Civil – pretenţii, garantie pentru evictiune copartasi


JUDECĂTORIA BREZOI

Sentinta civila nr. 518 din 12.05.2008

Civil – pretenţii, garantie pentru evictiune copartasi

INSTANŢA

Asupra cauzei de faţă, deliberând constată următoarele:

Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante sub nr. reclamantii au solicitat in contradictoriu cu paratii sa fie obligati acestia din urma, in proportie cu partile lor ereditare, sa ii despagubeasca pentru paguba suferita ca urmare a evictiunii partiale a dreptului lor de proprietate dobandit prin succesiune. Reclamantii au solicitat si obligarea paratilor la plata cheltuielilor de judecata.

In motivarea cererii formulate reclamantii au aratat ca sunt, alaturi de parati, mostenitorii autorilor H G si H E. Prin certificatul de mostenitor nr. li s-a atribuit, printre alte bunuri succsorale, si o suprafata de 1600 mp teren arabil, situat in com. Salatrucel, jud. Valcea, in pct. “La Sosea (Chivan)”, avand urmatoarele vecinatati: Herescu Gheorghe, most. Popa Ana, parau, drum. Din acest teren o suprafata de 250 mp vanad ca avecinatati: drumul judetean 703 G, Popa Ana si Popescu Ion este proprietatea mamei lor H A, in calitate de unica mostenitoare a lui H Gh. I, caruia terenul ii fusese atribuit in proprietate prin ordinul Prefectului. Reclamantii au mai aratat ca, intrucat au suferit o tulburare de drept avand o cauza anterioara partajului, se impune despagubirea lor de catre parati in raport cu partile lor ereditare.

In drept reclamantii si-au intemeiat cererea pe dispozitiile art. 787,788 C. Civ.

In probatiune reclamantii au depus la dosar urmatoarele inscrisuri in copie: ordinul Prefectului nr. 50/24.07.1992, certficat de mostenitor nr. 189 din 24.11.2006, adeverinta nr. 281 din 29.01.2009, autorizatie pentru executare de lucrari de construcii nr. 7 din 11.07.1977, act de schimb nr. 17512 din 27.11.1976, certificat de mostenitor nr. 114 din 15.12.2005 si ordin de deplasare nr. 22 si 146.

Paratul H G a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii aratand ca obligatia de garantie opereaza daca sunt indeplinite cumulativ urmatoarele trei conditii: tulburarea sa fie de drept; cauza evictiunii sa fie anterioara impartelii si cauza evictiunii sa nu fi fost cunoscuta de catre cel care o invoca. Raportat la ultima conditie, in speta reclamantii au avut cunostinta de pericolul evictiunii, ceea ce inseamna ca au acceptat si riscul, iar problema raspunderii nu se mai poate pune. Cu alte cuvinte se cere ca evictiunea sa nu fie imputabila mostenitorului evins (art. 787 alin. 2 C.Civ.). Garantia nu functioneaza daca evictiunea a survenit datorita faptului ca mostenitorul evins a omis sa cheme in garantie un alt coindivizar care ar fi avut mijloace sa inlature evictiunea. Ordinul Prefectului nr. 50/24.07.1992 a fost eliberat la cererea si pe numele autorului reclamantilor, prin urmare in mod eronat se sustine ca acest teren ar fi proprietatea exclusiva a mamei reclamantilor, atata vreme cat mostenitori legali ai lui H I nu puteau fi decat reclamantii impreuna cu sotia supravietuitoare. Ca o consecinta nici conditia care vizeza tulburarea de drept nu este intrunita, iar in speta nu se pune problema decat a unei eventuale tulburari de fapt, in contra careia coindivizarii se pot apara si singuri prin mijloace legale.

Paratul a depus la dosarul cauzei urmatoarele inscrisuri in copie: sentinta civila nr. 49 din 24.01.2008 pronuntata de Judecatoria Brezoi, plan de situatie, proces-verbal si chitanta onoraiu avocat.

A fost audiat martorul propus de reclamanti S P a carui declaratie se afla atasata la dosarul cauzei.

S-a dispus efectuarea unei expertize pentru evaluarea terenului care face obiectul actiunii, raportul de expertiza intocmit de ing Mirea Mircea expert in specialitatea evaluarea proprietatii imobiliare aflandu-se atasat la dosarul cauzei.

Desii a solicitat proba cu interogatoriul reclamantilor, paratul H G nu a depus la dosar interogatoriile propuse pentru acestia.

