Prin sentinţa civilă nr. 9234/7.07.2009 Judecătoria Iaşi dispune:
Admite acţiunea formulată de reclamanta P. ( fosta H.) C. E. – Iaşi, în contradictoriu cu pârâţii H. M. si C. E.
Constata caracterul simulat al contractului de vânzare cumpărare cu ipoteca autentificat sub nr. 2162/11.03.2003 la BNP S. B., încheiat prin interpunere de persoane, in sensul ca au calitate de comparatori P. ( fosta H.) C. E. si H. M..
Constată că părţile au dobândit în timpul căsătoriei apartamentul nr. 18 situat în Iaşi, strada Canta, nr. 14, bl. G9, sc. B, et. 4, jud. Iaşi, în valoare de 153.258 lei, fiecare având o cotă de contribuţie de 50% , exprimată valoric la suma de 76.629 lei.
Dispune ieşirea din indiviziune asupra apartamentului, şi ca efect al partajului:
Atribuie în natură reclamantei P. (fosta H.) C. E. apartamentul situat în Iaşi, strada Canta, nr. 14, bl. G9, sc. B, et. 4, jud. Iaşi, în valoare totala de 153.258 lei.
Ia act de renunţarea reclamantei la capătul de cerere privind partajul bunurilor mobile.
Obligă reclamanta la plata către pârâtul H. M. a sumei de 76.629 lei cu titlul de sultă.
Obligă pârâtul H. M. la plata către reclamanta a cheltuielilor de judecata in suma de 1.150 lei, din care 400 lei cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu expert si 750 lei reprezentând jumătate din onorariul de avocat.
Obliga parata C. E. la plata către reclamanta a cheltuielilor de judecata in suma de 750 lei reprezentând jumătate din onorariul de avocat.
Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond reţine următoarele:
Contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2162/11.03.2003 de BNP S. B. a fost încheiat de către parata C. E. in numele sau personal, dar in interesul mandanţilor H. M. si P. (fosta H.) C. E.. Ca este aşa, rezulta din chitanţele eliberate de către Banca Comerciala Romana ce atesta achitarea ratelor pentru apartament de către sotii H. (f. 446-486).
In acest sens, apărarea paratei C. E. in sensul ca apartamentul a fost achiziţionat in exclusivitate cu banii săi nu poate fi reţinuta, chitanţele eliberate de către BCR coroborate cu contractul de credit nr. 6025864/11.08.2006 incheiat de către soţii H. cu BRD, făcând dovada achitării ratelor de către sotii H.
Fata de declaraţiile martorelor H. A. si Z. C. instanţa retine faptul ca soţii H. au adus imbunatatiri la apartament, comportându-se ca adevăraţi proprietari, apartamentul fiind in posesia si folosinţa soţilor H. Declaraţiile acestor martore sunt considerate relevante de către instanţa dat fiind ca ele se coroborează cu facturile fiscale depuse la dosar de către reclamanta (f.82-90 dosar nr. 8214/245/2007).
Raportat la aspectele expuse, instanţa constata ca intre sotii H. si parata C. E. s-a încheiat un mandat fara reprezentare, un contract de interpunere, ce reprezintă un caz particular de simulaţie prin interpunere de persoane.
Prin urmare, instanţa va admite acţiunea si va constata caracterul simulat al contractului de vânzare cumpărare cu ipoteca autentificat sub nr. 2162/11.03.2003 la BNP S. B., încheiat prin interpunere de persoane, in sensul ca au calitate de comparatori P. ( fosta H.) C. E: si H. M.
Apartamentul, fiind dobândit in timpul căsătoriei, potrivit art. 30 C.fam, are calitatea de bun comun.
Valoarea imobilului va fi stabilită ca fiind cea rezultată din expertiza de specialitate efectuată în cauză, respectiv 153.258 lei, in care este inclusa si valoarea tâmplăriei din PVC.
Cu privire la cotele de contribuţie ale părţilor la dobândirea bunurilor comune, Codul familiei instituie o prezumţie simplă de egalitate a contribuţiilor soţilor.
În consecinţă, urmează a se constata că ambele părţi au avut o contribuţie egală la dobândirea apartamentului.
În temeiul art. 728 C civ instanţa urmează a dispune ieşirea părţilor din indiviziune şi dat fiind că reclamanta este cea care şi-a exprimat opţiunea în sensul de a i se atribui acest apartament, urmează a se dispune în consecinţă, cu obligarea acesteia la plata sultei de 76.629 lei către pârât.
În temeiul art. 274 C proc. Civ. va fi obligat pârâtul H. M. la plata către reclamanta a cheltuielilor de judecata in suma de 1.150 lei, din care 400 lei cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu expert si 750 lei reprezentând jumătate din onorariul de avocat, iar parata C. E. la plata către reclamanta a cheltuielilor de judecata in suma de 750 lei reprezentând jumătate din onorariul de avocat.
