Deliberând asupra apelului civil de faţă constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3859/22.04.2010 Judecătoria Sibiu a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul G.M. în contradictoriu cu pârâţii T. V. D. si cu parata T. A., si, în consecinţă a obligat paraţii T. V. D. si T. A. să îşi dea consimţământul la încheierea unui contract autentic de schimb în faţa notarului public având ca obiect pe de o parte imobilul situat in Sibiu înscris in CF I. Sibiu nr. top 1 (in valoare de 195.580 lei ) iar pe de alta parte imobilul situat in Sibiu înscris in CF II. Sibiu nr. 2, in sensul ca in urma încheierii contractului de schimb reclamantului sa ii revină in deplina proprietate si posesie imobilul apartament situat in Sibiu înscris in CF I. Sibiu top 1, iar paraţilor sa le revină in proprietatea si posesie apartamentul nr. 2 situat in imobilul din Sibiu înscris in CF II. Sibiu nr. top 2, iar în caz de refuz al pârâţilor hotărârea să ţină loc de contract autentic de schimb, a dispus intabularea in CF, a obligat parata T. A. la plata către reclamant a sumei de 9233,55 lei cu titlu de cheltuieli de judecata (taxa de timbru 5522, onorariu avocat 3570 lei si cheltuieli citare prin publicitate.)
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut că prin cererea de chemare in judecata înregistrata pe rolul instanţei, reclamantul G. M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii T.V. D. si T. A., sa fie obligaţi paraţii sa se prezinte la notarul public in vederea încheierii contractului autentic de schimb având ca obiect pe de o parte imobilul situat in Sibiu înscris in CF I. Sibiu nr. top 1 , iar pe de alta parte imobilul situat in Sibiu înscris in CF II. Sibiu nr. top 2, iar in caz de refuz sentinţa sa tina loc de act autentic si sa se dispună si intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului înscris in CF I. Sibiu top 1 pe numele reclamantului, cu titlu de schimb, cu obligarea paraţilor la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea acţiunii s-a arătat ca intre parţi s-a încheiat la data de 18.02.1999 un contract-înţelegere pentru schimb de locuinţe având ca obiect, pe de o parte , imobilul din Sibiu, proprietate a reclamantului, iar de pe alta parte imobilul din Sibiu, deţinut de paraţi, ca la data de 14.11.2000 s-a încheiat intre parţi si antecontractul de schimb având ca obiect cele doua imobile, ca de la acea data părţile au preluat in deplina posesie apartamentele si sumele diferenţa convenite s-au achitat in întregime si ca din cauza interdicţiei de înstrăinare pe timp de 10 ani nu s-a putut încheia contract de schimb. S-a mai arătat ca deşi termenul de interdicţie a expirat si paraţii au fost notificaţi de 2 ori sa se prezinte la notar sa încheie contractul de schimb in forma autentica, acesta nu s-a putut încheia din cauza ca la notar s-a prezentat doar T. V. D., lipsind parata T. A., aşa cum s-a certificat si de notarul public prin încheierile 2088/2009 si 2646/2009.
Paratul, legal citat, a formulat întâmpinare in cauza si a arătat ca este de acord cu admiterea acţiunii.
Parata, legal citata, inclusiv prin publicitate, nu s-a prezentat in cauza pentru a-si exprima poziţia procesuala fata de acţiunea formulata.
Din probele administrate judecătoria a reţinut că la data de 14.11.2000 reclamantul a încheiat cu paraţii un antecontract de schimb autentificat de BNP prin care părţile au convenit sa schimbe intre ei dreptul de proprietate asupra imobilului situat in Sibiu înscris in CF I. Sibiu nr. top 1 aparţinând paraţilor si asupra imobilului situat in Sibiu înscris in CF II. Sibiu nr. top 2 aparţinând reclamantului, reclamantul mai achitând pentru obţinerea dreptului de proprietate asupra imobilului din înscris în CF II. Nr. top 2 si o sulta de 15.000 DM . Aşa cum rezulta din antecontract, diferenţa de preţ convenita de parţi a fost achitata integral, in modalitatea convenita, încă din momentul încheierii actului autentic. In consecinţa, cum părţile s-au obligat sa transmită proprietatea propriului imobil in schimbul dobândirii proprietăţii asupra imobilului cocontractantului, cu o diferenţa de preţ, se constata ca exista intr-adevăr o promisiune de încheiere a unui contract de schimb.
Instanţa a constatat totodată ca asupra imobilului proprietatea paraţilor exista, la momentul încheierii convenţiei, interdicţia de înstrăinare , in baza legii 112/1995 si ca părţile încheind o promisiune de schimb(antecontract), aceasta convenţie nu a putut avea efect translativ de proprietate cu privire la imobile, ci a dat naştere, in sarcina parţilor, doar la doua obligaţii reciproce de face, respectiv de a se prezenta la notar în vederea încheierii contractului de schimb în formă autentică dupa ce expira perioada de 10 ani in care imobilul proprietatea defunctilor nu putea fi vandut. In prezent insa perioada de 10 ani a trecut si, mai mult, asa cum rezulta din cererea de radiere formualata de SC U. SA, din extrasul de CF de la fila 76 dosar, interdictia de instrainare pe 10 ani a fost si radiata din CF, insa parata T. A., desi a fost invitata sa se prezinte la notar, nu s-a prezentat si astfel contractul de schimb nu s-a putut incheia.
