Despagubiri. Daune morale solicitate potrivit Legii 221/2009. Admisibilitate. Cuantum
Prin cererea înregistrata la 1sept.2009 reclamantul C.I. a chemat în judecata Statul Român reprezentat prin Ministerul Finantelor Publice, Directia Generala a Finantelor Publice Mehedinti pentru a se constata caracterul politic al masurii administrative a dislocarii sale si stabilirii domiciliului obligatoriu în perioada 18 iunie 1951-20 decembrie 1955 si obligarea pârâtului la plata daunelor morale în cuantum de 500.000 lei reprezentând prejudiciul provocat de masura administrativa.
In motivarea actiunii a aratat ca familia sa a fost dislocata la data de 18 iunie 1951 si stramutata în localitatea Frumusica Noua, jud. Galati, fiind obligati sa lucreze la gospodaria agricola de stat iar în anul 1955 au revenit la domiciliul lor.
La termenul din 2 octombrie 2009 reclamantul si-a precizat actiunea, solicitând despagubiri în cuantum de 500.000 lei si pentru autoarea sa M. A., în temeiul art. 5 din legea 221/2009.
Directia Generala a Finantelor Publice Mehedinti a formulat întâmpinare la actiunea precizata, solicitând respingerea acesteia ca neîntemeiata. A motivat ca despagubirile morale se acorda numai în cazul condamnarilor cu caracter politic, ca actiunea reclamantului nu se încadreaza în dispozitiile legii 221/2009, iar cu privire la daunele materiale reclamantului i s-a restituit gospodaria, pretentiile acestuia fiind neîntemeiate.
La termenul de judecata din 27 nov.2009 reclamantul a aratat ca renunta la capatul de cerere privind constatarea caracterului politic al masurii dislocarii.
Tribunalul a examinat din oficiu exceptia necompetentei teritoriale, care a fost respinsa întrucât aceasta exceptie nu a fost ridicata de pârât pâna la prima zi de înfatisare.
Prin sentinta civila 64 din 12 februarie 2010 a Tribunalului Mehedinti s-a admis în parte actiunea precizata si a fost obligat Statul Român prin Ministerul Finantelor la plata catre reclamant a sumei de 200.000 lei, cu titlu de daune morale.
Pentru a se pronunta astfel, tribunalul a retinut ca potrivit art.3 din Legea 221/2009 constituie masuri administrative cu caracter politic orice masura luata de organele fostei militii sau securitati, având ca obiect dislocarea si stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unitati si colonii de munca, stabilirea de loc de munca obligatoriu, daca au fost întemeiate pe unul sau mai multe acte normative printre care si decizia nr.200/1951 a MAI .
De asemenea, art.5 alin. 1 din acelasi act normativ stipuleaza dreptul oricarei persoane care a facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, precum si dupa decesul acestei persoane, sotul sau descendentii acestora pâna la gradul al II-lea inclusiv, de a solicita obligarea statului la acordarea unor despagubiri pentru prejudiciul moral suferit.
Reclamantul a facut dovada stramutarii familiei sale la data de18 iunie 1951 în comuna Frumusita Noua-Galati , în baza deciziei MAI nr.251/ asa cum rezulta din adresa emisa de Consiliul Securitatii Statului din 14 iunie 1960 si Ministerul Apararii Nationale nr.896/2009, unde li s-a stabilit domiciliul obligatoriu, restrictiile domiciliare fiind ridicate la 20.12.1955 prin decizia MAI nr.6200/1955, iar prin decizia nr.201/2004, reclamantului i s-a acordat calitatea de luptator în rezistenta anticomunista
Cu actele de filiatie depuse la dosar reclamantul a facut si dovada calitatii sale de mostenitor al autoarei M.A., decedata la 22.02.1985.
Având în vedere spiritul si ratiunea legii nr.221/2009 de înlaturare , chiar si partiala , a efectelor unor grave abuzuri petrecute în România în timpul regimului totalitar, instanta a apreciat ca pentru prejudiciul moral cauzat reclamantului si mamei sale prin deportarea sa si a familiei în perioada 18 iunie 1951-20 decembrie 195, o indemnizatie de 200.000 lei este echitabila avându-se în vedere si masurile reparatorii acordate în temeiul Decretului Lege 118/1990 de care beneficiaza reclamantul, respectiv suma de 901 lei.
Împotriva acestei sentinte au declarat apel ambele parti.
În motivarea apelului declarat de reclamant, s-a criticat cuantumul despagubirilor acordate, reclamantul considerând ca este insuficient cuantumul de 200 000 lei, în raport de suferintele îndurate si de hotarârile judecatoresti pronuntate de alte instante cu privire la aceeasi situatie juridica.
Pârâtul a motivat apelul invocând exceptia necompetentei teritoriale a Tribunalului Mehedinti în raport de prevederile art. 8 alin 1 c.proc. civ.