Împotriva acestei sentinţe civile a formulat apel pârâta C. E., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Arată apelanta că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină soluţia dată ceea ce s-ar dori „ expunerea de motive” cuprinzând simple afirmaţii neargumentate pe probatoriul administrat în cauză şi pe dispoziţiile legale aplicabile. O soluţie astfel argumentată nu echivalează cu noţiunea de „ proces echitabil” astfel cum a fost consacrată în jurisprudenţa Curţii Europene, noţiune care presupune ca o instanţă internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost puse. Întrucât convenţia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective, acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real „ ascultate” adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată. Astfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţim pentru a le aprecia pertinenţa.
Instanţa de fond s-a pronunţat amestecând inadmisibil 2 instituţii juridice diferite interpunerea de persoane şi mandatul fără reprezentare şi fără a desfiinţa contractul autentic încheiat, constată calitatea de cumpărători a soţilor H, partajând între aceştia un bun imobil aflat în proprietatea sa, în contra ce dispreţul actului autentic, în vigoare şi la acest moment. Această modalitate defectuoasă, total nelegală de argumentare a soluţiei, pe lângă faptul că nu este în concordanţă cu cererile reclamantei – astfel cum au fost ele precizate – nu au nici un fel de corespondenţă în tratarea juridică a problemelor de drept puse în caza de faţă, astfel cum au fost ele consacrate în literatură şi practica instanţelor de judecată.
Făcând trimitere la cererile adresate judecătorului fondului şi motivele acestora apelanta redă cele statuate în literatura de specialitate relativ la interpunerea de persoane şi mandatul fără reprezentare. Totodată, pornind de la confuzia instanţei între cele 2 noţiuni arată că au fost lăsate nesoluţionate capete de cerere la care reclamanta nu a renunţat expres.
Indiferent însă de natura simulaţiei pe care ar fi invocat-o reclamanta şi orice solicitare a reclamantei în privinţa actului său de proprietate şi a imobilului proprietatea sa nu ar fi fost admisibilă raportat la întregul probatoriu administrat în cauză, reclamanta nedovedind nimic din ceea ce a susţinut, din contra, însăşi probatoriul său o contrazice.
Numeroasele înscrisuri depuse la dosar confirmă faptul că nici un moment nu a intenţiona să cumpere apartamentul în litigiu pentru soţii H. ci pentru ea exclusiv. În acest scop, aşa cum au confirmat şi martorii săi a contractat mai multe credite şi a folosit o moştenire primită după decesul tatălui său Martorii propuşi au susţinut întru totul susţinerile sale, depoziţiile lor coroborându-se cu înscrisurile depuse la dosar. A dovedit şi datoriile excesive ale soţilor H. la cheltuielile de întreţinere ale apartamentului, la plata energiei electrice. Probatoriile relevă că a făcut eforturi semnificative pentru achitarea şi achiziţionarea apartamentului, în el locuind o bună perioadă de timp şi mama sa, a cărei obligaţie de întreţinere şi-o asumase inclusiv contractual. I-a ajutat pe soţii H., dat fiind situaţia lor materială însă ajutorul a constat în faptul că le-a permis să locuiască în apartament gratuit, fără a le percepe chirie şi le mai dădea şi sume de bani din când în când. Susţinerile reclamantei nu explică de ce în cursul anului 2006 a contractat Raiffeisen Banca pentru Locuinţe, în vederea achiziţionării unei locuinţe. Reclamanta şi-a axat apărarea, doar pe aşa zisa achitare a ratelor, pretinzând şi încercând să dovedească că doar soţii H. au achitat aceste rate, dar nu s-a făcut dovada şi nici măcar nu au pretins că i-ar fi restituit şi avansul de 3500 USD. Reclamanta a profitat de solicitările sale faţă de ea şi soţul ei de a-i plăti cu bani pe care ea îi dădea ratele la bancă, întrucât de cele mai multe ori programul de serviciu al său nu-i permitea ieşirea la timp pentru achitarea eratelor, raportat la programul băncii. Nu s-a dovedit plata avansului, a ratelor – doar câteva chitanţe au semnătura „H.” dar sunt pe numele său – în consecinţă reclamanta nu a făcut dovada că i-ar fi achitat preţul contractului integral, ala cum ar fi trebuit, indiferent de natura simulaţiei pe care ar fi invocat-o, iar o „ donaţie deghizată” nu a fost invocată.
