Constată că prin acţiunea civilă înregistrată la data de 17 februarie 2011, reclamantul T. A., domiciliat în M., jud. S., a chemat în judecată pe pârâţii D. D. I., domiciliat în – şi D. O. V. , domiciliat în – , solicitând următoarele :
-să se constate că între reclamant , pe de o parte, şi pârâţi, pe de altă parte, s-au încheiat la data de 01.07.2007 două convenţii prin care pârâţii s-au obligat fiecare să-i plătească cota de 16,5% din dividendele plătite acestora de societatea SC A. G. SRL M., respectiv cota de câte 17% fiecare dintre pârâţi pentru dividendele plătite acestora de societatea A. .R. SRL M., începând cu data de 01.07.2007 ;
– să fie obligaţi pârâţii să-i plătească suma de câte 15.000 lei, fiecare, reprezentând dividendele pentru perioada 01.07.2007 şi până la data introducerii acţiunii.
Cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamantul arată că, la data de 01.07.2007, a încheiat cu pârâţii două convenţii, prin care aceştia şi-au asumat obligaţia de a a-i remite cota parte din dividendele încasate de la cele două societăţii A. R. SRL şi SC A. G. SRL M., iar pârâţii nu şi-au îndeplinit această obligaţie. Convenţiile au fost încheiate în considerarea faptului că la retragerea reclamantului din societatea A. R. SRL se aflau în derulare mai multe contracte pe care le încheiase, aşa încât, în mod firesc, i se cuvenea să încaseze parte din folosul obţinut de pe urma acestora. Arată reclamantul că în societatea A. R. a avut 66% din părţile sociale, pârâţii numai 34%, iar obligaţiunile legal asumate trebuie executate cu bună credinţă.
În drept ,s-au invocat prev.art.969 C. civil.
În probaţiune, reclamantul a menţionat că se prevalează de proba cu acte, interogatoriu, expertiză ,martori.
Pârâţii D. O. V. şi D. D. I. au formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională – filele 23-26 dosar.
Prin întâmpinare, pârâţii au solicitat respingerea acţiunii ,iar pe calea reconvenţionalei au solicitat să se dispună rezilierea convenţiilor încheiate. Cu cheltuieli de judecată.
În motivare, pârâţii au arătat că nu datorează nici o sumă de bani reclamantului, pe baza celor două convenţii invocate ,deoarece plata era condiţionată de susţinerea de către reclamant a activităţii celor două firme. Începând cu data de 01.07.2007 reclamantul nu poate face dovada că într-un fel sau altul ar fi susţinut activitatea societăţii, dimpotrivă prin acţiunile desfăşurate la punctul de lucru din Germania al SC A. R. SRL, reclamantul a adus mari prejudicii materiale şi de imagine societăţii, în anul 2008 firma fiind nevoită să achite creanţe fiscale Statului German, în sumă de 740.384 lei, pentru plata cărora a fost necesară angajarea mai multor credite atât în numele societăţii cât şi în numele personal al asociaţiilor. Prin urmare, reclamantul nu a depus nici un efort pentru susţinerea activităţii firmelor şi obţinerea de beneficii ,aşa încât nu se mai justifică nici menţinerea în fiinţă a celor două convenţii.
În drept, s-au invocat prev.art.1020-1021 C. civil; art.1073 şi art.1080 C. civil.
În probaţiune, pârâţii au arătat că solicită proba cu înscrisuri, martori, interogatoriu.
Reclamantul a formulat întâmpinare la cererea reconvenţională a pârâţilor, fila 49 dosar, invocând pe cale de excepţie, lipsa timbrajului şi prescripţia dreptului material la acţiune. Pe fondul cererii, reclamantul/pârâtul reconvenţional arată că a avut o cotă de 66% din societate şi toate contractele s-au datorat activităţii depuse de dânsul, contracte ce au adus beneficii societăţii şi după ce s-a retras din firmă, iar în mediul de afaceri comercianţii ştiau că societatea îi aparţine lui, reclamantului. Cât despre creanţele datorate fiscului german,aceste datorii fiind scadente în perioada anilor 2003-2005, nu au fost create de reclamant.
În probaţiune, s-a solicitat încuviinţarea probei cu acte, interogatoriu şi cu martorii C. F. şi C. D., precum şi cu expertiză contabilă.
