Nuda proprietate dobândită prin contractul încheiat, nu-i conferă pârâtei (pe toata durata fiinţării dreptului de uzufruct constituit în favoarea reclamantului) un drept locativ propriu cu privire la imobilul în discuţie, iar îmbunătăţirile aduse acestuia nu-i schimbă natura juridică de bun propriu al celuilalt soţ, deoarece constituie bun comun doar sporul de valoare.
Participarea soţului neproprietar la îmbunătăţirile sau reparaţiile ce se fac unui imobil care, fiind bun propriu al celuilalt soţ, este proprietatea exclusivă a acestuia, nu duce la schimbarea naturii juridice a bunului prin transformarea sa din bun propriu în bun comun. Ceea ce constituie bun comun este numai sporul de valoare pe care 1-a dobândit bunul propriu ca urmare a îmbunătăţirilor şi reparaţiilor efectuate în timpul căsătoriei.
Pentru apărarea drepturilor uzufructuarului nu era necesară introducerea vreunei acţiuni confesorii ori posesorii din moment ce legea nu limitează mijloacele de apărare ale drepturilor uzufructuarului la anumite acţiuni,ceea ce înseamnă că acesta poate să solicite şi evacuarea oricărei persoane, chiar a nudului proprietar în cazul în care-i încălcă liniştita folosinţă a bunului dat în uzufruct, în acest sens fiind prevederile art.539 alin.1Cod civil ce arată neechivoc faptul că proprietarul nu poate prin faptul său în nici un chip vătăma drepturile uzufructuarului.
Judecătoria Bistriţa – secţia civilă, sentinţa civilă nr. 2322/2012
Prin sentinţa civilă nr. 2322/2012 pronunţată de Judecătoria Bistriţa a fost admisă în parte acţiunea civilă principală formulată de reclamantul IZF, împotriva pârâtei PC şi în consecinţă:
S-a constatat că au calitate de bun comun, prin dobândirea în timpul căsătoriei, cu o contribuţie a reclamantului de 80 % şi a pârâtei de 20 %, următoarele bunuri, în valoare totală de 10.055 lei:
1.contravaloarea îmbunătăţirilor la balconul apartamentului pârâtei de la domiciliul comun, inclusiv montat gresie şi faianţă, în valoare de 800 lei;
2. schimbat instalaţia pentru încălzire de două ori, prima dată din PVC şi a doua oară din ţevi de cupru, în valoare de 650 lei;
2. schimbat instalaţia pentru încălzire de două ori, prima dată din PVC şi a doua oară din ţevi de cupru, în valoare de 650 lei;
3. montat termotecă pe gaz, în valoare de 680 lei;
3. montat termotecă pe gaz, în valoare de 680 lei;
4.contravaloarea materialelor şi a manoperei necesare pentru schimbarea instalaţiei sanitare, pus gresie şi faianţă în baie, schimbat obiectele sanitare, chiuveta, suporţi pentru prosoape, vană, în valoare de 2.050 lei;
4.contravaloarea materialelor şi a manoperei necesare pentru schimbarea instalaţiei sanitare, pus gresie şi faianţă în baie, schimbat obiectele sanitare, chiuveta, suporţi pentru prosoape, vană, în valoare de 2.050 lei;
5.contravaloare lucrări de îmbunătăţire pe hol, pus gresie şi faianţă pe un perete, în valoare de 570 lei;
5.contravaloare lucrări de îmbunătăţire pe hol, pus gresie şi faianţă pe un perete, în valoare de 570 lei;
6.maşina de spălat rufe automată, în valoare de 825 lei;
6.maşina de spălat rufe automată, în valoare de 825 lei;
7.aragaz cu patru ochiuri, în valoare de 840 lei;
7.aragaz cu patru ochiuri, în valoare de 840 lei;
8.ladă frigorifică cu 7 sertare, în valoare de 700 lei;
8.ladă frigorifică cu 7 sertare, în valoare de 700 lei;
9. televizor color mic, în valoare de 250 lei;
9. televizor color mic, în valoare de 250 lei;
10.radiocasetofon, în valoare de 220 lei;
10.radiocasetofon, în valoare de 220 lei;
11.cuptor cu microunde, în valoare de 200 lei;
11.cuptor cu microunde, în valoare de 200 lei;
12. mobilă de bucătărie formată din patru corpuri suspendate, corpuri în partea de jos, colţar pentru flori cu 4 plite, masca pentru termotecă, în valoare de 2.270 lei;
12. mobilă de bucătărie formată din patru corpuri suspendate, corpuri în partea de jos, colţar pentru flori cu 4 plite, masca pentru termotecă, în valoare de 2.270 lei;
13. un corp mobilă pe hol, în valoare de 90 lei.