Analizand actele si lucrarile dosarui instanta retine urmatoarele:

Prin certificatul de mostenitor nr. 189/24.11.2006, reclamantii si paratii, mostenitori ai defunctilor H G si H E au realizat partajul voluntar al bunurilor ramase de urma acestora.

In urma partajului, printre alte bunuri, li s-a atribuit reclamantilor  si  suprafata de 1600 mp teren arabil, situat in com. Salatrucel, jud. Valcea, in pct. “La Sosea (Chivan)”, avand urmatoarele vecinatati:Herescu Gheorghe, most. Popa Ana, parau, drum.

Din acest teren, suprafata de 250 mp apartinea tatalui reclamantilor Herascu Ion, fiindu-i atribuita acestuia prin  Ordinul Prefectului nr. 50 din 24.07.1992.

Asa cum rezulta din certificatul de mostenitor nr. 114/15.12.2005, singura mostenitoare a lui H I este sotia acestuia, H A. Aceasta din urma stapaneste in prezent suprafata de teren de 250 mp si isi are edificata locuinta acolo, imprejurare care rezulta din declaratia martorului S P.

In acest context reclamantii au suferit o tulburare de drept in exercitarea prerogativelor de proprietari asupra suprafetei de teren de 250 mp care le-a fost atribuita in urma partajului voluntar incheiat cu paratii, tulburare care are o cauza anterioara partajului.

 Trebuie facuta precizarea ca, in conformitate cu dispozitiile art. 787 alin. 2 C. Civ., garantia pentru evictiune datorata de copartasi nu poate fi inlaturata decat daca exista o clauza expresa in acest sens in actul de imparteala. Asadar, simpla cunoastere a riscului evictiunii nu inlatura garantia datorata de copartasi pentru evictiune.

Trebuie adugat ca nu in toate cazurile evictiunea este consacrata printr-o hotarare judecatoreasca, existand posibilitatea ca dreptul tertului asupra lucrului sa fie atat de evident incat copartasul sa renunte la lucru fara judecata. Paratii nu au contestat dreptul de proprietate dobandit de H I prin Ordinul Prefectului si nici nu au indicat mijlocele pe care le-ar fi avut la dispozitie pentru a-i apara pe reclamanti impotriva evictiunii, astfel incat nu se poate sustine ca evictiunea ar fi imputabila acestoara din urma.

Asa cum am aratat anterior, H A este singura care a acceptat mostenirea lui H I. Insa, chiar daca mostenirea acestuia ar fi lost acceptata si de catre cei doi reclamanti, egalitatea dintre copartasi tot ar fi fost afectata intrucat reclamantii ar fi primit prin partajului de pe urma autorilor H G si H E un bun pe care il aveau deja in calitate de mostenitori ai tatalui lor H I.

In concluzie in cauza sunt indeplinite toate conditiile prevazute de art. 787 C. Civ. pentru a opera obligatia de garantie intre copartasi si in consecinta actiunea formulata de reclamanti urmeza a fi admisa.

Asa cum rezulta din prevederile art. 788 C.Civ., ca efect al obligatiei de garantie intre copartasi, fiecare dintre parati este obligat in proportie cu partea sa ereditara a-i despagubi pe reclamanti de paguba suferita ca urmare a evictiunii.

Prin raportul de expertiza efectuat in cauza de ing. Mirea Mircea, terenul in suprafata de 250 mp pentru care a survenit evictiunea,  a fost evaluat la suma de 5790 lei, astfel incat fiecare dintre parati urmeaza a fi obligat la plata sumei 1158 lei, proportional cu cota succesorala de 1/5 care revine fiecaruia.

In temeiul art. 274 C.p.c. fiecare dintre parati urmeaza a fi obligat la plata a cate 257,5 lei catre reclamanti cu titlul de cheltuieli de judecata reprezentand taxa de timbru, timbru judiciar si onorariu expert.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

Admite actiunea formulata de reclamantii in contradictoriu cu paratii.

Obliga fiecare parat la plata a cate 1158 de lei catre reclamanti, reprezentand despagubire acordata, proportional cu cota ereditara a fiecarui parat, pentru paguba suferita de reclamanti prin evictiune.

Obliga fiecare parat la plata a cate 257,5 lei catre reclamanti cu titlul de cheltuieli de judecata.

Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica azi 12.05.2009.

Preşedinte, Grefier,