Perfectare act vânzare cumpărare


Tip speţă: sentinta civila

Titlu: perfectare vanzare cumpărare

Data speţă: 18.10.2010

Prin cererea înregistrată sub nr.243/19.02.2010 pe rolul Judecătoriei Buhuşi reclamanta SC R. SRL Bacău a chemat în judecată pe pârâţii Ş. C., S.E., P.M.şi Ş. D., solicitând ca instanţa să perfecteze vânzarea cumpărarea intervenită între părţi.

Cererea a fost legal timbrată cu 100 lei taxă de timbru şi 1 lei timbru judiciar.

În motivarea cererii, reclamanta a învederat instanţa că a încheiat cu pârâţii un precontract de vânzare cumpărare având ca obiect suprafaţa de 3440 mp, teren extravilan, situat în com.Blăgeşti, jud.Bacău, evidenţiată în TP nr.153032/29.12.1994, pentru care a achitat preţul integral.

Pârâţii nu şi-au îndeplinit obligaţia corelativă de a depune diligenţe pentru perfectarea actului în  formă autentică, deşi reclamanta a făcut numeroase intervenţii către pârâţi.

În susţinerea cererii, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriu şi expertiză.

În drept, şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art.974, 969, 971 Cod civil, 1077 Cod civil şi art.5 al.2 Titlul X din Lg.247/2005.

Reclamanta, a depus la dosar precontractul de vânzare cumpărare şi Copia TP  nr.153032/29.12.1994.

Legal citat pârâţii au fost de acord cu acţiunea.

Reclamanta, a solicitat proba cu expertiză topo-cadastru.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

La data de 12.05.2009 între părţi s-a încheiat precontractul de vânzare cumpărare  prin care pârâţii s-au obligat să vândă reclamantei suprafaţa de 3440 mp, teren situat în com.Blăgeşti, jud.Bacău, moştenit de la defunctul Ş.D.. Preţul convenit de părţi, în sumă de 1400 lei, a fost achitat integral.

Instanţa, reţine că prin acest antecontract, pârâţii s-au obligat să transmită dreptul de proprietate asupra imobilului teren.

Potrivit art.5 al.2 titlul X din  Lg.247/247/2005, în situaţia în care după încheierea unui contract cu privire la teren cu sau fără construcţii, una din părţi refuză să încheie contractul, partea care şi-a îndeplinit obligaţiile poate sesiza instanţa competentă, care poate pronunţa o hotărâre care să ţină loc de contract.

Pentru a fi posibilă pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare cumpărare este necesar să fie îndeplinite toate condiţiile pentru transmiterea proprietăţii de la promitentul vânzător la promitentul cumpărător, cu excepţia consimţământului promitentului vânzător.

Instanţa, reţine că aceste condiţii sunt îndeplinite, pârâţii fiind proprietarii terenului conform titlului de proprietate nr.153032/29.12.1994 şi a intrat în posesia terenului, astfel încât prescripţia dreptului de a cere obligarea pârâţilor la perfectarea convenţiei nu a curs împotriva sa.

Faţă de cele ce preced,  faţă de atitudinea procesuală a părţilor şi actele aflate la dosar apreciază că acţiunea reclamantei este fondată.

Faţă de cele ce preced, instanţa va admite acţiunea şi va perfecta promisiunea de vânzare cumpărare intervenită între părţi prin antecontractul de vânzare cumpărare din data de 12.05.2009.

Va lua act că preţul vânzării a fost achitat integral.