Constată că prin acţiunea civilă înregistrată sub acest număr de dosar la
data de 17 aprilie 2013 reclamanta M. M. – prin primar a chemat în judecată pe pârâta P.F.A. C. A.,
solicitând obligarea pârâtei la restituirea sumei de 11.000 lei reprezentând contravaloarea contractului de prestări servicii nr.1/2007, prelungit pentru anul 2011 printr-un act adiţional.
În expunerea de motive a acţiunii introductive de instanţă reclamanta arată, în esenţă, următoarele:
-la data de 27 iunie 2007 unitatea administrativ – teritorială a încheiat cu
pârâta un contract de prestări servicii, având ca obiect servicii de arhitectură, inginerie şi consultanţă, servicii pentru care reclamanta i-a achitat pârâtei suma totală de 11.000 lei;
-un control pe linie de audit financiar efectuat la reclamantă a stabilit că
această plată a fost nelegală pentru că reclamanta avea angajat personal de specialitate propriu, şi s-a dispus recuperarea sumelor;
-reclamanta a convocat pârâtul la conciliere directă, dar nu s-a ajuns la
stingerea litigiului;
-dat fiind faptul că decizia organului de control este executorie, se impune
recuperarea prejudiciului de la pârâtă.
Acţiunea s-a întemeiat în drept pe dispoziţiile art.94 şi 148 din Codul de
procedură civilă şi ale art.1359, 1381 şi 1384 alin.2 din Codul civil.
Cererea nu s-a timbrat , fiind scutită de plata taxelor de timbru conform dispoziţiilor art.17 din Legea nr.146/1997.
Ataşat cererii introductive de instanţă reclamantul a depus decizia nr.25/22 mai 2012 emisă de Camera de conturi; decizia nr.25/1 din 7 decembrie 2012; dovada efectuării concilierii directe; contractul de prestări servicii nr.1/27 iunie 2007 cu actul adiţional nr.4 la contractul de prestări servicii.
Pârâta P.F.A. C. A. a depus la dosarul cauzei întâmpinare (f.23 dosar), prin care cere respingerea acţiunii.
În justificarea acestei poziţii procesuale pârâtul arată succint următoarele:
-a fost angajat al reclamantei până în anul 2007, în cadrul direcţiei de urbanism, unde a prestat activităţi de arhitectură, inginerie, etc.;
-la solicitarea primarului de atunci pârâtul s-a autorizat ca persoană fizică şi apoi a încheiat cu reclamanta un contract de prestări servicii, ce a fost apoi prelungit prin acte adiţionale, obiectul fiind executare servicii de consultanţă tehnică, arhitectură şi inginerie;
-în privinţa concluziilor raportului agentului de control pârâtul arată că nu este de acord, el respectându-şi întocmai obligaţiile contractuale;
-legat de sumele de bani încasate în contul prestaţiilor, pârâtul arată că este inacceptabil faptul că i se cere restituirea sumei de 11.000 lei, în condiţiile în care din banii încasaţi el a achitat impozitul aferent şi contribuţia la casa de asigurări de sănătate;
-în fine, pârâtul arată că de la data de 1 ianuarie 2013 şi-a încetat activitatea de prestări de servicii şi a procedat la închiderea persoanei fizice autorizate la administraţia fiscală.
Întâmpinarea s-a întemeiat în drept pe dispoziţiile art.205 Cod procedură civilă.
Ataşat întâmpinării pârâtul a depus anexa la contractul de prestări servicii nr.1; certificatul de înregistrare a firmei; autorizaţia de funcţionare a pârâtei; referatele privind activitatea desfăşurată de pârâtă pe anul 2011 şi referatul întocmit de autoritatea competentă din structura reclamantei, privind prelungirea contractului de prestări servicii 1/2007 (f.24 şi următoarele dosar).
La data de 31 mai 2013 reclamanta a depus la dosarul cauzei răspunsul la întâmpinare (f.44 dosar), prin care arată că suma de 11.000 lei trebuie recuperată de la cel în beneficiul căruia s-a plătit; reclamanta poate pretinde restituirea sumelor remise pârâtului, fiind irelevantă vinovăţia sau nevinovăţia pârâtului în încasarea sumei de bani, fiind vorba despre o formă specială de răspundere, a cărei singură condiţie este existenţa unei plăţi şi caracterul nedatorat, urmare a lipsei unui temei legal de natură a fundamenta această plată.
