Drept civil.
Novaţia produsă prin schimbarea obiectului raportului juridic obligaţional.
În speţă, raportul juridic obligaţional iniţial s-a transformat într-unul nou, astfel novaţia s-a produs prin schimbarea obiectului acestuia, fiind evidentă intenţia părţilor de a nova (animus dovandi) în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 1130 din Codul civil, şi anume de a transforma vechea obligaţie convenită prin contractul iniţial într-o nouă obligaţie, ce urma a fi îndeplinită sub durata unei anumite perioade.
Dată fiind natura contractului iniţial – având drept efect obligaţia de întreţinere în sarcina recurentei pe toată durata vieţii intimatei – şi având în vedere, pe de altă parte, că voinţa părţilor de a nova a vizat doar o anumită perioadă, odată cu epuizarea perioadei convenite de părţi ca fiind cea în care are loc înlocuirea vechiului raport obligaţional cu unul nou sub aspectul prestaţiei de executat, s-a reactivat vechiul raport obligaţional.
Sursa primară:
DECIZIA CIVILĂ NR. 935/14.05.2009 pronunţată de Curtea de Apel Oradea
(dosar nr. 9425/271/2006)
Prin sentinţa civila nr.478 din 21.01.2008, pronunţată de Judecătoria O., s-a respinge acţiunea formulată de reclamanta C. E. în contradictoriu cu pârâta F. T., iar reclamanta fost obligata la 1000 lei cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei.
Pentru a pronunţa aceasta soluţie, instanţa de fond a reţinut ca prin actul denumit „Contract de donaţie cu sarcină de întreţinere” autentificat sub nr. 55/15.01.2003, reclamanta C. E. a donat pârâtei F. T. E. apartamentul nr. 29 situat în O., BD. Ş. cel M. 124, bl. D1, înscris în CF ind. nr. 78253 O. sub nr. top. 5089/10/29, compus din 2 camere şi dependinţe, în suprafaţă de 51,8 mp, evaluat la preţul de 100.000.000 lei, donatoarea reţinându-şi dreptul de uzufruct viager, iar donatarei revenindu-i obligaţia întreţinerii donatoarei cu toate cele necesare traiului, înscrise în contract.
A stabilit ca începând cu luna mai 2004, obligaţiile contractuale au fost novate în sensul că donatara avea obligaţia de a a-i achita donatoarei o sumă totală de 48.000.000 lei, lunar câte 200 lei, pe tot restul vieţii reclamantei, după afirmaţia acesteia şi pentru o perioadă de 24 de luni, după afirmaţia pârâtei, precum şi achitarea de către pârâtă a cheltuielilor de întreţinere a apartamentului.
A reţinut mai ca pe perioada mai 2004- mai 2006 cele 2 milioane de lei, au fost achitate lunar reclamantei, iar cheltuielile de întreţinere a apartamentului au fost achitate de pârâtă inclusiv pentru luna august 2006, dar începând cu luna septembrie 2006, cheltuielile de întreţinere au fost achitate pentru reclamantă, de către numitul B. D. conform Adeverinţei nr. 29/2211.2006(fila 19 la dosar).
A concluzionat că între părţi, a intervenit o novaţie a obligaţiilor asumate de către pârâtă prin contractul autentificat sub nr. 55/15.01.2003, iar novaţia se confirmă şi prin răspunsul dat de reclamantă la întrebarea nr. 6 din interogatoriu.
A apreciat ca nu se poate reţine afirmaţia potrivit căreia , din proprie iniţiativă pârâta a achitat reclamantei câte 200 lei lunar, pentru a-i „acoperi parţial cheltuielile de regie a locuinţei” pentru că, cheltuielile de întreţinere au fost achitat de pârâtă, până în luna august 2006, direct la asociaţia de locatari, până în luna mai 2006 achitându-i-se direct reclamantei suma de 48.000.000 lei.
De asemenea, a reţinut ca nu pot fi avute în vedere, nici declaraţiile martorilor audiaţi în cauză la propunerea reclamantei, deoarece aceştia au afirmat un fapt negativ, respectiv că „nu au văzut-o pe pârâtă…” pe când martorii pârâtei afirmă că „ au văzut-o pe pârâtă şi pe părinţii acesteia că i-au prestat întreţinere reclamantei, că au fost atât în casa pârâtei cât şi a părinţilor pârâtei şi chiar şi a reclamantei”, motiv pentru care a respins acţiunea reclamantei.
