La imobil s-au efectuat doar reparaţii capitale şi îmbunătăţiri, prima instanţă concluzionând în mod legal în sensul că imobilul nu a fost transformat în unul nou faţă de cel preluat, astfel, nu s-a operat o extindere pe orizontală si verticală a clădirii.
Aria desfăşurată a acestei clădiri nu depăşeşte cu 100 % aria clădirii iniţiale, nefiind, prin urmare, incidente dispoziţiile art. 19 alin 1 din Legea 10/2001.
Dispoziţiile art. 49 alin 1,4,5 din Legea 10/2001 nu permit ca restituirea în natură a imobilelor să fie condiţionată de plata îmbunătăţirilor efectuate de chiriaş. Singura situaţie reglementată de Legea nr. 10/2001 în care restituirea în natură poate fi condiţionată este cea reglementată de art. 20, condiţionarea vizând restituirea eventualelor sume încasate de fostul proprietar în baza Legii 112/1995.
Instanţa de control judiciar a mai observat că dispoziţiile art. 48 din Legea nr. 10/2001 fac referire la chiriaşii imobilelor cu destinaţie de locuinţă, ceea ce nu este cazul în speţă. De altfel, cererea de intervenţie nu a fost analizată de prima instanţă prin raportare la art. 48 din Legea nr. 10/2001, ci potrivit dreptului comun.
Cererea de despăgubire este într-adevăr supusă termenului de prescripţie de 3 ani. Cu toate acestea, instanţa de control judiciar a observat că intervenienta s-a aflat tot timpul în posesia imobilului, împrejurare care este de natură a întrerupe cursul prescripţiei extinctive, echivalând cu o recunoaştere a dreptului său.
Instanţa avea obligaţia să verifice măsura îmbogăţirii reclamantei şi deci întinderea obligaţiei de restituire la data admiterii în principiu a cererii de intervenţie, neputându-se raporta la data formulării acesteia, devreme ce între cele două momente au trecut mai mult de 10 ani, iar expertiza efectuată în cauză stabilea valoarea la nivelul anului 2003, chiar anterior formulării cererii de intervenţie. Or, 11 ani este o perioadă ce trebuie avută în vedere ca fiind de natură a justifica stabilirea gradului de uzură a lucrărilor, tocmai pentru a se putea stabili măsura în care se realizează o îmbogăţire a reclamantei şi însărăcirea intervenientei, cu atât mai mult cu cât intervenienta se află şi acum în posesia imobilului.
Legea nr. 10/2001: art. 18 al. 1 lit. c, art. 19 al.1, art. 49 al. 1,4,5, art. 10 al.2, art. 48.
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, a constatat următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 308 din 03.03.2016 a Tribunalului Mureş, pronunţată în dosarul nr. 24/102/2005 s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei Tg. – Mureş invocată de pârâtă şi s-a respins acţiunea formulată de reclamanta XZ V în contradictoriu cu această pârâtă pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
De asemenea, s-a admis excepţia inadmisibilităţii cererii privind obligarea Ministerului Finanţelor Publice la plata despăgubirilor aferente imobilului situat în str. Poştei nr. 1 Tg Mureş jud. Mureş şi s-a respins acţiunea formulată de reclamanta XZ V în contradictoriu cu acest pârât ca inadmisibilă.
Tribunalul a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a SC C SRL, prin lichidator judiciar Cabinet individual de insolvenţă CA, cu privire la petitul doi din cererea de intervenţie în interes propriu, având ca obiect recunoaşterea dreptului de acces la imobilul corp C din Cf xxx Tg Mureş şi a respins acest petit din cererea formulată de intervenientul SC C SRL, prin lichidator judiciar Cabinet individual de insolvenţă CA, în contradictoriu cu reclamanta XZ V, Primarul Municipiului Tg Mureş, Primăria Tg Mureş, Municipiul Tg Mureş şi Ministerul Finanţelor Publice, pentru lipsa calităţii procesuale active.
Totodată, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primarului Municipiului Tg. – Mureş şi a Municipiului Tg. – Mureş invocată de pârâţi, ca neîntemeiată.
