Contractul de întreţinere este un contract cu titlu oneros, în temeiul căruia una din părţi transmite celeilalte proprietatea unuia sau mai multe bunuri în schimbul obligaţiei pe care aceasta şi-o asumă de a-i presta în natură, cele necesare traiului în tot timpul vieţii.
Prestarea întreţinerii reprezintă, în sarcina debitorului, o obligaţie de a face cu caracter strict personal, care în caz de neexecutare, determină rezoluţiunea contractului respectiv, potrivit art. 1020 C.civ.
Prestarea întreţinerii reprezintă, în sarcina debitorului, o obligaţie de a face cu caracter strict personal, care în caz de neexecutare, determină rezoluţiunea contractului respectiv, potrivit art. 1020 C.civ.
Potrivit art. 1169 Cod civil, sarcina probei in ceea ce priveste neexecutarea obligatiilor contractuale revine reclamanuluii, iar sarcina probei refuzului acestuia de a primi intretinerea, revine paratilor.
In stabilirea cuantumului cheltuielilor de judecata ce trebuie suportate de partea care a cazut in pretentii, cheltuieli formate in cauza numai din onorariul de avocat, instanta nu intervine direct sau indirect in contractul de asistenta juridica incheiat intre aparator si reclamant, ci in raportul de drept procesual si apreciaza în functie de valoarea pricinii – asa cum a fost pretuita prin contract, de complexitatea cauzei, de gradul de dificultate si de noutate a litigiului – proporţionalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării, urmand ca numai aceasta suma sa fie suportata de paratii aflati in culpa procesuala.
1. Prin sentinţa civilă nr. 11734/ 2007, pronunţată de Judecătoria Craiova, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta BS, împotriva pârâţilor SCM şi STV, având ca obiect rezolutiune contract de vanzare cumparare cu clauza de de intretinere.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a constatat că reclamanta este cea care a refuzat întreţinerea din partea pârâţilor, aceştia neavând nici o culpă în cauză, îndeplinindu-şi obligaţiile asumate prin contract .
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti a declarat apel reclamanta.
A arătat că analiza probelor administrate a fost făcută superficial , nu au fost clarificate aspectele ce ar fi putut duce la stabilirea adevărului, la concluzia că pârâţii nu şi-au îndeplinit obligaţiile asumate prin contract, iar pârâta chiar a manifestat un comportament violent, având o atitudine jignitoare şi lovind-o pe reclamantă. În apel, a fost încuviinţată şi administrată proba testimonială.
2. Prin decizia civilă nr. 454/ 2008 pronunţată de Tribunalul Dolj, s-a admis apelul, s-a schimbat sentinţa atacată în sensul că s-a admis acţiunea aşa cum a fost formulată.
Pentru a se pronunţa astfel tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:
Din ansamblul probelor administrate în cauză, inclusiv declaraţiile martorilor audiaţi în apel, a rezultat că apelanta reclamantă este o persoană în vârstă – circa 80 ani, care are grave şi multiple afecţiuni de sănătate, iar recomandările medicale sunt nu numai de efectuare a unor tratamente medicamentoase şi balneare, ci şi de evitare a eforturilor fizice mari şi a unor diete . Ambianţa familială şi evitarea stresului sunt condiţii esenţiale pentru un stil de viaţă sănătos şi imperios necesare în cazul persoanelor vârstnice, cu afecţiuni grave ale sănătăţii. Apelanta pârâtă este nepoata de soră a intimatei-reclamante. Fiind o rudă apropiată a reclamantei, pârâta întreţinătoare avea cunoştinţă la momentul încheierii contractului atât de starea de sănătate a mătuşii sale , cu consecinţe în privinţa necesităţii asigurării unui regim de viaţă corespunzător, cât şi de tabieturile şi stilul de viaţă a acesteia.
Actul încheiat între părţi are stabilită ca obligaţie principală sarcina întreţinerii reclamantei Basaldella, fiind un contract intuitu personae, încheiat în considerarea persoanelor contractante. Martorii audiaţi la propunerea pârâţilor au arătat că aceştia au ezitat o vreme să încheie contractul de întreţinere cu pârâta, cunoscând firea dificilă a acesteia. Odată încheiat actul însă, pârâţii şi-au asumat obligaţia să-i acorde reclamantei îngrijirea şi întreţinerea de care aceasta avea nevoie zilnic. Pârâtul fiind plecat în străinătate, îi revenea pârâtei întreaga sarcină a asigurării întreţinerii.
Întreţinerea şi îngrijirea unei persoane în vârstă, suferindă, cu stilul de viaţă şi tabieturile reclamantei este dificilă şi presupune un efort fizic şi psihic deosebit . Pârâta avea în îngrijire şi două fiice minore, de aceea, disponibilitatea acesteia faţă de îngrijirea şi tolerarea reclamantei s-a redus, culminând cu certuri şi separarea părţilor.