Un alt motiv de apel a privit netemeinicia sentintei, pârâtul sustinând ca daunele morale se pot acorda numai pentru persoanele care au suferit condamnari cu caracter politic, nu si pentru prejudiciul moral suferit în urma luarii unei masuri administrative cu caracter politic. Pentru aceste ultime categorii de persoane s-au acordat despagubiri în temeiul OUG 214/1999 si Decretului – Lege 118/1990, iar reclamantul a fost despagubit pecuniar. S-a solicitat ca reclamantul sa faca dovada calitatii sale procesual active.
Apelul declarat de reclamant este fondat, iar apelul declarat de pârât nu este fondat, pentru urmatoarele considerente.
Tribunalul Mehedinti a considerat în mod corect ca este competent teritorial sa solutioneze cauza.
Normele din codul de procedura civila care reglementeaza competenta teritoriala au, în general, caracter relativ, doar în cazurile expres prevazute de lege acestora fiindu-le stabilit un caracter absolut. Dispozitiile art. 8 alin. 1 c.p.c. care stabilesc competenta teritoriala în cazul cererilor îndreptate împotriva statului sunt norme dispozitive, iar exceptia lipsei competentei teritoriale poate fi ridicata de pârât doar pâna la prima zi de înfatisare.
În speta, o astfel de exceptie a fost ridicata din oficiu de instanta, fiind consemnata în practicaua sentintei si apoi respinsa prin considerente.
Ca urmare, ridicarea exceptiei de catre pârât prin motivele de apel este tardiva, caz în care exceptia se va respinge.
Criticile formulate de pârât, în sensul ca reclamantul nu este îndreptatit la acordarea de daune morale nu sunt întemeiate.
Legea 221/2009 are ca obiect de reglementare stabilirea unor drepturi în favoarea persoanelor care, în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, au facut obiectul unor condamnari cu caracter politic ori al unor masuri administrative asimilate acestora. Anterior acestei legi, au fost adoptate DL 118/1990 si OUG 214/1999 pentru repararea prejudiciilor morale si materiale suferite în timpul regimul politic anterior de categorii de persoane expres prevazute în actele normative.
Legea din 2009 are caracter de complinire, nu înlatura drepturile deja stabilite prin legile anterioare, având ca scop înlaturarea consecintelor penale ale condamnarilor cu caracter politic pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, repunerea în drepturi a persoanelor pentru care s-a dispus, prin aceste condamnari, decaderea din drepturi sau degradarea militara; acordarea de despagubiri morale, daca reparatiile obtinute prin efectul DL 118/1990 si OUG 214/1999, nu sunt suficiente; repararea prejudiciului material produs prin confiscarea unor bunuri prin hotarârea de condamnare sau ca efect al masurii administrative, daca bunurile nu au fost restituite sau nu s-au obtinut despagubiri în echivalent.
Prin art. 1 si art.3 din legea 221/2009, se definesc doua categorii de masuri abuzive luate de regimul politic comunist si care pot fi reparate, si anume condamnarile cu caracter politic, definite prin enumerare si trimitere expresa la infractiunile în baza carora a fost pronuntata condamnarea si masurile administrative cu caracter politic. Acestea din urma care sunt definite ca masuri administrative având ca obiect dislocarea si stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unitati si colonii de munca, stabilirea de loc de munca obligatoriu, daca au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative enumerate de legiuitor, pe de o parte, iar pe de alta parte, alte masuri administrative, daca scopul acestora a fost tot unul cu caracter politic cu aplicarea concordanta a disp. art. 2 din OUG 214/1999.
Modalitatea practica de reparare a prejudiciului este stabilita de legiuitor prin art. 5 din lege. Prin alineatul 1 se stabileste ca orice persoana care a suferit condamnari cu caracter politic sau care a facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, se poate adresa instantei de judecata. Litera a) din acest alineat prevede posibilitatea de a cere obligarea statului la acordarea unor despagubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare iar litera b) stabileste acordarea de despagubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotarâre de condamnare sau ca efect al masurii administrative, daca a obtinut reparatia în conditiile legilor anterioare.
Cadrul general de reglementare a drepturilor patrimoniale recunoscute de lege, rezultat din interpretarea logica si teleologica a prevederilor art. 5, priveste toate persoanele, atât cele condamnate politic, cât si cele care au facut obiectul unor masuri administrative politice în perioada de referinta, care beneficiaza de dreptul la despagubiri morale si/sau materiale.
Atât condamnarile, cât si masurile administrative au avut un caracter politic, sunt masuri abuzive ale regimului comunist, vizeaza persoanele care s-au împotrivit sub diverse forme regimului comunist totalitar si care au suferit prejudicii materiale si morale. A distinge între cele doua categorii, sub aspectul daunelor materiale si morale, ar însemna negarea ratiunii adoptarii actului normativ si crearea unui cadru juridic discriminatoriu pentru persoanele aflate în situatii similare.