La data de 12 ianuarie 2012, reclamantul a depus o cerere de majorare a câtimii obiectului acţiunii – fila 318 dosar, arătând că îşi majorează pretenţiile de la suma de 30.000 lei, cerută iniţial, la suma de 400.000 lei . Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul arată că iniţial a solicitat numai suma de 30.000 lei, doar din raţiuni ce ţine de timbrajul cererilor, urmând ca după efectuarea expertizei să majoreze pretenţiile. Suma majorată de 400.000 lei se compune din : 24.288 lei, ce reprezintă cota de 33% din dividendele ridicate de pârâţi de la SC A. G. SRL; suma de 85.680 lei, ce reprezintă cota de 34% din dividendele ridicate de la SC A. R. SRL; iar suma de 290.032 lei, cotele din profitul ce ar fi trebuit repartizat pentru plata dividendelor.
Pârâţii, în cadrul notelor de şedinţă de la fila 394 dosar, au răspuns acestei cereri, apreciind că solicitarea reclamantului de a fi obligaţi la plata unei sume din profitul nerepartizat reprezintă o cerere nouă şi deci o modificare a acţiunii iniţiale , care este tardivă, fiind depusă după prima zi de înfăţişare. Consideră pârâţii că reclamantul nu este îndreptăţit la astfel de plăţi, din profitul nerepartizat, deoarece o dată cu retragerea din societatea A. R. SRL a declarat că nu va mai avea nici un fel de pretenţii materiale sau de altă natură asupra beneficiilor viitoare ale societăţii.
Judecătoria Mediaş, prin sentinţa civilă nr.251 /16.02.2012 , a admis în parte acţiunea reclamantului, şi în tot, cererea reconvenţională, aşa încât pârâţii au fost obligaţi să plătească reclamantului suma de câte 12.144 lei fiecare, din dividendele acordate de SC A G. SRL şi câte 42.840 lei fiecare, din dividendele acordate de SC A. R. SRL, precum s-a mai dispus rezilierea celor două convenţii.
Hotărârea a fost atacată cu apel atât de reclamant cât şi de pârâţi. Ambele apeluri au fost admise de Tribunalul Sibiu care prin decizia nr.193/20.06.2012, a dispus desfiinţarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeaşi instanţă de fond. În considerentele deciziei de casare s-a reţinut modul defectuos de soluţionare a modificării de acţiune , în raport cu excepţia invocată, a tardivităţii formulării ei, pentru care existau 2 alternative, fie era judecată împreună ori se dispunea disjungerea şi judecarea ei pe cale separată. A statuat instanţa de control judiciar că nepronunţându-se în acest fel, se impune reluarea ciclului procesual al rejudecării în cadrul căruia prima instanţă să poată analiza cererea reconvenţională şi în contextul acţiunii modificate ce se impune acum a fi judecată împreună cu acţiunea principală, de vreme ce, nu s-a dispus la momentul respectiv disjungerea.
Decizia tribunalului a fost atacată cu recurs de pârâţi, recursul lor fiind respins prin decizia nr.633/6.12.2012 a Curţii de Apel A. I. . Din considerentele acestei decizii rezultă că în ceea ce priveşte cuantumul sumei pretinse în contul cotei-părţi din dividende , cererea reclamantului nu a reprezentat o modificare a acţiunii,dar că, în ceea ce priveşte sumele pretinse din profitul nerepartizat , aceasta a constituit o cerere nouă, instanţa nefiind sesizată iniţial şi cu astfel de pretenţii.
În consecinţă, cauza a fost trimisă la această instanţă, fiind înregistrată la data 06.02.2013, când judecătorul cauzei a declarat că se abţine, fapt încuviinţat prin încheierea de şedinţă din 7 februarie 2013- fila 5 dosar.
La data de 13 martie 2013, reclamantul a depus o altă cerere de majorare a câtimii acţiunii, solicitând obligarea pârâţilor şi la plata dobânzilor legale aferente plăţilor din dividende şi din profitul nerepartizat ce i se cuvin.
În drept, s-au invocat prev.art.132 pct.2 C. pr .civilă.