Însăşi martorii pârâtului H. M. şi inclusiv acesta, în întâmpinarea iniţială dar şi în răspunsurile la interogatoriu date, au evidenţiat faptul că ştiau că apartamentul în care locuiau soţii H. era al său. Martorii reclamantei au declaraţii contradictorii şi este evident că au dat declaraţii „ pregătite” anterior. Martorii nu au putut confirma plata preţului integral, nici măcar nu au ştiut să precizeze cuantumul ratelor plătite sau moneda în care se făcea plata. Poziţia oscilantă a pârâtului H. M. trebuia întărită de către instanţa de fond raportat la probele aduse de către acesta şi nu la simplele sale afirmaţii.
Prin întâmpinarea formulată intimata P. C. a solicitat respingerea apelului formulat.
Prima instanţă nu are o argumentare foarte detaliată, dar prin faptul că răspunde punctual şi acordă întâietate unor înscrisuri care emană de la o instituţie bancară, înscrisuri coroborate cu declaraţiile a 2 martori şi cu poziţia procesuală a pârâtului H. M., se poate concluziona fără nici o urmă de îndoială că a fost analizat aspectul esenţial al procesului respectiv caracterul simulat al unui contract de vânzare – cumpărare.
Arată că mandatul dat pârâtei de ea şi soţul său a fost unul verbal şi având calitatea de rude cu aceasta erau, în mod evident într-o imposibilitate morală de a constitui vreun înscris în acest sens. Face trimitere intimata la disp. art. 1175 şi 1198 Cod civil. Mandatul a fost dovedit cu martori şi a fost confirmat de înscrisurile emise de B.C.R, respectiv copiile după chitanţele de achitare a ratelor, care nu au fost doar câteva. În total au fost 41 de rate, iar 40 de rate au fost plătite efectiv de foştii soţi.
Susţinerea pârâtei că ar fi deţinut suma de 3500 euro cu titlu de avans nu a fost dovedită faţă de datele la care aceasta a contractat creditele bancare şi momentul la care au avut loc discuţiile cu privire la încheierea unui contract de vânzare – cumpărare cu ipotecă pe numele său respectiv martie 2003. În cuprinsul contractului de vânzare – cumpărare nu exista nici o menţiune a vânzătorului în sensul că ar fi primit avansul. Suma de 2000 RON obţinută în urma vânzării unei suprafeţe de teren moştenite de la tatăl său pe luna noiembrie 2003 nu are nici o legătură cu contractul de vânzare – cumpărare din martie 2003.
Intimatul H. M. prin întâmpinarea formulată solicită, de asemenea, respingerea apelului. Apărarea sa vizează, în esenţă, aceleaşi aspecte relevate de intimata P. C., relatările privind situaţia de fapt şi de drept calchiind celor arătate de aceasta din urmă.
În apel s-au administrat probe constând în înscrisuri.
Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma apelului formulat şi a dispoziţiilor legale aplicabile în cauză, tribunalul reţine următoarele:
Apartamentul în litigiu situat în Iaşi, strada Canta nr. 14, bloc G 9, sc.B, ap.4, a făcut obiectul contractului de vânzare –cumpărare autentificat sub nr. 2162/11.03.2003 de B.N.P. S B. Potrivit convenţiei, calitatea de vânzători au avut-o numiţii P. N. şi P. M., iar calitatea de cumpărător pârâta C. E.. Drept creditor al cumpărătoarei figurează B.C.R. SA Sucursala „ Al. I. Cuza” Iaşi. Preţul declarat al vânzării a fost de 379.603.500 lei, echivalentul a 11.500 USD.
La data autentificării contactului s-a plătit cu titlu de preţ suma de 115.531.300 lei echivalentul a 3500 USD. Restul sumei de 8000 USD urma să fie virată în contul deschis pe numele vânzătorilor la B.C.R. SA Sucursala „ Al. I. Cuza” Iaşi urmare a creditului acordat de Bancă cumpărătoarei prin contractul de credit ipotecar nr. 241/7.03.2003.
Ulterior încheierii contractului de vânzare – cumpărare atributele posesiei şi folosinţei asupra apartamentului – obiect al convenţiei – au fost exercitate de soţii H. C. E. şi M. În acest sens, sunt susţinerile reclamantei de actul de investire, susţineri necontestate de pârât apelantă C. E.. Intrarea soţilor H. în stăpânirea de fapt a apartamentului imediat ce acesta a fost tranzacţionat pe piaţa imobiliară este relevată şi de martorii audiaţi în cauză. Chiar martora audiată la solicitarea pârâtei, D. M. M., arată că ulterior celebrării de către părţile în litigiu a căsătoriei (s.n. octombrie 2002) pârâta C. E. le-a permis acestora să locuiască în apartamentul în litigiu. O perioadă de timp, împreună cu soţii H. a locuit şi mama pârâtei C. E. ( depoziţiile martorilor H. L. şi D. M. M.). De altfel, însăşi pârâta cu ocazia precizării poziţiei sale procesuale faţă de cererea formulată ( filele 41 – 43 dosar fond) arătat că „ mama sa a locuit o perioadă de timp în acest apartament chiar împreună cu soţii H., dar datorită certurilor repetate ale acestora, nu a mai rezistat să locuiască cu aceştia”.
