Necompetenţa generală a instanţelor de judecată


DOSAR NR.27078/3/2014

 

TRIBUNALUL BUCUREŞTI SECŢIA A VI-A CIVILĂ

SENTINŢA CIVILĂ NR. 490

Şedinţa publică din 03.02.2015

Tribunalul constituit din :

PREŞEDINTE : D.I.M.

GREFIER : M.A.

Pe rol se află soluţionarea cauzei privind pe reclamanta-pârâtă SC AC SRL în contradictoriu cu pârâta-reclamantă SC RC SRL, având ca obiect pretenţii.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică au răspuns reclamanta-pârâtă prin avocat M.L., care depune împuternicire avocaţială şi pârâta-reclamantă prin consilier juridic C.O., care depune delegaţie la dosar.

Procedura  de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:

Reclamanta-pârâtă, prin apărător, depune la dosarul cauzei o cerere prin care solicită instanţei să ia act de transmiterea calităţii procesuale active a societăţii reclamante către SC AM SRL în baza proiectului de divizare parţială nr.1/30.04.2014 şi a protocolului de predare-primire a patrimoniului încheiat în data de 19.12.2014, şi, pe cale de consecinţă scoaterea din cauză a SC AC SRL. De asemenea, depune la dosarul cauzei un set de înscrisuri în susţinerea acestei cereri, pe care le comunică părţii adverse.

Pârâta-reclamantă, prin reprezentant convenţional, solicită instanţei să ia act de transmiterea calităţii procesuale active către SC AM SRL.

Tribunalul constată că a operat transmiterea calităţii procesuale active către SC AM SRL în baza proiectului de divizare parţială nr.1/30.04.2014 şi a protocolului de predare-primire a patrimoniului încheiat în data de 19.12.2014, calitatea de reclamantă-pârâtă urmând să revină SC AM SRL.

Având în vedere și dispozițiile art. 131 din Codul de procedură civilă, tribunalul pune în discuţie, cu prioritate, excepţia necompetenţei generale a instanţelor de judecată invocată de pârâta-reclamantă prin întâmpinare, punând în vedere pârâtei-reclamante să precizeze dacă este vorba despre un arbitraj comercial ad-hoc sau despre un arbitraj instituţionalizat.

Pârâta-reclamantă, prin reprezentant convenţional, precizează că în speţă neînţelegerile dintre părţi trebuie supuse tribunalului arbitral conform regulilor de procedură aplicabile arbitrajului comercial ad-hoc, care urmează să se desfăşoare după regulile stabilite de Camera de Comerţ şi Industrie a României. Solicită admiterea excepţiei necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti şi respingerea cererii ca nefiind de competenţa instanţelor judecătoreşti, faţă de clauza compromisorie inserată la pct.3 din Condiţiile generale de contractare – Prevederi finale şi având în vedere prevederile art.553 şi art.554 alin.1 şi 2 din Noul Cod de procedură civilă. De asemenea, depune la dosarul cauzei practică judiciară cu privire la acest aspect. 

Reclamanta-pârâtă, prin apărător, arată faptul că prin răspunsul la întâmpinare a precizat că este de acord cu admiterea excepţiei necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti, apreciind că prezenta cauză trebuie supusă spre soluţionare Tribunalului Arbitral, însă, din perspectiva art.554 din Noul Cod de procedură civilă este important să se stabilească caracterul procedurii de arbitraj aplicabilă. În opinia sa, în speţă sunt aplicabile regulile de procedură ale arbitrajului instituţionalizat, având în vedere faptul că în clauza compromisorie se prevede că neînţelegerile vor fi supuse spre soluţionare tribunalului arbitral. Mai arată faptul că, astfel cum rezultă din jurisprudenţă, în cazul în care există dubii cu privire la tipul de arbitraj aplicabil se vor aplica regulile de procedură ale arbitrajului instituţionalizat. Prin urmare, solicită instanţei să se declare necompetentă şi nu să respingă cererea de chemare în judecată ca nefiind de competenţa instanţelor judecătoreşti.

Tribunalul reţine cauza în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei generale a instanţelor de judecată invocată prin întâmpinare.