Pârâţii au depus întâmpinare cu privire la cererile de majorare a câtimii obiectului (filele 29-32 dosar). Arată pârâţii, cu privire la cererea depusă în primul ciclu procesual referitoare la pretenţiile formulate de reclamant pentru anii 2007-2008, că acestea erau prescrise la data de 12.01.2012, fiind depăşit cu mult termenul de 3 ani, prev. de art. 3 alin.1 din Decretul 167/1958. Pe fond, pârâţii învederează că nu şi-au asumat obligaţia pentru alte plăţi decât cele aferente dividendelor încasate, iar cererea pentru perceperea dobânzilor , de asemenea, nu mai poate fi primită constituind o modificare de acţiune faţă de care au precizat că nu sunt de acord cu judecarea ei împreună, invocând şi excepţia netimbrării.
În dezbaterea cauzei, atât în primul ciclu procesual cât şi după reluarea judecării cauzei, în primă instanţă, a fost administrat un probatoriu amplu şi vast.
Astfel, la filele 84-85,192 şi 214 dosar se găsesc răspunsurile date de părţi la interogatoriile admise. Din partea reclamantului au fost audiaţi martorii C. D., L. F., I. V. F., D. D. şi C. F. / filele 194,209,200,211, 64/, iar la propunerea pârâţilor au fost audiaţi martorii N. D., M. H., G. S., M. L., B. O. /filele 174,176,413,66/. A fost efectuată o expertiză contabilă – filele 153-166 dosar şi de asemenea părţile au depus înscrisurile de care au înţeles să se prevaleze în prezenta cauză.
Asupra excepţiei lipsei timbrajului, instanţa s-a pronunţat prin încheierea de şedinţă din 25 aprilie 2013- fila 60 dosar, în sensul respingerii ei, cealaltă excepţie a prescripţiei dreptului material la acţiune fiind unită cu fondul.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa reţine următoarele :
Potrivit înscrisurilor de la filele 5,6 dosar, la data de 1 iulie 2007, părţile au încheiat două convenţii distincte, prin care, reclamantul şi-a exprimat acordul de a susţine activitatea societăţilor A. G. SRL M., şi A. R. SRL M , iar pentru aceasta , pârâţii s-au obligat să recompenseze, fiecare, pe reclamant cu o cotă parte de câte 16,5 % fiecare din suma totală a dividendelor plătite de societatea A. G. SRL M. , în termen de 5 zile de la încasarea acestora ,începând cu data de 01.07.2007, şi câte 17% din dividendele plătite de societatea A. R. SRL M., în acelaşi termen.
Prin acţiunea promovată reclamantul a solicitat obligarea pârâţilor la plata sumelor ce i s-ar cuveni pe baza acestor convenţii, estimate iniţial la suma de 30.000 lei, majorată ulterior la 400.000 lei, cu dobânzile aferente, în această sumă incluzându-se şi sumele ce i s-ar fi cuvenit din profitul nerepartizat în perioada anilor când pârâţii nu au distribuit sume pentru plata de dividende.
Pârâţii s-au opus pe considerentul că reclamantul nu a susţinut activitatea celor două firme, dimpotrivă le-a adus prejudicii materiale şi de imagine, constând în datorii neachitate la fiscul german pentru plata cărora a fost necesară contractarea mai multor credite.
Din probatoriul administrat rezultă că părţile implicate în acest proces au fost asociaţi în cadrul societăţii A. R. SRL. La data de 22.06.2007 prin hotărârea nr.1- fila 411 dosar, s-a luat act de retragerea reclamantului din societate, ocazie cu care acesta sub semnătură a declarat că nu va mai formula nici un fel de pretenţii materiale sau de altă natură asupra beneficiilor viitoare ale societăţii comerciale,pentru ca apoi, în data de 01.07.2007, părţile să încheie convenţiile enunţate,prin care pârâţii s-au angajat să recompenseze pe reclamant cu o cotă parte din dividendele pe care ei urmau să le încaseze de la cele două firme, recompensă instituită pentru susţinerea în continuare a activităţii firmelor de către reclamant.
Din declaraţia martorului C. D. – fila 194 dosar şi răspunsurile la interogatoriu ale reclamantului – fila 192 dosar, rezultă că aceste convenţii ar fi intervenit în contextul în care reclamantul a aflat despre existenţa firmei SC A. G. SRL M. , ajungându-se la unele discuţii de concurenţă neloială, aşa încât, însuşi reclamantul a mărturisit în răspunsul de la pct.2 că simplul fapt că nu a intentat un proces pentru concurenţă neloială, a fost modul în care s-a materializat activitatea de sprijinire a acestei societăţi.