Prima instanţă a admis în parte contestaţia formulată de reclamanta XZ V în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Tg Mureş şi Municipiul Tg Mureş şi intervenienta SC C SRL, prin lichidator judiciar Cabinet individual de insolvenţă CA, a anulat în parte art. 1 din Dispoziţia 1515/16.12.2002 emisă de Primarul Municipiului Tg.-Mureş, respectiv în ceea ce priveşte condiţionarea restituirii în natură a spaţiilor ocupate la data Dispoziţiei de florărie şi SC XX SRL de plata cheltuielilor efectuate conform art. 49 alin 1, 4, şi 5 din Legea 10/2001 şi a anulat în parte Dispoziţia 1515/16.12.2002 emisă de Primarul Municipiului Tg.-Mureş, respectiv art. 2 si 3, în sensul că a dispus restituirea în natură a imobilului teren, identificat în raportul de expertiză topo. întocmit de expert topo. P.A., delimitat prin punctele 4-5-6-23-24-51-57-10-56-55-7-8-22-11-12-13-4, identificat în Cf x Tg Mureş nr. top 2204, care face parte integranta din hotărâre, precum şi a spaţiilor IV, V, VI din corpul B din Cf x nr. top 2204 Tg Mureş, respectiv spaţiul IV compus din 7 birouri la etaj , 1 hol, casa scării şi gang de intrare la parter cu suprafaţă construită de 355 mp, spaţiul V compus din pivniţa I o încăpere şi un antreu suprafaţă construită de 87 mp şi spaţiul VI pivniţa II cu suprafaţă construită de 183 mp., condiţionat de restituirea despăgubirilor încasate pentru imobilul din strada Postei nr. 1 din Tg Mureş înscris în Cf x Tg Mureş top 2204 stabilite prin Hotărârea 966/23.11.1998 a Comisiei judeţene de aplicare a Legii 112/1995 actualizate cu indicele de inflaţie.
De asemenea, Tribunalul a obligat pârâtul Primarul Mun. Tg.-Mureş să emită dispoziţie de acordare a despăgubirilor sub forma măsurilor compensatorii prin puncte în condiţiile Legii 165/2013 pentru terenul identificat în Cf x Tg Mureş în suprafaţă de 125,65 mp, situat în Tg Mureş Cf x nr. top. 2204, identificat prin punctele 51-52-14-13-12-11-22-8-7-55-56-10-57-51 în raportul de expertiză topo. întocmit de expert P.A., care face parte integrantă din hotărâre, precum şi pentru construcţiile demolate, situate la data preluării pe terenul înscris în Cf x Tg.- Mureş, respectiv pentru suprafeţele construite de 74,45 mp la parter în regim de înălţime 4,87 mp şi volum construit demolat 362,57 mc, 83,37 mp în regim de înălţime 4,67 mp la etaj şi terasă corp A demolată de 113,81 mp construit, conform raportului de expertiză întocmit de expert XX ( filele 10-43 din vol I dosar 24/102/2005 al Tribunalului Mureş), care face parte integrantă din hotărâre.
S-a respins capătul de cerere formulat de reclamanta XZ în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Tg.-Mureş şi Municipiul Tg.-Mureş şi intervenienta SC C SRL, prin lichidator judiciar Cabinet individual de insolvenţă CA, privind obligarea secţiei de CF de pe lângă Judecătoria Tg.-Mureş să intabuleze hotărârea definitivă în Cf x şi Cf x Tg.-Mureş în favoarea reclamantei şi s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de reclamanta XZ cu privire la cererea de intervenţie formulată de SC C SRL, ca neîntemeiată.
Totodată, s-a admis în parte cererea de intervenţie formulată de intervenienta SC C SRL, prin lichidator judiciar Cabinet individual de insolvenţă CA, în contradictoriu cu reclamanta XZ V şi pârâţii Primarul Municipiului Tg.-Mureş, Municipiul Tg.-Mureş şi Ministerul Finanţelor Publice şi s-a dispus obligarea reclamantei XZ V la plata către intervenienta SC C SRL, prin lichidator judiciar Cabinet individual de insolvenţă CA, a sumei de 232425,67 lei, reprezentând îmbunătăţiri aduse imobilului de intervenient, în calitate de chiriaş.
Pârâtul Municipiului Tg.-Mureş a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată de 7031,52 lei către reclamanta XZ V, constând în onorarii expertize topo, construcţii şi onorariu avocaţial, iar reclamanta XZ V a fost obligată la plata către intervenienta SC C SRL, prin lichidator judiciar Cabinet individual de insolvenţă CA, a sumei de 4936,25 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Tribunalul a mai dispus darea în debit a reclamantei pentru plata sumei de 1012 lei în contul expertului P.A., rămase neachitate din decontul expertizei topo.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că imobilul solicitat face obiectul Legii 10/2001, conform art. 1 alin 1 şi art. 2 alin 1 lit. a din Legea 10/2001, iar reclamanta are calitate de persoană îndreptăţită, conform art. 4 alin 2 raportat la art. 3 alin 1 lit. a din Legea 10/2001.
