aflat in subordinea acestuia.
Precizeaza reclamantul ca, dat fiind regimul juridic al bunului, reglementarile în vigoare (art.11, art.15 din Legea nr.213/1998, art.80 alin. (3) din Legea 69/2000, Ordinul nr.148/2003 al A.N.S – actualmente MTS, Ordinul nr.444/07.09.2006 al A.N.S,) impuneau ca închirierea lui sa se faca prin licitatie publica, procedura care nu a fost respectata la data încheierii contractului de închiriere nr.18/03.01.2005.
În drept , reclamantul a indicat prevederile art.11 din Legea nr.213/1998, art.15 din Legea nr.213/1998, art.80 alin. (3) din Legea 69/2000, Ordinul nr.444/07.09.2006 al A.N.S, Ordinul nr.148/2003 al A.N.S, Art.21 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, Art.2 alin.2, art.10, art.26 din Legea nr.219/1998.
La 06.05.2010 pârâta SC G I SRL a depus întâmpinare si cerere reconventionala.
În aparare, prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii de chemare în judecata ca neîntemeiata , aratând ca între parti a fost încheiat initial (11.08.2003) un contract de asociere în participatiune în cadrul caruia partile urmau sa desfasoare in comun activitati sportive constând in tenis de câmp, popularizare, initiere si performanta, în care reclamantul, în calitate de asociat prim , aducea ca aport “… dreptul de folosinta asupra terenului de tenis nr.2, nr.3 si nr.4 din incinta BAZEI SPORTIVE V, fiecare având dimensiunile de 37,5 x 15 mp …” în timp ca asociatul secund – pârâta – se obliga la investitii în cuantum de 150.000.000 lei (rol) în: teren, împrejmuiri, refacere drenaj, zgura, instalatii sanitare si de iluminat, anexele – vestiare ale sectiei de pentathlon si personal calificat…”. La data perfectarii acestui contract , arata pârâta, potrivit Ordinului Ministrului Tineretului si Sportului nr.475/2001 închirierea bunurilor, inclusiv a terenurilor disponibile temporar, aflate in patrimonial Ministerului Tineretului si Sportului, se facea pe baza de contract, respectiv se efectua pe baza de licitatie publica, in conditiile legii. Pârâta arata în continuare ca la 03.01.2005 partile au convenit sa transforme contractul de asociere în participatiune nr.3178 din 11.08.2003 în contractul de închiriere nr.18/03.01.2005 , obiectul acestuia din urma constând în închirierea de catre locatorul CLUBUL SPORTIV O a “… unui numar de 5 terenuri de tenis (nr.2, nr.3, nr.4, nr.5 si nr.6) situate in B, fiecare având dimensiunile de 37,5 x 15 mp …”. În opinia pârâtei , prin invocarea nulitatii absolute a contractului reclamantul nu face altceva decât sa-si invoce propria culpa la data încheierii contractului de închiriere.
Pe cale reconventionala , pârâta a solicitat obligarea reclamantului-parat CLUBUL SPORTIV O la plata sumei de 30.000 lei stabilita cu titlu provizoriu, reprezentând investitiile pe care le-a efectuat în baza contractului de închiriere nr.18/03.01.2005, precum si obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecata.
La 10.06.2010 , reclamantul CLUB SPORTIV O a formulat întâmpinare la cererea reconventionala formulata de S.C. G I S.R.L., prin care a solicitat respingerea în parte a cererii reconventionale ca neîntemeiata. În aparare reclamantul-pârât a aratat ca , desi prin cererea reconventionala se solicita contravaloarea investitiilor efectuate , pârâta nu arata în concret care sunt aceste investitii, respectiv în ce constau ele, când ar fi fost efectuate si din ce probe rezulta acestea.
Prin sentinta comerciala nr. 9486/08.10.2010, pronuntata de Tribunalul Bucuresti Sectia a VI-a Comerciala în dosarul nr.5765/3/2010, a fost admisa în parte actiunea, a fost constatata nulitatea absoluta a contractului de închiriere nr.18/03.01.2005 si a actelor aditionale, a fost respins ca neîntemeiat capatul de cerere privind repunerea partilor în situatia anterioara încheierii contractului de închiriere nr.18/03.01.2005 si a fost disjunsa cererea reconventionala, formându-se un nou dosar cu termen la 22.11.2010.
Pentru a hotarî astfel, prima instanta a retinut urmatoarele:
Potrivit dispozitiilor art.78 din legea nr.69/2000, cu modificarile si completarile în vigoare la data perfectarii de catre partile în litigiu a contractului de închiriere nr.18/03.01.2005, ” baza materiala sportiva cuprinde totalitatea terenurilor si spatiilor, precum si amenajarile, instalatiile si constructiile care sunt destinate organizarii si desfasurarii activitatii de educatie fizica si sport”, bunurile respective apartinând dupa caz proprietatii publice sau private a statului sau unitatilor administrativ-teritoriale.