T R I B U N A L U L

Deliberând, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia a VI-a Civilă la data de 06.08.2014 sub nr.  27078/3/2014, reclamanta SC AC  SRL a chemat în judecată pârâta SC RC  SRL, pentru ca instanța, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata următoarelor sume de bani: 178.604,27 lei reprezentând soldul garanţiei de bună execuţie, datorată în baza contractului nr.25/22.02.2010 pentru „obiectivul Mehedinţi”; 134.667,62 lei reprezentând penalităţi de întârziere aferente refuzului pârâtei de a restitui garanţia de bună execuţie pentru „obiectivul Mehedinţi” și în continuare 0,1% din suma de 178.604,27 lei pentru fiecare zi de întârziere începând cu data de 15.04.2014 până la achitarea efectivă, dar nu mai mult de 529.810,11 lei; 73.431,89 lei reprezentând garanţie de bună execuţie, datorată în baza contractului nr. 14/12.04.2010 pentru obiectivul Antiaeriana 9; 190.936,51 lei reprezentând contravaloarea situaţiilor de lucrări, datorată în baza contractului nr. 26/10.06.2010 pentru obiectivul A10; 110.598,92 lei reprezentând garanţie de bună execuţie, datorată în baza contractului nr. 26/10.06.2010 pentru obiectivul A10; 97.015,97 lei reprezentând penalităţi aferente contractului nr. 26/10.06.2010 pentru obiectivul A10; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, s-a arătat că reclamanta a încheiat cu pârâta mai multe contracte de subantrepriză – specialitatea instalaţii, în vederea realizării unor lucrări la obiectivele de investiţii unde aceasta a avut calitatea de antreprenor general. Părţile au încheiat contracte în care erau stipulate condiţiile generale de contractare Contractele de subantrepriză s-au încheiat distinct pentru fiecare obiectiv de investiţii în parte.

Contractul de subantrepriză nr. 25/22.02.2010 a avut ca obiect executarea unor lucrări de instalaţii la obiectivul de investiţii “Noi locaţii pentru Politia de Frontieră şi modernizarea unor locaţii existente – IJPF Mehedinţi” în continuare „Obiectiv Mehedinţi”. Valoarea contractului stabilit iniţial a fost de 1.140.938 euro fără TVA. A fost încheiat actul adiţional din data de 15.09.2010 prin care s-a majorat preţul la 1.387.782,91 euro fără TVA şi s-a prelungit termenul de execuţie. A mai fost încheiat încă un act adiţional în data de 06.04.2011 prin care s-a prevăzut suplimentarea valorii lucrărilor cu 17.747,62 euro. Lucrările au fost finalizate în totalitate. La data de 17.11.2011 a fost încheiat procesul verbal de recepţie finală. În  urma procesului verbal de recepţie au fost identificate anumite neconformităţi care au fost rezolvate, așa cum rezultă din procesul verbal de constatare a stingerii remedierilor nr. 1311421/13.12.2011.

În conformitate cu clauza de la pct. 4 al art.18 din condiţiile generale de contractare coroborat cu art.9 din contractul de subantrepriză, pârâta era obligata sa restituie a cea de-a doua parte din garanţia de buna execuţie, respectiv 50% din suma constituita in acest scop care a fost in cuantum de 597.062,72 lei (140.134,42 EUR). Din suma de 298.531,36 lei cât reprezenta 50% din garanţie, pârâta a restituit numai in parte, rămânând datoare cu suma de 178.604,27 lei.

Având in vedere că între părți s-au încheiat și derulat în același timp mai multe contracte de subantrepriză, pârâta a efectuat plăţi parţiale fără a declara ce obligaţii înțelege să stingă. Deși a fost atenţionată în mod expres să restituie garanţia de bună execuţie aferentă obiectivului Mehedinţi, aceasta a reconsiderat retroactiv ca ar fi stins obligaţia de restituire a garanţiei de bună execuţie in detrimentul unei obligaţii mai vechi. Prin notificarea nr.190/16.04.2013, reclamanta a recomunicat pârâtei punctul său de vedere privind aplicabilitatea disp.art.1110 si urm. din vechiul Cod Civil referitoare la imputația plaţii. Este relevant faptul că reclamanta nu si-a dat consimţământul ca debitoarea sa stingă cu preferinţa obligaţia de restituire a garanţiei de buna execuţie in detrimentul obligaţiei de plata a contravalorii unei situaţii de lucrări aprobată si facturată anterior.