În ceea ce priveşte de cererea de restituire în natură s-a reţinut că în privinţa terenului şi a construcţiilor de pe nr. top. 2204 din CF xxx Tg.-Mureş, spaţiile IV, V, VI din corp B nu sunt incidente prevederile care împiedică restituirea în natură, cu excepţia terenului delimitat în expertiza topo. întocmită de expertul P.A. ca fiind ocupat de construcţia edificată de SC C SRL şi care figurează înscrisă în Cf x Tg.- Mureş ca fiind imobil corp C edificat parţial pe nr. top. 2203/1 şi parţial pe nr. top. 2204, dreptul de proprietate asupra acestui corp de clădire fiind înscris în favoarea XXX, căsătorit cu XXZ, şi respectiv XXT.
S-a constatat că potrivit celor două rapoarte de expertiză topo. efectuate în cauză suprafaţa reală a terenului de la nr. top 2204 din Cf x Tg Mureş transcris în Cf xxx este de mai mare decât cea menţionată în Cf 1310 Tg Mureş, iar potrivit raportului de expertiză întocmit de expert CCC (fila 89 volum II dosar 24/102/2005) suprafaţa ocupată de această construcţie edificată de SC C SRL este de 125,65 mp, fiind identificată între punctele 51-52-14-13-11-22-8-7-55-56-10-57-51.
S-a reţinut astfel că, în privinţa terenului ocupat de această clădire, edificată în baza autorizaţiei de construire nr. 467/4.06.1996 (fila 47 dosar 24/102/2005 volum II) şi începută în baza autorizaţiei de construire nr. 300/9.10.1989 (f.30 dosar 24/102/2005 volum II) conform protocolului din 11.05.1995 (fila 36) şi contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 13124/1995 la Notariatul se stat Judeţean Mureş (fila 37 din acelaşi dosar ) devin incidente prevederile art. 10 alin 2 din Legea 10/2001, reclamanta urmând a obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, iar pentru suprafaţa ocupată de construcţii noi, măsurile reparatorii urmând a se stabili în echivalent, conform art.10 alin 9 din acelaşi act normativ, potrivit valorii de piaţă de la data soluţionării notificării, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare.
Prin urmare, în privinţa terenului ocupat de această construcţie edificată de terţi asupra terenului solicitat de reclamantă, s-a constatat că nu se poate dispune restituirea în natură si aplicarea prevederilor art. 14 din Legea 10/2001 (care nu pot fi incidente decât în ipoteza unei restituiri în natură) deoarece terenul este ocupat de construcţii noi, autorizate, făcând deci obiectul excepţiei de la restituirea în natură conform art. 10 alin. 2 din Legea 10/2001. În privinţa diferenţei dintre 125,65 mp teren din nr. top. 2204 ocupat de construcţia edificată de SC C SRL şi 135 mp cât face obiectul contractului de concesiune nr. 12/20.12.1995, instanţa a reţinut că potrivit contractului de concesiune, suprafaţa de 135 mp viza atât nr. top 2203/1 care nu a aparţinut antecesorului reclamantei, cât şi nr top 2204, iar faţă de lipsa schiţei aferente contractului de concesiune s-a constatat că nu se poate stabili că această suprafaţă s-ar regăsi pe terenul ce urmează a fi restituit reclamantei din nr. top. 2204, astfel că nu se poate face aplicarea art. 14 din Legea 10/2001.
În privinţa construcţiilor de pe nr. top 2204 din Cf x Tg.- Mureş instanţa a reţinut că imobilul în cauză la data preluării figura cu trei corpuri de clădire din care corpurile B si C au fost demolate şi că faţă de starea imobilului anterior preluării au survenit modificări prin demolare, aspect dedus si din menţiunile descrierii imobilului din Cf x Tg Mureş, astfel că în baza art. 18 alin. b si art.10 alin. 8 din Legea 10/2001, reclamanta urmează a beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent aferent acestor părţi din construcţia preluată şi care au fost demolate.
Cu privire la posibilitatea de a se restitui în natură şi spaţiile IV, V, VI din corpul B din CF x s-a reţinut că, potrivit raportului de expertiză în construcţii, acestea nu au suferit modificări de natura celor indicate la art. 19 alin. 1 din Legea 10/2001, ci doar reparaţii capitale şi îmbunătăţiri, în privinţa acestora fiind posibilă restituirea în natură.
Cu privire la spaţiile reprezentând pivniţe (spaţiile V si VI din Corp B înscris în CF xxx Tg.-Mureş) instanţa a constatat că nici în privinţa acestora nu s-a făcut dovada incidenţei vreunui motiv pentru refuzul restituirii în natură, reţinându-se în acest sens că aceste spaţii existau la data preluării, având aceeaşi destinaţie de pivniţe.
Constatând că potrivit prevederilor art. 21 alin. 4 din Legea 10/2001 dispoziţia de restituire ori acordare de despăgubiri se soluţionează de Primarul unităţii administrativ teritoriale iar nu de primărie, care nu reprezintă decât o structură funcţională fără personalitate juridică, Tribunalul a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei Tg.-Mureş.
