Obligatie de a face. Principiul libertatii contractuale. Principiul relativitatii efectelor actului juridic civil. Obligarea la incheiera unui contract de concesiune.
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la 05.11.2009 cu nr de mai sus, Municipiul Bucureşti prin Primarul General a cerut obligarea pârâtei EME la încheierea contractului de concesiune pentru terenul aferent apartamentului nr. 8 situat în Bucureşti, str. G-ral SB nr. 1-3, bl. XXIE, sectorul 1.
Reclamanta arată în motivarea cererii că prin contractul de asociere nr. încheiat între PMB – Regia Autonomă de Investiţii şi Administraţie Locativă – IMOBILIARA RA şi Asociaţia de Locatari C s-a stabilit terminarea lucrărilor de construcţie şi punere în funcţiune a blocului XXXIE. În art. 4 din Actul Adiţional nr. 1 la contractul susmenţionat se arată că terenul aferent construcţiei se concesionează pe toată durata existenţei acesteia către Asociaţia C, iar după desfiinţarea asociaţiei taxa trece de drept asupra fiecărui proprietar de apartament. Art. 13 din acest contract prevede şi posibilitatea perceperii de penalităţi. Reclamanta invocă şi art. 40 alin. 2 din Legea nr. 50/1991 republicată.
În dovedirea cererii au fost depuse în fotocopie convocările nr. 646/22.03.2007 şi 1760/10.04.2008, titlul de proprietate nr., proces-verbal de predare-primire a apartamentului, contractul de asociere nr. încheiat între PMB – Regia Autonomă de Investiţii şi Administraţie Locativă – IMOBILIARA RA şi Asociaţia de Locatari C., Actul Adiţional nr. 1 la contractul de asociere nr..
Pârâta nu a formulat întâmpinare şi nu a propus probe.
Analizând actele de la dosarul cauzei, instanţa constată cererea neîntemeiată, pentru următoarele motive :
Contractul de asociere nr. 1877/28.02.1992 încheiat între PMB – Regia Autonomă de Investiţii şi Administraţie Locativă – IMOBILIARA RA şi Asociaţia de Locatari C. este un contract comercial în baza căruia s-a construit şi dat în folosinţă blocul din Bucureşti, str. G-ral SB nr. sectorul 1.
Prin actul adiţional nr. 1 la acest contract, dreptul de concesiune asupra terenului aferent construcţiei a trecut asupra Asociaţiei C., potrivit art. 4 din acest act, urmând ca după desfiinţarea asociaţiei taxa de concesionare să treacă „de drept” asupra fiecărui proprietar.
La 10 decembrie 1994 Asociaţia C a predat pârâtei EME apartamentul nr. 8 situat în Bucureşti, str. G-ral SB nr. 1-3, bl. XXIE, sectorul 1, fiind emis titlul de proprietate nr..
Analizând cuprinsul acestui titlu, instanţa observă că asupra pârâtei a trecut dreptul de proprietate pentru apartamentul arătat, fără a se face o menţiune cu privire la taxa de concesiune pentru teren. La aceeaşi dată se menţionează că încetează existenţa Asociaţiei C.
Potrivit principiului relativităţii efectelor actului juridic civil, terţii nu pot fi afectaţi de situaţiile juridice create prin acte juridice care le sunt străine. Este drept că pârâta este succesor cu titlu particular al Asociaţiei C, intrând formal în categoria avânzilor – cauză, însă şi în cazul acestei categorii de persoane, legea prevede trei condiţii cumulative pentru ca actul să le fie opozabil. Astfel, trebuie să fie vorba de drepturi şi obligaţii strâns legate de dreptul transmis, să fie vorba de acte juridice anterioare transmiterii dreptului şi actul juridic care i se opune avândului-cauză să fi fost încheiat cu respectarea formalităţilor de opozabilitate faţă de terţi, respectiv cu respectarea cerinţelor art. 1182 C.civ. cu privire la modul de dobândire a datei certe.
Instanţa constată că în cauza de faţă îndeplinirea celei de a treia condiţii nu a fost dovedită, motiv pentru care pârâtul are calitate de simplu terţ faţă de actul de asociere şi de actul adiţional la acesta. Astfel fiind, potrivit principiului res inter alios acta, aliis neque nocere, neque prodesse potest, aceste acte încheiate de reclamantă cu Asociaţia C nu produc efecte faţă de pârâta EME. Este lipsit de relevanţă faptul că prin actul adiţional se prevede trecerea de drept în patrimoniul proprietarului a obligaţiei de plată a taxei de concesiune, din moment ce nu este vorba de un act normativ pe care pârâta să fie obligată a-l cunoaşte şi respecta, nu a fost menţionată în titlul de proprietate al acestuia şi în caz contrar ar fi încălcat principiul analizat mai sus.
Cu atât mai puţin instanţa nu poate interveni să suplinească acordul de voinţă al pârâtei, obligând-o împotriva voinţei sale la încheierea unui contract cu reclamanta. Este culpa reclamantei că nu a emis acte juridice care să producă efecte faţă de beneficiarii pretinsului drept de concesiune, fără a fi nevoie de manifestarea expresă de voinţă a acestora.
Ca urmare, cererea de chemare în judecată a pârâtei EME va fi respinsă ca neîntemeiată.
