Somatie de plata admisa. Contract de vanzare-cumparare azotat de amoniu. Inscris sub semnatura privata. Clauza penala.


Tip : sentinta civila

Nr./data : nr. 1641/28.11.2008

Domenii asociate : contracte

Titlu : Somatie de plata admisa. Contract de vanzare-cumparare azotat de amoniu. Inscris sub semnatura privata. Clauza penala.

Prin cererea Inregistrata pe rolul acestei instante la data de 20.10.2008, creditoarea SC BIZ SOLUTIONS SRL a solicitat, In contradictoriu cu debitoarea A.F. COCONU, emiterea unei somatii de plata prin care acesta sa fie obligat la plata sumei de 19.001,52 lei, cu titlu de pret al marfii livrate, si la suma de 190,01 lei, cu titlu de penalitati de Intarziere la debitul principal datorate de la data scadentei pana la data formularii cererii, precum si obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecata.

In motivarea cererii, creditoarea a aratat ca In data de 01.08.2008 a Incheiat cu debitoarea un contract comercial de vanzare-cumparare, materializat In Inscrisul denumit de parti “Proces verbal”, prin care creditoarea a vandut debitoarei 400 de saci de azotat de amoniu la pretul de 50 lei/sac. Marfa a fost livrata si receptionata integral de catre debitoare, iar la data de 07.08.2008, creditoarea a emis factura fiscala nr. 584 In valoare de 20.001,52 lei. La data de 14.08.2008, debitoarea a achitat din contravaloarea facturii suma de 1.000 lei, conform chitantei fiscale 9154279, ramanandu-i de achitat suma de 19.001,52 lei. Fata de clauza penala din contractul Incheiat, pentru neplata In termenul de 60 de zile a debitului datorat, debitoarea datoreaza creditoarei si penalitati de 0,1 % pentru fiecare zi de Intarziere. Creditoarea apreciaza ca creanta sa respecta conditiile prevazute art. 1 din OG 5/2001, respectiv este certa, lichida si exigibila.

In drept, creditoarea a invocat dispozitiile OG nr. 5/2001, art. 969 si urm., art. 1066 – 1073 C.civ., art. 43 si 46 C.com., art. 379, C.proc.civ.

In dovedirea cererii, creditoarea a solicitat Incuviintarea probei cu Inscrisuri, sens In care a depus la dosarul cauzei copii dupa urmatoarele Inscrisuri : Proces verbal din 1.08.2008 (fila 3), factura nr. 584/07.08.2008 si chitanta 9154279/14.08.2008 (fila 4).

Cererea a fost legal timbrata cu 39 lei taxa judiciara de timbru si 0,3 lei timbru judiciar.

Debitorul, desi legal citat, nu a formulat Intampinare, aceasta nefiind obligatorie In cauza, dar nici nu s-a prezentat la judecarea cauzei, pentru a formula probe In aparare.

Analizand Inscrisurile aflate la dosar, instanta retine urmatoarele :

La data de 01.08.2008, partile au Incheiat un contract de vanzare-cumparare, prin care creditoarea a vandut debitoarei 400 de saci de azotat de amoniu la pretul de 50 lei/sac. Contractul a fost Incheiat In forma scrisa, respectiv prin Inscrisul denumit de parti “Proces verbal” aflat la fila 3 din dosar.

In raport de stampilele si semnaturile aplicate pe acest Inscris si de mentiunea ca s-au Intocmit doua exemplare, instanta apreciaza ca Inscrisul respecta conditia prevazuta de art. 1179 alin. 1 si 2 C.civ., fiind Inscris sub semnatura privata ce constata un contract silalagmatic. Prin coroborarea dispozitiilor art. 1176 cu cele ale art. 1173 C.civ., instanta are In vedere ca Inscrisul sub semnatura privata are deplina credinta Intre cei care l-au subscris cu privire la dispozitiile si conventiile ce le constata. In consecinta, instanta retine ca partile au Incheiat un contract de vanzare-cumparare In conditiile prevazute In Inscrisul de la fila 3.

In raport de dispozitiile art. 969 C.civ., care statueaza forta obligatorie a contractelor, instanta retine ca prin contractul Incheiat Intre parti s-a nascut In sarcina creditoarei obligatia de livrare a 400 de saci cu azotat de amoniu, iar In sarcina debitoarei, In calitate de cumparator, obligatia de plata a pretului In suma de 20.000 lei, respectiv 400 de saci x 50 lei/sac. Astfel cum rezulta din Inscrisul de la fila 3, creditoarea si-a executat obligatia sa de livrare a marfii, aceasta fiind receptionata de debitoare. In raport de clauza inserata In contract potrivit careia plata se va face In termen de 60 de zile de la facturare, instanta retine ca obligatia de plata a pretului a devenit exigibila la data de 07.10.2008.

Aceasta obligatie a fost executata doar partial de debitoare, ea achitand suma de 1.000 lei la data de 14.08.2008, astfel cum rezulta din chitanta de la fila 4. Debitoarea nu a facut dovada executarii obligatiei sale, desi aceasta sarcina Ii revenea. In consecinta instanta retine ca debitoarea datoreaza creditoarei suma de 19.000 lei, cu titlu de pret. Instanta nu poate retine ca debitoarea datoreaza suma de 19.001,52 lei In baza facturii emise de creditoare, In conditiile In care factura nu este semnata si stampilata de debitoare, iar contractul Incheiat stabileste un pret determinat.

Din acelasi Inscris, instanta retine ca partile au Incheiat si o clauza penala pentru neplata la termenul stabilit a pretului. Potrivit acestei clauze, debitoarea datoreaza creditoarei penalitati In cuantum de 0,1 % pentru fiecare zi de Intarziere. Cum potrivit art. 1 din OG 9 / 2000, partile sunt libere sa stabileasca penalitatile pentru Intarzierea platii unei obligatii banesti, iar potrivit art. 43 C.com. obligatiile comerciale In bani produc de drept dobanzi de la data scadentei lor, instanta urmeaza sa dea eficienta clauzei penale Incheiate de parti. Prin cererea sa, creditoarea a solicitat penalitatile de Intarziere datorate de la data scadentei pana la data  formularii cererii, respectiv pana la 07.10.2008. Cum de la data scadentei obligatiei principale pana la data de 17.10.2008 au trecut 10 zile, instanta retine ca debitoarea datoreaza creditoarei suma de 190 lei cu titlude penalitati de Intarziere.

Fata de considerentele expuse, instanta retine ca creditoarea a facut dovada existentei unei creante certe, lichide si exigibile In cuantum de 19.190 lei, astfel cum prevad dispozitiile art. 1 din OG 5/2001. In consecinta, In baza art. 1 si art. 6 alin. 2 din OG 5/2001, instanta va admite In parte cererea creditoarei si va soma debitoarea ca, In termen de 20 de zile de la comunicarea prezentei somatii, sa plateasca creditoarei suma de 19.190 lei, din care suma de 19.000 lei reprezinta pret marfa, iar suma de 190 lei reprezinta penalitati de Intarziere.

In ce priveste cheltuielile de judecata solicitate, constand In taxa de timbru de 39 lei si timbru judiciar de 0,3 lei, avand In vedere dovada efectuarii lor de la filele 10 si 14, instanta, In baza art. 274 alin. 1 C.proc.civ., urmeaza a o admite si sa oblige debitoarea la plata catre creditoare a sumei de 39,3 lei, cu acest titlu.

Intocmit, azi, 23.03.2009,

Salar Felix

1