De asemenea, cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Tg.- Mureş, având în vedere că acesta este unitate deţinătoare în sensul art. 21 alin 1 şi 4 din Legea 10/2001, instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestui pârât, ca nefondată.
În ceea ce priveşte cererea de obligare a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice la acordarea despăgubirilor prin echivalent, constatând că acestea se acordă conform art. 10 alin 10 din Legea 10/2001 în condiţiile legii speciale, respectiv ale Legii nr.165/2013, instanţa a admis excepţia inadmisibilităţii cererii reclamantei privind obligarea acestui pârât la plata despăgubirilor şi a respins ca inadmisibil acest capăt de cerere.
Cu privire la art. 1 din dispoziţia atacată respectiv condiţionarea restituirii imobilelor de restituirea îmbunătăţirilor efectuate la acele spaţii, conform art. 49 din Legea 10/2001 instanţa a constatat că, potrivit prevederilor Legii 10/2001 în forma în vigoare la data pronunţării hotărârii, precum si la data dispoziţiei atacate, restituirea în natura a imobilelor nu putea fi condiţionată de plata îmbunătăţirilor efectuate de chiriaşi, ci doar de restituirea eventualelor sume încasate de fostul proprietar în baza Legii nr. 112/95.
Referitor la petitul privind înscrierea în cartea funciară a dreptului recunoscut reclamantei instanţa a constatat că sistemul de publicitate reglementat de Legea 7/1996 funcţionează pe baza principiului neutralităţii înscrierii, titularul dreptului având dreptul si totodată obligaţia de a adresa o cerere însoţită de actele aferente biroului de carte funciară în vederea asigurării opozabilităţii dreptului său şi că instanţa nu se poate substitui voinţei reclamantei şi nici obligaţiilor acesteia instituite de lege pentru a se bucura de plenitudinea dreptului recunoscut.
Cu privire la cererea de intervenţie instanţa a constatat că potrivit legii, calitatea procesuală pasivă pentru plata îmbunătăţirilor efectuate de chiriaş la imobilul supus restituirii revine persoanei îndreptăţite căreia i s-a dispus restituirea în natură a bunului.
Instanţa a constatat că dreptul la despăgubiri invocat de intervenientă nu a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 48 din Legea 10/2001, ci aceasta a solicitat acordarea despăgubirilor pentru sporul de valoare adus imobilului, prin urmare, potrivit dreptului comun. S-a reţinut că dispoziţiile art. 48 din Legea 10/2001 nu pot fi aplicabile intervenientei care este o societate comercială, deţinând imobilul asupra căruia a efectuat lucrările de reparaţii şi îmbunătăţiri cu alt titlu decât acela de locuinţă.
Reţinând că lucrările efectuate s-au constituit într-un spor de valoare adus imobilului restituit reclamantei, rezultă că în urma restituirii acestuia în favoarea reclamantei, însărăcirea patrimoniului intervenientei se va regăsi în patrimoniul reclamantei. Prin urmare, s-a apreciat că aceasta din urmă are calitatea procesuală activă în cererea privind restituirea sporului de valoare adus imobilului prin lucrări de reparaţii şi îmbunătăţiri.
Având în vedere natura lucrărilor şi vechimea imobilului instanţa a apreciat că solicitarea de acordare a despăgubirilor este fondată, conform principiului îmbogăţirii fără justă cauză, acestea constituind lucrări necesare şi utile prin care s-a conservat şi reparat imobilul, ferindu-l de degradări şi s-a sporit valoarea acestuia, reţinând şi buna-credinţă a chiriaşului. În ceea ce priveşte valoarea acestora instanţa s-a raportat la concluziile raportului de expertiză tehnică în construcţii, efectuat în cauză.
Cu privire la cererea având ca obiect recunoaşterea unui drept de acces în favoarea SC C SRL instanţa a constatat însă că potrivit contractelor de vânzare-cumpărare depuse la filele 48-50 din dosar şi a menţiunilor din cartea funciară Cf xxx Tg Mureş, intervenienta nu mai este titulara dreptului de proprietate asupra construcţiei situată parţial pe nr. top. 2203/1 şi parţial pe nr. top. 2204, ce a aparţinut antecesorului reclamantei.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât reclamanta cât şi pârâţii Municipiul Tg.-Mureş cât şi Primarul Municipiului Tg.-Mureş.