În cursul lunii decembrie 2007, pârâţii au adus la cunoştinţa reclamantului faptul că pentru filiala din Germania, ce o perioadă fusese sub coordonarea directă a reclamantului, Statul G. a declanşat o procedură pentru recuperarea unor creanţe fiscale în sumă de 740.384 lei , de la societatea A. R. SRL M. ,precum şi de la asociaţii acesteia, pârâţii din prezenta cauză. Reclamantul, de asemenea, a mărturisit la pct.12 , răspunzând afirmativ că „crede” că i-a fost adusă la cunoştinţă această împrejurare.
Potrivit celor constatate de expert – filele 156-157 dosar, pentru perioada 01.01.2007- 03.08.2011, cele două firme au distribuit dividende, fiind plătite, celor doi asociaţi/pârâţi, în data de 13.09.2008 şi 17.09.2010, pentru cele de la SC A. G. SRL M., şi la data de 31.12.2009 respectiv 05.01.2010 de la SC A. R. SRL M..
Astfel, de la SC A. G. SRL M., pârâţii au încasat fiecare sumele de câte 27.300 lei şi respectiv 9.500 lei, iar de la SC A. R. SRL M., suma de câte 73.400 lei şi respectiv 52.500 lei, plata acestei sume fiind efectuată prin virament în contul unor credite bancare. Valoarea totală a dividendelor de la SC A. G. SRL a fost de 73.600 lei, iar la SC A. R. SRL , în sumă de 252.000 lei.
În termenii convenţiei, pârâţii ar fi trebuit ca în 5 zile de la încasarea sumelor enunţate să remită reclamantului cota parte convenită ca şi recompensă pentru susţinerea activităţii firmelor, lucru pe care nu l-au mai făcut. Pârâţii au susţinut că nu au plătit sumele respective pe considerentul că de fapt reclamantul nu ar fi îndeplinit nici un act material de susţinere al firmelor, şi, dimpotrivă le-au adus prejudicii.
În mod evident, pe calea unei prezumţii simple se poate deduce că dacă în iulie 2007 părţile au încheiat convenţiile respective în condiţiile în care fuseseră discuţii pe marginea unor activităţi de concurenţă neloială, iar în decembrie 2007, pârâţii au fost sesizaţi despre existenţa unei datorii consistente la fiscul german, această ultimă împrejurare a constituit motivul real al neacordării cotei-părţi din dividendele încasate ulterior în septembrie 2008 şi 2010 de la SC A. G. SRL şi decembrie 2009, respectiv ianuarie 2010 de la
SC A. R. SRL, considerând că reclamantul era răspunzător pentru această datorie.
Susţinerea de care se face vorbire în cele două convenţii nu are nici o legătură cu acest posibil prejudiciu, pentru că toată această datorie, provenea din perioada anterioară încheierii celor două convenţii, fiind vorba despre impozite şi taxe neachitate din perioada anilor 2004-2006 , iar în hotărârea de retragere s-a specificat faptul că reclamantul garantează în continuare pe ceilalţi asociaţi de eventualele pagube rezultate din activitatea anterioară a firmei. De asemenea, nu s-a demonstrat în mod neechivoc că intenţia exclusivă a ambelor părţi, pe care s-a fondat încheierea celor două convenţii , ar fi fost aceea de a eluda în acest fel dispoziţiile legale, menite a asigura protecţia, prin înfrângerea unor activităţi de concurenţă neloială , pentru că într-o astfel de situaţie ele ar fi fost lovite de nulitate absolută fiind fondate pe o cauză ilicită. În cuprinsul ambelor convenţii, părţile au folosit expresia
„ să susţină activitatea societăţii” adică de participare şi implicare activă în tot ceea ce ţinea de realizarea obiectului de activitate al firmei.