Apartamentului contractat i-au fost aduse în timp îmbunătăţiri. Notează tribunalul că aspectul în divergenţă nu este existenţa acestor îmbunătăţiri ci provenienţa sumelor de bani ce au fost afectate realizării lor. Despre îmbunătăţirile aduse apartamentului fac vorbire martorii H. L., D. M. M., H. M. şi Z. C.. Analizând cuprinsul acestor depoziţii tribunalul reţine că martora H. L. face vorbire exclusiv de efectuarea unor îmbunătăţiri la apartament fără a fi în măsură să precizeze şi sursa veniturilor necesare efectuării lor. Totodată, arată că ştie de existenţa acestor îmbunătăţiri de la pârâta C. E.Martora D. M. M. declară că nu cunoaşte dacă şi ce îmbunătăţiri s-au făcut în acest apartament, ştie doar că la un moment dat, pârâta C. E. a dat o sumă de bani pentru a fi văruit. Totodată, arată că a constatat că erau montate termopane însă nu cunoaşte momentul când au fost montate acestea.
În opoziţie, martorii H. A. şi Z. C. relatează împrejurări de a căror existenţă au luat cunoştinţă în mod nemijlocit. Astfel, H. A., colegă de serviciu cu reclamanta, care a fost de foarte multe ori în casa părţilor, declară că soţii H. au fost cei care au făcut îmbunătăţiri în apartament respectiv au pus faianţă la baie şi bucătărie, precum şi geamuri termopan. În privinţa acestor din urmă îmbunătăţiri martora a procedat şi la plasarea lor în timp arătând că achiziţionarea şi montarea geamurilor termopan a avut loc în anul 2004 când reclamanta a primit 3 salarii pe card. Martora Z. C. a locuit în apartamentul în litigiu de la sfârşitul anului 2003 până în aprilie 2005, ajutând soţii la creşterea şi îngrijirea copilului minor. Văruirea apartamentului şi montarea geamurilor termopan au avut loc în perioada în care martora locuia în apartament. Despre celelalte îmbunătăţiri – la care face trimitere şi cealaltă martoră respectiv montarea de gresie şi faianţă – martora a luat cunoştinţă ulterior, urmare a vizitelor pe care le făcea foştilor soţi.
Aşa cum s-a arătat deja suma de 8000 USD a făcut obiectul unui contract de credit ipotecat încheiat de pârâta apelantă C. E. cu B.C.R. SA Sucursala „ Al. I. Cuza” Iaşi. Rambursarea împrumutului a presupus plata unor rate lunare începând cu luna mai 2003. Chitanţele ce atestă plata acestor rate au fost înaintate instanţei de B.C.R. SA Sucursala „ Al. I. Cuza” Iaşi, aflându-se la filele 447 – 486 dosar fond. În perioada mai 2003 – iulie 2006 au fost achitate 40 de rate eliberându-se fie „ chitanţe valută”, fie „ordin de încasare numerar”. Din totalul acestora un număr de 27 de chitanţe poartă semnătura unuia din soţii H., 3 chitanţe cuprind doar semnăturile funcţionarilor băncii ( filele 456, 467 şi 486 dosar fond), 3 chitanţe semnături neidentificate de instanţă ( filele 453, 470 şi 478) iar 7 chitanţe semnătura apelantei C. E. Relevă tribunalul, în cuprinsul acestui aspect analizat, întrebarea nr. 5 din interogatoriul luat de reclamantă pârâtei C. E. în care îi solicita să recunoască că la început 3 rate au fost achitate de pârâtă, iar 4 rate de părinţii reclamantei, bani pe care i-a restituit. Relevant în soluţionarea litigiului este mai ales, răspunsul pârâtei la această întrebare care însă va fi analizat de tribunal cu prilejul coroborării testimoniilor administrate. La data de 14.08.2006 a fost lichidat integral creditul, ordinul de încasare numerar în valoare de 7123 USD purtând semnătura „ H.” ( fila 446 dosar fond).
