Dosar nr.1221/316/2008
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA TG.BUJOR
JUD. GALAŢI
SENTINŢA CIVILĂ NR. 15
ŞEDINŢA PUBLICĂ din 13.01.2009
Pentru astăzi fiind amânată pronunţarea cauzei civile pentru reziliere contract vânzare-
cumpărare, formulată de reclamanta P M în contradictoriu cu pârâta P L.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 07.01.2009, care s-au consemnat în
încheierea de şedinţă din aceeaşi zi, când instanţa pentru ca apărătorul reclamantei să depună concluzii
scrise, a amânat pronunţarea cauzei la data de 13.01.2009.
I N S T A N Ţ A
Asupra cauzei civile de faţă.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg.Bujor sub nr. 1221/316/2008 reclamanta P
M în contradictoriu cu pârâta P L a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună rezilierea
contractului de vânzare cumpărare cu obligaţie de întreţinere şi clauză de habitaţie viageră autentificat sub
nr. 12702/20.08.1993 de către Notariatul de Stat Galaţi.
În motivarea acţiunii, s-au învederat următoarele :
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 12702/20.08.1993 de către
Notariatul de Stat al judeţului Galaţi, reclamanta împreună cu soţul acesteia, P V au vândut fiului şi norei
acestora, P D şi P L, imobilul situat în comuna Fîrţăneşti, judeţul Galaţi, compus dintr-un teren în suprafaţă
de 1.790 m.p. şi o casă de locuit construită din paiantă, acoperită cu tablă, formată din două camere, o sală
şi un chiler iar separat o cameră şi o sală având ca vecini : la Nord – uliţă, la Est –P N e, la Sud – păşune şi
la Vest – B M.
Preţul vânzării a fost în sumă de 30.000 lei, sumă din care reclamanta şi soţul acesteia,
conform contractului ar fi trebuit să primească de la cumpărători suma de 20.000 lei (sumă pe care de fapt nu
au primit-o niciodată), diferenţa de 10.000 lei transformându-se în obligaţie de întreţinere pe care ar fi trebuit
să le-o presteze aceştia pe tot timpul vieţii, constând în alimente, îmbrăcăminte, medicamente, iluminat,
căldură etc.
Prin contractul de vânzare-cumpărare mai susmenţionat s-a stipulat că, cumpărătorii vor intra
în stăpânirea situaţiei de fapt a imobilului după decesul vânzătorilor, deoarece aceştia şi-au rezervat dreptul
de habitaţie viageră asupra acestuia.
Cumpărătorii au acceptat prevederile contractului de vânzare-cumpărare şi s-au obligat să
respecte întrutotul clauzele impuse prin acest contract, respectiv clauza de habitaţie viageră şi cea de
întreţinere a vânzătorilor.
De la data perfectării vânzării, pârâta împreună cu fiul său au locuit în imobilul ce a făcut
obiectul vânzării, folosindu-se de toate bunurile reclamantei.
Însă la data 16.11.1998 a decedat soţul reclamantei P V iar la data de 24.01.2001 a decedat
fiul reclamantei P D.
După semnarea contractului de vânzare-cumpărare, pârâta împreună cu fiul reclamantei, şi-
au schimbat comportamentul faţă de reclamantă şi de soţul acesteia, P V, refuzând să-şi îndeplinească
obligaţia de întreţinere pe care şi-au asumat-o.
De la moartea soţului şi a fiului reclamantei, situaţia s-a înrăutăţit tot mai mult, în sensul că
deşi pârâta nu-i acorda sprijinul asumat prin contract, mai mult aceasta se poartă foarte urât, jignind-o şi chiar
îmbrâncit-o pe reclamantă.
Cei care au determinat-o pe reclamantă să încheie acest contract au fost fiica acesteia, în
speranţa că vor avea o bătrâneţe liniştită şi lipsită de griji.
La momentul de faţă, pârâta îi interzice fiicei reclamantei să o mai viziteze şi o ameninţă
frecvent, că dacă mai vine îi dă foc la maşină, în acest sens existând şi o plângere la poliţie. Aceeaşi situaţie
se întâmplă şi cu vecina reclamantei, cu care aceasta mai stă de vorbă, interzicându-i chiar şi acest lucru.