Constatând că parata T. A. nu s-a prezentat la notar in vederea încheierii in forma autentica a contractului de schimb având ca obiect cele doua imobile, fata de faptul ca diferenţa de preţ s-a achitat integral încă din 2000 in modalitatea convenita de parţi si ca tot din 2000 părţile au predat reciproc si posesia asupra imobilelor , fata de dispoziţiile art. 969 si art. 1073 Cod civil, instanţa a apreciat că se impune obligarea paraţilor să îşi dea consimţământul la încheierea contractului autentic de schimb în faţa notarului public, având ca obiect pe de o parte imobilul situat in Sibiu înscris in CF I. Sibiu nr. top 1 , iar pe de alta parte imobilul situat in Sibiu înscris in CF II. Sibiu nr. top 2, in sensul ca in urma încheierii contractului de schimb reclamantului sa ii revină in deplina proprietate si posesie imobilul apartament situat in Sibiu înscris in CF I. Sibiu top 1, iar paraţilor sa le revină in proprietatea si posesie apartamentul nr. 2 situat in imobilul din Sibiu înscris in CF II. Sibiu nr. top 2, iar în caz de refuz al pârâţilor , prezenta hotărâre urmând a ţine loc de contract autentic de schimb.
În temeiul art. 20 din Legea 7/1996, s-a dispus si intabularea drepturilor de proprietate astfel dobândite de părţi în cartea funciară pe numele reclamantului si respectiv al paraţilor, cu titlu de schimb.
Cu privire la cererea reclamantului de obligare a paraţilor la plata cheltuielilor de judecata instanţa a constatat ca potrivit art. 275 C procedură civilă, paratul care a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului, nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecata, afara numai daca a fost pus in întârziere înainte de chemarea in judecata.
Având in vedere ca paratul T. V. D. a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului si ca de altfel acesta s-a si prezentat la notar când a fost chemat, dar contractul nu s-a putut încheia din cauza lipsei din tara a paratei, instanţa a respins cererea reclamantului de obligare a ambilor paraţi la plata cheltuielilor de judecata efectuate, si a dispus doar obligarea paratei in culpa la plata sumei de 9233,55 lei cu titlu de cheltuieli de judecata (taxa de timbru 5522, onorariu avocat 3570 lei si cheltuieli citare prin publicitate.
Împotriva acestei sentinţe pârâta T. A. a declarat apel ce a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Sibiu – Secţia Civilă la data de 03.07.2010.
Prin calea de atac declarată pârâta a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea in parte a sentinţei atacate si rejudecând cauza, pe fond respingerea cererii privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecata, fără cheltuieli de judecată în apel.
În motivarea apelului se arată că prin acţiunea formulata s-a solicitat obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecata, motivat de faptul ca a refuzat să se prezinte pentru încheierea contractului de vinzare asupra apartamentului din Sibiu, înscris în CF I. Nr top 1.
Apelanta arată că nu are nici o culpa, întrucit nu a primit nici o notificare prin care sa i se solicite acest lucru fiind plecata in Spania, in baza unui contract, valabil prina la sfirsitul anului 2010.
În dezvoltarea motivelor de apel, se arată că aplanata a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului, lipsa de procedură în ceea ce priveşte citarea sa fiind acoperită prin prezenţa apărătorului său ales .
Fiind plecată în Spania apelanta nu a primit niciuna din notificările ce au fost expediate şi oricum nu s-ar fi putut prezenta la notar întrucât avea încheiat contract valabil de muncă până la sfârşitul anului 2010.
Se arată că cu rea credinţă reclamantul a comunicat notificările la adresa din ţară acesta cunoscând faptul că pârâta e plecată astfel că în mod greşit a fost obligată la cheltuieli de judecată nefiind pusă în întârziere în sensul prevederilor art. 275 Cod procedură civilă.
Intimatul reclamant nu a formulat întâmpinare solicitând cu ocazia concluziilor pe fondul apelului respingerea căii de atac declarate.
În apel nu au fost administrate probe.
Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel formulate, tribunalul reţine următoarele:
La data de 14.11.2000 între reclamant şi pârâţii T. s-a încheiat antecontractul de schimb autentificat de BNP prin care părţile au convenit sa schimbe intre ei dreptul de proprietate asupra imobilului situat in Sibiu înscris in CF I. Sibiu nr. top 1 aparţinând paraţilor si asupra imobilului situat in Sibiu înscris in CF II. Sibiu nr. top 2 aparţinând reclamantului.
Părţile s-au înţeles ca reclamantul să mai achite pentru obţinerea dreptului de proprietate asupra imobilului înscris în CF II. Nr. top 2 o sultă în sumă de 15.000 DM, ce a fost achitata integral, in modalitatea convenita, încă din momentul încheierii actului autentic.