Sub aspect teoretic tribunalul reţine că în situaţia mandatului fără reprezentare deşi mandatarul lucrează în interesul mandantului, încheie totuşi actul în numele sau personal, fără a-l reprezenta pe mandant. Întrucât reprezentarea nu este de esenţă ci numai de natura contractului, poate exista un contract civil de mandat fără reprezentare, cunoscut sub numele de contract de interpunere ( prete-nom, împrumut de nume). Ca natură juridică, convenţia de prete -nom este o simulaţie prin interpunere de persoane, indiferent că persoana care contractează cu mandatarul ocult este sau nu părtaş la simulaţie. In ambele cazuri actul public consfinţeşte o situaţie juridică necorespunzătoare realităţii şi deci este simulat, supus regimului juridic prevăzut de art. 1175 Cod civil. Raporturile dintre mandatul şi mandatar, în cazul contractului de interpunere – cu excepţia fraudei la lege – se reglementează potrivit regulilor de la mandat. Ca şi mandatarul cu reprezentare, persoana interpusă este obligată să predea mandantului tot ceea ce a primit în executarea mandatului. În caz de neexecutare a obligaţiilor de către mandatarul ocult, mandantul poate intenta o acţiune în declararea simulaţiei pentru a înlătura aparenţa creată prin actul public ( dar nereal) în condiţiile art. 1175 Cod civil. În acest scop este necesar să facă dovada simulaţiei prin actul juridic secret ( real) – act scris sau început de dovadă scrisă ( art. 1197 Cod civil) – fiind aplicabile şi disp. art. 1198 Cod civil, care permit utilizarea probei cu martori şi prezumţii, dacă a existat o imposibilitate ( fie şi morală) de a-şi procura o dovadă scrisă. Susţinerile apelantei din cuprinsul căii de atac sunt însuşite de către instanţă strict în cazul contractelor care se încheie, potrivit legii, intuitu personae. Doar în cazul acestor contracte regulile care guvernează contractul de interpunere de persoane nu sunt aplicabile. Contractul încheiat ( valabil) în considerarea persoanei mandatarului fără reprezentare produce efecte numai faţă de acea persoană care devine titulara drepturilor şi obligaţiilor rezultând din actul încheiat. Astfel fiind mandantul nu devine proprietarul bunului dobândit, însă, ca efect al mandatului (şi, dacă nu exista impedimente legale) poate cere transferarea dreptului de proprietate asupra sa printr-un act de înstrăinare valabil, iar dacă, independent de voinţa mandatarului ocult, retransmiterea nu este posibilă, el poate fi obligat numai la restituirea sumelor plătite de mandant.
Situaţia de fapt devenit litigioasă şi dedusă judecăţii se impune analizei instanţei în considerarea acestor repere teoretice consacrate atât în literatura de specialitate cât şi în practica judiciară cărora tribunalul le recunoaşte preeminenţa, raportat la punctul de vedere însuşit de către apelantă şi afirmat de unii autori care deosebesc simulaţia prin interpunere de convenţia de „ prete –nom”.
Actul de investire astfel cum acesta a fost precizat îndatorează instanţa la sancţionarea situaţiei litigioase prin mijlocirea naturii şi regimului juridic aplicabile contractului de mandat fără reprezentare, însăşi motivarea în drept a cererii corespunzând opiniei împărtăşite de instanţă ( art. 1175 Cod civil).
Notează tribunalul în prezenţa opoziţiei manifestate a pârâtei C. E. de administrare a probei testimoniale ( încheierea de şedinţă din data de 28.10.2008 şi înscrisul de la fila 156 dosar fond) incidenţa disp. art. 1198 Cod civil. Imposibilitatea preconstituirii probei scrise constituie o excepţie de la art. 1191 alin.1 şi 2 Cod civil, ale căror reguli nu se aplică. Practica judiciară a asimilat cazurilor de imposibilitate materială reglementate legislativ de art. 1198 pct.1-3 Cod civil şi imposibilitatea morală de a preconstitui înscrisul rezultând din raporturile dintre soţi, rude apropiate, afini, de prietenie, de deferenţă a inferiorului faţă de superior. Susţinerile reclamantei şi apărările pârâţilor sunt construite pornindu-se de la natura relaţiilor părţilor litigante, respectiv de rude de gradul III între pârâta C. E. (mătuşa) şi pârâtul fost soţ al reclamantei H. C. E. ( nepot de soră).
Ca atare, coroborarea testimoniile administrate în cauză vizează inclusiv depoziţiile martorilor audiaţi la solicitarea părţilor.
Situaţia de fapt relevată anterior conduce instanţa la concluzia indeniabilă a existenţei în cauză a unui contract de mandat fără reprezentare aşa cum în mod corect a reţinut şi judecătorul fondului.
Existenţa convenţiei prete-nom este conturată de întreaga atitudine a părţilor în litigiu atât anterioară şi concomitentă încheierii contractului de vânzare – cumpărare ce a determinat perpetuarea dreptului de proprietate asupra apartamentului în litigiu cât mai ales subsecvenţa acestui moment contractual.