De altfel, martorii audiaţi au şi relevat existenţa unor activităţi concrete, din partea reclamantului, de susţinere a activităţii societăţii A. R. SRL M.. Martorul L. F. la fila 209 aminteşte despre faptul că reclamantul a adus , este adevărat numai pentru scurt timp, o echipă de muncitori pentru şantierul de la Piaţa A. din M., iar martorul D. , la fila 211 dosar, afirmă acordarea unei reduceri la asigurarea unor utilaje , de care a beneficiat societatea , tocmai în considerarea persoanei reclamantului. Martorul I. V.-F. , la fila 201 dosar, aminteşte despre verificările efectuate de reclamant la lucrările de edificare a Casei Parohiale din V. – L., este adevărat sporadice o dată la o săptămână sau la 10 zile, timp de aproximativ 2 luni , după care încetul cu încetul firma a oprit lucrul acolo. Pentru societatea A. G. nu s-au dovedit acte concrete de susţinere a activităţii firmei, iar martorul C. F., în declaraţia sa de la fila 64 dosar, a relatat că această firmă funcţiona într-o altă locaţie , decât cea a societăţii A. R., unde de fapt reclamantul avea organizat şi biroul pe timpul cât a continuat colaborarea.
Pârâţii prin cererea reconvenţională nu au solicitat desfiinţarea, decât pentru viitor, a celor două convenţii, context în care, în condiţiile în care pârâţii au încasat dividendele respective, iar reclamantul prin activităţile enunţate, este adevărat minime, dar totuşi existente, a sprijinit în concret activitatea firmei SC A. R. SRL, înseamnă că este îndreptăţit la recompensa faţă de care pârâţii cu bună-ştiinţă s-au angajat a o suporta din propriile drepturi băneşti încasate cu titlu de dividende.
În consecinţă, pentru considerentele de fapt şi de drept enunţate, pârâţii vor fi obligaţi fiecare să plătească reclamantului suma de câte 42.840 lei, pentru dividendele încasate de fiecare de la SC A. R. SRL M., la care se vor adăuga dobânzile legale calculate de la data de 13 martie 2013 şi până la plata efectivă a datoriei. Sub aspectul datei de la care curge dobânda, instanţa apreciază că în cazul de faţă ea poate fi acordată decât numai de la data când ea a fost solicitată, pârâţii nefiind de drept puşi în întârziere la scadenţă, deoarece obligaţia fiind personală a pârâţilor, ca şi persoane fizice vizând antrenarea răspunderii lor cu propriul patrimoniu, nu are semnificaţia unei obligaţii comerciale.
Referitor la pretenţiile aferente profitului nerepartizat, pârâţii au invocat prescripţia dreptului material la acţiune pentru compensaţiile băneşti aferente anilor 2007-2008, raportat la termenul de 3 ani prev. de Decretul 167/1958. Reclamantul atunci când a emis aceste pretenţii însă, le-a cerut în conexiune cu cele două convenţii, pentru anii când nu au fost repartizate dividende /fila 318 dosar/, considerând că în mod deliberat pârâţii nu au mai alocat sume de bani din profitul nerepartizat pentru plata de dividende fiind astfel prejudiciat de sumele pe care le-ar fi putut încasa.
Excepţia se dovedeşte neîntemeiată în condiţiile în care termenul de 3 ani se socoteşte de la data când a luat naştere dreptul la acţiune. În cazul în speţă, dreptul la acţiune, pentru plata „recompensei” potrivit celor două convenţii, s-a născut numai în 5 zile de la data încasării sumelor încasate de către pârâţi, aşa încât acţiunea a fost introdusă în termenul legal de 3 ani.
Pe fondul acestor pretenţii se constată însă că dreptul convenit , la recompensă al reclamantului, a fost stabilit ca fiind corelativ exclusiv încasărilor pe care pârâţii le-ar fi avut din dividendele efectiv plătite de firmă , aşa încât drepturile pretinse cu acest titlu sunt total neîntemeiate, pentru că exced obligaţiilor asumate de pârâţi. Reclamantul nu a mai fost asociatul firmei ,iar decizia de alocare sau nu de dividende , din punct de vedere legal, constituie apanajul exclusiv al adunării asociaţilor, iar din perspectiva convenţiilor încheiate nu se poate pune problema bunei sau relei-credinţe a uneia sau alteia dintre părţi, faţă de împrejurările concrete în care aceste convenţii s-au încheiat ,cunoscute în egală măsură de ambele părţi, fondate pe existenţa unei suspiciuni de concurenţă neloială.
