LEGEA 10/2011
Masuri reparatorii prevazute de legea speciala
Inadmisibilitatea acordarii altor masuri reparatorii decât cele stipulare limitativ de lege.
Art. 1 al.1-3 din Legea nr.10/2001
Art.123 din Constitutie
Conform art. 1 din Legea nr.10/2001, imobilele preluate abuziv se restituie de regula în natura iar în cazul în care restituirea în natura nu este posibila, se vor stabili masuri reparatorii prin echivalent acestea constând în compensare cu alte bunuri ori servicii oferite în echivalent de detinator, în acordare de actiuni la societatile comerciale tranzactionate pe piata de capital, de titluri de valoare nominala folosite exclusiv în procesul de privatizare sau de despagubiri banesti.
În aceste conditii, instanta nu poate prin hotarâre sa legifereze alte masuri reparatorii decât cele prevazute limitativ de lege – reclamantul solicitând reconstituirea imobilului demolat – având în vedere principiul separarii puterilor în stat, legiferarea fiind sarcina legiuitorului si nu a puterii judecatoresti. Conform normelor constitutionale justitia se înfaptuieste în numele legii iar judecatorii se supun legii.
Decizia civila nr. 2415/2011-R din 25 octombrie 2011 pronuntata de Curtea de Apel Oradea în dosar nr. 13572/83/2010
Prin sentinta civila nr.956/D/2010 pronuntata în dosar nr.522/83/2010, Tribunalul S. M. a admis exceptia autoritatii lucrului judecat, invocata din oficiu de instanta si a respins plângerea la Legea nr.10/2001 formulata de reclamantul T. L., în contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIUL S. M. PRIN PRIMAR, motivat de faptul ca Dispozitia nr.411/2010 a fost emisa în baza sentintei civile nr.997/2008 pronuntata de Tribunalul S. M. în dosar nr.4771/83/2007. Asa cum rezulta din continutul dispozitiei în cadrul sentintei mai sus aratate s-a stabilit regimul juridic al casei demolate din CF 4740 Satu Mare, nr.top 4334, stabilind ca, casa a fost demolata, iar terenul a fost expropriat, asa cum s-a retinut prin actul de expropriere nr.502/1968.
Prin decizia civila nr.94/2010 Curtea de Apel O. a admis apelul petentului, a desfiintat sentinta si a trimis cauza spre o noua judecare la Tribunalul S. M..
Prin sentinta civila nr. 984/D din 02 martie 2011 pronuntata de Tribunalul S. M., în dosar nr. 13572/83/2010, s-a respins plângerea la Legea nr.10/2001 formulata de petentul L. T. domiciliat în Baia Mare, str. G. Cosbuc, bl.7, sc. C, et. I, ap.45, jud. Maramures, în contradictoriu cu intimatul MUNICIPIUL S. M. prin primar, cu sediul în Satu Mare, P-ta 25 Octombrie, nr.1, având ca obiect Dispozitia nr.411/28.01.2010 emisa de Primarul mun. S. M.; fara cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta în acest mod, tribunalul a retinut urmatoarele:
Prin plângerea formulata petentul contesta Dispozitia nr.411/28.01.2010 emisa de Primarul Municipiului S. M.
Motivele invocate reflecta nemultumirile petentului fata de acordarea masurii reparatorii prin echivalent pentru casa demolata înscrisa în CF 4740, nr. top 4334, acesta solicitând instantei sa dispuna reconstruirea casei.
Prin notificarea adresata primariei petentul îsi afirma dreptul tabular de proprietate asupra terenului, solicitând reconstruirea casei demolate.
S-a constatat ca Dispozitia 411/28.01.2010 a fost emisa în baza sentintei civile nr.997/2008 a Tribunalului S. M., prin care s-a constatat calitatea petentului de persoana îndreptatita la acordarea de masuri reparatorii.
S-a apreciat ca astfel cererea petentului a fost satisfacuta în limitele acesteia si ale dispozitiilor Legii nr.10/2001. Sentinta civila nr.997/D/2008 prezentând autoritate de lucru judecat, masurile dispuse în baza ei – respectiv cele cuprinse în Dispozitia nr.411/2010 – nu mai pot fi repuse în discutie. Pe de alta parte, Dispozitia nr.411/2010 respecta dispozitivul sentintei civile nr.997/2008, neexistând motive de desfiintare a acesteia.
Cererea în întregul ei context se sprijina pe o singura solicitare – aceea de a fi reconstruita casa demolata, masura ce nu este prevazuta de Legea 10/2001, iar în fapt nu mai este posibila, conform sustinerilor pârâtei.
În consecinta, tribunalul a respins plângerea la Legea nr.10/2001 formulata de petentul L. T. în contradictoriu cu intimatul Municipiul S. M. prin primar, având ca obiect Dispozitia nr.411/28.01.2010 emisa de Primarul Municipiul S. M..
Împotriva hotarârii pronuntate în cauza, petentul a declarat recurs, solicitând modificarea acesteia, în sensul admiterii plângerii asa cum a fost aceasta formulata.
În motivarea cererii sale, recurentul arata ca el a solicitat în fata instantei de fond, anularea dispozitiei nr. 411 din 28 ianuarie 2010 a Primarului Municipiului S. M., deoarece el nu este multumit cu solutia propusa de emitentul deciziei în sensul acordarii de masuri reparatorii prin echivalent în baza Legii nr. 10/2001 pentru imobilul casa demolata înscrisa în CF. 4740 Satu Mare, ci doreste reconstruirea casei demolate.
Mai arata recurentul faptul ca, instanta de fond în rejudecare nu a urmat îndrumarul instantei de control, care prin decizia civila nr. 94/29 septembrie 2010 a desfiintat sentinta civila nr. 956 din 04 iunie 2010 si a trimis cauza la Tribunalul S. M. pentru o noua judecare.
Analizându-se actele si lucrarile dosarului, instanta constata ca prin Decizia civila nr. 94/2010, Curtea de apel O. a desfiintat sentinta instantei de fond si a dispus trimiterea cauzei pentru o noua judecare, respingând exceptia autoritatii pentru lucru judecat admisa de instanta de fond,singura îndrumare data pentru rejudecare fiind aceea ca cererea reclamantului trebuia analizata pe fondul ei.
În rejudecare, instanta de fond a verificat legalitatea si temeinicia dispozitiei nr. 411 din 28 ianuarie 2010 emisa de Primarul Municipiului S. M., constatând ca emitentul nu a facut altceva decât sa se încadreze într-una din variantele prevazute de Legea nr. 10/2001, reconstruirea unui imobil demolat nefiind prevazuta de legea speciala.
Asa fiind, se apreciaza ca în rejudecare, instanta de fond a respectat atât prevederile de drept material cât si prevederile de drept procesual, constatând ca masurile dispuse de Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 de pe lânga Primaria S. M. se încadreaza în cele prevazute de normele speciale, instanta neputând pe baza unei hotarâri judecatoresti, sa legifereze alte masuri reparatorii decât cele prevazute limitativ de lege.
Criticile nefiind întemeiate, recursul urmeaza a fi respins ca nefondat în temeiul art. 312 al.1 Cod procedura civila.
Se constata ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.