Astfel, încheierea contractului de vânzare – cumpărare nr. 2162 ( la data de 11.03.2003) a fost precedată de încheierea unor contracte de vizionare. Un prim contract de vizionare a fost încheiat în luna iulie a anului 2002 de pârâta apelantă C.E. cu SC „N” SRL Iaşi. Un al doilea contract de vizionare încheiat tot în cursul anului 2002 a avut drept părţi contractante SC „ I. C.” SRL Iaşi, ca prestator şi pe pârâtul H. M., în calitate de beneficiar. Susţinerile părţilor confirmate de testimoniile administrate sunt în sensul că pe fondul relaţiei de rudenie existenţa între cei 2 pârâţi, H. M. a locuit împreună cu mătuşa sa C. E. în apartamentul acesteia din urmă. După ce a intervenit prietenia dintre reclamanta C. E. şi pârâtul M. cei doi s-au mutat în apartamentul proprietatea fratelui reclamantei. În acest apartament au locuit până în primăvara anului 2003 când şi-au stabilit domiciliul comun în apartamentul în litigiu. Aşa cum s-a subliniat posesia şi folosinţa asupra acestui din urmă apartament au fost exercitate în mod exclusiv de către soţii H. care s-au mutat în apartament de îndată ce acesta a făcut obiectul convenţiei încheiate de mătuşa lor C. E. în calitate de cumpărător. Relevant în litigiu este faptul că înţelegerea părţilor a fost ca împreună cu foştii soţi să locuiască şi mama apelantei C’. E.. În acest sens este depoziţia martorului M. C. – C. ( fila 64 dosar fond). Chiar dacă acest martor a fost audiat de instanţă în ce priveşte cererea de divorţ ( în care în mod firesc apelanta nu are calitatea de parte), tribunalul reţine această depoziţie şi o analizează în ansamblul probatoriilor administrate având în vedere chiar susţinerile pârâtei. În acelaşi timp martora D. M. M. afirma chiar în prima parte a declaraţiei sale ( fila 382 dosar fond) că „ în anul 2002 pârâta C. E, caută un apartament în Iaşi, pentru a o aduce pe mama sa a cărei întreţinător era”.
Potrivit acestora în apartament a locuit o perioadă de timp şi mama sa. Această înţelegere prealabilă a părţilor concretizată şi confirmată se pliază pe acceptul foştilor soţi de prestare a unui contraserviciu în considerarea faptului că apelanta C. E. a acceptat să contracteze pe numele său un credit ipotecar destinat dobândirii în proprietate a apartamentului. Doar privită în acest sens înţelegerea părţilor este explicabilă atitudinea apelantei care proprietară aparentă fiind a preferat să le asigure foştilor soţi cu titlu gratuit ( astfel cum ea însăşi afirmă) posesia şi folosinţa bunului său în detrimentul mamei sale faţă de care avea nu doar obligaţia morală ci mai mult chiar contractuală de a-i asigura întreţinerea. Aceasta în contextul în care, astfel cum rezultă din depoziţiile martorilor, plecarea mamei apelantei din apartament s-a datorat stării conflictuale existente în familia H. şi căreia nu i-a putut concede prin acceptarea unei colocaţiuni.
În acest context tribunalul reţine că în calitatea sa de mandatar fără reprezentare, apelanta C. E., persoană interpusă, predând posesia şi folosinţa apartamentului către soţii H., în fapt şi-a îndeplinit obligaţia de predare către mandanţi a ceea ce a primit în executarea mandatului. Litigiul născut este consecinţa poziţiei manifestate de persoana interpusă subsecvent intrării soţilor H. în posesie şi folosinţa apartamentului, poziţie a cărei sancţionare reclama incidenţa art. 1175 Cod civil. Executarea în fapt a obligaţiei sale prezumă, în ipotezele nuanţate mai sus, convenţia părţilor.
În acelaşi timp, alăturat acestei prezumţii simple, tribunalul notează şi aspectul relativ la achitarea ratelor. Despre dovada plăţii ratelor datorate în baza contractului de credit ipotecar, instanţa a făcut vorbire anterior când a relevat situaţia de fapt. Ca atare, la acest punct analizează doar concluzia ce se desprinde din probatoriul administrat.
Ratele au fost plătite în marea lor parte în proporţia arătată prin prezentarea la sediul băncii şi depunerea sumei datorate cu acest titlu a soţilor H.. Interesează în contextul litigios, provenienţa sumelor de bani destinate achitării ratelor. Atât apelanta cât şi pârâţii pretind fiecare ca sumele le-au aparţinut. Este anodin juridic sub aspectul existenţei convenţiei prete-nom prezenţa fizică a persoanei ce a efectuat plata.
