Pretenţii împrumut prescriptibilitate- tranzacţie


Dosar nr. 8401/3025/2010

JUDECATORIA SECTORULUI 5 BUCURESTI – SECTIA a II-a CIVILA

Sentinta civila nr. 7754

Sedinta publica de la 19.11.2010

Instanta constituita din:

PRESEDINTE – IN

GREFIER – FG

Pe rol solutionarea cererii formulate de reclamantul B I, in contradictoriu cu paratii B A si B V, avand ca obiect pretentii.

La apelul nominal facut in sedinta publica, au răspuns reclamantul, personal şi asistat de apărător, pârâţii, personal

Procedura legal indeplinita.

S-a expus referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care reclamantul, prin apărător, depune la dosar dovada achitării taxei de timbru de 4 RON si a timbrului judiciar de 2 lei – anulate de instanţă.

Instanţa procedează la legitimarea părţilor pe baza actelor de identitate, după care, din oficiu, invocă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune si acorda cuvântul pe această excepţie, precum şi pe cererea de stingere a litigiului prin încheierea unei tranzacţii.

Reclamantul, prin apărător, solicită respingerea excepţiei şi stingerea litigiului prin consfintirea tranzacriei.

Pârâţii se declara de acord cu concluziile formulate de reclamant.

INSTANTA

Prin cererea formulată la data de 13.05.2010 şi înregistrată pe  rolul Judecătoriei  sector  5 sub  nr.  8401/302/2010, reclamantul  BI  a solicitat obligarea paratului B A la restituirea sumei de 2000 euro, imprumutata in anul 2004, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, se arata că  i-a împrumutat pârâtului în anul 2004 suma de 2000 euro, cu obligaţia de a fi restituită în termen de 1 an şi 6 luni.

In dovedirea cererii, solicita administrarea probei cu interogatoriu si martori.

In drept, isi intemeiaza cererea pe dispozitiile art. 1576 si 1584 C. civ.

La termenul din 08.10.2010, reclamantul formuleaza o cerere modificatoare a cadrului procesual ( fila nr. 8  ), prin care solicita citarea paratei BV.

Legal citati, paratii nu au formulat intampinare si, impreuna cu reclamantul, au solicitat stingerea litigiului  prin consfintirea tranzactiei pe care au incheiat-o la acest ultim ternem.

In ceea ce priveste exceptia prescriptiei dreptului la actiune, invocata din oficiu, instanta  o va solutiona  cu intaietate, in conformitate cu dispozitiile art. 137 C. proc. civ.

Astfel, art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 stabileste un termen de prescriptie de 3 ani, care, conform 7 alin. 1 din acelasi act normativ, începe să curgă de la data cînd se naşte dreptul la acţiune.

In speta, se solicita restituirea unui imprumut acordat in anul 2004, ce trebuia restituit, conform afirmatiilor partilor ( in lipsa unui inscris constatator ) dupa un an si 6  luni.

Or, cum prezenta cerere de chemare in judecata a fost formulata la 13.05.2010, cu mult dupa implinirea termenului de prescriptie ( cel mai tarziu la 30 iunie 2006, daca imprumutul s-ar fi acordat la 31.12.2004 ), instanta va admite exceptia prescriptiei dreptului la actiune,invocata din oficiu.

In ceea ce priveste cererea privind stingerea litigiului prin consfintirea tranzactiei incheiate intre parti, instanta retine ca, urmare a implinirii termenului de prescriptie, reclamantul nu mai poate  obtine  pe cale cale de executare silita restituirea imprumutului.

Insa, prescriptia stinge doar dreptul la  actiune in sens material, iar nu insusi dreptul  subiectiv.

Intr-adevar, conform art. 20 alin. 11 din Decretul nr. 167/1958, debitorul care a executat obligaţia după ce dreptul la acţiune al creditorului s-a prescris, nu are dreptul să ceară înapoierea prestaţiei, chiar dacă la data executării nu ştia că termenul prescripţiei era împlinit.

Cu alte cuvinte, implinirea prescriptiei extinctive nu este o piedica in calea executarii voluntare a obligatie de catre debitori, intervenind transformarea, metamorfozarea dreptului subiectiv civil si obligatiei civile corelative din perfecte ( asigurate prin actiune ), in imperfecte.

Astfel, fundamentul principiului fortei obligatorii a actului juridic, cuprins in art. 969 alin. 1 C. civ. il reprezinta  doua cerinte, anume necesitatea asigurarii stabilitatii si sigurantei raporturilor juridice generate de actele juridice civile si imperativul moral al respectarii cuvantului dat.

In concluzie, debitorii  imprumutati  pot restitui benevol suma si, intrucat prezentul litigiu priveste restituirea unui imprumut, nu poate fi stins prin tranzactia care se refera la transferul proprietarii asupra unei parti din terenul situat in str. Carutei, nr. 44, sector  5.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite exceptia  prescriptiei dreptului la actiune.

Respinge ca prescrisa cererea formulata de reclamantul BI, in contradictoriu cu paratii BA si BV, avand ca obiect plata sumei de 2.000 Euro, reprezentand imprumut nerestituit.

Respinge cererea privind stingerea litigiului prin consfintirea tranzactiei incheiate intre parti.

Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica, azi 19.11.2010.

PRESEDINTE,GREFIER,