S-a dispus partajarea judecătorească a bunurilor mai sus arătate, în natură, prin formarea de loturi astfel:
Lotul nr.1 – format din bunurile mobile de sub nr.6: maşina de spălat în valoare de 825 lei, nr.7 – lada frigorifică, în valoare de 700 lei; nr.11 – cuptorul cu microunde în valoare de 200 lei, nr.12.- mobila de bucătărie în valoare de 2.270 lei şi nr. 13. – corp mobilă de pe hol, în valoare de 90 lei, toate în valoare de 4.085 lei , care se atribuie reclamantului şi
Lotul nr. 2 – format din celelalte bunuri mobile, respectiv de sub nr. 1-5, respectiv 8-10, în valoare totală de 5.970 lei, care se atribuie pârâtei.
Pentru egalizarea valorică a loturilor astfel formate, a fost obligată pârâta să achite reclamantului o sultă compensatoare în sumă de 3.959 lei.
S-a dispus evacuarea pârâtei din apartamentul situat în municipiul Bistriţa şi a fost obligată să lase reclamantului liniştită posesia şi folosinţa pentru perioada în care acesta are drept de uzufruct viager asupra imobilului sus amintit.
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea reconvenţională completată şi formulată de pârâta-reclamantă reconvenţională .
A fost obligată pârâta să achite reclamantului 1/2-a parte din contravaloarea cheltuielilor de judecată aferente prezentului proces,respectiv suma de 659 lei.
Pentru pronunţarea acestei sentinţe, prima instanţă pe baza probatoriului administrat, a reţinut următoarele.
Reclamantul a fost căsătorit cu pârâta în perioada 28.10.2000 – 12.03.2009, când prin sentinţa 1387/2009 s-a pronunţat divorţul lor (f.7,8). Anterior încheierii căsătoriei era proprietarul exclusiv al apartamentului nr.3 din blocul B 4 de pe str. Arţarilor şi la data de 4.10.2000 a încheiat cu pârâta un contract de vânzare-cumpărare prin care a devenit proprietară, iar reclamantului i-a revenit un drept de uzufruct viager, potrivit contractului autentificat sub nr. 946/2000 de BNP MD (fila 9).
Deoarece pârâta este proprietară exclusivă a apartamentului în discuţie reclamantul a solicitat a se cuprinde în masa bunurilor comune şi îmbunătăţirile pe care el le-a făcut la apartament.
Analizând actul încheiat între părţi, instanţa de fond a constatat că punctul 3 din contract conţine o clauza prin care reclamantul, în calitate de vânzător, îşi rezervă dreptul de uzufruct viager, drept întabulat în CF în favoarea acestuia, alături de sarcina întreţinerii viagere, potrivit extrasului de CF de la fila 10 din dosar.
Prin urmare, în acord cu prevederilor art. 517 C.civ., reclamantul uzufructuar este titularul unui drept real în temeiul căruia exercită atributele usus si fructus asupra bunului care formează obiectul dreptului său.