Având aceste premise, apărările pârâtei potrivit căror sumele de bani destinate ratelor îi aparţin nu pot fi primite de către instanţă. În primul rând, motivul pentru care invocă imposibilitatea prezentării sale la bancă pentru achitarea ratelor ( programul de lucru ce nu-i permitea temporal efectuarea deplasării) nu doar excedează testimoniilor ci este mai ales putin credibil. Apelanta a invocat şi a depus la dosar mai multe contracte de credit bancar care s-au derulat inclusiv în perioada 2003 – 2006. În nici o măsură apelanta nu a invocat imposibilitatea sa de a onora, prin prezenţa la băncile cu care a contractat creditele, plata ratelor. Invocarea acestui motiv exclusiv pentru ratele ce trebuiau achitate în baza creditului ipotecar ce a permis dobândirea în proprietate a apartamentului apare astfel puţin credibilă. Raţionamentul subzistă şi în prezenţa primirii de către instanţă a susţinerilor potrivit cărora plata ratelor s-a circumscris unui contraserviciu ce ar fi datorat de foştii soţi pentru posesia şi folosinţa asigurată. Însă contraserviciul a avut drept obiectiv achitarea exclusivă a ratelor datorate pentru apartament. Or, raţiunea invocată este fundamentată logic dacă în calitate de contraprestaţie, soţii H. s-ar fi îndatorat cu efectuarea mai multor comisioane pentru apelantă în cuprinsul cărora să fie inclusă şi achitarea ratelor datorate în baza creditului ipotecar. În absenţa unei astfel de îndatoriri a soţilor H., achitarea exclusivă a ratelor creditate ipotecar peremptoriu conturează efectuarea unor plăţi în interesul personal al acestor soţi.
Mai mult decât atât, chiar trecând peste apărările pârâtei C. E. care nuanţează oţios aspectul achitării avansului de 3500 dolari, tribunalul nu poate ignora răspunsul acesteia la interogatoriu ( fila 378 dosar fond). Întrebată fiind la pct. 5 al interogatoriului dacă recunoaşte că la început ea,iar apoi părinţii reclamantei, au achitat 3 respectiv 4 rate, bani care au fost restituiţi, pârâta C. E. răspunde „ eu am achitat toate ratele iar ei mi-au restituit doar o parte”. Acest răspuns al pârâtei transfera litigiul părţilor în latura relativă la executarea de către mandanţi a contractului intervenit, executare care presupune imanent însăşi existenţa convenţiei prete-nom, pe a cărei negare şi-a construit pârâta C. E. întreaga apărare.
Soţii H. au fost cei care au achitat la data de 14.08.2006 suma de 7123 dolari lichidând astfel creditul ipotecar. Suma de bani de 7123 dolari provine din creditul contractat de H. M. la data de 11.08.2006 ( nr. 6025864 – fila 28 dosar fond) încheiat de B.R.D. – G.S.G. SA. Obiectul acestui contract l-a constituit suma de 33.000 RON, sumă ce a fost ridicată de împrumutat la data de 11 august 2006, astfel cum rezultă din înscrisul aflat la fila 34 dosar fond. Ridicarea sumei la data de 11 august 2006 într-o zi de vineri, achitarea integrală a creditului ipotecar la data de 14.08.2006, într-o zi de luni face credibil faptul alegat de reclamantă potrivit căreia suma împrumutată de soţul său de la B.R.D. a fost destinată acoperirii creditului ipotecar contractat de apelanta C. E. în temeiul contractului de mandat fără reprezentare.
În antiteză, susţinerile apelantei C. E. potrivit cărora echivalentul sumei de 7123 dolari i-a fost predat soţilor H. pentru achitarea ratei, sumă ce provine din creditul contractat în luna iunie 2006 cu B.R.D. în valoare de 22.900 lei nu pot fi primite. Pe de o parte, tribunalul notează distanţa mare existentă între data acordării împrumutului şi data achitării creditului ipotecar, respectiv iunie 2006 faţă de august 2006. Pe de altă parte, arătările apelantei nu au suport probator în contextul interogatoriilor administrate şi schimbării poziţiei procesuale a pârâtului H. M. în cursul judecăţii. Mai mult decât atât, suma mare de bani precum şi consecinţele pe care le atrage achitarea unui credit ipotecar asupra patrimoniului apelantei, în primul rând stingerea garanţiei reale imobiliare, nu justifică încrederea pe care apelanta chiar la adăpostul relaţiei sale de rudenie cu H. M., o pretinde atunci când afirma că i-a predat această sumă de bani nepotului său pentru a-i achita/lichida creditul ipotecar. Toate acestea în contextul în care dintr-un exces de prietenie, martora D. M. M. declară că a plătit personal întreţinerea datorată pentru apartamentul în litigiu în perioada următoare achiziţionării apartamentului iar apelanta afirmă atunci când se opune probei testimoniale ( fila 40 dosar fond – întâmpinare pct.4) că nu are cu reclamanta „ relaţii de natură atât de apropiată, de rude apropiate”. Achitarea de către apelantă a întreţinerii în ultimul an este relatată de aceeaşi martoră ca un punct de divergenţă între părţi, la a cărui apariţie, exhibându-şi calitatea sa de proprietar, apelanta i-a solicitat propriului său nepot să părăsească apartamentul. Apare astfel nefirească atitudinea pârâtei – apelante care deşi cedase potrivit spuselor sale, folosinţa bunului cu titlu gratuit, acceptase până la un anumit moment să plătească din veniturile sale cheltuielile de întreţinere datorate Asociaţiei de Proprietari pentru folosinţa exercitată de alte persoane. Subliniază tribunalul şi ajutorul unilateral pe care pretinde apelanta că l-a acordat nepotului său precum şi familiei acestuia fără a fi însă arătat măcar un singur indiciu pentru care pe fondul unei situaţii imuabile, perpetuate încă din anul 2003, şi-a schimbat atitudinea faţă de foştii soţi în mod radical, mergând până acolo încât să le solicite părăsirea apartamentului.