Recurenta XZ V a solicitat, în principal, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei pentru rejudecare Tribunalului Mureş iar în subsidiar, casarea cu reţinere, respingerea cererii de intervenţie formulată de SC C SRL, admiterea cererii de restituire în natură a terenului aferent imobilului situat în Tg.-Mureş str. Poştei nr. 1 în întregime, fără omiterea cotei de 125,65 mp înscrisă în CF xxx Tg.-Mureş, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a recurentei în legătură cu pretenţiile formulate prin cererea de intervenţie, admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile în cuantum de 232425,67 lei, cu obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea căii de atac declarate s-a arătat că recurenta nu are calitate procesuală pasivă, având în vedere că intervenienta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 48 din Legea nr. 10/2001. În acest sens s-a arătat că instanţa trebuia să aibă în vedere forma acestui text legal în vigoare la data formulării cererii, situaţie în care obligaţia de despăgubire revenea unităţii deţinătoare, având în vedere preluarea fără titlu valabil a imobilului.
Recurenta a subliniat împrejurarea că art. 48 din Legea nr. 10/2001 nu este aplicabil în cauză, astfel că o cerere în pretenţii întemeiată pe dreptul comun este supusă termenului de prescripţie de 3 ani de la data realizării investiţiilor, astfel că instanţa ar fi trebuit să invoce din oficiu excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune. În aceeaşi ordine de idei s-a susţinut că Municipiul Tg.-Mureş avea calitatea de proprietar la momentul realizării investiţiilor proprietar, iar răspunderea este una contractuală, având în vedere contractele de închiriere dintre cele două părţi. S-a mai arătat că potrivit acestor contracte chiriaşul renunţa la orice drept de recuperare a investiţiilor.
Recurenta a mai criticat hotărârea şi din perspectiva modalităţii în care au fost interpretate probele, în special expertiza tehnică realizată de d-na expert XX, subliniind că sunt suficiente elemente care să probeze faptul că aceasta a fost subiectivă. Totodată s-a arătat că era necesară o completare a raportului de expertiză pentru a aplica investiţiilor un indice de uzură din 2004 până în 2016, fiind inechitabil să fie obligată la plata unei sume de bani pentru lucrări efectuate în urmă cu 20 de ani la valoarea acestora din anul 2004.
Recurenta a mai arătat că prima instanţă a făcut o aplicare eronată a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 10/2001, nerestituind în întregime terenul aferent, subliniind sub acest aspect că raportul de expertiză topografică efectuat în cauză nu a lămurit problema suprafeţei de 125,65 mp.
În drept, recurenta a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7, 8, 9, art. 312 alin. 5 din Codul de procedură civilă.
Pârâţii Primarul Municipiului Tg.-Mureş şi Municipiul Tg.-Mureş au solicitat prin memoriu de recurs modificarea în partea a hotărârii atacate, în sensul respingerii acţiunii reclamantei.
În susţinerea căii de atac declarate s-a arătat că dispoziţia atacată este temeinică şi legală, fiind incidente prevederile art. 18 alin. 1 lit. c din Legea nr. 10/2001, având în vedere că prin lucrările de extindere, de modificări, amenajări şi modernizări executare de SC C SRL şi Primăria Tg.-Mureş imobilul a devenit unul nou faţă de cel preluat de stat.
De asemenea, recurenţii au arătat că în mod greşit prima instanţă a concluzionat că la data emiterii dispoziţiei restituirea nu putea fi condiţionată de plata îmbunătăţirilor efectuate de chiriaşi, ci doar de restituirea eventualelor sume încasate de fostul proprietar în baza Legii nr. 112/1995. În acest sens, s-a arătat că reclamanta are o obligaţie de plată către Statul Român pentru sporul de valoare adus spaţiului unde a funcţionat Florăria Tg.-Mureş, unde s-au efectuat lucrări de îmbunătăţire de Primăria Municipiului Tg.-Mureş în anul 1999. S-a precizat că în privinţa cheltuielilor ar trebui să opereze compensaţia legală prevăzută de Legea nr. 10/2001.
Recurenţii au mai criticat hotărârea atacată sub aspectul cheltuielilor de judecată, arătând că prima instanţă a încălcat prevederile art. 276-277 din Codul de procedură civilă.
În drept, recurenţii au invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
În cauză a formulat întâmpinare la recursul reclamantei pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş Mureş, prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, subliniind că hotărârea atacată este legală şi temeinică.
Examinând hotărârea atacată din perspectiva motivelor invocate, instanţa de control judiciar a constatat următoarele:
În fapt, prin Dispoziţia nr. 1515/2002 a Primarului Municipiului Tg Mureş s-a dispus restituirea în natură a spaţiului cu altă destinaţie unde funcţionează florăria, precum şi spaţiul închiriat de SC XX SRL condiţionat de plata cheltuielilor efectuate, conform art. 49 alin 1,4,5 din Legea 10/2001, acordarea de măsuri reparatorii până la valoarea întregului imobil care se acoperă prin titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital pentru diferenţa de valoare dintre valoarea încasată de petentă pentru imobilul situat în xxx actualizată cu indicele de inflaţie şi valoarea corespunzătoare a imobilului, precum şi acordarea de măsuri prin echivalent pentru spaţiul cu altă destinaţie situat la etajul 1 al imobilului, faţă de care devin incidente prevederile art. 18 alin 1 lit. c din Legea 10/2001 şi 9 lit. c din Normele metodologice de aplicare a Legii 10/2001.
