Ordonanţă emitere somaţie de plată.
Cum contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante, potrivit art. 1270 C.civ, în vigoare la data încheierii contractului, nu este admisibilă cererea de emitere a unei ordonanţe de plată, reglementată de disp. OUG nr. 119/2007, care reprezintă o procedură derogatorie de la dispoziţiile dreptului comun în materia soluţionării litigiilor în faţa instanţelor de judecată.
Trib. Bistriţa-Năsăud, secţ. II civ., de cont. adm. şi fisc., sent. nr. 396/9 martie 2012
Prin cererea înregistrată la acest tribunal, creditoarea S.C. MT SRL – în insolvenţă, a solicitat ca, în temeiul prev. de OUG nr. 119/2007 să se emită o ordonanţă de plată împotriva debitoarei pârâte SC R SRL pentru suma de 432.l56,64 lei, precizată ulterior la cuantumul de 501.282,50 lei, reprezentând 475.l4l,96 lei c/v produse de balastieră livrate conform contractului-cadru nr.l93/l8.03.20ll şi a facturilor scadente şi neachitate, precum şi 26.149,54 lei reprezentând penalităţi de întârziere calculate până la data de 29.02.2012.
Examinând cu prioritate excepţiile de necompetenţă teritorială şi materială prin prisma dispoziţiilor art. l37 C.pr.civ, tribunalul constată că ambele excepţii sunt nefondate şi urmează să fie respinse ca atare, pentru următoarele argumente:
Este adevărat că regula generală privind competenţa teritorială este dată de art.7 C.pr.civ, în sensul că cererea se introduce la instanţa de la sediul pârâtului, însă art.l0 pct.l C.pr.civ., prevede că, mai este competentă, în cererile privitoare la executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract, instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiunii. Această prevedere privind competenţa alternativă, de care s-a prevalat reclamanta, a rămas în vigoare şi după modificările aduse Codului de procedură civilă prin art.2l9 din L.7l/20ll, de punere în aplicare a Noului Cod civil.
In cauză, din contractul cadru nr.l93/20ll, rezultă fără echivoc că obiectul contractului îl constituie vânzarea de agregate de balastieră şi carieră, denumite marfă şi transportul acestora la organizările de şantier al Cumpărătorului din Balastiera Măluţ şi Carierea Măgura Ilvei. Ambele locaţii de exploatare a mărfii cât şi baza de depozitare, respectiv organizarea de şantier a cumpărătorului, Şieu Odorhei, conform anexei l şi 2 la contract, se situează pe raza jud.Bistriţa-Năsăud, astfel că reclamantul este îndreptăţit să aleagă instanţa competentă teritorial în cazul competenţei alternative.
In ceea ce priveşte competenţa materială, instanţa reţine că pretenţiile creditoarei, aşa cum ele au fost precizate, reprezentând c/v facturilor restante împreună cu penalităţile de întârziere depăşeşte suma de 500.000 lei (fiind de 50l.282,50 lei), astfel că în temeiul dispoziţiilor art.2 alin.l lit.b C.pr.civ., competenţa de soluţionare revine tribunalului.
Având în vedere că potrivit regulilor menţionate mai sus, instanţa competentă pentru soluţionarea fondului, este Tribunalul Bistriţa-Năsăud, în temeiul art.5 din OUG nr. ll9/2007, această instanţă este competentă să judece şi cererea creditorului pentru emiterea ordonanţei de plată.
Cu toate acestea, cererea creditoarei urmează să fie respinsă ca inadmisibilă, în considerarea clauzei prev.la art.37 Cap.XII din contract, „Prevederi finale”, prin care părţile au prevăzut şi au acceptat în mod expres că „eventualele neînţelegeri survenite între părţi vor fi soluţionate pe cât posibil pe cale amiabilă în max.30 de zile, iar în caz contrar, litigiile vor fi soluţionate de instanţele judecătoreşti, numai potrivit procedurii de drept comun”.
In aceste condiţii, cum contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante, potrivit art.l270 C.civ, în vigoare la data încheierii contractului, nu este admisibilă cererea de emitere a unei ordonanţe de plată, reglementată de disp.OUG nr.ll9/2007, care reprezintă o procedură derogatorie de la dispoziţiile dreptului comun în materia soluţionării litigiilor în faţa instanţelor de judecată.
Creditoarea va avea posibilitatea ca în condiţiile şi termenele prevăzute de lege dar şi cu respectarea clauzei însuşite prin semnarea contractului cadru nr. l93/20ll, să-şi valorifice pretenţiile sale faţă de debitoare, pe calea dreptului comun dacă litigiul nu va putea fi soluţionat pe cale amiabilă.