În baza prevederilor art. 274 c.pr.civil, reclamanta , a fost obligată la1000 lei cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei, reprezentând onorariu avocaţial.
Împotriva acestei sentinţe, in termen legal la data de 24.03.2008, reclamanta C.E. a declarat apel, învederând instanţei faptul că, hotărârea nr.478/2008 pronunţată de Judecătoria O. este nelegală şi netemeinică, cu precizarea că dezvoltarea motivelor de apel o va face ulterior printr-un memoriu separat.
Prin decizia civilă nr. 499/A din data de 13.10.2008, pronunţată de Tribunalul B., în dosar nr. 9425/271/2006, s-a admis ca fondat apelul civil introdus de apelanta C. E. în contradictoriu cu intimata F. T. M. împotriva sentinţei civile 478/21.01.2008 pronunţată de Judecătoria O. pe care o schimbă în totalitate în sensul că:
S-a admis acţiunea formulată de C. E. împotriva pîrîtei F. T. M. şi s-a dispus rezoluţiunea contractului de donaţie cu sarcină de întreţinere autentificat cu nr.55/15.01.2003, cu restabilirea situaţiei anterioare prin înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului ap.29 din O. bd. Ş. cel M. nr.124,bl.D.1, înscris în C.F. individual 78253 O. cu nr.top 5089/10/29.
A fost obligată intimata la 2500 lei cheltuieli de judecată în favoarea apelantei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Criticile aduse de apelanta prin motivele de apel, au fost apreciate de instanţa ca fiind fondate, deoarece, actul denumit „Contract de donaţie cu sarcină de întreţinere” autentificat sub nr. 55/15.01.2003, încheiat intre părţi, este de altfel un contract de întreţinere, cu posibilitatea rezoluţiunei in caz de neexecutarea obligaţiei asumate.
Astfel, apelanta C. E., a donat intimatei F. T. E., apartamentul nr. 29 înscris în CF ind. nr. 78253 O. sub nr. top. 5089/10/29, compus din 2 camere şi dependinţe, în suprafaţă de 51,8 mp, evaluat la preţul de 100.000.000 lei, donatoarea reţinându-şi dreptul de uzufruct viager, iar donatarei revenindu-i obligaţia întreţinerii donatoarei cu toate cele necesare traiului, înscrise în contract.
Contractul de întreţinere, este un contract cu titlu oneros, in temeiul căruia una din părţi transmite celeilalte proprietatea unuia sau mai multor bunuri, in schimbul obligaţiei pe care aceasta si-o asuma, de a-i presta in natura , cele necesare traiului, in tot timpul vieţii, fiind in acelaşi timp si un contract aleatoriu, pentru ca durata obligaţiei debitorului este in funcţie de durata vieţii creditorului, sau eveniment incert.
Din probaţiunea administrata in cauza, respectiv declaraţii de martori, rezulta ca actul juridic încheiat intre parţi este un contract de întreţinere si nu de donaţie, cum greşit a fost intitulat, deoarece acesta cuprinde tocmai obligaţia întreţinerii apelantei, cu toate cele necesare traiului pe timpul vieţii, fiind înscris la foaia de sarcini, dreptul de uzufruct viager al acesteia.
Se retine astfel ca parata nu o ajuta pe apelanta, iar din proprie iniţiativa, ia dat acesteia suma de 2.mil lei lunar, timp de doi ani de zile, iar după expirarea acestei perioade, intimata a propus reducerea acestei sume la 100 sau 150 lei lunar, deoarece posibilităţile financiare s-au redus,aspect recunoscut chiar de intimata la întrebarea nr.6 din interogatoriu.
Din intenţia părţilor aşa cum rezultă şi din conţinutul actului încheiat cât şi din comportamentul acestora, nu se poate reţine altceva decât faptul că, părţile au încheiat un contract de întreţinere şi nicidecum un contract de donaţiune, cum greşit a fost intitulat, deoarece adft.801 din c.civil arată că, „donaţiunea este un act de liberalitate prin care donatorul dă irevocabil un lucru donatarului care-l primeşte”.