Prin clauză contractuală expresă copermutanţii promitenţi au convenit ca actele de schimb să se încheie pentru ambele apartamente în momentul în care legea va permite înstrăinarea apartamentului din Sibiu, înscris în CF II. Nr. top 2 , dobândit de soţii T. în temeiul prevederilor Legii nr. 112/1995.
În anul 2009, ca urmare a expirării interdicţiei legale de înstrăinare a imobilelor vândute în baza Legii nr. 112/1995, reclamantul a notificat pârâţii pentru a se prezenta la notar în vederea perfectării actului de schimb în formă autentică, însă în faţa notarului public s-a prezentat doar pârâtul T. V. D. potrivit încheierilor de certificare nr. 2088/14.05.2009 şi 2646/10.06.2009, care nu a făcut obiecţiuni cu privire la domiciliul soţii sale.
Nefiind posibilă încheierea actului la notarul public la data de 17.07.2009, reclamantul a promovat acţiunea în instanţă la primul termen de judecată, respectiv din 08.10.2009, prezentându-se doar pârâtul T. D. care a arătat că este de acord cu admiterea acţiunii indicând că nu are cunoştinţă de domiciliul soţiei sale care este plecată în Spania, nu îi răspunde la telefon şi nu i-a comunicat adresa actuală.
Faţă de această împrejurare în baza art. 129 C.p.c instanţa a dispus efectuarea unei adrese la SEIP care a răspuns prin adresa de la fila 41 dosar fond că domiciliul pârâtei T. A. este cel indicat de reclamant, respectiv Sibiu str. …
În aplicarea prevederilor art. 95 Cod procedură civilă, instanţa a dispus ulterior citarea pârâtei prin publicitate, prin afişarea citaţiei la uşa instanţei şi publicarea acesteia într-un ziar central.
Procedura de citare astfel dispusă a fost îndeplinită pentru termenele de judecată din 17.12.2009, 21.01.2010 şi 18.02.2010.
Ulterior, la termenul de judecată din 18.03.2010, pârâţii prin avocat au depus întâmpinare prin care au arătat că sunt de acord cu admiterea acţiunii.
Verificând motivul de apel relativ la obligarea pârâtei T. A. la plata integrală a cheltuielilor de judecată, tribunalul reţine că potrivit art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, partea care cade în pretenţii va fi obligată la cerere să plătească părţii adverse cheltuielile de judecată.
Fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa procesuală a părţii „care cade în pretenţii”, presupunând în cazul pârâtului neexecutarea obligaţiilor ce îi revin, ceea ce determină declanşarea procesului sau în final admiterea acţiunii reclamantului.
Stabilind că temeiul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este atitudinea procesuală culpabilă a părţii care a căzut în pretenţii, rezultă că fapta acesteia declanşează o răspundere civilă delictuală al cărei conţinut îl constituie obligaţia civilă de reparare a prejudiciului cauzat, adică de restituire a sumelor pe care partea care a câştigat procesul a fost nevoită să le realizeze.
Din actele dosarului rezultă în mod neîndoielnic că atitudinea pârâtei T. A. a determinat iniţierea demersului judiciar, aceasta neluând nicio măsură pentru îndeplinirea obligaţiei de a face asumată prin antecontractul încheiat pe cale amiabilă în afara unui litigiu. Astfel, aceasta avea posibilitatea indicării schimbării domiciliului precum şi a împuternicirii prin procură autentică a unei alte persoane în cazul imposibilităţii prezentării personal la notar.
În ceea ce priveşte aplicabilitatea prevederilor art. 275 Cod procedură civilă se reţine că potrivit acestui text legal, pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată, fiind socotită ca primă zi de înfăţişare aceea în care părţile, legal citate, pot pune concluzii (art. 134 C.pr.civ.).
Din succesiunea termenelor de judecată, rezultă că întâmpinarea prin care ambii pârâţi s-au declarat de acord cu admiterea acţiunii a fost depusă ulterior primei zile de înfăţişare, procedura de citarea fiind îndeplinită legal, în condiţiile în care pârâta nu a făcut dovada unui alt domiciliu, nici chiar în faţa instanţei de apel.
În ceea ce priveşte susţinerea apelantei prin care solicită reducerea cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina sa, se constată că sumele la care aceasta a fost obligată – taxa de timbru şi onorariu de avocat au fost determinate de atitudinea sa procesuală, în condiţiile în care acordul unuia dintre soţi era insuficient pentru realizarea obligaţiei de înstrăinare asumată de soţi cu privire la un bun comun.
Prin urmare, în cauză în mod justificat prima instanţă a reţinut culpa procesuală a pârâtei, criticile formulate de aceasta fiind nefondate, motiv pentru care s-a dispus respingerea căii de atac declarate cu consecinţa obligării apelantei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1240 lei către intimatul Galici Marius, reprezentând onorariu avocata achitat de acesta în apel .