Prin Dispoziţia nr. 660/5.06.2003 a Primarului Municipiului Tg Mureş s-a dispus modificarea dispozitivului Dispoziţiei nr. 1515/16.12.2003, în sensul că s-a admis şi cererea de restituire a spaţiului cu altă destinaţie, situat în xxx, ocupat de SC XZ SRL pentru „ restul imobilului” propunându-se acordarea despăgubirilor, reprezentând diferenţa dintre valoarea imobilului şi despăgubirile primite şi încasate în baza Legii 112/1995.
Cu privire la recursul pârâţilor, Curtea a constatat că sunt nefondate criticile referitoare la incidenţa dispoziţiilor art. 18 alin. 1 lit. c din Legea nr. 10/2001.
Astfel, potrivit acestui text legal (forma în vigoare la data promovării acţiunii) măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent în situaţia în care imobilul a fost transformat, astfel încât a devenit un imobil nou în raport cu cel preluat, dacă părţile nu au convenit altfel.
Curtea a constatat că din probele administrate rezultă că la imobil s-au efectuat doar reparaţii capitale şi îmbunătăţiri, prima instanţă concluzionând în mod legal în sensul că imobilul nu a fost transformat în unul nou faţă de cel preluat.
Instanţa de fond a analizat situaţia imobilului şi din perspectiva dispoziţiilor art. 19 alin 1 din Legea 10/2001, constatând, în baza probelor administrate, că efectuând extinderea prin clădirea ce figurează înscrisă în Cf xxx ca fiind corp de clădire Corp C edificată în baza autorizaţiei de construire nr. 467/4.06.1996 pe nr. top. 2204 ca si pe nr. top. 2203/1, construcţie menţionată în raportul de expertiză al exp. XX ca fiind Corp A1.1 ( pe nr. top. 2204) si A 1.2 ( pe nr. top. 2203/1) nu s-a operat o extindere pe orizontală si verticală a clădirii, întrucât clădirea edificată de SC C SRL reprezintă o clădire autonomă, un corp de clădire distinct de clădirea ce se impune a fi restituită reclamantei şi care a aparţinut antecesorului său, fiind înscris astfel în mod distinct si în cartea funciară. De asemenea, nici în ipoteza în care s-ar aprecia ca ar reprezenta o extindere, aria desfăşurata a acestei clădiri nu depăşeşte cu 100 % aria clădirii iniţiale, nefiind, prin urmare, incidente dispoziţiile art. 19 alin 1 din Legea 10/2001.
În mod legal Tribunalul a constatat că situaţia imobilului se încadrează în prevederile art. 19.2. din Normele de aplicare a Legii 10/2001, conform cărora nu se circumscrie ipotezei prevăzute la alin. (1) al art. 19 din lege acea construcţie căreia i s-a modificat compartimentarea iniţială (din spaţii de locuit în birouri şi invers) ori i s-au adus numai îmbunătăţiri funcţionale (racordări de gaze, termoficare, consolidări sau alte lucrări de întreţinere curentă, consolidări şi altele asemenea). De asemenea, nu este incidentă nici ipoteza prevăzută la alin. (1) al art. 19 din lege.
În ceea ce priveşte critica referitoare la spaţiul cu destinaţie de florărie, Curtea a constatat că prin art. 1 din Dispoziţia nr. 1515/2002 s-a dispus restituirea în natură a spaţiului cu altă destinaţie unde funcţionează florăria, precum şi spaţiul închiriat de SC XX SRL, condiţionat de plata cheltuielilor efectuate, conform art. 49 alin 1,4,5 din Legea 10/2001.
Potrivit acestui text legal (forma în vigoare la data emiterii dispoziţiei) chiriaşii au dreptul la despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinaţia de locuinţă prin îmbunătăţirile necesare şi utile. Valoarea despăgubirilor se stabileşte pe bază de expertiză. Prin îmbunătăţiri, în sensul acestui act normativ, se înţelege cheltuielile necesare şi utile, cuantumul acestora stabilindu-se la valoarea actualizată a cheltuielilor, scăzându-se gradul de uzură al îmbunătăţirilor, în raport cu durata de viaţă normală a acestora, care se suportă de chiriaşi.
Această dispoziţie legală însă nu permite ca restituirea în natură a imobilelor să fie condiţionată de plata îmbunătăţirilor efectuate de chiriaş. Singura situaţie reglementată de Legea nr. 10/2001 în care restituirea în natură poate fi condiţionată este cea reglementată de art. 20, condiţionarea vizând restituirea eventualelor sume încasate de fostul proprietar în baza Legii 112/1995.