Sustinerile reclamantei în sensul ca terenurile de tenis închiriate societatii pârâte, fac parte din domeniul public al statului si se afla în patrimoniul Ministerul Tineretului si Sportului care le administreaza prin Clubul Sportiv O, institutie publica cu personalitate juridica aflata în subordinea acestuia, sunt confirmate de prevederile art.80 alin.1, 9, art.18 lit. f si art. 26 din legea nr.69/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, art.14 si anexa 2 pct.42 din H.G. nr. 759/2003 privind organizarea si functionarea Agentiei Nationale pentru Sport, art.14 si anexa 2 pct.42 din HG nr.1721/2008 privind organizarea si functionarea Ministerul Tineretului si Sportului, HG nr.2060/2004 pentru aprobarea inventarelor bunurilor din domeniul public al statului abrogata prin HG nr.1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, de extrasul de carte funciara aflat la fila 39 din dosar si, de altfel, nu au fost contestate de pârâta.
În conformitate cu dispozitiilor art.80 alin.3 din legea nr.69/2000, cu modificarile si completarile în vigoare la data perfectarii de catre partile în litigiu a contractului de închiriere ” Închirierea bunurilor, inclusiv a terenurilor disponibile temporar, aflate în patrimoniul Ministerului Tineretului si Sportului, se face pe baza de contract încheiat în conditiile legii, cu revizuirea anuala a acestuia, numai în conformitate cu metodologia stabilita prin ordin al ministrului tineretului si sportului”.
Prin Anexa 1 la Ordinul Agentiei Nationale pentru Sport nr.148/2003 (filele 22-30) era stabilita metodologia închirierii bunurilor, inclusiv a terenurilor disponibile temporar, aflate în patrimoniul ANS stipulându-se expres ca închirierea se facea prin licitatie publica (art.3). Conform art.3 din HG nr.759/2003 privind organizarea si functionarea Agentiei Nationale pentru Sport (devenita prin art.16 din OUG nr.221/2008 Ministerul Tineretului si Sportului – fila 45) de la înfiintare aceasta exercita atributiile stabilite prin art.18 din legea nr.69/2000, prin urmare si pe cea vizând administrarea patrimoniului din domeniul public al statului (lit. f).
Dispozitiile anterior mentionate erau în vigoare la data perfectarii contractului de închiriere nr.18/03.01.2005 prin care reclamanta transmitea pârâtei dreptul de folosinta asupra a 5 (cinci) terenuri de tenis situate în incinta Bazei Sportive V.
De altfel , închirierea bunurilor proprietatea publica prin licitatie era si modalitatea reglementata, la data avuta în vedere, de art.15 din legea nr.213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia.
Fata de situatia de fapt retinuta si de dispozitiile legale invocate , tribunalul a constatat ca la data perfectarii de catre partile în litigiu a contractului de închiriere nu au fost respectate prevederi legale imperative care permiteau transmiterea folosintei unor bunuri proprietatea publica a statului numai printr-o procedura de licitatie , motiv pentru care a apreciat ca este întemeiata cererea reclamantei de constatare a nulitatii absolute a contractului de închiriere nr.18/03.01.2005 precum si a actelor aditionale prin care acesta a suferit modificari, motiv pentru care o va admite.
În ceea ce priveste capatul de cerere privind repunerea în situatia anterioara , tribunalul a constatat ca este neîntemeiat , având în vedere ca locatiunea este un contract cu executare succesiva si ca restabilirea situatiei anterioare ar presupune restituirea folosintei bunului catre locator , ceea ce nu este posibil , cu consecinta ca nu se poate pretinde nici restituirea chiriei (contraprestatia) achitate în temeiul contractului de închiriere declarat nul.
Împotriva acestei sentinte, în termen legal a declarat apel nemotivat pârâta, cauza fiind înregistrata sub acelasi numar unic la 20 decembrie 2010 pe rolul Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a V- a Comerciala .
Motivele de apel au fost depuse la 15 decembrie 2010, cu respectarea termenului prevazut de dispozitiile articolului 287 alin. 2 Cod procedura civila.
În motivarea apelului au fost prezentate situatia de fapt pe care s-a grefat litigiul partilor, precum si în sinteza solutia primei instante.
A fost criticata aceasta solutie pentru nelegalitate si netemeinicie, sustinându-se în primul rând ca prima instanta a constatat în mod gresit ca ar fi incidenta vreo cauza de nulitate absoluta a contractului si a actelor aditionale, având în vedere ca relatiile contractuale au fost initiate printr-un contract de asociere în participatiune care nu intra sub incidenta prevederilor legii nr. 69/2000. De asemenea, a aratat apelanta pârâta, aceasta modalitate de exploatare a bunului respectiv nu intra nici sub incidenta articolului 15 din Legea nr. 312/1998.
