Constată că prin cererea înregistrată la data de 2.08.2013 pe rolul acestei
instanţe, reclamanta M. A.M a chemat în judecată pe pârâții G. I şi G. E. E , solicitând să se dispună rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare cu clauza de uzufruct viager nr. 3688/22.12.2004 încheiat între părţi având ca obiect imobilul înscris în c.f. nr. 6470 nr. top. 3307/2/5/II , situat adm. în M. str. nr. jud. , compus din 2 camere, bucătărie, cămară, loc pt. baie, cu părţi indivize comune de 43% din teren clădit şi neclădit de 720 mp, şi repunerea părţilor în situaţia anterioară.; cu cheltuieli de judecată.
În motivare arată reclamanta că a încheiat un contract autentic de vînzare –
cumpărare în favoarea pârâților, cu rezerva dreptului de uzufruct viager, iar imediat după aceea aceştia au plecat în străinătate , iar ea nu a primit nici un ban din cei 100.000.000 lei prevăzuţi în contract, astfel că solicită rezoluţiunea contractului.
În drept, se invocă dispoziţiile art.1020 C.civ. .
În probaţiune solicită proba cu înscrisuri şi martori.
Reclamanta a beneficiat de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata
taxei judiciare de timbru datorate.
Pârâții ,prin întâmpinare , au solicitat respingerea acţiunii , invocând ,pe cale de
excepţie , prescripţia dreptului la acţiune al reclamantei faţă de dispoziţiile art. 3 din Decretul 167/1958,arătând că termenul de prescripţie de 3 ani a început să curgă în momentul naşterii dreptului la acţiune , respectiv la data încheierii contractului – 22.12.2004 , iar , pe fond , au susţinut netemeinicia cererii , învederând faptul că reclamanta şi-a exprimat în faţa notarului public acordul pentru întocmirea actului autentic de vânzare-cumpărare ,context în care aceasta a recunoscut şi primirea preţului stabilit.( f. 66).
Mai arată aceştia că atitudinea reclamantei , de a sta în pasivitate timp de 9 ani
şi de a accepta să fie lipsită de aceşti bani în toată această perioadă , este puţin credibilă, în condiţiile în care aceasta nu oferă o explicaţie satisfăcătoare nici în cuprinsul cererii formulate.
Reclamanta s-a opus admiterii excepţiei .
Excepţia a fost unită cu fondul cauzei.
Analizând actele şi lucrările dosarului, şi având a se pronunţa cu prioritate
asupra excepţiei invocate în cauză, instanţa reţine următoarele:
Deşi în general acţiunea în rezoluţiune este prescriptibilă în termenul de 3 ani
prevăzut de . art. 3 din Decretul 167/1958, întrucât se urmăreşte apărarea unui drept personal, de la această regulă există o singură excepţie, anume cea prevăzută de art. 1368 C.civ. , care se referă la acţiunea în rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare pentru neplata preţului , care este o acţiune reală , imprescriptibilă extinctiv .Aşa fiind , urmează ca instanţa să respingă excepţia ca neîntemeiată.
Pe fond, din analiza actului depus în susţinerea acţiunii f. 17 rezultă că între
părţi s-a încheiat la data de 22.12.2004, un contract autentic de vânzare – cumpărare cu rezerva uzufructului viager, prin care reclamanta a vândut pârâților dreptul de nudă proprietate asupra imobilului din litigiu , pentru preţul de 100.000.000 lei.
În contract , părţile au declarat în faţa notarului public ce a autentificat actul că
preţul vânzării de 100.000.000 lei a fost primit de către vânzătoare în întregime de la cumpărători , la data semnării şi autentificării actului.
Potrivit art. 1173 C.civ , declaraţiile părţilor , cuprinse în actul autentic,
constituie recunoaşterea lor că au încheiat un anumit raport juridic şi că au dobândit anumite drepturi şi şi-au asumat anumite obligaţii, iar această recunoaştere face dovada între părţi până la proba contrară, deoarece legiuitorul prezumă că ea corespunde realităţii.
Fiind audiat în instanţă , notarul public a arătat , în esenţă, că , deşi banii nu
s-au predat în faţa sa, a procedat la autentificarea actului numai după ce vânzătoarea a confirmat primirea în întregime a preţului convenit , mai ales că anterior încheierii actului – probabil în considerarea vârstei vânzătoarei – , a consiliat-o pe aceasta cu privire la posibilitatea încheierii unui contract de întreţinere , cu care însă vânzătoarea nu a fost de acord, aceasta optând în mod expres pentru un contract de natura celui încheiat.
Reclamanta nu a oferit nicio explicaţie pentru pasivitatea în care a stat vreme
de 9 ani fără a iniţia vreun demers juridic, iar din probatoriu nu a rezultat existenţa vreunei înţelegeri între părţi cu privire la acordarea unui termen de graţie cumpărătorilor pentru plata preţului şi la imposibilitatea morală în care s-ar fi aflat acestea de a preconstitui o probă scrisă în acest sens, datorită unor relaţii de apropiere şi de încredere – fiind dovedit că părţile erau doar vecini , locuind pe aceeaşi stradă.
În atare situaţie, apare evident faptul că reclamanta a fost exclusiv interesată
de obţinerea preţului vânzării şi nu de o altă prestaţie din partea cumpărătorilor, plata integrală a preţului la data încheierii contractului fiind o condiţie obligatorie pentru aceasta la transferul dreptului de proprietate în favoarea pârâților, căci altfel reclamanta ar fi optat pentru încheierea unui contract de întreţinere.
Aşa fiind şi constatând că actul atacat este un înscris autentic , care face
deplina dovadă faţă de orice persoană, până la înscrierea sa ca fals, cu privire la constatările făcute personal de către cel care a autentificat actul , în condiţiile legii, şi cum în cauză reclamanta nu a denunţat actul ca fiind fals, acesta făcând astfel deplina dovadă cu privire la conţinutul său, conform art. 1171-1173 C.civ., instanţa – înlăturând declaraţia martorului N. Ş., care nu numai că răstoarnă consemnările din actul autentic , dar s-a dovedit prin recunoaşterea făcută în cuprinsul declaraţiei sale că a şi fost capacitat de reclamantă şi reprezentanta acesteia să declare în acest sens – apreciază că obligaţia de plată a preţului a fost îndeplinită de pârați la data încheierii şi autentificării contractului, vânzarea fiind reală.
Pentru cele reţinute, acţiunea reclamantei se consideră a fi neîntemeiată,
urmând a se respinge.
Consecinţa soluţiei pronunţate, în baza art. 453 NCPC , reclamanta va fi
obligată la plata sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată în favoarea pârâților, reprezentând onorar de avocat.
Cheltuielile procesuale pentru care reclamanta a beneficiat de scutire ( 1 /2 din
taxa judiciară de timbru ) vor rămâne în sarcina statului potrivit dispoziţiilor art.19 al.1 din OG nr. 51/2008.
