Brevete de invenţii. Stabilirea cuantumului recompensei.


În fapt, în cursul lunii septembrie 1999, pîrîta i-a solicitat reclamantului să conceapă şi să construiască o maşină de răsucit fire, fără a se încheia un contract între cele două părţi. Reclamantul a conceput o maşină de răsucit fire pentru care la data de 01.03.2000 a înregistrat la OSIM o cerere de brevet de invenţii. Prin hotărîrea din 31.05.2006 i s-a acordat reclamantului brevetul de invenţie cu titlu „Maşină de răsucit fire”. După înregistrare la OSIM, reclamantul a predat documentaţia maşinii de răsucit fire pîrîtei care împreună cu alţi specialişti din firmă a realizat maşina de răsucit fire pînă în luna septembrie 2000, prin serviciu mecano-energetic prin regim de autoutilare. În anul 2007 pîrîta i-a propus reclamantului un contract de vînzare cumpărare/cesiune neexclusivă a drepturilor ce decurg din brevetul de invenţie prin care s-a stabilit drepturile patrimoniale cuvenite acestuia la suma de 1000 RON, reclamantul refuzînd însă încheierea contractului motivat de faptul că suma propusă era mult prea mică.

Prin raportul de expertiză întocmit în cauză s-au identificat maşinile de răsucit fire executate şi exploatate de pîrîtă despre care reclamantul susţine că au fost executate după modelul conceput de acesta şi pentru care s-a obţinut brevetul de invenţie. Astfel, în ceea ce priveşte prima maşină de răsucit fire expertul arată că la aceasta se disting toate subansamblele aflate în componenţa maşinii brevetate. La a doua maşină de răsucit fire se distinge o parte din corpul maşinii, dispozitivul de răsucire a firelor, bobina superioară, dispozitivul de tensionare a firelor răsucite şi tamburul tronconic.

Expertul a concluzionat că, reclamantul ar fi îndreptăţit la recompensarea sa cu suma de 9000 RON urmare a aplicării şi utilizării invenţiei de către pîrîtă.

La stabilirea acestei sume expertul a pornit de la premisa că persoana care exploatează brevetul este pusă în situaţia în care ar fi trebuit să încheie pe cale amiabilă un contract de licenţă care nu s-a materializat. Totodată s-a ţinut cont şi de existenţa unui drept tacit de utilizare anterioară de către pîrîtă a maşinii, dar şi de dorinţa pîrîtei de a avea dreptul la contracte de sublicenţiere la nivelul grupului de firme din care face parte.

Prin urmare, în temeiul dispoziţiilor art. 63 din Legea 64/1991 instanţa a admis acţiunea precizată, obligând-o pe pârâtă la plata către reclamant a sumei rezultate din expertiză.