Scadenta obligaţiei de restituire a garanţiei de buna execuţie pentru obiectivul Mehedinţi a fost in data de 21.03.2012. În conformitate cu clauza penala inserata in condiţiile generale de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, până la data de 14.04.2014 termenul de plata a fost depăşit cu 754 zile, fiind calculate penalităţi in suma de 134.667,62 lei. Pârâta datorează penalităţi de întârziere in procent de 0,1 % pe zi dar nu mai mult de 10% din valoarea contractului astfel incat raportat la valoarea in lei a contractului, plafonul maxim al penalităţilor nu poate depasi suma de 529.810,11.

Prin contractul de subantrepriza nr. 14/12.04.2010 părţile au stabilit executarea de către reclamantă a unor lucrări de instalaţii la obiectivul de investiţii denumit “Ansamblul Rezidenţial Antiaeriana A9”, în continuare Obiectiv A9, iar prin contractul de subantrepriza nr. 26/10.06.2010. Contractul de subantrepriza a fost modificat/completat cu acte adiţionale prin care s-a majorat valoarea contractului si termenul de execuţie. În esenţă, obligaţia subantreprenorului a fost de a efectua lucrări de instalaţii si de a echipa fiecare apartament aceea din blocul A9 cu obiectele de instalaţii pe măsura predării acestora. Antreprenorul general respectiv pârâta nu a avut interes sa predea întregul front de lucru ulterior semnării contractului de subantrepriza, astfel încât acest contract s-a derulat greoi prin predarea fracționată a fronturilor de lucru, respectiv prin predarea numai acelor apartamente care probabil erau vizate spre vânzare. Cum ritmul vânzărilor a încetinit foarte mult, subsecvent declanşării crizei imobiliare o parte din lucrările executate de noi s-au deteriorat, fie din cauza temperaturilor negative, fie din cauza altor factori care au acţionat in lipsa noastră din şantier (iniţial termenul de execuţie era stipulat la 10 luni iar din cauza predării fracționate a fronturilor de lucru acesta s-a prelungit cu aproximativ 2 ani).

Cu toate acestea s-a întocmit procesul verbal de recepţie la terminarea lucrărilor din 17.05.2012, iar ulterior au fost stinse toate neconformitățile constatate de comisia de recepţie. În data de 26.06.2012 a fost emisa de Banca Transilvania scrisoarea de garanţie bancara de buna execuţie nr. 185 pentru suma de 50.322,46 lei, iar in data de 02.07.2012 scrisoarea de garanţie bancara de buna execuţie pentru suma 36.715,95 lei, astfel încât erau întrunite condiţiile cumulative pentru restituirea garanţiei de buna execuţie in cuantum de 73.431,89 lei fiind emisa factura nr.2012091/28.06.2012. Cu nr. 605/29.10.2012 s-a transmis o convocare de conciliere directa societăţii pârâte cu scopul clarificării aspectelor financiare ale contractelor încheiate intre cele 2 părți, convocare care nu a fost onorată. Probabil din cauza deselor solicitări pentru efectuarea plaţilor restante societatea pârâta deși nu a predat toate fronturile de lucru așa cum era obligata prin contract a emis fără temei contractual factura de penalităţi nr.14511/04.06.2013 in valoare de 994.605,88 lei, factura care a fost restituită deoarece in principiu termenele de predare a fronturilor de lucru au fost depăşite de însăși pârâta. Pe de alta parte pe fondul neplăţii unor datorii restante societatea pârâta pretindea in continuare executarea lucrărilor contractate.