Ca atare, fiind vorba de un contract de întreţinere, rezolvarea acestei cauze, trebuia să se facă de instanţa de fond, conform regulilor care guvernează materia contractelor de întreţinere.
Este cat se poate de evident in raport de aceste aspecte reţinute, ca părţile nu sunt in prezenta unei novaţi, deoarece conform art. 801 c.civil, donaţia este un act de liberalitate, iar din declaraţiile martorilor, reiese ca parata, nu si-a îndeplinit obligaţiile asumate in contractul de întreţinere, iar aceasta situaţia tensionata dintre părţi, a dus in timp la răcirea relaţiilor, aspect relatat de martorii audiaţi la fond, C. A. si N. M.
Contractul de întreţinere fiind sinalagmatic, pentru neexecutarea obligaţiei de întreţinere, stabilită prin contract, beneficiarul întreţinerii poate să ceară rezoluţiunea în temeiul art. 1020 Cod civil, iar o condiţie esenţială, pentru desfiinţarea contractului, este ca neexecutarea să fie imputabilă debitorului.
In speţa, conform declaraţiilor martorilor audiaţi, culpa aparţine doar pârâtei intimate, deoarece aceasta nu o ajuta cu absolut nimic pe apelantă, părinţii pârâtei achitau suma stabilită, deci aceasta nu avea posibilităţi efective financiare pentru plata sumei stabilită de părţi.
Important de reţinut este faptul ca noţiunea de întreţinere include multiple prestaţii, iar pe lângă prestaţia materială şi o componentă psihologică, dată de caracterul „intuitu personae” al contractului de întreţinere, care se întemeiază, în realizarea conţinutului său economic, pe un raport de încredere şi apropiere.
Este cat se poate de evident că, intimata din cauza, nu are posibilităţi financiare, aceasta fiind studenta, iar ulterior a rămas si fără loc de munca, având in întreţinere si un copil minor.
Pârâta, nu şi-a respectat obligaţiile asumate prin contract nu a mai asigurat reclamantei intimate întreţinerea conform contractului încheiat, deşi au purtat des discuţii in acest sens, iar din luna mai 2006, nici suma de 200lei lunar, nu a mai fost data apelantei.
In cauză, in raport de cele reţinute, instanţa apreciază ca conduita intimatei, este de natura a-i crea creditorului, un real sentiment de stres, si de insecuritate pentru viitor, avându-se in vedere vârsta înaintată a acesteia.
Raportat la aceste împrejurări, dispoziţiile art. 1020 c.civil, îşi găsesc aplicabilitate in cauza, deoarece nu se poate reţine că în culpă de neexecutarea obligaţiei de întreţinere este creditorul, care a fost în mod repetat victima actelor de pasivitate in executarea obligaţiilor de întreţinere si comunicare cu apelanta.
Prin urmare, pentru considerentele expuse, instanţa a admis ca fondat apelul declarat de apelanta C. E., si a admis acţiunea aşa cum a fost formulata.
Fiind în culpă procesuală, instanţa a obligat intimata la plata cheltuielilor de judecată în sumă totală de 2500 lei în baza art.274 din c.pr.civil.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs F. T., solicitând admiterea recursului şi modificarea în totalitate a deciziei atacate în sensul respingerii apelului şi păstrării în totalitate a hotărârii primei instanţe.
