Cerere de restituire în natură. tergiversarea de a răspunde la notificare. solicitarea de daune. inaplicabilitatea dispoziţiilor art.580 cod pr.civilă sau art.1073-1075 cod civil.


SECŢIA CIVILĂ

1.CERERE DE RESTITUIRE ÎN NATURĂ. TERGIVERSAREA DE A RĂSPUNDE LA NOTIFICARE. SOLICITAREA DE DAUNE. INAPLICABILITATEA DISPOZIŢIILOR ART.580 COD PR.CIVILĂ SAU ART.1073-1075 COD CIVIL.

Legea 10/2001 este o lege specială care a prevăzut sancţiuni pentru neîndeplinirea în anumite termene a obligaţiilor ce revin diverselor persoane juridice implicate în procedura de restituire sau de acordarea reparaţiilor, însă, pentru alte termene, cum este şi cazul termenului de 60 de zile la care se referă art.23(1) nu a prevăzut  nici o sancţiune.

În consecinţă, în lipsa unor sancţiuni prevăzute de legea specială, instanţele nu pot apela la prevederi din Codul civil şi Codul de procedură civilă care nu au legătură cu problematica pe care legea specială o rezolvă în ansamblu ei.

Decizia civilă nr.244/27.11.2006 a Curţii de Apel Bacău.

Prin acţiunea civilă formulată la data de 08.11.2005  reclamantul P.Gh. a chemat în judecată pârâţii S.D. şi Primăria municipiului Piatra Neamţ, solicitând obligarea solidară a acestora la plata unor despăgubiri constând în daune materiale în valoare de 2.000.000 lei plus dobânda aferentă şi daune morale în valoare de 4.000.000 lei pentru gravele prejudicii aduse de pârât care, în calitate de director al Direcţiei Administraţiei Publice şi Locale Piatra Neamţ, i-a încălcat în mod intenţionat, conştient şi flagrant, toate drepturile prevăzute  şi garantate de Constituţia României, Legea 10/2001, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Protocolul I.

Prin sentinţa civilă nr.138/22 martie 2005 pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr.2743/C/2005 s-a respins ca neîntemeiată acţiunea în pretenţii formulată de reclamantul P.Gh. împotriva pârâtului S.D. . S-a respins ca inadmisibilă această acţiune faţă de Primăria municipiului Piatra Neamţ, pentru lipsa capacităţii de folosinţă a pârâtei.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul, considerându-se neîndreptăţit de acordarea daunelor.

Apelul este nefondat.

Legea 10/2001 este o lege specială şi vizează restituirea în natură sau măsuri reparatorii în ce priveşte imobilele preluate abuziv, stabilind şi procedura de urmat pentru realizarea scopului legii.

Pentru neîndeplinirea în anumite termene a obligaţiilor ce revin  diverselor persoane juridice implicate în procedura de restituire sau de acordare a  reparaţiilor, legea a prevăzut sancţiuni( de exemplu art.30 alin.2  care penalizează  unitatea  vinovată cu 0,1 % pe zi din valoarea sumei acordate), iar pentru alte termene nu a prevăzut sancţiuni aşa cum este cazul termenului de 60 zile la care se referă art.23(1).

În consecinţă în lipsa unor sancţiuni prevăzute de legea specială, nu se poate apela la prevederi din Codul civil şi Codul de procedură civilă care nu au legătură cu problematica pe care legea specială o rezolvă în ansamblu ei.