Prin contractul nr.26/10.06.2010 reclamanta a încheiat cu SC ACM4B SA contractul de subantrepriza pentru execuţia lucrărilor de instalaţie la obiectivul de investiţii “Ansamblul Rezidenţial Antiaeriana A10”. Ulterior, societatea pârâta s-a substituit in locul antreprenorului general iniţial, in aceleaşi condiţii contractuale, astfel încât lucrările de instalaţii la cele 2 obiectiv A9 si A10 s-au derulat in paralel, cu menţiunea ca din punct de vedere formal la obiectivul A9 s-a încheiat proces verbal de recepţie la finalul lucrărilor si trebuia restituita garanţia de buna execuţie așa cum s-a arătat mai sus, iar la obiectivul A10 s-a refuzat efectuarea recepţiei afirmaţie care rezulta din corespondenta ataşata la prezenta acţiune.

Situaţia valorii lucrărilor executate si cuantumului garanţiei de buna execuţie precum si a penalităţilor de întârziere rezulta din centralizatorul anexat. Astfel valoarea situaţiilor din lucrări real executate si neachitate la obiectivul de investiţii A10 este de 190.926,51 lei la care s-au calculat penalităţi in suma de 97.015,97 lei. Garanţia de buna execuţie aferenta lucrărilor executate la obiectivul A10 este in suma de 110.598,92 lei.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1110 din vechiul Cod civil, art. 1270 din noul Cod civil, art. 194 din Codul de procedură civilă.

În susţinerea cererii, reclamanta a depus înscrisuri.

Pârâta SC RC  SRL a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională prin care a invocat excepţia necompetentei generale a instanţelor judecătoreşti și excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea cererii formulate de către reclamantă ca neîntemeiată și admiterea cererii reconvenționale, să se dispună obligarea reclamantei pârâte la plata sumei de 994.605,88 lei cu titlu de penalităţi de întârziere calculate conform contractelor nr. 14/12.04.2010 si nr. 32/20.01.2011.

În motivarea excepţiei necompetentei generale a instanţelor de judecată, pârâta-reclamantă a arătat că, prin convenţia arbitrala inserată în contractul încheiat între părți, acestea au înțeles sa defere orice litigiu care decurge din contract Curţii de Arbitraj. Astfel, conform dispoziţiilor pct.3 din Prevederi Finale din Condiţiile Generale de Contractare, parte integrantă din contractele încheiate intre părți “orice neînţelegere ivita in raport cu interpretarea, neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a acestui contract se va rezolva pe cale amiabila, iar in caz de imposibilitate, neînţelegerile vor fi supuse spre soluţionare tribunalului arbitral, conform regulilor de procedura aplicabile arbitrajului comercial ad-hoc, organizat de Camera de Comerţ si Industrie a României.”

Condiţiile Generale de Contractare se aplică pentru toate contractele încheiate între părți, fiind parte integrantă din acestea. Aceste aspecte sunt prevăzute și recunoscute chiar de către reclamanta în cererea de chemare în judecată la pag.4.

Din dispoziţiile art. 175 alin.1, art. 553 și art. 554 alin. 1 si 2, art.550 alin.3 din Codul de procedură civilă, rezulta in mod evident că instanţa chiar din oficiu trebuie, fata de clauza arbitrală inserată în contract, să constate că litigiul nu este de competenta instanţelor de drept comun si sa respingă cererea cu aceasta motivare. În cazul arbitrajului ad-hoc, cum este cazul de fata, cererea se va respinge ca nefiind de competenta instanţelor judecătoreşti.

Reclamanta-pârâtă SC AC SRL a formulat răspuns la întâmpinare şi întâmpinare la cererea reconvenţională prin care a arătat, printre altele, că este de acord cu admiterea excepţiei necompetenţei generale a instanţelor de judecată.

La termenul din 03.02.2015, reclamanta-pârâtă a formulat o cerere prin care a solicitat instanţei să ia act de transmiterea calităţii procesuale active de la AC S.R.L. către AM S.R.L., în baza proiectului de divizare parţială nr. 1/30.04.201 şi a protocolului de predare primire a patrimoniului încheiat în data de 19.12.2014 şi pe cale de consecinţă, să dispună scoaterea din cauză a AC S.R.L. şi introducerea în cauză a AM S.R.L., cerere de care instanța a luat act.