Subsumat aceleiasi critici, apelanta pârâta a aratat ca ulterior, respectiv în anul 2005, cele doua parti contractante au realizat o novatie obiectiva în conditiile codului civil, astfel cum rezulta din chiar continutul clauzei 2.2 din contract, ca si din continutul articolului I din contract, fiind incidente prevederile articolului 1130 Cod civil.
Din acest punct de vedere, apelanta pârâta a sustinut ca încheierea contractului de asociere s-a facut cu deplina respectare a prevederilor legale incidente, astfel încât o operatiune ulterioara, în speta o novatie, realizata cu scopul de a transforma respectivele obligatii a sumate nu poate afecta valabilitatea contractului de asociere în participatiune.
A mai aratat apelanta pârâta ca o operatie de licitatie publica nu se putea realiza în cazul de fata, întrucât bunul constituia deja un aport în folosinta, conform contractului de asociere în participatiune.
Privitor la acest prim motiv de apel, apelanta pârâta a aratat ca prima instanta a facut o eronata interpretare si aplicare a dispozitiilor articolului 80 alin. 3 din Legea nr. 69/2000 si a dispozitiilor articolului 15 din Legea nr. 213/1998, pe care nu le-a raportat la situatia de fapt.
A doua critica se întemeiaza pe neobservarea de catre prima instanta a unui principiu de drept care înlatura de la aplicare principiul “quod nullum est, nullum producit effectum”. Sub acest aspect, apelanta pârâta a sustinut ca, si daca s-ar accepta prin absurd ca sunt incidente prevederile legale invocate la primul motiv de apel ca fiind încalcate, nu se putea consta nulitatea absoluta a contractului si a actelor aditionale în raport de prevederile articolelor 998 – 999 Cod civil, întrucât presupusa cauza de nulitate absoluta a aparut în urma culpei intimatului reclamant, care se afla în subordinea unor autoritati publice si care ar fi trebuit sa aiba cunostinta de obligatia initierii procedurii de licitatie publica, intimatul reclamant fiind tinut a cunoaste dispozitiile legale, conform principiului “nemo censetur ignorare legem”.
Nesocotind acest aspect, prima instanta a pronuntat o hotarâre cu încalcarea principiului de drept “nemo auditur propriam turpitudinem allegans”.
Apelul este întemeiat în drept pe dispozitiile articolelor 998 – 999 Cod civil, ale articolelor 1128 – 1137 Cod civil si ale articolului 287 alin. 2 Cod procedura civila.
La 3 februarie 2011, intimatul – reclamant a depus întâmpinare, prin care s-a aparat în fapt si în drept fata de motivele de apel, solicitând respingerea apelului ca neîntemeiat.
Fata de actele si lucrarile dosarului, de probele administrate în cauza, Curtea a apreciat apelul ca nefondat si l-a respins cu aceasta motivare si pentru urmatoarele considerente:
Prima critica este nefondata. Indiscutabil ca, în cauza, contractul de închiriere a carui nulitate absoluta s-a constatat s-a încheiat prin novatie obiectiva, respectiv prin novatia contractului de asociere în participatiune nr. 3178 din 11 august 2003, astfel cum rezulta din preambulul contractului.
Novatia obiectiva, prevazuta de articolul 1128 pct. 1 Cod procedura civila , este reputata drept o modalitate de transformare a conventiilor, fiind definita drept conventia prin care partile unui raport juridic obligational sting o obligatie existenta, înlocuind-o cu alta obligatie.
Ca orice conventie, novatia trebuie sa respecte întrutotul cerintele de validitate prevazute de articolul 948 Cod civil pentru toate tipurile de conventii, dar si cerintele specifice noului raport juridic obligational. În speta, aceste cerinte se refera , asa cum a retinut si instanta de fond, la organizarea unei licitatii publice pentru încheierea contractului de închiriere, astfel cum prevedeau dispozitiile legale aplicabile la momentul respectiv, anume articolul 80 alin. 3 din legea nr. 69/2000, Anexa I Ia Ordinul Agentiei Nationale pentru Sport nr.148/2003, articolul 3 din H.G. nr. 759/2003, raportat la articolul 18 din Legea nr. 69/2000.
Cerinta închirierii bunurilor proprietate publica prin licitatie era prevazuta, cum a retinut si prima instanta , si de prevederile articolului 15 din legea nr. 213/1998.