Aceasta interpretare rezulta si din modul în care au fost redactate prev. art. 1 alin. alin. 2 lit. a – j si art. 3 lit. a – f, care trimit, prin enumerare, la ratiunile politice care au stat la baza reglementarilor anumitor infractiuni sau fapte fara caracter penal, condamnate sau sanctionate de regimul comunist, dar si din dispozitiile art. 4 alin. 1 si 2, care fac trimitere în egala masura la disp. art. 2 din OUG 214/1999 , ca sistem de referinta pentru tribunal în procedura de constatare a caracterului politic al condamnarii penale sau al masurii administrative. În aceste situatii legea nu distinge, astfel ca în spiritul unei consecvente legislative trebuie sa se faca o asimilare nu numai la nivel declarativ, ci si la nivelul aplicarii practice. Un argument în plus este acela ca legile cu caracter reparatoriu anterioare, de care instanta trebuie sa tina seama la stabilirea cuantumului masurilor reparatorii, acopera întreaga paleta a masurilor cu caracter abuziv – condamnari politice sau masuri administrative asimilate acestora – iar legea actuala are un evident caracter de complinire, caz în care trebuie sa fie aplicate aceleasi reguli de rationament juridic.
Daca legiuitorul ar fi intentionat sa excluda în mod categoric de la despagubiri pentru prejudiciul moral persoanele care au facut obiectul unor masuri politice administrative, ar fi folosit ca tehnica legislativa, acelasi procedeu utilizat la redactarea art. 5 alin. 1 lit. b din lege, potrivit cu care se acorda despagubiri materiale pentru bunuri confiscate, daca nu au fost restituite sau nu s-au obtinut anterior despagubiri în echivalent, în scopul evitarii unei duble reparatii. Asadar, ar fi trebuit sa se prevada expres ca un astfel de prejudiciu moral a fost deja acoperit prin aplicarea Decretului Lege 118/1990, ori, dimpotriva, în cuprinsul Legii 221/2009 se arata ca masurile stabilite prin decretul anterior nu sunt afectate.
Concluzia este aceea ca sunt îndreptatite la repararea prejudiciului moral si persoanele care au fost victima unor masuri administrative cu caracter politic, care nu a fost satisfacut adecvat prin legea veche.
Cum art.3 lit.e din legea 221/2009 stabileste ca printre masurile administrative cu caracter politic se înscrie si dislocarea si stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unitati si colonii de munca, stabilirea de loc de munca obligatoriu, daca au fost întemeiate si pe decizia 200/1951 a Ministerului Afacerilor Interne, iar în cauza, reclamantul a facut obiectul unei masuri administrative cu caracter politic, fiind dislocat în judetul Galati, în perioada 18 iunie 1951-20 decembrie 1955 împreuna cu familia, în temeiul art. 5 acesta poate solicita obligarea statului la acordarea unor despagubiri morale.
Tribunalul a considerat corect faptul ca actiunea este admisibila, însa a stabilit un cuantum prea mic pentru daunele solicitate.
Reclamantul a solicitat despagubiri morale atât pentru prejudiciul suferit în nume propriu, cât si în calitate de mostenitor al mamei sale, victima a aceleiasi masuri.
Dislocarea din localitatea de domiciliu si mutarea fortata într-o alta localitate, lipsirea de bunurile personale, obligarea de a trai în conditii materiale precare si de a munci fortat produce suferinte pe plan moral, social si profesional, astfel de masuri lezeaza demnitatea si onoarea, dar si libertatea individuala, drepturile personale patrimoniale ocrotite de lege si are drept consecinte un prejudiciu moral care justifica acordarea unei compensatii materiale.
Întinderea acestei compensatii se stabileste pe baza unor criterii aflate la îndemâna instantei, cum ar fi durata masurii abuzive, precum si de consecintele produse asupra persoanei ori asupra familiei, fara a constitui un pret al durerii, ci o reparatie a unor prejudicii greu de cuantificat la nivel material.
Prima instanta si-a raportat solutia, în principal, la cuantumul stabilit ca indemnizatie prin Decretul Lege 118/1990, însa instanta de apel apreciaza ca, raportat la perioada celor patru ani de domiciliu obligatoriu, la traumele psihice produse reclamantului si mamei sale, nevoiti sa suporte pe nedrept un regim de viata inuman, se justifica acordarea de daune morale într-un cuantum de 400 000 lei, adica de circa 50 000 lei pentru fiecare an de domiciliu fortat, pentru fiecare persoana.
Potrivit art. 296 c.p.c. se va respinge apelul pârâtului, se va admite apelul reclamantului si se va schimba în parte sentinta.
Va fi obligat pârâtul catre reclamant la 400 000 lei daune morale si se vor mentine dispozitiile sentintei referitoare la admiterea actiunii.