***

Analizând cu prioritate faţă de fondul cauzei, potrivit art. 248 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti, invocată de pârâta-reclamantă prin întâmpinare, tribunalul reţine următoarele:

Temeiul juridic al pretențiilor reclamantei-pârâte față de pârâta-reclamantă îl constituie contractele de subantrepriză nr.14/12.04.2010 (f.12 și urm. vol. I), nr. 25/22.02.2010 (f.140 și urm. vol.II) și nr.26/10.06.2010 (f.115 și urm. vol. III). Anexă la aceste contracte și parte integrantă din acestea sunt condițiile generale de contractare, în care la „Prevederi finale”, pct. 3, se stipulează că “orice neînţelegere ivită în raport cu interpretarea, neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a acestui contract se va rezolva pe cale amiabilă, iar în caz de imposibilitate, neînţelegerile vor fi supuse spre soluţionare tribunalului arbitral, conform regulilor de procedură aplicabile arbitrajului comercial ad-hoc, organizat de Camera de Comerţ și Industrie a României.” (f. 22 vol. I, f. 1 vol. III, f. 127 vol. III).

Potrivit art.550 alin.(1) din Codul de procedură civilă, prin clauza compromisorie părţile convin ca litigiile ce se vor naşte din contractul în care este inserată sau în legătură cu acesta să fie soluţionate pe calea arbitrajului, în acest sens fiind și art. 3431 din vechea reglementare, în vigoare la data încheierii contractelor de subantrepriză (Codul de procedură civilă din 1865).

Art. 553 din Codul de procedură civilă prevede că încheierea convenţiei arbitrale exclude, pentru litigiul care face obiectul ei, competenţa instanţelor judecătoreşti, iar art. 554 alin. (1) din Codul de procedură civilă dispune că instanţa judecătorească, sesizată cu o cauză cu privire la care s-a încheiat o convenţie arbitrală, îşi va verifica propria competenţă şi se va declara necompetentă numai dacă părţile sau una dintre ele solicită aceasta, invocând convenţia arbitrală. În acest caz, instanţa îşi va declina competenţa în favoarea organizaţiei sau instituţiei pe lângă care funcţionează arbitrajul instituţionalizat, care, în temeiul hotărârii de declinare, va lua măsurile necesare în vederea constituirii tribunalului arbitral. În cazul arbitrajului ad-hoc, instanţa va respinge cererea ca nefiind de competenta instanţei judecătoreşti. Potrivit alin. (2), instanţa va retine spre soluţionare procesul dacă: a) pârâtul şi-a formulat apărările in fond, fără nicio rezervă întemeiată pe convenţia arbitrală; b) convenţia arbitrală este lovită de nulitate ori este inoperantă; c) tribunalul arbitral nu poate fi constituit din cauze vădit imputabile pârâtului in arbitraj.

Tribunalul reține, în speță, existenţa clauzei compromisorii convenite de părţi, precum şi faptul că nu este incidentă vreuna dintre situaţiile prevăzute de art. 554 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

Prin urmare, în temeiul art. 554 alin. (1) coroborat cu art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă, tribunalul, va admite excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti şi, întrucât în cazul de faţă, părțile au convenit ca litigiile să fie soluţionate prin arbitraj ad-hoc, iar nu prin arbitraj instituționalizat (neindicând instituția care organizează arbitrajul), va respinge cererea ca nefiind de competenţa instanţelor judecătoreşti. Efectul dirimant al excepției se extinde, în temeiul art. 123 din Codul de procedură civilă, și asupra cererii reconvenționale formulate de pârâta-reclamantă, cerere incidentală conform art. 30 alin. 6 și art. 209 din Codul de procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti.

Respinge cererea de chemare în judecată privind reclamanta-pârâtă S.C. AM S.R.L., cu sediul în Bucureşti, sector 3 în contradictoriu cu pârâta-reclamantă SC RC SRL, cu sediul în Bucureşti, sector 1, ca nefiind de competenţa instanţelor judecătoreşti.

Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare; cererea de recurs se depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a Civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 03.02.2015.

 PREŞEDINTE GREFIER