Prima instanţă nu a constatat împrejurarea că nu ar fi îndeplinite condiţiile art. 49 din Legea nr. 10/2001, nefiind învestită cu vreo cerere în acest sens, ci strict împrejurarea că restituirea bunului nu poate fi condiţionată de plata despăgubirilor pentru sporul de valoare.
Din această perspectivă criticile aduse hotărârii atacate sunt nefondate.
Totodată, instanţa va respinge şi susţinerile recurenţilor potrivit cărora prima instanţă ar fi încălcat dispoziţiile art. 276 -277 din Codul de procedură civilă. În acest sens, instanţa reţine că Tribunalul a analizat distinct cheltuielile de judecată ocazionate de cererea de intervenţie. În ceea ce priveşte acţiunea principală, Curtea a constatat că pârâtul Municipiul Tg.-Mureş a căzut în pretenţii, astfel încât instanţa a făcut o aplicare corectă a dispoziţiilor art. 274 şi urm. din Codul de procedură civilă, în cauză neimpunându-se compensarea cheltuielilor de judecată.
Cu privire la recursul reclamantei, Curtea a reţinut că sunt neîntemeiate criticile acesteia referitoare la soluţia pronunţată de prima instanţă cu privire la suprafaţa de 125,65 mp teren, Tribunalul reţinând în mod legal incidenţa prevederilor art. 10 alin. 2 din Legea nr. 10/2001.
Astfel, sunt nereale susţinerile recurentei referitoare la împrejurarea că concluzia primei instanţei nu s-ar fi sprijinit pe probe şi că ar fi incertă situaţia acestei suprafeţe de teren. Din raportul de expertiză topografică efectuat în cauză de expertul P.A. rezultă că suprafaţa de 125,65 m.p. nu este liberă, fiind ocupată de construcţia edificată de SC C SRL, identificată de expert între punctele 51-52-14-13-11-22-8-7-55-56-10-57-51. În cauză nu s-au adus dovezi care să contrazică concluziile raportului de expertiză. Prin urmare, în privinţa terenului ocupat de această construcţie edificată de terţi asupra terenului solicitat de reclamantă nu se poate dispune restituirea în natură, întrucât terenul este ocupat de construcţii noi, autorizate, făcând deci obiectul excepţiei de la restituirea în natură.
Reclamanta a mai criticat hotărârea atacată din perspectiva modalităţii de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive, excepţie pe care a invocat-o prin raportare la dispoziţiile art. 48 din Legea nr. 10/2001.
Curtea a observat că dispoziţiile textului legal anterior menţionat nu sunt aplicabile în cauză, întrucât acestea fac referire la chiriaşii imobilelor cu destinaţie de locuinţă, ceea ce nu este cazul în speţă. De altfel, prima instanţă nu a analizat cererea de intervenţie prin raportare la art. 48 din Legea nr. 10/2001, ci potrivit dreptului comun.
Din această perspectivă, în mod legal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a recurentei, nefiind întemeiate criticile acesteia sub acest aspect.
Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de recurentă, Curtea a constatat că, intervenienta SC C SRL a ocupat spaţiul constând în etajul imobilului restituit reclamantei, în calitate de chiriaş în baza contractelor de închiriere nr. 42/12.05.1995 şi nr. 19/20.04.1994, încheiate pentru o perioadă de 25 de ani şi că la momentul intrării în folosinţa spaţiului erau necesare lucrări de reparaţii, astfel cum se menţionează în contractul de închiriere unde acestea se şi enumeră, precum şi că această necesitate a fost reluată şi în cuprinsul caietului de sarcini, unde se menţionează obligativitatea efectuării acestor lucrări de către chiriaş pe seama acestuia şi fără posibilitatea de a beneficia de reducerea chiriei ori de alte facilităţi ca urmare a efectuării lucrărilor. Se mai reţine că potrivit raportului de expertiză în construcţii vechimea construcţiei este de aproximativ 120 de ani şi că aceste reparaţii s-au efectuat în baza autorizaţiei de construire nr.446/26.04.1995 pentru reparaţii capitale şi compartimentare funcţională.
Cererea de intervenţie a fost formulată de SC C SRL la data de 03.12.2004, în contextul în care la data de 14 ianuarie 2003, reclamanta a contestat dispoziţiile emise de Primarul Municipiului Tg.-Mureş, solicitând restituirea în natură a întregului imobil.