Este dincolo de orice îndoiala ca aceasta procedura a licitatiei publice nu a fost respectata, desi ea era imperios necesara chiar si în caz de novatie, întrucât dispozitiile legale precitate nu excepteaza novatia si nici situatia în care novatia vizeaza transformarea unei asocieri în participatiune în care bunurile sunt aduse ca aport în folosinta . Ca atare, conform principiului general de drept ubi lexi non distinguit, nec nos distinguere debemus, la momentul novarii asocierii în participatiune în închiriere trebuia parcursa formalitatea licitatiei publice, novatia operând numai daca apelanta pârâta ar fi fost câstigatoarea licitatiei.
A admite în sensul dorit de apelanta pârâta echivaleaza cu denaturarea naturii juridice a operatiunii de novare si respectiv cu recunoasterea posibilitatii de a eluda dispozitii imperative ale legii prin intermediul unui mijloc de transformare a obligatiilor, ceea ce, desigur, este de neacceptat, prin raportare la articolul 969 Cod civil, care fac referire doar la conventiile legal încheiate.
Din acest punct de vedere , critica adusa de apelanta pârâta, fundamentata pe un pretins regim juridic aparte al novatiei, este apreciata de Curte ca nefondata si a fost înlaturata.
În plus fata de argumentele deja expuse, Curtea a apreciat ca întemeiata si apararea formulata de intimata – reclamanta în legatura cu faptul ca prin novatie s-a transformat asocierea în participatie în închiriere doar pentru un numar de 3 terenuri de tenis, în timp ce contractul de închiriere viza un numar de 5 terenuri, iar prin actul aditional nr.4 la acest contract s-au mai închiriat, tot fara licitatie publica , si doua încaperi din magazia C 8 .
Prin urmare, contractul de închiriere, astfel cum a fost modificat prin actul aditional, viza si 2 încaperi ce nu au facut obiectul asocierii, pentru nici unul din aceste bunuri proprietate publica nerespectându-se cerinta scoaterii la licitatie publica.
Normele legale invocate în precedent facând referire la bunuri proprietate publica, sunt imperative, iar pentru nesocotirea lor prima instanta a aplicat sanctiunea adecvata, respectiv nulitatea absoluta.
În ceea ce priveste argumentul adus în cadrul aceleiasi critici, referitor la subzistenta obligatiei vechi în cazul în care obligatia noua este nula absolut, Curtea la apreciat ca întemeiat, dar fara vocatie de a schimba solutia atacata. Fapt este ca prima instanta nu a fost învestita de niciuna din parti cu o cerere de constatare a subzistentei vechii obligatii, astfel încât , în conformitate cu dispozitiile articolului 129 alineatul ultim Cod procedura civila, nu a avut a se pronunta pe acest aspect, sentinta fiind la adapost de critica si din acest punct de vedere.
A doua critica este nefondata
Indiscutabil ca intimatul – reclamant se afla la rândul sau în culpa, fiind tinut , ca si apelanta-pârâta de altfel , sa cunoasca dispozitiile legale aplicabile contractelor care au ca obiect bunuri proprietate publica. Din acest punct de vedere, Curtea a retinut culpa ambelor parti litigante în încheierea unui contract cu nesocotirea unor dispozitii legale imperative.
Numai ca aceasta culpa nu o îndeparteaza pe intimata-reclamanta din categoria persoanelor care au legitimatio ad causam , câta vreme doctrina si jurisprudenta sunt unanime în a recunoaste dreptul oricarei persoane interesate de a solicita constatarea nulitatii absolute a unei conventii. Asadar singura conditie pe care trebuie sa o dovedeasca titularul unei astfel de cereri este ce a interesului, iar sub acest aspect Curtea a constatat ca prin motivele de apel nu s-a discutat si nici contestat lipsa interesului reclamantului, ci doar culpa acestuia la încheierea contractului.
Se cuvine subliniat faptul ca apelanta – pârâta, invocând pe de o parte principiul general de drept nemo auditur propriam turpitudinem allegans, ca si îndeplinirea conditiilor prevazute de articolele 998- 999 Cod civil privind raspunderea civila delictuala, încearca sa extinda sfera de aplicare si sa le confere vocatie de a paraliza actiunea în nulitate absoluta.
Or, doctrina si jurisprudenta sunt unanime în a considera ca aceste doua împrejurari sunt de natura a paraliza doar actiunea întemeiata pe principiul restitutio in integum (adica repunerea partilor în situatia anterioara), care este subsecventa actiunii în constatarea nulitatii absolute, lasând, însa, neatinsa aceasta din urma actiune care, asa cum s-a aratat în precedent, este la îndemâna oricarei persoane interesate, fie ea tert de contract sau chiar parte contractanta.
Toate aceste considerente au fundamentat convingerea Curtii ca instanta de fond a stabilit corect situatia de fapt si ca a facut o riguroasa aplicare a dispozitiilor legale în materie, astfel ca, în conformitate cu dispozitiile articolelor 295 si 296 Cod procedura civila, apelul a fost respins ca nefondat.