Din aceasta perspectivă, analizând conţinutul clauzei convenite de părţi, aşa cum a fost ea reprodusă la punctul 3 din contract, este neîndoielnic că obiectul material al dreptului de uzufruct nu este reprezentat doar de o parte a imobilului transmis în proprietate întreţinătorilor, ci de imobilul apartament privit în integralitatea componentei sale.
Este real ca la punctul 4 din acelaşi contract se menţionează că imobilul se predă în folosinţa întreţinătorilor liber de orice sarcini, ceea ce însă nu echivalează cu limitarea dreptului de uzufruct constituit în favoarea reclamantului. Utilizarea formulei tipizate din contractele translative de proprietate autentificate notarial nu semnifica decât preluarea bunului în proprietate, însă dreptul astfel transmis fiind dezmembrat, îi conferă pârâtei doar atributele nudei proprietăţi, ce exclud posibilitatea de a ingera în drepturile uzufructuarului, acesta din urma fiind singurul îndreptăţit la folosinţa bunului si la culegerea fructelor.
A acredita teza avansata de pârâtă cu privire la interpretarea punctului 4 din contract în sensul unei clauze ce ar impune un drept comun de folosinţă a bunului, atât în favoarea uzufructuarului, cât si a nudului proprietar, ar însemna, în lipsa unor prevederi exprese, clare si lipsite de echivoc a părţilor cu privire la modul de exercitare a aşa-zisei folosinţe comune, golirea de însăşi conţinutul său şi de atributele sale a dreptului de uzufruct a cărui constituire este de necontestat.
Aşadar, nuda proprietate dobândită prin contractul încheiat, nu-i conferă pârâtei (pe toata durata fiinţării dreptului de uzufruct constituit în favoarea reclamantului) un drept locativ propriu cu privire la imobilul în discuţie, pe care să-l poată opune cu succes uzufructuarei, una dintre obligaţiile corelative pe care şi le-a asumat prin contract fiind si aceea ce decurge din caracterul juridic al dreptului de uzufruct la a cărui constituire a consfinţit, respectiv aceea negativă de a nu stânjeni exercitarea de către uzufructuar a drepturilor sale.
În privinţa apărărilor formulate de pârâtă în sensul inadmisibilităţii valorificării dreptului reclamantului asupra îmbunătăţirilor aduse imobilului în cadrul procesual ales şi posibilitatea de a solicita aceste drepturi doar pe calea unei acţiuni în desfiinţarea contractului în discuţie, acestea sunt nefondate, principiul disponibilităţii ce guvernează atât raporturile juridice de drept material, cât si cele de drept procesual civil, conferindu-i reclamantului dreptul de a opta între multiplele acţiuni (reale sau personale) ce permit apărarea intereselor sale legitime.
Cum pârâta nu justifică un drept locativ propriu, instanţa, având în vedere dispoziţiile legale mai sus invocate, a admis cererea formulata de reclamant si, pe cale de consecinţă, a dispus evacuarea pârâtei din imobil.
Corespunzător atributelor de posesie si folosinţă din conţinutul dreptului său, uzufructuarul are dreptul exclusiv de a obţine posesia bunului, de a o exercita paşnic si nestingherit şi dreptul de a folosi exclusiv bunul şi de a-i culege fructele în deplină proprietate în conformitate cu dispoziţiile art. 521-538 Cod civil.
Potrivit dispoziţiilor art. 539 Cod civil, proprietarul nu poate prin faptul său nici cu orice chip vătăma drepturile uzufructuarului. Nudul proprietar are asupra bunului doar dreptul de dispoziţie, fiind obligat să respecte dreptul de uzufruct până la stingerea lui. Astfel, uzufructuarul reclamant îşi poate apăra dreptul exclusiv de posesie si folosinţă asupra imobilului inclusiv pe calea acţiunii în evacuare a pârâtei -nudă proprietară fără să justifice acest fapt.