În acelaşi context evidenţiat vine să confirme susţinerile reclamantei şi comportamentul soţilor H. care ulterior intrării în stăpânirea de fapt a apartamentului au adus acestuia îmbunătăţiri, comportându-se ca adevăraţi proprietari. Sub acest aspect tribunalul a făcut încă de la începutul expunerii de motive o analiză amplă a testimoniile administrate arătând acolo motivul pentru care a înlăturat depoziţiile martorilor audiaţi la solicitarea pârâtei apelante C. E.
Ţinând de executarea şi nicidecum de existenţa contractului prete-nom tribunalul găseşte oţioasă juridic orice analiză relativă la achitarea sau mai exact spus, faţă de răspunsul pârâtei la interogatoriu, restituirea de către soţii H. a avansului de 3500 dolari pe care pretinde apelanta că l-a plătit pentru dobândirea apartamentului.
Nu poate fi reţinută de către instanţă o relaţie de interdependenţă între contractarea de către apelantă în intervalul 2001 – 2006 a numeroase credite şi dobândirea de către aceasta în proprietate a apartamentului în litigiu. Încă din anul 2001 apelanta C. E. a împrumutat atât de la CARS Parchetului Vaslui în calitatea sa de membru cât de la diferite instituţii bancare diverse sume de bani. Nu este îndatorirea instanţei de a verifica destinaţia pe care apelanta a înţeles să o dea acestor sume împrumutate atâta vreme cât apelarea la această formă de ajutor datează cu 2 ani înaintea încheierii contractului şi se înscrie pe o linie constantă a acesteia de contractare de credite. Totodată, între data contractării creditelor şi momentele de referinţă în litigiu respectiv martie 2003 şi august 2006 apelanta nu a reuşit să facă dovada relaţiei de cauzalitate pretinsă. Această dovadă se impunea mai ales în contextul celor întâmplate atât în momentul imediat următor încheierii contractului de vânzare – cumpărare cât şi pe parcursul achitării ratelor până la finalizarea contractului de credit ipotecat.
Fără a avea pretenţia epuizării în cadrul analizei făcute, a tuturor testimoniile administrate în cauză ce sunt cuprinse în cele 581 de file ale dosarului dinaintea judecătorului fondului, Tribunalul concluzionează, în lumina celor relevate cu pondere juridică efectivă în sancţionarea situaţiei litigioase, că soluţia Judecătoriei Iaşi este legală şi temeinică. Desi expunerea de motive din sentinţa civilă apelată nu este de amploare, în cuprinsul său a fost relatată situaţia de fapt adusă spre analiză şi relevată probator raportat acesteia aplicându-se dispoziţiile legale incidente. Chiar dacă instanţa de control nu-şi însuşeşte criticile aduse de apelantă sub aspectul inexistenţei motivelor pe care se sprijină soluţia dată de Judecătoria Iaşi, a complinit motivarea acesteia, care se înscrie pe aceeaşi linie, a temeiniciei actului de învestire.
Totodată, tribunalul a arătat şi ce concepţie dintre cele exprimate în literatura de specialitate şi practica judiciară, împărtăşeşte, litigiul impunându-se astfel a fi soluţionat prin prisma naturii şi regimului juridic a contractului de interpunere (prete-nom).
În raport de limitele învestirii se invocă nesoluţionarea de către instanţa de fond a unor capete de cerere la care reclamanta nu a renunţat expres. Sub acest aspect, interesul apelantei ar fi justificat doar în măsura în care ar fi titulara acestor capete de cerere. Or, soluţionarea acestora nu a fost adusă Judecătoriei Iaşi de către apelanta C. E., pârâta înaintea instanţei de fond.
