Despăgubiri civile – Acordarea daunelor morale


Despăgubiri civile – Acordarea daunelor morale

 Caracterul inestimabil al prejudiciului moral

nu poate suprima protecţia victimei,

despăgubirea acordată acesteia neconstituind

atât un echivalent cât o satisfacţie de substituţie.

A admite că nu  se pot acorda despăgubiri

băneşti pentru repararea prejudiciilor morale

deoarece nu există criterii precise matematice

pentru determinarea cuantumului lor şi pentru

că partea vătămată nu a făcut dovada acestora

şi nici nu s-a prezentat la instanţă, înseamnă a

subordona chestiunea de principiu a dreptului

victimei la reparaţie unei chestiuni privitoare la

probaţiune, natura patrimonială a prejudiciului

ar fi privită în favoarea infractorului şi în

defavoarea persoanei lezate.

 (Curtea de Apel Piteşti – decizia

penală nr.128/A  din 11 decembrie

2007).

Prin sentinţa penală nr.10/MF din 26 iulie 2007, pronunţată

de Tribunalul Argeş, au fost condamnaţi 7 coinculpaţi, între care doi

minori, pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art.197 alin.1,

alin.2 lit.a şi alin.3, teza 1 din Codul penal, la pedepse cu închisoare, cu

exercitarea în penitenciar.

S-a respins cererea de despăgubiri civile, constând în daune

morale, formulată de partea civilă.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că cei 7 coinculpaţi,

pe timp de noapte, prin constrângere şi ameninţare, au întreţinut

raporturi sexuale normale cât şi acte nefireşti de satisfacere a instinctului

sexual cu partea civilă în vârstă de 13 ani.

Cu privire la latura civilă a cauzei, tribunalul a considerat că

partea civilă nu a făcut dovada „cuantumului unui eventual prejudiciu

moral” şi pentru acest motiv, nu este îndreptăţită să primească daune

morale.

Prin decizia penală nr.128/A/MF din 11 decembrie 2007,

pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, s-au admis apelurile procurorului şi

al părţii civile, s-a desfiinţat în parte sentinţa, în sensul majorării

pedepselor aplicate inculpaţilor şi obligării acestora, în solidar, iar

inculpaţii minori în solidar şi cu părţile responsabile civilmente, la plata

sumei de 70.000 lei daune morale către partea civilă.

S-a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei şi au fost respinse

apelurile inculpaţilor, fiind obligaţi aceştia la plata cheltuielilor judiciare

către stat, inculpaţii minori în solidar şi cu părţile responsabile civilmente.

Pentru a decide astfel, curtea a apreciat nejustificată reţinerea

circumstanţelor atenuante prevăzute de art.74 Cod penal, faţă de

inculpaţi, mai ales că în speţă sunt aplicabile prevederile art.75 lit.c Cod

penal, întrucât inculpaţii minori au săvârşit faptele împreună cu alţi doi

inculpaţi minori.

Cu privire la latura civilă a cauzei, curtea a constatat, că

despăgubirea bănească acordată pentru repararea unui prejudiciu

nepatrimonial fiind, prin destinaţia ei, o categorie juridică cu caracter

special, nu poate fi refuzată datorită imposibilităţii, cu totul fireşti, de

stabilire a unei concordanţe valorice exacte între cuantumul şi gravitatea

prejudiciului la a cărei reparaţie este destinată să contribuie. S-a apreciat,

că este sarcina judecătorului de a realiza operaţiunea complexă şi delicată

de apreciere a tuturor împrejurărilor concrete ale cauzei, a aspectelor în

care vătămările şi suferinţele cauzate se exteriorizează, lucru pe care

tribunalul nu l-a făcut.

Curtea a mai reţinut, fără putinţă de tăgadă, că prin fapta lor,

inculpaţii au produs un prejudiciu moral părţii vătămate, constând în

suferinţa fizică şi psihică încercată de aceasta.

Caracterul inestimabil al prejudiciului moral nu poate

suprima protecţia victimei, despăgubirea acordată acesteia neconstituind

atât un echivalent cât o satisfacţie de substituţie. A admite că nu se pot

acorda despăgubiri băneşti pentru repararea prejudiciilor  morale

deoarece nu există criterii precise matematice pentru determinarea

cuantumului lor şi pentru că partea vătămată nu a făcut dovada acestora

şi nici nu s-a prezentat la instanţă, înseamnă a subordona chestiunea de

principiu a dreptului victimei la reparaţia unei chestiuni privitoare la

probaţiune, natura patrimonială a prejudiciului ar fi privită în favoarea 

infractorului şi în defavoarea persoanei lezate.