Prin urmare, instanţa nu are obligaţia de a cerceta care este motivul pentru care solicita reclamantul evacuarea, respectiv nu prezintă relevanţă în speţă dacă există sau nu culpă din partea nudului proprietar, întrucât acesta din urmă este obligat să respecte dreptul de uzufruct al reclamantului.
Nuda proprietară a fost tolerată în imobilul asupra căruia reclamantul are un drept de uzufruct viager cu atât mai mult cu cât şi după pronunţarea divorţului pârâta a mai locuit în imobil împreună cu copilul său, aşa cum de fapt susţine chiar ea în apărările sale.Ca atare, este dreptul uzufructuarului de a folosi bunul în mod exclusiv si de a solicita instanţei obligarea nudului proprietar, adică a pârâtei să-i respecte acest drept, chiar prin evacuarea ei din imobil.
În privinţa valorii îmbunătăţirilor şi amenajărilor aduse de către reclamant în timpul căsătoriei cu pârâta asupra imobilului, al cărui nud proprietar este pârâta poate constitui bun comun al soţilor dacă acestea au fost făcute în timpul căsătoriei.
În atare situaţie, dreptul de creanţă al soţului neproprietar cu privire la valoarea îmbunătăţirilor şi amenajărilor poate fi valorificat odată cu partajarea bunurilor comune, când se poate cunoaşte cota de contribuţie a fiecăruia.
Conform art.30 din Codul familiei, bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soţi sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale acestora, prin dispoziţiile art. 31 fiind determinate limitativ categoriile de bunuri proprii ale fiecăruia dintre soţi. În temeiul acestor dispoziţii legale, un bun devine comun al soţilor în măsura în care este dobândit de oricare dintre aceştia în timpul căsătoriei, adică de la momentul încheierii respectivei căsătorii ce se identifică prin constatarea existenţei consimţământul viitorilor soţi de către delegatul de stare civilă, care îi declară căsătoriţi, şi până la data când hotărârea de divorţ rămâne definitivă, deoarece căsătoria se consideră desfăcută de la această dată conform art. 39 din Codul familiei.
Participarea soţului neproprietar la îmbunătăţirile sau reparaţiile ce se fac unui imobil care, fiind bun propriu al celuilalt soţ, este proprietatea exclusivă a acestuia, nu duce la schimbarea naturii juridice a bunului prin transformarea sa din bun propriu în bun comun. Un asemenea bun, cu toate îmbunătăţirile sau reparaţiile ce i s-au făcut, nu poate fi considerat bun dobândit în timpul căsătoriei şi deci nu poate intra în prevederile art. 30 din Codul familiei. Ceea ce constituie bun comun este numai sporul de valoare pe care 1-a dobândit bunul propriu ca urmare a îmbunătăţirilor şi reparaţiilor efectuate în timpul căsătoriei.
Din întreg probatoriul administrat în cauză, respectiv interogatoriile părţilor, actele dosarului, declaraţiile martorilor şi expertiza tehnică efectuată în cauză de expertul MN s-a dovedit că au calitate de bun comun următoarele bunuri: 1.contravaloarea îmbunătăţirilor la balconul apartamentului pârâtei de la domiciliul comun, inclusiv montat gresie şi faianţă, în valoare de 800 lei;
13. un corp mobilă pe hol, în valoare de 90 lei, în valoare totală de 10.055 lei.
La dobândirea acestor bunuri reclamantul are o contribuţie de 80%, deoarece a fost plecat în străinătate şi lunar îi trimitea pârâtei sume în euro, din care a cumpărat bunurile arătate.
Acest fapt este confirmat prin înscrisurile depuse de reclamant, de expediere prin WU din Spania, către pârâta a unui total de 2.769 euro. care depăşeşte valoarea totală a bunurilor comune. În ce priveşte veniturile realizate de reclamant în Spania, a depus la dosar acte justificative.