Temeiul legal al cererii de intervenţie nu a fost indicat în mod concret de intervenientă, însă, având în vedere că aceasta nu a făcut referire la dispoziţiile Legii nr. 10/2001, nu se justifică analizarea cererii acesteia din perspectiva dispoziţiilor art. 48 din Legea nr. 10/2001, astfel cum susţine recurenta, mai ales că, astfel cum am arătat anterior, acest text legal nu este aplicabil în cauză. Încadrarea juridică a cererii intervenientei o face instanţa, Tribunalul reţinând faptul că temeiul legal al cererii este îmbogăţirea fără just temei.
Faţă de cele reţinute anterior, cererea de despăgubire este într-adevăr supusă termenului de prescripţie de 3 ani. Cu toate acestea, Curtea a observat că intervenienta s-a aflat tot timpul în posesia imobilului, împrejurare care este de natură a întrerupe cursul prescripţiei extinctive, echivalând cu o recunoaştere a dreptului sau.
Pe de altă parte, împrejurarea că în baza contractului de închiriere, respectiv a caietului de sarcini privind condiţiile de participare şi adjudecare a închirierii prin licitaţie, s-a prevăzut că suportarea cheltuielilor ocazionate de lucrările de reparaţii – amenajări constructive şi instalaţii aferente vor fi suportate de către câştigătorul licitaţiei fără drept de recuperare a sumei investite, vizează strict părţile contractante şi nu are nicio relevanţă în privinţa cererii formulate de intervenientă împotriva reclamantei, care trebuie analizată din perspectiva îmbogăţirii fără justă cauză şi nu din perspectiva raporturilor contractuale ale intervenientei cu alte persoane.
Curtea a reţinut însă că recursul reclamantei este întemeiat sub aspectul modalităţii în care a fost soluţionată cererea de intervenţie a SC C SRL, anume cu privire la modalitatea de stabilire a sumei datorate de reclamantă reprezentând contravaloarea investiţiilor.
În acest sens, instanţa constată că tribunalul a avut în vedere concluziile raportului de expertiză întocmit de d-na expert XX, fără însă a avea în vedere faptul că de la data evaluării acestor investiţii (2003) a trecut o perioadă de timp considerabilă, în care imobilul s-a aflat în continuare în posesia intervenientei, perioadă de natură a justifica o reevaluare a acestor investiţii, cu luarea în considerare a gradului de uzură, Instanţa observă că reprezentatul reclamantei a solicitat la termenul din data de 25.02.2016 o completare a expertizei în construcţii sub aspectul aplicării coeficientului de uzură, cerere pe care instanţa a respins-o reţinând că o atare cerere are caracterul unui abuz de drept.
Curtea a observat că durata procesului a fost prelungită de suspendări repetate a judecării cauzei, nefiind imputabile reclamantei, iar cererea de intervenţie a SC C SRL a fost admisă în principiu la data de 17 decembrie 2015. Abia de la acest moment reclamanta putea justifica interesul de a se stabili valoarea reală a investiţiilor efectuate de SC C SRL la imobilul a cărui restituire în natură a solicitat-o. Din această perspectivă, Curtea a constatat că nu poate fi reţinut abuzul de drept cu privire la solicitarea completării raportului de expertiză. Pe de altă parte, independent de atitudinea procesuală a părţilor, instanţa avea obligaţia să verifice măsura îmbogăţirii reclamantei şi deci întinderea obligaţiei de restituire la data admiterii în principiu a cererii de intervenţie, neputându-se raporta la data formulării acesteia, devreme ce între cele două momente au trecut mai mult de 10 ani, iar expertiza efectuată în cauză stabilea valoarea la nivelul anului 2003, chiar anterior formulării cererii de intervenţie. Or, 11 ani este o perioadă ce trebuie avută în vedere ca fiind de natură a justifica stabilirea gradului de uzură a lucrărilor, tocmai pentru a se putea stabili măsura în care se realizează o îmbogăţire a reclamantei şi însărăcirea intervenientei, cu atât mai mult cu cât intervenienta se află şi acum în posesia imobilului.
În aceeaşi ordine de idei Curtea a reţinut că prima instanţă a făcut o analiză corectă a bunei credinţe a intervenientei, fiind îndeplinită această condiţie pentru acţiunea în restituire.
Având în vedere însă faptul că instanţa de fond nu a făcut o analiză concretă a condiţiilor acţiunii întemeiate pe îmbogăţirea fără just temei şi faţă de împrejurarea că în cauză este necesară administrarea unor probe noi, din perspectiva celor reţinute anterior, în temeiul prevederilor art. art. 304 pct. 5, 7, 9 coroborate cu art. 312 alin. 3, 5 din Codul de procedură civilă, instanţa a casat parţial hotărârea atacată şi a dispus trimiterea cauzei pentru rejudecare Tribunalului Mureş, exclusiv în privinţa cererii de intervenţie formulată de SC C SRL, urmând a admite sub acest aspect recursul reclamantei.
Totodată, a fost respins ca nefondat recursul pârâţilor.