De la separare, pârâta nu a mai asigurat întreţinerea cu toate cele necesare traiului zilnic, aşa cum s-a prevăzut în contract – hrană, medicamente, curăţenie, etc., aceasta nefăcând dovada faptului că, deşi a încercat să-şi îndeplinească obligaţia, acest lucru nu a fost posibil datorită refuzului reclamantei, situaţie în care s-ar fi putut reţine inexistenţa culpei debitoarei în neîndeplinirea sarcinei contractuale asumate.
3. Împotriva acestei decizii, pârâţii au declarat recurs.
Criticile in recurs au fost in esenta urmatoarele: 1. instanta a schimbat intelesul actului juridic dedus judecatii, respectiv al contractului de intretinere, care stabilea clar in continutul sau obligatiile care reveneau intretinatorilor, fiind făcute aprecieri legate de caracterul dificil al reclamantei, de stilul de viata al acesteia, chestiuni care exced contractului de intretinere, fiind denaturat intelesul notiunii de intretinere asa cum a fost el stabilit intre partile contractante 2. instanta a pronuntat o hotarare cu aplicarea gresita a legii, apeland la argumente si aprecieri pur subiective, nesocotind principiul potrivit caruia in interpretarea contractelor primeaza intentia, vointa comuna a partilor care au stabilit clar in contract obligatiile de intretinere.
Recursul de fata s-a respins ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arata in continuare:
– Contractul de întreţinere este un contract cu titlu oneros, în temeiul căruia una din părţi transmite celeilalte proprietatea unuia sau mai multe bunuri în schimbul obligaţiei pe care aceasta şi-o asumă de a-i presta în natură, cele necesare traiului în tot timpul vieţii.
In cauza de fata, temeiul cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta îl constituie neîndeplinirea culpabilă de către pârâti a obligaţiilor lor contractuale, potrivit cărora acestia urmau să o ingrijasca si sa o intretina cu toate cele necesare traiului zilnic pana la decesul sau, respectiv cu: alimente, ingrijire medicala si medicamente, cheltuielile de intretinere, taxe si alte datorii aferente apartamentului sau, sa nu o interneze intr-un camin de batrani sau in alte institutii abilitate in acest sens si sa o inmormanteze potrivit obiceiurilor cretinesti
Pârâtii nu au contestat faptul neexecutarii de la un moment dat a obligatiilor contractuale, dar au invocat în apărarea lor, refuzul nejustificat al reclamantei – creditoare a obligatiei, de a primi intretinerea.
Contractul încheiat între părţi in cauza, are clauze generale, impersonale, fără sa fi fost impuse repere calitative sau cantitative în conduita contractuală, cu exceptia clauzei vizand neinternarea intr-un azil de batrani.
Potrivit art. 1169 Cod civil, sarcina probei in ceea ce priveste neexecutarea obligatiilor contractuale revenea reclamantei, iar sarcina probei refuzului acesteia de a primi intretinerea, revenea paratilor.
Executarea, neexecutarea, ori executarea necorespunzatoare, precum si refuzul nejustificat al creditoarei reclamante de a primi intretinerea in parametri contractuali, reprezinta in totalitate, elemente si imprejurari ale starii de fapt.
Starea de fapt se stabileste exclusiv de instantele de fond, deci definitiv de instanta de apel – instanta superioara de fond ce are de analizat o cale de atac ordinara si devolutiva, care permite refacerea si completarea probatoriilor administrate in cauza, potrivit art. 295 Cod procedura civila.
In cauza, procedand in acest mod, tribunalul a stabilit definitiv starea de fapt si a concluzionat in sensul neexecutarii culpabile a obligatiilor exclusiv contractuale de catre parati , retinand ca acestia nu au facut dovada ca reclamanta – creditoare a obligatiei de intretinere, ar fi refuzat intretinerea, aceasta din urma imprejurare de fapt fiind contrara celei retinute in prima instanta.
Tinand seama de modul de redactare a clauzelor contractuale, aprecierile si valorificarea probatoriului administrat s-au facut de catre tribunal, contextualizat de urmatoarele particularitati ale cazului, ce nu pot fi neglijate : varsta inaintata si problemele deosebite de sanatate ale reclamantei, codebitorul – sot al paratei era plecat in strainatate, precum si faptul ca parata debitoare este mama a doi copii mici.
Potrivit art. 1203 Cod civil, prezumtiile sunt permise magistratului cand este permisa dovada cu martori.
Or, in cauza, tribunalul nu a dat alt continut sau alta dimensiune juridica obligatiilor de intretinere, nu a schimbat intelesul lamurit al contractului incheiat intre parti, ci apeland si la prezumtiile simple ale omului, lasate la intelepciunea magistratului, a concluzionat ca toate cele trei elemente enuntate, demonstreaza dificultatile reale si obiective pe care le-a avut de intampinat si pe care nu a reusit sa le depaseasca parata debitoare, in executarea intocmai si la timp a obligatiilor asumate.