Potrivit principiului conform căruia nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune, în baza art. 728 din C.civil raportat la art. 673 indice 1 şi urm. Din C.pr.civ. s-a dispus partajarea judecătorească a bunurilor mai sus arătate, în natură, prin formarea de loturi astfel:
Lotul nr.1 – format din bunurile mobile de sub nr.6: maşina de spălat în valoare de 825 lei, nr.7 – lada frigorifică, în valoare de 700 lei; nr.11 – cuptorul cu microunde în valoare de 200 lei, nr.12.- mobila de bucătărie în valoare de 2.270 lei şi nr. 13. – corp mobilă de pe hol, în valoare de 90 lei, toate în valoare de 4.085 lei , care s-a atribuit reclamantului şi
Lotul nr. 2 – format din celelalte bunuri mobile, respectiv de sub nr. 1-5, respectiv 8-10, în valoare totală de 5.970 lei, care se va atribui pârâtei.
Pentru egalizarea valorică a loturilor astfel formate, va fi obligată pârâta să achite reclamantului o sultă compensatoare în sumă de 3.959 lei.
În temeiul disp. art. 517 şi 539 din Cod civil s-a dispus evacuarea pârâtei din apartamentul situat în municipiul Bistriţa, str. Arţarilor, Bl. 34, sc. A, ap. 3 şi va fi obligată să lase reclamantului liniştită posesia şi folosinţa pentru perioada în care acesta are drept de uzufruct viager asupra imobilului sus amintit.
Referitor la cererea reconvenţională completată şi formulată de pârâta-reclamantă reconvenţională, instanţa de fond a respins-o ca neîntemeiată, conform argumentelor ce se vor expune în continuare.
Pârâta în concluziile scrise a confirmat susţinerile reclamantului asupra îmbunătăţirilor constatate de expert şi evaluate de acesta, însă a susţinut că reclamantul nu a avut o contribuţie mai mare la dobândirea acestora, consemnând că „Pe perioada convieţuirii la apartament s-au adus unele îmbunătăţiri, cele menţionate şi evaluate. Îmbunătăţirile sunt evaluate şi intra în valoarea apartamentului motiv pentru care nu am negat existenţa lor şi am fost de acord să se constate”. Cota de contribuţie mai mare la dobândirea acestora este justificată atât de înscrisurile ce reprezintă dovada veniturilor realizate de reclamant în Spania (filele 13-18), precum şi a declaraţiilor martorilor (filele 63,64, 104-105, 136-137).
Referitor la încetarea uzufructului, pârâta-reclamantă reconvenţională invocând disp.art.558 cod civil în vigoare la acea dată, acum art. 747 cod civil (pentru abuz de folosinţa), instanţa de fond a respins această cerere, conform considerentelor mai sus expuse, în sensul că aceasta a avut doar situaţia de tolerată după divorţ şi este dreptul uzufructuarului de a folosi bunul în mod exclusiv si de a solicita instanţei obligarea nudului proprietar, adică a pârâtei să-i respecte acest drept, chiar prin evacuarea ei din imobil.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, faţă de soluţia admiterii în parte a acţiunii principale şi a respingerii cererii reconvenţionale, conform art. 274 Cod procedură civilă, a fost obligată pârâta să achite reclamantului 1/2-a parte din contravaloarea cheltuielilor de judecată aferente prezentului proces, respectiv suma de 659 lei.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs pârâta reclamantă reconvenţională solicitând modificarea sentinţei atacate în sensul admiterii în parte a acţiunii şi admiterea cererii reconvenţionale şi compensarea cheltuielilor la fondul cauzei, cu cheltuieli de judecată în recurs.
În motivarea recursului a fost criticată sentinţa ca netemeinică şi nelegală sub mai multe aspecte.
În primul rând, s-a susţinut că nelegal instanţa de fond a stabilit cotele de contribuţie a părţilor ca fiind de 80% pentru reclamant şi doar 20% pentru pârâtă. În acest sens a arătat că nu s-a indicat cum s-a stabilit acest procent, veniturile băneşti dovedite de reclamant în cuantum total de 2769 euro au fost folosite şi pentru cheltuielile familiei sale, pe de o parte, iar pe de altă parte, şi pârâta a realizat venituri în sensul că atât timp cât reclamantul era plecat în străinătate pârâta singură s-a ocupat de nevoile familiei şi creşterea copilului, munca în gospodărie şi pentru creşterea copiilor fiind echivalate cu munca productivă.