În motivarea recursului sunt formulate următoarele critici:
-instanţa de apel a abordat în mod simplist şi laic două probleme de drept ce se cereau a fi lămurite în mod obligatoriu înainte de a se aprofunda probaţiunea referitoare la executarea obligaţiei de întreţinere şi apoi cea referitoare la culpă, problemea care se refereau la definirea corectă a naturii juridice a convenţiei iniţiale dintre părţi potrivit voinţei reale a părţilor şi la stabilirea caracterului de novaţie a noii convenţii dintre părţi, care a înlocuit-o pe cea veche;
– în prezent este mai puţin relevant dacă părţile la încheierea actului autentic au intenţionat să aibă o donaţie cu întreţinere sau un contract de întreţinere pur şi simplu, câtă vreme acesta a fost înlocuit prin convenţia părţilor la 22.06.2004, singura diferenţă dintre ele constituind-o modalitatea de sancţionare a nerespectării obligaţiei asumate;
. reclamanta este cea care a avut iniţiativa schimbării modalităţii de executare a sarcinii de întreţinere, apoi faptul că pârâta era studentă şi fără posibilităţi financiare astfel că părinţii ei făceau plata nu înseamnă că ea nu şi-a îndeplinit obligaţia contractuală, de asemenea, după expirarea celor 24 luni expres convenite, obligaţia pârâtei a încetat;
-greşeala instanţei de apel constă în faptul că a ignorat incorect şi împotriva tuturor actelor împrejurarea că prima convenţie dintre părţi a fost înlocuită (novată) cu o altă obligaţie, la 22.06.2004, constând în plata timp de 24 de luni a sumei de câte 2 milioane lei lunar şi a cheltuielilor la Asociaţia de locatari;
-rezoluţiunea nu este posibilă câtă vreme pârâta nu are nici o culpă în ruperea relaţiilor contractuale, astfel, până în iunie 2004 se prezumă îndeplinirea obligaţiei vechi, iar apoi până în iunie 2006 se constată achitarea integrală a celor două obligaţii noi şi plata în continuare la Asociaţie până în septembrie 2006 când a fost oprită de reclamantă.
În drept sunt invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Intimata, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea că din conţinutul actului încheiat cât şi din starea de fapt rezultă că ne găsim în faţa unui contract de întreţinere, găsindu-ne în prezenţa unei obligaţii de întreţinere care în timp nu a fost executată, iar cât priveşte novaţia, cele 24 de înscrisuri nu au decât valoarea unor chitanţe, ele nedovedind intervenţia novaţiei. Intimata mai arată că în cauză îşi găsesc aplicabilitatea dispoziţiile art. 1020 Cod civil, neputându-se reţine că în culpă de neexecutare a obligaţiei de întreţinere este creditorul care a fost în mod repetat victima actelor de pasivitate în executarea obligaţiilor de întreţinere şi comunicare cu apelanta.
Examinând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs, precum şi din oficiu, instanţa reţine următoarele:
Între părţi a intervenit iniţial un contract de donaţie cu sarcina de întreţinere autentificat sub nr. 55/2003 – reclamanta donând pârâtei apartamentul proprietate personală situat în O., evaluat la 100.000.000 lei reţinându-şi dreptul de uzufruct viager, cu obligaţia pentru pârâta întreţinătoare la asigurarea întreţinerii.
Prin contractul aflat în discuţie, recurenta s-a obligat să-i asigure intimatei întreţinerea sa completă cu toate cele necesare traiului, alimente, îmbrăcăminte, cheltuieli pentru încălzire în timpul iernii, în caz de boală asigurarea asistenţei medicale şi medicamente, iar la deces să o înmormânteze cu cinstea cuvenită şi să suporte cheltuielile de înmormântare.
Obligaţia sus-arătat a fost înlocuită pe o perioadă de doi ani cu obligaţia de a plăti întreţinutei suma de 2.000.000 lei lunar şi respectiv cheltuielile de întreţinere la Asociaţia de Proprietari, obligaţie îndeplinită de către parte recurentă, în perioada posterioară intervalului de 2 ani recurenta continuând a plăti cheltuielile de întreţinere până în momentul în care întreţinuta a refuzat orice ajutor din partea recurentei pârâte spunând că nu are nevoie întrucât are cine s-o ajute, conform declaraţiei martorei M. A., iar ulterior deschiderii procesului reclamanta a indicat familia care o va ajuta, respectiv familia B., astfel cum declarată martora C. A.
Nu poate fi vorba despre un refuz al recurentei de a-şi îndeplini obligaţiile prin faptul că nu ar fi fost de acord cu plata sumei solicitate de intimată, după expirarea celor doi ani, câtă vreme nu a existat o înţelegere prin care părţile să fi convenit asupra sumei de 2.000.000 lei a cărei plată să-i fi incumbat recurentei pârâte. În condiţiile în care nu există dovezi prin care să se fi probat că părţile au convenit ca, după expirarea celor doi ani, pârâta să-i plătească reclamantei în continuare 2 milioane lei, ci doar că aceasta din urmă ar fi pretins respectiva sumă cu care partea adversă nu a fost de acord, nu se poate reţine neexecutarea culpabilă a obligaţiei asumate de recurenta pârâtă pentru neplata sumei aflate în discuţie.
