Somaţie de plată. Penalităţi pentru executarea cu întârziere a obligaţiilor contractuale.
– O.G. 5/2001
SENTINŢA CIVILĂ NR.1213 DIN 25.05.2012
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 27.03.2012 sub nr./269/2012 creditoarea SC N T SRL a solicitat în contradictoriu cu debitoarea SC S O SRL emiterea somaţiei de plată pentru suma de 1346,02 lei, din care 1306,02 lei penalităţi de întârziere neachitate şi 40 de lei cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii a arătat că în baza relaţiilor comerciale pe care le-a avut cu debitoarea, a prestat acesteia servicii de transport pentru care a emis o factură în valoare de 992 de lei, încasată cu mari eforturi după o întârziere de 83 de zile. Marfa a fost transportată de la locul de încărcare specificat în comanda-contract: C – data 9.11.2011 ora 12.00 către destinaţia P – data 10.11.2011 orele 08.00-09.00.
Precizează că ambele societăţi, prin semnarea cu adnotările de rigoare a comenzii-contract de transport, şi-au asumat şi eventualele nerespectări ale termenilor contractuali, în sensul în care dacă una din părţi nu respectă condiţiile comenzii stabilite să perceapă celeilalte penalităţi de 300 de Euro/zi.
Astfel, având în vedere că beneficiarul nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, în sensul că i-a ţinut la încărcat în port C, dana 34, din 9.11.2011 ora 11.00 până la 10.11.2011 ora 10.00 şi cu descărcare în P abia în 11.11.2011 ora 14.00, ceea ce a condus la obstrucţionarea efectuării transportului în condiţiile specifice de descărcare menţionate în comandă, a emis factura în valoare de 1306,02 lei, aşa cum s-a stabilit prin semnarea comenzii de transport.
Mai arată în esenţă că a încercat soluţionarea pe cale amiabilă a litigiului. Apreciază că deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă.
În drept a invocat OG 5/2001.
În dovedire a depus înscrisuri.
În dovedire a depus înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată.
Debitoarea a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.4 al.2 din OG 5/2001, excepţia inadmisibilităţii cererii de emitere a somaţiei de plată, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii.
Prin precizările depuse la data de 11.05.2012, debitoarea a arătat că renunţă la susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate invocată prin întâmpinare.
În susţinerea excepţiei inadmisibilităţii, debitoarea a arătat în esenţă că reclamanta creditoare era obligată să opteze pentru procedura reglementată de OUG 119/2007, neavând posibilitatea de a opta pentru procedura somaţiei de plată reglementată de OG 5/2001.
Pe fondul cauzei a arătat că întârzierile invocate la încărcare/descărcare nu au fost generate din culpa societăţii pârâte, iar clauza penală este stabilită exclusiv în sarcina transportatorului, nefiind deci incidente împotriva beneficiarului.
În drept a invocat art.115-118 C.pr.civ.
Analizând actele dosarului, instanţa reţine următoarele:
Conform art. 137 C.pr.civ., instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiei inadmisibilităţii invocată prin întâmpinare de către debitoare, excepţie pe care o va respinge ca neîntemeiată. În sprijinul acestei soluţii, instanţa reţine că nici un text de lege nu impune creditorului să opteze pentru o anumită procedură din cele două puse la îndemână de legiuitor, sub sancţiunea inadmisibilităţii.
Pe fondul cauzei, instanţa reţine că prin promovarea prezentei acţiuni, reclamanta creditoare încearcă să valorifice clauza penală stipulată în cuprinsul comenzii-contract de transport încheiate între părţi nr…./9.11.2011. Astfel, în cuprinsul acestei comenzi, părţile au stipulat expres faptul că „Neprezentarea la data indicată pentru încărcare/descărcare se penalizează cu 300 Euro/zi.” În afara acestei stipulaţii, părţile au completat clauzele cu stipulaţia olografă potrivit căreia „Confirmat cu aceeaşi condiţie, ca în caz de nerespectare a comenzii de transport şi beneficiarul transportului, respectiv SC S O SRL să achite către transportator (N T SRL) 300 EURO/zi drept penalitate. Această menţiune olografă apare atât pe exemplarul comenzii depus la dosar de către creditoare, cât şi pe cel depus de către debitoare, fiind însoţit totodată de semnăturile reprezentanţilor legali şi ştampilele celor două societăţi. Prin urmare, nu poate fi reţinută apărarea debitoarei în sensul că această clauză penală ar fi fost stipulată exclusiv în sarcina transportatorului.
Concluzionând că penalităţile stipulate în cuprinsul comenzii-contract de transport sunt rezultatul acordului de voinţă al părţilor contractante, instanţa constată că potrivit art. 1 din O.G 5/2001, procedura somaţiei de plată se desfăşoară, la cererea creditorului, în scopul realizării de bunăvoie sau prin executare silită a creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege şi care atestă drepturi şi obligaţii privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestaţii. Astfel cum rezultă din textul legal menţionat, creditorul poate solicita instanţei obligarea la plată a debitorului, prin emiterea unei somaţii de plată, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
* există o creanţă certă, lichidă şi exigibilă;
* creanţa reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani;
* obligaţiile sunt asumate prin înscris însuşit de părţi.
Potrivit art. 379 alin.3 C.pr.civ., creanţa este certă atunci când existenţa ei este neîndoielnică, existenţa sa rezultând din însuşi actul de creanţă sau chiar din alte acte recunoscute de debitor.
Conform art. 379 alin. 4 C.pr.civ., creanţa este lichidă atunci când cuantumul acesteia este determinat prin înscrisul care o constată sau, cel puţin, este determinabil prin înscrisul respectiv sau prin alte înscrisuri recunoscute sau, după caz, opozabile debitorului.
În ceea ce priveşte exigibilitatea creanţei, pentru îndeplinirea acestei condiţii este necesar ca termenul prevăzut în favoarea debitorului să se fi împlinit.
Din analiza înscrisurilor depuse la dosar şi a susţinerilor părţilor, instanţa reţine că în speţă nu este întrunit caracterul cert al creanţei. Într-adevăr, aşa cum s-a stabilit în paragrafele precedente, este de netăgăduit faptul că pârâta debitoare şi-a exprimat acordul cu privire la stipularea clauzei penale şi împotriva sa. Caracterul cert al creanţei trebuie analizat însă şi în raport cu izvorul său, pentru a se stabili în concret dacă suma este datorată.
Cu alte cuvinte, acordul dat la stipularea clauzei penale nu echivalează cu caracterul cert al creanţei. Această concluzie se impune în virtutea faptului că suma solicitată la plată constituie clauza penală ce este datorată în ipoteza executării defectuoase, cu întârziere, a obligaţiilor contractuale, aşadar o problemă de răspundere contractuală. Or, atâta timp cât pârâta debitoare nu a recunoscut creanţa sub acest aspect, în sensul că nu şi-a recunoscut culpa, formulând chiar un refuz expres la plată şi contestând prezumtiva culpă, caracterul cert nu poate fi apreciat ca îndeplinit. Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă într-adevăr că intervalul de timp stabilit prin comanda contract de transport nu a fost respectat, însă pentru a se stabili dacă ne aflăm în prezenţa unei veritabile încălcări culpabile a unei clauze contractuale susceptibile de a fi sancţionată prin activarea clauzei penale este necesară administrarea unor probe suplimentare, inadmisibile în procedura somaţiei de plată.