O altă critică adusă sentinţei s-a referit la introducerea în mod greşit în masa bunurilor comune a două instalaţii pentru încălzire, prima din PVC şi a doua din ţevi de cupru, în valoare de 650 lei, ori dacă cea din PVC a fost înlocuită cu cea din cupru prima nu mai poate fi supusă partajului. O altă scăpare a instanţei este determinarea bunurilor comune în sensul că nu operaţiunea de schimbare a instalaţiei o partajează ci instalaţia propriu zisă, situaţie similară şi la montarea termotecii, susţinând că nu îi pot fi atribuite schimbarea instalaţiei şi montarea termotecii. În concluzie, a susţinut că soluţia pronunţată este deficitară şi se impune reţinerea unei cote de contribuţie egale la dobândirea bunurilor comune.
O altă critică se referă la respingerea acţiunii reconvenţionale, cu toate că se impunea a fi admisă, deoarece pârâtul a afirmat ca bunurile au fost însuşite de reclamantă în întâmpinare ceea ce echivalează cu recunoaşterea existenţei şi calităţii de bunuri comune ale acestora.
A mai arătat că petitul de evacuare trebuie respins ca neîntemeiat şi nelegal. În acest sens a arătat că pentru apărarea dreptului de uzufruct uzufructuarul are la dispoziţie acţiunea confesorie sau acţiunea posesorie, ori nu a fost promovată acest gen de acţiune. Pe de altă parte, nudul proprietar are un drept de posesie asupra imobilului, sens în care a făcut trimitere la doctrină. În plus, i-au fost atribuite anumite bunuri mobile, îmbunătăţiri balcon, centrală termică, instalaţii sanitare, îmbunătăţiri hol, fiindu-i recunoscut dreptul de proprietate exclusivă asupra acestora, dar instanţa o împiedică să exercite prerogativele pe care le conferă acest drept atât timp cât nu locuieşte în apartament.
În drept, s-au invocat prevederile art.304 pct.7,9, art.304/1 Cod procedură civilă.
Recursul declarat a fost legal timbrat.
Intimatul reclamant a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată în recurs f.11-13.
În susţinerea acestei poziţii procesuale, intimatul a arătat că în mod corect s-a stabilit cota de contribuţie a părţilor, în realitate intimatul a trimis din străinătate mult mai mulţi bani prin diferite persoane, şi că instanţa de fond a avut în vedere doar valoarea instalaţiei de cupru, instanţa având în vedere sumele reprezentând contravaloarea instalaţiilor făcute la apartamentul proprietatea recurentei. În ce priveşte cererea reconvenţională s-a arătat că recurenta nu a adus nici o dovadă a existenţei bunurilor indicate în cerere, iar luarea în considerare şi a acelor bunuri ar înrăutăţii situaţia recurentei prin obligarea unei sulte mai mari, ceea ce ar inadmisibil în lipsa recursului intimatului. Cererea de evacuare a fost legal admisă pentru că ţinând cont de prevederile art.534 Cod civil recurenta nu are nici un drept asupra apartamentului pe durata uzufructului, acesta trebuie să lase liniştită posesia şi folosinţa bunului respectiv. Chiar dacă recurenta rămâne nuda proprietară a apartamentului, drepturile sale de folosinţă şi posesie sunt limitate de drepturile uzufructuarului.
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs invocate dar şi din oficiu potrivit art.304/1 Cod procedură civilă, tribunalul a constatat că nu există temeiuri care să atragă casarea ori modificarea sentinţei atacate, aceasta fiind menţinută în totalitate ca temeinică şi legală.