De asemenea îi reproşează fiicei reclamantei că îi cumpără medicamente, spunând că în
felul acesta o va ţine pe reclamantă prea mult în viaţă.
În această lună, fiul pârâtei a spart mai toate geamurile imobilului, reclamanta fiind nevoită să
stea în frig iar de câte ori pârâta pleacă în week-end o lăsa pe reclamantă fără lemne tăiate sau apă, aceasta
fiind nevoită să apeleze la diverse persoane.
Mai mult decât atât reclamanta este cea care plăteşte toate cheltuielile aferente imobilului
(lumina, gaze), chiar şi întreţinându-i pe pârâtă şi pe fiul acesteia, din propria pensie.
În drept, şi-a întemeiat acţiunea pe disp. art. 1639 şi următ. Cod civil.
În dovedirea acţiunii a solicitat proba cu înscrisuri, proba testimonială şi interogatoriul
pârâtei.
Pârâta, prezentă în instanţă, a arătat că nu este de acord cu acţiunea formulată dar nu a
solicitat probe în combaterea acesteia.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa constată următoarele :
În baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 12702/20.08.1993
reclamanta şi soţul acesteia – P V în prezent decedat au vândut fiului şi norei lor imobilul proprietatea lor
situat în comuna Fîrţăneşti, judeţul Galaţi compus din teren în suprafaţă de 1790 m.p. şi casă de locuit
construită din paiantă formată din două camere, o sală şi un chiler iar separat o cameră şi o sală.
Preţul vânzării a fost de 30.000 lei, sumă din care vânzătorii au primit de la cumpărători la
data autentificării contractului 20.000 lei iar restul de 10.000 lei s-a transformat în obligaţia de întreţinere a
vânzătorilor de către cumpărători, după starea şi posibilităţile cumpărătorilor şi după necesităţile
vânzătorilor.Totodată, vânzătorii şi-au rezervat dreptul de habitaţie viageră asupra imobilului.
La data de 16.11.1998 a decedat vânzătorul P V după cum rezultă din certificatul de deces
înregistrat sub nr. 57/18.11.1998 iar în ianuarie 2001 a decedat şi cumpărătorul P D.
Cu probele administrate în cauză nu s-a făcut dovada neexecutării culpabile a obligaţiei de
întreţinere de către pârâtă.
Astfel, susţinerea reclamantei că după încheierea contractului de vânzare-cumpărare
cumpărătorii şi-au schimbat comportamentul şi au refuzat îndeplinirea obligaţiei nu a fost confirmată de
nici unul dintre martori.
Martorul M D a declarat că după decesul fiului reclamantei pârâta nu a mai ajutat-o cu
nimic şi că nu a mai fost pe la locuinţa reclamantei de când au început discuţiile dintre aceasta şi pârâtă,
că pârâta i-a interzis lui şi soţiei sale să o mai viziteze pe reclamantă iar când soţia sa merge să ducă
lapte reclamantei este nevoită să îl lase la poartă.
Contrar declaraţiei acestuia, martora M G a arătat că o vizitează pe reclamantă şi a
constatat că din toamna anului 2008 pârâta nu o mai ajută cu nimic, precizând martora că pârâta a acordat
ajutor reclamantei cât timp au fost în bune relaţii.
Având în vedere contrarietatea celor două declaraţii instanţa urmează a le înlătura.
Conform prevederilor art. 1169 Cod civil cel care face o propunere înaintea judecăţii
trebuie să o dovedească.
Cum reclamanta nu a făcut dovada neîndeplinirii culpabile a obligaţiei asumate prin
contract de către pârâtă instanţa urmează a respinge acţiunea ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E :
Respinge acţiunea civilă pentru reziliere contract vânzare-cumpărare, înregistrată sub nr.
1221/316/2008 la 7.11.2008, formulată de reclamanta P M domiciliată în com. Fîrţăneşti, sat Viile, jud.
Galaţi, în contradictoriu cu pârâta P L domiciliată în com. Fîrţăneşti, sat Viile, jud. Galaţi, ca nefondată.
Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13.01.2009.
3