Interpretarea contractului de vânzare-cumpărare , determinarea şi calificarea conţinutului acestuia, a clauzelor sale în scopul stabilirii drepturilor şi obligaţiilor născute în temeiul său. Efectele antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat anterior contractului autentificat.
Instanţa a constatat că, prin sentinţa civilă nr.434/22.01.2009, Judecătoria Braşov a respins apelul declarat de apelantul reclamant V.G., împotriva sentinţei civile nr. 434 din data de 22.01.2009, pronunţată de Judecătoria Braşov, în dosarul civil nr. 15432/197/2008, pe care a păstrat-o.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul V.G.
Prin decizia civilă nr.137/12.05.2009 , Tribunalul Braşov a respins apelul reclamantului V.G. iar pentru a pronunţa această hotărâre a reţinut în esenţă următoarele :
Antecontractul de vânzare-cumpărare este doar o promisiune de a Antecontractul de vânzare-cumpărare este doar o promisiune de a contracta, un acord de voinţa prin care părţile se obliga sa încheie in viitor, la preţul stabilit, contractul de vânzare-cumpărare.
Prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare se realizează acordul de voinţa al partilor asupra clauzelor acestui contract.
Interpretarea contractului presupune determinarea şi calificarea conţinutului acestuia, a clauzelor sale, în scopul stabilirii drepturilor şi obligaţiilor născute în temeiul său.
Dacă voinţa părţilor este clar exprimată, nu se pune problema interpretării.Din cuprinsul dispozitiilor art. 977 – 980 c.civ., se retine ca interpretarea contractului este necesara atunci cand clauzele sunt echivoce, confuze sau contradictorii, ori cand contractul este incomplet, creind dificultati in determinarea exacta a intelesului acestuia. Aceasta situatie apare in cazul unei gresite exprimari, a folosirii improprii a terminologiei juridice, a existentei unei contradictii intre vointa reala si vointa declarata a partilor.
In speta, clauzele contractului sunt clare, precise, neindoielnice, de natura sa inlature necesitatea unei operatii speciale de interpretare.
De altfel, prin contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 1546/11.05.2007, apelantul a declarat ca acest contract are o cauza reala, licita si morala si inainte de semnarea actului a citit continutul acestuia, constatand ca el corespunde vointei lor si conditiilor stabilite de comun acord.
Prin modul de interpretare solicitat, apelantul tinde la modificarea clauzelor contractuale (clar exprimate si pe care si le-a asumat, semnandu-le), in sensul completarii lor cu cele inserate in antecontractul de vanzare-cumparare ale carui efecte au incetat la momentul incheierii contractului de vanzare-cumpare, situatie inadmisibila, in raport de dispozitiile art. 962 c.civ.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul V.G., în temeiul art.304 pct.7 şi 9 Cod proc.civ. , solicitând modificarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii civile astfel cum a fost formulată.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că , potrivit prevederilor art.977 şi urm. Cod civ. calificarea juridică se face după intenţia comună a părţilor contractante iar nu după sensul literal al termenilor folosiţi.
Din examinarea clauzelor contractului şi ale antecontractului , rezultă că părţile au avut intenţia de a menţine obligaţia de utilare a zonei ca fiind destinată construcţiilor civile în sarcina pârâţilor, iar împrejurarea că nu se cuprinde în actul autentic menţiunea ad literam în acest sens , nu poate produce efecte juridice în direcţia renunţării la o atare obligaţie , faţă de aceea că în actul autentic sunt făcute trimiteri exprese la avizele şi certificatul de urbanism şi celelalte înscrisuri reprezentând anexe ale contractului de vânzare-cumpărare autentic.
În căderea instanţei era să reţină că în contractul de vânzare-cumpărare se menţionează schimbarea ramurii de cultură din teren arabil extravilan , în teren de construcţii intravilan , cu destinaţia de construire locuinţe şi dotări complementare în baza adresei nr.2148/2007.
Cât priveşte valorificarea sancţiunii prevăzută de dispoziţiile art.225 Cod proc. civ. prin raportare la materialul probator , instanţa a omis faptul că este suficient fie şi numai un răspuns fragmentar al vânzătorului la interogatoriul luat , cu atât mai mult un refuz de a răspunde la interogatoriu, pentru ca aceasta să considere că există un început de dovadă scrisă.
Examinând decizia atacată în raport cu criticile formulate şi cu probele administrate , Curtea constată că recursul este nefondat.
Astfel , din examinarea înscrisurilor administrate în cauză , rezultă că obligaţiile părţilor prin vânzarea-cumpărarea imobilelor-teren , sunt cele menţionate în cuprinsul contractului autentificat sub nr.1546/11 mai 2007, fără posibilitatea completării sau modificării acestuia cu clauze menţionate anterior într-un antecontract de vânzare-cumpărare, încheiat între aceleaşi părţi.
Contractul încheiat sub semnătură privată invocat în apărare de către recurent, în sensul modificării sau completării clauzelor din contractul de vânzare-cumpărare autentic, nu poate fi interpretat decât în înţelesul de promisiune de vânzare, pentru că voinţa părţilor trebuie analizată în sensul în care atribuie efecte juridice consimţământului dat în acel contract.
Antecontractul este o convenţie aparte , diferită de viitorul act de înstrăinare şi care generează pentru părţi doar o obligaţie de a face.
Astfel, în baza principiului libertăţii de voinţă la încheierea contractului, părţile au înţeles să valideze convenţia lor fără reluarea unor clauze menţionate anterior în actul sub semnătură privată.
Împrejurarea că în conţinutul contractului de vânzare-cumpărare părţile contractante au stipulat schimbarea ramului de cultură din „teren arabil extravilan” în acela de „teren construcţii extravilan cu destinaţia construire locuinţe”, nu are relevanţă juridică asupra menţiunilor din antecontractul de vânzare-cumpărare, prin care pârâtul îşi asumase obligaţia de a utila zona cu apă,canal,gaze şi curent electric.
Efectele antecontractului de vânzare-cumpărare au încetat din momentul încheierii contractului în formă autentică, fără posibilitatea interpretării între cele două acte juridice în sensul existenţei unor discordanţe între voinţa reală ţi forma în care a fost exprimată. În speţă , voinţa părţilor a fost clar exprimată , clauzele fiind precise , de natură să înlăture necesitatea unei operaţii speciale de interpretare.
Interpretarea contractului nu se confundă cu proba acestuia , deoarece existenţa contractului este în afara oricărei discuţii. Prin urmare, refuzul pârâţilor de a se prezenta la interogatoriu, nu are semnificaţia juridică pe care o atribuie recurentul reclamant , în sensul modificării clauzelor contractului autentificat, cu alte obligaţii decât cele stabilite prin conţinutul său.
Faţă de considerentele ce preced , în temeiul art.312 Cod proc. civ. recursul a fost respins, menţinându-se decizia civilă recurată ca legală şi temeinică.
Decizia nr. 1432/R/18 noiembrie 2009