Referitor la survenienţa novaţiei, este de reţinut că, în speţă, raportul juridic obligaţional iniţial, născut prin actul intitulat „Contract de donaţiune cu sarcina întreţinerii”, s-a transformat într-unul nou, novaţia producându-se prin schimbarea obiectului. Elocvent este în acest sens probatoriul administrat în cauză – probe testimoniale, înscrisuri şi nu în ultimul rând, interogatoriul la care a răspuns intimata reclamantă – materia probator care a pus în evidenţă faptul că părţile au convenit ca, în locul obligaţiei de întreţinere asumate prin contractul autentificat sub nr. 55 din 15 ianuarie 2005, constând în obligaţiile enumerate în alineatul 4 din contract, recurenta pârâtă să execute o altă prestaţie constând în plata sumei de 48.000.000 lei în rate lunare de câte 2.000.000 lei, timp de 24 luni şi respectiv în plata cheltuielilor de întreţinere la apartament. Însăşi partea intimată, prin răspunsul la întrebarea nr. 3 din interogatoriul luat în şedinţa publică din 5 martie 2007, recunoaşte că, la cererea ei, pârâta i-a plătit suma de 200 lei lunar timp de doi ani, aceasta achitând şi cheltuielile de întreţinere ale apartamentului.
Aspectul sus relevat este pus în evidenţă şi de chitanţele semnate de intimata reclamantă, prin cuprinsul cărora se atestă primirea sub durata celor 24 de luni aflate în discuţie a sumei de câte 2.000.000 lei lunar, sumă convenită – se arată în înscrisurile menţionate – a fi încasată ” ca sumă de întreţinere”, în afara cheltuielilor de întreţinere calculate lunar de Asociaţia de locatari.
Este evidentă astfel intenţia părţilor de a nova (animus novandi) prevăzută de dispoziţiile art. 1130 din Codul civil, şi anume de a transforma vechea obligaţie convenită prin contractul iniţial într-o nouă obligaţie, ce urma a fi îndeplinită sub durata perioadei de 24 luni, voinţa părţilor în sensul înlocuirii obligaţiei vechi cu una nouă la nivelul acestui interval de timp fiind limpede exprimată prin înţelegerea intervenită între părţi.
Odată cu epuizarea perioadei convenite de părţi ca fiind cea în care are loc înlocuirea vechiului raport obligaţional cu unul nou sub aspectul prestaţiei de executat, s-a reactivat vechiul raport obligaţional, dată fiind pe de o parte, natura contractului încheiat – având drept efect obligaţia de întreţinere în sarcina recurentei pe toată durata vieţii intimatei – şi având în vedere, pe de altă parte, că voinţa părţilor de a nova a vizat doar o anumită perioadă – în care prestaţia iniţial asumată de recurentă se transforma într-una nouă. Or, anterior intervenirii novaţiei, recurenta pârâtă şi-a îndeplinit obligaţiile asumat prin contract, majoritatea probelor testimoniale convergând în acelaşi sens, mai puţin martorii B. – ale căror declaraţii trebuie evaluate din perspectiva naturii relaţiei cu intimata din cauză -, iar după expirarea perioadei din discuţie, a intervenit refuzul intimatei de a accepta orice ajutor din parte recurentei. În atare situaţie, fără îndoială că, nu poate fi vorba despre o neîndeplinire culpabilă a obligaţiilor din partea debitorului întreţinerii pentru ca să fie îndeplinite cerinţele impuse de dispoziţiile art. 1020 – 1021 din Codul civil şi să poată fi dispusă rezoluţiunea contractului pentru neexecutarea obligaţiilor, astfel cum, în mod eronat, a apreciat instanţa de apel.
Faţă de considerentele ce preced, instanţa, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură civilă, a admis ca fondat recursul, a modificat în tot decizia în sensul că a respins apelul introdus împotriva sentinţei pronunţate de judecătorie care a fost păstrată în totalitate.
În conformitate cu prevederile art. 274 din Codul de procedură civilă, intimata, căreia îi aparţine culpa procesuală, a fost obligată la plata sumei de 3.350,42 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea recurentei, reprezentând valoarea taxei judiciare de timbru şi respectiv valoarea onorariilor avocaţiale din etapa apelului şi a recursului.