Imprejurarea ca instanta nu a abordat litigiul din perspective exclusiv tehnice, fiind facute aprecieri si cu privire la chestiuni care tin de dificultatile inerente varstei sau bolii, previzibile si acceptate sau care tin de personalitatea partilor contractante, nu sunt de natura sa impuna concluzia potrivit careia instanta a adaugat, a denaturat , a nesocotit disp. art. 969 Cod civil si nu afecteaza de nelegalitate hotararea pronuntata, de vreme de litigiul s-a nascut intre subiecte de drept, respectiv fiinţe umane, hotararea fiind adresata acestora.
In recurs, nu s-au produs inscrisuri noi, in sensul disp. art. 305 Cod procedura civila, care sa conduca la o reconfigurare a starii de fapt si care sa justifice o eventuala schimbare de solutie, prin urmare instanta de recurs ce are de solutionat o cale extraordinara de atac, nu poate face aprecieri cu privire la netemeinicia solutiei pronuntate, potrivit art. 304 partea introductiva Cod procedura civila.
In concluzie, fata de starea de fapt definitiv retinuta de tribunal, Curtea subscrie la concluzia acestei instante in sensul ca sanctiunea rezolutiunii pentru neindeplinirea obligatiilor contractuale de catre parati se impune, fiind astfel corect interpretate si aplicate disp. art. 969 si 1020 Cod civil.
De asemenea, nici critica din recurs ce vizeaza existenta unor motive contradictorii in cuprinsul hotararii, nu este intemeiata. Doar aparent decizia pronuntata contine motive contradictorii in partea care se refera la aproximarea perioadei in care partile contractante, cu exceptia paratului care era plecat in strainatate, au locuit impreuna in apartamentul reclamantei.
Acest element al starii de fapt apare evidentiat ca neesential, fiind mai degraba amintit ca o componenta cantitativa a intretinerii, in contextul in care din punct de vedere al calitatii acesteia si in raport cu dificultatile, cerintele si exigentele impuse de intretinerea reclamantei, au fost subliniate elemente hotaratoare si suficiente in aprecierea neexecutarii contractului de catre parati, rezultand o imposibilitate a derularii acestuia foarte devreme in raport cu momentul incheierii conventiei.
Acestea sunt considerentele potrivit carora s-a respins recursul de fata ca nefondat, in baza art. 312 alin. 1 teza II Cod procedura civila, nesubzistand niciunul din cazurile de recurs de casare sau modificare invocate de recurenti – art. 304 pct. 7, 8 si 9 Cod procedura civila si neexistand nici motive de recurs de ordine publica ce se invoca si din oficiu si se pun in dezbaterea partilor potrivit art. 306 alin. 2 Cod procedura civila.
– Vazand solutia pronuntata, culpa procesuala si disp. art. 274 Cod procedura civila, au fost obligati recurentii parati catre intimata reclamanta la cheltuieli de judecata in recurs, reprezentand onorariu de avocat, care au fost reduse de instanta la 1000 lei, cererea de cheltuieli fiind admisa in parte, pentru urmatoarele motive:
Potrivt disp. art. 274 alin. 1 si 2 Cod procedura civila, partea care cade in pretentii va fi obligata la cerere, sa plateasca cheltuielile de judecata, iar judecatorii nu pot micsora cheltuielile de timbru, taxe de procedura si impozit proportional, plata expertilor, despagubirea martorilor, precum si orice alte cheltuieli pe care partea care a castigat va dovedi ca le-a facut.
Instanta are insa dreptul sa mareasca sau sa micsoreze onorariile avocatilor ca o componentă a cheltuielilor de judecata avansate de reclamantul ce a avut castig de cauza, potrivit cu cele prevazute in tabloul onorariilor minimale, ori de cate ori constata motivat ca sunt nepotrivite de mici sau de mari, fata de valoarea pricinii sau munca indeplinita de avocat, in conformitate cu prevederile art. 274 alin. 3 Cod procedura civila.
In stabilirea cuantumului cheltuielilor de judecata ce trebuie suportate de partea care a cazut in pretentii, cheltuieli formate in prezenta cauza numai de onorariul de avocat, instanta nu intervine direct sau indirect in contractul de asistenta juridica incheiat intre aparator si reclamanta, ci in raportul de drept procesual si apreciaza în functie de valoarea pricinii – asa cum a fost pretuita prin contract, de complexitatea destul de redusa, de dificultatea medie si de lipsa de noutate a litigiului – proporţionalitatea onorariului, cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză, urmand ca numai aceasta suma sa fie suportata de paratii aflati in culpa procesuala.
Curtea apreciza ca o astfel de rezolvare a cheltuielilor de judecata este echitabila si ca in acest mod se pastreaza un echilibru si intre culpa procesuala a paratilor si obligarea corespunzatoare a acestora la cheltuieli numai in raport cu o necesitate procesuala rezonabila, astfel că impunerea intreguluii onorariu în sarcina părţilor care au pierdut procesul, a fost privita ca fiind o soluţie excesivă.
1