Mai arată reclamanta faptul că suma de bani încasată de pârât i-a mărit acestuia patrimoniul, în detrimentul patrimoniului reclamantului, iar conform dispoziţiilor art.1638 Cod civil prestaţia primită sau executată în temeiul unei cauze ilicite sau imorale rămâne întotdeauna supusă restituirii.
Examinând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine cele ce urmează.
Reclamantul a învestit instanţa cu o acţiune civilă prin care solicită obligarea părţii pârâte la restituirea sumei de 11.000 lei, ce reprezintă preţul unor servicii contractuale făcute de pârât în beneficiul reclamantei.
Deşi aparent ar fi vorba despre angajarea unei răspunderi contractuale, reclamantul nu solicită desfiinţarea contractului de prestări servicii în baza căruia părţile şi-au îndeplinit obligaţiile specifice.
Mai mult, acţiunea este întemeiată pe dispoziţiile legale ce reglementează repararea prejudiciului constând în vătămarea unui interes (art.1359 Cod civil – răspunderea pentru fapta proprie); obiectul reparaţiei (art.1381 Cod civil) în cadrul răspunderii civile delictuale şi dreptul de regres în ipoteza în care cel care răspunde pentru fapta altuia este Statul, iar M. F. regresează / pe cale judiciară / în contra celui ce a cauza prejudiciul.
În privinţa actului civil încheiat iniţial în 2007 şi prelungit ulterior prin acte adiţionale, municipiul M. – prin primar a încheiat cu pârâta un contract de prestări servicii în baza căruia pârâtul / prestator se obliga la servicii specifice de arhitectură, inginerie şi servicii de consultanţă tehnică legate de acestea, iar reclamantul – în calitate de achizitor – se obliga să plătească preţul convenit.
Dacă şi în ce măsură contractul s-a încheiat valabil, părţile şi-au respectat obligaţiile, etc., instanţa nu poate face verificări deoarece nu a fost învestită cu astfel de petite.
Cert este că organul de control a apreciat că achiziţionarea serviciilor făcute de reclamant a fost nelegală, în condiţiile în care avea personal angajat cu atribuţii similare, şi din acest motiv sumele plătite trebuiesc recuperate.
Din probele dosarului rezultă / contrar celor susţinute de reclamant / faptul că culpabil de angajarea acestor servicii şi – în ultimă instanţă – de cauzarea prejudiciului este chiar partea ce le-a achiziţionat, adică reclamantul, care îşi ignoră astfel (voit sau nu) propria culpă.
Instanţa nu poate face abstracţie de temeiul juridic delictual pe care reclamantul îşi fundamentează acţiunea, cu atât mai mult cu cât prin răspunsul la întâmpinare se arată că, în ultimă instanţă, „este irelevantă vinovăţia sau nevinovăţia pârâtului”.
Pe de altă parte, aceeaşi reclamantă mai arată că acţiunea de faţă este una „în restituire”, având ca obiect suma cu care a fost mărit patrimoniul pârâtei, în detrimentul patrimoniului său, dar ignoră faptul că restituirea trebuie să aibă la bază / conform dispoziţiilor art.1635 Cod civil / un act juridic desfiinţat cu efect retroactiv ori ale cărui obligaţii au devenit imposibil de executat din motive acolo precizate. În speţă nu este cazul.
Aşa cum s-a arătat în cele ce preced, contractul părţilor nu a fost atacat, nu a fost desfiinţat şi chiar a ajuns la termen, motiv pentru care obligaţia de restituire fundamentată pe dispoziţiile art.1638 Cod civil nu subzistă.
În fine, sub aspect delictual reclamantul nici nu a invocat şi nici nu a probat împotriva pârâtei existenţa condiţiilor cerute de lege pentru antrenarea acestui tip de răspundere, astfel că acţiunea fiind neîntemeiată va fi respinsă.