Sub aspectul cererii reconvenţionale, ambele părţi au recunoscut că după încheierea anului 2009 au încetat orice fel de colaborare, pârâţii/reclamanţi reconvenţionali fiind îndreptăţiţi astfel să solicite rezilierea celor două convenţii. Raportat la momentul indicat, instanţa va reţine că acţiunea promovată la data de 17.02.2011 se înscrie în termenul general de prescripţie motiv pentru care excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de reclamant/pârât reconvenţional va fi respinsă.
Prin urmare, constatând că reclamantul /pârâtul reconvenţional după anul 2009 nu a mai susţinut în nici un fel activitatea celor două firme, în temeiul art.1020-1021 C. civil se va dispune rezilierea pentru viitor ale celor două convenţii.
Cu privire la cheltuielile de judecată, se constată că reclamantul a efectuat următoarele cheltuieli: la fond – suma de 8360 lei, taxă de timbru/ filele 13,18,21-22, 324 dosar/ ; suma de 1960 lei –taxă expertiză /filele 200,76 dosar/; suma de 23.500 lei – onorariu avocat /filele 10-12; 168,170,320,321,20,18,26,28,54,56 /; în apel, a plătit suma de 3.506 lei taxă de timbru şi suma de 6.000 lei onorariu avocat ,iar în recurs, suma de 700 lei, onorariu avocat. Pârâţii, reclamanţi reconvenţionali au efectuat următoarele cheltuieli : la fond, suma de câte 1906 lei taxă judiciară de timbru /filele 460,27,19 dosar /; suma de câte 4650 lei fiecare /filele 426,437 dosar/ ; în apel , suma de câte 953 lei, taxă de timbru şi câte 2480 lei onorariu avocat ,iar în recurs suma de câte 1240 lei, onorariu avocat. Pretenţiile reclamantului au fost încuviinţate în parte, proporţia admiterii lor fiind de 21,4%, iar pretenţiile pârâţilor formulate pe calea cererii reconvenţionale au fost admise în totalitate dispunându-se rezilierea convenţiilor. În consecinţă, se constată că reclamantul este îndreptăţit la plata cheltuielilor de judecată parţiale la fond, în sumă de 8.758 lei, din care suma de 3.310 lei, reprezintă taxă de timbru; 5.029 lei, onorariu avocat şi suma de 419 lei taxă expertiză/ toate calculate funcţie de procentul de 21,4%). Pârâţii/reclamanţi-reconvenţionali sunt îndreptăţiţi la plata sumei de 3.812 lei, taxă de timbru plătită pentru cererea reconvenţională şi numai suma de 7.310 lei, onorariu avocat/ în procentul corelativ de 78,6% celui stabilit reclamantului/ , adică suma totală de 11.122 lei. Prin compensaţie, revine reclamanţilor reconvenţionali suma de 2.364 lei, adică câte 1.182 lei, pe care reclamantul va fi obligat în temeiul art. 276 C. pr .civilă să o plătească pârâţilor/reclamanţi-reconvenţionali. Celelalte cheltuieli efectuate în apel de asemenea se vor compensa , avându-se în vedere faptul că ambele apeluri au fost admise , iar în recurs cheltuielile au fost desocotite, stabilindu-se că ele cad în sarcina recurenţilor/pârâţi.
La soluţionarea cauzei s-a mai avut în vedere şi faptul că prin decizia tribunalului de casare s-a învederat instanţei de rejudecare că urmează a fi analizate şi celelalte motive de apel, unul dintre acestea ,invocat de pârâţi/reclamanţi-reconvenţionali fiind şi acela că la societatea A. G. reclamantul nu a avut nici un fel de contribuţie. Fiind admis atât apelul reclamantului cât şi al pârâţilor, soluţia preconizată se înscrie în limitele şi cadrul procesual al reluării judecăţii după casare.
În urma verificării caietului de note de şedinţe al grefierului ce a întocmit încheierea de şedinţă din 25 aprilie 2013 – fila 60 dosar, s-a constatat că există aceeaşi consemnare, identică cu cea din încheiere /fila 61 / anume că nu se opune probei solicitate faţă de tema probatorie arătată, aşa încât nu există motiv pentru rectificarea încheierii, cererea formulată de reprezentantul reclamantului, în sensul acesta, urmând a fi respinsă.
